de Yi Xin, China

Când aveam șaisprezece ani, am fost diagnosticată cu purpură trombocitopenică, iar în anul următor cu lupus eritematos sistemic. Acest tip de boală este incurabilă și poate fi ținută sub control doar cu medicamente. Din acel moment, o umbră s-a așternut peste viața mea. Trebuia să mă internez aproape anual. Mai târziu, articulațiile membrelor au început să mi se umfle și să mă doară, iar uneori durerea era atât de puternică, încât abia puteam să merg, și nici măcar nu reușeam să-mi prind singură părul. Văzându-mă într-o asemenea stare la o vârstă atât de fragedă, m-am simțit îndurerată și neajutorată, întrebându-mă de ce a trebuit să fac o astfel de boală. Uneori, durerea era atât de intensă, încât voiam să mor, dar nu mă înduram s-o fac atunci când îi vedeam pe ai mei muncind atât de mult și agitându-se pentru mine. Pur și simplu, trăiam de pe o zi pe alta.

În septembrie 2012, cineva mi-a predicat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Când am auzit că a crede în Dumnezeu putea să aducă grija și ocrotirea Sa, asta mi-a dat o licărire de speranță în disperarea mea, așa că am acceptat cu bucurie. Un an mai târziu, sănătatea mea se îmbunătățise destul de mult. Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu în inima mea și speram ca într-o zi să mă vindec complet de boala mea, ca să pot trăi ca un om normal. Dar într-o zi din aprilie 2014, nasul a început deodată să-mi sângereze necontrolat. Sângele tot țâșnea pur și simplu și nimic nu-l putea opri. M-am șters încontinuu cu șervețele și, în curând, podeaua s-a acoperit de șervețele îmbibate de sânge. Eram singură acasă în acel moment. Un val de frică m-a cuprins și am izbucnit în plâns, îngrozită și neștiind ce să fac. În acel moment, m-am gândit la Dumnezeu și am strigat către El: „Dumnezeule Atotputernic, Te rog, salvează-mă…” Am continuat să strig la Dumnezeu, dar sângerarea nazală nu s-a oprit. Disperată, am fixat tavanul cu privirea, simțind pentru prima dată că moartea era atât de aproape. Mi-am spus în sinea mea: „Dacă e să mor, asta e. Oricum nu pot scăpa, iar moartea ar fi o eliberare…” Mai târziu, părinții mei au venit în grabă acasă și m-au dus de urgență la spital. Cât am fost spitalizată, m-am gândit în sinea mea: „Oare credința în Dumnezeu nu înseamnă să fii în siguranță? Acum cred în Dumnezeu, deci cum de mi se mai putea întâmpla așa ceva? Dacă Dumnezeu chiar există, ar fi trebuit să facă un miracol și să-mi oprească sângerarea nazală când am strigat la El. Dar de ce nu m-a vindecat Dumnezeu? De ce a permis ca boala mea să recidiveze? Atunci, ce rost mai are să cred în Dumnezeu? Mai bine n-aș crede.” După ce am fost externată și m-am întors acasă, i-am înapoiat conducătoarei cărțile cu cuvintele lui Dumnezeu și am hotărât să nu mai cred în El.

Mai târziu, când frații și surorile din biserică au aflat despre starea mea, au venit să mă ajute și să mă sprijine și mi-au citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Iov a fost supus încercărilor, Dumnezeu și Satana făceau un rămășag unul cu celălalt, iar Dumnezeu i-a permis Satanei să-l năpăstuiască pe Iov. Chiar dacă Dumnezeu era Cel care îl încerca pe Iov, de fapt, Satana a fost cel care a venit asupra lui. Satana considera că-l ispitea pe Iov, dar Iov a rămas de partea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi stat lucrurile așa, Iov ar fi căzut în ispită. Odată ce oamenii cad în ispită, ei cad în pericol. Se poate spune că rafinarea este o încercare de la Dumnezeu, dar, dacă nu ești într-o stare bună, se poate spune că este o ispită din partea Satanei. Dacă viziunile nu îți sunt clare, Satana te va acuza și îți va întuneca percepția viziunilor. Înainte să-ți dai seama, vei cădea în ispită” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Una dintre surori a avut părtășie: „Astăzi, Dumnezeu a venit să facă lucrarea de mântuire a noastră, dar Satana ne tulbură constant, făcând să ni se întâmple lucruri rele. Scopul său este să ne facă să cârtim împotriva lui Dumnezeu sau chiar să-L tăgăduim și să-L abandonăm, pentru ca, în cele din urmă, să ne poată devora. Trebuie să vedem dincolo de șiretlicurile Satanei. E la fel ca atunci când Iov s-a confruntat cu încercările sale. Satana a fost cel care l-a acuzat pe Iov pe tărâmul spiritual, spunând că Iov se temea de Dumnezeu doar pentru că Dumnezeu îi dăduse prea multe binecuvântări și că, dacă tot ce avea ar fi fost distrus, el cu siguranță L-ar fi abandonat pe Dumnezeu. După aceea, Satana a făcut tot ce a putut pentru a-i face rău lui Iov, luându-i copiii și averea sa imensă și chiar acoperindu-i trupul cu bube dureroase, totul în încercarea de a-l face pe Iov să-L abandoneze pe Dumnezeu. Dar Iov s-a ținut tare de credința sa în Dumnezeu, nu a cârtit și chiar a lăudat numele lui Dumnezeu, rămânând ferm în mărturia sa pentru El. În cele din urmă, Satana s-a retras de rușine. Asta arată că Satanei îi place să se joace cu oamenii și să le facă rău, iar scopul său este să-i facă pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L trădeze. Astăzi, ai încetat să mai crezi în Dumnezeu doar pentru că boala ta a recidivat. Oare nu cazi direct în capcana Satanei?” După ce am auzit părtășia surorii, ceva a căpătat sens în mintea mea: Mi-am dat seama că această boală era o încercare pentru mine, pentru a se vedea dacă voi fi de partea lui Dumnezeu sau de a Satanei. Dacă încetam cu adevărat să mai cred, atunci uneltirea Satanei ar fi reușit. Gândindu-mă la asta, am hotărât să continui să cred în Dumnezeu. Așa că am cerut bisericii un exemplar din „Cuvântul Se arată în trup” și am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu cu seriozitate acasă, în fiecare zi. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg originea bolii și a durerii omului. La început, Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, iar ei trăiau fericiți în Grădina Edenului. Dar din cauza ispitei Satanei, ei au mâncat din rodul pomului cunoașterii binelui și răului. De atunci, au trăit în păcat și așa au apărut nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea. Pe măsură ce omenirea a devenit tot mai profund coruptă de Satana, oamenii s-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu, boala și durerea lor s-au agravat, iar viețile lor au devenit din ce în ce mai nefericite. De data aceasta, Dumnezeu S-a întrupat personal pentru a face lucrarea de judecată și de mustrare, exprimând adevărul ca să curețe corupția omului, să-l mântuiască pe om complet de sub controlul Satanei, să-i redea omului asemănarea sa de la început și să-l aducă la o destinație frumoasă. În viitor, nu vor mai fi durere și lacrimi. Înțelegând toate acestea, am fost profund mișcată. Am simțit că dragostea lui Dumnezeu pentru om este atât de mare și am hotărât să urmăresc adevărul cu seriozitate și să experimentez lucrarea lui Dumnezeu.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind impuritățile din credința mea, și anume intenția mea de a urmări binecuvântări. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în următoarea viață. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în următoarea viață. Când Îmi revărs furia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plini de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, iar Eu nu le acord atenție și simt aversiune față de ei, aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul Meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El scrutează cu adevărat cele mai tainice unghere ale inimilor noastre. El îmi expusese complet intenția de a urmări binecuvântări în credința mea. Credința mea în Dumnezeu avea ca unic scop să primesc har de la El și ca El să-mi vindece boala. La început, acceptasem cu bucurie lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, de dragul de a fi vindecată. Când Dumnezeu mi-a dăruit pace și binecuvântări, iar starea mea de sănătate s-a îmbunătățit, I-am mulțumit și L-am lăudat din plin. Dar când boala mea a recidivat și nasul nu mi s-a oprit din sângerat nici după ce am strigat la El, m-am plâns că Dumnezeu nu mă ocrotește și am început să mă îndoiesc de El, ajungând chiar în punctul de a vrea să nu mai cred. Am văzut că nu credeam cu adevărat în Dumnezeu; credința mea era doar despre a obține binecuvântări. Îl tratasem pe Dumnezeu ca pe un doctor, iar scopul faptului de a mă consuma în datoria mea era, de asemenea, să-L fac pe Dumnezeu să mă vindece. Încercam pur și simplu să mă târguiesc cu Dumnezeu; Îl înșelam pe Dumnezeu! Oamenii au fost creați de Dumnezeu și ar trebui să creadă în El și să-L venereze fără a încerca vreo tranzacție sau a emite pretenții. Totuși, eu credeam că, de vreme ce credeam în El, se cuvenea ca Dumnezeu să mă vindece. Așa că, în momentul în care boala mea a recidivat, m-am plâns de El și chiar L-am trădat și L-am abandonat. Cum am putut fi atât de lipsită de conștiință și de rațiune? Dacă Dumnezeu nu i-ar fi folosit pe frați și pe surori pentru a mă ajuta și a mă sprijini, aș fi fost vătămată și devorată de Satana. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a mântuit! Dându-mi seama de asta, m-am pocăit înaintea lui Dumnezeu și mi-am mărturisit păcatele. Am hotărât să nu mai cred în Dumnezeu cu intenția de a obține binecuvântări și am devenit dispusă să-mi pun boala în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale.

După externare, numărul meu de trombocite era din nou aproape normal, dar a continuat să scadă la controalele săptămânale și au început să-mi apară mici vânătăi pe corp. Doctorul mi-a mărit doza de medicamente la maximum, dar starea mea tot nu s-a îmbunătățit, așa că a trebuit să mă internez din nou. Mă simțeam foarte slăbită și îngrijorată, gândindu-mă: „Acum încerc să cred în Dumnezeu în mod corespunzător, deci de ce nu permite El ca numărul meu de trombocite să crească?” Mi-am dat seama că Îi solicitam ceva lui Dumnezeu, așa că m-am rugat în tăcere: „O, Dumnezeule, știu că nu ar trebui să-Ți cer nimic, dar statura mea este atât de mică și nu sunt niciodată în stare să mă supun pe deplin Ție. Dumnezeule, mă rog să mă călăuzești și să-mi dai credință!” Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te îngrijora despre cum va fi ziua de mâine și nici despre cum va fi viitorul. Doar trăiește fiecare zi, bizuindu-te pe Mine, iar Eu te voi călăuzi cu siguranță” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 28). „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață de viață și se tem de moarte vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să-și dea viața pot să-l traverseze cu pas sigur și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, acest lucru este din cauza faptului că Satana i-a păcălit; el se teme că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu. Satana încearcă prin orice mod posibil să ne transmită gândurile sale. În orice moment, ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ilumineze și să ne lumineze și să ne bizuim pe El să curețe otrava Satanei din noi, să practicăm mereu apropierea de Dumnezeu în duhurile noastre și să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne stăpânească și să ne ocupe întreaga ființă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că toate acele gânduri de îngrijorare și frică veneau de la Satana și că doar bizuindu-mă pe Dumnezeu în orice moment și având voința de a-mi risca viața puteam să-mi alung lașitatea și să-l biruiesc pe Satana. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și guvernează totul. Boala mea este în mâinile Sale. Indiferent ce se întâmplă, sunt dispusă să mă bizui pe Dumnezeu pentru a experimenta aceasta. Cu Dumnezeu alături, nu am de ce să mă tem. Pentru o persoană neînsemnată ca mine, măcinată de boală, faptul că pot să vin astăzi înaintea lui Dumnezeu și să mă bucur de cuvintele Sale este deja harul și înălțarea Sa. Chiar dacă ar fi să mor într-o zi, viața mea nu va fi fost în zadar. Dându-mi seama de asta, inima mea nu a mai fost atât de îngrijorată sau de speriată. Am devenit dispusă să mă supun suveranității lui Dumnezeu și am continuat să citesc cuvintele lui Dumnezeu ca de obicei, în fiecare zi. Ulterior, doctorul mi-a redus medicația și, spre surprinderea mea, numărul meu de trombocite chiar a crescut. Am fost externată la scurt timp după aceea. I-am mulțumit neîncetat lui Dumnezeu în inima mea. Am văzut că Dumnezeu are ultimul cuvânt în toate lucrurile, iar credința mea în El a sporit. După aceea, numărul meu de trombocite a crescut de la o lună la alta, iar câteva luni mai târziu, a revenit complet la normal. Nu m-am putut abține să nu mă minunez de atotputernicia lui Dumnezeu și am apreciat profund faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Inima mea era plină de o recunoștință infinită față de El.

Mai târziu, am mai citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o nouă înțelegere privind problemele mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „În noțiunile omului, Dumnezeu trebuie să facă mereu semne și minuni, trebuie să-i vindece mereu pe bolnavi și să alunge demoni, trebuie să fie mereu ca Isus. Însă, de data aceasta, Dumnezeu nu este deloc așa. Dacă, în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu ar mai face semne și minuni și ar mai alunga demoni și i-ar vindeca pe bolnavi – dacă ar face exact așa cum a făcut Isus – atunci Dumnezeu ar repeta aceeași lucrare, iar lucrarea lui Isus nu ar avea semnificație sau valoare. […] De ce este astăzi lucrarea lui Dumnezeu diferită de lucrarea lui Isus? De ce astăzi Dumnezeu nu face semne și minuni, nu alungă demoni și nu-i vindecă pe bolnavi? Dacă lucrarea lui Isus ar fi fost aceeași cu lucrarea făcută în timpul Epocii Legii, ar fi putut El să-L reprezinte pe Dumnezeul Epocii Harului? Ar fi putut El să fi terminat lucrarea răstignirii? Dacă Isus s-ar fi alăturat templului și ar fi ținut Sabatul așa cum se făcea în Epoca Legii, fără să fie persecutat de nimeni și fiind îmbrățișat de toți, ar fi putut El să fie răstignit? Ar fi putut El să finalizeze lucrarea de răscumpărare? Ce rost ar avea dacă Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă ar face semne și minuni, așa cum a făcut Isus? Numai dacă Dumnezeu face o altă parte a lucrării Sale în zilele de pe urmă, una care reprezintă o parte a planului Său de gestionare, omul poate dobândi o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu și planul Său de gestionare poate fi finalizat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea lucrării actuale a lui Dumnezeu”). „Astăzi, ar trebui să vă fie clar tuturor că, în zilele de pe urmă, ceea ce Dumnezeu înfăptuiește în principal este faptul că «Cuvântul devine trup». Prin lucrarea Sa practică pe pământ, El îi permite omului să-L cunoască, să interacționeze cu El și să-I vadă faptele practice. Îi permite omului să vadă clar că El este capabil să facă semne și minuni și că există și momente în care El nu este capabil să facă acest lucru; asta depinde de epocă. Din aceasta, poți vedea că Dumnezeu nu este incapabil să facă semne și minuni, ci că Își schimbă modul de a lucra conform lucrării pe care trebuie să o facă și în funcție de epocă. În stadiul actual al lucrării, El nu face semne și minuni; în epoca lui Isus, El a făcut câteva semne și minuni, pentru că lucrarea Lui din acea epocă era diferită. Dumnezeu nu face acea lucrare astăzi și unii oameni cred că El este incapabil să facă semne și minuni sau cred că, de vreme ce nu face semne și minuni, El nu este Dumnezeu. Nu este un sofism? Dumnezeu este capabil să facă semne și minuni, dar El lucrează într-o epocă diferită, prin urmare, nu face o asemenea lucrare. În epoci diferite și în conformitate cu diferitele etape ale lucrării Sale, Dumnezeu manifestă fapte diferite. Credința omului în Dumnezeu nu este credința în semne și minuni, nici credința în miracole, ci credința în lucrarea Sa practică din noua epocă. Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin modul în care lucrează El și această cunoaștere naște în om credința în Dumnezeu, și anume credința în lucrarea și faptele Sale. […] În fiecare epocă, Dumnezeu manifestă fapte diferite. În fiecare epocă, El manifestă o parte din faptele Sale, iar lucrarea fiecărei epoci reprezintă o parte a firii lui Dumnezeu și o parte din faptele Lui. Faptele pe care El le manifestă variază în funcție de epoca în care lucrează, dar toate permit aprofundarea cunoașterii lui Dumnezeu de către om și îi permit omului să aibă o credință în Dumnezeu mai adevărată și mai solidă. Omul crede în Dumnezeu datorită tuturor faptelor Sale, pentru că Dumnezeu este atât de minunat, atât de mare și atotputernic, și pentru că El este de nepătruns – de aceea crede omul în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea lucrării actuale a lui Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că noțiunea pe care o dezvăluisem în timpul bolii mele era exact aceasta: credința că, dacă El este Dumnezeu, ar trebui să facă semne și minuni, vindecându-i pe bolnavi și alungându-i pe demoni, iar dacă nu o face, nu este Dumnezeu. Punctul meu de vedere era atât de ridicol și de absurd! Satana și duhurile rele pot, de asemenea, să-L imite pe Dumnezeu făcând unele semne și minuni pentru a-i vindeca pe oameni. Înseamnă asta că pot fi numiți Dumnezeu? Nu este aceasta o blasfemie la adresa lui Dumnezeu? Dumnezeu este Creatorul, care stăpânește și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și poate călăuzi și mântui omenirea. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat pentru a exprima adevărul, ca să mântuiască pe deplin omenirea. Acceptând judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, oamenii își pot alunga firea satanică coruptă, pot dobândi mântuirea și pot fi desăvârșiți. Acest fel de lucrare și acest fel de cuvinte depășesc cu mult autoritatea și puterea lui Dumnezeu de a face semne și minuni pentru a-i vindeca pe bolnavi și a-i alunga pe demoni. Este ceva ce nicio ființă creată, nici Satana sau vreun duh rău nu poate realiza. M-am gândit la câți oameni astăzi determină dacă cineva este Dumnezeu pe baza faptului dacă poate vindeca bolnavii sau face minuni. Când Satana și duhurile rele le oferă câteva beneficii sau fac unele minuni, ei le venerează, tratându-l pe Satana ca pe adevăratul Dumnezeu, în timp ce Îi închid ușa adevăratului Dumnezeu, care exprimă adevărul și poate mântui omenirea. Drept urmare, își pierd șansa de a fi mântuiți. O astfel de viziune este cu adevărat absurdă și distrugătoare! Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles, de asemenea, că vindecarea bolnavilor, alungarea demonilor și săvârșirea semnelor și a minunilor au fost lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Epoca Harului. Dacă Dumnezeu ar face-o din nou în zilele de pe urmă, ar fi repetitiv. Dacă Dumnezeu i-ar vindeca mereu pe bolnavi, i-ar alunga pe demoni și ar face minuni, atunci toți ar crede în Dumnezeu și L-ar urma pur și simplu pentru că au fost vindecați de bolile lor sau pentru că au văzut o minune. Acest lucru ar face imposibil să se dezvăluie cine crede cu adevărat și cine are o credință falsă, cu atât mai puțin să-i sorteze pe fiecare după felul lor. De data aceasta, Dumnezeu nu face niciun semn sau nicio minune în lucrarea Sa, ceea ce poate dezvălui mai bine firile corupte ale oamenilor și este mai propice transformării și curățirii lor. Luați-mă pe mine, de exemplu. Dacă Dumnezeu mi-ar fi îndeplinit cu adevărat fiecare cerință și mi-ar fi vindecat complet boala, nu aș fi reflectat niciodată asupra perspectivelor mele eronate despre credință sau asupra intenției mele josnice de a încerca să mă târguiesc cu Dumnezeu. Aș fi continuat să-L limitez pe Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor mele. Crezând în acest fel, nu aș fi dobândit niciodată adevărul și viața, firea mea coruptă nu s-ar fi schimbat și, în cele din urmă, aș fi fost eliminată. Deși am suferit o oarecare durere fizică în timpul acestei boli, rugându-mă și bizuindu-mă pe Dumnezeu în toiul suferinței mele, Dumnezeu m-a luminat și m-a călăuzit cu cuvintele Sale, eliberându-mă de constrângerile bolii mele și de a trăi în durere și frică. Am dobândit și ceva credință în Dumnezeu. Acestea au fost câștiguri pe care nu le-aș fi putut obține niciodată într-un mediu confortabil. Am simțit cu adevărat că lucrarea lui Dumnezeu de a-Și folosi cuvintele pentru a mântui omenirea este atât de practică și atât de înțeleaptă! Înțelegând acest lucru, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, indiferent ce se va întâmpla cu boala mea în viitor, sunt dispusă să-Ți încredințez totul, să urmăresc adevărul cu seriozitate și să-mi îndeplinesc datoria.”

Am citit apoi mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să știu ce este adevărata credință în Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept al credinței în Dumnezeu. Mai mult, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa și, prin asta, se eliberează de firile sale corupte, satisface intențiile lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie poate fi numită «credință în Dumnezeu»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). „S-ar putea să consideri că a crede în Dumnezeu înseamnă doar să suferi sau să faci multe lucruri pentru El sau ca trupul tău să poată fi în pace sau ca tot în viața ta să decurgă fără probleme și ca tu să te poți simți confortabil și în largul tău din toate punctele de vedere. Niciunele dintre acestea nu sunt scopuri pe care oamenii să le aibă în credința lor în Dumnezeu. Dacă pentru aceste scopuri crezi tu, atunci perspectiva ta este incorectă, iar ție îți este pur și simplu imposibil să fii desăvârșit. Faptele lui Dumnezeu, firea Sa dreaptă, înțelepciunea Lui, cuvintele Sale, minunăția și caracterul Său de nepătruns sunt toate lucruri pe care oamenii s-ar cuveni să le înțeleagă. Prin această înțelegere, ar trebui să ajungi să-ți descotorosești inima de toate cerințele, speranțele și noțiunile tale. Numai prin eliminarea acestor lucruri poți să îndeplinești condițiile cerute de Dumnezeu. Numai prin asta poți să ai viață și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Scopul credinței în Dumnezeu este de a-L mulțumi și de a trăi firea pe care El o cere, astfel încât faptele și slava Lui să se poată manifesta prin acest grup de oameni nevrednici. Acesta este punctul de vedere corect asupra credinței în Dumnezeu și, de asemenea, acesta este țelul pe care ar trebui să-l urmărești. Punctul tău de vedere asupra credinței în Dumnezeu trebuie să fie îndreptat și ar trebui să cauți să dobândești cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și să poți trăi adevărul și, în special, trebuie să poți să-I vezi faptele practice, faptele Sale minunate în întregul univers, precum și lucrarea practică pe care o săvârșește în trup. Prin experiențele lor concrete, oamenii pot să aprecieze exact cum Își face Dumnezeu lucrarea asupra lor și care sunt intențiile Lui față de ei. Scopul tuturor acestor lucruri este ca ei să se poată elibera de firile lor satanice corupte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Acum înțelegeți ce înseamnă credința în Dumnezeu? Înseamnă credința în Dumnezeu să vezi semne și minuni? Înseamnă să mergi la ceruri? Credința în Dumnezeu nu este câtuși de puțin o chestiune ușoară. Căile religioase de a crede ar trebui eliminate; urmărirea vindecării bolnavilor și alungarea demonilor, concentrarea asupra semnelor și a minunilor, râvnirea la mai mult din harul lui Dumnezeu, la mai multă pace și bucurie, urmărirea perspectivelor și conforturilor trupului – acestea sunt căi religioase de a crede, și astfel de căi de a crede sunt o formă vagă de credință. Ce este astăzi credința practică în Dumnezeu? Este a accepta cuvântul lui Dumnezeu drept viața-realitate pe care o ai, a-L cunoaște pe Dumnezeu din cuvântul Său și a dobândi astfel o iubire adevărată pentru El. Ca să fie clar: credința în Dumnezeu există pentru ca tu să poți să te supui lui Dumnezeu, să-L iubești pe Dumnezeu și să îndeplinești datoria care ar trebui îndeplinită de o ființă creată. Acesta este scopul credinței în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să știu că a crede în Dumnezeu nu ar trebui să fie de dragul păcii fizice, nici de dragul binecuvântărilor. În schimb, ar trebui să fie despre a mânca și a bea mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și a experimenta lucrarea Sa, despre a-ți alunga firea satanică coruptă, a trăi prin cuvintele lui Dumnezeu și a fi în stare să-L cunoști pe Dumnezeu, să I te supui și să te temi de El; numai atunci poți fi în cele din urmă mântuit de Dumnezeu. Dar perspectiva mea asupra credinței a fost greșită de la bun început. Voiam ca Dumnezeu să mă vindece și să-mi dea pace fizică. Acest fel de credință este o credință religioasă nedeslușită, iar Dumnezeu nu o recunoaște deloc. M-am gândit la Iov. El nu a căutat pacea fizică în credința sa. În schimb, s-a concentrat asupra aprecierii suveranității lui Dumnezeu și a cunoașterii faptelor Sale în viața sa de zi cu zi și a urmărit să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Când a fost lovit de boală fizică, nu a păcătuit cu buzele sale. Ar fi preferat să îndure dureri extreme decât să se plângă de Dumnezeu sau să-L învinovățească și tot a lăudat numele lui Dumnezeu. Credința sa a primit aprobarea lui Dumnezeu. Dar eu nu am urmărit adevărul în credința mea; am căutat doar pacea fizică. Când boala mi-a recidivat, inima mi s-a umplut de nemulțumiri față de Dumnezeu și chiar L-am tăgăduit și L-am trădat. Nici nu mă puteam compara cu Iov. Această viață a mea a fost dată de Dumnezeu. Faptul că viața mea nu a fost în pericol în timpul acelei sângerări nazale de neoprit a fost deja grija și ocrotirea lui Dumnezeu. Totuși, nu I-am mulțumit lui Dumnezeu; în schimb, m-am plâns de El și L-am trădat. Eram cu adevărat atât de lipsită de conștiință și de rațiune! În plus, făcusem această boală chiar înainte de a crede în Dumnezeu. Chiar dacă nu aș fi crezut, tot aș fi avut crize. Recidiva mea nu a avut nicio legătură cu faptul că eu credeam sau nu în Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să mă plâng de El. Am înțeles atunci ce este adevărata credință în Dumnezeu și am devenit dispusă să urmăresc adevărul cu seriozitate, conform cerințelor Sale, și să experimentez lucrarea lui Dumnezeu.

Ulterior, ori de câte ori m-am îmbolnăvit, am pus pe primul plan faptul de a reflecta asupra firii corupte pe care am dezvăluit-o și de a căuta adevărul pentru a o rezolva. Practicând astfel, nu am mai fost atât de constrânsă de boala mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a folosit această boală pentru a-mi oferi o oarecare înțelegere a perspectivelor mele eronate despre credință și pentru a mă ajuta să găsesc calea corectă a credinței în Dumnezeu. Indiferent ce se va întâmpla cu trupul meu în viitor sau dacă boala mea poate fi vindecată, Îl voi urma pe Dumnezeu și voi merge pe calea urmăririi adevărului. Slavă lui Dumnezeu!