de Li Jing, China

În anul în care am împlinit 46 de ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu cel Atotputernic în zilele de pe urmă. Din cuvintele lui Dumnezeu am învățat că aceasta este ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor, că, în cele din urmă, Dumnezeu îi va duce pe cei pe care i-a mântuit într-o nouă eră. Am fost deosebit de entuziasmată și m-am lepădat de mine și m-am consumat, îndeplinindu-mi datoria cu o credință de o sută de ori mai mare. Pe vremea aceea, eram destul de tânără, aveam multă energie și, când îmi făceam datoria alături de frați și surori tinere nu mă consideram deloc bătrână. Cântam și dansam, plină de viață, și uneori mergeam cu bicicleta vreo sută de kilometri pentru a răspândi Evanghelia, fără să obosesc. Simțeam că, dacă mă sacrific pentru Dumnezeu și îmi fac datoria astfel, asta cu siguranță mă va duce spre mântuire când lucrarea lui Dumnezeu se va fi încheiat. Când aveam 65 de ani, una dintre urechi a început să-mi țiuie și auzeam deseori un zumzet în acea ureche. Când a început, nu i-am dat importanță și am crezut că o să treacă după o vreme, dar cu timpul s-a agravat. Uneori nu puteam auzi clar ce spuneau ceilalți oameni, iar când a devenit grav am început să amețesc. Când m-am dus la spital pentru un consult, medicul mi-a spus că urechea mea era deja inutilă și că nu exista niciun tratament. În acel moment, m-am simțit deosebit de negativă, gândindu-mă: „Sunt terminată. Sunt surdă de-o ureche și nu îi pot auzi clar pe ceilalți oameni, iar asta îmi va afecta îndeplinirea datoriei. Ce folos voi mai avea în casa lui Dumnezeu? Dacă nu-mi pot face datoria, voi avea vreo speranță de a obține mântuirea? Oare o persoană surdă, cu hipermetropie ca mine va mai fi dorită în Împărăție?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai negativă. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă scoată din starea mea negativă.

Într-o zi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Toți aceia care sunt dispuși să fie desăvârșiți au șansa de a fi desăvârșiți, deci, toată lumea trebuie să se relaxeze: în viitor, voi toți veți pătrunde în destinație. Dar, dacă nu ești dispus să fii desăvârșit și nu ești dispus să intri în ținutul minunat, atunci, aceea este propria ta problemă. […] Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri. În final, omul trebuie să obțină aceste trei lucruri și, dacă el le poate obține, atunci va fi desăvârșit. Dar, mai presus de toate, trebuie să urmărești cu adevărat, trebuie în mod activ să înaintezi cu hotărâre, înainte și în sus, și să nu fii pasiv în privința asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut dreptatea Lui. Dumnezeu oferă tuturor posibilitatea de a obține mântuirea și de a fi desăvârșiți. El nu-i mântuiește pe oameni în funcție de vârsta lor, nici nu-i desăvârșește în funcție de câte îndatoriri îndeplinesc; în schimb, le cere să îndeplinească îndatoririle în funcție de abilitățile lor, să urmărească adevărul, să ajungă loiali și supuși față de El și să aibă o inimă iubitoare de Dumnezeu – astfel se câștigă aprobarea lui Dumnezeu. Nu contează vârsta lor sau ce îndatoriri îndeplinesc, Dumnezeu vrea ca ei să fie loiali și supuși. Nu am înțeles intenția lui Dumnezeu și credeam că, din cauză că eram bătrână și pe jumătate surdă și nu puteam îndeplini nicio datorie, aveam să pierd speranța de a obține mântuirea – asta gândeam și îmi imaginam. Dumnezeu spune că vârstnicii ar trebui să se conformeze cerințelor pentru vârstnici. Deși sunt bătrână și pe jumătate surdă, încă mai am o ureche care poate să asculte cuvintele lui Dumnezeu; dacă nu pot îndeplini o datorie mare, atunci pot face o datorie mică de care sunt capabilă. Mai târziu, am răspândit Evanghelia împreună cu frații și surorile din biserică, și m-am simțit destul de fericită.

În martie 2023, am avut un accident de mașină și mi-am rupt piciorul stâng. În timp ce mă recuperam acasă, trăiam într-o stare continuă de anxietate: aveam deja 70 de ani, iar sănătatea mea era deja precară, îmi pierdusem auzul, vederea îmi slăbea. Acum, cu piciorul rupt, ce puteam face în viitor? La început am vrut să răspândesc Evanghelia, să îmi arăt loialitatea și mă pregăteam să fac câteva fapte bune. Nu m-am gândit niciodată că îmi voi rupe piciorul și cine știe când urma să se vindece? Dacă nu mi-aș putea îndeplini datoria în viitor, aș mai avea vreo speranță de mântuire? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai tristă și am început să mă plâng în detrimentul meu: „De când mi-am pus credința în Domnul, m-am consumat cu fervoare. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, mi-am închis chiar și restaurantul pentru a-mi putea face datoria. Era să fiu arestată de câteva ori și nu m-am mai putut întoarce acasă. Timp de peste 20 de ani m-am agitat și am muncit din greu, depunând atât de mult efort. Am crezut că dacă voi continua așa, voi primi mântuirea, dar nu m-am așteptat să nu mai fiu în stare nici măcar să-mi fac datoria, când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de final. Mai am vreo speranță de mântuire? De-aș fi cu zece sau douăzeci de ani mai tânără, aș putea să-mi fac datoria pentru mai mult timp și aș avea o oarecare speranță de mântuire. De ce m-am născut când m-am născut? Acum îmbătrânesc cu fiecare an, iar corpul meu nu mai vrea să se miște. Ce fel de speranță voi mai avea în viitor?” Când îi vedeam pe frații și surorile tinere cântând și dansând în videoclipuri, mă simțeam deosebit de invidioasă: „Acești frați și surori chiar s-au născut într-un deceniu bun, sunt tineri, puterea lor este înfloritoare și au o memorie bună, învață lucrurile repede și pot îndeplini multe îndatoriri. Acum este momentul crucial pentru ca Dumnezeu să îi desăvârșească pe oameni, iar când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, acești tineri vor fi cu siguranță capabili să obțină mântuirea și să supraviețuiască. Dacă m-aș fi născut în anii ‘80 sau ‘90, aș fi ajuns la timp. De ce a trebuit să mă nasc în anii ‘50? Lucrarea lui Dumnezeu este pe cale să se încheie, dar eu sunt bătrână și nu-mi pot face datoria. Ce speranță de mântuire mai am? Probabil că voi muri în orice clipă.” În acea perioadă m-am simțit deosebit de negativă, iar când mă gândeam la asta mi se frângea inima și lăcrimam. Îi priveam pe non-credincioșii din familia mea cum erau ocupați să mănânce, să bea și să se distreze; încercau să mă înveselească, dar eu nu mă puteam înveseli deloc. Simțeam că viața mea e lipsită de speranță. Cu toate că citeam cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, nu era decât o rutină și rugăciunea mea era ritualică, așa că am simțit că inima mea se îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. Mi-am dat seama că starea mea nu era corectă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă scoată din acea stare negativă.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a emoționat teribil. Dumnezeu Atotputernic spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! […]» […] Văd oameni tineri care sunt capabili să mănânce și să bea, să alerge și să sară, și sunt invidioși. Cu cât văd mai mult tineri care fac astfel de lucruri, cu atât mai tulburați se simt, gândindu-se: «Vreau să-mi fac bine datoria, să urmăresc și să înțeleg adevărul și să-l și practic, deci de ce este atât de greu? Sunt atât de bătrân și inutil! Oare Dumnezeu nu vrea oameni bătrâni? Oare ei chiar sunt inutili? Nu putem obține mântuirea?» Sunt triști și incapabili să fie fericiți, oricât de mult se gândesc la asta. Nu vor să rateze o perioadă atât de minunată și o oportunitate atât de grozavă, și totuși sunt incapabili să se sacrifice și să-și îndeplinească datoria din toată inima și din tot sufletul, așa cum fac tinerii. Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare au dreptate? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. Ce înseamnă când spun că nu există nicio diferență? Fie că un om este bătrân sau tânăr, firile lui corupte sunt la fel, atitudinile și părerile lui despre tot felul de lucruri sunt la fel, iar perspectivele și punctele lui de vedere despre tot felul de lucruri sunt la fel. […] Așadar, nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul. Dacă un om are 70 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este pe măsura sarcinii. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”). Dumnezeu știe că noi, vârstnicii, ne vom afla în această stare, așa că exprimă aceste cuvinte pentru a ne arăta o cale de practică, iar asta dovedește că Dumnezeu are atât de multă dragoste pentru noi. Dumnezeu scrutează inima omului, iar aceste cuvinte ale lui Dumnezeu vorbesc despre adevărata mea stare. Când vedeam cât de agile erau mințile tinerilor frați și surori, cât de mult înflorea puterea lor, că erau capabili să facă orice datorie în casa lui Dumnezeu, simțeam invidie în adâncul sufletului și mă gândeam că au venit exact la timp pentru ca Dumnezeu să-i desăvârșească pe oameni, în timp ce la vârsta mea, cu vederea mea precară și memoria mea slabă, nu-mi puteam aminti ce citeam în cuvintele lui Dumnezeu. Mai ales acum, când piciorul meu era rupt și nu-mi puteam face datoria, simțeam că nu mai exista nicio speranță în viața mea și că șansele mele de a fi mântuită erau din ce în ce mai mici. Prin urmare, trăiam adesea într-o stare negativă și mă simțeam pesimistă și fără speranță. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au indicat o cale de practică: nu este vorba că, odată ce oamenii îmbătrânesc și nu își mai pot face îndatoririle, nu mai au nicio cale pe care să meargă. Dacă sunt bătrâni și nu-și pot face datoria, pot totuși să urmărească adevărul și să-și corecteze firea coruptă. E ca atunci când nu mi-am asumat vârsta înaintată, ci m-am forțat să țin pasul cu tinerii – aceasta era firea mea arogantă. Întotdeauna am simțit că, odată ce voi îmbătrâni, nu voi mai fi capabilă să îndeplinesc sarcini importante, așa că mi-am făcut griji că nu voi fi mântuită. Aveam mereu pretenții de la Dumnezeu și nu mă puteam supune suveranității și rânduielilor Sale – și aici se manifesta firea mea coruptă. În plus, când îmi făceam datoria, urmăream constant reputația și statutul și voiam ca oamenii să mă admire. Toate acestea erau firile mele corupte și trebuia să reflectez asupra lor și să le cunosc, căutând adevărul pentru a le corecta. Mai mult, după ce am crezut în Dumnezeu atâția ani, aveam o anumită experiență și cunoaștere a cuvintelor lui Dumnezeu. Deși nu puteam să ies și să-mi fac datoria, puteam să rămân acasă și să scriu articole din experiență pentru a da mărturie despre Dumnezeu. Nu însemna și asta că-mi fac datoria? În plus, chiar dacă tinerii au memorie bună, iar mintea, reflexele și acțiunile lor sunt rapide, acest lucru nu înseamnă că ei nu au nicio fire coruptă. La fel ca oamenii în vârstă, și ei trebuie să experimenteze judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Deși acum eram bătrână, încă mai aveam o mulțime de firi corupte pentru a căror corectare trebuia să caut adevărul. Toate acestea erau lucruri pe care trebuia să le fac.

Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați și că toți cei care nu respectă voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). „În curentul actual, toți cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu au ocazia să fie desăvârșiți de către El. Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, atât timp cât au o inimă care I se supune și se teme de El, pot să fie desăvârșiți de către El. Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni potrivit diferitelor lor funcții. Atât timp cât te străduiești din răsputeri și te supui lucrării lui Dumnezeu, poți fi desăvârșit de către El. În prezent, niciunul dintre voi nu este desăvârșit. Uneori puteți să îndepliniți un tip de funcție și, alteori, puteți îndeplini două. Câtă vreme faceți tot posibilul să vă sacrificați pentru Dumnezeu, în cele din urmă veți fi desăvârșiți de către El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre toată lumea care își îndeplinește funcția”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El nu îi desăvârșește pe oameni în funcție de vârsta lor sau de cât de mult au suferit, ci contează mai mult dacă dețin sau nu adevărul și dacă viața-fire a lor s-a schimbat. În trecut, eram mereu de părere că puterea tinerilor înflorea, iar mințile lor erau rapide, că acceptau repede noutățile și că puteau îndeplini multe îndatoriri în casa lui Dumnezeu – acest tip de persoană putea fi mântuită. Mai ales când am văzut o mulțime de tineri promovați, mă gândeam că oamenii în vârstă nu erau folositori în casa lui Dumnezeu, Dumnezeu nu-i voia și nu aveau nicio speranță de mântuire. Am văzut casa lui Dumnezeu ca pe o fabrică pentru lumea non-credincioșilor și credeam că tinerii vor rămâne, dar bătrânii și oamenii inutili nu vor fi doriți – aceasta era înțelegerea mea greșită despre Dumnezeu și era o blasfemie împotriva Lui. De fapt, casa lui Dumnezeu promovează oameni pentru nevoile lucrării de evanghelizare și fiecare lucrare are nevoie de tot felul de oameni specializați care să colaboreze, dar asta nu înseamnă deloc că Dumnezeu nu-i vrea pe oameni odată ce îmbătrânesc și cu siguranță nu înseamnă că aceștia nu au nicio speranță de mântuire. În ochii lui Dumnezeu, nu contează dacă cineva este tânăr sau bătrân, toți sunt egali – vârstele oamenilor diferă, iar condiția lor fizică nu e la fel, dar Dumnezeu le cere tuturor oamenilor să intre la fel în adevăr. Am văzut că Dumnezeu este drept, El nu-i evaluează pe oameni în funcție de vârsta lor, ci Se uită dacă oamenii pot sau nu să urmărească și să dobândească adevărul. Dacă cineva nu urmărește adevărul și nu are principii în modul în care tratează problemele, chiar dacă este tânăr, are calibru și îndeplinește o datorie importantă, tot se împotrivește lui Dumnezeu. Deși sunt bătrână și nu pot face nicio datorie importantă, încă pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu, iar mintea și rațiunea mea sunt încă normale, așa că ar trebui să urmăresc adevărul și să prețuiesc fiecare zi în care sunt în viață, astfel încât să pot da roade.

Mai apoi, am dat peste un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Care dintre voi își face acum datoria în casa lui Dumnezeu din întâmplare? Indiferent din ce mediu ați venit pentru a vă realiza datoria, nimic nu e întâmplător. Această datorie nu poate fi realizată doar prin găsirea câtorva credincioși la întâmplare; este ceva predestinat de Dumnezeu înaintea timpurilor. Ce înseamnă când ceva este predestinat? Ce înseamnă exact? Înseamnă că, în întregul Său plan de gestionare, Dumnezeu a plănuit acum mult timp de câte ori vei viețui pe pământ, din ce neam și din ce familie te vei naște în zilele de pe urmă, care va fi situația acestei familii, dacă vei fi femeie sau bărbat, care vor fi punctele tale forte, câtă școală vei avea, cât de bine te vei putea exprima, ce calibru vei avea și cum vei arăta. El a plănuit vârsta la care vei veni în casa lui Dumnezeu și vei începe să îți faci datoria și ce datorie vei realiza și când. Dumnezeu a predestinat fiecare pas al tău de la început. Încă înainte de a te fi născut și de a fi venit pe pământ în ultimele tale vieți, Dumnezeu rânduise deja ce datorie vei avea de realizat în această etapă finală a lucrării. Nu e deloc o glumă! Dacă acum poți asculta aici o predică e pentru că așa a hotărât dinainte Dumnezeu. Nu trebuie să tratezi aceste lucruri cu ușurință!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu a hotărât în ce an mă voi naște și când voi ajunge să cred în El. În ce privește abilitatea mea de a-mi face datoria mai târziu și ce fel de destinație și soartă voi avea, toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Întotdeauna m-am plâns că nu m-am născut într-un deceniu bun – nu am fost deloc supusă și eram prea arogantă și irațională. M-am născut în anii ‘50, totuși, faptul că am ajuns la timp pentru ca Dumnezeu să apară și să lucreze în zilele de pe urmă, fiind destul de norocoasă să aud cuvintele lui Dumnezeu, să văd apariția Lui și să accept udarea și păstorirea Lui, urmându-L pe Dumnezeu timp de atât de mulți ani până astăzi dovedește deja marele har al lui Dumnezeu și înălțarea mea de către El. Acei non-credincioși care aveau aceeași vârstă ca mine și-au trăit întreaga viață fără să știe de ce au venit pe acest pământ sau de ce trebuie să trăiască oamenii. Toată viața lor au știut doar să facă bani, să concureze cu alții și să aibă plăceri trupești – se zbăteau în păcatul lor. Dar am putut veni în fața lui Dumnezeu și înțelege unele adevăruri, am putut afla de ce trăiesc oamenii, ce fel de viață are valoare că soarta oamenilor este sub controlul lui Dumnezeu, ce datorie ar trebui să îndeplinească oamenii și care e destinația omenirii etc. M-am bucurat de un har atât de mare și de binecuvântări de la Dumnezeu, dar tot nu eram mulțumită și chiar mă plângeam că Dumnezeu nu mi-a permis să mă nasc în anii ‘80 sau ‘90. Aduceam argumente lui Dumnezeu și mă certam cu El. Nu aveam niciun pic de umanitate! Dumnezeu a lucrat atât de mult în mine, a orchestrat oameni, evenimente și lucruri pe care să le trăiesc și de fiecare dată când mă simțeam negativă, Dumnezeu i-a îndrumat pe frați și pe surori să aibă părtășie cu mine și în repetate rânduri m-a luminat și m-a călăuzit prin cuvintele Sale și m-a făcut să Îi înțeleg intențiile și să ies din negativism – nu sunt toate acestea iubirea lui Dumnezeu? Când m-am gândit la aceste lucruri, m-am simțit vinovată și am crezut că într-adevăr nu am conștiință. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, nu am reușit să apreciez bunătatea Ta. M-ai tratat cu milostenie, dar întotdeauna Te-am înțeles greșit. Acum că am piciorul rupt, în sfârșit am reflectat; altminteri aș fi crezut în continuare că pot primi binecuvântări alergând și răspândind Evanghelia, trăind în mintea mea și împotrivindu-mă Ție fără să îmi dau seama. Orice ai face în viitor, oricare ar fi rezultatul meu, aceasta este dreptatea Ta – mă supun suveranității Tale.” Când am înțeles intențiile lui Dumnezeu, starea mea s-a schimbat oarecum în bine. Mai târziu, am exersat scrierea de articole acasă și mi-am liniștit inima înaintea lui Dumnezeu, practicând introspecția.

Câteva luni mai târziu, starea piciorului meu s-a îmbunătățit treptat, am putut să încep să merg din nou și să-mi fac datoria. În timp ce îmi făceam datoria, am pus accentul pe căutarea adevărului și pe corectarea propriilor mele firi corupte și nu m-am mai simțit constrânsă sau limitată de vârsta mea. Am putut aborda corect aceste lucruri. În acești câțiva ani, m-am simțit întotdeauna constrânsă din cauza vârstei mele. Dacă nu aș fi avut îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi ieșit niciodată din situația asta. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care au făcut să cadă piatra grea din inima mea, astfel că nu m-am mai simțit îngrijorată sau neliniștită că nu voi fi mântuită sau că nu voi primi un rezultat bun din cauza vârstei mele înaintate. Inima mea a găsit libertatea și eliberarea.