de Cecilia, Spania

În august 2020, am fost aleasă conducător și supravegheam lucrarea bisericii legată de videoclipuri. Fiind nouă în slujba aceasta, nu eram familiarizată cu multe dintre principiile ei și am întâmpinat niște dificultăți în timp ce lucram. Așadar, o căutam adesea pe sora Marsha, conducătoarea de echipă, pentru sfaturi și povețe. Marsha era bine familiarizată cu principiile și lucrarea. Îmi era de mare ajutor. Am observat că era meticuloasă, își lua în serios îndatoririle și avea simțul răspunderii. Uneori, când eram supraîncărcată, îi transferam ei parte din lucrarea mea. Făceam echipă bună.

Ulterior, am aflat treptat că, oricând frații și surorile întâmpinau probleme, toți o căutau pe Marsha și chiar luau decizii direct după ce se întâlneau cu ea. Nu prea eram mulțumită de această stare de fapt. M-am gândit: „Dacă lucrurile continuă așa, oare nu-mi voi pierde funcția de conducător? Nu merge. În viitor, mă voi ocupa singură de toată lucrarea care-mi este atribuită și nu-i voi cere ajutorul Marshei. Altfel, ceilalți vor crede cu toții că este un lucrător foarte bun și talentat.” Odată, Marsha a aflat că unul dintre frați progresa lent în lucrarea lui de producție video. Când a cercetat problema, a descoperit că aptitudinile lui nu erau potrivite și că nu căuta principiile în îndatoririle lui, așa că lucrarea trebuia refăcută des. A repartizat un alt frate, mai talentat, îl să ajute. Eu n-am auzit despre asta decât mai târziu. Marsha luase decizia corectă, dar eu tot mă simțeam puțin inconfortabil față de situație. Simțeam că este un semn de lipsă de respect să ia o asemenea decizie majoră fără să-mi spună. Nu deveneam doar un conducător de ornament? Ulterior, am întrebat-o de ce nu m-a informat în legătură cu asta. Spre surprinderea mea, a spus: „Am fost ocupată și-am uitat să-ți spun.” Când am auzit asta, mi-am pierdut cumpătul și m-am gândit în sinea mea: „Câștigi din ce în ce mai multă autoritate și iei decizii fără aprobarea mea. Nu ai pic de respect pentru mine! Din cauza asta, nu pare că biserica n-are nevoie de mine? Dacă lucrurile continuă așa, ce vor crede frații și surorile despre mine? Bineînțeles că vor crede că sunt inutilă. Atunci, cum aș putea sluji ca și conducător?” Când am realizat asta, sentimentul meu de panică s-a agravat și mai mult. Altă dată, Marsha mi-a spus că alcătuise niște materiale de studiu și plănuia să-i adune pe toți ca să studieze niște aptitudini. M-am simțit inconfortabil când am auzit asta și m-am gândit: „Uneori eu sunt cea care-ți amintește să lucrezi la aceste lucruri și, totuși, când terminăm de vorbit, tu ești cea care ajunge să aibă părtășie și să-i îndrume pe ceilalți. Nimeni nu știe cât muncesc eu din umbră și probabil că toți cred că duci o povară mai grea decât a mea. Dacă lucrurile continuă așa, cum aș putea să-mi păstrez locul de conducător?” De fapt, știam că era răspunderea Marshei să-i conducă pe frați și surori în studii și știam că această lucrare nu putea fi întârziată, așa că n-ar fi trebuit să fac caz de asta. Dar, pur și simplu, nu voiam s-o las pe Marsha să se ocupe de lucrarea aceasta. M-am gândit: „Marsha se implică în tot mai multe proiecte, inclusiv într-o parte a lucrării de care sunt responsabilă eu. Ceilalți preferă să meargă la ea când au probleme. Oare voi fi înlocuită de ea în curând?” Gândul la toate aceste lucruri m-a făcut foarte nefericită. Așa că am început să caut defecte și probleme în lucrarea ei. Am vrut să le arăt celorlalți că nu era atât de pricepută la lucrarea ei și că eu eram mai talentată.

Într-o zi, în timpul unei discuții cu un conducător de nivel superior despre lucrarea noastră, ea a menționat cu dezinvoltură că unul dintre proiectele video ale Marshei progresa lent. Era exact ceea ce voiam să aud și am răspuns imediat: „Așa e. I s-au repartizat multe proiecte, dar nu se poate descurca cu toate. De asemenea, câteva dintre proiectele ei nu au fost foarte eficiente. Cred că cel mai bine e să nu-i dați prea mult de lucru. Nu ar trebui să i se dea atât de multă autoritate.” După ce am spus asta, m-am simțit puțin vinovată: cum am putut să spun așa ceva? Îndatoririle sunt însărcinarea dată de Dumnezeu. Vorbeam de parcă eu îi repartizasem aceste îndatoriri, de parcă eu îi acordasem autoritatea de a face aceste sarcini și acum i-o luam înapoi. Oare nu aveam o poziție greșită? Nu puteam să cred că am putut să spun așa ceva și m-am simțit chiar îngrozită de mine însămi. În plus, o parte din acea lucrare chiar făcea parte din îndatoririle Marshei, dar eu am încercat s-o împiedic s-o facă și i-am tot găsit defecte în lucrare. Am vrut ca toți să vadă că nu era un bun lucrător și că-mi era inferioară. Cum puteam fi atât de demnă de dispreț?

După aceea, am început să caut pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva starea. Am găsit un pasaj, unde Dumnezeu dezvăluie antihriștii, care a rezonat cu starea mea. Dumnezeu spune: „Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei sunt ca niște despoți care își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, privesc cu dispreț pe toată lumea și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să lucreze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate slabă – dar cum ar putea fi doar o banală umanitate slabă? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de atroce. De ce spun că firea lor este extrem de atroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei, fără amestecul altcuiva. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe statutul și prestigiul. […] Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să ofere o mărturie bazată pe experiență adevărată pentru a le fi de folos aleșilor lui Dumnezeu, a-i edifica și a-i sprijini, și câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să îndepărteze și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. […] Antihriștii gândesc în sinea lor: «Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș lucra cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?» Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că antihriștii știu că sunt incapabili să facă o lucrare reală, ei nu cultivă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii oameni pe care îi promovează sunt aceia care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi aprobă și îi admiră în inimile lor, care știu să-și urmeze interesul, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să aibă discernământ” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). În trecut, am crezut mereu că acest pasaj dezvăluia antihriști și nu mi se aplica, dar apoi am realizat că firea mea de antihrist era foarte gravă. La început, mă gândeam cât de responsabilă și muncitoare era Marsha și eram fericită să-i încredințez o parte din lucrarea mea, dar, odată ce am realizat că ceilalți o admirau, mergeau la ea cu multe dintre întrebările lor, iar ea pornea unele proiecte fără să mă interpeleze, mi-am făcut griji că-mi fura lumina reflectoarelor și am simțit că reprezenta o amenințare la adresa statutului meu, așa că am încercat s-o împiedic să participe la mai multe proiecte, inclusiv cele care chiar făceau parte din îndatoririle ei. Eram îngrijorată că, dacă avea un bun randament, frații și surorile ar admira-o și mai mult, iar eu aș arăta mai prost în comparație cu ea. Ba chiar am indus-o în eroare pe conducătoarea de nivel superior, ca s-o împiedic să-i mai dea de lucru Marshei. Reflectând asupra acestor purtări, am văzut că într-adevăr îmi lipsea umanitatea și că era clar că-i excludeam pe ceilalți pentru a-mi păstra propriul statut. Antihriștii prețuiesc cel mai mult autoritatea și nu țin cont niciodată de lucrarea sau interesele bisericii. Orice lucrare fac, le pasă numai de propriul statut, iar când cineva este mai talentat decât ei și le amenință statutul, fac tot ce pot ca să-l suprime, să-l excludă și să-l împiedice să joace un rol important în orice datorie de care este responsabil. Oare comportamentul meu era cu ceva diferit de al unui antihrist? Mă purtam ca și cum lucrarea bisericii era proprietatea mea privată. Când mă gândeam cui să-i repartizez anumite îndatoriri sau cât din lucrare să-i aloc, mereu îmi făceam griji să nu-mi amenințe statutul și reputația. Nu m-am gândit deloc la felul în care asta ar afecta lucrarea bisericii. Ba chiar suprimam și excludeam oamenii ca să-mi păstrez statutul, dezvăluindu-mi firea de antihrist. Eram cu adevărat îngrozitoare!

Am dat peste acest pasaj: „Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind mijloace josnice pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță și înfumurare, este firea Satanei, este o fire răutăcioasă. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și rău. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai bun decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să-l calce în picioare. Care este problema aici? Nu sunt oamenii care sunt capabili să comită astfel de fapte rele lipsiți de scrupule și încăpățânați? Astfel de oameni se gândesc doar la propriile interese, iau în considerare doar sentimentele lor și vor doar să-și îndeplinească dorințele, ambițiile și scopurile proprii. Nu le pasă cât de multe daune provoacă lucrării bisericii și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja statutul în mintea oamenilor și propria reputație. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenți la voia lui Dumnezeu. Au asemenea oameni inimi cu frică de Dumnezeu? Nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acționează fără rost și fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care este natura unui astfel de comportament? Ca s-o spunem delicat, astfel de oameni sunt mult prea invidioși și au o dorință prea puternică de faimă și statut personal; sunt prea înșelători și trădători. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este asemenea oameni nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Nu sunt înspăimântați de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au inimi cu frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt Satana? Și ce lucruri sunt cele mai lipsite o inimă cu frică de Dumnezeu? În afară de fiare, e vorba de cei răi și de antihriști, de Satana și de tagma diavolilor. Ei nu acceptă deloc adevărul; nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt capabili de orice rău; sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El era chiar acolo, judecându-mă. Era clar că nu existau probleme grave cu lucrarea pe care o supraveghea Marsha, dar întrucât ea reprezenta o amenințare pentru statutul meu, am găsit o cale s-o suprim, profitând de ocazie pentru a o denigra în fața conducătoarei de nivel superior, sperând s-o induc în eroare ca să-i dea mai puțin de lucru Marshei, astfel încât aceasta să nu îmi ia funcția. Îi suprimam și îi pedepseam pe alții pentru a-mi consolida statutul. Aveam oare o inimă cu frică de Dumnezeu? Trăiam după otrăvuri satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Poate exista un singur mascul alfa” și „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”. Eram atât de egoistă și arogantă. M-am gândit la PCC tiranic și autocratic, care suprimă și exclude pe oricine constituie o amenințare la adresa poziției sale. Nu eram și eu la fel? Suprimam pe oricare frate sau soră care erau talentați sau eficienți în lucrarea lor. Am încercat să-mi consolidez autoritatea în biserică și să-i fac pe frați și pe surori să mă admire și să mă aibă doar pe mine în inimile lor. Mergeam pe calea unui antihrist, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu! M-am gândit la acei antihriști care se foloseau de orice mijloace posibile pentru a pedepsi și abuza oamenii ca să-și mențină statutul, tratându-i pe cei care le amenințau statutul ca pe niște spini în carnea lor, acuzându-i pe nedrept, pedepsindu-i și nerenunțând până nu erau excluși. După ce făceau tot felul de rele, acei antihriști erau, în cele din urmă, excluși din casa lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa și nu aș fi reușit să mă căiesc, oare n-aș fi avut, în cele din urmă, aceeași soartă? Dumnezeu a avut părtășie despre cum să discernem antihriștii și cum să evităm să mergem pe calea unui antihrist. Dumnezeu a avut părtășie în mod foarte clar asupra acestui aspect al adevărului, ca să avem discernământ asupra antihriștilor, să reflectăm asupra comportamentelor noastre de antihriști și să urmărim adevărul, căința și transformarea. Dar nu m-am axat pe înlăturarea firii mele de antihrist în lucrarea mea, n-am chibzuit cum să-mi îndeplinesc cel mai bine îndatoririle și să apăr lucrarea bisericii. În schimb, am concurat pentru statut, mi-am tratat datoria ca pe o întreprindere personală, ca pe un mijloc de a-mi asigura statutul și admirația fraților și surorilor mele și mi-am dorit toată autoritatea în datoria mea. M-am lăsat dusă de dorințele mele.

Odată, în timpul devoționalelor, am dat peste două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care au fost de mare ajutor. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca un funcționar guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu decorurile postului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să lucrezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să capete superioritate, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, lași deoparte trupul, te lepezi de propriile motivații și planuri și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a lucra cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în concordanță cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). „Indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, ar trebui să fie întotdeauna cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și Îi pot fi potrivnici oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se împotrivească și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: «Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?» Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac lucruri practice. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se bucure de beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și îndeplinească în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din încrederea lui Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu viitorul și soarta ta, cu finalitatea ta; dacă faci rău și te împotrivești lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalitatea pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). În trecut, mi-am văzut funcția de conducător ca un simbol al statutului. Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că datoria mea este o însărcinare dată de către Dumnezeu. Este o responsabilitate și nu are nicio legătură cu statutul și cu autoritatea. Când îți faci datoria în biserică, nu există nicio distincție între statut înalt sau inferior. Toți își îndeplinesc responsabilitățile din posturile lor. După ce am devenit conducător, am câștigat multe oportunități de practică și am învățat treptat cum să mă port conform principiilor și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Dumnezeu a repartizat și frați și surori talentate, care înțelegeau principiile, să lucreze cu mine, ca să pot avea cel mai bun randament în îndatoririle mele și să fac bine lucrarea bisericii. Dar nu am urmărit adevărul și nu am lucrat în armonie cu ceilalți. În schimb, am prețuit statutul și chiar i-am suprimat și exclus pe ceilalți ca să mi-l păstrez, privându-i pe frații și surorile mele de șansa de a practica. Nu numai că-i rănisem pe frații și surorile mele, dar vătămasem și lucrarea bisericii. Pe baza tuturor purtărilor mele, chiar nu eram potrivită să fiu conducător. Nu voiam să continui pe acest drum greșit. Voiam doar să-mi duc la bun sfârșit responsabilitățile în mod onest și practic, să-mi îndeplinesc îndatoririle. După aceea, am început să mă dedic mai mult îndeplinirii datoriei mele și, când am văzut că ceilalți mergeau la Marsha cu întrebări, nu m-am mai simțit la fel de prost și nu mi-am mai făcut griji că o vor admira pe ea și nu pe mine. M-am gândit numai cum să lucrez cel mai bine cu Marsha pentru a ne îndeplini îndatoririle. Când observam că Marsha avea probleme în lucrarea ei, comunicam cu ea și o ajutam să-și revină. Când anumite proiecte progresau lent, discutam cu ea cum să sporim eficiența. Dacă îmi lipsea înțelegerea sau nu știam cum să mă ocup de o anumită chestiune, o căutam și pentru părtășie. Cu timpul, am început să lucrăm din ce în ce mai bine împreună și m-am simțit foarte echilibrată și liberă.

M-am gândit și la acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În calitate de conducător de biserică, nu trebuie doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, trebuie, de asemenea, să înveți să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera cu tine și a face bine toată lucrarea și, în cele din urmă, toți aveți mărturii despre experiențe, atunci ești un conducător sau un lucrător calificat. Dacă ești capabil să te ocupi de toate conform principiilor, atunci te dedici cu devotament. Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă vei fi cu adevărat capabil să dai dovadă de considerație pentru voia lui Dumnezeu, vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de devotament în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am știut că a cultiva talente este responsabilitatea unui conducător și este necesitatea lucrării bisericii. Această experiență m-a ajutat să realizez cât de semnificativă este cu adevărat această lucrare. Pe de o parte, este benefică pentru lucrarea globală a bisericii, permițând mai multor oameni să-și pună în joc talentele în îndeplinirea îndatoririlor lor și să avanseze și mai mult lucrarea bisericii. Pe de altă parte, le și oferă fraților și surorilor mai multă practică, lucru benefic pentru intrarea lor în viață. Toate acestea sunt fapte bune și vor fi comemorate de Dumnezeu. Gândindu-mă în urmă, Marsha îmi fusese de mare ajutor. M-a ajutat să înțeleg anumite principii și să fac un oarecare progres, iar lucrarea noastră a continuat mult mai lin. Am văzut cât este de esențial să urmăm cerințele lui Dumnezeu și să învățăm să lucrăm cu ceilalți pentru a ne îndeplini îndatoririle. Numai în felul acesta, putem face lucrarea bisericii și ne putem îndeplini bine îndatoririle.

Prin această experiență, am câștigat o anumită înțelegere a firii mele satanice și a opiniilor mele greșite și am putut să renunț la dorința mea de renume și statut și să-mi îndeplinesc datoria. Aceasta a fost mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Slavă Ție, Dumnezeule!