de Ye Qiu, China

În iunie anul acesta, am fost aleasă diacon de udare. Într-o zi, eu și sora Cheng Lin am ținut o întrunire a nou-veniților. Noii credincioși au multe noțiuni. Mă temeam că părtășia mea n-avea să fie clară și că problemele lor n-aveau să fie rezolvate, așa că i-am cerut liderului să mă ajute să găsesc câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre noțiunile lor. În ziua întrunirii, în timp ce aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu referitoare la noțiunile noilor credincioși, am simțit luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, iar noțiunile lor au fost îndepărtate. Când ne pregăteam să încheiem, Cheng Lin m-a întrebat: „Răspunsurile tale la întrebările nou-veniților au fost foarte detaliate azi. Ai avut părtășie cu liderul dinainte?” Auzind asta, m-am blocat. De vreme ce eram nouă în datoria aceea, oare ea bănuia că prestația mea nu-mi reflecta adevăratul nivel? Dar mă temeam că, dacă eram sinceră, Cheng Lin avea să-mi vadă adevărata statură și să creadă că nu eram un lucrător capabil. Dacă vedea că mare parte din părtășie era de la lider, oare mai avea să mă admire? M-am gândit că nu-i puteam spune adevărul. Așadar, am zis: „Nu.” Imediat ce am spus asta, am simțit că-mi trădasem conștiința. Sigur că eu și liderul avuseserăm deja părtășie despre asta, însă eu am privit-o în ochi și am zis nu. Oare nu mințeam cu bună știință? Dacă, într-o zi, venea liderul și Cheng Lin întreba despre asta, minciuna mea avea să fie descoperită. Ce umilință! Toți aveau să-mi spună că eram foarte înșelătoare. Gândindu-mă la asta, n-aveam liniște. În noaptea aceea am dormit sporadic. A doua zi, m-am pregătit să mă destăinui, dar cuvintele îmi ajungeau pe vârful limbii și nu le puteam rosti. Mă temeam că, dacă îi spuneam, Cheng Lin avea să mă desconsidere și să creadă că eram nepricepută, prea axată pe apreciere și statut. Ar fi putut spune că eram foarte vicleană, să mint într-o chestiune atât de măruntă. După ce m-am gândit la asta, n-am spus nimic. Pe drum spre casă, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). M-am simțit și mai vinovată. Nu puteam spune niciun lucru sincer. Cum puteam fi un om onest, plăcut de Dumnezeu? Simțeam o mare greutate strivindu-mi inima. Mă simțeam îngrozitor. M-am întrebat: știu prea bine că Dumnezeu urăște mincinoșii trădători, deci de ce e atât de greu să spun adevărul?

Reflectând, mi-am dat seama că nu mințisem despre un singur lucru. Eram adesea la fel și cu alte lucruri. Odată, liderul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda lunar. Abia începusem sarcina și nu-i înțelegeam pe deplin principiile, așa că nu puteam prelua prea mulți. Dar dacă spuneam adevărul, mi-era teamă că liderul avea să spună că aveam lipsuri și nu puteam îndeplini sarcina. Așadar, am umflat puțin numerele. Numărul meu era suficient de mare, dar tot nu mă simțeam în largul meu. Îmi era teamă că, ulterior, avea să arate că n-aveam conștiință de sine sau, mai grav, putea întârzia intrarea în viață a noilor credincioși. Dar deja o spusese și-mi era rușine să fiu sinceră cu liderul. Trebuia să înghit în sec și să continui. Cu câteva zile înainte, liderul m-a întrebat cât durase să rezolvă problema unui nou-venit. La început, nu înțelesesem pe deplin noțiunea nou-venitului, așa că avusesem părtășie de multe ori. Când liderul a întrebat despre asta, m-am temut că, dacă spuneam adevărul, avea să spună că-mi lipsea calibrul. O problemă măruntă, care să necesite mai multe părtășii, m-ar putea face să par nepricepută și ineficientă. Ca să-mi protejez imaginea, am mințit și am spus că s-a rezolvat într-o singură părtășie. După aceea, n-am avut liniște, de teamă că-ntr-o zi aveam să fiu expusă. Amintindu-mi de purtarea mea, am văzut că mințeam mult încercând să-mi protejez imaginea și să le fac o impresie bună oamenilor. Trăiam în întuneric și durere, atât de departe de standardele de a fi un om onest ale lui Dumnezeu. M-am gândit la frații și surorile care lucrau să devină oameni onești și să-și înlăture naturile înșelătoare. Unii chiar scriseseră mărturii personale. Însă, după ani de credință, eu încă mințeam atât de mult, complet lipsită de onestitate. Dacă aș fi continuat să cred așa, sigur urma să fiu alungată de Dumnezeu. Am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule, cred în Tine de mulți ani. Chiar și acum, încă mint și înșel când e vorba de interesele mele. Asta Te dezgustă. Nu vreau să continui așa. Te rog să mă îndrumi ca să-mi rezolv problema mințitului.”

Am citit un pasaj în devoționalele mele. „În viața lor de zi cu zi, oamenii spun multe lucruri inutile, neadevărate, ignorante, stupide și justificatoare. La bază, ei spun aceste lucruri de dragul propriei mândrii, pentru a-și satisface propria vanitate. Rostirea acestor minciuni este revărsarea firilor lor corupte. Rezolvarea acestei corupții îți va curăți inima și, astfel, te va face din ce în ce mai pur și din ce în ce mai cinstit. De fapt, toți oamenii știu de ce spun minciuni: o fac de dragul intereselor, imaginii, vanității și statutului lor. Și comparându-se cu ceilalți, încearcă să își întreacă limitele. Drept rezultat, minciunile lor sunt expuse și văzute de ceilalți, ducând, în schimb, la pierderea imaginii, caracterului și demnității. Acesta este rezultatul prea multor minciuni. Când minți prea mult, fiecare cuvânt pe care îl rostești este contaminat. Totul este fals și nimic nu poate fi adevărat sau faptic. Deși s-ar putea să nu-ți pierzi imaginea când minți, deja te simți întinat pe dinăuntru. Te va mustra conștiința și te vei disprețui și desconsidera. «De ce trăiesc atât de jalnic? Este chiar atât de greu să spun un lucru sincer? Trebuie să spun aceste minciuni doar pentru imagine? De ce este atât de obositor să trăiesc așa?» Poți să trăiești într-un mod care nu este obositor. Dacă practici să fii o persoană onestă, poți să trăiești ușor și liber, dar când alegi să minți pentru a-ți proteja imaginea și vanitatea, viața ta este foarte obositoare și dureroasă, ceea ce înseamnă că asta e durere autoprovocată. Care este prestigiul pe care îl obții spunând minciuni? Este ceva gol, ceva total lipsit de valoare. Când minți, îți trădezi propriul caracter și propria demnitate. Aceste minciuni îi costă pe oameni demnitatea lor, îi costă caracterul lor, iar Dumnezeu le consideră neplăcute și odioase. Chiar merită? Deloc. Este aceasta calea cea dreaptă? Nu. Cei care mint adesea trăiesc captivi în firile lor satanice și sub stăpânirea Satanei, nu în lumină sau înaintea lui Dumnezeu. Deseori trebuie să te gândești cum să spui o minciună, iar după ce minți, trebuie să te gândești cum să o mușamalizezi, iar dacă nu o mușamalizezi suficient de bine, minciuna va ieși la iveală, așa că trebuie să-ți frămânți creierii pentru o acoperire. Nu este acesta un mod obositor de a trăi? Este prea obositor. Merită? Deloc. Ce rost are să-ți frămânți creierii pentru a minți și a acoperi minciuna doar de dragul vanității și al statutului? În cele din urmă, te vei gândi la asta și îți vei spune în sinea ta: «De ce mă fac să trec prin asta? Este prea obositor să minți și să ascunzi asta. A face lucrurile în acest fel nu va funcționa. Este mai ușor să fii o persoană onestă.» Vrei să fii o persoană onestă, dar nu poți renunța la imaginea, vanitatea și interesele tale. Poți doar să minți și să folosești minciunile pentru a apăra aceste lucruri. […] Poate crezi că folosirea minciunilor îți poate proteja reputația, statutul și vanitatea dorită, dar aceasta este o mare greșeală. Minciunile nu numai că nu reușesc să-ți apere vanitatea și demnitatea personală, ci și mai grav, te fac și să pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă pe moment îți aperi reputația și vanitatea, ceea ce pierzi este adevărul și Îl trădezi pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că pierzi cu totul ocazia de a dobândi mântuirea Lui și de a fi desăvârșit. Aceasta este cea mai mare pierdere și un regret veșnic” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Toate cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau starea reală. Mințeam și înșelam mereu ca să-mi protejez vanitatea și mândria. Mă prefăceam și era un mod epuizant de a trăi, care mă făcea nefericită. Când am început să ud noi credincioși, Cheng Lin a văzut să părtășia mea era bună și m-a întrebat dacă avusesem părtășie cu liderul. Era o întrebare normală. Puteam să răspund cu un simplu „da”. Însă îmi era teamă că avea să mă desconsidere dacă spuneam adevărul. Cu gândul la reputația mea, am spus o minciună cu bună știință. În plus, când liderul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda lunar, n-am răspuns pe baza priceperii mele reale. Mă temeam că, dacă dădeam un număr mic, liderul avea să spună că eram incompetentă, așa că l-am umflat intenționat. Apoi m-am temut că n-aveam să fac față. Stresul din datoria mea era epuizant. Și eu făceam la fel când udam noi credincioși. Înțelegând superficial adevărul, am avut nevoie de mai multe părtășii ca să rezolv problema nou-venitului. Însă mă gândeam la ce avea să creadă liderul despre mine, așa că am spus că am avut nevoie de o singură părtășie. Mințisem și înșelasem iar și iar ca să-mi protejez vanitatea și mândria, să primesc aprobarea celorlalți. Eram atât de vicleană și falsă! Consideram că, dacă nu spuneam adevărul, ceilalți și liderul n-aveau să-mi știe adevăratul nivel de îndemânare și îmi puteam proteja imaginea. Dar Dumnezeu vede tot. Pot păcăli alți oameni, dar niciodată pe Dumnezeu. După o vreme, toți aveau să capete discernământ asupra mea. Aveau să vadă că-mi lipsea realitatea adevărului și că mințteam mereu. De fapt, m-am simțit groznic după ce-am mințit. Mă temeam de ziua în care minciuna mea avea să fie expusă, iar eu aveam să fiu văzută așa cum eram. Nu numai că aveam să fiu umilită, dar sigur aveam să pierd și încrederea celorlalți. Pe termen lung, grijile și neliniștea mă chinuiau. Era epuizant. Eram în întuneric și durere. Mințind și înșelând continuu, fără să practic adevărul sau a fi un om onest, nu numai că viața mea a avut de suferit, ci trăiam și fără demnitate, lucru dezgustător pentru Dumnezeu. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteţi de la tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbeşte din ale lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Lui Dumnezeu îi plac oamenii onești și îi urăște pe cei înșelători. Ar fi trebuit să vorbesc și să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu, spunând lucrurilor pe nume. Da înseamnă da, nu însemnă nu. Dar eu am mințit în repetate rânduri ca să-mi protejez imaginea. Prin ce sunt diferită de diavolul Satana? Diavolul minte mereu. Nu are niciodată nimic sincer de spus. Și eu mințisem mult până atunci. Dacă nu mă căiam, eram sigură ca aveam să fiu alungată. Mi-am stors creierii să mint și să port măști, ca să-mi protejez imaginea și să mă bucur de niște câștiguri imediate. Dar, drept urmare, Dumnezeu a fost dezgustat, oamenii m-au respins, iar eu am suferit. Era o idioțenie.

Am continuat să reflectez asupra mea și am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Când oamenii se dedau înșelăciunii, ce intenții izvorăsc din asta? Și care este scopul? Fără excepție, este pentru a dobândi statut și prestigiu; pe scurt, este de dragul intereselor lor. Și ce stă la baza urmăririi intereselor? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase, iar firile lor înșelătoare sunt astfel dezvăluite. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Mai întâi trebuie să identifici și să știi care sunt interesele, ce aduc ele oamenilor și care sunt consecințele urmăririi lor. Dacă nu te poți lămuri cu privire la acest lucru, atunci să te lepezi de ele va fi mai ușor de zis, decât de făcut. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt «Fiecare om pentru el și diavolul îl ia pe cel mai din urmă» și «Îmbogățește-te sau mori încercând». În mod clar, ei trăiesc doar pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – dacă își pierd interesele – nu vor fi capabili să supraviețuiască, de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese și astfel majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, cu excepția propriilor interese. Ei le văd ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc doar pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „O persoană înșelătoare s-ar putea să știe că e vicleană, că îi place să mintă și nu-i place să spună adevărul și că încearcă mereu să ascundă ce face de ceilalți oameni, dar, totuși, se va bucura de aceste lucruri, gândindu-se: «Să trăiești în felul acesta e grozav! Tot timpul păcălesc oamenii, dar ei nu-mi pot face același lucru. Aproape mereu sunt mulțumit când e vorba de propriile interese, mândrie, statut și vanitate. Lucrurile merg conform planurilor mele, fără cusur, lin și nimeni nu-și poate da seama de adevăr.» Este acea persoană dispusă să fie onestă? Nu. Această persoană crede că înșelăciunea și escrocheria sunt inteligență și înțelepciune, lucruri pozitive. Ea prețuiește aceste lucruri și nu poate suporta să se descurce fără ele. «Acesta este felul perfect de a te comporta și un mod confortabil de a trăi», crede ea. «Numai în acest fel are valoare viața și numai așa mă vor invidia și mă vor admira ceilalți. Ar fi nesăbuit și prostesc din partea mea să nu trăiesc după filosofii satanice. Aș suferi întotdeauna pierderi – aș fi hărțuit, discriminat și tratat ca un lacheu. Nu există nicio valoare în a trăi astfel. Nu voi fi niciodată o persoană cinstită!» Va renunța acest tip de persoană la firea ei înșelătoare și va practica onestitatea? În niciun caz. […] Ei nu iubesc lucrurile pozitive, nu tânjesc după lumină și nu iubesc calea lui Dumnezeu sau adevărul. Le place să urmeze tendințe lumești, sunt vrăjiți de statut și prestigiu, le place să exceleze printre ceilalți, sunt adepții statutului și prestigiului, îi venerează pe cei măreți și celebri, dar, de fapt, venerează demonii și pe Satana. În sufletul lor, nu caută adevărul sau lucrurile pozitive, ci pledează pentru învățare. În inima lor, nu sunt de acord cu cei care caută adevărul și mărturisesc pentru Dumnezeu; în schimb, sunt de acord cu oamenii care au talente speciale și daruri și îi admiră. Ei nu merg pe calea credinței în Dumnezeu și a căutării adevărului, ci urmăresc statutul, faima și puterea, se zbat să fie oameni enigmatici și vicleni, încearcă să se integreze în păturile înalte ale societății, pentru a deveni figuri celebre. Ei vor să fie întâmpinați cu adulație și primiți cu bucurie oriunde merg; ei vor să fie idoli pentru oameni. Astfel de oameni vor ei să fie. Ce fel de cale este asta? Aceasta este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios. Ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-i venereze și să-i urmeze, ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, orice șiretlic, în orice împrejurare. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, ci vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat de ce eram capabilă să mint și să înșel iar și iar și de ce nu îndrăzneam să mă destăinui și să fiu un om onest. Fiindcă am o natură înșelătoare. Îmi era lehamite de adevăr și nu iubeam lucrurile pozitive. Nu pusesem pe primul loc câștigarea adevărului, a fi cineva care-L bucură pe Dumnezeu. În schimb, prețuiam filosofii satanice precum: „Fiecare pentru el”, „Aşa cum un copac trăieşte pentru scoarţa lui, un om trăieşte pentru demnitatea și prestigiul său” și „Nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni”, precum și pe imaginea și interesele mele. Când eram mică, aveam o rudă care absolvise doar gimnaziul, dar spunea că era absolvent de facultate. Când era clar că nu se pricepea, se lăuda, spunând că studiase acel lucru. Când mințea și se prefăcea în felul acela, nu numai că oamenii nu-l desconsiderau, dar îl apreciau și admirau. Am fost influențată de acest lucru. Fără să-mi dau seama, în inima mea, am aprobat aceste abordări satanice. Consideram că, uneori, o minciună chiar putea rezolva o problemă. Nu numai că poți căștiga admirație, dar s-ar puteasă primești ce vrei. Așa că am continuat să trăiesc după această perspectivă după ce am venit în casa lui Dumnezeu. Dacă un lucru îmi împlica imaginea sau interesele, nu mă puteam abține și mințeam, înșelam și mă prefăceam. Chiar și când mă simțeam vinovată după ce mințeam, nu îndrăzneam să mă destăinui tuturor, de teamă că, dacă eram sinceră, aveau să mă vadă cum eram și să aibă o părere proastă despre mine. Mai bine muream decât să fiu umilită în felul acela. Am preferat să trăiesc în întuneric și nefericire decât să spun o vorbă adevărată, devenind tot mai falsă și înșelătoare. Partidul Comunist e la fel. Oricât de multe lucruri scandaloase și malefice face, nu le arată niciodată, ci amăgește lumea cu minciunile lui. Se preface grozav, glorios și corect, ca să înșele oamenii, să amăgească oamenii de rând. E atât de demn de dispreț și malefic! Nu mințeam și înșelam la fel ca Partidul Comunist? Asta mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de cale este asta? Aceasta este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios. Ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-i venereze și să-i urmeze, ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, orice șiretlic, în orice împrejurare. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, ci vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință.” Dumnezeu e credincios. El ne cere să fim oameni pnești ca să-I câștigăm mântuirea, în final. Dar Satana folosește tot felul de filosofii și aberații ca să înșele și să corupă oamenii, făcându-ne să mințim și să înșelăm mereu pentru reputația și statutul nostru, devenind tot mai falși și înșelători. În final, vom coborî în iad și vom fi pedepsiți împreună cu el. Atunci am văzut clar motivele viclene și vicioase ale Satanei. L-am urât din tot sufletul și am fost dispusă să încerc să fiu un om onest.

Ulterior, am mai citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Faptul că Dumnezeu cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă cu adevărat pe cei care sunt înșelători și că Lui nu-I plac oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, motivele și metodele lor de înșelăciune; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, iar adevărul îi tratează pe toți la fel. Și astfel, dacă vrem să devenim cei care sunt iubiți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să schimbăm principiile existenței noastre: nu mai putem să trăim după filosofiile Satanei, nu mai putem să umblăm cu minciuni și înșelăciune, trebuie să lăsăm în urmă toate minciunile și să devenim onești și, în acest mod, părerea lui Dumnezeu despre noi se va schimba. În prealabil, oamenii s-au bazat întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și înșelăciune pentru a trăi printre semeni și au folosit filosofii satanice drept bază pentru existență, viață și drept fundamentul după care s-au ghidat. Era ceva ce Dumnezeu disprețuia. Printre necredincioși, dacă vorbești sincer, spui adevărul și ești o persoană onestă, vei fi defăimat, judecat și respins, ca să urmezi tendințele lumești, să trăiești după filosofiile satanice, să devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. Lucrurile stau exact invers în casa lui Dumnezeu. Cu cât minți mai mult și joci feste, cu atât mai mult aleșii lui Dumnezeu se vor sătura de tine și te vor respinge. Dacă refuzi să te pocăiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice și să folosești conspirații și să elaborezi uneltiri pentru a te ascunde și a te preface, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și alungat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi urăște pe oamenii înșelători, numai cei onești pot prospera în casa Lui, iar cei înșelători vor fi respinși și alungați în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii tale în viață și cea spre mântuire, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți examinarea Lui, să accepți judecata și mustrarea Lui și să dobândești viața și adevărul. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi statutului, prestigiului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu și la a atinge mântuirea. Alegi statutul și prestigiul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și te lepezi de adevăr, nu ești netot? Pentru a spune lucrurilor pe nume, este o mare pierdere pentru un mic avantaj. Prestigiul, statutul, banii și interesul sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii își înlătură firea coruptă care îi face să urmărească statutul și prestigiul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărul dobândit de oameni este etern; Satana nu li-l poate lua, nici nimeni altcineva. Ai renunțat la interesele tale, dar ceea ce ai câștigat sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate îți aparțin. Le-ai câștigat pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea și viața veșnică ale lui Dumnezeu. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii trag foloase în detrimentul adevărului, atunci ceea ce pierd sunt viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai proști” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că doar un om onest poate să fie mântuit și să intre în Împărăția Cerurilor. Oameni înșelători doar ajung să fie expuși și alungați de Dumnezeu. Calea pe care o alege cineva și felul de om care este afectează direct destinația lui finală. Însă eu eram atât de oarbă. În loc să iubesc adevărul, mă axam numai pe imaginea mea, până în punctul în care am mințit în mod repetat și m-am prefăcut. După asta, n-am avut curajul să mă destăinui și tot nu mă ocupasem nici de cele mai esențiale minciuni. Nu-mi schimbasem deloc firea. Dacă aș fi continuat să cred așa, cum aș fi putut fi mântuită de Dumnezeu? Am văzut că reputația și câștigul personal n-au nicio valoare. S-ar putea să câștigi admirația și sprijinul celorlalți în felul acela, dar nu merită să-L dezguști pe Dumnezeu mințind constant și pierzând șansa la mântuire.

În timp ce căutam calea de a deveni un om onest, am văzut asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că, pentru a fi un om onest și a vorbi sincer, atunci când ceva îmi implică mândria sau interesele, mai întâi ar trebui să mă rog și să accept analiza minuțioasă a lui Dumnezeu. Orice defecte sau neajunsuri am, orice corupție arăt, nu le pot ascunde sau masca. Doar destăinuindu-mă și căutând adevărul pot rezolva problema mințitului, puțin câte puțin. Orice corupție arăt și orice defecte și neajunsuri am, de fapt, Dumnezeu poate vedea clar, așa că nu le pot ascunde cu minciuni și prefăcătorie. Chiar dacă alții nu mă cunosc bine la început, cu timpul, toți mă vor vedea clar. Și deși eram responsabilă de lucrarea de udare, eram nouă în datoria aceea și încă aveam multe defecte. Când nu înțelefeam bine noțiunile sau probleme unui nou-venit sau nu puteam să am părtășie clară despre un adevăr pe care nu-l știam bine, să caut ajutorul unui lider era o abordare normală, deloc rușinoasă. Trebuia să-mi înfrunt public neajunsurile și să fiu suficient de curajoasă ca să spun adevărul, să-l practic și să fiu o persoană onestă. Asta e calea corectă. Când m-am gândit la asta, inima mi s-a luminat. M-am rugat și m-am căit lui Dumnezeu. Aveam să nu mai acționez pentru reputația și interesele mele, ci, în schimb, să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ulterior, m-am întâlnit cu sora Cheng Lin și i-am spus despre problemele mele cu mințitul. M-am simțit foarte relaxată și liberă. Știam că țineam mul la imaginea mea și-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Când se ivea ceva, aveam tendința să-mi protejez reputația și interesele și nu mă puteam abține să nu mint. M-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi vegheze inima, ca să-mi pot da seama când eram pe cale să mint și să pot schimba repede direcția, devenind o persoană deschisă și onestă.

Odată, într-o întrunire cu un lider, ne-a cerut părerea despre problema unui nou credincios. Eram foarte agitată. Un lider era prezent. Cunoștea adevărul și principiile mai bine decât mine. Ar fi fost clar într-o clipă dacă puteam să identific problema, dacă aveam dreptate sau greșeam și dacă erau abateri. Dacă nu puteam să văd esența problemei sau s-o rezolv, ce avea să creadă liderul despre mine? Deveneam tot mai agitată gândindu-mă la asta și nu puteam să mă calmez și să mă gândesc la problemă. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). M-am gândit: „E adevărat. Ar trebui să fiu sinceră și să spun adevărul. Dacă pot sau nu să văd problema sau greșesc cu ceva, tot ar trebui să fiu directă, să nu mă ascund, să mă maschez sau să mă prefac sau să mă gândesc la părerea liderului despre mine. Tot ce contează e practicarea adevărului și a fi un om onest înaintea lui Dumnezeu.” Aceste gânduri mi-au permis să mă calmez. Apoi am putut să-mi spun părerea. După ce a ascultat, liderul a avut părtășie despre lucrurile pe care le omiseserăm. Am avut multe de câștigat din acest fel de schimb. După aceea, în timpul udării, când am întâlnit probleme pe care nu le-am înțeles, am căutat liderul, care m-a ajutat pe baza neajunsurilor mele. Am învățat mult mai multe din asta.

Prin această experiență, am simțit ce minunat este să spui adevărul, așa cum ni-l spune Dumnezeu. E foarte relaxant și eliberator. Nu mai trăiesc în neliniștea și durerea minciunilor. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu! Dacă n-aș fi fost expusă în aceste situații sau judecată și dezvăluită de cuvintele lui Dumnezeu, n-aș fi avut o astfel de înțelegere și schimbare.