de Cheng Xiao, China

În martie 2023, eram responsabilă de lucrarea de evanghelizare a unei biserici. Rezultatele lucrării în această biserică erau destul de slabe. Am muncit din greu o vreme, dar tot nu apăreau îmbunătățiri, așa că mă simțeam foarte neliniștită. Într-o zi, am auzit că urmau să vină conducătorii la o adunare ca să examineze lucrarea și m-am simțit foarte inconfortabil, gândindu-mă: „Ultima dată când au venit conducătorii, au avut părtășie despre cultivarea oamenilor, dar eu tot n-am găsit un candidat potrivit. Când conducătorii vor vedea că am practicat de atâta vreme, dar tot nu pot face bine lucrarea, oare se vor gândi că îmi lipsesc capacitățile de lucru? Dacă se va întâmpla asta, părerea lor bună despre mine se va schimba complet!” Când încercam să dorm în acea noapte, ori de câte ori mă gândeam că vin conducătorii să cerceteze lucrarea, nu-mi puteam liniști sufletul și mă simțeam foarte îngrijorată.

În următoarea zi, când conducătorii au venit să examineze lucrarea, mi-a fost teamă că vor vedea rezultatele slabe și că se vor gândi că nu am putut face o lucrare reală, așa că, înainte ca ei să-mi poată pune vreo întrebare, le-am explicat în grabă cum realocasem lucrătorii evanghelici și cum urmărisem lucrarea de evanghelizare. I-au pus surorii mele partenere, Xiao Lin, câteva întrebări și, ori de câte ori o auzeam pe Xiao Lin că-i scapă unele aspecte, interveneam rapid ca să compensez ceea ce omisese, dorind să le arăt conducătorilor că aveam niște capacități de lucru și că puteam face o oarecare lucrare reală. După această conversație, conducătorii nu au zis nimic și am răsuflat ușurată. După o vreme, conducătorii ne-au întrebat ce abateri și dificultăți recente am întâmpinat când am predicat Evanghelia. M-am gândit: „Recent, lucrarea de care sunt responsabilă nu a dat roade, așa că poate ar fi bine să-i informez despre situație ca să poată ajuta la găsirea motivului?” Dar apoi mi-am zis: „Dacă voi aduce în discuție aceste chestiuni și ei vor descoperi alte probleme în îndatoririle mele, nu va fi încă și mai clar că îmi lipsesc capacitățile de lucru? Nu cumva voi sfârși umilindu-mă dacă spun asta?” Cu aceste lucruri în minte, mi-am înghițit cuvintele care îmi stăteau pe limbă. După-amiază, conducătorii m-au corectat și m-au emondat, spunând: „Zici că ai îndeplinit sarcina asta și sarcina cealaltă, lăsând impresia că nu există nicio problemă sau nicio carență, dar lucrarea tot nu a dat niciun rezultat. Ar trebui să te gândești la motivele acestui lucru.” După ce conducătorii au plecat, m-am simțit cam inconfortabil și m-am simțit foarte vinovată pentru că nu dezvăluisem cum stătea, de fapt, situația cu lucrarea. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Mulți ar prefera să fie condamnați la iad decât să vorbească și să acționeze sincer. Nu e de mirare că am alt tratament pregătit pentru cei care sunt necinstiți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Aveam evident dificultăți în datoria mea, dar când conducătorii au venit la adunare, mi-a fost teamă să-mi expun lipsa capacităților de lucru și să îmi pierd prestigiul, așa că nu mi-am exprimat părerea. Acest lucru a dus la nerezolvarea dificultăților și la prejudicierea lucrării. Am simțit că această natură era destul de gravă. Îi înșelam și pe oameni, și pe Dumnezeu. Simțeam că parcă îmi arde inima de neliniște.

După aceea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt ticăloși din fire; nu au o inimă cinstită, plină de dragoste pentru adevăr sau pentru lucrurile pozitive. Adesea trăiesc în locuri întunecate – nu acționează cu o atitudine de sinceritate, nu se exprimă direct și sunt ticăloși și înșelători față de alți oameni și față de Dumnezeu. Vor să-i înșele pe alții și să-L înșele și pe Dumnezeu. Nu vor să accepte supravegherea altora, cu atât mai puțin scrutarea lui Dumnezeu. Când sunt printre alți oameni, nu vor să știe nimeni, niciodată, ce gândesc și plănuiesc în sinea lor, ce fel de persoane sunt și ce atitudine nutresc față de adevăr și așa mai departe; nu vor ca alții să știe niciunul dintre aceste lucruri și vor și să se dea bine pe lângă Dumnezeu, să-I ascundă situația. De aceea, atunci când un antihrist nu are statut, când nu are ocazii de a manipula situația într-un grup de oameni, nimeni nu-și poate da seama ce se ascunde în spatele cuvintelor și acțiunilor sale. Oamenii se vor întreba: «La ce se gândesc ei în fiecare zi? Există intenții în spatele felului în care își îndeplinesc datoria? Dezvăluie ei corupție? Simt invidie sau ură față de alții? Au prejudecăți împotriva altor oameni? Care sunt părerile lor în legătură cu ce spun alții? Ce gândesc atunci când se confruntă cu anumite lucruri?» Antihriștii nu le spun niciodată celorlalți prin ce trec cu adevărat. Chiar dacă spun câteva cuvinte despre opinia lor cu privire la ceva, acestea vor fi neclare și ambigue, iar ei vor vorbi în dodii, astfel încât ceilalți nu-și dau seama ce încearcă să transmită și nu știu ce vor să spună sau ce încearcă să exprime, lăsându-i pe toți într-o stare de confuzie. După ce o asemenea persoană dobândește statut, comportamentul său în preajma oamenilor devine și mai viclean. Vrea să-și protejeze ambițiile, reputația, imaginea și numele, statutul și demnitatea și așa mai departe. De aceea nu vrea să fie sinceră cu privire la felul în care face lucrurile sau cu privire la motivele pentru care le face. Chiar și atunci când comite o greșeală, dezvăluie o fire coruptă, sau când motivele și intențiile din spatele acțiunilor sale sunt greșite, nu vrea să-și deschidă sufletul și să le îngăduie celorlalți să afle despre aceste lucruri și, adesea, afișează o imagine a inocenței și perfecțiunii pentru a-i păcăli pe frați și surori. Iar Celui de mai sus și lui Dumnezeu Le spune doar lucruri plăcute auzului și adesea folosește tactici înșelătoare și minciuni pentru a-și păstra relația cu Cel de mai sus. Când Îi prezintă Celui de mai sus lucrarea sa și vorbește cu Cel de mai sus, nu spune niciodată ceva neplăcut, așa că nimeni nu îi poate descoperi niciuna dintre slăbiciuni. Nu va menționa niciodată ce a făcut acolo jos, niciuna dintre chestiunile care au apărut în biserică, problemele sau defectele din lucrarea sa, ori lucruri pe care nu le înțelege sau pe care nu le vede așa cum sunt. Niciodată nu întreabă sau nu caută cu Cel de mai sus în legătură cu aceste lucruri și, în schimb, doar se prezintă a fi competent în lucrarea sa, a fi capabil să-și asume total răspunderea cu privire la lucrarea sa. Nu raportează Celui de mai sus niciuna dintre problemele care există în biserică și, oricât de haotice ar putea fi lucrurile în biserică, amplitudinea defectelor care au apărut în lucrarea sa, sau ce a făcut, mai exact, acolo jos, mușamalizează în mod repetat toate aceste lucruri, încercând să nu-L lase pe Cel de mai sus să afle vreodată sau să audă vești despre aceste lucruri, mergând chiar atât de departe încât să-i transfere pe oamenii care au legătură cu aceste chestiuni sau care știu adevărul despre el în locuri îndepărtate, într-un efort de a ascunde ce se întâmplă cu adevărat. Ce fel de practici sunt acestea? Ce fel de comportament este acesta? Este genul de manifestare pe care ar trebui să o aibă o persoană care urmărește adevărul? În mod foarte clar, nu este. Acesta este comportamentul unui demon. Antihriștii vor face tot posibilul să ascundă, să mușamalizeze orice le-ar putea afecta statutul sau reputația, ascunzând aceste lucruri de alți oameni și de Dumnezeu. Asta înseamnă că-i înșală pe superiorii și pe inferiorii lor” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unsprezece”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii sunt prin natura lor ticăloși și înșelători. Pentru a-și proteja imaginea și statutul, ori de câte ori au vreo problemă sau vreo dificultate în îndatoririle lor sau indiferent cât de multe pierderi provoacă în îndatoririle lor, îi înșală pe ceilalți pentru a ascunde aceste lucruri și pretind că sunt competenți în munca lor. Această purtare e o acțiune demonică de a încerca să-i înșele atât pe superiorii lor, cât și pe subordonații lor. Reflectând asupra mea, eram foarte conștientă de faptul că eficiența lucrării de care eram responsabilă era scăzută și că aveam dificultăți în a cultiva oameni, iar când conducătorii veniseră la adunare, ar fi trebuit să le menționez aceste lucruri și să îi las să mă ajute să le rezolv. Dar îmi fusese teamă că ei se vor gândi că îmi lipsesc capacitățile de lucru și că îmi voi pierde buna reputație pe care o aveam în ochii lor. Fără să aștept ca ei să-mi examineze munca, am menționat în grabă cum mă străduisem să urmăresc lucrarea, dorind ca ei să vadă că aveam capacități de lucru și că puteam să rezolv probleme concrete, prin urmare, lăsând impresia că rezultatele slabe nu erau responsabilitatea mea. Când conducătorii au venit să cerceteze cum mergea lucrarea de evanghelizare, eram foarte conștientă că trebuia să fi menționat dificultățile și să fi căutat soluții cât de repede posibil, dar îmi fusese teamă să-mi expun abaterile și lacunele din îndatoririle mele și să-mi pierd reputația și statutul, așa că mi-am ținut gura. Capacitățile mele de lucru erau slabe și existau multe probleme în îndatoririle mele, iar lucrarea bisericii deja suferise pierderi, însă, pentru a-mi păstra imaginea și statutul, am încercat să le las impresia celorlalți că eram competentă în munca mea. Indiferent ce greșeli sau rele fac antihriștii, ei își dau toată osteneala să ascundă și să înșele pentru a-și proteja reputația și statutul, fără nicio considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu. Mințisem și înșelasem ca să ascund adevărul că nu puteam să realizez o lucrare reală, așadar, ce diferență era între mine și un antihrist? Gândindu-mă la asta, m-am simțit plină de regrete, așa că le-am scris repede conducătorilor despre starea mea recentă și despre lipsa rezultatelor în îndatoririle mele. După ce conducătorii au înțeles acest lucru, deși m-au emondat pentru înșelăciunea mea, m-au și îndrumat să reflectez asupra mea și m-au ajutat să găsesc motivele pentru această lipsă de eficiență în munca mea. Au descoperit că eu doar declamam slogane în munca mea, că nu avusesem părtășie despre soluțiile care să se aplice dificultăților concrete ale fraților și surorilor mele și că nu reușisem să ofer o cale practică de urmat. După ce mi-am identificat problemele, mi-am simțit sufletul mult mai luminos.

După asta, am practicat conștient să fiu o persoană cinstită, dar uneori tot mă trezeam înlănțuită de firea mea coruptă. Odată, când conducătorii au venit la o adunare, mi-am adus aminte că era un lucrător evanghelic care avea un calibru chiar bun, dar care lucrase conform propriilor idei și nu acordase atenție pătrunderii în principii. Avusesem părtășie cu el de câteva ori, dar nu observasem nicio îmbunătățire, așa că m-am gândit să aduc chestiunea în atenția conducătorilor și să caut o modalitate de a o rezolva. Dar apoi m-am gândit: „Dacă îmi vor descoperi conducătorii neajunsurile, oare vor spune că nu am suficiente capacități de lucru? Ar fi umilitor! Poate că ar fi mai bine să tac.” Apoi mi-am amintit însă lecția pe care o învățasem din eșecul anterior și m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va trata? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că acordasem prea multă importanță imaginii și statutului meu și că asta mă împinsese să acționez înșelător și să fac lucruri care lezaseră interesele casei lui Dumnezeu. Astfel, mergeam pe calea unui antihrist. Apoi am vorbit despre problemele în privința cărora voiam să cer ajutor. Conducătorii au descoperit că nu avusesem părtășie despre adevăr ca să rezolv problemele și că, în schimb, mă foloseam de poziția mea ca să le țin prelegeri altora. Acest lucru însemna că îi constrângeam pe oameni și că îi lăsam fără nicio cale în îndatoririle lor. Când conducătorii au semnalat aceste probleme, am simțit că îmi arde fața și mi-am zis: „Ce vor crede acum despre mine? Oare vor crede că-mi lipsește umanitatea? E absolut umilitor!” Am început să regret că am spus adevărul. Dar apoi m-am gândit: „Nu e rostul exprimării deschise identificarea acestor motive și rezolvarea problemelor? Dacă sunt constrânsă de imaginea mea și nu sunt dispusă să accept aceste lucruri, cum pot fi rezolvate problemele?” Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să mă răzvrătesc împotriva mea, să accept și să mă supun. Mi-am mai amintit că mă purtasem în acest fel nu doar cu un singur lucrător evanghelic, ci și cu alții. Când am văzut că eficiența îndatoririlor lor era scăzută, nu am reflectat la ce sarcini nu făcusem nici eu bine și nici nu le-am examinat dificultățile, ci, în schimb, am simțit că propria imagine și propriul statut fuseseră lezate și îi mustrasem. Astfel, nu numai că nu am reușit să îi ajut, ci i-am și constrâns. Mai târziu, le-am cerut scuze rapid fraților și surorilor mele și mi-am deschis sufletul ca să am părtășie despre starea mea. Starea lucrătorilor evanghelici s-a îmbunătățit un pic și au ajuns să-și recunoască neajunsurile și să devină dispuși să se străduiască să facă îmbunătățiri. Când am urmărit mai târziu lucrarea, am acordat mai multă atenție părtășiei principiilor și oferirii mai multor căi bune de practică. În acel moment, deși era un pic stânjenitor să practic a fi o persoană cinstită și să mă deschid conducătorilor, aceste lucruri mi-au permis să-mi recunosc problemele și să fac corecții la timp, ceea ce era benefic pentru pătrunderea în viață și îndatoririle mele.

După aceea, m-am mai gândit: „Știu clar că Dumnezeu cere să practici a fi o persoană cinstită, și atunci de ce mi-e teamă mereu că voi fi tratată cu superioritate și de ce nu sunt dispusă să fiu o persoană cinstită?” M-am rugat lui Dumnezeu pentru îndrumare și mi-am amintit părtășia lui Dumnezeu, care analiza o expresie sădită în noi de familiile noastre: „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui.” Așa că am căutat-o ca s-o citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când bătrânii din familie îți spun adesea că «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță», o fac pentru a te determina să dai importanță faptului de a avea o reputație bună, de a trăi o viață mândră și de a nu face lucruri de care să-ți fie rușine. Așadar, această zicală îndrumă oamenii într-un mod pozitiv sau negativ? Te poate conduce la adevăr? Te poate îndruma spre înțelegerea adevărului? (Nu, nu poate.) Puteți spune cu certitudine: «Nu, nu poate!» Gândiți-vă la asta, Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să se comporte cu onestitate. Când ai comis o fărădelege sau ai făcut o greșeală, sau un lucru care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și se opune adevărului, trebuie să-ți recunoști greșeala, să te înțelegi pe tine însuți și să te diseci întruna pentru a obține o căință adevărată și, după aceea, să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, dacă oamenii trebuie să se comporte cu onestitate, este asta în conflict cu zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță»? (Da.) În ce fel? Zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» e menită să facă oamenii să dea importanță trăirii părții lor luminoase și colorate și realizării mai multor lucruri care îi pun într-o lumină bună – în locul comiterii de lucruri rele sau dezonorante sau expunerii părții lor urâte – și să-i împiedice să trăiască fără mândrie sau demnitate. De dragul reputației, de dragul mândriei și al onoarei, nu poți să critici tot ce ține de tine, cu atât mai puțin să le spui celorlalți despre partea ta întunecată și despre aspectele tale rușinoase, pentru că trebuie să trăiești cu mândrie și demnitate. Pentru a avea demnitate, ai nevoie de o reputație bună, iar pentru a avea o reputație bună trebuie să te prefaci și să te deghizezi. Nu se opune acest lucru unui comportament onest? (Ba da.) Când te comporți ca o persoană onestă, ceea ce faci se opune complet zicalei «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță». Dacă vrei să ai un comportament onest, nu da importanță mândriei; mândria unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine falsă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul reputației, ci de a trăi pentru a te comporta ca o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care sunt condiționate înlăuntrul tău de familia ta tind să domine. Așadar, atunci când greșești, ascunzi acest lucru și te prefaci, gândindu-te: «Nu pot spune nimic despre asta și nici nu voi permite cuiva care știe ceva despre asta să spună ceva. Dacă vreunul dintre voi spune ceva, nu-l voi lăsa să scape ușor. Reputația mea e pe primul loc. Nu are rost să trăiești decât pentru reputația ta, pentru că este cea mai importantă. Dacă un om își pierde reputația, își pierde toată demnitatea. Așa că nu poți spune lucrurilor pe nume, trebuie să te prefaci, trebuie să acoperi lucrurile, altfel îți vei pierde reputația și demnitatea, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nu te respectă nimeni, atunci ești doar un gunoi lipsit de valoare și ieftin.» Te poți comporta ca o persoană onestă dacă practici în felul acesta? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță» pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău. Totuși, dacă renunți la această zicală pentru a urmări și a practica adevărul, ea nu te va mai afecta, nu va mai fi mottoul tău sau principiul după care faci lucrurile și, în schimb, ceea ce faci va fi exact opusul acestei zicale, «Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță». Nu vei trăi de dragul reputației tale și nici al demnității tale, ci de dragul de a urmări adevărul, a te comporta ca o persoană onestă și a căuta să-L mulțumești pe Dumnezeu și să trăiești ca o ființă creată adevărată. Dacă aderi la acest principiu, vei fi renunțat la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (12)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit motivul pentru care eram mereu constrânsă de grijile despre imaginea mea și pentru care eram incapabilă să fiu o persoană cinstită. Toate acestea derivau din faptul că fusesem influențată din copilărie de otrava satanică: „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui”. Ajunsesem să pun mai presus de orice imaginea și statutul meu, crezând că să ai o imagine și un statut în fața celorlalți ducea la o viață glorioasă de demnitate și de integritate. Dacă mi-aș fi expus neajunsurile, m-aș fi simțit devalorizată și tratată cu superioritate de ceilalți, ceea ce m-ar fi făcut să mă simt de parcă mi-aș fi pierdut viața, și era extrem de dureros. Dar în realitate, dacă aș fi vorbit deschis despre problemele din îndatoririle mele pentru a căuta îndrumare, asta mi-ar fi permis să-mi recunosc neajunsurile și să găsesc căi de a le înlătura, ceea ce ar fi făcut posibil să-mi îndeplinesc bine îndatoririle. Dar când au apărut probleme în îndatoririle mele, nu am căutat să le rezolv, ci mai degrabă am acționat înșelător ca să-mi protejez imaginea și statutul. Chiar și atunci când acțiunile mele au afectat lucrarea, am ascuns aceste probleme din îndatoririle mele și, totodată, am vorbit întruna despre lucrarea pe care o îndeplinisem, făcându-i pe conducători să creadă că nu avusesem nicio dificultate în îndatoririle mele, ceea ce a împiedicat rezolvarea la timp a problemelor. Am mințit ca să-mi protejez imaginea și am încercat să-i înșel atât pe conducători, cât și pe Dumnezeu, fără să acord nicio importanță intereselor bisericii. Unde erau demnitatea și integritatea mea? Trăiam după asemănarea unui demon. Demnitatea și integritatea nu sunt menținute prin prefăcătorie sau prin protejarea imaginii. Doar atunci când cineva e capabil să practice a fi o persoană cinstită, când are curaj să recunoască orice neajuns sau greșeală și acceptă și practică adevărul, punând pe primul loc în mintea sa interesele casei lui Dumnezeu, poate fi considerat un individ cu integritate și demnitate. A trăi conform otrăvurilor satanice îi face pe oameni să fie doar din ce în ce mai ticăloși și înșelători și să comită din ce în ce mai multe fapte rele, în cele din urmă, fiind urâți și eliminați de Dumnezeu.

Apoi m-am gândit la acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Și ce stă la baza urmăririi intereselor personale? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase, iar firea lor înșelătoare este astfel dezvăluită. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Mai întâi trebuie să discerni și să știi care sunt interesele, ce aduc ele mai exact oamenilor și care sunt consecințele urmăririi lor. Dacă nu te poți lămuri cu privire la acest lucru, atunci să te lepezi de ele va fi mai ușor de zis, decât de făcut. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană». În mod clar, ei trăiesc pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor. Așadar, ce ar trebui să facă în aceste circumstanțe? Oamenii trebuie să accepte adevărul. Numai când înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot începe să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva lor și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei fi biruit trupul. Dacă rămâi fidel intereselor tale și refuzi să renunți la ele și dacă nu accepți câtuși de puțin adevărul – în inima ta s-ar putea să spui: «Ce e rău în a încerca să trag foloase și a refuza să sufăr pierderi? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» Nimeni nu-ți poate face nimic, dar cu această credință în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața. Aceasta va fi o pierdere imensă pentru tine – nu vei fi capabil să atingi mântuirea. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urma interesele. Dacă oamenii urmăresc doar faima, câștigul și statutul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că aș putea să dobândesc adevărul și să primesc mântuirea Lui doar dacă aș renunța la interesele mele și aș practica să fiu o persoană cinstită. Dobândirea imaginii și a statutului poate să satisfacă o mândrie temporară, dar nu poate conduce la mântuire. Am rememorat cum am exprimat adevărul cu acele două ocazii. Deși m-am simțit un pic stânjenită în acel moment, cu îndrumarea și ajutorul conducătorilor, am recunoscut că o luasem pe calea greșită când lucrasem de dragul imaginii și al statutului meu, am văzut abaterile din îndatoririle mele și am găsit principiile și căile prin care să rezolv acele probleme. Prin comparație, ce însemna un pic de afectare a imaginii? Conducătorii erau conștienți de capacitățile mele slabe de lucru și ar fi trebuit să înfrunt curajoasă acest lucru și să-l tratez corect, să exprim cu sinceritate orice probleme sau dificultăți și să caut adevărul care să ducă la rezolvări. Aș fi fost capabilă să fac progrese doar dacă mi-aș fi făcut datoria în acest fel. În schimb, dacă aș fi încercat să mă protejez fiind înșelătoare, nu aș fi eșuat doar să-mi înțeleg problemele, ci acest lucru ar fi afectat și eficiența îndatoririlor mele și aș fi lăsat în urmă fărădelegi. Nu ar fi fost nesăbuit din partea mea? Recunoscând aceste lucruri, am hotărât să practic a fi o persoană cinstită și să merg pe calea mântuirii.

După asta, am continuat să caut și mi-am dat seama că îmi fusese mereu teamă că mă vor supraveghea conducătorii și că îmi vor examina lucrarea, în principal pentru că nu înțelesesem importanța supervizării lucrării de către conducători. Fusesem profund coruptă de Satana și aș fi putut acționa oricând pe baza firii mele corupte în îndatoririle mele. Prin urmare, aveam nevoie ca lucrătorii și conducătorii să mă supervizeze și să-mi pună întrebări frecvent după muncă, astfel încât, atunci când erau găsite probleme, ei să poată avea părtășie imediat și să ajute la corectarea lor. Asta m-ar fi ajutat și să evit să înfăptuiesc ceva rău care să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Era o măsură de protecție pentru mine! În plus, acordasem multă importanță imaginii și statutului meu, căutând adesea rezultate imediate și încălcând principiile în îndatoririle mele, în vreme ce mă gândeam că aveam un puternic simț al poverii pentru ele. Chiar și atunci când rezultatele lucrării mele erau slabe, nu am reușit să reflectez asupra mea, să mă cunosc și să identific motivele pentru care se întâmplase acel lucru. După ce conducătorii au examinat acest lucru, deși m-au expus și m-au emondat, prin îndrumarea și părtășia lor, am fost capabilă să-mi recunosc problemele și mi-am dat seama că era esențial să accept supervizarea conducătorilor. După aceea, am practicat conștient a fi o persoană cinstită și, fie că interacționam cu conducătorii sau cu frații și surorile mele, am practicat vorbirea cinstită. Uneori, când aveam probleme în îndatoririle mele și nu știam cum să le rezolv, deși voiam să mă deschid, tot mă temeam să nu fiu tratată cu superioritate, așa că mă răzvrăteam rapid împotriva mea și, prin deschidere și căutarea părtășiei, găseam fără să-mi dau seama o cale de a rezolva problemele urgente. Am ajuns să-mi dau seama că a fi o persoană cinstită e de foarte mare folos pentru îndatoririle mele și pentru pătrunderea în viață. Prin această experiență, am ajuns să înțeleg semnificația faptului de a fi o persoană cinstită și am dobândit o oarecare cunoaștere despre firea mea înșelătoare. Aceste beneficii le pot pune pe seama îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!