de Chen Jie, China

Încă de când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, am fost mereu pasionat de predicarea Evangheliei și de a-mi face datoria, în orice condiții, fără întârziere. Mai târziu, am fost ales conducător de biserică, iar de fiecare dată când vedeam că frații și surorile au probleme sau dificultăți, făceam tot posibilul să ajut la rezolvarea lor. După ce am preluat lucrarea video, lucram peste program, monitorizând și îndrumând lucrarea. Când progresul era lent sau existau abateri, aveam părtășie cu promptitudine și le rezolvam. După o vreme, am văzut că abilitățile fraților și surorilor se îmbunătățiseră, iar lucrarea video prezenta unele progrese. M-am bucurat destul de tare, gândindu-mă: „Atât timp cât voi continua să îndur greutăți, să plătesc un preț și să obțin unele rezultate în datoria mea, voi primi cu siguranță aprobarea lui Dumnezeu în viitor și voi avea mari speranțe de mântuire.” Dar când eram pe deplin dedicat datoriei mele, într-o zi, m-am simțit extrem de obosit și nu aveam poftă de mâncare, dar nu am acordat prea multă atenție acestui lucru, gândindu-mă că, probabil, era doar fiindcă nu mă odihnisem destul în ultima vreme, și am presupus că nu avea să fie o problemă gravă. Cu toate acestea, pofta mea de mâncare a continuat să scadă, iar chipul îmi arăta sfrijit. Fratele Guan Ming, care colabora cu mine, m-a sfătuit să merg la spital pentru un control. Spre surprinderea mea, medicul mi-a spus că am hepatită B și o mică umflătură tare în ficat și că, dacă se agrava în continuare, se putea transforma în cancer hepatic. Mintea mi s-a umplut de gânduri: „Nu se poate să mi se întâmple mie așa ceva! Îmi fac datoria; cum pot să am o astfel de boală? Această boală nu este ușor de tratat…” Mă simțeam de parcă mă apăsa un bolovan pe piept, iar inima îmi era plină de durere și de slăbiciune. M-am gândit cum, de-a lungul anilor, mi-am abandonat familia și cariera, am îndurat suferințe și m-am consumat. Chiar și când am fost vânat și persecutat de Partidul Comunist, nu L-am trădat pe Dumnezeu. Atunci de ce nu mă protejase Dumnezeu? În suferința mea, m-am gândit la un imn care conținea cuvintele lui Dumnezeu: „Apariția bolii se datorează iubirii lui Dumnezeu și cu siguranță bunăvoința Lui se află în spatele acesteia. Deși s-ar putea ca trupul tău să îndure un pic de suferință, nu pleca urechea la Satana. Preamărește-L pe Dumnezeu în toiul bolii și bucură-te de Dumnezeu în toiul laudelor tale. Nu te descuraja în fața bolii, continuă să cauți și nu renunța, iar Dumnezeu te va ilumina și lumina” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au adus puțină pace în inimă. Da, eventuala agravare sau ameliorare a acestei boli era în mâinile lui Dumnezeu și, chiar dacă, pentru moment, nu înțelegeam intențiile lui Dumnezeu, nu mă puteam plânge de El. Trebuia să caut intențiile Lui, să persist în datorie și să rămân ferm în mărturia mea. Gândindu-mă la asta, m-am simțit puțin mai bine.

După o vreme, luând în considerare cât de aglomerată era lucrarea video, conducătorii s-au îngrijorat că trupul meu nu ar putea face față, așa că au rânduit ca eu și fratele Li Cheng să colaborăm la predicarea Evangheliei. În timpul tratamentului, am perseverat în a-mi face datoria și, ori de câte ori întâmpinam dificultăți în lucrare, aveam părtășie și căutam adevărurile relevante pentru a le rezolva. Deși am îndurat unele greutăți fizice și am plătit un oarecare preț, m-am bucurat foarte mult să văd din ce în ce mai mulți oameni acceptând lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și m-am gândit: „Atât timp cât voi persista în datorie și voi îndura mai multe greutăți și voi plăti un preț mai mare, poate că Dumnezeu mă va proteja și starea mea se va ameliora.” Dar, după ceva timp, am simțit că starea mea se înrăutățește. Mă simțeam obosit în fiecare zi, complet slăbit, iar pofta de mâncare îmi tot scădea, așa că am mers la un alt control. Medicul mi-a spus că hepatita B se agravase și că trebuia să mă interneze imediat pentru tratament; altfel, boala avea să se agraveze și mai mult, devenind dificil de tratat. Deoarece eram vânat de Partidul Comunist, spitalizarea mi-ar fi expus identitatea și m-ar fi pus în pericol, așa că a trebuit să mă bazez pe medicamente și pe tratament intravenos, dar starea mea tot nu s-a ameliorat prea mult. Cu timpul, am devenit foarte slăbit și m-am gândit: „Hepatita B a avut deja mai multe manifestări acute; dacă se agravează și se transformă în ciroză sau cancer hepatic, viața mea ar putea fi în pericol în orice moment. Dacă ar fi să mor așa, aș mai putea fi mântuit? Nu se poate ca viața mea de credință în Dumnezeu să se termine astfel, nu-i așa?” La acest gând, m-am simțit slab și neputincios, iar nedumerirea și nemulțumirea au răbufnit deodată în mine: „De când am început să cred în Dumnezeu, am fost entuziast în datoria mea și în predicarea Evangheliei. Fie ploaie, fie vânt, căldură dogoritoare sau ger năprasnic, chiar dacă eram vânat și persecutat de Partidul Comunist și nu mă puteam întoarce acasă, nu am întârziat niciodată să-mi fac datoria. Chiar și în timpul acestor ani de boală, am perseverat în datorie tot timpul, fără să renunț niciodată, și, deși nu am dobândit merite, am suferit și am trudit. De ce nu doar că boala mea nu s-a ameliorat, ci chiar s-a agravat?” Îi vedeam pe frați și pe surori sănătoși și activi în îndeplinirea îndatoririlor lor, în timp ce eu eram afectat de o boală gravă. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult un sentiment de jale; abia stăpânindu-mi lacrimile, m-am întors la casa de găzduire. Mă simțeam foarte îndurerat și negativ, fără nicio motivație pentru a-mi face datoria. În acest moment, fratele Li Cheng mi-a amintit: „Când ne confruntăm cu boala, ar trebui să căutăm intențiile lui Dumnezeu, nu să înțelegem greșit sau să ne plângem de El.” Cuvintele fratelui Li Cheng m-au ajutat să mă calmez. Tot ceea ce se întâmplă este permis de Dumnezeu, iar eu trebuia să încep prin a mă supune pentru a căuta adevărul și a reflecta asupra mea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și am căutat, sperând că El mă va face să Îi înțeleg intențiile.

Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Potrivit unor oameni, credința în Dumnezeu ar trebui să aducă pace și bucurie și, dacă se confruntă cu anumite situații, trebuie doar să se roage lui Dumnezeu, iar El Își va pleca urechea, le va dărui har și binecuvântări și Se va asigura că totul decurge liniștit și fără probleme pentru ei. Scopul credinței lor în Dumnezeu este să caute har, să obțină binecuvântări și să se bucure de pace și fericire. Ei își părăsesc familiile sau își dau demisia de la slujbă ca să se consume pentru Dumnezeu și pot să îndure greutăți și să plătească un preț tocmai datorită acestor opinii. Ei cred că, atât timp cât renunță la lucruri, se consumă pentru Dumnezeu, îndură greutăți și lucrează cu sârguință, dând dovadă de un comportament excepțional, vor obține binecuvântările și favorurile lui Dumnezeu și că, indiferent ce dificultăți întâmpină, atât timp cât se roagă lui Dumnezeu, El le va rezolva și le va deschide o cale în toate. Acesta este punctul de vedere al majorității oamenilor care cred în Dumnezeu. Oamenii simt că acest punct de vedere este legitim și corect. Capacitatea multora de a-și păstra credința în Dumnezeu ani de zile, fără să renunțe la credința lor, este legată direct de acest punct de vedere. Ei cred: «M-am consumat atât de mult pentru Dumnezeu, comportamentul meu a fost foarte bun și n-am făcut nicio faptă rea; Dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță. Întrucât am suferit mult și am plătit un preț mare pentru fiecare sarcină, făcând totul potrivit cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu fără să greșesc, Dumnezeu ar trebui să mă binecuvânteze; ar trebui să Se asigure că totul îmi merge bine, că am adesea pace și bucurie în inima mea și că mă bucur de prezența Lui.» Nu este aceasta o noțiune și o închipuire umană? Dintr-o perspectivă umană, oamenii se bucură de harul lui Dumnezeu și primesc beneficii, prin urmare, are sens să fii nevoit să suferi puțin pentru asta și merită să schimbi această suferință cu binecuvântările lui Dumnezeu. Aceasta e o mentalitate de târguire cu Dumnezeu. Totuși, din perspectiva adevărului și din perspectiva lui Dumnezeu, acest lucru nu este în mod fundamental conform cu principiile lucrării lui Dumnezeu și nici cu standardele pe care le cere El oamenilor. Este în întregime o dorință deșartă, doar o noțiune și o închipuire umană despre credința în Dumnezeu. Fie că implică încheierea de târguri cu Dumnezeu ori solicitarea unor lucruri de la El, fie că include noțiuni și închipuiri umane, oricum, nimic din aceasta nu se aliniază la cerințele Sale și nici nu respectă principiile și standardele lui Dumnezeu privind binecuvântarea oamenilor. În special, acest gând și punct de vedere tranzacțional ofensează firea lui Dumnezeu, dar oamenii nu-și dau seama. Când ceea ce face Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile oamenilor, în inimile lor, încep să aibă rapid nemulțumiri și înțelegeri greșite despre El. Ba chiar se simt nedreptățiți și apoi încep să se certe cu Dumnezeu și pot chiar să-L judece și să-L condamne. […] Când Dumnezeu le rânduiește oamenilor un mediu care le contrazice complet noțiunile și închipuirile, aceștia își formează în inimile lor noțiuni, judecăți și condamnări împotriva lui Dumnezeu și pot chiar să-L tăgăduiască. Poate atunci Dumnezeu să le satisfacă nevoile? Categoric nu. El nu-Și va schimba niciodată modul de a lucra și dorințele în funcție de noțiunile umane. Cine trebuie să și le schimbe, atunci? Oamenii. Ei trebuie să renunțe la noțiunile lor, să accepte, să se supună și să experimenteze mediile rânduite de Dumnezeu și să caute adevărul pentru a-și rezolva noțiunile, în loc să compare ce face Dumnezeu cu noțiunile lor pentru a vedea dacă este corect. Când insistă să se agațe de noțiunile lor, oamenii încep să aibă împotrivire față de Dumnezeu – acest lucru se întâmplă în mod natural. Unde se află sursa împotrivirii? În faptul că, de obicei, oamenii au fără îndoială în inimile lor noțiuni și închipuiri, și nu adevărul. Prin urmare, când se confruntă cu faptul că lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile umane, oamenii Îl pot sfida pe Dumnezeu și pot emite judecăți împotriva Lui” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (16)”]. „Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. […] În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu au expus în detaliu intențiile și punctele de vedere greșite din spatele credinței mele în El, făcându-mă să mă simt umilit și rușinat. Întotdeauna am crezut că, plătind un preț mai mare și consumându-mă mai mult, voi putea primi ocrotirea și binecuvântările lui Dumnezeu, iar speranța mea de mântuire va fi mai mare. Când am fost diagnosticat brusc cu hepatită B, în inima mea au apărut plângeri împotriva lui Dumnezeu, gândindu-mă că suferisem și că mă consumasem pentru El în toți acești ani și că Dumnezeu nu ar fi trebuit să mă lase să fiu afectat de o boală atât de gravă. Deși, în cele din urmă, mă supusesem, tot continuasem să cred că, atât timp cât perseveram în datorie și înduram mai multă suferință și plăteam un preț mai mare, poate că Dumnezeu avea să mă ocrotească, iar starea mea avea să se amelioreze. Dar când starea mea s-a agravat și m-am confruntat chiar cu riscul de cancer și de moarte, am crezut că dorința mea de binecuvântări fusese spulberată. Așa că am devenit negativ și am dezvoltat neînțelegeri, certându-mă cu Dumnezeu în inima mea, crezând că, deși nu aveam merite, suferisem și trudisem, și că Dumnezeu nu ar trebui să mă trateze astfel; ba chiar m-am plâns de Dumnezeu pentru că nu mă ocrotea. Prin revelația faptelor, am văzut că eforturile și consumările mele fuseseră determinate de o intenție detestabilă, în sensul că vrusesem să-mi folosesc strădania, sacrificiile și consumările ca pe un capital în schimbul unui viitor și al unei destinații bune, ceea ce însemna a face o tranzacție cu Dumnezeu. De îndată ce nu primisem binecuvântări, înțelesesem greșit și mă plânsesem de Dumnezeu. Ceea ce dezvăluiam eu era în întregime firea mea satanică. Dumnezeu este Creatorul și, indiferent cum orchestrează și rânduiește Dumnezeu lucrurile, nu am niciun motiv să am pretenții de la El, ci ar trebui să mă supun rânduielilor Lui. Dar eu vrusesem mereu ca Dumnezeu să acționeze în conformitate cu noțiunile mele, iar când lucrurile nu se aliniaseră la noțiunile mele, mă certasem cu El. Mă bucurasem din plin de atâta udare și aprovizionare din cuvintele lui Dumnezeu, dar nu răsplătisem dragostea lui Dumnezeu, ci chiar Îl înțelesesem greșit și mă plânsesem de El. Cum puteam fi o persoană care credea cu adevărat în Dumnezeu?

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o anumită înțelegere a problemei de la baza tranzacției mele cu Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu pentru binele lor; când se leapădă de lucruri și se consumă pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt loiali, o fac tot pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, fac o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință. Nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că, deoarece opiniile satanice „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Să nu ridici un deget fără o recompensă” prinseseră rădăcini în inima mea și deveniseră temelia existenței mele, tot ceea ce făcusem era în folosul meu. Chiar și sacrificiile și consumările mele fuseseră pentru a obține binecuvântări și pentru a fi protejat de moarte când se produce un dezastru. De-a lungul acestor ani în care mi-am făcut datoria, indiferent câte greutăți fizice am îndurat sau ce preț a trebuit să plătesc, atât timp cât am crezut că mă avantaja din punctul de vedere al binecuvântărilor și al mântuirii, eram dispus să îndur oricâtă suferință. Dar, pe măsură ce boala mea se agravase și dorința de binecuvântări mi se spulberase, îmi pierdusem motivația de a-mi face datoria și chiar mă certasem cu Dumnezeu și mă plânsesem în inima mea. În tot ceea ce făcusem, pusesem pe primul loc câștigul personal, tratându-mi datoria ca pe o monedă de schimb pentru recompense și binecuvântări, ba chiar crezând că acest lucru era pe deplin justificat. Trăind sub influența acestor otrăvuri satanice, îmi pierdusem conștiința și rațiunea, mă plânsesem și mă răzvrătisem împotriva lui Dumnezeu. Dacă nu mă pocăiam, aveam să fiu disprețuit, respins și eliminat de Dumnezeu mai devreme sau mai târziu. Acest gând m-a umplut și de teamă, și de regret. O persoană atât de egoistă și de detestabilă cum fusesem eu, cu o fire neschimbată, încă mai avea speranța iluzorie de binecuvântări. Câtă nerușinare! Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă. Indiferent câtă lucrare face o persoană sau câte greutăți îndură, sau cât de mult plătește un preț, dacă nu își schimbă deloc firea, totul este în zadar. Dumnezeu nu va face o excepție și nu ne va aduce în Împărăția Sa pentru că am îndurat mai multe greutăți. Dumnezeu spune: „Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, dacă ești jalnic de murdar, atunci legea Raiului nu va tolera dorința ta de a intra în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca! Trebuie să cauți viața. În prezent, cei care vor fi desăvârșiți sunt de aceeași speță cu Petru: ei sunt cei care caută schimbările în propria lor fire și care sunt dispuși să fie mărturie pentru Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria în calitate de ființă creată. Doar astfel de oameni vor fi desăvârșiți. Dacă tot ceea ce cauți sunt recompensele și nu încerci să-ți schimbi propria fire a vieții, atunci toate eforturile tale vor fi în zadar – acesta este un adevăr care nu poate fi schimbat!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Dumnezeu nu-i măsoară pe oameni după consumul sau suferințele lor aparente, ci după calea pe care o urmează, dacă au dobândit adevărul și dacă firea lor coruptă s-a schimbat. Deși credeam în Dumnezeu de mulți ani, mă concentram doar pe trudă și pe lucrare și nu urmăream adevărul, firea mea coruptă nu se schimbase și încă mai încercam să mă târguiesc cu Dumnezeu pentru a obține binecuvântări. Cum ar putea cineva atât de egoist și de detestabil ca mine să fie demn de mântuire? M-am gândit la Pavel. El a predicat Evanghelia, a făcut multă lucrare și a suferit mult, dar suferința și munca sa nu au fost pentru a pune în practică cuvintele lui Dumnezeu, nici pentru a-și face datoria de ființă creată, ci pentru a obține binecuvântări și încununare. Exact cum spunea el: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Ceea ce voia el să spună era că, dacă Dumnezeu nu îl încununează și nu îl recompensează, asta însemna că Dumnezeu era nedrept. Aceasta era o pretenție arogantă de încununare de la Dumnezeu, o încercare de a-L constrânge pe Dumnezeu. Deși Pavel a trudit, a suferit și s-a consumat, el nu a urmărit adevărul, ci doar a căutat binecuvântări și a mers pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. În cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Dacă aveam să continui pe calea lui Pavel, în cele din urmă, aveam să fiu și eu eliminat de Dumnezeu. Nu mai puteam avea pretenții sau cerințe de la Dumnezeu, nici trăi pentru mine însumi în mod egoist și detestabil. Indiferent de evoluția stării mele, am devenit dispus să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o cale. Dumnezeu spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că îndeplinirea datoriei nu are nicio legătură cu obținerea de binecuvântări sau cu suferirea de nenorociri. Dumnezeu mi-a dat viața și tot ceea ce am și este firesc și corect să mă consum pentru Dumnezeu în calitate de credincios. Aceasta este responsabilitatea și datoria pe care trebuie să o îndeplinească o persoană și este ceea ce ar trebui să facă o persoană care are un dram de conștiință și de rațiune. Nu ar trebui să-mi folosesc consumul ca monedă de schimb pentru a pretinde binecuvântări de la Dumnezeu și nici nu ar trebui să mă plâng de Dumnezeu pentru boala mea gravă. La fel ca Iov; indiferent dacă Dumnezeu îi dădea lucruri sau îl priva de lucruri, chiar și când a pierdut totul și s-a umplut de răni, el nu s-a plâns de Dumnezeu și nu I-a cerut să îi ușureze suferința, ci a lăudat numele lui Dumnezeu și a rămas ferm în mărturia sa pentru El. Reflectând asupra experienței lui Iov, am găsit o cale de practică. Nu contează cât ar dura sau s-ar agrava boala mea, chiar dacă viața mea ar fi în pericol, ar trebui să mă supun lui Dumnezeu și să rămân ferm în mărturia mea pentru El. Acestea sunt conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le am. Mai târziu, ori de câte ori aveam gânduri de a dobândi binecuvântări, mă rugam lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva acelor dorințe și mă concentram pe trăirea experienței cuvintelor lui Dumnezeu și pe practicarea adevărului în fiecare zi. În felul acesta, inima mea s-a liniștit mult.

Mai târziu, luând medicamente, starea mea s-a ameliorat treptat, iar eu am fost foarte fericit. Dar după un timp, m-am simțit din nou obosit și slăbit, așa că am mers la spital pentru un control. Medicul a spus că încărcătura virală a hepatitei B din corpul meu crescuse la peste 100 de milioane și că mai mulți alți markeri ai funcției hepatice erau și ei ridicați. A mai zis că, dacă situația continua să evolueze astfel, ar putea deveni problematică. Auzind asta, m-am simțit puțin neliniștit și îngrijorat, gândindu-mă: „Această boală a recidivat de mai multe ori; oare chiar s-ar putea transforma în cancer? Mă voi vindeca vreodată de boală?” Aceste gânduri m-au cam demoralizat. Atunci mi-am dat seama că starea mea nu era bună, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să obții satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natură fără stăpânire de sine și nu ai nicio capacitate să-ți controlezi destinul. […] Ca ființă creată, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei ființe create și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să caute ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a urmări” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intențiile Lui și mi-am dat seama că viața și moartea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Nu mai puteam avea pretenții irezonabile de la El și, indiferent dacă boala mea urma să se agraveze, chiar dacă ar însemna să mor sau să nu am un final sau o destinație, aveam să mă supun în continuare orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Având în vedere acest lucru, nu am mai fost constrâns de starea bolii mele, am continuat să-mi fac datoria ca de obicei și m-am simțit foarte eliberat. Mai târziu, am continuat cu medicina tradițională chineză și am simțit că starea mi se ameliora treptat. După ultimul control, mai mulți markeri ai funcției hepatice reveniseră aproape la normal.

Prin această experiență de a fi dezvăluit de această boală, deși am îndurat o oarecare suferință, Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu. Fără această împrejurare, nu m-aș fi cunoscut pe mine însumi și aș fi continuat să cred că mă consum cu sinceritate pentru Dumnezeu. Dar acum îmi văd clar opiniile greșite despre căutarea binecuvântărilor prin credința în Dumnezeu și am dobândit o anumită înțelegere a firii mele satanice egoiste, detestabile și orientate spre profit. Acestea sunt câștigurile pe care le-am obținut înfruntând această boală.