Acum pot să vorbesc din inimă
Când îmi făceam datorie alături de un frate sau o soră, dacă observam vreun defect personal sau că făceau ceva ce nu era conform adevărului, știam bine că ar trebui să le spun sau să-i ajut, dar, de obicei, evitam astfel de probleme, încercând să nu ofensez pe nimeni. Cu puțin timp în urmă, s-a întâmplat ceva ce m-a făcut să văd răul și consecințele unui astfel de comportament și m-a ajutat să mă schimb.
Știi, recent, la sfârșitul unei adunări, într-o zi, sora responsabilă ne-a spus că trebuie să alegem câțiva oameni dintre noi, cei care facem datoria de udare, pentru a răspândi evanghelia și a accentuat importanța lucrării de udare și de evanghelizare. Ne-a cerut să ne gândim foarte bine din perspectiva principiilor, să discutăm împreună și să luăm o decizie. Spre surprinderea mea, fratele James, cu care am lucrat în datoria mea, m-a sunat a doua zi, la prima oră, și mi-a spus că alesese deja o mână de frați și surori și că aranjase să se întâlnească. Mi-a cerut s-am și eu părtășie despre schimbările din îndatoririle lor. Auzindu-l spunând asta, mi-am zis în sinea mea: „Nu e o decizie pripită și impulsivă din partea ta? Nu am discutat toți despre asta și, în plus, fiecare își face propria lui datorie acum. Dacă faci orbește această schimbare și se dovedește că nu e o alegere bună, nu va afecta lucrarea bisericii?” Am vrut să-i spun ce credeam cu adevărat, dar am început să mă simt contrariat când i-am auzit entuziasmul la telefon. L-aș putea supăra dacă i-aș spune că a luat această decizie în mare grabă și că n-ar trebui să facă lucrurile atât de în pripă. Dacă i-aș refuza invitația, nu cumva ar simți că îi resping ideea, crezând că sunt arogant? Reținut de astfel de gânduri, nu am spus niciun cuvânt. Chiar dacă-mi făceam griji pentru propunerea lui, tot am acceptat invitația și-am fost de acord să găzduiesc adunări cu el, pentru a avea părtășie cu frați și surori.
După ce-a închis telefonul, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe un grup WhatsApp. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu trebuie să fii confuz, convenind orbește cu oamenii, fără a avea propriile idei; dimpotrivă, trebuie să ai curajul de a te ridica și de a obiecta față de lucrurile care nu vin de la Mine. Dacă știi clar că ceva nu e în regulă, dar totuși păstrezi tăcerea, atunci nu ești o persoană care practică adevărul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 12). Am simțit că aceste cuvinte mi-au fost adresate direct mie. A fost o experiență profundă să vezi cum Dumnezeu vede în adâncul inimilor noastre. Nu eram exact genul de om expus în cuvintele Lui, care știe clar că ceva nu e bine, dar tace? Nu, n-ar mai trebui să fiu o astfel de persoană. Așa că mi-am adunat curajul și am vrut să vorbesc. Dar când m-am gândit la entuziasmul fratelui James, m-am temut că va simți că mă cert cu el dacă îi stau în cale. După o luptă interioară, m-am liniștit, gândindu-mă că nu pot fi sigur că am dreptate. Poate că era ceva mi-a scăpat ceva. Și astfel, am abandonat adevărul, am nesocotit dojana lui Dumnezeu și nu i-am spus nimic fratelui James. Ulterior, am acceptat planul lui și am început să organizăm lucrarea.
Între timp, i-am spus totul sorei responsabile. După ce m-a ascultat, ne-a convocat pe mine și pe James online, deodată și ne-a certat aspru, spunând: „Există cerințe speciale pentru plănuirea și schimbarea personalului. Oamenii pentru răspândirea evangheliei sau datoria de udare trebuie aleși în funcție de puterile lor, ca să nu-mpiedicăm lucrarea bisericii. Spunându-le unor oameni la întâmplare să răspândească evanghelia, dați peste cap lucrarea bisericii, nu-i așa? Nu ați căutat principiile adevărului, nici nu ați discutat cu nimeni. În esență, e un comportament neglijent.” M-am întristat și m-am simțit vinovat când am auzit-o spunând asta. Am știut că Dumnezeu mă emonda și mă trata, iar ea avea perfectă dreptate. Ne-am comportat neglijent și n-am urmat principiile. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama în sfârșit că ar trebui să refuz și să opresc orice nu e în beneficiul bisericii și chiar dacă nu înțeleg ceva pe deplin, tot ar trebui să spun ce gândesc și să mă angajez în căutare și părtășie împreună cu toți ceilalți. Nu puteam accepta orbește, asta putând perturba lucrarea bisericii. Dar vând să-mi protejez relația cu fratele James și să mă asigur că nu mă desconsideră, fusesem gata să-mpiedic lucrarea bisericii înainte să vorbesc de problema lui, ba chiar întorcând spatele luminării și îndrumării Duhului Sfânt. Am văzut cât eram de viclean, egoist și josnic. Gândindu-mă la asta, m-am simțit tot mai nechibzuit, mi-a fost silă de mine și m-am disprețuit.
Reflectând la asta mai târziu, m-am întrebat de ce îmi apăram întotdeauna interesele în loc să practic adevărul. În disperarea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, fac lucruri condus de firea mea satanică. Nu practic adevărul nici când sunt convins. Văd cât de tare sunt corupt de Satana. Te rog, mântuiește-mă.” Mai târziu, am văzut acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei dispuși să-I pună cuvântul în aplicare și să practice adevărul. Oamenii care pot să rămână neclintiți în mărturia lor pentru Dumnezeu sunt, de asemenea, cei dispuși să-I pună în aplicare cuvântul și care pot sta cu adevărat de partea adevărului. Toți oamenii care recurg la șiretlicuri și nedreptate sunt lipsiți de adevăr și toți Îl fac de rușine pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). „Familia lui Dumnezeu nu le permite celor care nu practică adevărul să rămână, precum nu le permite să rămână nici acelora care dărâmă în mod intenționat biserica. Totuși, acum nu este momentul pentru a face lucrarea de expulzare; astfel de persoane vor fi pur și simplu date în vileag și eliminate în final. Nu se va mai face nicio lucrare inutilă pentru acești oameni; cei care aparțin Satanei nu pot să stea de partea adevărului, în timp ce aceia care caută adevărul pot sta de partea acestuia. Oamenii care nu practică adevărul nu sunt demni să audă calea adevărului și nu sunt demni să fie martori pentru adevăr. Pur și simplu, adevărul nu este pentru urechile lor; mai degrabă, e adresat celor care îl practică” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au marcat profund. Un adevărat credincios e gata să practice cuvintele Lui, iar confruntat cu o problemă, poate să caute adevărul și să-l pună în practică, fiind de partea lui Dumnezeu. Cei care nu practică adevărul își urmează firile satanice corupte, fiind de partea Satanei și subminând biserica. Mi-am dat seama că vrând să-i mulțumesc pe toți și nereușind să practic adevărul, eram de partea Satanei. De fiecare dată când situația impunea să mă opun ca să apăr interesele bisericii, am refuzat să pun adevărul în practică, de teamă să nu jignesc oameni sau să nu-mi pierd locul din sufletul lor. Am știut că dacă voi continua așa, voi sfârși respins și eliminat de Dumnezeu. În acel moment, mi-am dat seama doar de natura lucrurilor făcute de acești oameni, dar tot nu am înțeles prea multe despre rădăcina corupției mele satanice, astfel că Dumnezeu mi-a arătat din nou neajunsurile printr-un frate, ca să mă ajute să mă cunosc mai bine.
Îmi amintesc că odată, când eu și fratele Michael făceam împreună datoria de udare, s-a destăinuit și mi-a spus: „Frate Matthew, recent am lucrat tot mai puțin în echipă. Rareori îmi găsești defecte și nu spui nimic când mă vezi făcând ceva ce contravine adevărului. Cum pot să mă dezvolt în acest fel? Trebuie să mă ajuți să văd problemele, să fiu emondat și tratat ca să progresez.” M-am simțit îngrozitor când a spus asta și am rememorat toate interacțiunile noastre. Recent, observasem că făcea lucrurile mecanic în datoria lui, fiind superficial la adunările cu noii credincioși. Avea părtășie direct despre orice subiect ales pentru discuție, fără nicio ajustare spontană, bazată pe problemele și greutățile lor concrete și pe principiile rezolvării problemelor și ale progresului. Rezultatele acelor adunări nu erau ideale, iar unii dintre nou-veniți nu își rezolvau problemele în timp util. Nu îi spusesem nimic din toate astea, de teamă să nu-l ofensez și să nu-l întorc împotriva mea. Am ocolit toate aceste probleme. Fratele Michael a avut dreptate – văzusem greșelile lui, dar nu i-am spus nimic despre ele. Voiam să-i mulțumesc pe toți, purtându-mă ca prietenul lor cel mai bun. Știam că această gândire continua să mă controleze, împiedicându-mă să practic adevărul. Neștiind ce trebuie să fac, am spus această rugăciune: „Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să-mi cunosc natura coruptă și rupe lanțurile firii mele satanice corupte.”
Apoi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cum înțelegi natura omului? Cel mai important lucru este să o deosebim din perspectiva viziunilor sale asupra lumii, a vieții și a valorilor. Toți cei care sunt ai diavolului trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și maximele provin, în principal, din spusele Satanei, ca de exemplu: «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate». Cuvintele rostite de acei regi diavoli, de cei importanți și de filosofii pământului au devenit chiar viața omului. […] Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața natură a omului. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, înșela și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. Imaginează-ți că îi adresezi unei persoane active în societate vreme de câteva decenii următoarea întrebare: «Dat fiind că trăiești de atâta timp în lume și ai atâtea realizări, care sunt principalele zicale celebre după care trăiești?» El ar putea să spună: «Cea mai importantă este: „Funcționarii nu îngreunează lucrurile pentru cei care vin cu daruri, iar cei ce nu lingușesc nu obțin nimic.”» Nu sunt oare aceste cuvinte reprezentative pentru natura acelei persoane? Folosirea fără scrupule a oricărui mijloc pentru a obține o poziție a devenit natura sa, iar oficialitatea și succesul în carieră sunt viața sa. Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mi-au arătat rădăcina problemei. Mereu eram un „tip drăguț” pentru că Satana folosește societatea și educația noastră pentru a ne inocula filosofii de viață și aberații ca: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Rostește vorbe bune în armonie cu sentimentele altora și cu rațiune, întrucât a fi direct enervează pe ceilalți” și altele. Deveniseră principii ale conduitei mele. De fapt, când am fost mic, eram sincer în tot ce spuneam și făceam; îmi spuneam părerea despre orice vedeam. Dacă vedeam un coleg hărțuit la școală, mă opuneam și-l apăram, făcând din mine ținta hărțuirii. Când vedeam defecte la prieteni sau rude, ori când îi vedeam făcând ceva rău, îmi spuneam părerea. De obicei, nu erau foarte mulțumiți și îi călcam pe nervi sau chiar îmi întorceau spatele. Le ceream scuze și îi rugam să mă ierte, încercând să calmez lucrurile. În urma acestor experiențe, am simțit că, pentru a răzbi în această lume, nu era neapărat bine să spun lucrurilor pe nume, creându-mi multe probleme inutile. De atunci încolo, am devenit șiret și evaziv și mi-am ținut gura ca să îmi apăr relația când vedeam pe cineva făcând ce nu trebuie. Procedând așa, relațiile mele cu ceilalți au devenit mult mai „armonioase”, iar eu m-am înțeles bine aproape cu oricine. Unii chiar m-au lăudat pentru asta. Treptat, am ajuns să accept filosofii satanice precum: „Când știi că un lucru e greșit, e mai bine să spui mai puțin”, „Tăcerea e de aur”, „Rostește vorbe bune în armonie cu sentimentele altora și cu rațiune, întrucât a fi direct enervează pe ceilalți” și „Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli.” Am trăit după aceste cuvinte, le-am făcut principii călăuzitoare. Știi, în lume, cei care flatează și sunt servili, care încearcă mereu să vadă încotro bate vântul și sunt cu două fețe au mare succes. Deseori sunt adorați ca embleme ale inteligenței și educației emoționale. Dar reporterii care spun adevărul sau cei care expun nedreptățile sociale deseori sfârșesc rău. În cel mai bun caz, își pierd slujba, în cel mai rău, oamenii se răzbună pe ei, iar viețile lor chiar pot fi în pericol. Toată societatea venerează gândirea și argumentele satanice, iar asta m-a convins că era imperativ să urmez aceste filosofii de viață. Astfel, odată ce am crezut și acceptat aceste erezii și aberații satanice, aceste filosofii lumești, ni se deformează perspectiva asupra vieții și a lumii. După ce-am obținut credință, am aflat că Dumnezeu ne cere sinceritate, dar încă stăpânit de aceste filosofii satanice, tot nu am practicat adevărul pe care l-am înțeles clar. Nu am fost dispus să spun ceva și să susțin viața bisericii, când l-am văzut pe fratele Michael făcând totul ca un robot și compromițând eficiența adunărilor. Am știut că fratele James acționa unilateral și că va perturba lucrarea bisericii, dar nu l-am oprit. Ba mai mult, am întors cu nerușinare spatele luminării lui Dumnezeu, ajutându-l, în schimb, ca să nu-l ofensez sau să-l fac să mă desconsidere. Am văzut că trăiam după principiile Satanei pentru supraviețuire, devenind tot mai egoist, demn de dispreț, alunecos și necinstit. Nu am putut apăra deloc interesele bisericii și nu am avut deloc simțul responsabilității sau al credibilității. Am dus o viață josnică. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă ajute să mă eliberez de robia Satanei și să-I pun cuvintele în practică, pentru că îmi era prea greu să o fac singur.
După aceea, am avut mult mai multă liniște în suflet și le-am destăinuit experiența mea fraților și surorilor. Mi-am amintit de câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Împărăția Mea are nevoie de cei care sunt sinceri, de cei care nu sunt ipocriți sau amăgitori. Nu sunt oamenii sinceri și onești nepopulari în lume? Eu sunt chiar opusul. Este acceptabil ca oamenii onești să vină la Mine; tipul acesta de persoană Mă încântă și, în plus, am nevoie de tipul acesta de persoană. Chiar aceasta este dreptatea Mea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 33). „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este onest și, astfel, puteți avea mereu încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Esența lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă, fiind de încredere tot ce spune și face El. Nimic nu este alterat de filosofii satanice. Pentru Dumnezeu, negru e negru, iar alb e alb – nu e cale de mijloc! Asta mi-a amintit de ce a spus Domnul Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Dumnezeu ne-a cerut mereu să fim oameni sinceri, acesta e adevărul. În lume, care e a Satanei, oamenii sinceri nu sunt bine primiți și se descurcă foarte greu. Dar nu e și cazul casei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea oameni care sunt sinceri, integri, care au simțul dreptății și curajul să expună adevărul și care pot să pună adevărul în practică. Doar ei pot obține aprobarea lui Dumnezeu și doar pe ei îi acceptă și iubește. Îmi amintește de ceva din Apocalipsa legat de biruitori: „Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină” (Apocalipsa 14:5). Din aceste cuvinte, putem să înțelegem că Dumnezeu îi iubește pe cei sinceri și îi disprețuiește pe cei ipocriți, alunecoși și care îi flatează mereu pe ceilalți. Astfel de oameni sunt eliminați în cele din urmă de Dumnezeu. Asta e diferența dintre lume și casa lui Dumnezeu. Am înțeles, în sfârșit, că adevărul domnește peste tot în casa lui Dumnezeu. N-ar trebui să eșuez să practic adevărul de teamă să nu ofensez pe cineva. În schimb, ar trebui să mă tem să nu-L ofensez pe Dumnezeu, urmându-l pe Satana și eșuând să practic adevărul. Nu e înfricoșător să fiu respins sau condamnat de cineva. Ceea ce crede cineva despre mine nu îmi va decide finalul; doar Dumnezeu o poate face, iar eu trebuie să mă concentrez doar la ce crede El despre mine și la relația mea cu El, nu la relația cu ceilalți oameni. Mereu mi-am protejat relațiile cu ceilalți, întorcând spatele adevărului în mod repetat. Dar, într-un final, am realizat că trebuie să urmăresc aprobarea lui Dumnezeu și practicarea cuvintelor Lui, fiind o persoană sinceră, fiind direct și deschis cu frații și surorile. De fapt, din experiența fraților și a surorilor, vedem că nu îi ofensează dacă le atragem atenția, cum ne-am imaginat. Când celălalt caută adevărul, chiar dacă pe moment e rănit în orgoliu, după aceea poate învăța o lecție, căutând adevărul, iar frații și surorile devin mai apropiați. Doar aceasta e o relație interpersonală normală.
Știi, după aceea, am început să practic, spunând adevărul și fiind o persoană sinceră. Mai târziu, am aflat că un frate pe nume Tom nu lua în serios adunările cu nou-veniți, doar fiind superficial. Am vrut să am părtășie cu el despre problema lui, dar am început să mă simt contrariat. Dacă aș menționa problema lui, ar putea crede că aștept prea mult de la el și nu-i va mai plăcea de mine. M-am întrebat dacă voi mai putea interacționa cu el. Când mi-a trecut prin cap asta, m-am gândit imediat la eșecurile din trecut, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să practic adevărul. Într-o zi, după o adunare, l-am căutat pe fratele Tom și i-am vorbit de lipsa lui de credibilitate și de abordarea neglijentă a adunărilor. Apoi, am avut părtășie despre principiile vieții bisericii, ca să înțelegem mai bine voia lui Dumnezeu privind datoria noastră. Am fost plăcut surprins să văd că nu s-a supărat, ba chiar mi-a mulțumit că îl ajut să-și vadă neajunsurile. A reușit să găsească o cale de practicare. Ulterior, a menționat la o adunare: „Un frate sau o soră care ne dă o sugestie, subliniind greșelile noastre, ne poate fi de mare ajutor.” După aceea, am observat că și-a asumat mai multă responsabilitate la adunări. M-a încântat. Mi-am dat seama că aceia care urmăresc adevărul nu mă vor urî pentru că spun adevărul – fusesem prea viclean, mereu îndoindu-mă de ceilalți și desconsiderându-i. Am și înțeles cu adevărat că a fi o persoană sinceră și a spune adevărul e foarte benefic pentru intrarea în viață a fraților și surorilor și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu.
Acea experiență m-a ajutat să-nțeleg voia lui Dumnezeu și să nu mă mai tem de respingere dacă sunt sincer. Am fost recunoscător pentru luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că m-au făcut să-mi înțeleg natura vicleană și să am discernământ despre filosofiile Satanei. Mi-a deschis ochii și asupra esenței drepte și sfinte a lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În Dumnezeu, nu există înșelăciune, rău, invidie sau discordie, ci doar dreptate și autenticitate și tot ceea ce Dumnezeu are și este ar trebui să fie aspirația oamenilor. Oamenii ar trebui să se străduiască și să aspire la acest lucru. Pe ce bază este construită abilitatea omenirii de a realiza acest lucru? Este construită pe baza înțelegerii lor a firii lui Dumnezeu și a înțelegerii esenței Lui. Așadar, înțelegerea firii lui Dumnezeu și a ceea ce El are și este, reprezintă o lecție pe tot parcursul vieții pentru fiecare persoană; este un scop de-o viață urmărit de fiecare persoană care se străduiește să-și schimbe firea și să-L cunoască pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”). Simțim sfințenia și bunătatea lui Dumnezeu prin cuvintele Lui – nu există în El nicio înșelăciune sau viclenie. Dimpotrivă, există doar încredere și dreptare. Frumsețea străbate tot ce are Dumnezeu și ce este. Îi mulțumesc din inimă și sunt dispus să devin o persoană sinceră, iubită de Dumnezeu, fără să-L mai păcălesc pe El sau pe om! Amin! Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!