de Kenneth, Coreea de Sud

Într-o zi din luna mai 2021, ne pregăteam să filmăm un videoclip cu fratele Luca cântând un solo și eu lucram la iluminatul scenei. La început am fost foarte atent și nu au existat probleme cu primele câteva înregistrări, așa că, treptat, m-am mai relaxat. Aproape terminasem filmarea când regizorul a spus că voia să încerce încă o dublă în mai multe moduri. Nu eram atent, așa că, atunci când am început să filmăm, încă mă uitam pe alt monitor și nu am observat decât când Luca a ieșit din zona iluminată. M-am grăbit să reglez lumina, dar n-am fost suficient de rapid, din această cauză capul lui Luca se vedea ieșind și intrând din nou în lumină. Filmarea era inutilizabilă. De obicei, când avem o problemă pe scenă, trebuia să-i cerem regizorului să mai tragă o dublă imediat, însă eu doar am ținut walkie-talkie-ul în mână, prea speriat să spun vreo vorbă. Cuvintele îmi stăteau pe limbă și mă simțeam foarte nehotărât. M-am gândit că acolo nu era doar regizorul, ci și mulți alți frați și surori. Dacă le spuneam că am făcut o greșeală atât de rudimentară, ce-ar fi crezut cu toții despre mine? Ar spune că am fost neglijent în datoria mea? Ar fi atât de stânjenitor! Dar nu mi-aș face datoria dacă n-aș spune nimic. Dacă filmarea ar fi folosită la editare, ar afecta direct calitatea videoclipului. În timp ce mă chinuiam să mă decid dacă să spun ceva sau nu, l-am auzit pe regizor zicând: „Stăm bine cu asta, hai s-o facem pe următoarea.” Am văzut că fratele care se ocupa de filmare deja își schimbase poziția stativului și aștepta, așa că am început să mă justific față de mine însumi, spunându-mi: „Filmarea s-a încheiat, dacă spun ceva acum, toată lumea va trebui să-și mute înapoi echipamentul și va fi o mare bătaie de cap. Ar trebui să nu spun nimic, oricum a fost doar prima din două duble și poate că nici nu va fi folosită. Și apoi, dacă oamenii nu se uită atent, probabil nici n-o s-o vadă.” Mă tot frământam în mintea mea, dar, în cele din urmă, am decis să nu spun nimic. După filmare, m-am simțit bântuit de vină, spunându-mi: „Oare nu am fost înșelător cu bună știință? Pot înșela oamenii, dar pot să-L înșel pe Dumnezeu?” Așa că l-am căutat pe regizor și i-am spus despre greșeala mea. Mi-a spus: „Am terminat filmările și toată lumea a împachetat. Ce sens mai are să-mi spui acum? De ce nu mi-ai spus atunci? Dacă ai fi făcut-o, nu ne-ar fi luat mult să o filmăm din nou.” Văzând dezamăgirea de pe chipul regizorului, m-am simțit și mai rău și voiam să-mi trag singur palme. De ce mi-a fost atât de greu să recunosc în fața tuturor că am greșit? De ce trebuia atât de mult efort doar ca să fiu onest? Îndurerat, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am făcut o greșeală în timp ce-mi îndeplineam datoria și nu am avut curaj s-o recunosc în fața tuturor pentru că m-am temut că mă vor critica și mă vor desconsidera. Acum, sunt consumat de vină. Te rog, îndrumă-mă să mă cunosc pe mine însumi.”

Apoi, am văzut că al lui Dumnezeu cuvânt spune: „Să spunem că ai avea de ales între două drumuri. Unul este drumul de a fi o persoană cinstită, a spune adevărul și ceea ce este în inima ta, a-ți împărtăși inima cu ceilalți sau a-ți recunoaște greșelile și a spune lucrurilor pe nume, arătându-le altora urâțenia corupției tale și făcându-te de rușine. Celălalt este drumul de a-ți oferi viața în martiriu pentru Dumnezeu și de a intra în Împărăția cerurilor când vei muri. Pe care îl alegi? Unii ar putea spune: «Aleg să renunț la viața mea pentru Dumnezeu. Sunt dispus să mor pentru El; după moarte, voi avea răsplata mea și voi intra în Împărăția cerurilor.» Jertfirea vieții pentru Dumnezeu poate fi realizată printr-un singur efort puternic de către cei cu hotărâre. Însă a practica adevărul și a fi o persoană cinstită pot fi realizate cu un astfel de efort? Nu pot, nici măcar cu două eforturi. Dacă tu doar încerci să îndeplinești câteva îndatoriri neînsemnate și să practici câteva adevăruri simple, și nu sunt implicate probleme critice de bine și rău, atunci acesta este un lucru care poate fi realizat dintr-un singur avânt dacă ai puțină hotărâre. Totuși, dacă întâmpini chestiuni care implică adevărurile-principii, cel mai probabil nici două avânturi nu ar fi de ajuns – ar trebui să înțelegi adevărurile-principii. O singură dată când spui adevărul și nu minți nu te face, în niciun caz, o persoană cinstită odată pentru totdeauna. A fi o persoană cinstită implică schimbarea firilor tale, iar acest lucru necesită 10 sau 20 de ani de experiență. Trebuie să te eliberezi de firea ta vicleană de a minți și de a înșela înainte de a putea atinge, în esență, standardul de a fi o persoană cinstită. Este acest lucru dificil pentru toată lumea? Este o provocare enormă. Dumnezeu vrea acum să desăvârșească și să câștige un grup de oameni, iar toți cei care urmăresc adevărul trebuie să accepte judecata și mustrarea, încercările și rafinarea. Scopul faptului că Dumnezeu lucrează în acest fel este de a le rezolva firile înșelătoare și de a-i face oameni cinstiți și oameni care se supun lui Dumnezeu. Acesta nu este ceva ce poate fi realizat dintr-un singur efort brusc; necesită credință adevărată și trebuie să treci prin multă suferință cauzată de încercări și rafinare înainte de a putea realiza acest lucru. Să presupunem că Dumnezeu îți cere acum să fii o persoană cinstită și să spui adevărul în legătură cu ceva, ceea ce implică faptele sau viitorul și soarta ta. Consecințele faptului că faci acest lucru s-ar putea să nu fie în avantajul tău: s-ar putea ca alții să nu te mai stimeze și să simți că reputația ta a fost distrusă. În astfel de circumstanțe, ai putea să fii sincer și să spui adevărul? Ai putea să fii cinstit? Acesta este cel mai greu lucru de făcut, mult mai greu decât să renunți la viața ta. Ai putea spune: «Aș putea muri pentru Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu m-ar pune să spun adevărul, nu aș reuși. Nu vreau deloc să fiu o persoană cinstită. Aș prefera să mor decât să-i las pe toți să mă disprețuiască, decât să-i las pe toți să vadă că sunt doar o persoană obișnuită.» Din aceasta, se poate vedea că ceea ce oamenii prețuiesc cel mai mult sunt tot statutul și reputația – ei prețuiesc aceste lucruri chiar mai mult decât propriile vieți. Este evident că ei încă trăiesc în mijlocul firilor satanice și că inimile lor încă sunt controlate de Satana. Dacă întâmpină un mare pericol, s-ar putea să-și riște viața într-un singur efort brusc, dar nu le este ușor să renunțe la statut și reputație. Pentru oamenii care cred în Dumnezeu, a-și da viața nu este de cea mai mare importanță. Dumnezeu le cere oamenilor să accepte adevărul și să fie cu adevărat oameni cinstiți care spun orice au în inimă, destăinuindu-se și dezvăluindu-se tuturor. Este ușor de făcut acest lucru? (Nu, nu este.) De fapt, Dumnezeu nu îți cere să renunți la viața ta. Nu ți-a fost viața dată de Dumnezeu? La ce i-ar folosi viața ta lui Dumnezeu? Dumnezeu nu o vrea. El vrea să vorbești cu sinceritate, să spui ce fel de persoană ești și ce gândești în inima ta. Poți spune aceste lucruri? Aici, lucrurile devin dificile și ai putea spune: «Pune-mă să fac o muncă grea și aș avea puterea să o fac. Pune-mă să-mi sacrific toată proprietatea și aș putea să o fac. Aș putea să mă lepăd cu ușurință de părinții și copiii mei, de căsnicia și cariera mea. Dar să mă pui să spun un lucru din inimă sau să rostesc o propoziție cinstită – acesta este singurul lucru pe care nu îl pot face.» Care este motivul pentru care nu o poți face? Este că, odată ce o faci, oricine te cunoaște sau este familiarizat cu tine, te va vedea diferit. Nu te va mai admira. Îți vei fi pierdut imaginea și vei fi fost complet umilit, iar integritatea și demnitatea ta nu vor mai exista. Statutul și prestigiul tău înalt nu vor mai fi în inimile celorlalți. Acesta este motivul pentru care, în astfel de circumstanțe, orice ar fi, nu vei spune adevărul. Când oamenii se confruntă cu asta, se dă o luptă în inimile lor. Când acea bătălie se încheie, unii, în cele din urmă, depășesc dificultățile, în vreme ce alții nu au reușit până în prezent să se elibereze din robia și de constrângerile firilor lor satanice și rămân controlați de propriul statut, de mândrie, de vanitate și de așa-zisa demnitate. Aceasta este o dificultate, nu-i așa? Să vorbești sincer și să spui adevărul nu reprezintă vreo mare chestiune și, totuși, atât de mulți eroi curajoși, atât de mulți oameni care au jurat solemn înaintea lui Dumnezeu să se dedice, să se consume și să-și petreacă viețile pentru Dumnezeu și atât de mulți care I-au spus cuvinte mărețe lui Dumnezeu s-au împotmolit în asta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau adevărata stare. Am acordat prea multă importanță reputației și statutului. Nu puteam spune niciun cuvânt prin care să-mi recunosc greșeala, de frică să nu arăt rău în fața tuturor. Mă temeam că toți vor spune că nu-mi făceam meseria dacă puteam face o greșeală atât de simplă. Cât de jenant. Pentru a-mi proteja imaginea și statutul, mi-am acoperit greșeala, crezând că, dacă nu spuneam nimic, nimeni nu va ști și nu mă vor critica pentru asta. Atunci, mândria și imaginea mea ar rămâne intacte. Deși m-am simțit vinovat și indispus, tot am găsit o scuză să mă alin: „Este doar o dublă, e posibil nici să n-o folosească.” Nu mă mințeam și pe mine pe lângă ceilalți? La acest gând, am fost cuprins de mari remușcări și regrete pentru că i-am înșelat pe frații și surorile mele doar pentru a-mi salva reputația și a-mi menține statutul. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu mi-am asumat greșeala pentru că am vrut să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Știu că acest lucru este contrar voii Tale, însă am simțit că am fost dus pe căi greșite de diavol și nu am putut scăpa de firea mea coruptă. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi ca să mă pot elibera de constrângerile și de legăturile firii mele corupte.”

Apoi, am citit câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care mi-au dat câteva căi de practică. Dumnezeu spune: „Numai oamenii cinstiți pot primi o parte din Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu. Indiferent ce faci sau ce datorie realizezi, trebuie să ai o atitudine cinstită. Fără o atitudine cinstită, nu-ți poți face bine datoria. Dacă îți realizezi mereu datoria într-un mod superficial și nu reușești să faci bine unele lucruri, iar asta are un impact asupra lucrării bisericii, atunci ar trebui să reflectezi asupra ta, să te cunoști și să te deschizi, să te destăinui și să te diseci. Apoi, ar trebui să cauți adevărurile-principii și să te străduiești să faci o treabă bună data viitoare, în loc să fii superficial. Dacă nu încerci să-L mulțumești pe Dumnezeu cu o inimă care este cinstită și cauți întotdeauna să-ți satisfaci propriul trup sau propria vanitate, atunci vei putea face o treabă bună? Îți vei putea face bine datoria? Cu siguranță nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, să o comenteze și să o discearnă, și dacă o poți diseca și dezvălui pentru ca alții să o vadă, care va fi părerea tuturor despre tine? Cu siguranță vor spune că ești o persoană cinstită, deoarece inima ta este deschisă lui Dumnezeu, și ei pot vedea inima ta prin acțiunile și comportamentul tău. Dar dacă încerci să te deghizezi și să-i înșeli pe toți, ei vor avea o părere proastă despre tine și vor spune că ești o persoană proastă și neînțeleaptă. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți admite greșeala, toată lumea va spune că ești cinstit și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea face greșeli. Toată lumea are neajunsuri și defecte. Și toată lumea are aceleași firi corupte. Nu te crede mai nobil, mai desăvârșit și mai bun decât alții; a gândi astfel este atât de lipsit de rațiune! Odată ce poți vedea clar firile corupte ale oamenilor și adevărata față a esenței lor corupte, și nu încerci să-ți acoperi propriile greșeli și nu folosești greșelile altora împotriva lor, și ești capabil să le abordezi pe ambele corect, abia atunci vei vedea lucrurile în profunzime și nu vei face lucruri prostești, și vei fi o persoană înțeleaptă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am învățat din cuvântul lui Dumnezeu că toată lumea greșește în cursul îndeplinirii datoriei. Este normal. Nu ar trebui să mușamalizăm aceste lucruri, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să luăm inițiativa pentru a ne recunoaște greșelile și să fim sinceri cu alții referitor la corupția și defectele noastre. Nu ar trebui să fim îngrijorați de salvarea reputației și menținerea statutului, ci, în schimb, să fim oameni cinstiți, după cum pretinde Dumnezeu. Acesta este singurul mod de a trăi o viață plină de caracter și demnitate și de a obține aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Însă mie mi-a păsat prea mult de ceea ce credeau despre mine alți oameni în timp ce-mi făceam datoria, dorind întotdeauna să-mi mențin statutul și imaginea. Din această cauză, întotdeauna voiam să-mi acopăr orice greșeală făcusem și mă temeam ca alții să nu o descopere. Nu aveam curajul de a o recunoaște nici când mă simțeam vinovat. Nu mă gândeam absolut deloc la daunele pe care le poate provoca lucrării bisericii. Nu protejam lucrarea bisericii în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle și nu eram cinstit nici cât negru sub unghie. Cum aș putea să-mi fac datoria în mod adecvat dacă mă comportam în continuare astfel? M-am simțit atât de vinovat când mi-am dat seama de acest lucru și am vrut să corectez starea în care-mi îndeplineam îndatoririle.

După asta, când greșeam uneori în timpul filmărilor și mă simțeam nehotărât dacă să spun ceva sau nu, eram conștient că doar încercam din nou să-mi protejez statutul și imaginea în ochii celorlalți. Mă rugam la Dumnezeu și-L rugam să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană cinstită, ca să-mi pot recunoaște greșeala în fața tuturor. Când am făcut acest lucru, frații și surorile nu m-au învinovățit și mi-au putut trata greșeala în mod adecvat. Mă simțeam mult mai cu picioarele pe pământ și simțeam pacea și bucuria care vin din practicarea adevărului.

Într-o zi, lucram la un alt videoclip pentru o reprezentație solo. Înainte să începem filmarea, regizorul a întrebat dacă luminile erau pregătite. Credeam că le-am verificat deja, așa că i-am spus cu încredere: „Totul e bine, putem începe!” Însă, după o dublă, mi-am dat seama deodată că uitasem să aprind niște lumini. M-am panicat. Am vrut să spun ceva, dar am ezitat, zicând în sinea mea: „I-am asigurat pe toți cu încredere că totul era gata înainte de a filma așa că, dacă recunosc acum că am făcut o greșeală, ce vor crede despre mine? Își vor pierde încrederea în mine? Să uit să aprind luminile este o greșeală de începător. Cum aș putea să-mi arăt din nou fața dacă o recunosc? Oare frații și surorile vor crede că sunt inutil, greșind la o sarcină atât de simplă?” Emoții contradictorii se luptau în sinea mea și mă simțeam de parcă eram întins pe un pat din cuie. Voiam să-mi recunosc greșeala, însă deja trăsesem mai multe duble. Dacă spuneam acum că există o problemă cu luminile, nu m-ar critica toată lumea că am așteptat până acum ca să spun ceva în loc să o spun imediat? După ce mi-am stors creierii, am găsit o soluție: puteam să aștept până terminam de filmat și apoi să merg să vorbesc singur cu fratele care edita videoclipul și să-l rog să ajusteze luminile. Astfel, nu aș fi nevoit să-mi recunosc greșeala în fața tuturor. Această soluție nu ar afecta calitatea videoclipului și mi-ar permite să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul în același timp. Așadar, după ce am terminat de filmat, m-am dus la fratele care făcea editarea și am minimalizat situația, spunându-i: „Am avut o problemă cu luminile la prima dublă, dar am făcut o comparație atentă cu altele și diferența nu este atât de evidentă. Este doar o mică diferență de luminozitate. Ar fi grozav dacă m-ai putea ajuta s-o ajustez.” M-a crezut pe cuvânt și a spus că mă va ajuta s-o ajustez. M-am simțit vinovat imediat ce am rostit aceste cuvinte, pentru că diferența de luminozitate când luminile erau aprinse era chiar mare, însă eu am spus că era mică. Oare nu-mi mințeam fratele privindu-l în ochi? Până la urmă a petrecut peste trei ore ca lumina să fie corectă în acea dublă. În dimineața următoare, la prima oră, regizorul mi-a trimis un mesaj, întrebându-mă: „Nu ai observat ieri că era o problemă atât de mare cu luminile?” Nu m-am așteptat ca regizorul să afle atât de repede și, pentru o clipă, nici nu am știut ce să spun, așa că am găsit niște scuze ca să-mi explic purtarea. Mi-a spus: „Asta s-a mai întâmplat și înainte, ai găsit o greșeală pe loc, dar nu ai spus nimic. Asta ne ține lucrarea pe loc. Chiar trebuie să reflectezi la ce ai făcut.” M-am simțit atât de vinovat când a spus asta! Uram faptul că, din nou, fusesem controlat și legat de firea mea coruptă și nu reușisem să practic adevărul. Am îngenuncheat și m-am rugat: „Dumnezeule, acord prea multă importanță reputației și statutului. De data asta, nu doar că nu mi-am anunțat greșeala, ci am și încercat din răsputeri să o acopăr. Sunt atât de viclean! Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă și mântuiește-mă.”

Apoi, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este adulterat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor de nedescris și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Asta se întâmplă din cauză că sunt necinstiți, iar mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei merg mereu pe ocolite și se gândesc iar și iar la lucruri în mintea lor, evaluând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, formulează ceea ce vor să spună, astfel încât totul să sune destul de greoi. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de nepătruns, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă adevărul iese la suprafață – dacă alți oameni îi deslușesc și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a acoperi totul. Acest tip de persoană minte adesea și, după ce minte, trebuie să spună mai multe minciuni pentru a o susține pe cea inițială; îi înșală pe alții pentru a-și ascunde intențiile și născocesc tot felul de pretexte și scuze în sprijinul minciunilor sale. Drept urmare, oamenilor le este foarte greu să-și dea seama ce este adevărat și ce nu, iar oamenii nu știu când este sinceră și cu atât mai puțin când spune o minciună. Când minte, nu roșește și nu tresare, de parcă ar spune adevărul. Nu înseamnă asta că mint în mod obișnuit? De exemplu, uneori, antihriștii par la exterior buni cu ceilalți, atenți cu ei și că vorbesc într-un mod plin de căldură sufletească, ce sună blând și emoționant. Cu toate acestea, chiar și atunci când vorbesc în acest mod, nimeni nu poate spune dacă sunt sinceri și este întotdeauna nevoie de așteptare până când lucrurile se întâmplă câteva zile mai târziu pentru a dezvălui dacă au fost sau nu sinceri. Antihriștii vorbesc întotdeauna cu anumite intenții și obiective și nimeni nu poate afla ce anume urmăresc. Astfel de oameni mint în mod obișnuit și nu se gândesc la consecințele vreuneia dintre minciunile lor. Atât timp cât minciuna îi avantajează și e în stare să-i îmbrobodească pe ceilalți, atât timp cât îi poate duce la atingerea obiectivelor, nu le pasă care sunt consecințele. De îndată ce sunt dați în vileag, vor continua să ascundă, să mintă, să păcălească. Principiul și metoda după care se poartă acești oameni și prin care interacționează cu lumea este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt șmecheri și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme este indus în eroare sau tulburat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare. Indiferent dacă vorbele din gura unor astfel de oameni sunt urâte sau plăcute, sau raționale sau absurde, sau în acord sau în dezacord cu umanitatea, sau grosolane sau civilizate, în esență, toate reprezintă falsități, cuvinte adulterate și minciuni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Cuvântul lui Dumnezeu expune natura vicleană și șireată a antihriștilor. Aceștia sunt necinstiți în vorbe și în fapte. Nu veți auzi un singur cuvânt adevărat din partea lor. Pentru a evita să fie demascați, continuă să mintă cu nerușinare pentru a-și ascunde motivele condamnabile. Antihriștii sunt incredibil de malefici. M-am simțit etichetat de cuvintele lui Dumnezeu. Am provocat o greșeală pentru că am fost neglijent cu verificarea în timpul filmării și nu am recunoscut-o pentru că m-am temut că voi fi desconsiderat de frații și surorile mele. Mi-am stors creierii să găsesc un mod de a o mușamaliza. Am vorbit în privat cu fratele responsabil cu editarea pentru a-l ruga să rezolve problema și am creat o iluzie, mințindu-l înadins că problema nu era evidentă ca să creadă că nu e mare lucru. Am fost mult prea viclean. Nu era firea mea la fel de malefică precum cea a unui antihrist? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, însă eu sunt atât de viclean. Cum ar putea Dumnezeu să nu disprețuiască și să nu Se simtă dezgustat de asta? Mi-am adus aminte că Domnul Isus a spus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Dumnezeu spune că minciunile vin de la cel rău, de la diavol, și că aceia care mint întotdeauna sunt diavoli. Mințind întotdeauna și apoi spunând și mai multe minciuni pentru a le mușamaliza pe primele, nu eram precum Satana? Ceea ce spuneam avea un element demonic, era înșelător și perturba lucrarea bisericii. Acea greșeală pe care am făcut-o la filmare ar fi putut fi rezolvată cu o recunoaștere cinstită și ar fi evitat multe bătăi de cap inutile. Însă, pentru a-mi salva reputația și a-mi menține statutul, după ce am întors-o pe toate fețele în mintea mea, nu am putut rosti un cuvânt cinstit. Am tot mințit pentru a o mușamaliza, înșelându-mi frații și surorile, și, în cele din urmă, l-am făcut pe fratele responsabil cu editarea să petreacă peste trei ore corectându-mi greșelile. N-aveam nicio considerație pentru munca altor oameni și pentru consecințele care ar fi putut exista dacă filmările defectuoase ar fi folosite în videoclipul final. Mă comportam foarte egoist și condamnabil. Am văzut că dădusem frâu liber firii mele corupte și că tot ce făcusem îmi provoca rău mie însumi și altora. Asta îi îngrețoșa pe oameni și-L dezgusta pe Dumnezeu. Eram cuprins de regrete și auto-reproșuri. M-am rugat lui Dumnezeu că voiam să încetez să-mi mai pese de salvarea reputației și menținerea statutului și să fiu o persoană simplă, deschisă și onestă.

Am văzut că al lui Dumnezeu cuvânt spune: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit căile pentru a practica adevărul: trebuia să învăț să mă deschid, să-mi deschid inima față de Dumnezeu și să nu fiu necinstit, viclean sau înșelător pentru a-mi proteja imaginea. Trebuie să fiu deschis cu frații și surorile mele cu privire la corupția, defectele și greșelile mele, precum și cu privire la motivele mele ascunse. Aceasta este etapa cea mai importantă a intrării în adevăr. Îndeplinirea acestui lucru este singurul mod de a te elibera treptat de legăturile și controlul firii tale corupte și de a trăi o adevărată asemănare umană. Nu pot continua să acționez pentru a încerca să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Trebuie să accept analiza lui Dumnezeu și supravegherea fraților și surorilor mele. Așadar, le-am mărturisit tuturor greșelile mele și corupția care se dezvăluise cu această ocazie. De asemenea, am făcut unele lucruri pentru a mă pedepsi, pentru a mă asigura că nu uit. Această experiență m-a făcut să-mi conștientizez firea vicleană și am jurat că mă voi schimba.

Într-o zi, în timpul filmărilor, mi-am mișcat ochii pentru o clipă să mă uit la un detaliu de pe un alt monitor al camerei și cântărețul a ieșit din zona iluminată. Până când mi-am dat seama, deja cântase destule versuri. Aveam peste 10 secunde de filmare inutilizabilă din cauza problemei cu luminile. Mi-am spus: „Cum am putut face din nou aceeași greșeală? Am dat-o în bară atât de des în ultimul timp. Ce vor crede oamenii dacă-mi recunosc greșeala? Vor spune că nu-mi iau datoria în serios?” Pe când dezbăteam în sinea mea dacă să spun ceva, mi-am dat seama deodată că, din nou, încercam să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Mi-am adus aminte de daunele pe care le-am provocat lucrării bisericii în trecut pentru că voiam să mă protejez și nu am spus adevărul. De asemenea, m-am gândit cât de rușinoase îmi fuseseră eforturile de a-mi ascunde greșelile și la toată durerea și suferința pe care le simțisem din cauză că mințisem. Mi-am dat seama că nu-i pot înșela și păcăli pe alții, așa că a trebuit să mă lepăd de mine însumi și să practic adevărul. Așa că am încetat să mai ezit și i-am spus regizorului ce se întâmplase.

Apoi, am început să practic în mod conștient a fi o persoană cinstită în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle, recunoscându-mi proactiv greșelile și nefiind obsedat de statut și reputație. Am putut să protejez în mod conștient lucrarea bisericii. Deși uneori trebuia să mă confrunt cu dojenile și îndemnurile fraților și surorilor mele după ce-mi recunoșteam greșelile, precum și cu pierderea reputației care însoțea acest lucru, practicarea adevărului a împiedicat ca greșelile mele să dăuneze lucrării bisericii. Asta m-a făcut să mă simt deosebit de cu picioarele pe pământ și împăcat. Chiar am avut experiența a cât este de dureros să minți și să înșeli pentru a-ți proteja statutul și reputația. A practica adevărul și a fi o persoană cinstită este singurul mod în care să fii o persoană cu caracter și demnitate și să trăiești deschis în lumină. Slavă lui Dumnezeu!