de Zhang Di, China

La sfârșitul lunii noiembrie 2023, cooperam cu două surori pentru a supraveghea lucrarea de udare în mai multe biserici. De fiecare dată când sintetizam abaterile și problemele din lucrarea noastră, simțeam o mare presiune. Capacitățile mele de lucru nu erau foarte bune, aveam tendința să observ mai greu problemele și nu eram la fel de isteață și nu aveam un calibru la fel de bun ca al celor două surori cu care cooperam. De exemplu, uneori nou-veniții nu veneau la adunări cu regularitate, udătorii menționau unele motive obiective, subliniind doar problemele nou-veniților, și nu reflectau dacă aveau sau nu abateri în îndatoririle lor. Din moment ce-mi lipsea discernământul, acceptam pur și simplu ceea ce spuneau udătorii și ce stabileau ei pentru nou-veniți. Totuși, surorile mele partenere erau capabile să analizeze detaliile problemelor menționate de udători, identificând cauza acestor chestiuni. Acest fapt permitea rezolvarea mai eficientă a problemelor. De fiecare dată când mă comparam cu surorile, mă simțeam inadecvată, și cu toate că acestea nu spuneau nimic, mă simțeam stânjenită. Îmi făceam mereu griji: „Ce vor crede despre mine? Vor spune că nu am progresat prea mult chiar și după ce m-am antrenat o vreme? Vor crede că sunt lipsită de calibru?” Mă simțeam foarte reprimată de fiecare dată când făceam o sinteză a lucrării și eram foarte reticentă să mă confrunt cu astfel de situații.

Într-o zi din ianuarie 2024, ne-am reunit pentru a face o sinteză a lucrării. Mă gândeam în sinea mea: „Nu pot fi prima care să aibă părtășie de data asta. Voi aștepta ca surorile să își prezinte rezumatele, iar eu voi vorbi la final. După ce acestea termină de sintetizat majoritatea aspectelor, dacă există probleme comune, am să fac un scurt rezumat la final. Astfel, nu vor vedea cine sunt cu adevărat.” Așadar, în momentul în care sora An Ran a întrebat cine va prezenta prima rezumatul, am păstrat tăcerea. După aceea, An Ran a început să facă un rezumat detaliat pentru fiecare biserică și pentru fiecare problemă. Cu cât rezumatele ei deveneau mai detaliate, cu atât mă simțeam mai neliniștită, gândindu-mă: „După rezumatul atât de amănunțit făcut de An Ran, oare părtășia mea banală nu mă va face să par nepricepută? Vor spune oare că îmi lipsește intuiția și că am un calibru slab?” Nu m-am putut concentra asupra problemelor rezumate de An Ran pentru că mă simțeam foarte neliniștită. După o vreme, An Ran a terminat de vorbit și a continuat Yang Xi. Deși rezumatul făcut de Yang Xi nu era la fel de detaliat ca acela al lui An Ran, ea a reușit să evidențieze câteva probleme-cheie din lucrarea de udare. În acest moment, eram foarte neliniștită și simțeam că timpul trece repede. Nu mult după aceea, a terminat și Yang Xi și a spus: „Problemele prezente în aceste biserici sunt destul de similare.” An Ran a aprobat-o, spunând: „Adevărat.” Auzindu-le pe surori spunând asta, am profitat de ocazie, gândindu-mă: „Din moment ce toate spun că problemele sunt similare, asta înseamnă oare că nu e nevoie să prezint un rezumat? În acest fel, pot evita să mă fac de râs cu o părtășie banală.” Am profitat de ocazie să spun: „Rezumatul meu se referă la aceleași probleme ca ale voastre.” Uitându-mă la ceas, am văzut că era deja trecut de miezul nopții și că toată lumea părea puțin obosită. Așa că m-am gândit: „Acum că toată lumea este obosită, chiar dacă ar observa că rezumatul meu este banal, s-ar putea gândi că este din cauză că nu am mintea limpede. În felul acesta, aș reuși să o scot cumva la capăt.” Așa că am zis: „Este prea târziu acum și mintea mi-e puțin confuză. Rezumatul meu este asemănător cu al vostru, așa că îl voi relata pe scurt.” Dar, în mod surprinzător, An Ran a zis: „Nu vom obține rezultate bune dacă facem rezumatul acum, hai să lăsăm asta pe mâine dimineață.” Însă apoi m-am gândit: „Mâine dimineață, când vor avea toți mai multă energie, își vor da seama imediat cât de banal este de fapt rezumatul meu. Ce vor gândi despre mine atunci? Mai bine să fac rezumatul acum; chiar dacă acesta este banal, poate nu vor observa. În acest fel, poate scap cât de cât basma curată.” Am spus repede: „Să terminăm cu rezumatul în această noapte, mâine dimineață avem alte treburi.” Surorile nu au răspuns nimic, părând somnoroase în timp ce îmi ascultau în continuare rezumatul. După ce am vorbit, am simțit în sfârșit o ușurare.

Ulterior, la o adunare, am împărtășit această experiență în timp ce discutam despre starea mea. În timp ce vorbeam, mi-am dat seama cât de tare mă complicasem din cauza unui simplu rezumat al lucrării! Surorile mele partenere mi-au atras și ele atenția asupra acestui lucru, spunând: „Uite ce încurcate au devenit gândurile tale pentru că ai despicat atâta firul în patru! Știi de ce nu ai putut identifica probleme? Pur și simplu, pentru că te-ai axat pe protejarea imaginii tale și nu ți-a fost mintea la sarcina potrivită.” Ceea ce au spus surorile era foarte adevărat. În ultima vreme, eficiența muncii noastre fusese slabă, iar eu nu mă gândisem cum să sintetizez în mod clar problemele și abaterile și cum să găsesc soluții eficiente, și nici nu cugetasem la modul în care surorile mele partenere descoperiseră și rezumaseră problemele, ca să învăț de la ele. În schimb, toate gândurile mi-erau îndreptate spre cum puteam să-mi protejez imaginea și statutul. În acest moment, mi-am amintit de un articol despre o mărturie bazată pe experiență pe care îl citisem cu câteva zile înainte și care menționa un fragment din cuvintele lui Dumnezeu ce diseca o stare foarte asemănătoare cu a mea. L-am găsit rapid pentru a-l citi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este adulterat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor de nedescris și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Asta se întâmplă din cauză că sunt necinstiți, iar mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, alterează ceea ce vor să spună folosind limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de nepătruns, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă adevărul iese la suprafață – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu a expus un anumit tip de oameni cu firea unui antihrist. Cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt lipsite de orice urmă de onestitate; ei acționează întotdeauna având intenții și scopuri personale, iar gândurile lor sunt toate întortocheate. Chiar și o chestiune simplă devine complicată când ai de-a face cu ei. Firea lor este foarte vicleană. Eram exact genul de persoană pe care o expunea Dumnezeu. În timpul sintetizării lucrării, pentru că nu am identificat multe probleme, mi-am făcut griji că simplitatea părtășiei mele le-ar face pe celelalte surori să mă privească cu superioritate, așa că în mintea mea au început să se învârtă tot felul de planuri și strategii, gândindu-mă că puteam aștepta ca surorile să-și termine părtășia, iar apoi să ofer o părtășie generală la final. Când am văzut că surorile identificaseră abateri și probleme-cheie în lucrare, pentru a evita ca ele să descopere că înțelegerea mea asupra problemei era simplă și pentru a nu mă face de râs, chiar dacă existau aspecte pe care eu nu le observasem, tot am fost de acord cu observațiile surorilor, susținând că rezumatul meu era similar cu al lor. Am ales chiar să fac rezumatul când toată lumea era somnoroasă, în încercarea de a le face să creadă că nu eu eram vinovată de simplitatea rezumatului meu, cauza fiind mai degrabă ora târzie și mintea mea neclară. Când An Ran a sugerat să las rezumatul pe ziua următoare pentru a obține rezultate mai bune, mi-a fost teamă că, dacă pierdeam această ocazie, n-aș mai fi putut să le păcălesc, așa că am insistat să fac rezumatul în acea seară, susținând că o amânare ar fi întârziat lucrarea de a doua zi. Mi-am dat seama că gândurile, cuvintele și acțiunile mele erau lipsite de orice urmă de onestitate și că mintea mea devenise încâlcită. În realitate, indiferent câte probleme aș fi putut identifica, ar fi trebuit să vorbesc cinstit, și dacă existau probleme pe care nu le identificasem, puteam să-mi observ propriile abateri și să le îndrept ulterior. Dar am complicat prea mult această situație. Simțeam nevoia să analizez fiecare cuvânt pe care urma să-l spun cu mult înainte de a-l rosti, și toate gândurile mele se învârteau în jurul găsirii unui mod de a ieși basma curată. Mintea mea era plină de planuri perfide și eram foarte vicleană!

Mai târziu, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere cu privire la motivul pentru care eram vicleană, precum și cu privire la natura și consecințele înșelătoriei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce spuneți – nu este epuizantă viața pentru oamenii înșelători? Ei își petrec tot timpul spunând minciuni, apoi spunând și mai multe minciuni pentru a le acoperi și apelând la șiretlicuri. Își provoacă singuri această epuizare. Ei știu că a trăi astfel este epuizant – așadar, de ce ar mai vrea să fie înșelători, nedorindu-și să fie cinstiți? V-ați gândit vreodată la întrebarea asta? Aceasta este o consecință a faptului că oamenii sunt păcăliți de naturile lor satanice; îi împiedică să scape de acest fel de viață, de acest tip de fire. Oamenii sunt dispuși să accepte să fie păcăliți în acest fel și să trăiască așa; nu vor să practice adevărul și să meargă pe calea luminii. Tu crezi că a trăi așa este epuizant și că a se purta astfel nu este necesar – dar oamenii înșelători cred că este absolut necesar. Ei cred că, dacă nu fac așa, asta ar face să fie umiliți, le-ar dăuna imaginii, reputației și intereselor proprii și ar pierde prea mult. Ei prețuiesc aceste lucruri, își prețuiesc imaginea, reputația și statutul propriu. Aceasta este adevărata față a oamenilor care nu iubesc adevărul. Pe scurt, când oamenii nu sunt dispuși să fie cinstiți sau să practice adevărul este din cauză că nu iubesc adevărul. În inimile lor, ei prețuiesc lucruri precum reputația și statutul, le place să urmeze tendințele lumești și să trăiască sub controlul Satanei. Aceasta este o problemă a naturii lor. Există oameni, în prezent, care au crezut în Dumnezeu mulți ani, care au auzit multe predici și știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Dar ei tot nu practică adevărul și nu s-au schimbat deloc – oare de ce? Este din cauză că nu iubesc adevărul. Chiar dacă înțeleg un pic din adevăr, tot nu sunt capabili să-l practice. Pentru astfel de oameni, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, va fi în zadar. Pot fi mântuiți oamenii care nu iubesc adevărul? Este absolut imposibil. Să nu iubești adevărul este o problemă cu inima ta, cu natura ta. Nu poate fi rezolvată. Dacă un om poate sau nu să fie mântuit în credința lui depinde în principal de măsura în care acesta iubește sau nu adevărul. Doar cei care iubesc adevărul îl pot accepta; doar ei pot îndura greutăți și pot plăti un preț de dragul adevărului și doar ei se pot ruga lui Dumnezeu și se pot baza pe El. Doar ei pot să caute adevărul și să reflecteze și să se cunoască prin experiențele lor, să aibă curajul de a se răzvrăti împotriva trupului și să dobândească practica adevărului și supunerea față de Dumnezeu. Doar cei care iubesc adevărul pot să-l urmărească în acest fel, să pășească pe calea mântuirii și să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Nu există o altă cale, în afară de aceasta. Celor care nu iubesc adevărul le este foarte greu să-l accepte. Asta fiindcă, prin naturile lor, ei sunt scârbiți de adevăr și-l urăsc. Dacă ar vrea să înceteze să I se împotrivească lui Dumnezeu sau să nu mai facă rău, le-ar fi foarte dificil să facă asta, fiindcă ei sunt ai Satanei și deja au devenit diavoli și dușmani ai lui Dumnezeu. Dumnezeu mântuiește omenirea, El nu mântuiește diavoli și nici pe Satana. Unii oameni pun întrebări precum: «Eu chiar înțeleg adevărul. Doar că nu-l pot pune în practică. Ce ar trebui să fac?» Acesta este cineva care nu iubește adevărul. Dacă cineva nu iubește adevărul, atunci nu-l poate pune în practică nici măcar dacă-l înțelege, fiindcă în inima lui, el nu este dispus să o facă și nu îi place adevărul. O astfel de persoană nu poate fi mântuită. Unii oameni spun: «Mi se pare că pierzi mult fiind o persoană cinstită, deci nu vreau să fiu așa. Oamenii înșelători nu pierd niciodată – ba chiar trag foloase, profitând de ceilalți. Deci aș prefera să fiu o persoană înșelătoare. Nu sunt dispus să-i las pe ceilalți să-mi afle treburile personale, să-i las să se lămurească în legătură cu mine sau să mă înțeleagă. Soarta mea ar trebui să fie în mâinile mele.» Atunci, te rog – încearcă asta și vezi. Vezi cu ce fel de final te alegi; vezi cine ajunge în iad și cine este pedepsit, în final” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii vicleni prin natura lor nu iubesc adevărul și nu sunt dispuși să practice onestitatea. Ei își petrec zilele calculând și înșelând pentru a-și proteja imaginea și statutul, trăind astfel o viață obositoare și dureroasă. Toate acestea sunt cauzate de chinul și înșelăciunea naturii lor satanice. Sintetizarea lucrării pentru a identifica problemele și abaterile era menită să îmbunătățească lucrarea de udare pe viitor, dar eu îmi făceam mereu griji că simplitatea sintezei mele le-ar face pe surori să se uite cu superioritate la mine, așa că făceam constant calcule și stratageme. Era clar că nu identificasem nicio problemă, dar nu îndrăzneam să spun deschis adevărul. Surorile cu care cooperam mi-au sugerat că, pentru ca rezumatul să dea rezultate, ar fi trebuit să-l facem într-un moment în care să avem suficientă energie. Știam că sugestia surorii ar fi fost în beneficiul lucrării, dar tot am recurs la tertipuri pentru a scăpa basma curată. Eram atât de vicleană! În aparență, păream să complotez împotriva altor oameni, în esență, însă, încercam să-L înșel pe Dumnezeu. Exact așa cum au spus surorile mele partenere, în timpul prezentării rezumatului lucrării, nu m-am concentrat asupra sarcinii propriu-zise, și nici nu am folosit acest rezumat ca să identific problemele și abaterile pentru a îmbunătăți lucrarea pe viitor. În schimb, mă gândeam doar la imaginea și la statutul meu personal, plănuind meticulos să îmi acopăr neajunsurile. Nu numai că modul în care trăiam era epuizant, dar nu puteam obține nici luminarea sau îndrumarea lui Dumnezeu. De fapt, nu am fost vicleană și înșelătoare doar cu prilejul acestei ședinte anume de rezumare. Chiar și în timpul discuțiilor noastre obișnuite, acționam adesea în mod viclean pentru a evita să-mi expun neajunsurile. În privința problemelor pe care nu le identificasem, aprobam doar ceea ce spuneau surorile sau găseam un motiv cât de cât onorabil pentru a mă scuza. M-am gândit la modul în care Dumnezeu exprimase atât de multe adevăruri, îndrumându-ne să urmărim adevărul, să fim onești și să exteriorizăm o asemănare umană normală, dar eu mă împotriveam în mod constant cerințelor lui Dumnezeu și trăiam în conformitate cu firea mea satanică. În aparență, afișam o deghizare fermă, astfel încât surorile mele partenere să nu-mi vadă neajunsurile, reușind să-mi păstrez pe moment sentimentul de imagine și statut. Dar Dumnezeu scrutează totul. Firea vicleană pe care o dezvăluiam, precum și intenția mea detestabilă de a-mi proteja interesele îl făcuseră pe Dumnezeu să mă deteste și să mă urască. Mi-am amintit ce a spus Domnul Isus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbați și nu deveniți ca și copilașii, nu veți intra niciodată în Împărăția Cerurilor!” (Matei 18:3). Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă, iar El îi aprobă pe cei simpli și onești. Dacă aș fi trăit în continuare potrivit firii mele viclene, tot încercând să-i înșel pe oameni și pe Dumnezeu și fără să practic onestitatea, aveam să sfârșesc prin a fi abandonată și eliminată de Dumnezeu.

Mai târziu, am găsit, prin cuvintele lui Dumnezeu, o cale de practică și de pătrundere. Dumnezeu Atotputernic spune: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă și îi antipatizează cu adevărat pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, intențiile și metodele lor de a păcăli; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, cum face și adevărul. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt pe placul lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de comportament. Nu mai putem să trăim după filosofii satanice, nu mai putem să umblăm cu minciuni și tertipuri. Trebuie să ne eliberăm de toate minciunile și să devenim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și tertipuri când trăiau printre alții și considerau filosofiile satanice drept bază pentru existența lor, drept viețile lor și drept fundament pentru conduita lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot ocupa un loc în Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că El ne cere să practicăm adevărul și să fim oameni onești. Trebuie să fim capabili să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu atunci când apar situații, trebuie să ne schimbăm de la rădăcina intențiilor noastre atunci când vorbim și acționăm, și nu ar trebui să-i înșelăm pe alții sau pe Dumnezeu pentru a ne proteja interesele omenești, imaginea sau statutul. În schimb, ar trebui să practicăm adevărul și să ne antrenăm să fim oameni onești. Când vorbim și acționăm, trebuie să fim direcți și onești, fără ascunzișuri sau ipocrizie. Numai asemenea oameni pot obține aprobarea lui Dumnezeu. Pe viitor, trebuia să practic să fiu o persoană onestă, nu mai puteam să-mi deghizez sau să-mi acopăr defectele, trebuia să spun tot ce știam, iar când defectele și deficiențele mele ar fi ajuns să fie expuse, trebuia să-mi recapitulez abaterile și să învăț din punctele forte ale altora. Ulterior, când a sosit momentul să împărtășesc opinii în timpul sintetizării lucrării alături de surori, m-am simțit mai puțin constrânsă. Când nu înțelegeam unele lucruri, spuneam asta, mă deschideam și ceream ajutorul surorilor. Surorile nu m-au privit cu superioritate, ci, în schimb, m-au îndrumat și m-au ajutat. Cu ajutorul lor, am dobândit o înțelegere mai clară asupra cauzei unor probleme și am început, de asemenea, să găsesc unele căi de sintetizare a lucrării și de rezolvare a problemelor.

Mai târziu, am cercetat cum ar trebui să practic și să pătrund în ceea ce privește această problemă: am crezut întotdeauna despre calibrul meu că este inferior celui pe care îl aveau surorile mele partenere, și mai ales când era vorba de sintetizarea problemelor, nu le puteam identifica așa cum o făceau surorile, ceea ce mă făcea să mă simt mereu constrânsă când cooperam cu ele. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Următorul rând din cântec spune: «Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.» Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi aprobarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii loial datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul. Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reglementări. De aceea, ei nu pot vedea clar multe probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și fac datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.) Poți fi o persoană onestă doar spunând asta? (Nu, trebuie să ai manifestările unei persoane oneste.) Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca un șuvoi cald care mi-a alinat inima, ele arătându-mi o cale de practică. Dumnezeu spune că problema principală nu stă în faptul de a avea un calibru slab și că El se uită în primul rând dacă o persoană are o inimă onestă în îndeplinirea îndatoririlor sale și dacă își poate face datoria cu loialitate, cooperând pe măsura abilităților sale. Chiar dacă întâlnim ceva ce nu înțelegem sau nu știm cum să facem, ar trebui să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu și să căutăm îndrumarea Lui, să ne concentrăm pe căutarea adevărurilor-principii în toate lucrurile și să avem părtășie cu frații și surorile cu care cooperăm. Odată ce obținem înțelegerea, ar trebui să practicăm în conformitate cu adevărurile-principii și să nu ne protejăm interesele personale, imaginea sau statutul, ci, în schimb, să facem tot posibilul să cooperăm acolo unde putem. Aceasta este asemănarea umană onestă pe care Dumnezeu speră să o putem exterioriza și este, de asemenea, calea de practică pe care ne-a arătat-o Dumnezeu pentru a ne îndeplini bine îndatoririle. De fapt, surorile cu care cooperam reușeau să găsească probleme și abateri detaliate nu doar pentru că aveau un calibru mai bun, ci și pentru că depuneau efort și analizau temeinic lucrurile. Calibrul meu era mediu, iar în timpul lucrărilor de recapitulare, inima mea era neliniștită și mă gândeam mereu cum să-mi protejez reputația și statutul, în loc să mă concentrez asupra lucrării. În plus, atitudinea pe care o aveam față de datoria mea era, de asemenea, incorectă, și mi se părea epuizant să analizez temeinic problemele, astfel încât nu voiam să depun efort. Ca urmare, reușeam să găsesc doar foarte puține probleme, neputând nici măcar să profit la maximum de capacitățile pe care le aveam. În realitate, surorile cu care cooperam îmi cunoșteau bine calibrul, dar nu mă priviseră niciodată cu superioritate din cauza calibrului meu slab. În schimb, m-au încurajat adesea să-mi văd în mod corect neajunsurile și să-mi expun mai mult punctele forte. Când au observat probleme la mine, m-au îndrumat și m-au ajutat cu răbdare și m-au învățat cum să privesc lucrurile bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevăr. Datorită ajutorului lor răbdător, am găsit unele căi în lucrarea mea. Dumnezeu mi-a rânduit să cooperez cu aceste surori în datoria mea, așa că trebuia să cooperez armonios, cu o inimă plină de recunoștință, pentru a ne îndeplini împreună îndatoririle și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu mai puteam fi constrânsă de calibrul meu slab și trebuia să îmi corectez intențiile și să mă folosesc de punctele mele forte.

Când practicam și pătrundeam în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu, îmi puteam liniști mintea pentru a mă gândi cu atenție la sintetizarea lucrării sau la discutarea problemelor. Uneori luam inițiativa de a-mi exprima opiniile, spunând ceea ce știam. Deși acest lucru îmi dezvăluia multe dintre neajunsuri și mă simțeam puțin stânjenită, acum puteam să fac față acestei probleme în mod corespunzător. Practicând să fiu o persoană onestă, m-am simțit fericită și am avut o senzație de eliberare și de libertate. Slavă lui Dumnezeu!