de Xiaoxiao, China

La începutul anului 2022, eram responsabilă de lucrarea a zece biserici. Între acestea erau trei biserici în care calibrul conducătorilor și diaconilor era destul de slab, iar viața bisericească nu era bună. În plus, alte câteva biserici duceau lipsă de conducători și de diaconi, așa că am organizat în grabă frații și surorile pentru a desfășura alegeri. Deoarece frații și surorile nu aveau o bună pricepere asupra principiilor alegerilor, lucrarea electorală a progresat extrem de lent. Ulterior, conducătorii superiori au rânduit o adunare cu noi pentru a afla de ce organizarea alegerilor progresează lent. De asemenea, au avut părtășie despre importanța alegerii conducătorilor și diaconilor. Când am auzit acestea, inima mea a devenit neliniștită. M-am gândit în sinea mea: „Bisericile de care sunt responsabilă duc lipsă de atât de mulți conducători și diaconi. Oare nu demonstrează asta că abilitățile mele de lucru sunt prea slabe? Ce vor crede conducătorii despre mine? Așa nu merge. Trebuie să organizez rapid alegeri anticipate pentru a ocupa posturile vacante de conducători și de diaconi. Asta le va arăta tuturor că încă pot să fac o lucrare reală.” Ulterior, am organizat în grabă alegeri pentru conducători și diaconi, dar nu am avut părtășie în detaliu despre principiile alegerii conducătorilor și diaconilor. Am crezut că, atât timp cât persoanele alese erau relativ proactive în îndeplinirea datoriei lor, puteau îndura suferința și să plătească un preț, ar fi fost în regulă. După o perioadă de muncă asiduă, bisericile au ales treptat conducători și diaconi. Când am văzut aceste „rezultate”, am fost foarte fericită. M-am gândit că nimeni nu îmi va mai pune la îndoială capacitatea de lucru. Cu toate acestea, nu m-am așteptat ca, mai târziu, două surori să prezinte mai multe rapoarte conform cărora unul dintre conducătorii nou aleși, fratele Chen Lin, nu avea simțul dreptății, avea foarte accentuat o fire de persoană care caută să facă pe plac altora și nu era potrivit să fie conducător. M-am gândit în sinea mea: „Toți au corupții și deficiențe. Cerințele voastre sunt prea ridicate. Dacă am evalua oamenii după standardele voastre, când am mai reuși să ocupăm toate posturile de conducători și de diaconi?” Am considerat că nu era nicio problemă cu alegerea lui Chen Lin și că problema era că acele două surori nu puteau să trateze corect oamenii. Așa că le-am scris surorilor o scrisoare pentru a avea părtășie cu ele și a încerca să le conving. Totuși, câteva zile mai târziu, surorile mi-au scris din nou, spunând: „Firea lui Chen Lin de a căuta să facă pe plac altora este foarte accentuată. El nu protejează lucrarea bisericii și nu este potrivit să fie conducător.” Însă, la vremea aceea, trăiam într-o fire coruptă și voiam ca lucrătorii și conducătorii să fie aleși odată, așa că nu am acordat nicio atenție acestei chestiuni.

Nu mult după aceea, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori, în care spuneau: „Firea lui Chen Lin de a căuta să facă pe plac altora este foarte accentuată. El nu protejează lucrarea bisericii și nici măcar acum nu arată vreun semn de căință. Conform principiilor, nu este potrivit să fie conducător.” În momentul în care am citit scrisoarea, mi-am dat seama că surorile trimiseseră anterior mai multe scrisori pentru a raporta problemele lui Chen Lin, dar eu nu le luasem în serios și nici nu cercetasem, ba chiar fusesem foarte reticentă față de această chestiune. Am înțeles că fusesem prea arogantă și neprihănită de sine! Nu acceptasem sugestiile altora și acționasem în concordanță cu propria mea voință. În acel moment, mi-a venit să intru în pământ de rușine. Fața îmi ardea de rușine și prin minte au început să-mi treacă rapid o mulțime de gânduri: „Sunt terminată. Acum, conducătorii superiori știu că nu îmi îndeplinesc datoria în concordanță cu principiile. S-ar putea să investigheze pentru a afla despre prestația mea. Oare nu voi fi demisă în acest caz?” În acele câteva zile, m-am simțit tensionată și neliniștită. Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai ocazia de a acționa potrivit voinței tale, ai și ocazia de a căuta adevărul și ar trebui să folosești adevărul drept principiu pentru acțiunile tale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (15)”]. În timp ce mă gândeam la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea era atât de îndurerată, de parcă aș fi fost înjunghiată cu un pumnal. Da, am avut oportunitatea să caut adevărul, dar pentru că nu l-am urmărit, nu am căutat principiile și am acționat în concordanță cu propria mea voință în îndatoririle mele. Acest lucru a perturbat și a tulburat lucrarea. În această perioadă, am fost nerăbdătoare să obțin un succes rapid în organizarea alegerilor și nu am căutat principiile, ceea ce a făcut să fie aleasă o persoană nepotrivită. Când frații și surorile mi-au semnalat acest lucru, nu am reflectat asupra mea și nu am corectat problema. Cum îmi făceam eu datoria? Cu toate acestea, nu câștigasem nicio înțelegere a naturii mele și a căii pe care mergeam și, curând după aceea, vechea mea problemă a reapărut. În acea perioadă, conducătorii superiori au trimis o scrisoare spunând că fiecare biserică trebuia să propună câțiva oameni talentați pentru a îndeplini îndatoriri în alte zone, contribuind astfel la lucrarea de evanghelizare. După aceea, am verificat în grabă candidații. Când am citit lista de nume pe care o verificasem, m-am simțit foarte fericită. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Faptul că asigur mai mulți oameni nu este oare o demonstrație mai puternică a capacității mele de muncă? Trebuie să depun eforturi pentru ca liderii superiori să vadă că încă pot face ceva lucrare reală.” La acea vreme, era un frate pe listă care avea cazier, deoarece fusese arestat din cauza credinței lui în Dumnezeu. Nu era clar dacă era căutat și dacă ar fi periculos pentru el să plece într-o lungă călătorie. M-am simțit puțin neliniștită, dar, pentru a furniza mai mulți oameni talentați astfel încât conducătorii să vadă că lucrarea mea dădea rezultate, am rânduit ca acest frate să îndeplinească îndatoriri într-o altă zonă. Nu mă așteptam ca el să fie arestat în timp ce se ducea să-și facă îndatoririle. Curând după aceea, conducătorii superiori ne-au scris și au spus că mai mulți dintre oamenii pe care îi trimiseserăm nu erau potriviți pentru a îndeplini îndatoriri în alte zone. Ne-au amintit să facem lucrurile conform principiilor și să nu propunem oameni doar pe baza entuziasmului. Citind scrisoarea, am vrut să intru în pământ. Pur și simplu voiam să mă ascund într-o văgăună, sub pământ. Cu inima strânsă, m-am întrebat: „Oare îmi fac eu datoria? În mod evident asta este o perturbare și o tulburare!” În suferința mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă lumineze și să mă călăuzească să-mi înțeleg firea coruptă.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oricât de ocupați ar părea la exterior, oricât timp ar petrece alergând pe străzi, oricât ar sacrifica, la oricâte lucruri ar renunța și oricât ar cheltui, pot oamenii care nu vorbesc și nu acționează niciodată, decât de dragul statutului, să fie considerați cei care urmăresc adevărul? Categoric nu. Pentru statut, ei vor plăti orice preț. Pentru statut, ei vor suferi orice greutate. Pentru statut, ei nu se vor da în lături de la nimic. Încearcă să găsească mizerii despre alții, să le însceneze diferite lucruri sau să le facă zile negre, călcând în picioare alți oameni. Nici măcar nu se tem de riscul pedepsei sau al răzbunării; ei acționează de dragul statutului, fără să se gândească la consecințe. Ce urmăresc astfel de oameni? (Statutul.) Unde este asemănarea cu Pavel? (Urmărirea coroanei.) Ei urmăresc cununa dreptății, urmăresc statutul, faima și câștigul și tratează urmărirea statutului, a faimei și a câștigului drept un lucru legitim de urmărit, în loc să urmărească adevărul. Care este cea mai remarcabilă trăsătură a acestui fel de oameni? Este aceea că, în toate privințele, ei acționează de dragul statutului, faimei și câștigului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). „Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: «Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.» Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor. Dacă speri ca antihriștii să accepte adevărul, să recunoască greșelile și să aibă căință adevărată, este imposibil – cu siguranță nu o pot face. Antihriștii au natura-esență a Satanei și urăsc adevărul, așa că indiferent unde merg, chiar dacă se duc la capătul pământului, ambiția lor de a urmări reputația și statutul nu se va schimba niciodată și nici părerile lor despre lucruri sau calea pe care merg” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun faptul că antihriștii consideră reputația și statutul ca fiind mai importante decât viața însăși. Indiferent ce fac, ei încearcă mereu să-și consolideze reputația. Ei tratează reputația și statutul ca pe scopul și sensul urmăririi lor și sunt dispuși să plătească orice preț pentru statut. Ei fac lucrurile în concordanță cu propria lor voință și nu caută deloc adevărurile-principii. Fac lucrurile doar în modul care este cel mai benefic pentru propria lor faimă și pentru propriul câștig și statut. Nu a fost oare comportamentul meu în această perioadă exact așa? Deși la suprafață părea că pot suporta greutăți și pot plăti un preț pentru a-mi îndeplini datoria, tot ceea ce făceam era de dragul faimei, al câștigului și al statutului. Fie că era vorba de alegerea conducătorilor și a diaconilor sau de furnizarea de oameni talentați, eram dornică să obțin un succes rapid. Voiam să le arăt fraților și surorilor că am obținut rezultate în îndeplinirea datoriei mele și că am capacitate de lucru și astfel să câștig admirația și aprobarea tuturor. Când nu au putut fi aleși conducători sau diaconi potriviți, mi-am dat seama că trebuia să am părtășie cu frații și cu surorile despre principiile electorale, însă, pentru a le arăta conducătorilor superiori că pot finaliza rapid alegerile pentru conducători și diaconi, am fost prea dornică de un succes rapid și nu am organizat alegerile în concordanță cu principiile. Când surorile mele au semnalat că aleseserăm o persoană nepotrivită, nu am acceptat și chiar am considerat că cerințele lor erau prea stricte. M-am gândit apoi la modalități de a le convinge și de a dovedi că oamenii pe care i-am ales sunt potriviți. În calitate de conducătoare, faptul că acționasem în contradicție cu principiile pentru a-mi proteja faima, câștigul și statutul într-o chestiune atât de importantă precum alegerile în biserică însemna că Îl înșelam și mă împotriveam flagrant lui Dumnezeu. În plus, în ceea ce privește furnizarea de oameni talentați, o persoană care într-adevăr ținea cont de intențiile lui Dumnezeu ar fi fost dornică să răspundă nevoilor Sale urgente și să ofere oameni eligibili pentru a contribui la răspândirea Evangheliei Împărăției. Cu toate acestea, pentru a le arăta oamenilor că am capacitate de lucru, am inclus în listă oameni despre care nu aveam absolut nicio idee clară, doar ca să iasă la număr. Așa cum a fost și în cazul fratelui care avea cazier. Nu-mi era clară situația lui, așa că, pentru a fi în siguranță, trebuia să continui să supraveghez ce se întâmpla cu el. Totuși, pentru că voiam doar să asigur mai mulți oameni pentru a-mi păstra imaginea și statutul, fratele a sfârșit prin a fi arestat. Am înțeles că urmăream reputația și statutul și că nu lucram în concordanță cu principiile și chiar am ignorat siguranța fraților și a surorilor mele pentru a-mi proteja imaginea și statutul, ca să nu mai vorbim de faptul că nu am ținut cont de interesele bisericii. Am făcut rău fraților și surorilor. Mergeam pe calea antihriștilor. Dacă nu mă pocăiam, aș fi fost disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, se împlică în propria afacere, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte faima, câștigul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care și mai mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, dobândind astfel mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și punerea în aplicare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc faima, câștigul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, a câștigului și a statutului de către oameni. Eroarea făcută de oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmărite sunt cele ale Satanei și sunt ticăloase și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Comparând comportamentul meu cu cel al antihriștilor expuși de Dumnezeu, am văzut că era identic. Am folosit oportunitățile oferite de alegerea conducătorilor și a diaconilor și de furnizarea de oameni talentați pentru a mă angaja în demersuri personale, încercând să le arăt oamenilor că am capacitate de lucru și să-mi ating scopul, acela de a fi admirată de ceilalți. Deși la suprafață părea că îmi îndeplineam datoria cu o mare pasiune, în interior, eram plină de propriile mele ambiții și dorințe. Pentru a urmări faima, câștigul și statutul, am fost superficială și am recurs la înșelătorie în lucrarea importantă a bisericii. Care era diferența dintre comportamentul meu și cel al unui antihrist? Atât alegerea conducătorilor și diaconilor, cât și furnizarea de oameni talentați se fac pentru lucrarea bisericii și răspândirea Evangheliei. Scopul nu este deloc acela de a alege oameni nepotriviți doar pentru a ieși socoteala. Dacă sunt aleși oameni nepotriviți pentru a purta responsabilitatea lucrării, acest lucru nu doar că nu va asigura progresul lucrării de evanghelizare, ci chiar va produce perturbări și tulburări, aducând prejudicii fraților și surorilor. Am considerat faima, câștigul și statutul mai importante decât orice altceva. Pur și simplu nu mi-am luat deloc în serios datoria și cu atât mai puțin nu am avut vreo urmă de inimă cu frică de Dumnezeu. Acest tip de atitudine față de datoria mea Îl făcea cu adevărat pe Dumnezeu să mă deteste! Dacă nu mă pocăiam, urma să fiu eliminată de Dumnezeu. Înainte, crezusem întotdeauna că, pe cât mai rapid sunt aleși conducătorii și diaconii, pe atât era mai bine. La fel, cu cât furnizam mai mulți oameni talentați, cu atât dobândeam mai mult aprobarea lui Dumnezeu. Acest punct de vedere este absurd. Ceea ce prețuiește Dumnezeu este dacă, în îndeplinirea datoriei noastre, ținem cont de intențiile Lui și acționăm în concordanță cu principiile.

După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu pentru a căuta o cale de practică. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce datorie efectuezi, trebuie să cauți adevărurile-principii, să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să știi care sunt cerințele Lui cu privire la datoria în chestiune și să înțelegi ce ar trebui să realizezi prin acea datorie. Numai procedând astfel îți poți înfăptui lucrarea conform principiului. În îndeplinirea datoriei, nu poți, categoric, să te conduci după preferințele personale, făcând orice ți-ai dori să faci, orice te-ar bucura să faci sau orice te-ar face să arăți bine. Aceasta înseamnă a acționa în conformitate cu propria voință. Dacă te bazezi pe propriile preferințe în îndeplinirea datoriei tale, crezând că asta este ceea ce Dumnezeu cere și că asta este ceea ce Îl va face pe Dumnezeu fericit și dacă îți impui cu forța preferințele personale în fața lui Dumnezeu sau le practici de parcă ar fi adevărul, respectându-le ca și cum ar fi adevărurile-principii, atunci nu este aceasta o greșeală? Asta nu înseamnă că îți efectuezi datoria, iar a-ți îndeplini datoria în acest fel nu va fi ținut minte de Dumnezeu. Unii oameni nu înțeleg adevărul și nu știu ce înseamnă să-și îndeplinească bine îndatoririle. Ei au sentimentul că au depus eforturi și și-au pus inima în asta, s-au răzvrătit împotriva trupului lor și au suferit, așadar, de ce nu-și pot îndeplini niciodată mulțumitor datoria? De ce este Dumnezeu mereu nemulțumit? Unde au greșit acești oameni? Greșeala lor a fost că nu au căutat cerințele lui Dumnezeu și, în schimb, acționează potrivit propriilor idei – acesta este motivul. Ei și-au tratat propriile dorințe, preferințe și motive egoiste ca și când ar fi adevărul și le-au tratat ca și când ar fi fost ce-I plăceau lui Dumnezeu, ca și când ar fi fost standardele și cerințele Lui. Au văzut ca adevăr lucrurile pe care le credeau ei corecte, bune și frumoase; este greșit. De fapt, chiar dacă oamenii ar putea crede că ceva este drept și că este conform cu adevărul, asta nu înseamnă neapărat că este în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este drept, cu atât ar trebui să fie mai precauți și cu atât mai mult ar trebui să caute adevărul ca să vadă dacă ceea ce gândesc ei întrunește cerințele lui Dumnezeu. Dacă se opune precis cerințelor și cuvintelor Lui, atunci este inacceptabil, chiar dacă tu crezi că e corect, căci acesta este doar un gând uman și nu va fi conform adevărului, indiferent cât de corect crezi tu că este. Dacă un lucru e bun sau rău trebuie determinat în funcție de cuvintele lui Dumnezeu. Oricât de corect crezi că este un lucru, cu excepția cazului în care există o bază pentru el în cuvintele lui Dumnezeu, este greșit și tu trebuie să renunți la el. Este acceptabil doar când este în conformitate cu adevărul, iar îndeplinirea datoriei tale poate fi conform standardelor doar dacă susține adevărurile-principii în acest fel. Mai exact, ce este datoria? Este o însărcinare încredințată de Dumnezeu oamenilor, face parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și reprezintă o responsabilitate și o obligație care ar trebui să fie asumate de fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Este datoria cariera ta? Este o chestiune personală de familie? Este corect să spunem că, odată ce ți s-a dat o datorie, aceasta devine treaba ta personală? Categoric, lucrurile nu stau așa. Prin urmare, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele, cuvintele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza adevărurilor-principii, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a ne îndeplini bine datoria și a-L mulțumi pe Dumnezeu, mai întâi trebuie să ne stabilim clar intențiile, să renunțăm la ambițiile și la dorințele personale și să nu acționăm pentru a obține faimă, câștig și statut. De asemenea, nu ar trebui să ne considerăm propriile idei și preferințe drept adevăruri-principii. În loc de asta, ar trebui să căutăm cerințele lui Dumnezeu și să ne facem datoria în concordanță cu intențiile Lui. Doar astfel putem acționa principial. În casa lui Dumnezeu, indiferent de domeniul în care cineva își face datoria, există adevăruri-principii legate de acesta. De exemplu, atunci când biserica alege conducători și diaconi, trebuie să căutăm principiile și standardele pentru alegerea acestora. În primul rând, trebuie să fie oameni care urmăresc adevărul, au o umanitate bună și un simț al dreptății. Firile corupte ale unor frați și surori pot fi puțin mai agravate, dar ei pot totuși accepta adevărul, se pot înțelege pe sine în urma emondării și se pot strădui să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu. Alegerea unei astfel de persoane drept conducător se aliniază la principii. În schimb, unii oameni au o minte ageră, sunt înzestrați, au un entuziasm exterior și pot îndura suferințe în îndeplinirea datoriei, dar nu au o intrare proprie în viață; în îndeplinirea datoriei, ei urmăresc orbește faima, câștigul și statutul și doar rostesc vorbe și doctrine pentru a-i induce pe oameni în eroare. Când sunt emondați, tot nu se înțeleg pe sine. Dacă un astfel de om devine conducător, nu va putea rezolva nicio problemă, ci doar va dăuna fraților și surorilor și lucrării bisericii.

Mai târziu, am recomandat-o pe sora Li Ling să meargă cu îndatoriri într-o altă zonă. Cu doar câteva zile înainte ca ea să plece, unii frați și surori au scris o scrisoare în care raportau că Li Ling nu purta o povară în îndeplinirea datoriei, nu făcea o lucrare reală și era destul de arogantă. Îi displăceau întotdeauna cele două surori cu care lucra și deseori le critica și le umilea în fața altor frați și surori, ceea ce a făcut ca alții să dezvolte prejudecăți față de ele. Acest lucru a creat tulburare în cadrul echipei, iar, ca urmare, cele două surori au devenit negative. M-am grăbit să le scriu surorilor care alcătuiseră raportul și le-am rugat să expună problemele lui Li Ling într-un mod mai simplu, astfel încât Li Ling să poată pleca rapid. Apoi mi-am dat seama că starea mea era greșită. Oare motivul pentru care eram atât de grăbită era cu adevărat acela de a furniza oameni talentați casei lui Dumnezeu? Nu era oare pentru că mă gândeam că, oferind încă o persoană talentată, voi da bine? Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Să-ți realizezi datoria nu este, de fapt, dificil și nici greu de făcut într-o manieră loială și la un standard acceptabil. Nu trebuie să-ți sacrifici viața sau să faci vreun lucru deosebit sau dificil, trebuie, pur și simplu, să urmezi onest și statornic cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu, neadăugând propriile idei sau desfășurându-ți propriile activități, ci mergând pe calea urmăririi adevărului. Dacă oamenii pot face asta, vor avea, practic, o asemănare umană. Atunci când au o supunere adevărată față de Dumnezeu și au devenit persoane oneste, vor avea asemănarea unei adevărate ființe umane” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, din moment ce datoria nu este o chestiune personală, ci o însărcinare dată de Dumnezeu, ar trebui să ne-o îndeplinim în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii. Doar în acest fel vom fi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să renunț la intențiile mele și să încetez să mai acord atenție faptului dacă alții mă admiră sau nu. Trebuie să fiu atentă să caut adevărul și să-mi îndeplinesc bine datoria, în concordanță cu principiile. Asta înseamnă să mă ocup corect de lucrare și să merg pe calea cea dreaptă. Dacă, de dragul propriei mele faime, a propriului câștig și statut, nu verificam cu seriozitate și nu abordam problemele lui Li Ling, aceasta ar fi fost o acțiune în vădită contradicție cu principiile. Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că nu mai puteam continua să iau în considerare reputația și statutul meu și am scris în grabă o scrisoare, cerându-le fraților și surorilor să verifice raportul. După verificare, s-a confirmat că Li Ling era incapabilă să trateze oamenii în mod corect, că era înclinată să-i umilească și să-i judece pe ceilalți, că nu putea colabora armonios cu oamenii și că nu purta o povară în îndeplinirea datoriei ei. Când problemele lui Li Ling au fost expuse și ea a fost demisă, nu a reflectat asupra sa, nu a acceptat situația și și-a exprimat nemulțumirea. Ca urmare, nu am lăsat-o să îndeplinească îndatoriri într-o altă zonă. Prin această experiență, mi-am dat seama că, în îndeplinirea îndatoririlor noastre, trebuie să ne stabilim clar intențiile, să renunțăm la dorințele proprii și să acționăm în concordanță cu adevărurile-principii. Numai atunci inima noastră va fi liniștită și împăcată.