de Manuela, Italia

În ianuarie 2022, am început să mă instruiesc ca diaconiță de evanghelizare în biserică. La început, nu eram prea familiarizată cu membrii bisericii, erau multe probleme pe care nu le puteam desluși sau rezolva, iar rezultatele datoriei mele nu erau prea bune. Văzând că eforturile de evanghelizare ale bisericii nu produceau rezultate, am devenit foarte neliniștită. Mă temeam să nu creadă conducătorul că nu am un calibru potrivit și nici capacitate de lucru și apoi să mă realoce la o altă datorie. Așa că, ori de câte ori apărea o problemă, voiam mereu să o mușamalizez pentru a-l împiedica pe respectivul conducător să observe problemele mele.

Într-o zi, în timpul unei adunări pentru a ne analiza lucrarea, conducătorul, fratele Thomas, ne-a întrebat: „De ce sunt rezultatele lucrării voastre atât de slabe? Care este motivul?” Când mi-a venit rândul să răspund, m-am panicat și nu am știut ce să spun. Nici măcar nu reușisem să analizez abaterile din lucrarea mea, așa că m-am întrebat: „Dacă vorbesc sincer, va crede oare conducătorul că am un calibru slab și că nu pot face o lucrare concretă?” În acel moment, mi-am amintit că trei lucrători evanghelici fuseseră realocați la alte îndatoriri cu câteva zile înainte, așa că am spus repede: „Mai mulți lucrători evanghelici au fost realocați, așa că rezultatele au scăzut.” Dar în inima mea, știam clar că acei lucrători nu fuseseră eficienți în îndatoririle lor și că realocarea lor nu ar fi afectat rezultatele generale ale lucrării. Apoi, conducătorul m-a întrebat: „De ce sunt atât de puțini nou-veniți care participă la adunări?” Știam că unii frați și unele surori nu avuseseră părtășie clară despre adevărul mărturisirii lucrării lui Dumnezeu și că acest lucru dusese la nerezolvarea promptă a problemelor nou-veniților și, în timp, la faptul că ei nu mai participau la adunări. Mai mult, îmi lipsea experiența în predicarea Evangheliei și nu reușisem să verific detaliile lucrării. Nu rezolvasem aceste probleme sau dificultăți reale și, drept urmare, rezultatele lucrării fuseseră foarte slabe. Gândindu-mă la aceste lucruri, mi-am dat seama că nu făcusem nicio lucrare concretă. Dar m-am îngrijorat că, dacă respectivul conducător ar fi aflat asta, ar fi crezut că îmi lipsește capacitatea de lucru, că nu sunt potrivită pentru această datorie și că apoi m-ar fi demis. Așa că am spus repede: „Acești lucrători evanghelici abia au început să se instruiască și au lipsuri în multe privințe, iar noțiunile multor potențiali destinatari ai Evangheliei nu au putut fi rezolvate, așa că rezultatele nu au fost prea bune.” După ce a auzit asta, conducătorul nu a mai spus nimic.

Ceva timp mai târziu, rezultatele lucrării de evanghelizare din biserica noastră erau încă slabe. Conducătorul a venit din nou să ne analizeze lucrarea și ne-a întrebat despre abaterile din lucrarea noastră. M-am îngrijorat că respectivul conducător va spune că am un calibru prea slab și că, chiar și după atâta timp, lucrarea noastră tot nu se îmbunătățise și că, prin urmare, nu eram o candidată potrivită pentru cultivare, așa că am oferit o listă lungă de justificări obiective pentru aceste abateri. Auzind aceasta, conducătorul s-a mâniat și m-a emondat aspru, spunând: „De fiecare dată când vin să-ți analizez lucrarea, vii cu o grămadă de justificări fățarnice și vorbești mereu doar despre problemele altora, ca și cum tu nu ai avea nicio problemă. Ca diaconiță de evanghelizare, când rezultatele lucrării de evanghelizare sunt slabe, nu reflectezi asupra ta, ci în schimb arunci mereu vina pe alții. Nu încerci oare doar să-ți acoperi propriile probleme?” Auzind acestea, m-am simțit atât de rănită, încât am izbucnit în plâns, gândindu-mă: „M-ai emondat atât de aspru în fața mai multor conlucrători. Cum se presupune că îmi voi mai salva onoarea când faci asta? Vor crede și ei că sunt o persoană alunecoasă și înșelătoare?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rănită. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu știu cum să experimentez această emondare la care conducătorul m-a supus atât de brusc. Te rog, luminează-mă ca să mă cunosc pe mine însămi și să învăț o lecție.”

În timpul devoționalelor mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție dezvăluie, trebuie întotdeauna să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este detestată mai ales de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și plini de detestare. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o diseci, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un spectacol în mod ostentativ. Pentru alții, are aparența reprezentației unui clovn. Nu este ceva nesăbuit? Chiar este. Oamenii nesăbuiți nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință. Cei nesăbuiți nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești nesăbuit și imprudent sunt cele cu privire la care nu ai o înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nimeni nu este perfect, că fiecare are neajunsuri și imperfecțiuni și face greșeli în îndatoririle sale, și că acesta este un lucru foarte normal. În ochii lui Dumnezeu, nu contează dacă oamenii sunt nechibzuiți sau fac greșeli, dar dacă nu își recunosc greșelile, afișează mereu o fațadă și ascund intenționat adevărul, atunci în aceasta se află o fire satanică arogantă, înșelătoare și ticăloasă, iar acest lucru este absolut dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu. M-am gândit la mine însămi. Când conducătorul ne-a cerut să ne rezumăm lucrarea, aceasta a expus multe dintre problemele din îndatoririle mele și m-am îngrijorat că îi voi lăsa o impresie proastă conducătorului. Mi-a fost și mai teamă să nu-mi pierd funcția de diaconiță de evanghelizare și ocazia de a fi cultivată. Pentru a-mi proteja mândria și statutul, am evitat intenționat să-mi înfrunt problemele și doar am invocat unele justificări obiective pentru a încerca să-l păcălesc pe conducător, spunând lucruri precum că lucrătorii evanghelici nu puteau avea părtășie clară despre adevăr și nu puteau rezolva problemele nou-veniților și că unii lucrători evanghelici fuseseră realocați. Acestea au devenit scuze pentru scăderea rezultatelor în datoria mea, scuze pe care le-am folosit pentru a-mi acoperi slaba capacitate de lucru și faptul că nu făcusem o lucrare concretă, totul pentru a păstra impresia pe care conducătorul o avea despre mine. În realitate, conducătorul analiza detaliile îndatoririlor noastre pentru că voia să mă ajute în mod practic să rezolv problemele pe care le aveam, astfel încât să pot face mai bine această datorie, dar nu am fost dispusă să accept acest lucru în mod pozitiv și am refuzat să mă deschid cu privire la neajunsurile mele. În schimb, am încercat să-mi frământ mintea pentru a găsi scuze cu care să-i înșel pe oameni, prefăcându-mă a fi o persoană de calibru bun și cu capacități de lucru. Am fost cu adevărat ipocrită și înșelătoare! Dumnezeu scrutează totul, iar emondarea severă a conducătorului m-a trezit. Trebuia să mă examinez repede.

Mai târziu, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am început să-mi văd problemele mai clar. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și îndrumă greșit. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: «Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este «geniul» din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid. Există vreunul printre voi care, de asemenea, vorbește deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați mândria, poziția și imaginea, să vă protejați secretele vieții private? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului? Toți cei care au o astfel de natură sunt în strânsă legătură cu Satana, dacă nu chiar familia lui. Putem spune astfel, nu-i așa? General vorbind, această manifestare este detestabilă și dezgustătoare” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Dumnezeu expune că Satana vorbește într-un mod foarte alunecos și înșelător, vorbind mereu pe ocolite, lăsându-i pe oameni perplecși. Tactica sa obișnuită este de a devia și a îndruma greșit, inducând oamenii în eroare până la punctul în care nu pot discerne adevărul lucrurilor. M-am privit pe mine însămi în lumina expunerii din cuvintele lui Dumnezeu. Mi-am amintit că, de fiecare dată când conducătorul întreba despre motivul rezultatelor slabe ale lucrării noastre, eram mereu refractară la a-i răspunde direct la întrebări. Știam prea bine că nu făcusem nicio lucrare concretă, dar îmi era teamă că, dacă aș fi spus adevărul, ar fi afectat impresia pe care conducătorul o avea despre mine, așa că, la fiecare întrebare, îmi frământam mereu mintea, căutând modalități de a arunca vina pe alții și foloseam justificări obiective pentru a încerca să-l înșel pe conducător. Ba chiar am denaturat faptele și am încercat să pasez vina lucrătorilor evanghelici pentru a-i distrage conducătorului atenția. Iarăși și iarăși, am folosit înșelăciunea pentru a încerca să-l induc în eroare, iar minciunile îmi veneau ușor pe buze. Natura mea era exact ca a Satanei – cu adevărat ticăloasă! M-am gândit, de asemenea, la cum, atunci când obținusem rezultate bune în îndatoririle mele în trecut, împărtășeam activ experiențele mele de succes, dorind să le arăt tuturor că aveam capacități de lucru și o cale în lucrarea mea. Totuși, când rezultatele slabe îmi expuneau problemele, rămâneam tăcută de teamă că oamenii mi-ar vedea problemele și abaterile. Privind înapoi la aceste momente, m-am simțit complet dezgustată de mine însămi. În îndatoririle mele, mă gândisem doar la propria mea faimă, câștig și statut și, ori de câte ori puteam să dau bine, mă lăudam constant. Dar acum, pentru că nu-mi făcusem bine datoria și dăunasem lucrării, am devenit ca o broască țestoasă care își ascunde capul în carapace. Oricine cu un dram de conștiință și de rațiune s-ar simți îndatorat lui Dumnezeu dacă nu și-ar fi făcut bine datoria și ar încerca să găsească o cale de a rezolva problemele din datoria sa. Dar nu numai că eu nu am făcut nicio lucrare concretă, ci mi-am acoperit problemele și m-am sustras de la responsabilitate pentru a-mi proteja statutul, determinându-l astfel pe conducător să nu afle despre situația reală a lucrării și să fie incapabil să rezolve problemele la timp. Oare nu împiedicam eu lucrarea de evanghelizare? Când m-am gândit la asta, mi-a fost puțin teamă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să mă pocăiesc.

Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu defecte și abateri în lucrarea voastră și vă va emonda? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și cercetările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci, indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o dezvălui, chiar dacă dezvălui firea unui antihrist, nu vei fi în niciun caz caracterizat drept antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți cunoști propria fire de antihrist și ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și să te sustragi de la răspundere și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cel de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar El nu mă mai folosește odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist. De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Ce beneficii poți obține din statut? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii care decurg din a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, stima și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și respectul lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu pe care ți-l aduce statutul, lucru care îți oferă mândrie și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi beneficiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă, câștig și statut. Prin urmare, ce trebuie rezolvat mai întâi pentru a rezolva problemele legate de prețuirea și urmărirea statutului? În primul rând, observă natura problemei de a face rău și de a te angaja în șiretlicuri, ascundere și mușamalizare, precum și de a refuza supravegherea, întrebările și investigația casei lui Dumnezeu, pentru a te bucura de beneficiile statutului. Nu e aceasta împotrivire și opoziție flagrantă față de Dumnezeu? Dacă poți vedea până la natura și consecințele râvnirii la beneficiile statutului, problema urmăririi acestuia va fi rezolvată. Dacă nu poți vedea până la esența râvnirii la beneficiile statutului, această problemă nu va fi niciodată rezolvată” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Dumnezeu a expus exact starea mea. Mi-a fost teamă că respectivul conducător, verificând lucrarea, va găsi deficiențele și neajunsurile din îndatoririle mele și mi-a fost și mai teamă că va vedea calibrul meu slab și lipsa capacităților mele de lucru și că mă va demite. Pentru a-mi menține statutul, am depus eforturi deosebite ca să mă ascund și să mă deghizez, acționând fraudulos, denaturând faptele și frământându-mi mintea pentru a găsi modalități de a mă sustrage de la responsabilitate. Deși trucurile și înșelăciunea mea mi-au păstrat statutul pentru o vreme, ele au dăunat lucrării bisericii. Mergeam pe calea unui antihrist! M-am gândit la numeroșii antihriști și oameni răi din jurul meu care fuseseră eliminați. Ocupaseră odată funcții și fuseseră admirați de alții, dar, în natura lor, nu iubeau adevărul. Ocupau funcții, dar nu făceau nicio lucrare concretă și chiar perturbau și tulburau lucrarea bisericii pentru a-și păstra statutul și, în cele din urmă, au fost excluși pentru numeroasele rele pe care le-au făcut. Aceste exemple din trecut mi-au servit drept avertismente și aduceri aminte și, dacă nu mă pocăiam, aveam să fiu eliminată de Dumnezeu la fel ca ei. Am ajuns, de asemenea, să înțeleg că lucrătorii și conducătorii se interesează și inspectează lucrarea pentru a descoperi și a rezolva problemele și pentru a îmbunătăți progresul și rezultatele lucrării. Dar am fost cu adevărat înșelătoare și am fost constant suspicioasă față de conducători și lucrători. Am crezut că, atunci când supravegheau și inspectau lucrarea, dacă găseau chiar și o mică problemă sau abatere, îi demiteau pe oameni. Această perspectivă a mea era complet absurdă!

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a clarificat calea de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să cooperezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără nicio întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi realmente adevărul și nu deții adevărul-realitate – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că deții adevărul-realitate; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și cultivare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui conducător. Ar trebui să ai această rațiune. Dacă, după ce ești promovat și devii conducător sau lucrător, începi să-ți impui statutul și crezi că ești o persoană care urmărește adevărul și că deții adevărul-realitate – și, dacă, indiferent ce probleme au frații și surorile, pretinzi că înțelegi și că ești spiritual – atunci acesta este un mod nesăbuit de a fi și este ca al fariseilor ipocriți. Trebuie să vorbești și să acționezi sincer. Când nu înțelegi, poți să-i întrebi pe alții sau să cauți părtășie de la Cel de mai sus – nu este nimic rușinos în toate acestea. Chiar dacă nu întrebi, Cel de mai sus tot îți va cunoaște adevărata statură și va ști că adevărul-realitate lipsește din tine. Căutarea și părtășia sunt ceea ce s-ar cuveni să faci; aceasta este rațiunea care ar trebui găsită în umanitatea normală și principiul pe care ar trebui să-l respecte conducătorii și lucrătorii. Nu este ceva de care să-ți fie rușine. Dacă tu crezi că, odată ce ești conducător, este jenant să nu înțelegi principiile sau să adresezi constant întrebări altor persoane sau Celui de mai sus și te temi că ceilalți te vor desconsidera, iar atunci, drept urmare, joci un rol pretinzând că înțelegi totul, că știi totul, că ai capacitate de lucru, că poți face orice lucrare bisericească și nu ai nevoie de nimeni să-ți amintească sau să aibă părtășie cu tine sau de nimeni care să te aprovizioneze sau să te sprijine, atunci acest lucru este periculos și ești prea arogant și neprihănit de sine, prea lipsit de rațiune” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii sunt promovați și cultivați nu pentru că pot îndeplini bine fiecare sarcină sau au capacități de lucru excelente, ci mai degrabă li se oferă o oportunitate de a se instrui pe baza punctelor lor forte. De fapt, când cineva începe să se instruiască într-o datorie, este normal să aibă multe deficiențe și neajunsuri. Oamenii care au cu adevărat umanitate și rațiune vor învăța de la alții și vor căuta îndrumare cu o inimă cinstită și smerită și se vor deschide cu privire la dificultățile sau abaterile din lucrarea lor, astfel încât să poată primi îndrumare și ajutor de la alții, să înțeleagă principiile și să rezolve cât mai repede posibil problemele care apar în îndatoririle lor. În schimb, oamenii cu o fire arogantă încearcă să se ascundă și să se deghizeze atunci când întâlnesc lucruri pe care nu le înțeleg și refuză să-i lase pe alții să le vadă problemele și deficiențele. Aceasta nu numai că îi împiedică să primească instruire practică și să progreseze în vreun domeniu, dar, mai grav, întârzie lucrarea bisericii. În acest moment, am simțit că fusesem cu adevărat nechibzuită. Acoperindu-mi mereu problemele, nu numai că am trăit în suferință, dar am și dăunat lucrării bisericii. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, căindu-mă, hotărându-mă să practic adevărul, să urmăresc să fiu o persoană cinstită, să accept supravegherea, inspecțiile, părtășia și îndrumarea conducătorilor și lucrătorilor și să-mi fac bine îndatoririle.

Mai târziu, când conducătorul a verificat din nou lucrarea noastră, am practicat cum să fiu o persoană cinstită și, când au apărut probleme în îndatoririle mele, le-am împărtășit deschis conducătorului. Odată, Thomas a întrebat de ce lucrarea de evanghelizare nu înregistrase progrese semnificative în ultima vreme. Auzind aceasta, am devenit din nou agitată, gândindu-mă: „A trecut atâta timp și tot nu am făcut niciun progres real. Vor crede oare cu toții că nu sunt potrivită pentru această datorie fiindcă am un calibru slab?” În acel moment, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat motivația să practic adevărul. Dumnezeu iubește oamenii cinstiți și pe cei care își fac îndatoririle în mod pragmatic. Astfel de oameni nu se ascund și nu afișează o fațadă; indiferent ce corupție sau ce deficiențe au, sunt capabili să aibă părtășie cu toată lumea într-un mod simplu și deschis și să caute adevărul pentru a rezolva aceste probleme. Aceasta este calea corectă și numai așa o persoană poate trăi în libertate și se poate simți eliberată. Nu mă mai puteam deghiza. Trebuia să fiu o persoană cinstită. Trebuia să-mi dezvălui adevăratul sine tuturor, indiferent de cum ajungeau ceilalți să mă vadă. Trebuia să prioritizez lucrarea bisericii și să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Cu acest gând, m-am deschis cu privire la dificultățile mele reale. Toată lumea a oferit câteva sugestii pentru lucrarea de verificare, bazate pe problemele mele, iar conducătorul a avut, de asemenea, părtășie cu mine despre cum să îmbunătățesc eficiența lucrării și despre principiile pentru supravegherea lucrării de evanghelizare. Ulterior, am practicat o vreme conform căii sugerate de toată lumea, iar rezultatele lucrării de evanghelizare s-au îmbunătățit treptat și frații și surorile au devenit mai motivați în îndatoririle lor. M-am simțit cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu! Dar, în același timp, m-am simțit rușinată și plină de regret, deoarece mă bazasem pe firea mea coruptă în îndatoririle mele și încercasem constant să-mi protejez mândria și statutul, întârziind lucrarea bisericii. Acum, nu-mi mai frământ mintea pentru a găsi scuze și a mă deghiza și mă simt mult mai relaxată și mai liniștită. Știu că sunt încă departe de a fi o persoană cu adevărat cinstită, dar sunt dispusă să-mi încredințez inima lui Dumnezeu în îndatoririle mele de acum înainte și să urmăresc să fiu o persoană cinstită care acceptă scrutarea lui Dumnezeu și supravegherea altora.