de Yang Peiqi, China

În anul 2017, după ce am absolvit, mi-am început datoria în biserică. Dintre toți frații și surorile de acolo, eu eram cea mai tânără și credeam în Dumnezeu și-mi făceam datoria de cel mai scurt timp. Totuși, am fost promovată în mod repetat, așa c-am avut mereu un sentiment de superioritate. În decembrie, am fost desemnată să conduc câteva grupuri care făceau lucrarea de udare. Conducătoarea de biserică a a avut părtășie cu mine și m-a încurajat să-mi fac bine datoria. Am fost atât de flatată. Conducătoarea era, de obicei, foarte ocupată, așadar, venirea ei pentru a avea părtășie cu mine m-a făcut să cred că se bucura că am fost promovată. Am crezut că o să le spună celorlalți frați și surori despre mine, după care ei mă vor admira cu siguranță și mă vor felicita că am fost promovată atât de repede, fiind atât de tânără. Acest gând m-a bucurat nespus de mult. După o vreme, am remarcat că Amalia făcea progrese rapide învățând udarea noilor veniți. Frații și surorile o lăudau și, în cele din urmă, au ales-o lider de grup. Ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie, dar o umbră de îngrijorare mi-a străfulgerat sufletul: „Amalia e atât de remarcabilă, încât ar putea fi promovată în curând.” Am fost cuprinsă brusc de un sentiment de pierdere. Atenția tuturor era concentrată asupra ei, iar ea se descurca mai bine decât mine la început. Dacă ea ar fi din nou promovată, conducătoarea sigur ar aprecia-o și ar vorbi adesea despre ea cu frații și surorile, iar pe mine nu m-ar mai aprecia nimeni atunci. Brusc, mi-am simțit sufletul gol și am fost cuprinsă de tristețe. Nu am vrut să se întâmple asta. Nici măcar n-am vrut ca Amalia să rămână liderul grupului.

După o lună, am văzut că lucrarea pe care Amalia o supraveghea era mai puțin eficientă. După ce am investigat, am aflat că Amalia, devenind lider de grup, s-a complăcut cu situația, s-a lăudat în fața celorlalți și și-a făcut datoria fără a căuta principii, iar asta i-a diminuat eficiența lucrării. M-am gândit: „Amalia n-a urmat calea cea dreaptă ca lider de grup, ceea ce a îngreunat lucrarea. Nu e potrivită să fie lider de grup?” Brusc, mi s-au luminat ochii. Dacă Amalia nu ar fi lider de grup, nu ar fi promovată. I-am spus repede colegei mele, Evelina: „Ca lider de grup, ea a urmărit prestigiul și statutul, iar rezultatele lucrării ei au scăzut. Nu mai e potrivită să fie lider de grup.” Pentru a o convinge pe Evelina să fie de acord cu mine, am mai spus: „Înainte, am lucrat cu Amalia. Toată lumea spunea că era de calibru slab și nu ar fi bună ca lider de grup.” Evelina a ascultat ce i-am spus și mi-a sugerat să raportez aasta conducătoarei de biserică. Dar conducătoarea mi-a răspuns la scrisoare spunând că Amalia a fost doar temporar într-o stare proastă, dar încă putea face lucrare practică și mi-a cerut să o ajut mai mult. După o vreme, am văzut că starea Amaliei nu se îmbunătățise. Nu numai că nu am ajutat-o, dar începusem să mă satur de ea. Chiar am tratat-o cu nerăbdare, spunând că nu a urmărit adevărul și că rezultatele slabe ale lucrării ei erau cauzate de goana ei după prestigiu și statut. După ce am tratat-o în acest mod, Amalia a devenit și mai pesimistă. A început să se definească, starea ei s-a înrăutățit tot mai mult, iar eu am fost și mai convinsă că nu mai putea fi lider de grup. I-am raportat iar asta conducătoarei de biserică, dar aceasta mi-a răspuns că Amalia putea accepta adevărul și avea nevoie de timp pentru a-și ajusta starea. Asta nu mi-a plăcut deloc. Starea Amaliei era groaznică, așadar, de ce trebuia să fie lider de grup? Era inacceptabil. Trebuia să mă gândesc la lucrarea bisericii. Așadar, i-am scris unui alt conducător de biserică și i-am spus: „Când Amalia a deveni lider de grup, ea a urmărit prestigiul și statutul, fapt care a perturbat și a tulburat lucrarea noastră. Nu mai poate fi lider de grup.” Atunci, cuvintele mele nu erau obiective și l-am derutat intenționat pe conducător. Drept rezultat, Amalia și-a pierdut postul de lider. Am auzit că, după aceea, ea a devenit foarte pesimistă și se definea. M-am simțit puțin vinovată, dar nu m-am gândit la asta după aceea.

După ce a trecut ceva timp, unii frați și surori au scris pentru a preciza că am fost prea aroganți când am demis-o pe Amalia. Conform principiilor, ea putea face lucrare practică, iar acum, fiindcă a fost demisă, n-am putut găsi un lider de grup potrivit pentru a o înlocui și, astfel, rezultatele lucrării au rămas slabe. După ce am citit această scrisoare, m-am speriat puțin. Știam că am perturbat și tulburat lucrarea bisericii. Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Întrucât antihriștii urmăresc reputația și statutul, discursul și acțiunile lor sunt cu siguranță menite să le mențină aceste lucruri. Ei pun reputația și statutul mai presus de orice. Dacă există o persoană de calibru bun care urmărește adevărul în jurul unui antihrist, cineva care are un anumit prestigiu printre frați și surori, care este ales drept conducător de grup și întâmpină aprecieri și laude din partea tuturor fraților și surorilor, ce se va întâmpla cu antihristul? Cu siguranță va fi nefericit în inima sa și va deveni invidios. Și dacă este cu adevărat invidios pe acea persoană, ce va face? În primul rând, își va face calcule în mintea sa astfel: «Calibrul acestei persoane nu este rău. Știe câte ceva despre lucrare – de fapt, este mai bună decât mine. Acest lucru ar fi avantajos pentru casa lui Dumnezeu, dar nu și pentru mine. Oare îmi va fura statutul? Dacă ar ajunge chiar să mă înlocuiască? N-aș fi atunci într-o situație dificilă? Trebuie să fac prima mișcare. Dacă într-o zi și-ar deschide aripile, atunci nu mă voi mai putea ocupa de ea cu ușurință. Nu va fi prea târziu atunci? Mai bine fac o mișcare mai devreme decât mai târziu; dacă aștept prea mult, voi fi dezavantajat în fața sa. Atunci, ce ar trebui să fac? Unde, mai exact, ar trebui să-mi fac mișcarea? Trebuie să găsesc o scuză, o oportunitate.» Dacă cineva vrea să facă pe altcineva să sufere, ați spune că i-ar fi ușor să găsească o scuză sau o oportunitate pentru a face acest lucru? Care este unul dintre șiretlicurile pe care le folosește diavolul? (Cel care are în gând să-și bată câinele își va găsi cu ușurință bățul.) Corect, cel care are în gând să-și bată câinele își va găsi cu ușurință bățul. Acesta este genul de logică și situație care există în lumea Satanei. Cu siguranță, nu există lucruri de acest gen acolo unde este Dumnezeu, dar un antihrist le va face. Un antihrist se gândește: «Cel care are în gând să-și bată câinele își va găsi cu ușurință bățul. Voi lansa o acuzație împotriva ta, voi găsi o ocazie de a te face să suferi și-ți voi da peste nas, astfel încât frații și surorile să înceteze să te aprecieze atât de mult și să nu te mai voteze drept conducător de grup data viitoare. În acest fel, nu voi mai fi amenințat, nu-i așa? Dacă înlătur problemele viitoare înainte ca acestea să crească și elimin un adversar, atunci mă voi simți mai în siguranță, nu-i așa?» Frământându-se astfel în capul său, poate părea el pașnic la exterior? Având o natură de antihrist, este el capabil să îngroape aceste gânduri și să nu acționeze niciodată conform lor? În niciun caz. Cu siguranță s-ar gândi la o modalitate de a acționa conform acestora. Asta este ceea ce-l face pe un antihrist să fie rău” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). Dumnezeu dezvăluie că antihriștii au firi vicioase. Ei vor recurge la orice mijloace pentru a-i reprima și a-i pedepsi pe cei care le amenință statutul, chiar și la zvonuri, calomnii și înscenări. Mi-am dat seama că, prin demiterea Amaliei, am avut comportamentul unui antihrist. Când am văzut că Amalia făcea progrese mai rapide decât mine, m-am temut că va fi promovată, iar apoi ceilalți o vor aprecia pe ea și nu pe mine, așadar, de-abia am așteptat ca ea să facă o greșeală și să nu mai fie lider de grup. Când am văzut că ea urmărea prestigiul și statutul și că lucrarea ei nu era eficientă, am încercat să folosesc asta drept scuză pentru a o demite și am etichetat-o intenționat ca fiind de calibru slab, sperând să o înșel pe conducătoare să creadă că problema era gravă. Când conducătoarea mi-a cerut să o ajut, eu n-am făcut-o și am sperat că starea surorii Ai va rămâne proastă, pentru a fi demisă cât mai curând. Când am văzut că nu voia s-o demită, am găsit un alt conducător care să se ocupe de problema ei. De fapt, știam că Amalia doar dezvăluia o fire coruptă, că era dispusă să reflecteze și să se pocăiască și că, dacă ar fi primit ajutor și sprijin, și-ar fi putut continua datoria, odată ce starea ei era ajustată. Dar, pentru a o împiedica să fie promovată sau apreciată de lideri, frați și surori, am profitat de stricăciunea ei, am certat-o și am dat vina pe ea pentru ineficiența lucrării ei, ceea ce a făcut-o să fie și mai pesimistă. Nu m-am oprit până când n-a fost demisă. Reflectând asupra a ceea ce am făcut, mi-am dat seama că m-am purtat ca un antihrist. Eram atât de vicioasă și de insidioasă. Mi-am amintit că, atunci când eu și Amalia ne făceam datoria împreună, ea chiar m-a ajutat când eram pesimistă, dar eu nu doar că n-am ajutat-o când a fost și ea pesimistă, ci am judecat-o pe la spate, am reprimat-o și am pedepsit-o. Cum am putut face un lucru atât de inuman? Când m-am gândit cât de negativă a fost starea Amaliei după ce a fost demisă, am simțit un sentiment profund de remușcare și de vinovăție. Lucrarea grupului supravegheat de Amalia a fost ineficientă o lungă perioadă de timp iar asta avea legătură cu mine; eu am fost cea care a tulburat lucrarea bisericii. Gândindu-mă la asta, am simțit și mai multă remușcare și vinovăției. În acea noapte, m-am ascuns sub pătură și am plâns. Am știut că era o fărădelege, o faptă rea. În acea perioadă, m-am simțit foarte chinuită. La gândul faptei mele rele, simțeam doar remușcări și vinovăție. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu voi mai îndrăzni să reprim talentul cuiva. Vreau să mă pocăiesc.”

Mai apoi, m-am întrebat cum am putut face un astfel de lucru fără ca a mea conștiință să fie tulburată. În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Prețuirea antihriștilor față de statutul și prestigiul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea și esența lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce face un antihrist, prima sa considerație este propriul statut și prestigiu, nimic altceva. Pentru un antihrist, statutul și prestigiul sunt viața sa și scopul său de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu prestigiul meu? Oare această acțiune îmi va da prestigiu? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru un antihrist, statutul și prestigiul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva străin de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin statut și prestigiu; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Statutul și prestigiul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de cele pentru care se străduiesc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și prestigiul sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un rang înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu îl pot lăsa niciodată deoparte. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit că antihriștii trăiesc pentru prestigiu și statut. Ei consideră că aceste lucruri reprezintă viața lor, așadar ei luptă contra celorlalți pentru prestigiu și statut și chiar îi reprimă și îi pedepsesc pe oameni. Pentru ei, orice faptă rea e justificată. Am reflectat și am văzut că eram exact ca un anticrist. Îmi plăcea prestigiul și statutul, îmi plăcea să fiu admirată și lăudată de alții și urmăream prestigiul și statutul ca pe ceva pozitiv. Când am fost promovată, m-am simțit apreciată de conducătoare. Chiar am bănuit că ea va spune ceva despre mine celorlalți frați și surori, iar eu voi fi ținta laudelor tuturor. Când am văzut că Amalia a progresat rapid și a devenit lider de grup, m-am temut că va fi promovată și mă va depăși, astfel încât nimeni nu mă va mai aprecia. Înainte ca interesele mele să fie implicate, m-am înțeles normal cu Amalia, dar de îndată ce interesele mele au fost implicate, mi-am expus imediat răutatea și am folosit tactici viclene pentru a o reprima. Pentru a-mi menține poziția în inimile oamenilor, n-am ezitat să denaturez faptele și nu mi-am dorit decât să fie demisă. Dorința mea de a avea prestigiu și statut era prea puternică. Nu mă puteam gândi decât la cum să obțin statut, dar când am reprimat-o, conștiința mea a nu a fost deloc tulburată. PCC-ul permite oamenilor doar să se închine și să urmeze partidul, iar când cineva îi amenință dictatura, încearcă prin toate mijloacele să defăimeze, să condamne, să reprime și să persecute. Pentru a-și stabiliza poziția, ucide fără milă și face rău oamenilor nevinovați, până în punctul în care Cerul și omenirea îl disprețuiesc, iar asta a cauzat dezastre naturale și provocate de om. Dacă aș fi continuat să urmăresc prestigiul și statutul, nici nu știu ce rău aș fi putut să fac, iar, la final, sigur aș fi fost pedepsită de Dumnezeu pentru c-am făcut atât de mult rău. Am simțit că eram îngrozitoare și nu am vrut să trăiesc așa. M-am rugat des, cerându-I lui Dumnezeu să mă scoată din robia prestigiului și a statutului.

Apoi, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles mai multe despre esența căutării prestigiului și a statutului. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său strict? (Faima și câștigul.) Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, ei pot apoi să le valorifice ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și să se bucure de viață. Ei cred că faima și câștigul sunt un gen de capital pe care îl pot folosi ca să obțină o viață de căutare a plăcerii și de desfătare nesăbuită a trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig la care râvnesc atât, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și mințile lor, tot ceea ce au, viitorul și destinele lor. Ei fac astfel fără niciun moment de ezitare, ignorând întotdeauna nevoia de a recupera tot ceea ce au predat. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au refugiat astfel în Satana și i-au devenit loiali? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Doar după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că faima și statutul sunt mijloacele Satanei pentru a-i corupe pe oameni. Dacă voiam să scap de robia faimei și a statutului, trebuia să văd clar cum Satana le folosește pentru a-i controla pe oameni și a le face rău. De-a lungul copilăriei mele, la școală, în societatea și în familia, toți mi-au spus că, în viitor, trebuie să ies din mulțime, pentru a aduce onoare mie și părinților mei, dar și pentru a fi lăudată de cei din jur. Am fost de acord cu păreri precum: „Fii deasupra celorlalți și adu onoare strămoșilor tăi,” și „Faima din această viață dăinuiește o sută de generații.” Mai ales când am văzut cum oameni celebri și măreți sunt ținuți minte și venerați generații întregi, am simțit că o astfel de viață merita trăită și chiar mi-am dorit să fiu o astfel de persoană. După ce am crezut în Dumnezeu, când eram promovată des și apreciată de ceilalți, am sperat că frații și surorile mele vor vorbi între ei despre mine pentru ca eu să am un loc în inimile lor. Asta m-ar fi făcut făcut să fiu foarte mulțumită. Acum, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, știam că această preocupare e deosebit de rea. Doar diavolii și Satana vor mereu să ocupe inimile oamenilor și să lase o impresie permanentă asupra lor. PCC-ul se străduiește să se impună, să-i facă pe oameni să i se închine și să îl urmeze ca pe Dumnezeu și nutrește iluzia de a lua locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor, astfel încât, chiar și după dispariția lui, să i se ridice o statuie și oamenii să-l laude. Nu era la fel și firea mea? Oriunde mă duceam, îmi doream un loc în inimile oamenilor și voiam să fiu lăudată și admirată. Ambiția mea era prea mare. Eram într-un impas. În trecut, mi-a plăcut mereu să fiu apreciată de ceilalți și am crezut că prestigiul și statutul îmi puteau aduce fericirea, dar adevărul e că urmărirea statutului mi-a adus doar durere, mi-am rănit sora, am făcut rău și m-am împotrivit lui Dumnezeu. M-am gândit la Pavel, care adesea mărturisea despre el însuși și căuta să fie admirat, atât de mulți credincioși l-au admirat timp de două mii de ani și chiar l-au tratat ca pe Dumnezeu. Pavel i-a adus pe oameni înaintea sa și a ofensat firea lui Dumnezeu, așa că a fost pedepsit de Dumnezeu, iar acum încă e ars de flăcările iadului. Asta e o lecție pentru noi!

Mai apoi, am căutat o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Atunci când ai impulsul și dorința constantă de a concura pentru statut, trebuie să îți dai seama la ce lucruri rele va duce acest tip de stare dacă este lăsată nerezolvată. Așa că nu pierde timpul în căutarea adevărului, elimină-ți dorința de a concura pentru statut, înainte ca acesta să crească și să se maturizeze și înlocuiește-o cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, dorința ta de a concura pentru statut va fi diminuată și nu vei interfera cu lucrarea bisericii. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti de acțiunile tale și le va lăuda. Prin urmare, ce încerc să subliniez? Următorul lucru: trebuie să scapi de dorințele și ambițiile tale înainte ca acestea să dea roade și să conducă la o mare nenorocire. Dacă nu te ocupi de ele cât timp sunt încă la început, vei rata o oportunitate grozavă; și, odată ce au condus la o mare nenorocire, va fi prea târziu pentru a le înlătura. Dacă îți lipsește chiar și voința de a renunța la trup, îți va fi foarte greu să pășești pe calea urmăririi adevărului; dacă întâmpini piedici și eșecuri în căutarea prestigiului și nu-ți vii în fire, atunci acest lucru este periculos: există posibilitatea să fii alungat. Când cei care iubesc adevărul se confruntă cu una sau două piedici și eșecuri în ceea ce privește reputația și statutul lor, ei sunt capabili să se lepede complet de statut și reputație. Ei pot să vadă clar că reputația și statutul nu au deloc valoare și sunt hotărâți, chiar dacă e posibil să nu mai aibă niciodată statut, să continue să urmărească adevărul și să-și îndeplinească cum se cuvine datoria și să vorbească în continuare despre experiențele și mărturiile lor, dobândind astfel mărturie pentru Dumnezeu. Chiar și atunci când sunt adepți obișnuiți, tot sunt capabili să urmărească până la capăt și tot ceea ce își doresc este să primească lauda lui Dumnezeu. Numai aceștia sunt oameni care iubesc sincer adevărul și sunt hotărâți. După ce au văzut casa lui Dumnezeu alungând mulți antihriști și oameni răi, unii dintre cei care urmăresc adevărul văd eșecul antihriștilor și reflectează la calea aleasă de antihriști. Din aceasta, ei dobândesc o înțelegere a voii lui Dumnezeu, se hotărăsc să fie adepți obișnuiți și se concentrează pe urmărirea adevărului și pe a-și face bine datoria. Chiar dacă Dumnezeu spune că sunt făcători de servicii sau degenerați, ei se mulțumesc să fie persoane umile în ochii lui Dumnezeu, adepți mici și nesemnificativi, dar persoane care sunt, în cele din urmă, numite creaturi acceptabile de către Dumnezeu. Doar acest tip de persoană este bună și numai acest tip de persoană va fi lăudată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). M-am gândit la Petru. El n-a urmărit statutul, nici nu s-a axat pe admirația oamenilor față de el. În schimb, s-a axat pe căutarea iubirii pentru Dumnezeu și, în toate lucrurile, și-a impus să practice adevărul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În aparență, nu era la fel de faimos ca Pavel, dar el a ales calea succesului. Dumnezeu i-a lăudat căutarea și, în final, l-a desăvârșit pe Petru. Pavel nu a căutat adevărul și, chiar dacă a fost venerat de nenumărați credincioși, el a luat calea eșecului, iar firea lui nu s-a schimbat niciodată. La final, a fost alungat și pedepsit de Dumnezeu. Eu am crezut în Dumnezeu în toți acești ani și, chiar dacă am fost promovată în mod repetat, nu am căutat adevărul și nu am prețuit șansa de a-mi îndeplini datoria. În schimb, am urmărit mereu faima și statutul și am irosit șansele date de Dumnezeu pentru a dobândi adevărul. Tot ce-am obținut îndeplinindu-mi datoria a fost regret și îndatorare. Am înțeles că urmărirea statutului în credința mea nu e calea cea bună. Cel mai mult contează să căutăm adevărul și să urmăm cerințele lui Dumnezeu. Numai atunci putem obține aprobarea și mântuirea lui Dumnezeu. În plus, am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Când vreau să concurez cu alții pentru faimă și statut, trebuie să vin înaintea lui Dumnezeu, să mă rog Lui, să mă lepăd de mine și să practic adevărul. Doar așa pot să nu-mi urmez firea satanică și să nu fac lucruri potrivnice lui Dumnezeu.

Ulterior, am plănuit să o pregătim pe Emilia și să o promovăm să lucreze cu noi în datoria ei. Dar când am văzut că alții spuneau că avea calibru bun și înțelegere, am început să simt o oarecare ezitare. Ea era mai tânără decât mine și avea calibru bun. Dacă era promovată, nu ajungea în curând să mă depășească? M-ar mai fi admirat cineva? Nu ar fi mai bine să nu o pregătesc? Mi-am dat seama că dorința mea de prestigiu și de statut își făcea iar apariția, așadar, m-am rugat imediat lui Dumnezeu și m-am lepădat de mine. Știam că lucrarea bisericii necesită colaborarea a tot felul de talente. Reprimarea talentului înseamnă năruirea lucrării bisericii, să-i fii ostil lui Dumnezeu. Așadar, m-am lepădat de mine în mod conștient și am pregătit-o pe Emilia, sperând că va putea lucra cât mai repede posibil. Când am practicat în acest fel, m-am simțit liniștită și în siguranță.

Prin aceste experiențe, am văzut că, fără judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș putea reflecta asupra mea, aș putea doar să trăiesc prin firile mele corupte, să fac rele și să mă împotrivesc oricând lui Dumnezeu. Acum, dețin puțină autocunoaștere. E rezultatul citirii cuvântului lui Dumnezeu și e mântuirea Lui pentru mine.