de Zhang Han, Grecia

Mă ocupam constant de producțiile video în cadrul bisericii, apoi, într-o zi din iunie 2020, un lider mi-a spus că biserica avea nevoie de oameni pentru chestiunile generale și voia să mă transfere pe mine. Când am auzit vestea, m-am gândit că lucrarea era doar trudă și nu arăta la fel de bine ca datoria mea actuală care necesita abilități. Totuși, m-a consolat puțin faptul că era din cauza lipsei de personal. Dar, mai târziu, am aflat că destul de multe alte persoane au fost transferate la acea datorie fiindcă fuseseră demise, iar unele erau destul de în vârstă. Atunci, toate neînțelegerile și împotrivirea din inima mea au ieșit la iveală. Dacă era doar muncă necalificată, oricine o putea face. M-am gândit și la frații și surorile din jurul meu care erau mereu promovați, primind tot timpul slujbe mai importante. Exact când lucrarea lui Dumnezeu era aproape de finalizare, eu am primit o poziție atât de neremarcabilă. Oare aveam o șansă la mântuire? Dar atunci nu putea accepta asta. M-am adâncit în negativism. Eram plină de îndoieli: de ce mi-au schimbat de fapt datoria? Era necesar pentru lucrare? Nu mă ocupasem niciodată de chestiuni generale și nu posedam acele abilități. Poate liderul a crezut că îmi lipsea calibrul și nu eram demnă să fiu pregătită pentru producția video, așa că a găsit o scuză să mă transfere. Am continuat să pun decizia la îndoială și voiam să știu cum mă evaluase cu adevărat liderul. Voiam să știu dacă aceasta era o „promovare” sau o „retrogradare”. Am fost destul de abătută câteva zile. Mai ales când mă gândeam că liderul probabil mă transferase fiindcă îmi lipsea calibrul, simțeam că perspectivele mele de viitor erau sumbre și mă simțeam foarte nefericită. Am venit înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune: „Dumnezeule, nu pot accepta situația în care sunt și sunt plină de neînțelegeri în ceea ce Te privește. Nu știu cum voi trece peste asta. Te rog, luminează-mă să mă cunosc și să ies din starea asta negativă.”

După ce m-am rugat, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă Îl abordezi mereu pe Dumnezeu conform noțiunilor și închipuirilor omului și le folosești pentru a măsura tot ceea ce face Dumnezeu, pentru a măsura cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, nu înseamnă acest lucru că-L îngrădești pe Dumnezeu, nu înseamnă că te împotrivești Lui? Ar putea tot ceea ce face Dumnezeu să se potrivească cu noțiunile și închipuirile omului? Și dacă nu se potrivește, tu, ca urmare, nu accepți sau nu asculți? În astfel de momente, cum ar trebui să cauți adevărul? Cum ar trebui să-L urmezi pe Dumnezeu? Acest lucru implică adevărul; un răspuns ar trebui căutat în cuvintele lui Dumnezeu. Când cred în Dumnezeu, oamenii ar trebui să se limiteze la locul unei ființe create. Indiferent de moment, indiferent dacă Dumnezeu este ascuns de tine sau ți S-a arătat, indiferent dacă poți să simți sau nu iubirea lui Dumnezeu, trebuie să știi care-ți sunt responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle – trebuie să înțelegi aceste adevăruri cu privire la practicare. În caz că încă te agăți de noțiunile tale, spunând: «Dacă pot vedea clar că această chestiune este în concordanță cu adevărul și în conformitate cu închipuirile mele, atunci mă voi supune; dacă nu îmi este clar și nu pot confirma că acestea sunt acțiunile lui Dumnezeu, atunci voi aștepta mai întâi un timp și mă voi supune odată ce sunt sigur că acest lucru a fost făcut de Dumnezeu», atunci ești tu o persoană care se supune lui Dumnezeu? Nu ești. […] Care este datoria unei ființe create? (De a sta la locul unei ființe create, de a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu și de a se supune rânduielilor lui Dumnezeu.) Așa este. Și acum, că ai găsit rădăcina, nu este această problemă ușor de rezolvat? A sta la locul unei ființe create și a asculta de Creator, Dumnezeul tău, este cel mai important lucru pe care trebuie să-l respecte fiecare ființă creată” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”). Din cuvintele lui Dumnezeu am aflat că, în calitate de ființă creată, rațiunea de bază pe care trebuie s-o posed este să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu în orice situație. Chiar dacă nu înțeleg pentru scurt timp, ar trebui să mă rog și să caut cu inima plină de acceptare și supunere. Comparând asta cu comportamentul meu, am văzut că aveam prea multe condiții pentru supunere. De obicei, într-o situație care se potrivea cu noțiunile mele și care nu-mi influența interesele, mă puteam supune și accepta. Dar această schimbare a datoriei mele avea legătură cu viitorul și destinul meu, așa că nu mă puteam supune ei și muream de curiozitate să întreb despre ea, să aflu ce se întâmpla cu adevărat. După ani de credință, încă nu aveam nici cea mai mică supunere față de Dumnezeu. Doar o mică schimbare a datoriei mele m-a tulburat enorm, și mă împotriveam atât de mult, ca să nu mai vorbesc de o problemă majoră care se apropia. Oare aveam statură? Am fost rușinată și jenată să înțeleg asta și m-am simțit pregătită să mă supun și să-mi fac datoria cum se cuvine.

Când m-am apucat serios de muncă, mi-am dat seama că gestionarea chestiunilor generale nu era atât de simplă pe cât crezusem. Există principii de înțeles în fiecare etapă și simțeam cu adevărat că oricare ar fi slujba, există lecții de învățat și adevăruri de pătruns. Dar, după un timp, am constatat că nu eram la fel de iscusită la gestionarea lucrurilor ca ceilalți frați și surori, și eram și mai lentă decât ei. Cât privește abilitățile și eficiența, eram cu mult în urma lor. Într-o seară, un lider a venit să-mi vorbească și mi-a spus că nu aveau nevoie de atâția oameni la acea lucrare, și că aveau nevoie să mă ocup de un proiect video. Mintea mi s-a golit când am auzit asta. Am vrut să-l întreb pe lider care erau motivele specifice pentru schimbarea datoriei mele, dar am simțit că n-ar fi chibzuit să întreb așa direct. Mi-am înghițit vorbele. După întâmplare, am tot rememorat conversația noastră, încercând să găsesc în vorbele ei motivul pentru transferul meu. Oare eram ineficientă în datoria mea și acesta era motivul lor pentru a scăpa de mine? Dar ea a zis că aveau nevoie de mine pentru lucrarea video, deci poate era un transfer normal. Dar, dacă era vorba doar de necesitățile lucrării, mă puteam întoarce după puțin timp, fără a fi nevoie să fiu înlăturată. Cu siguranță crede că nu am calibru și că nu pot face acea datorie. „Nu avem nevoie de mulți oameni pentru chestiuni generale” trebuie să fi fost scuza pentru a mă demite. Această soră probabil nu mi-a spus că-mi lipsea calibrul ca să nu mă supere. În acel moment, m-am întristat. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că, după toți anii mei de credință, nu puteam gestiona bine nici chestiunile generale. La ce eram bună? Eram doar un rebut? Mai aveam speranță la mântuire în credința mea? Urma să fiu expusă și izgonită? Dar aveam atâtea gânduri complicate și mă simțeam tot mai deprimată. N-o ascultam cu atenție pe soră când îmi spunea despre lucrarea video și când m-a dus la o ședință ce le rezuma lucrarea, n-am fost pe deplin atentă. Chiar am ațipit la final. În acel timp, eram neglijentă și leneșă în datoria mea, fără să port vreo povară. Când cineva mă întreba despre transferul meu, mă prefăceam că n-am auzit și nu voiam să răspund. Chiar nu voiam să recunosc că nu mi-am făcut bine datoria. Voiam să mă ascund singură și să nu văd pe nimeni. Un timp, am fost complet pierdută în întuneric și nu puteam vedea voia lui Dumnezeu. Mă simțeam ca și cum calea credinței mele ajunsese la sfârșit și sufeream enorm.

La un moment dat, am citit cuvintele lui Dumnezeu despre cum văd antihriștii o schimbare a datoriei lor și mi-am înțeles starea. Dumnezeu spune: „În împrejurări normale, un om ar trebui să accepte schimbările în datoria sa și să se supună acestora. Ar trebui, de asemenea, să mediteze la propria persoană, să recunoască esența problemei și să-și recunoască neajunsurile. Este ceva foarte benefic și foarte ușor de îndeplinit de către oameni – nu este atât de greu. Schimbările din datoria cuiva nu sunt obstacole insurmontabile; sunt suficient de simple ca oricine să le poată analiza clar și trata corect. Când se fac ajustări în îndatoririle lor, oamenii ar trebui cel puțin să se supună, să beneficieze de pe urma reflectării asupra lor, cât și să dobândească o evaluare mai exactă a calificării eficienței din îndatoririle lui. Dar situația nu e aceeași pentru antihriști. Ei sunt diferiți de oamenii normali, indiferent ce li se întâmplă. În ce constă această diferență? Nu se supun; nu cooperează în mod proactiv, nici nu caută adevărul deloc. În schimb, simt repulsie față de el și i se împotrivesc, îl analizează, îl contemplă și-și frământă creierii cu speculații: «De ce nu mi se permite să îndeplinesc această datorie? De ce sunt transferat la o datorie neimportantă? Este acesta un mijloc de a mă dezvălui și de a mă alunga?» În mintea lor, se tot gândesc la cele întâmplate, analizându-le la nesfârșit și meditând intens asupra lor. Când nu s-a întâmplat nimic, ei sunt perfect în regulă, dar când se întâmplă ceva, încep să le clocotească inimile ca în apele furtunoase, iar capetele lor sunt pline de întrebări. Din exterior, poate părea că ei sunt mai buni decât alții în cântărirea problemelor, dar, de fapt, antihriștii sunt pur și simplu mai răi decât oamenii normali. Cum se manifestă acest rău? Considerațiile lor sunt extreme, complexe și secrete. Lucrurile care nu i s-ar întâmpla unei persoane normale, unei persoane cu conștiință și rațiune, sunt obișnuite pentru un antihrist. Când se face o simplă ajustare la datoria lor, oamenii ar trebui să răspundă printr-o atitudine de ascultare, să facă așa cum le spune casa lui Dumnezeu și ceea ce sunt capabili și, indiferent de ceea ce fac, să facă acel lucru pe cât de bine le permite puterea lor, din toată inima și din toată puterea lor. Ceea ce a făcut Dumnezeu nu este din greșeală. Un adevăr atât de simplu poate fi practicat de către oameni cu puțină conștiință și raționalitate, dar acest lucru depășește abilitățile antihriștilor. Când este vorba de ajustarea îndatoririlor, antihriștii vor veni imediat cu raționamente, sofisme și împotrivire și, în adâncul lor, refuză să o accepte. Ce anume este în inima lor? Neîncredere și îndoială, apoi, îi încearcă pe ceilalți, folosind tot felul de metode. Verifică terenul cu vorbele și faptele lor, ba chiar îi constrâng și ademenesc pe oameni, prin mijloace ticăloase, să spună adevărul și să vorbească sincer. Ei încearcă să pună lucrurile cap la cap: mai exact, de ce au fost transferați? De ce nu li s-a permis să-și îndeplinească datoria? Cine, mai exact, trăgea sforile? Cine încerca să încurce lucrurile pentru ei? În inimile lor, continuă să se întrebe de ce, continuă să încerce să afle ce se întâmplă cu adevărat, astfel încât să poată afla cu cine să se certe sau cu cine să-și regleze conturile. Ei nu știu să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra lor înșiși, pentru a vedea care este problema în ceea ce-i privește, nu caută un motiv în interiorul lor, nu se roagă lui Dumnezeu, nu reflectează asupra lor și nu spun: «Care este problema în modul în care îmi îndeplinesc datoria? Oare sunt neglijent și superficial și lipsit de principii? A existat vreun efect?» În loc să-și pună vreodată aceste întrebări, ei se îndoiesc constant de Dumnezeu în inimile lor: «De ce mi-a fost realocată datoria? De ce sunt tratat în acest fel? De ce sunt atât de iraționali? De ce sunt nedrepți cu mine? De ce nu se gândesc la mândria mea? De ce mă atacă și mă înstrăinează în acest fel?» Toate aceste «de ce»-uri sunt o revelație vie a caracterului și a firii corupte ale antihriștilor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există nicio funcție și speranța de a câștiga binecuvântări”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că m-am comportat la fel de hain precum antihriștii. Când mi-a fost schimbată datoria, am părut impasibilă, dar, de fapt, eram într-o stare de tulburare. Mă îndoiam și căutam motivul schimbărilor și adevăratul înțeles al fiecărui cuvânt al liderilor, de ambele dăți. Chiar am suspectat că am fost transferată fiindcă nu aveam calibrul pentru gestionarea chestiunilor generale și am înțeles greșit că Dumnezeu m-a trecut prin mai multe transferuri ca să mă expună ca o netrebnică și ca să folosească asta pentru a mă izgoni. Aveam o natură atât de haină și de vicleană! Mă gândeam prea mult la chestiunea schimbării datoriei mele, cercetând-o și analizând-o, încercând să aflu din cuvintele liderilor ce credeau cu adevărat despre mine și folosind asta pentru a stabili cât de sus sau jos mă situam în biserică, dacă într-adevăr aveam un loc în inima lui Dumnezeu și ce șansă aveam să fiu mântuită și binecuvântată. Eram suspicioasă, plină de îndoieli, refractară și dificilă, care sunt firile antihristului. Mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Oamenii sinceri gândesc simplu. Sunt deschiși și sinceri cu Dumnezeu și cu oamenii, fără îndoieli sau precauții. Ei pot accepta adevărul și caută și chibzuiesc la voia lui Dumnezeu în situațiile pe care El le creează. Dumnezeu le permite să învețe tot mai mult și să dobândească adevărul. În acel moment, mi-am dat seama că viclenia și îndoielile mele m-au făcut atât de nefericită și deprimată și m-au îndepărtat de Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să trăiesc ghidată de firea mea vicleană. Schimbările aduse datoriei mele nu au corespuns noțiunilor mele, dar vreau să mă supun și să le accept și să caut și să-Ți cunosc voia.”

Mai târziu m-am întrebat de ce am avut o reacția așa puternică la fiecare schimbare a datoriei mele. Apoi am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care m-au ajutat să înțeleg schimbările din credința mea. „Judecând după atitudinea și perspectiva unui antihrist cu privire la schimbarea datoriei sale, în ce constă problema lui? Este aceasta o problemă serioasă? (Este.) Cea mai mare greșeală a lui este că nu ar trebui să facă o legătură între schimbarea datoriei sale și primirea binecuvântărilor; acesta este un lucru pe care, cu siguranță, nu ar trebui să-l facă. De fapt, nu există nicio legătură între cele două, dar pentru că inima antihristului este plină de dorințe de a fi binecuvântat, indiferent de datoria pe care o îndeplinește, el o pune în legătură și în relație cu faptul de a fi sau nu binecuvântat. Ca atare, este incapabil să-și îndeplinească datoria cum se cuvine și poate fi doar dat în vileag și alungat; aceasta este vina lui, singur s-a pornit pe această cale disperată” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există nicio funcție și speranța de a câștiga binecuvântări”). „A fost o schimbare perfect potrivită a datoriei, dar antihriștii spun că este făcută pentru a-i chinui, că nu sunt tratați ca ființe umane, că familiei lui Dumnezeu îi lipsește iubirea, că sunt tratați ca niște mașinării, chemați atunci când este nevoie de ei, apoi dați deoparte când nu este nevoie de ei. Nu e aceasta o logică întortocheată? Are conștiință sau rațiune cineva care spune așa ceva? Nu are pic de umanitate! Distorsionează o chestiune perfect rațională; transformă o practică total adecvată în ceva negativ – nu reprezintă acest lucru răul unui antihrist? Poate cineva care este atât rău să înțeleagă adevărul? În niciun caz. Aceasta este problema unui antihrist; va răstălmăci logica oricărui lucru care i se întâmplă. De ce gândesc ei într-un mod întortocheat? Pentru că sunt extrem de răi prin natură, răi în esență. Natura și esența unui antihrist sunt, în primul rând, rele, urmate de ticăloșia lor, iar acestea sunt principalele lor caracteristici. Natura rea a antihriștilor îi împiedică să înțeleagă corect orice și, în schimb, ei distorsionează și interpretează greșit totul, merg la extreme, despică firul în patru și nu se pot ocupa cum se cuvine de lucruri și nu caută adevărul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există nicio funcție și speranța de a câștiga binecuvântări”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că mă comportam exact ca un antihrist, crezând că datoria mea și primirea binecuvântării erau inextricabil legate. Credeam că promovarea și îndeplinirea unei datorii pe care o vedeam ca mai importantă însemnau o șansă mai bună la mântuire. Dar demiterea sau îndeplinirea unei datorii pe care o vedeam trivială m-au făcut să cred că aveam mai puține șanse la mântuire. Din cauza acestei perspective greșite, când biserica mi-a schimbat datoria, am fost foarte sensibilă și am analizat prea mult lucrurile. N-am putut aborda corect chestiunea, de teamă că, dacă nu eram atentă, mi-aș fi pierdut orice speranță la mântuire și binecuvântări. În credința mea, am pus binecuvântările pe primul loc și, în fața acestor transferuri, primul meu gând a fost dacă eram promovată sau retrogradată. Dacă arăta ca o funcție inferioară, mă simțeam retrogradată, expusă și izgonită. Eram nefericită și m-am subestimat din cauza acestui lucru mărunt. Îmi doream atât de mult binecuvântările! E perfect normal pentru biserică să schimbe datoriile oamenilor. Uneori se bazează pe statura, calibrul sau abilitățile lor, care vor fi prielnice pentru lucrarea bisericii și pentru propria lor intrare în viață. Uneori există o problemă cu atitudinea lor față de datoria lor și trăiesc în corupție, așadar, prin schimbarea datoriei lor, ei pot veni în fața lui Dumnezeu pentru a reflecta, pentru a se cunoaște și pentru a se căi în fața lui Dumnezeu, ca să nu mai meargă pe calea greșită. Aceasta e marea mântuire a lui Dumnezeu. Uneori asta cere lucrarea și trebuie făcute schimbările potrivite la timpul potrivit. Liderul se baza pe necesitățile lucrării și, văzând cum chestiunile generale erau foarte dificile pentru mine, mi-a dat o datorie potrivită abilităților mele, ca să fiu utilă. Era un lucru bun. Dar eram așa de rea și vicleană prin natura mea, mă gândeam doar la binecuvântări, legând cele întâmplate de primirea binecuvântării, văzând lucrurile distorsionat. Credeam că mi-au schimbat datoria pentru a mă expune și izgoni. Ce ridicol! Aveam concepții greșite și apărări împotriva lui Dumnezeu. Cum puteam învăța și pătrunde adevărul așa? Și cum îmi puteam îndeplini bine datoria? Gândul acesta mi-a provocat anumite regrete și mă uram pentru că am fost oarbă și nu am urmărit adevărul. Nu voiam să mai fiu așa. Eram pregătită să renunț la dorința de a obține binecuvântări, să caut adevărul în orice situație creată de Dumnezeu și să-mi fac datoria.

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Factorul decisiv în ceea ce privește dacă oamenii pot fi sau nu mântuiți este, în principal, dacă au conștiință și rațiune. Dacă oamenii pot respecta această linie, atunci ei dețin conștiință și rațiune. Astfel de oameni au speranța mântuirii. Dacă depășesc această linie, vor fi alungați. Care este limita roșie pentru tine? Spui: «Chiar dacă Dumnezeu mă bate și mă ceartă, mă respinge și nu mă va mântui, tot nu voi avea nicio plângere. Voi fi ca un bou sau ca un cal: voi continua să slujesc până la final, răsplătind iubirea lui Dumnezeu.» Toate acestea sună frumos, dar ești cu adevărat capabil să realizezi acest lucru? Dacă într-adevăr deții un asemenea caracter și o astfel de hotărâre, atunci îți spun clar: ai speranță de mântuire. Dacă nu ai acest caracter, dacă ești lipsit de conștiință și rațiune, atunci slujirea ta nu va dura până la final. Știi cum va acționa Dumnezeu față de tine? Nu știi. Știi cum te va încerca Dumnezeu? Nici asta nu știi. Dacă îți lipsește o bază, o limită roșie, un mijloc corect de urmărire, iar morala și valorile tale nu sunt în conformitate cu adevărul, atunci, când întâmpini o piedică, un eșec sau încercări și rafinare, nu vei fi capabil să rămâi ferm – caz în care vei fi în pericol. Ce rol joacă conștiința și rațiunea? Dacă spui: «Am auzit toate aceste predici și chiar înțeleg o parte din adevăr. Dar nu am pus-o în practică, nu L-am mulțumit pe Dumnezeu, Dumnezeu nu mă susține – și dacă, în cele din urmă, Dumnezeu mă abandonează și nu mă mai vrea, aceasta va fi dreptatea lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu mă pedepsește și mă blestemă, nu Îl voi părăsi pe Dumnezeu. Oriunde mă duc, sunt o creatură a lui Dumnezeu, voi crede pentru totdeauna în Dumnezeu și, chiar dacă trebuie să lucrez ca un bou sau ca un cal, nu voi înceta să urmăresc și nu-mi pasă care va fi finalul meu» – dacă aceasta este cu adevărat hotărârea ta, atunci bine: vei fi capabil să rămâi ferm. Dacă îți lipsește această hotărâre și nu te-ai gândit niciodată la aceste lucruri, atunci este, fără îndoială, o problemă în caracterul tău, în conștiința și rațiunea ta. Asta pentru că, în inima ta, nu ai vrut niciodată să faci nimic pentru Dumnezeu. Tot ce faci este să ceri binecuvântări de la Dumnezeu. Întotdeauna calculezi, în mintea ta, ce binecuvântări vei primi dacă faci un efort sau suferi greutăți în casa lui Dumnezeu. Dacă tot ceea ce faci este să calculezi aceste lucruri, îți va fi foarte dificil să rămâi ferm. Dacă poți fi mântuit sau nu depinde doar de măsura în care ai sau nu conștiință și rațiune. Dacă nu ai conștiință și rațiune, nu ești apt să fii mântuit, pentru că Dumnezeu nu mântuiește demonii și fiarele. Dacă alegi să mergi pe calea urmăririi adevărului, dacă mergi pe calea lui Petru, Duhul Sfânt te va lumina și te va îndruma în înțelegerea adevărului și va crea situații pentru tine care te fac să experimentezi multe încercări și rafinare și să fii desăvârșit. Dacă nu alegi calea urmăririi adevărului, ci mergeți pe calea antihristului Pavel, atunci Îmi pare rău – Dumnezeu tot te va testa și te va examina. Dar nu se poate nega faptul că nu vei face față examinării lui Dumnezeu; când ți se va întâmpla ceva, te vei plânge de Dumnezeu, iar când vei fi testat, te vei lepăda de Dumnezeu. În acel moment, conștiința și rațiunea ta nu vor fi de niciun folos și vei fi alungat. Dumnezeu nu mântuiește oamenii care nu au conștiință sau rațiune; acesta este standardul minim” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au pus pe gânduri. După schimbarea datoriei mele, am simțit că nu mai aveam nicio speranță la mântuire. M-am împotrivit lui Dumnezeu și m-am plâns. Am fost neglijentă și negativă în datoria mea și m-am folosit de asta pentru a-mi vărsa nemulțumirea. Îmi lipseau cu adevărat umanitatea și rațiunea și nu aveam nici cea mai fundamentală conștiință. Eram ca cei care nu-și mai fac datoria după ce speranțele lor de a fi binecuvântați sunt năruite. Dacă n-ar fi fost luminarea și îndrumarea oportune ale lui Dumnezeu, care mi-a permis să-mi înțeleg motivele și dorința de binecuvântări și să-mi văd fața urâtă, satanică după ce mi-am pierdut speranța pentru viitor, nu vreau să mă gândesc cât de mult aș fi decăzut. Sigur nu aș fi fost capabilă să fac o datorie și, în final, aș fi fost alungată de Dumnezeu. Gândul la această posibilitate era înfricoșător. De asemenea, mi-am dat seama cât de esențială este pentru credința oamenilor urmărirea subiectivă. Cei care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu sunt cinstiți în datoria lor și nu cer binecuvântări în credința sau datoria lor. Sunt fericiți să facă servicii, chiar și fără un rezultat bun sau o destinație. Acest tip de caracter este necesar pentru a face față încercărilor din tot felul de medii. De asemenea, am găsit o cale a practicii din cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să mă supun, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, și să mă concentrez pe urmărirea adevărului și pe curățirea și schimbarea alterărilor din credința mea.

Odată, în devoționalele mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o înțelegere practică a standardelor lui Dumnezeu pentru mântuire. „Multor oameni nu le este clar ce înseamnă să fii mântuit. Unii cred că numărul anilor în care au crezut în Dumnezeu este direct proporțional cu șansa de a fi mântuiți. Unii oameni cred că, cu cât înțeleg mai multe doctrine spirituale, cu atât sunt mai multe șanse să fie mântuiți, sau unii cred că liderii și lucrătorii vor fi cu siguranță mântuiți. Acestea sunt toate noțiuni și închipuiri omenești. Cheia acestui lucru este că oamenii trebuie să înțeleagă ce înseamnă mântuirea. A fi mântuit înseamnă în primul rând să fii eliberat de influența Satanei, să fii eliberat de păcat și să te întorci cu adevărat către Dumnezeu și să-L asculți. Ce trebuie să dețineți pentru a fi liberi de păcat și de influența Satanei? Adevărul. Dacă oamenii speră să dobândească adevărul, trebuie să fie înarmați cu multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să fie capabili să le experimenteze și să le practice, astfel încât să poată înțelege adevărul și să intre în realitatea adevărului. Numai atunci pot fi mântuiți. Dacă o persoană poate fi sau nu mântuită nu are nicio legătură cu cât de mult timp a crezut în Dumnezeu, cunoștințele pe care le au, cât de mult suferă sau dacă au daruri și puncte tari. Singurul lucru direct legat de mântuire este posibilitatea persoanei de a dobândi adevărul. Așadar, astăzi, câte adevăruri ai înțeles în mod autentic? Și câte dintre cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta? În care dintre toate cerințele lui Dumnezeu ai dobândit intrarea? În timpul anilor tăi de credință în Dumnezeu, cât de multă intrare în realitatea cuvântului lui Dumnezeu ai dobândit? Dacă nu știi sau dacă nu ai reușit să intri în nicio realitate a cuvântului lui Dumnezeu, atunci, sincer, nu ai nicio speranță de mântuire. Nu e cu putință să fii mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că șansa la mântuire a unei persoane nu are legătură cu datoria sa. Mântuirea are legătură cu obținerea adevărului, cu lepădarea de păcat și de firea satanică și cu supunerea adevărată față de Dumnezeu. Dobândirea adevărului depinde de urmărirea și calea aleasă de o persoană. Dumnezeu e drept, niciodată părtinitor. Oricare ar fi calibrul sau datoria unei persoane, cât timp caută adevărul și se concentrează pe propria schimbare a firii, poate învăța treptat adevărul, se poate lepăda de corupție și poate fi mântuită. M-am gândit la niște lideri pe care-i cunoscusem. Păreau hotărâți în urmărirea lor, iar părtășia lor în adunări era limpede, așa că m-am gândit că sigur vor fi mântuiți. Îi adulam și îi admiram. Spre surprinderea mea, ulterior au fost expuși pentru că au urmat calea antihristului. Păreau să aibă o credință înflăcărată, iar părtășia lor era grozavă, dar era doar doctrină, o imagine falsă pentru a-i amăgi pe ceilalți. De fapt, urmăreau renumele și statutul, lucrând la propriul proiect, fără a munci deloc. Ca urmare, lucrarea bisericii a fost grav perturbată și ei au fost izgoniți. M-am gândit și la numeroșii frați și surori care se concentrau pe urmărirea adevărului, deși aveau datorii obișnuite, care nu erau impresionante. Dădeau dovadă de o anumită corupție în fața problemelor neașteptate, dar puteau să reflecteze, să se cunoască și să practice adevărul pentru a-și rezolva corupția. Își schimbau firea vieții. Dar în ceea ce mă privește, fusesem o credincioasă de mulți ani fără a urmări de fapt adevărul, așa că încă nu pătrunsesem în realitatea adevărului. În fața unei mici schimbări a datoriei mele, am avut așa o imensă neînțelegere și plângeri, fără nicio supunere. N-am putut scăpa de negativismul meu. Fără a mă concentra pe urmărirea și practicarea adevărului, la finalizarea lucrării lui Dumnezeu, sigur aș fi rămas cu mâinile goale și aș fi fost izgonită.

Aceste schimbări ale datoriei mele m-au făcut să-mi înțeleg firea vicleană, haină. Am văzut și că perspectiva mea asupra credinței și motivele pentru binecuvântări nu s-au schimbat și am înțeles că mântuirea unei persoane nu este legată de datoria sa. Cheia este dacă poate urmări adevărul, dacă firea vieții sale se schimbă, dacă se supune lui Dumnezeu.