de Lin Jing, China

În august 2001, o soră mi-a adus mărturie că Dumnezeu Se întrupase a doua oară ca să exprime adevărul și ca să-Și facă lucrarea de judecată, purificând și transformând firea coruptă a omenirii și, în cele din urmă, aducându-i pe oameni în minunata Împărăție. Am fost foarte entuziasmată după ce am auzit asta. După o perioadă de cercetare, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. După aceea, am participat activ la adunări și mi-am făcut îndatoririle. Mai târziu, am fost aleasă conducătoare în biserică. Pe atunci, soțul meu încerca adesea să mă oprească să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, dar nu eram constrânsă și niciodată nu mi-am neglijat îndatoririle. Mă agitam prin biserică toată ziua. În timpul zilei, participam la adunări, având părtășie cu frații și surorile mele pentru a rezolva dificultățile din intrarea lor în viață. Seara, îi sprijineam pe frații și surorile care erau negativi și slabi. Soțul meu nu câștigase mulți bani înainte, dar pe neașteptate, în acea perioadă a avut un venit bun și nu a durat mult până când familia noastră a strâns niște economii. Eram atât de fericită! Mi-am spus în sinea mea: „Acum am harul și binecuvântarea lui Dumnezeu făcându-mi datoria și voi putea, de asemenea, să intru în Împărăție în viitor. Trebuie să-mi fac datoria cum se cuvine în viitor, iar Dumnezeu nu mă va trata nedrept; El va binecuvânta viața familiei mele pentru a o face din ce în ce mai bună.” Totuși, exact când îmi făceam planurile în acest fel, s-a întâmplat ceva neașteptat.

După un timp, soțul meu se tot plângea de dureri în zona lombară, așa că s-a dus la spital să facă un control. Doctorul a spus că soțul meu avea o hernie de disc și ciocuri pe coloană și că dacă afecțiunea lui s-ar agrava, i-ar comprima nervii și i-ar provoca paralizie. I s-a spus și să nu mai muncească și că avea nevoie de tratament urgent. Am fost șocată când am auzit asta. M-am gândit: „Avem o datorie mare pentru casa noastră nou construită, iar ușile și ferestrele nu au fost încă instalate. Fiica noastră este la universitate și are și ea nevoie de bani. Sunt foarte ocupată în funcția de conducătoare de biserică și nu am timp să câștig bani. Doar fiul nostru de 14 ani învață design interior, dar este tânăr și încă ucenic, câștigând foarte puțini bani în fiecare lună. Cum vom acoperi cheltuielile de trai ale familiei în viitor?” M-am simțit puțin îngrijorată. Totuși, când m-am gândit cât de ocupată eram cu îndeplinirea datoriei mele în biserică toată ziua, mi-am zis că Dumnezeu nu va ignora dificultățile din familia mea și că boala soțului meu s-ar putea vindeca după o perioadă de recuperare. Când m-am gândit la asta, grijile din inima mea s-au diminuat mult.

A trecut mai bine de un an într-o clipită. Soțul meu a aplicat continuu plasturi medicinali pentru tratament, dar boala lui tot nu s-a ameliorat deloc, iar doctorii nu aveau nici ei metode de tratament eficiente. Eram foarte neliniștită în inima mea. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Când se va ameliora boala soțului meu? Dacă nu aș fi atât de ocupată cu îndeplinirea datoriei mele, aș putea câștiga niște bani pentru a sprijini familia. Dar sunt ocupată cu lucrarea bisericii toată ziua și nu am timp să câștig bani. De ce nu-mi ocrotește Dumnezeu familia? De ce nu se ameliorează boala soțului meu? În fața tuturor acestor dificultăți de acasă, cum îmi pot dedica inima complet datoriei mele?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai tulburată. Parcă îmi ardea inima de anxietate. Uneori, chiar nu mai suportam și plângeam în secret. Știam că nu ar trebui să mă plâng de Dumnezeu, dar pur și simplu nu-mi puteam controla emoțiile și trăiam în durere și în chin toată ziua. În special, când am văzut că soțul surorii cu care cooperam se pricepea foarte mult să facă bani și că ea trăia o viață confortabilă și nu era constrânsă de bani, mi s-a părut nedrept. M-am gândit: „Sunt mai activă decât ea în îndeplinirea îndatoririlor mele, deci de ce este familia mea în această stare? De ce le dă Dumnezeu har lor, dar nu și mie? Mă displace Dumnezeu? Dumnezeu nu binecuvântează familia mea chiar dacă plătesc un preț și mă consum astfel, deci de ce ar trebui să continui să fiu atât de activă?” Totuși, apoi m-am gândit: „Oare mă testează Dumnezeu? Dacă voi continua să-mi fac îndatoririle în mod activ, Dumnezeu s-ar putea să-mi binecuvânteze familia când va vedea devotamentul meu. Dacă îmi fac datoria superficial, ce voi face dacă Dumnezeu mă va ignora în viitor?” Prin urmare, mi-am spus că nu puteam fi superficială și că trebuia să-mi fac datoria cum se cuvine. Am continuat să fiu ocupată toată ziua făcându-mi datoria. Totuși, după un timp, starea soțului meu nu se îmbunătățise, iar problemele familiei mele încă nu fuseseră rezolvate. Inima mea era și mai confuză și mai mâhnită și simțeam că nu am nicio cale de ieșire. Simțeam o amărăciune fără margini. La o adunare, am menționat dificultățile mele de acasă. Cu suferința pe chip, m-am plâns: „Voi toți păreți a fi în rai, dar eu simt că sunt chinuită atât de mult, de parcă aș fi în iad.” Sora mea m-a emondat cu asprime, spunând: „Nu cumva te plângi că Dumnezeu nu este drept?” Cuvintele surorii mele m-au cutremurat. Nu cumva mă plângeam de Dumnezeu? Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Fiecare doleanță a ta lasă o pată și este un păcat care nu poate fi spălat!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cel mai important lucru”). Dându-mi seama de gravitatea problemei, am lăsat repede capul în jos și am tăcut. Când am ajuns acasă, am îngenuncheat și am plâns în hohote în rugăciune: „Dumnezeule, știu că nu ar trebui să mă plâng când dificultățile se abat asupra familiei mele, dar nu știu care este intenția Ta sau cum să experimentez asta. Dumnezeule, fie ca Tu să mă luminezi și să mă conduci ca să pot cunoaște lucrarea Ta și să-Ți înțeleg intenția.”

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere cu privire la intențiile lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru toți oamenii, rafinarea este extrem de dureroasă și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi dezvăluie omului firea Sa cea dreaptă și Își face cunoscute cerințele pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai practică. Prin compararea faptelor cu adevărul, omul dobândește o mai mare cunoaștere de sine și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, permițându-i astfel omului să aibă o iubire mai adevărată și mai pură pentru Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea lucrării de rafinare. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale perspective, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregului său mod de a trăi. Rafinarea este o testare practică a omului și o formă de instruire practică, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, inima mi s-a luminat. Indiferent ce medii rânduiește Dumnezeu pentru tine, scopul Lui nu este să te elimine, ci să-ți curățească și să-ți transforme firea coruptă și să te ajute să-I înțelegi firea și lucrarea. Când Îl cunoști pe Dumnezeu, te poți supune lucrării Sale. Atunci mi-am dat seama că intenția lui Dumnezeu din spatele faptului că soțul meu a fost chinuit de durerea de spate atât de mult timp a fost ca eu să caut adevărul și să trag învățăminte din acesta, astfel încât firea mea coruptă să poată fi curățită și transformată. M-am gândit la momentul în care am acceptat pentru prima dată noua lucrare a lui Dumnezeu. Știam că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își face lucrarea de judecată și de purificare, dar încă urmăream să obțin har și binecuvântări ca în Epoca Harului, dorind ca Dumnezeu să vindece boala soțului meu. Când aceasta tot nu se ameliora, m-am plâns de Dumnezeu și am trăit în negativitate și înțelegere greșită. Singură îmi provocasem toată această suferință. Totul a fost cauzat de lipsa mea de înțelegere a lucrării lui Dumnezeu și pentru că mergeam pe calea greșită în credința mea în Dumnezeu. Când am înțeles asta, durerea din inima mea s-a diminuat mult.

Mai târziu, m-am gândit la expunerea de către Dumnezeu a oamenilor care Îl tratează ca pe un instrument universal și un corn al abundenței, așa că am căutat acel pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, ca să-l citesc. Dumnezeu spune: „Din moment ce oamenii de astăzi nu au aceeași umanitate ca Iov, ce se poate spune despre natura-esență și atitudinea lor față de Dumnezeu? Se tem ei de Dumnezeu? Se feresc ei de rău? Aceia care nu se tem de Dumnezeu sau nu se feresc de rău pot fi descriși, pe scurt, în trei cuvinte: «dușmanii lui Dumnezeu». Voi spuneți deseori aceste trei cuvinte, dar nu ați cunoscut niciodată adevăratul lor înțeles. Cuvintele «dușmanii lui Dumnezeu» au o anumită esență: acestea nu înseamnă că Dumnezeu îl vede pe om ca pe un dușman, ci că omul Îl vede pe Dumnezeu ca dușman. Mai întâi, când oamenii încep să creadă în Dumnezeu, care dintre ei nu are propriile scopuri, motivații și ambiții? Deși o parte dintre ei cred în existența lui Dumnezeu și au văzut-o, credința lor în Dumnezeu tot conține acele motivații, iar scopul lor final în a crede în Dumnezeu este de a primi binecuvântări și lucrurile pe care și le doresc de la El. În experiențele de viață ale oamenilor, ei își spun deseori: «Am renunțat la familie și carieră pentru Dumnezeu și El ce mi-a dat? Trebuie să calculez și să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? M-am consumat mult în acest timp, am alergat de colo-colo și am suferit mult – mi-a făcut Dumnezeu vreo promisiune în schimbul purtării mele din acest timp? Și-a amintit El de faptele mele bune? Care va fi finalul meu? Pot primi binecuvântări?...» În inima sa, fiecare persoană face astfel de calcule în mod frecvent și continuu, nutrind motivații, ambiții și o mentalitate tranzacțională în timp ce solicită lucruri de la Dumnezeu. Adică, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, uneltește în legătură cu Dumnezeu și «își susține argumentele» pentru propriul final cu Dumnezeu și încearcă să scoată o declarație de la Dumnezeu și să vadă dacă Dumnezeu îi va da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. Omul a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, solicitându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, negativi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. Din momentul în care omul a început prima oară să creadă în Dumnezeu, el L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligația și dreptul lui inerent erau să solicite binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească Dumnezeu erau de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este percepția de bază a celor trei cuvinte «credinței în Dumnezeu» a tuturor celor care cred în El și astfel e înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). „Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio dificultate și niciun necaz și nici cea mai mică suferință. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? De ce te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este oare pentru că gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este oare pentru că ești prea prost?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Expunerea din cuvintele lui Dumnezeu mi-a străpuns inima. După ce ajunsesem să cred în Dumnezeu, mă bucurasem de mult har și de multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu și eram extrem de motivată în îndeplinirea datoriei mele. Am crezut că, atât timp cât îmi voi face datoria cum se cuvine, Dumnezeu îmi va da har din belșug mă va ocroti de dezastre și de nenorociri și îmi va păstra familia în siguranță și teafără. Îmi făceam datoria cu aceste intenții incorecte. La început, când soțul meu a făcut hernie de disc și doctorul a spus că, dacă se agravează, va paraliza, am crezut că atât timp cât îmi voi face îndatoririle în mod activ, Dumnezeu nu mă va trata nedrept și nu va dura mult până când boala soțului meu se va vindeca. Prin urmare, entuziasmul meu pentru îndeplinirea îndatoririlor mele a rămas neschimbat. Totuși, când soțul meu tot nu s-a făcut mai bine și familia mea s-a confruntat cu dificultăți financiare, în timp ce frații și surorile din jurul meu se bucurau de o viață prosperă și confortabilă, mi s-a părut nedrept și m-am plâns că Dumnezeu nu mă binecuvânta și nu am mai fost la fel de activă ca înainte în îndeplinirea datoriei mele. Mai târziu, am început să mă îngrijorez că Dumnezeu îmi testa loialitatea față de El și că, dacă aș fi fost superficială față de datoria mea, nu aș fi primit harul și binecuvântările lui Dumnezeu, așa că nu am avut de ales și am continuat să-mi fac datoria. După ceva vreme, starea soțului meu tot nu se îmbunătățise, iar dificultățile din viața mea nu fuseseră rezolvate. În inima mea, m-am plâns și mai mult de Dumnezeu și chiar mi-am vărsat nemulțumirea față de Dumnezeu în fața surorilor mele, plângându-mă că Dumnezeu nu era drept cu mine. Urâțenia încercării mele de a mă târgui cu Dumnezeu a fost complet expusă și fusesem pe deplin dezvăluită! În anii în care soțul meu a fost bolnav, nu căutasem adevărul. În schimb, am trăit constant în negativitate, plângându-mă de Dumnezeu și înțelegându-L greșit. Chiar dacă îmi făceam datoria, încercam doar să mă târguiesc cu Dumnezeu în schimbul binecuvântărilor Sale, tratându-L ca pe un corn al abundenței, ca pe un instrument universal. În trecut, crezusem că sunt destul de activă în îndeplinirea îndatoririlor mele. Nu mi-am neglijat niciodată îndatoririle, nici măcar când soțul meu era bolnav și am obținut unele rezultate în lucrarea mea. Drept urmare, m-am etichetat ca fiind o persoană care Îi era „loială lui Dumnezeu” și care „credea cu adevărat în El”. Eram complet lipsită de conștiință de sine! Cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu sunt cei care își fac bine datoria din toată inima și din tot sufletul și nu se plâng deloc, indiferent dacă Dumnezeu îi binecuvântează sau nu. Să-l luăm pe Iov ca exemplu. Indiferent dacă Dumnezeu a dat sau a luat, Iov a putut să se supună lui Dumnezeu și să-I laude mereu numele. Oricum l-ar fi tratat Dumnezeu, Iov nu avea propriile cerințe. Asta înseamnă cu adevărat să fii o persoană care Îi este loială lui Dumnezeu. Am crezut în Dumnezeu și mi-am făcut datoria pentru a obține beneficii de la Dumnezeu. Nu aveam deloc loialitate sau sinceritate. Eram doar o oportunistă. Credința mea în Dumnezeu și faptul că Îl urmam erau false și doar faptul că eu ceream har și binecuvântări era autentic. Am prețuit aceste lucruri materiale mai presus de orice și am cerut constant har și binecuvântări de la Dumnezeu. Nu eram deloc o persoană care credea cu adevărat în Dumnezeu și chiar atrăgeam dezgustul și scârba Lui. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi dezvăluit în acest fel, nu aș fi văzut niciodată cu claritate cine sunt cu adevărat.

Apoi, am reflectat asupra mea. De ce oare, atunci când se întâmplă lucruri bune, pot să-L laud pe Dumnezeu, dar atunci când s-a îmbolnăvit soțul meu și ne-am confruntat cu dificultăți materiale, m-am plâns de Dumnezeu? Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au corodat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că nu au voință, nici hotărâre, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu totul hotărârea de a depăși sinele și, cu atât mai mult, și cea mai mică fărâmă de curaj pentru a scăpa de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor asupra credinței în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și chiar sunt de-a dreptul ofensatoare pentru ureche. Oamenii sunt toți lași, neputincioși, josnici și fragili. Ei nu urăsc forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul să le izgonească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). „Cei care s-au născut în cel mai profund corupt dintre toate ținuturile sunt și mai ignoranți cu privire la ce este Dumnezeu sau ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Cu cât oamenii sunt mai corupți, cu atât mai puțin cunosc existența lui Dumnezeu și cu atât mai slabe sunt rațiunea și discernământul lor. Cauza fundamentală a împotrivirii și răzvrătirii omului față de Dumnezeu este coruperea sa de către Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a amorțit, el este corupt moral, gândurile sale sunt degenerate și are o mentalitate înapoiată. Înainte de a fi corupt de Satana, omul I se supunea inițial lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Sale după ce le auzea. El avea inițial o rațiune și o conștiință sănătoase și o umanitate normală. După ce omul a fost corupt de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea lui inițiale au amorțit toate și au fost stricate de Satana. Astfel, el și-a pierdut supunerea și iubirea față de Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit anormală, firea sa a devenit la fel ca aceea a unei fiare, iar răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu sporește mereu și se agravează. Cu toate acestea, omul tot nu știe și nu înțelege acest lucru și doar se împotrivește și se răzvrătește cu persistență. Dezvăluirile firii omului sunt exprimările rațiunii, discernământului și conștiinței sale. Deoarece rațiunea și discernământul său sunt nesănătoase, iar conștiința sa a ajuns extrem de amorțită, firea sa este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Satana este cel care a corupt și a corodat mințile oamenilor. Această lume este plină de diverse reguli satanice de supraviețuire precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Profitul pe primul loc” și „Nu accepta niciodată să fii tratat nedrept”. Toți trăiesc după aceste filosofii satanice, devenind egoiști și detestabili și desconsiderând complet conștiința. În tot ceea ce fac, se gândesc în primul rând dacă le este benefic. Dacă este benefic, o vor face; dacă nu, nu o vor face. Și eu fusesem profund coruptă de aceste gânduri și idei satanice. Când am văzut că aveam parte de grija și ocrotirea lui Dumnezeu deoarece credeam în El și îmi făceam datoria, iar viața familiei mele părea să se îmbunătățească, am crezut că acestea erau binecuvântări din partea lui Dumnezeu pe care le obținusem pentru că fusesem devotată în îndeplinirea datoriei mele și că, atât timp cât voi continua să-mi fac datoria în mod activ în acest fel, voi putea, de asemenea, să primesc mântuirea și să intru în Împărăție în viitor. Când soțul meu s-a îmbolnăvit și familia mea a întâmpinat dificultăți financiare, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și m-am plâns de El și am fost superficială în îndeplinirea datoriei mele. Faptele au dezvăluit că nu aveam deloc sinceritate în îndeplinirea datoriei mele. Tot ce făceam era să încerc să-L înșel pe Dumnezeu și să uneltesc împotriva Lui, încercând în zadar să smulg binecuvântări de la Dumnezeu prin îndeplinirea datoriei mele. Dumnezeu Însuși S-a întrupat și exprimă adevărul pentru a ne mântui. El ne dedică tot sângele inimii Sale și nu-Și ia niciodată în considerare propriile interese. Esența lui Dumnezeu este credincioasă; este altruistă, frumoasă și bună. În schimb, în fărâma de datorie pe care o făceam se ascundeau târguri, cereri și înșelăciuni și pur și simplu nu-L tratam deloc pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Eram o persoană egoistă și detestabilă, care își pierduse orice urmă de umanitate și rațiune. Dacă nu s-ar fi abătut aceste lucruri asupra mea, nu aș fi văzut niciodată cu claritate ce eram cu adevărat. Abia atunci am înțeles că boala soțului meu și dificultățile financiare ale familiei mele nu însemnau că Dumnezeu îmi îngreuna viața în mod intenționat. În schimb, intenția era să mă facă să-mi văd cu claritate fața mea hidoasă, egoistă și detestabilă, să-mi trezească inima și să-mi arate cum să mă port. Aceasta a fost marea mântuire a lui Dumnezeu pentru mine, purtând în ea dragostea Lui, dar eu fusesem prea oarbă ca să-I înțeleg intenția și, constant, L-am înțeles greșit și m-am plâns de El. Când am înțeles asta, m-au cuprins regretele și m-am urât pe mine însămi. Apoi, am devenit dispusă să mă pocăiesc față de Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui, indiferent dacă apăreau îmbunătățiri în boala soțului meu sau în viața noastră de familie.

Continuând să caut, am dat peste un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Iov nu a încercat să se târguiască cu Dumnezeu, nu a avut cerințe de la Dumnezeu și nu a solicitat nimic de la Dumnezeu. Lauda lui adusă numelui lui Dumnezeu s-a datorat marii puteri și autorități ale lui Dumnezeu în deținerea suveranității peste toate lucrurile și nu a depins de faptul că obținea sau nu binecuvântări sau primea necazuri. El credea că, indiferent dacă oamenii primesc binecuvântări sau necazuri de la Dumnezeu, marea putere și autoritatea lui Dumnezeu nu se vor schimba și, prin urmare, indiferent de împrejurările unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Faptul că omul este binecuvântat de Dumnezeu se întâmplă datorită suveranității lui Dumnezeu și când necazurile se abat asupra omului este tot datorită suveranității lui Dumnezeu. Marea putere și autoritate ale lui Dumnezeu dețin suveranitate peste tot ce are legătură cu omul și rânduiesc tot ce are legătură cu el; capriciile sorții omului reprezintă manifestarea marii puteri și a autorității lui Dumnezeu; și, indiferent din ce perspectivă privești, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Aceasta este ceea ce Iov a experimentat și a ajuns să cunoască în timpul anilor vieții sale. Toate gândurile și acțiunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu, au ajuns înaintea lui Dumnezeu și au fost considerate importante de către Dumnezeu. Dumnezeu a prețuit această cunoaștere a lui Iov și l-a prețuit pe Iov pentru că avea o asemenea inimă. Această inimă aștepta întotdeauna porunca lui Dumnezeu și în toate locurile și indiferent de timp sau loc, primea tot ceea ce se abătea asupra ei. Iov nu a avut cerințe de la Dumnezeu. Ceea ce a cerut de la sine însuși a fost să aștepte, să accepte, să înfrunte și să se supună tuturor aranjamentelor care veneau de la Dumnezeu; Iov credea că aceasta este datoria lui și era exact ceea ce dorea Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Când Iov și-a pierdut toate oile, vitele și toată averea, deși trăia un zbucium interior, a fost rațional. Nu a tras concluzii pripite când nu a înțeles intenția lui Dumnezeu și nu a rostit niciodată vreun cuvânt de plângere sau de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. El știa că Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat, care a creat totul și care este suveran peste toate lucrurile și că indiferent dacă Dumnezeu dă sau ia, numele Său ar trebui să fie mereu lăudat și preamărit. Iov a putut să accepte din partea lui Dumnezeu și să se supună tuturor mediilor pe care Dumnezeu le-a pregătit. În schimb, când m-am uitat la mine, am văzut că atunci când Dumnezeu mi-a acordat haruri și binecuvântări, I-am lăudat numele cu bucurie, dar când soțul meu s-a îmbolnăvit și familia mea a întâmpinat dificultăți financiare, nu m-am rugat pentru a căuta și a pricepe intenția Sa. În schimb, am vrut să folosesc îndeplinirea datoriei pentru a încerca să câștig în mod înșelător încrederea lui Dumnezeu și să-L fac să mă ajute să rezolv dificultățile familiei mele. Când ceea ce a făcut Dumnezeu nu a fost în concordanță cu dorințele mele, m-am plâns că El nu era drept cu mine. Nu am arătat deloc supunere autentică față de Dumnezeu. Chiar era o diferență ca de la cer la pământ între mine și Iov. Ce umanitate săracă aveam!

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg cum credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei mele sunt legate de primirea binecuvântărilor sau de suferirea nenorocirilor. Dumnezeu spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau scuze. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când firea sa nu se schimbă, după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă bine datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L urmărește pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria de dragul de a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu își face datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că viața omului este dăruită de Dumnezeu și că toate lucrurile de care se bucură omul sunt asigurate de Dumnezeu. Oamenii ar trebui să-și facă îndatoririle necondiționat. Acest lucru este absolut firesc și justificat. Oamenii nu ar trebui să pună condiții sau să aibă pretenții; cu atât mai puțin ar trebui să-și facă îndatoririle doar pentru a primi binecuvântări și har. Acela este cel mai irațional lucru pe care l-ar putea face. Așa cum părinții îndură mari greutăți pentru a-și crește copiii, copiii ar trebui să-și sprijine părinții. Dacă oamenii își sprijină părinții doar când văd că urmează să primească o moștenire și-și alungă părinții când nu au bunuri, acești oameni sunt copii răzvrătiți; sunt niște fiare. Nu au umanitate. A-mi face datoria este chemarea mea trimisă din ceruri, în calitate de ființă creată și nu ar trebui să am în vedere nicio intenție și niciun scop. Indiferent dacă Dumnezeu mă binecuvântează sau nu, ar trebui să-mi îndeplinesc necondiționat datoria. Mai mult, soțul meu a încercat să mă oprească să cred în Dumnezeu. A fost numai vina lui că boala nu i se vindecase. Nu merita milă. Soțul meu a fost cineva care I se împotrivea lui Dumnezeu și totuși I-am cerut lui Dumnezeu să-i vindece boala și chiar m-am plâns de Dumnezeu. Acest lucru a fost total irațional și a atras dezgustul și scârba lui Dumnezeu. În viitor, indiferent dacă soțul meu avea să se recupereze de pe urma bolii lui sau nu, eram dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să-mi corectez atitudinea, să-mi fac bine datoria, din toată inima și din tot sufletul. Odată ce înțelesesem asta, nu am mai fost atât de amărâtă. M-am gândit apoi la ce spune Biblia: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). Dumnezeu a spus că păsările cerului nici nu seamănă, nici nu seceră, și totuși El le hrănește chiar și pe ele, ca să nu mai vorbim de oameni. Dumnezeu nu vrea să pregătesc sau să planific evenimente viitoare, ci vrea să las lucrurile să-și urmeze cursul firesc. Ar trebui să fiu mulțumită doar să am suficientă mâncare și îmbrăcăminte. Deși familia noastră avea dificultăți financiare, reușeam totuși să ne descurcăm și eram dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, nemaifiind chinuită de suferință și anxietate pentru ziua de mâine.

Mai târziu, unchiul prietenului soțului meu a venit în vacanță în regiunea noastră. L-a învățat pe soțul meu despre plasturi medicinali și metode de tratare a durerilor de spate și de picioare și l-a tratat și gratuit. După un timp, starea soțului meu s-a îmbunătățit mult și a deschis și el un cabinet medical în piață pentru a trata durerile de spate și de picioare, câștigând niște bani pentru a suplimenta venitul familiei. După ce a trecut prin aceste experiențe, soțul meu nu a mai încercat atât de mult să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Ulterior, boala soțului meu a recidivat de câteva ori, dar nu m-am mai plâns de Dumnezeu din cauza bolii soțului meu. Știu că orice orchestrează Dumnezeu este bun și trebuie să mă supun lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria. Faptul că am putut să mă schimb în acest fel este rezultatul conducerii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!