de Weniela, Filipine

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 2017. Vremurile în care aveam părtășie cu frații și surorile erau foarte fericite pentru mine, fiindcă mereu aveam ocazia să aflu mai multe adevăruri și să câștig ceva din fiecare adunare. La început, totul se făcea prin mesaje text, adică toată comunicarea noastră era prin mesaje pe internet. Așadar, nu am ascuns nimic și eram foarte activă, vorbind despre înțelegerea mea asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Liderii spuneau deseori că aveam o înțelegere bună, iar frații și surorile mă admirau. Spuneau că le plăcea să-mi asculte părtășia și că engleza mea era bună. Eram încântată să le aud laudele și simțeam că mă descurc bine. Apoi, o soră a propus să comunicăm prin apeluri vocale la adunări, iar problemele au început să iasă la iveală.

La prima adunare prin apel vocal, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, două surori și-au împărtășit mai întâi înțelegerea asupra pasajului. Eram agitată și nu le-am auzit cu adevărat părtășia. Totul se făcuse prin mesaje înainte, așa cu nu prea eram obișnuită să am părtășie directă, prin viu grai. Comunicarea vocală era punctul meu slab. Când se făcea prin mesaje, îmi puteam alege cuvintele și șlefui lucrurile. Însă folosind comunicarea directă, nu am avut suficient timp să mă pregătesc. Deși aveam o oarecare înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, mă temeam că părtășia mea va fi haotică și dezorganizată, că engleza mea nu va fi fluentă și mă temeam ca frații și surorile să nu fie dezamăgiți de mine. Pe tot parcursul adunării, am fost preocupată de aceste probleme. Ezitam dacă să am părtășie sau nu. Dacă nu aveam, ceilalți sigur ar fi crezut că nu mă implicam activ în părtășie, iar liderii ar fi fost dezamăgiți de mine. Dar dacă aveam, ar fi trebuit să pornesc microfonul și mă temeam că, dacă nu mă descurcam, frații și surorile m-ar fi disprețuit. Asta mi-ar fi stricat imaginea bună în fața lor. Aceste gânduri m-au neliniștit atât de mult, încât n-am putut spune nimic. Cele două surori care mă convertiseră erau prezente la adunare și m-am gândit că vor fi dezamăgite dacă nu aveam părtășie bună. Apoi, Flora Shi, o lideră, mi-a spus: „Soră Weniela, poți să împărtășești? Toată lumea a făcut-o. Ai uitat să ai părtășie?” Din tonul vocii ei, mi s-a părut că era dezamăgită. M-am simțit foarte stânjenită și rușinată. Pentru a-mi ascunde acest neajuns și a-mi păstra imaginea în ochii lor, am decis ca pe viitor să scriu înainte de adunare ce voiam să spun în părtășie și atunci, când era rândul meu, aș putea citi pur și simplu cu voce tare ce am scris. Apoi, n-aș mai fi fost atât de neliniștită. Ei aveau să creadă că vorbeam fluent și că părtășia mea era la obiect. Am crezut că era o idee bună.

Într-o seară, două surori din China au găzduit adunarea noastră. Ca să ne fie mai ușor, am folosit toți engleza pentru a comunica. Câțiva frați și surori erau foarte timizi fiindcă engleza lor nu era prea bună, dar tot au putut avea părtășie despre înțelegerea lor asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Când a venit rândul meu, am fost foarte activă în părtășia mea și am părut foarte încrezătoare, fiindcă îmi notasem ce voiam să spun dinainte. Am fost ultima care a avut părtășie. Îmi dădusem silința să vorbesc cu multă naturalețe, ca ei să nu-și dea seama că citeam. După aceea, toți mi-au complimentat părtășia, au spus că le-a fost de ajutor și că engleza mea era grozavă. În secret, eram încântată să le aud laudele și am simțit că i-am cucerit. Apoi, am fost aleasă lider de grup și m-am axat și mai mult pe ceea ce gândeau ceilalți despre mine. Însă am început să mă simt vinovată și cam neliniștită ori de câte ori ceilalți mă lăudau, pentru că nu le permiteam să mă vadă așa cum eram de fapt. Nu mă simțeam în ordine cu asta, dar continuam să fac aceleași lucruri. La adunări, nu ascultam cu adevărat părtășia celorlalți, fiindcă eram ocupată să-mi notez propria înțelegere. Eram mereu concentrată să scriu ceva care suna bine, pentru a-mi satisface vanitatea și a-mi apăra reputația. Asta mă împiedica să câștig mai mult din acele adunări, iar ele și-au pierdut însemnătatea pentru mine. Știam că nu era bine să mă port așa și voiam să mă schimb, să le spun celorlalți adevărul, dar nu îndrăzneam să fac pasul acela. Mi-era teamă că dacă ceilalți aflau că-mi notasem părtășia dinainte, aveau să mă disprețuiască și ar fi putut spune că eram foarte necinstită, că mințeam și eram vicleană. Am vrut de multe ori să nu mai fac asta, fiindcă nu era deloc în beneficiul meu și mă neliniștea foarte tare, dar anxietatea mea nu se putea compara cu imaginea mea și cu admirația celorlalți, fiindcă îmi păsa mai mult de imaginea și reputația mea. Dar de fiecare dată când făceam aceste lucruri, mă simțeam incredibil de vinovată. Ba chiar am încercat să mă conving că o făceam doar pentru a-mi putea împărtăși înțelegerea mai clar și mai precis, ca apoi ceilalți să poată înțelege mai bine ce spuneam. Îmi tot spuneam că era în ordine, dar neliniștea și vina mă tot chinuiau. M-am gândit în sinea mea: „Dacă pot să renunț la mândria mea și să le spun tuturor adevărul, voi putea să scap de asta. Dar mă tem că dacă află că engleza mea nu este prea grozavă, vor râde de mine. Atunci, cum aș putea da ochii cu ei?” M-am luptat cu asta multă vreme, dar tot nu am reușit să-mi deschid inima. Neștiind ce altceva să fac, am încercat să lucrez la aptitudinile mele lingvistice. Am repetat părtășia de una singură acasă, înregistrându-mă și apoi ascultând, ca să văd cum suna. M-am gândit: „Dacă îmi pot îmbunătăți aptitudinile oratorice în felul acesta, atunci nu va mai fi nevoie să-mi tot scriu părtășia dinainte și aș putea împărtăși direct. Apoi, n-ar mai fi fost nevoie să le spun tuturor adevărul. Atât timp cât încă pot avea părtășie bine, iar engleza mea sună fluent, respectul lor pentru mine va rămâne intact.” Însă oricât de mult exersam, deveneam agitată de fiecare dată când aveam părtășie la adunări, așa că îmi citeam părtășia cum o făcusem dintotdeauna. Eram foarte dezamăgită de mine și, fiindcă eram prinsă într-o stare pesimistă, mi-au fost afectate îndatoririle. Am ajuns să fiu demisă.

Odată, la o adunare, o soră a împărtășit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au emoționat tare. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă dorești ca ceilalți să aibă încredere în tine, mai întâi trebuie să fii o persoană cinstită. Ca să fii o persoană cinstită, trebuie mai întâi să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o vadă, să vadă tot ceea ce gândești și să îți vadă adevărata față. Nu trebuie să încerci să te deghizezi sau să te ascunzi. Doar atunci ceilalți vor avea încredere în tine și vor considera că ești o persoană cinstită. Aceasta este o practică fundamentală și o premisă pentru a fi o persoană cinstită. Dacă te prefaci mereu, simulând mereu sfințenia, noblețea, măreția și un caracter înalt, ascunzându-ți corupția și defectele de ceilalți, prezentându-le o imagine falsă și făcându-i să creadă că ești integru, măreț, plin de abnegație, just și altruist – nu există oare înșelătorie și amăgire în asta? Oare oamenii nu vor putea să te deslușească, în timp? Așadar, nu fi ipocrit și nu afișa o fațadă. În schimb, fii simplu și deschis și învață să te destăinui – deschide-ți inima pentru ca alții să o vadă. Dacă poți să-ți destăinui toate gândurile și toate lucrurile pe care vrei să le faci – fie ele pozitive sau negative – pentru ca alții să le vadă, atunci nu ești cinstit? Când te destăinui pentru ca alții să te vadă, Dumnezeu te observă. El va spune: «Deoarece te-ai destăinuit pentru ca alții să te vadă, ești cu siguranță cinstit și înaintea Mea.» Dar dacă tu te dezvălui doar lui Dumnezeu în taină, însă te prefaci mereu că ești măreț, nobil și altruist înaintea altora, ce va crede Dumnezeu despre tine? Ce va spune? El va spune: «Ești o persoană înșelătoare, până în măduva oaselor. Ești un ipocrit și un ticălos în toată regula și nu ești o persoană cinstită.» Dumnezeu te va condamna în acest fel. A fi o persoană cinstită înseamnă că, indiferent dacă ești înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, te poți deschide într-un mod pur și simplu despre starea ta interioară și cuvintele din inima ta. Este ușor de făcut acest lucru? Necesită o perioadă de instruire, precum și rugăciune frecventă către Dumnezeu și încredere în El. Trebuie să te instruiești ca să spui simplu și deschis cuvintele din inima ta, cu privire la toate lucrurile. Cu acest tip de instruire, poți face progrese. Dacă întâmpini o dificultate majoră, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul; trebuie să duci o luptă în inima ta și să triumfi asupra trupului, până când poți pune adevărul în practică. Instruindu-te puțin câte puțin în acest fel, inima ta se va deschide treptat. Vei deveni din ce în ce mai pur și mai simplu, iar cuvintele și acțiunile tale vor avea un efect diferit față de înainte. Vei minți și vei înșela din ce în ce mai puțin și vei putea trăi înaintea lui Dumnezeu. Atunci, în esență, vei fi devenit o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că Lui Îi plac oamenii onești și nu-I place prefăcătoria sau necinstea. Fie că e ceva drăguț sau urât, trebuie să ne deschidem inimile în părtășie, să vorbim fără să mințim și să nu avem prefăcătorie în inimi. Nu trebuie să ne prefacem că suntem altcineva în fața celorlalți și nu trebuie să purtăm o mască. Asta înseamnă să fii onest. M-am simțit atât de vinovată când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, fiindcă nu eram o persoană onestă. Chiar voiam să le vorbesc deschis tuturor, să renunț la vanitate și reputație, însă chiar dacă încercasem destul de multe ori, niciodată nu am putut s-o fac. Tânjeam prea mult după imagine. Eram prizoniera vanității mele. Am văzut că eram într-adevăr incredibil de coruptă. Mă simțeam foarte vinovată și supărată în același timp. M-am gândit în sinea mea: „De ce mă prefac mereu, dându-le oamenilor o impresie pozitivă falsă despre mine? De ce nu pot să practic adevărul și să nu mai mint? Toată credința mea în Dumnezeu era în van? Toate acele întruniri și toată acea căutare a adevărului erau în van?” Simțeam că nu puteam să scap de robia propriei vanități. Voiam să părăsesc grupul și să-mi acord timp pentru a reintra în starea corectă și, odată ce îmi reajustasem starea cum se cuvine, aș putea să mă întorc la adunări și să nu mai fac acele lucruri. Așadar, am ieșit din grup și am încetat să-mi folosesc contul, vrând să fiu singură și să reflectez asupra mea. O vreme, am fost foarte supărată, frustrată și m-am simțit și singură. Eram dezamăgită de mine. Fusesem credincioasă de doi ani, dar încă mă luptam să fiu sinceră și să renunț la vanitatea mea. Îmi păsa prea mult de opinia celorlalți despre mine. Numai imaginându-mi reacțiile celorlalți după ce ar fi aflat adevărul, mă simțeam foarte rușinată.

Tot ce am putut să fac în acea perioadă era să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Într-o zi, am văzut acest pasaj: „Pentru a căuta adevărul, trebuie să te concentrezi pe practicarea adevărului, dar de unde ar trebui să începi să-l practici? Nu există reguli pentru asta. Ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. Dacă tocmai ai început o datorie, atunci ar trebui să începi să practici adevărul în îndeplinirea acesteia. În îndeplinirea datoriei tale, există multe aspecte ale adevărului de practicat și ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. De exemplu, poți începe prin a fi o persoană cinstită, prin a vorbi sincer și prin a-ți deschide inima. Dacă este vreun lucru de care ți-e prea rușine să vorbești cu frații și surorile tale, atunci ar trebui să îngenunchezi și să I-l spui lui Dumnezeu prin rugăciune. Ce ar trebui să-I spui lui Dumnezeu? Spune-I lui Dumnezeu ce este în inima ta; nu veni la El cu amabilități fără conținut sau cu tentative de a-L induce în eroare. Începe prin a fi cinstit. Dacă ai fost slab, atunci spune că ai fost slab; dacă ai fost ticălos, atunci spune că ai fost ticălos; dacă ai fost înșelător, atunci spune că ai fost înșelător; dacă ai avut gânduri răuvoitoare și perfide, spune-I lui Dumnezeu despre ele. Dacă întotdeauna concurezi pentru statut, spune-I și acest lucru. Dă-I voie lui Dumnezeu să te disciplineze; lasă-L să pregătească medii pentru tine. Permite-I lui Dumnezeu să te ajute să treci prin toate dificultățile în care te afli și să îți rezolvi toate problemele. Ar trebui să-ți deschizi inima în fața lui Dumnezeu; nu ți-o fereca. Chiar dacă Îl înlături, El tot te poate scruta. Totuși, dacă îți deschizi inima în fața Lui, poți dobândi adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să alegi? Ar trebui să-ți deschizi inima și să Îi spui lui Dumnezeu ce e în inima ta. Sub nicio formă, nu ar trebui să spui nimic fals sau să te deghizezi. Ar trebui să începi prin a fi o persoană cinstită. De ani de zile, avem părtășie despre adevărul privitor la a fi o persoană cinstită și, totuși, astăzi există încă mulți oameni care rămân indiferenți, care vorbesc și acționează numai conform propriilor intenții, dorințe și scopuri, și cărora nu le-a trecut niciodată prin minte să se pocăiască. Aceasta nu este atitudinea oamenilor care sunt cinstiți. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți? Pentru a-I fi mai ușor să îi gestioneze pe oameni? Cu siguranță, nu. Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți pentru că El iubește oamenii cinstiți și îi binecuvântează. A fi o persoană cinstită înseamnă a fi o persoană cu conștiință și rațiune. Înseamnă a fi cineva demn de încredere, cineva pe care Dumnezeu îl iubește și cineva care poate să practice adevărul și să-L iubească pe Dumnezeu. A fi o persoană cinstită este manifestarea fundamentală a deținerii unei umanități normale și a trăirii unei adevărate asemănări umane. Dacă cineva nu a fost niciodată cinstit sau nu s-a gândit să fie cinstit, atunci acesta nu poate înțelege adevărul, cu atât mai puțin să-l poată obține. Dacă nu Mă crezi, du-te și convinge-te, sau du-te și experimentează asta de unul singur. Doar practicând să fii o persoană cinstită, inima ta poate fi deschisă în fața lui Dumnezeu, tu poți accepta adevărul, adevărul poate deveni viața ta din inima ta, iar tu poți înțelege și dobândi adevărul. Dacă inima ta este mereu închisă, dacă nu te deschizi și nu spui nimănui ce este în inima ta, astfel încât nimeni nu te poate înțelege, atunci ești prea viclean și impenetrabil și cel mai înșelător dintre oameni. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu te poți deschide în fața Lui cu simplitate, dacă Îl poți minți pe Dumnezeu sau dacă poți exagera pentru a-L înșela, dacă ești incapabil să îți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu și încă poți să bați apa în piuă și să-ți ascunzi intențiile, atunci doar îți vei face rău, iar Dumnezeu te va ignora și nu va lucra în tine. Nu vei înțelege și nu vei dobândi niciun adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Acest pasaj mi-a arătat că a înțelege adevărul este mai important decât orice, mai important decât imaginea și vanitatea mea. Pentru a câștiga adevărul, trebuia să încep să fiu sinceră. Unu și cu unu fac doi – gata cu prefăcătoria și înșelăciunea. Pentru o vreme destul de lungă, jucasem teatru, păcălindu-i pe ceilalți. Scriam ce voiam să spun în părtășie, ca ei să creadă că aveam o înțelegere bună și că vorbeam engleza bine, iar apoi să continue să mă laude și să mă admire. Eram sfâșiată de vinovăție și neliniște, nu aveam curajul să vorbesc deschis cu frații și surorile. Nu voiam ca ei să-mi vadă neajunsurile și să mă disprețuiască, să spună că eram o mincinoasă. Ba chiar am preferat să părăsesc grupul, decât să le spun adevărul. Chiar eram prefăcută. Mi-am dat seama că depresia mea era răul pe care mi-l făcea Satana și că acest trai îmi întârzia intrarea în viață. Ba chiar putea să mă ruineze. Ar fi trebuit să îmi adun curajul de a le spune celorlalți ce era cu adevărat în inima mea, ca să pot practica într-adevăr puțină onestitate. Oricât de stânjenitor ar fi fost să spun adevărul, știam că trebuia să scap de lucrurile făcute într-un mod greșit. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și e dezgustat de oamenii prefăcuți. Dacă aș fi continuat să joc teatru, dându-le celorlalți o impresie falsă și nefiind sinceră, aș fi continuat să trăiesc în întuneric și n-aș fi putut câștiga niciodată lucrarea Duhului Sfânt. N-aș fi câștigat niciodată adevărul. Trebuia să mă deschid complet față de Dumnezeu, ca El să mă ajute să înlătur acest caracter iluzoriu ce sălășluia în mine. Așadar, am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană onestă.

Ulterior, am vorbit deschis în cele din urmă cu lidera noastră, sora Connie. I-am spus de ce părăsisem grupul și-mi dezactivasem contul. După ce m-a ascultat, sora Connie a spus: „Nu te-aș disprețui niciodată pentru asta și chiar îți apreciez sinceritatea.” Am fost incredibil de ușurată să vorbesc deschis și să am părtășie cu ea. Am experimentat cu adevărat ce minunat este să fii sincer, pentru că practicarea adevărului m-a eliberat de toată neliniștea. De asemenea, sora Connie mi-a oferit și sfaturi, spunând că, atunci când îmi împărtășesc înțelegerea despre cuvintele lui Dumnezeu, nu trebuie să vorbesc foarte elocvent sau să împărtășesc vreun fel de teorii elevate. E suficient ca părtășia să vină din suflet, să fie ceea ce simt și știu cu adevărat. I-am acceptat sugestia și m-am simțit pregătită s-o pun în practică.

Ulterior, o altă soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care a fost foarte luminător. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În loc să caute adevărul, majoritatea oamenilor recurg la șiretlicuri mărunte. Ei acordă o mare importanță propriilor interese, orgoliului și locului sau poziției lor în mintea altor oameni. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o strânsoare de fier și le consideră însăși viața lor – cât despre cum vede și tratează Dumnezeu aceste lucruri, ei nu se preocupă de asta; ei se gândesc mai întâi dacă sunt șefii grupului, dacă pot să-și asigure o poziție în care să fie foarte apreciați de alții și dacă cineva ascultă ce spun ei. Mai întâi trec la ocuparea acelei poziții. Aproape toți oamenii, când sunt într-un grup, caută acest gen de poziție, acest gen de oportunitate. Dacă sunt foarte capabili, desigur că încearcă să ocupe locul fruntaș. Dacă sunt doar mediocri, tot încearcă să ocupe o poziție proeminentă în grup. Și dacă fac parte din rândurile de jos ale grupului, fiind de calibru și abilitate medii, încearcă și ei să-i facă pe alții să-i aprecieze; nu pot lăsa pe alții să-i privească de sus. Orgoliul și demnitatea acestor oameni sunt limita lor; ei cred că trebuie să se agațe de aceste lucruri. Chiar dacă își pierd integritatea sau Dumnezeu este nemulțumit de ei și nu-i recunoaște, ei tot trebuie să lupte pentru orgoliul și statutul lor; trebuie să evite umilirea cu orice preț. Aceasta este o fire satanică. Și totuși, ei nu-și dau seama de asta. Ei cred că nu pot pierde puținul orgoliu care le-a rămas. Nu știu că vor deveni oameni adevărați doar atunci când renunță la aceste lucruri superficiale și le abandonează și că, dacă păzesc ca pe viața lor aceste lucruri de care ar trebui să se descotorosească, viața lor va fi pierdută. Pur și simplu nu știu ce este în joc. Prin urmare, în orice fac, ei mereu sunt rezervați, acționează mereu de dragul protejării orgoliului și statutului propriu și pun aceste lucruri pe primul loc. Ei vorbesc și aduc argumente false doar pentru propriul lor bine – vor face orice pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, de exemplu, oamenii se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul-realitate? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și admirația oamenilor nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu dezvăluie felul în care oamenii își prețuiesc imaginea și statutul mai mult decât viața, iar primele lucruri la care se gândesc când înfruntă ceva sunt reputația, vanitatea și funcția lor, nu și voia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să jucăm teatru și să ne punem reputația pe primul loc sau să căutăm statutul printre oameni. Nu aceste lucruri ne ajută să câștigăm aprobarea lui Dumnezeu și nu ne pot ajuta să ne schimbăm firile sau să fim mântuiți. Renumele și statutul sunt metode pe care Satana le folosește ca să ne corupă și să ne prindă, iar urmărirea acestor lucruri ne face din ce în ce mai vanitoși și prefăcuți. În felul acela, pierdem, în cele din urmă, mântuirea lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii prefăcuți și nu vrea ca oamenii să înșele pentru a câștiga aprobarea sau admirația celorlalți. El vrea să renunțăm la reputația și statutul nostru, să urmărim adevărul și să fim oameni onești. Fie în fața lui Dumnezeu sau în fața celorlalți, nu putem fi înșelători sau necinstiți. Eșuasem sistematic să mă deschid și să-mi împărtășesc greutățile cu ceilalți, fiindcă eram prea preocupată de imaginea și vanitatea mea. Prinsă strâns în ghearele firii mele satanice, eram incapabilă să practic adevărul. Dorința mea de imagine și statut era prea puternică.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent dacă folosesc mici favoruri pentru a-i mitui și a-i prinde în capcană pe oameni, sau se etalează, sau folosesc aparențe false pentru a-i induce în eroare pe oameni și indiferent câte beneficii și câtă satisfacție par să obțină la exterior făcând asta, privind acest lucru acum, este această cale una corectă? Este calea urmăririi adevărului? Este calea care poate aduce cuiva mântuirea? În mod clar, nu este. Indiferent cât de inteligente sunt aceste metode și trucuri, ele nu Îl pot înșela pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, întrucât în spatele acestor comportamente se ascund ambiția îndrăzneață a omului și o atitudine și o esență de antagonism față de Dumnezeu. În inima Sa, Dumnezeu nu i-ar recunoaște absolut niciodată pe acești oameni ca fiind cei care își fac îndatoririle și, în schimb, i-ar caracteriza drept răufăcători. Ce verdict dă Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» Când Dumnezeu spune «Plecați de la Mine», unde vrea El să se ducă astfel de oameni? Îi dă pe mâna Satanei, în locuri ocupate de cete de satane. Care este consecința finală pentru ei? Ei sunt chinuiți până la moarte de duhurile rele, ceea ce înseamnă că sunt devorați de Satana. Dumnezeu nu îi vrea pe acești oameni, ceea ce înseamnă că nu îi va mântui; ei nu sunt oile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin cei care-L urmează, așadar, nu se numără printre cei pe care îi va mântui. Așa sunt definiți acești oameni de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că oamenii sunt ipocriți și falși, ca să fure un loc în inimile altor oameni. Deși câștigă respectul celorlalți, iar ambițiile și dorințele lor sunt satisfăcute, cu ce se aleg la sfârșit? Purtându-se așa, pot păcăli oamenii pentru o clipă, dar nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. În cele din urmă, vor fi respinși și alungați de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este sfânt, El îi urăște pe cei care nu urmăresc adevărul și nutresc propriile intenții, care vor să ocupe un loc în inimile celorlalți. El îi vede ca pe niște păcătoși și nu recunoaște îndatoririle pe care le fac ei. Am reflectat la comportamentul meu și la faptul că o luasem într-adevăr pe calea de opunere față de Dumnezeu, întrucât toate gândurile și acțiunile mele erau de dragul de a fi lăudată și admirată de ceilalți. Dacă aș fi continuat pe această cale, în final aș fi fost ruinată. La gândul acesta, avusesem mai multe temeri, mă temeam că voi fi abandonată de Dumnezeu, mă temeam că Dumnezeu mă va preda Satanei, mă temeam că voi pierde mântuirea lui Dumnezeu. Voiam sincer să mă schimb și să scap de acea stare, să fiu eu însămi și să nu mai mint sau să fiu înșelătoare niciodată.

Dar când a venit momentul să practic cu adevărat, la gândul de a le vorbi deschis fraților și surorilor despre corupția și neajunsurile mele, chiar am ezitat. Apoi, am văzut alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat curaj. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină. A învăța cum să te deschizi și să ai părtășie este primul pas spre a avea pătrundere în viață. După aceea, trebuie să înveți să-ți diseci și să-ți înțelegi gândurile și acțiunile și să reflectezi prompt, să faci corecturi și să-ți schimbi cursul în privința celor care merg împotriva adevărului și nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a asimila adevărul, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce sunt ale Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. În toate lucrurile, te destăinui și arunci o lumină asupra ta; nu ții lucrurile ascunse, nu disimulezi lucrurile, nici nu maschezi lucrurile. În schimb, ai părtășie cu frații și surorile, dezvăluindu-te și destăinuindu-te, permițându-le să-ți vadă ideile și gândurile interioare și atitudinea ta cinstită. În acest fel, adevărul va prinde treptat rădăcini, va înflori și va da roade în tine și, puțin câte puțin, vei vedea rezultate. Inima ta va deveni din ce în ce mai cinstită și va ajunge să fie din ce în ce mai mult de partea lui Dumnezeu și vei ști să protejezi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți faci datoria, iar când nu le protejezi, conștiința ta va fi neliniștită. Aceasta va fi dovada că adevărul a avut un efect asupra ta și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că ale Sale cuvinte chiar pot schimba oamenii. Când învățăm cum să vorbim deschis despre adevărata noastră corupție și să căutăm adevărul, ideile noastre greșite și firile corupte pot fi schimbate treptat. Dumnezeu mi-a expus modul greșit de a gândi și a dezvăluit căutarea mea greșită a renumelui și a statutului, apoi m-a îndrumat prin cuvintele Sale să găsesc calea corectă de practică. Trebuia să fac primul pas pentru a le vorbi deschis celorlalți, să nu mă mai gândesc la renumele și imaginea mea, să nu mai fiu prefăcută, înșelătoare și necinstită. Trebuia să practic cuvintele lui Dumnezeu și să le las să mă conducă.

În acea dimineață de duminică, am participat la adunare ca de obicei și mi-am spus că trebuia să fiu sinceră. M-am rugat: „Dragă Dumnezeule, de data asta vreau să practic adevărul, să scap de robia Satanei și să-mi dezvălui ipocrizia și înșelăciunea. Chiar dacă mă disprețuiesc, vreau doar să fiu un om sincer pentru a Te mulțumi. Te rog, ajută-mă să pot fi deschisă și sinceră.” După această rugăciune, m-am simțit mai relaxată. În timpul adunării noastre, chiar m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat cu sârguință părtășia celorlalți despre experiența și înțelegerea lor și nu am folosit timpul acela pentru a-mi scrie părtășia și nu m-am gândit la ce fel de părtășie le-ar plăcea tuturor celorlalți. Când am făcut asta, am câștigat o nouă luminare din părtășia celorlalți, din experiențele lor. Când urma să am părtășie, deși eram foarte agitată, nu m-am gândit la cât de bună sau elocventă era părtășia mea și nu mi-a păsat de ceea ce vor spune după ce știau. Am vorbit despre un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar mă emoționase: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să nu fiți falși față de El în niciun lucru, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei care vă sunt superiori și să nu încercați să ascundeți lucruri de cei care vă sunt inferiori și să nu faceți lucruri care sunt doar încercări de a intra în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. […] Dacă ai multe chestiuni private despre care e greu să vorbești și dacă ești foarte scârbit de faptul de a te destăinui în legătură cu secretele tale – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om căruia îi va fi foarte dificil să dobândească mântuirea și căruia îi va fi greu să iasă din întuneric” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Am corelat acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu cu experiența mea, arătându-le fraților și surorilor cea mai adevărată față a mea. Le-am zis: „În tot acest timp, am jucat un teatru grozav, prefăcându-mă că vorbesc engleza fluent. Adevărul e că îmi notam toată părtășia dinainte și chiar o înregistram ca să exersez să sune natural, ca toți să credeți că puteam avea părtășie bună. Era doar ca să vă câștig laudele și admirația. V-am înșelat…” Am crezut că aveau să fie dezamăgiți de mine, dar nu a fost cazul, mi-au spus că nu trebuia să-mi fac griji că nu aveam o părtășie bună. Dumnezeu vrea să fim sinceri, nu bombastici și nefolositori. Dacă nu aveam părtășie din inimă și erau doar cuvinte și doctrine, ce folos avea? Asta m-a emoționat foarte tare. Nu mă disprețuiau deloc, iar unii dintre ei au spus că înțelegeau de ce făcusem asta și că experiența mea i-a ajutat. A fost o surpriză plăcută pentru mine. După ce le-am vorbit deschis tuturor despre corupția mea, m-am simțit eliberată. Eram, în sfârșit, liberă. Satana folosește vanitatea și reputația pentru a mă înrobi și împiedica să practic adevărul, dar când am aflat lucruri despre mine prin cuvintele lui Dumnezeu, practicând onestitatea și vorbind deschis și sincer, am simțit că am făcut un pas mai aproape de Dumnezeu și am îndepărtat aceste îndoieli și bariere dintre mine și frații și surorile mele. Atât de mult timp, alesesem să mă deghizez pentru a-mi satisface vanitatea și a mă desfăta cu laudele celorlalți, dar nu asta voia Dumnezeu. De fapt, Îl rănisem pe Dumnezeu atât de multă vreme. Dar Dumnezeu era mereu iertător și răbdător, așteptând să mă schimb. Sunt incredibil de recunoscătoare pentru iubirea lui Dumnezeu.

Această experiență m-a învățat importanța supremă a căutării adevărului. Singurul mod de a scăpa de cătușele unei firi satanice este să fii o persoană onestă și să practici adevărul. Singura cale de a câștiga adevărata fericire și pace este să practici adevărul. Înainte eram atât de vicleană, de ipocrită, dar acum am decis să practic adevărul și să fiu sinceră. Asta e cel mai important pentru mine. Tot ce vreau este ca Dumnezeu să continue să mă îndrume, ca să pot pune mai mult adevăr în practică.