de Felix, Coreea de Sud

La o întâlnire, o conducătoare m-a întrebat cum decurge în biserică udarea nou-veniților de care mă ocupam eu. Am fost uluit. Nu mă ocupasem de asta în ultimele câteva zile și nu cunoșteam detaliile. Cum ar trebui să răspund? Dacă aș spune că nu știu, sigur, conducătoarea și ceilalți colegi ar spune că nu făceam lucrarea practică, iar asta ar fi jenant. M-am gândit că aș putea împărtăși ceea ce știam de dinainte, iar apoi să văd ce aș putea face după aceea. Așadar, am răspuns: „S-au făcut rânduieli pentru întreaga lucrare și am adăugat câțiva membri în echipă.” Conducătoarea a spus imediat: „Nu răspunzi la întrebare, ci tergiversezi. Asta înseamnă că ești viclean. Dacă nu știi, recunoaște și cercetează cât mai curând posibil. De ce ești atât de indirect? Asta nu e bine. O greșeală e o greșeală, iar tu ar trebui s-ai curajul să recunoști!” M-am simțit agitat și neliniștit și-mi ardea fața. Se întâmplase tocmai de ce mă temusem. Am simțit că-mi pierdusem reputația, că toți mă deslușiseră. Știam că era corect ce-a spus conducătoarea, dar, în sufletul meu, nu m-am putut supune. Am simțit că nu trebuia să spună atât de multe despre asta. Nu era bine dacă mă ocupam de asta cât mai curând? De ce, păcatele mele, a trebuit să mă emondeze în fața tuturor? Am fost foarte supărat, așa că m-am rugat în tăcere: „Dumnezeule, simt că sunt potrivnic celor întâmplate azi și nu mă pot supune. Te rog să mă luminezi, ca să mă pot cunoaște și să-nvăț o lecție.”

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Să examinăm mai întâi ce fel de întrebare i-a adresat Iahve Dumnezeu Satanei. «De unde vii?» Nu este aceasta o întrebare directă? Există vreun înțeles ascuns? Nu; este doar o întrebare directă. Dacă ar fi să vă-ntreb: «De unde vii?», atunci cum ați răspunde? Este o întrebare grea ca să răspundeți? Ați spune: «De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ»? (Nu.) Voi n-ați răspunde astfel. Așadar, cum vă simțiți când îl vedeți pe Satana răspunzând în acest fel? (Simțim că Satana este absurd, dar și înșelător.) Poți să spui ceea ce simt? De fiecare dată când văd aceste cuvinte ale Satanei, sunt dezgustat, pentru că Satana vorbește, dar totuși, cuvintele lui nu au substanță. A răspuns Satana la întrebarea lui Dumnezeu? Nu, cuvintele rostite de Satana nu au fost un răspuns, nu au dus la nimic. Nu au fost un răspuns la întrebarea lui Dumnezeu. «De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ.» Care e înțelegerea ta în ceea ce privește aceste cuvinte? De unde exact vine Satana? Ați primit un răspuns la această întrebare? (Nu.) Acesta este «geniul» uneltirilor viclene ale Satanei – a nu lăsa pe nimeni să descopere ceea ce spune de fapt. După ce ai auzit aceste cuvinte, tot nu poți distinge ceea ce a spus, deși a terminat de răspuns. Totuși, Satana crede că a răspuns perfect. Tu cum te simți atunci? Dezgustat? (Da.) Acum începi să simți dezgust ca răspuns la aceste cuvinte. Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și înșelător. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: «Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este «geniul» din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Am văzut din ceea ce dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu că toate vorbele și faptele Satanei poartă motive ascunse și viclenie. Pentru a-și ascunde intențiile rușinoase, vorbește pe ocolite, ca oamenii să nu înțeleagă. E foarte perfid și viclean. Satana răspunde la întrebările lui Dumnezeu cu afirmații ambigue și înșelătoare. E dezgustător pentru Dumnezeu. Cât despre mine, evident că nu știam cum decurgea udarea noilor veniți, dar nu am fost sincer. Am dat un non-răspuns pentru a-l deruta pe lider. Am răspuns la întrebare fără a-i permite liderului să vadă adevărul. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, pentru ca liderul să nu știe că nu făceam lucrarea practică și pentru ca frații și surorile de acolo să nu mă desconsidere, am spus cu nerușinare ceva pentru a face ca faptele să pară neclare, pentru a-i induce în eroare și a-i înșela. Dădeam dovadă de o fire satanică! Gândindu-mă la trecut, așa eram de obicei cu frații și surorile. Uneori, unii oameni îmi puneau niște întrebări bazate pe competențe, dar eu nu înțelegeam prea bine acele lucruri și mă temeam că, dacă spuneam adevărul, asta i-ar face să mă desconsidere, deci spuneam lucruri de genul: „Dacă această chestiune nu e rezolvată, nu e doar o problemă cu nivelul tău de calificare, nu-i așa? Nu e oare din cauză că ți-ai făcut datoria de mântuială? Sau oare nu cumva nu reușești să înveți și să comunici?” În aparență, se părea că răspund la întrebare, dar, în inima mea, știam că un astfel de răspuns nu rezolva problema. Credeam că dacă, la rândul meu, le pun astfel de întrebări, vor reflecta asupra lor și că, de asemenea, vor înceta să-mi mai pună întrebări. În acest fel, neajunsurile mele nu ar fi fost dezvăluite. Mereu eram viclean și înșelător pentru a-mi proteja reputația și statutul. Preferam să spun minciuni decât să pierd reputația. Asta a dezvăluit pe deplin natura mea vicleană și șireată, că mă săturasem de adevăr. Am crezut că e foarte inteligent să minți și să înșeli, dar, de fapt, e o nesăbuință! Chiar dacă i-am păcălit și i-am indus în eroare pe toți, iar ei mă admirau și credeau că pot să duc la îndeplinire lucrarea și să îmi fac bine datoria, Dumnezeu nu ar fi fost de acord – El ar fi fost dezgustat de mine. Atunci, la ce mai era bună aprobarea acestor oameni? În acel moment, m-am simțit jalnic și descurajat. Eram ocupat de dimineața până seara, dar nu eram capabil să spun nici măcar un singur lucru sincer. Firea mea vicleană nu se schimbase deloc. Nu aveam niciun adevăr-realitate. Faptul că am fost atât de aspru expus, emondat de conducătoare în acea zi a fost un avertisment pentru mine! Știam că nu mai puteam continua așa, ci trebuia să mă căiesc în fața lui Dumnezeu, să caut să fiu o persoană onestă și să trăiesc acea realitate.

După aceea, m-am întrebat ce alte comportamente necinstite mai aveam. Știam că trebuie să fac o analiză introspectivă și să mi le schimb. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că au fost și anumite părți pline de viclenie în rezumatul meu asupra lucrării. Am consemnat mai detaliat lucrările care au fost făcute mai minuțios, mai complet. Dar despre lucrările făcute în mod grosier și ineficient, am scris în termeni generali sau nu am scris deloc cum progresa. Îmi amintesc că era un proiect care nu obținea rezultate bune și, când a venit timpul să fac rezumatul lucrării, am început să iau în considerare ce ar crede toți despre mine dacă aș scrie adevărul. Ar spune că n-am putut să fac bine nici măcar acel mic proiect, că am fost incompetent? Am cântărit argumentele pro și contra și am decis să nu scriu despre progresul acelui proiect, ca nimeni să nu știe, și așa poate vor crede că am fost prea ocupat și uitasem de el. Complotam, fiind înșelător iar și iar. Eram atât de viclean! De-a lungul anilor mei de credință, chiar dacă îndeplinisem multe îndatoriri, puteam să îndur unele greutăți și să plătesc un preț, nu depuneam efort pentru a practica adevărul. Mă gândeam doar cum să-mi protejez reputația și statutul, așa că tot nu vorbeam și nu mă purtam nici ca o persoană onestă. Nu aveam curajul să fiu simplu și deschis – era jalnic. Uneori, mă întrebam: Dumnezeu ne-a vorbit atât de mult, iar eu am citit destul de mult din cuvintele Lui, dar trăiesc eu oare realitatea vreunora dintre ele? Nici măcar nu puteam să scriu un rezumat exact al lucrării. În acest fel, ce aș câștiga în cele din urmă? M-am simțit în pragul pericolului. Fără să mă căiesc și să urmăresc o schimbare a firii, aș fi alungat oricând de către Dumnezeu. Am spus o rugăciune în inima mea: „Dumnezeule, sunt atât de corupt. Mint și înșel mereu pentru a-mi proteja reputația și statutul. Te rog să mă luminezi ca să mă pot cunoaște cu adevărat.”

Apoi, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă vă ia la întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va emonda? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul statutului și prestigiului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și întrebările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o trădezi – chiar dacă trădezi firea unui antihrist – nu vei fi, în niciun caz, definit drept un antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți recunoști propria fire de antihrist și în care ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și eviți responsabilitatea și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cei de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar ei nu mă mai folosesc odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți iubești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist. De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Care sunt beneficiile statutului? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii în a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, părerea bună și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și respectul lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu care îți oferă demnitate și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi privilegiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă și statut. Prin urmare, ce trebuie rezolvat înainte de a rezolva problemele legate de prețuirea și urmărirea statutului? În primul rând, observă natura problemei de a face rău și de a te angaja în șiretlicuri, ascundere și mușamalizare, precum și de a refuza supravegherea, întrebările și investigația casei lui Dumnezeu, pentru a te bucura de privilegiile statutului. Nu e aceasta împotrivire și opoziție flagrantă față de Dumnezeu? Dacă poți vedea până la natura și consecințele râvnirii la privilegiile statutului, problema urmăririi acestuia va fi rezolvată. Și fără capacitatea de a vedea până la esența râvnirii la privilegiile statutului, această problemă nu va fi niciodată rezolvată” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”). M-au ajutat să înțeleg că nu mă puteam opri din a minți și a înșela, fiindcă îmi prețuiam prea mult reputația și statutul. Pentru a-mi proteja renumele și poziția, și pentru ca liderul să nu vadă realitatea eșecurilor mele de a urmări lucrarea, am încercat să uneltesc, să fac trucuri și să-l induc în eroare pe lider prin cuvintele mele. În rezumatul meu despre lucrare, îmi acopeream neajunsurile, scriind doar despre ce era bine, nu și despre ce era rău, astfel încât ceilalți să mă considere un lider care făcea lucrarea practică. Îmi era teamă că îmi vor vedea adevărata față și nu mă vor mai admira, iar atunci nu m-aș mai fi putut bucura de sentimentul de superioritate conferit de acel statut. Când am văzut în cuvintele lui Dumnezeu: „A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist”, am înțeles, în sfârșit, ce problemă serioasă era asta. M-am gândit la acei antihriști care sunt excluși. Ei urmăresc mereu faima și statutul când își fac datoria, iar în spatele scenei fac mereu trucuri și sunt înșelători. Asta perturbă în mod serios lucrarea bisericii, așadar, ei sunt demascați și dați afară. Există și lideri falși, care se bucură de beneficiile statutului. Sunt mereu vicleni când își fac datoria și ascund adevărul atunci când nu fac lucrare reală, ceea ce stăvilește lucrarea bisericii. Îmi aduc aminte de o soră care se ocupa de lucrarea de evanghelizare. Ea se ocupa și de altă lucrare la acea vreme, dar era înșelătoare și șireată în ambele posturi. La lucrarea de evanghelizare, ea spunea că e ocupată cu cealaltă lucrare, iar la cealaltă lucrare, susținea că e ocupată cu lucrarea de evanghelizare. De fapt, nu-și făcea treaba în niciuna dintre părți și a sfârșit prin a fi dată în vileag și alungată. Învățăturile trase din eșecurile altora au fost un avertisment pentru mine. Jucând tot felul de jocuri și fiind înșelător de dragul renumelui și al statutului, doar mă păcăleam pe mine și pe ceilalți, fiind nesăbuit. Dumnezeu vede totul și Lui îi plac oamenii cinstiți. Numai oamenii cinstiți au o poziție sigură în casa lui Dumnezeu, iar oamenii vicleni vor fi demascați și alungați mai devreme sau mai târziu. În credința mea, nu căutam să fiu o persoană cinstită, ci mă prefăceam, dădeam o impresie falsă și, chiar dacă pe unii i-am păcălit, nu am putut scăpa de privirea cercetătoare a lui Dumnezeu. În cele din urmă, Dumnezeu m-ar fi demascat și m-ar fi alungat. Apoi, mi-am dat seama de importanța faptului de a fi cinstit și am știut că a fi cinstit precum cere Dumnezeu și a accepta privirea Lui cercetătoare în toate lucrurile sunt singura cale de a obține încuviințarea Lui. Precum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă un om spune întotdeauna ce este cu adevărat în inima lui, dacă vorbește cu sinceritate, dacă vorbește pe șleau, dacă este sincer și deloc nepăsător sau superficial în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă poate să practice adevărul pe care îl înțelege, atunci acea persoană are o speranță să dobândească adevărul. Dacă o persoană se acoperă tot timpul și își ascunde inima, astfel încât nimeni să nu o vadă clar, dacă dă o impresie falsă pentru a-i înșela pe ceilalți, atunci este într-un mare pericol, într-o mare încurcătură, îi va fi foarte greu să obțină adevărul. Puteți vedea care sunt perspectivele cuiva după viața sa de zi cu zi și după cuvintele și acțiunile sale. Dacă acea persoană se preface tot timpul, își dă aere, atunci nu este o persoană care acceptă adevărul și, mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluită și alungată. […] Oamenii care nu își deschid niciodată inimile, care încearcă tot timpul să ascundă și să tăinuiască lucruri, care pretind că sunt respectabili, care vor ca ceilalți să aibă o părere bună despre ei, care nu le permit celorlalți să-și facă o idee deplină despre ei, care vor ca oamenii să-i admire – nu sunt acești oameni nechibzuiți? Astfel de oameni sunt extrem de nechibzuiți! Asta pentru că adevărul despre oameni se va dezvălui mai devreme sau mai târziu. Pe ce cale merg ei cu acest fel de comportament? Aceasta este calea fariseilor. Sunt ipocriții în pericol sau nu sunt? Aceștia sunt oamenii pe care Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult, așadar, crezi că sunt în pericol sau nu? Toți cei care sunt farisei merg pe calea distrugerii!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Să te ascunzi și să disimulezi mereu, să te prefaci tot timpul este calea greșită, iar dacă nu te întorci de pe acea cale, în cele din urmă, vei fi distrus. M-am rugat lui Dumnezeu și m-am hotărât, pregătit să urmăresc o schimbare a firii și să fiu o persoană cinstită.

M-am gândit la ce spune cuvântul lui Dumnezeu: „Tot ceea ce faci, fiecare acțiune, fiecare intenție și fiecare reacție ar trebui aduse înaintea lui Dumnezeu. Chiar și viața ta spirituală de zi cu zi – rugăciunile tale, apropierea ta de Dumnezeu, modul în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, părtășia cu frații și surorile, și viața în sânul Bisericii – și contribuția ta în parteneriat pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu ca să le cerceteze atent. O astfel de practică te ajută să dobândești creșterea în viață. Procesul de acceptare a cercetării atente a lui Dumnezeu este procesul de purificare. Cu cât poți să accepți mai mult cercetarea atentă a lui Dumnezeu, cu atât ești mai purificat și mai în rânduială cu voia lui Dumnezeu, ca să nu te lași pradă depravării, iar inima ta va trăi înaintea Lui. Cu cât accepți mai mult cercetarea Lui atentă, cu atât mai mari vor fi umilirea Satanei și puterea ta de a te lepăda de trup. De aceea, acceptarea cercetării atente a lui Dumnezeu este o cale a practicii pe care oamenii ar trebui să o urmeze” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Sale”). Meditând la cuvintele Sale, am dobândit o cale de practică: acceptarea atentei cercetări a lui Dumnezeu. Câtă vreme acceptăm atenta cercetare a lui Dumnezeu, motivele și ideile noastre viclene și înșelătoare pot fi ușor remediate, și doar așa pot inimile noastre să devină din ce în ce mai pure și oneste și doar astfel vom putea fi capabili să practicăm adevărul cu ușurință și să ne îndeplinim bine îndatoririle. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am început să-mi deschid inima către El, să nu mă mai prefac, să nu mă mai par altfel și să accept examinarea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Apoi, când scriam rezumatul unei lucrări, mă avertizam să fiu cinstit și să accept examinarea lui Dumnezeu, să descriu cu acuratețe lucrarea pe care n-o făcusem bine. Când conducătorul mă întreba despre lucrare, practicam conștient zicerea adevărului. Când ceilalți îmi puneau întrebări, eram sincer în legătură cu ceea ce nu știam. Dacă știam, spuneam că știu, iar dacă nu știam, spuneam că nu știu. După ce am pus asta în practică, m-am simțit mult mai relaxat. Am experimentat că acceptarea conștientă a examinării lui Dumnezeu e o cale de a pătrunde în adevărul-realitate și de a alunga corupția. Fără a fi emondat, nu mi-aș fi examinat în mod serios firea coruptă și chiar nu aș fi urmărit adevărul pentru a pătrunde în realitate. Și, indiferent de câți ani aș fi avut credință, câte îndatoriri aș fi îndeplinit sau cât aș fi suferit, firea mea coruptă nu s-ar fi schimbat deloc, niciodată. N-aș fi putut fi mântuit nici dacă m-aș fi ținut de credința mea până la sfârșit și mi-ar fi fost sortit să fiu alungat de Dumnezeu.

Faptul că atunci am fost emondat mi-a arătat importanța faptului de a fi cinstit și am căpătat o oarecare înțelegere asupra firii mele satanice viclene și șirete. Au fost iubirea și mântuirea lui Dumnezeu.