de Grace, Italia

Îmi fac datoria de actriță de ani de zile. În mai 2022, conducătorii mi-au cerut să mă instruiesc pentru a fi regizoare și să și lucrez cu jumătate de normă la verificarea videoclipurilor. Pe atunci, deși mă aflam sub o oarecare presiune, eram dispusă să mă străduiesc să progresez și să-mi dau toată silința. Eram ocupată în fiecare zi și totul mă făcea să mă simt foarte împlinită.

În august 2022, am început filmările pentru o nouă producție, iar regizorii ne-au cerut, mie și surorii Judith, să participăm la castingul pentru rolul principal, însă nu am fost deosebit de dornică. Simțeam că două îndatoriri mă țineau deja suficient de ocupată și că, dacă aș fi trecut proba de casting și aș fi devenit protagonista, cu siguranță aș fi fost copleșită cu trei îndatoriri. Mai târziu, Judith a fost aleasă pentru rolul principal, iar eu pentru al treilea rol. Nu doar că nu am fost dezamăgită că nu am primit rolul principal, ci, de fapt, m-am bucurat în sinea mea. Acest al treilea personaj avea mai puține replici, iar rolul nu era foarte important, deci ar fi fost relativ mai ușor, așa că l-am acceptat cu bucurie. Mai târziu, regizorii au văzut că Judith părea oarecum posacă, lucru care nu se potrivea cu personalitatea pozitivă și puternică a protagonistei, așa că mi-au sugerat să particip din nou la casting pentru rolul principal. Când am auzit vestea, primele mele gânduri au fost: „Aceste trei îndatoriri mă țin deja suficient de ocupată; dacă mă aleg pe mine pentru rolul principal, nu voi fi și mai încărcată? În plus, rolul principal are și câteva scene în care se plânge, deci ar fi o interpretare destul de dificilă. Ca să interpretez bine, aș avea nevoie de multă energie.” După ce m-am gândit bine, am simțit că nu puteam juca rolul. Așa că le-am spus regizorilor: „Protagonista e foarte calmă, dar eu sunt cam tânără, nu foarte calmă și nu sunt potrivită pentru acest rol. Judith a depus deja mult efort pentru acest rol, iar vârsta și temperamentul ei se potrivesc, de asemenea, mai bine. Doar expresiile ei nu sunt tocmai potrivite, dar puțin ajutor în plus ar trebui să remedieze situația. Așa că nu cred că e nevoie să mai particip la casting.” Mai târziu, după câteva discuții, toată lumea a ajuns la concluzia că Judith se potrivea, într-adevăr, mai bine cu temperamentul protagonistei și că i-ar fi prins bine mai mult ajutor. Deși această chestiune a trecut astfel, mi-am ascuns intenția detestabilă de a nu vrea să joc rolul principal, de teamă să nu sufăr fizic, iar după aceea, m-am simțit întrucâtva vinovată. Eram oarecum conștientă de starea mea, dar nu am căutat adevărul și pur și simplu am lăsat chestiunea să treacă.

După aceea, fiecare zi era complet programată și mă simțeam oarecum lipsită de chef. Uneori, regizorii se întâlneau seara ca să discute despre probleme legate de producție, iar eu mă simțeam reticentă și nemotivată, gândindu-mă în sinea mea: „Grăbiți-vă și terminați odată discuția! După ce terminați, vă puteți odihni, dar eu tot trebuie să verific videoclipurile. Când voi avea de verificat mai puține videoclipuri?” Uneori, pentru a finaliza mai curând aceste sarcini, când verificam videoclipurile, le urmăream derulându-le rapid înainte, ca să pot termina mai devreme și să mă culc mai repede. Datoria de regizor presupune reflectarea asupra unor lucruri precum cadrele și prezentarea, dar eu simțeam că aceste lucruri necesitau un consum intelectual prea mare, așa că nu voiam să depun efort. Când actrița principală avea dificultăți în interpretarea ei, ceilalți regizori o ajutau cu sârguință și conștiinciozitate să interpreteze bine rolul, dar eu voiam doar să mă las pe tânjeală și să nu mă gândesc la rol. Îi împărtășeam surorii doar puțin din experiența pe care o dobândisem, ceea ce nu însemna cu adevărat că îmi îndeplineam rolul de regizoare. Cât despre al treilea rol pe care îl jucam, foloseam faptul că eram ocupată ca scuză și nu depuneam efort să mă gândesc la el, ceea ce ducea la o interpretare foarte slabă.

Într-o zi, o soră a avut părtășie cu mine, spunând că, pentru îndatoririle mele, nu eram dispusă să plătesc un preț, răsfățându-mă cu confortul fizic, și că foloseam șiretlicuri mărunte și încercam să mă las pe tânjeală. Știam că ea îmi semnala cu exactitate problemele, dar nu îmi dădeam seama de gravitatea situației. M-am gândit în sinea mea: „Oricum, nu pot face față atâtor îndatoriri și, întrucât nu contribui ca regizoare, mai devreme sau mai târziu, voi fi demisă. Dacă sunt demisă, așa să fie! O datorie în minus ar însemna mai puțină suferință trupească și că aș putea avea mai mult timp liber. Ar fi bine să fac și o datorie care implică o singură sarcină.” Deoarece nu mi-am schimbat mentalitatea, am devenit și mai pasivă în îndatoririle mele. În timpul filmărilor, au fost multe probleme, așa că progresul a fost deosebit de lent, dar singura mea preocupare era să reduc numărul îndatoririlor mele și, astfel, am rămas indiferentă la aceste probleme. Mai târziu, pentru că nu aveam un simț al poverii în îndatoririle mele, conducătorii nu m-au mai lăsat să regizez, ci mi-au cerut să mă concentrez în întregime asupra rolului pe care îl jucam. Deși aveam mai puține îndatoriri, tot nu puteam să găsesc nicio motivație și încă existau multe probleme cu interpretarea mea. În cele din urmă, din cauza problemelor de filmare și a interpretării noastre, a actorilor principali, care nu era conform standardului, filmarea a eșuat. Totodată, din cauza unor motive speciale, nu am mai putut să continui ca actriță, nici să revizuiesc videoclipuri. Faptul că mi-am pierdut îndatoririle una după alta tot nu mi-a trezit inima amorțită, iar eu tot nu am reflectat asupra mea în mod corespunzător. În schimb, am simțit că existau motive obiective pentru care-mi pierdusem îndatoririle. Mai târziu, biserica m-a desemnat responsabilă de lucrarea de evanghelizare, iar eu am simțit că ar trebui să prețuiesc această datorie, dar, după un timp, am revenit la vechile mele obiceiuri. Confruntată cu dificultățile întâmpinate de frați și de surori în predicarea Evangheliei, cu problemele de colaborare între lucrătorii evanghelici, cu problemele potențialilor destinatari ai Evangheliei și așa mai departe, am simțit că parcă era o muncă interminabilă și am început să mă las din nou pe tânjeală. De fiecare dată când trebuia să implementez lucrarea, nu făceam decât să pasez sarcina asta altcuiva. În fiecare zi, mă gândeam să termin repede sarcinile date de conducători ca să mă pot odihni mai devreme, iar când eram obosită, mă întrebam: „Există o datorie mai ușoară pe care aș putea să o fac? Această lucrare este mereu foarte solicitantă. Când pot să iau o pauză? Când se va termina această epuizare?” Nu mă așteptam ca aceste „dorințe” să se împlinească în curând.

Pe 9 iunie 2023, din cauza unor chestiuni particulare din zona mea, nu am mai putut contacta biserica sau pe frați și pe surori și am fost forțată să-mi întrerup îndatoririle. Această situație a apărut foarte brusc și nu mi-am putut reveni mult timp. Dintr-o dată, am trecut de la a fi ocupată la a nu avea nimic de făcut și m-am trezit complet derutată, neștiind ce să fac. Oricum mă gândeam la asta, pur și simplu nu puteam să înțeleg: acum, lucrarea de evanghelizare este foarte solicitantă și toți cei care își fac îndatoririle au atât de multe sarcini de făcut! De ce, brusc, nu mai pot să-mi fac îndatoririle? Deodată, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești viclean și delăsător, dacă nu îți faci datoria așa cum trebuie și mergi mereu pe o cale greșită, atunci Dumnezeu nu va acționa asupra ta; vei pierde această oportunitate, iar Dumnezeu va spune: «Nu ești bun; nu te pot folosi. Dă-te la o parte! Îți place să fii viclean și delăsător, nu-i așa? Îți place să fii leneș și să te complaci în confort, nu? Ei bine, atunci, complace-te în confort pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: e acest lucru o pierdere sau un câștig? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Judecata cuvintelor lui Dumnezeu m-a trezit instantaneu. Nu cumva îmi doream mereu să iau o pauză? Nu cumva îmi displăcea mereu osteneala, mă temeam de epuizare și mă lăsam pe tânjeală, păsându-mi doar de trupul meu? Ei bine, acum mă odihneam pe deplin, incapabilă să fac vreo datorie! Am simțit un gol în minte, iar cuvintele lui Dumnezeu mi-au tot răsunat în urechi: „Ei bine, atunci, complace-te în confort pentru totdeauna!” Aveam un sentiment de nedescris în inimă. Mă simțeam pur și simplu pustiită. Am analizat modul în care îmi făcusem anterior îndatoririle și m-a copleșit regretul, iar zilele mi le-am petrecut cufundată în vinovăție și mustrări de conștiință: de ce nu-mi prețuisem îndatoririle în mod corespunzător? De ce făcusem totul doar de mântuială?

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Să lucrezi doar mecanic, de formă, când îți îndeplinești datoria e absolut interzis. Dacă întotdeauna lucrezi mecanic, de formă, în timp ce-ți îndeplinești datoria, nu ai cum să ți-o îndeplinești la un standard acceptabil. Dacă vrei să-ți îndeplinești loial datoria, mai întâi trebuie să-ți rezolvi problema lucrului mecanic, de formă. Ar trebui să iei măsuri să corectezi situația de îndată ce observi asta. Dacă ești confuz, nu ești niciodată capabil să observi problemele, lucrezi mereu mecanic, de formă, și faci lucrurile într-o manieră superficială, atunci nu vei avea cum să-ți faci datoria bine. De aceea, întotdeauna trebuie să-ți faci datoria din inimă. Oamenii au obținut foarte dificil această oportunitate! Când Dumnezeu le dă o șansă, dar ei nu profită de ea, atunci acea șansă este pierdută – și chiar dacă, mai târziu, își doresc să găsească o astfel de oportunitate, este posibil să nu mai apară din nou. Nici lucrarea lui Dumnezeu și nici șansele cuiva de a-și realiza datoria nu așteaptă pe nimeni. Unii oameni spun: «Nu mi-am realizat bine datoria înainte, dar acum tot vreau s-o îndeplinesc. Ar trebui doar să încerc din nou.» E minunat să fii atât de hotărât, însă trebuie să știi clar cum să-ți îndeplinești bine datoria și trebuie să te străduiești să ajungi la adevăr. Numai cei care înțeleg adevărul își pot îndeplini bine datoria. Cei care nu înțeleg adevărul nu sunt calificați nici măcar să muncească. Cu cât îți este mai limpede adevărul, cu atât vei deveni mai eficient în datoria ta. Dacă poți vedea chestiunea aceasta așa cum este cu adevărat, atunci te vei strădui să ajungi la adevăr și ai o speranță de a-ți îndeplini bine datoria. În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să profiți de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te consumi pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau alunecos și lenevești, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut fiind alunecos sau lenevind. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au expus pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă poți să fii eficient în îndeplinirea datoriei, nu vei fi eliminat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi eliminat, dacă tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și ignori sarcinile care-ți revin, dacă întotdeauna ești superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi eliminat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu scrutează inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană. […] Oamenii trebuie întotdeauna să se examineze atunci când își îndeplinesc îndatoririle: «Am îndeplinit în mod adecvat această datorie? Mi-am pus inima în ea? Sau doar am făcut-o cât de cât?» Dacă ești mereu superficial, ești în pericol. Cel puțin, înseamnă că nu ai credibilitate și că oamenii nu pot avea încredere în tine. Vorbind mai serios, dacă mereu faci totul mecanic atunci când îți îndeplinești datoria și dacă Îl înșeli mereu pe Dumnezeu, ești în mare pericol! Care sunt consecințele faptului de a fi înșelător cu bună știință? Toată lumea poate să vadă că săvârșești fărădelegi cu bună știință, că trăiești doar potrivit firii tale corupte, că ești doar superficial, că nu practici adevărul deloc – ceea ce înseamnă că ești lipsit de umanitate! Dacă acest lucru se manifestă în tine tot timpul, dacă eviți greșelile majore, dar le comiți neîncetat pe cele minore și ești nepocăit de la început până la sfârșit, atunci ești o persoană rea, un neîncrezător și ar trebui să fii îndepărtat. Asemenea consecințe sunt odioase – ești pe deplin dezvăluit și eliminat ca neîncrezător și persoană rea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Citisem acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu de multe ori înainte, dar niciodată nu simțisem că-mi înțeapă atât de profund inima ca atunci. Făcându-mi îndatoririle superficial, recurgând la șiretlicuri, puteam să-i duc de nas pe oameni, dar nu-L puteam înșela pe Dumnezeu și, dacă aș fi continuat fără să mă pocăiesc, aș fi fost eliminată. M-am gândit la momentele în care îmi făceam îndatoririle: când numărul acestora a crescut, necesitând mai mult timp și mai multă energie, am început să mă plâng, simțind că nu aveam timp să mă relaxez și că nu mă puteam odihni la timp, și m-am simțit reticentă și fără tragere de inimă, sperând mereu la o pauză. Când verificam videoclipurile, le urmăream superficial, ca să mă pot odihni mai devreme. Deși asta nu a cauzat nicio pierdere, mă lăsam pe tânjeală și îmi făceam îndatoririle într-un mod superficial, iar Dumnezeu a văzut toate acestea. Am fost cu adevărat necinstită și nedemnă de încredere! Biserica mi-a dat ocazia să mă instruiesc pentru a deveni regizoare, dar eu nu am prețuit-o, nu am depus efort să analizez scenariul sau cadrele și doar m-am plâns că era epuizant din punct de vedere mental. Când îi ajutam pe actori cu rolurile lor, mă lăsam pe tânjeală, bazându-mă pe puțina mea experiență actoricească din trecut pentru a-i îndruma, dar acest lucru nu a fost de niciun folos real. Eram doar de decor, ocupam o poziție, dar nu făceam nimic concret. În datoria mea de actriță, știam că era nevoie de energie pentru rolul principal, așa că am refuzat ocazia de a participa la casting. Fără a mai vorbi de a fi sau nu aleasă, când a fost nevoie de mine pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, nu m-am oferit să colaborez în mod activ. În schimb, m-am gândit mai întâi dacă trupul meu ar fi fost sau nu în largul lui și, de îndată ce am văzut că acest lucru nu ar fi fost benefic pentru trupul meu, nu am vrut să particip la casting și am folosit înșelăciunea pentru a-mi găsi scuze și a mă sustrage de la responsabilități. Am văzut că eram foarte egoistă! Chiar și când am jucat mai târziu al treilea rol, l-am tratat cu neglijență. Nu m-am pregătit corespunzător, iar rezultatele filmărilor au fost departe de a fi bune. De fapt, la vremea aceea, deși făceam trei tipuri de îndatoriri, dacă mi-aș fi gestionat timpul corespunzător și mi-aș fi făcut îndatoririle cu capul pe umeri, aș fi reușit să le fac bine pe toate. Oricât de solicitante ar fi fost îndatoririle mele, acestea ar fi necesitat doar să lucrez cu o jumătate de oră sau cu o oră mai mult decât alți oameni. Eu însă nu eram dispusă să plătesc nici măcar acel mic preț; mereu mi-a displăcut osteneala și m-am temut de epuizare și, chiar și atunci când mi-am pierdut îndatoririle una după alta, tot nu m-am căit. În cele din urmă, când am fost responsabilă de lucrarea de evanghelizare, am tot revenit la aceleași obiceiuri proaste. De dragul confortului trupului meu, m-am lăsat mereu pe tânjeală și am fost superficială ori de câte ori a fost posibil. Îmi risipisem de multă vreme integritatea și demnitatea. Eram nedemnă de încredere și nevrednică de îndatoririle mele. Ajungând în acest punct, Dumnezeu mă disprețuise și mă respinsese de mult.

Reflectând asupra modului în care îmi făceam îndatoririle, am fost profund cuprinsă de reproșuri în inima mea și am plâns și am venit înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune: „Dumnezeule, văd că nu mi-am făcut îndatoririle într-un mod care să fie conform standardului. Toate acestea au fost din cauza metodelor mele superficiale și a delectării mele cu confortul fizic. Astăzi, oprirea bruscă a îndatoririlor mele este mustrarea și disciplinarea la care mă supui Tu. Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc! Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă să reflectez și să mă înțeleg!” Mai târziu, am căutat în mod conștient acest aspect al adevărului și am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o incapacitate secundară. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. „Încă de la început, Dumnezeu a spus: «Ceea ce Îmi doresc este excelența în oameni, mai degrabă decât mărimea numărului lor.» Acesta este standardul cerut de Dumnezeu pentru aleșii Săi, precum și o cerință și un principiu privind numărul de oameni din biserică. «Ceea ce Îmi doresc este excelența în oameni» – «excelența» se referă aici la bravii soldați ai Împărăției sau la biruitori? Niciuna dintre variante nu este corectă. «Excelența», pentru a ne exprima exact, se referă la cei care au o umanitate normală, cei care sunt cu adevărat umani. În casa lui Dumnezeu, dacă poți îndeplini îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească un om, dacă poți fi folosit ca ființă umană, dacă poți îndeplini responsabilitățile, îndatoririle și obligațiile unui om fără ca alții să te tragă, să te târască sau să te împingă și dacă nu ești un gunoi inutil, nu ești un profitor și nici un pierde-vară – îți poți asuma responsabilitățile și obligațiile unui om și poți îndeplini misiunea unui om – doar asta înseamnă să corespunzi standardului de om! Pot acei pierde-vară și cei care nu se ocupă de sarcinile adecvate să-și asume misiunea unui om? (Nu.) Unii oameni nu sunt dispuși să-și asume responsabilitatea; alții nu și-o pot asuma – sunt niște gunoaie inutile. Cei care nu-și pot asuma responsabilitățile unui om nu se pot numi oameni. […] Cei care nu sunt capabili să-și asume datoria în casa lui Dumnezeu nu sunt oameni normali și Dumnezeu nu-i vrea. Indiferent dacă ești conducător sau lucrător ori dacă îndeplinești o anume lucrare care implică aptitudini profesionale, trebuie să fii capabil să-ți asumi lucrarea de care ești responsabil. Dincolo de faptul că ești capabil să-ți gestionezi propria viață și supraviețuire, existența ta nu înseamnă doar să respiri, să mănânci, să bei și să te distrezi, ci să fii capabil să îndeplinești misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Doar astfel de oameni sunt vrednici să se numească ființe create și să se numească oameni. Cei din casa lui Dumnezeu care vor mereu să profite și încearcă mereu să joace la cacealma, sperând să o scoată cumva la capăt și să câștige binecuvântări, nu își pot asuma nicio lucrare sau nicio responsabilitate, cu atât mai puțin vreo misiune. Astfel de oameni trebuie eliminați și nu este păcat. Aceasta deoarece aceia care sunt eliminați nu sunt oameni – nu sunt calificați să se numească oameni. Îi poți numi oameni inutili, pierde-vară sau leneși; în orice caz, nu sunt vrednici să se numească oameni. Când le atribui o lucrare, nu o pot duce la bun sfârșit în mod independent; iar când le atribui o sarcină, nu își pot asuma responsabilitatea sau îndeplini obligația pe care se cuvine să o îndeplinească – astfel de oameni sunt terminați. Nu sunt vrednici să trăiască; merită să moară. Faptul că Dumnezeu le cruță viața este deja harul Său, este o favoare excepțională” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Dumnezeu expune că, în cazul oamenilor leneși și trândavi, cea mai evidentă caracteristică este că nu se ocupă de lucrarea care li se cuvine. Pe scurt, ei „se complac în superficialitate”. Își petrec zilele gândindu-se doar la mâncare, băutură, distracție și la a se bucura de confortul fizic, și nu la ceea ce se cuvine. Ori de câte ori este posibil, acești oameni își fac îndatoririle de mântuială, se odihnesc și evită responsabilitățile. Ei nu reușesc să facă bine nicio datorie și nu sunt nici dispuși, nici capabili să-și asume vreo lucrare. Vor doar timp liber și confort și, totuși, la sfârșit, încă se așteaptă la binecuvântări. Astfel de oameni nu sunt vrednici să fie numiți oameni, sunt inutili, iar Dumnezeu detestă astfel de persoane. Când am reflectat asupra comportamentului meu, am văzut că eram exact ca acești oameni. Nu făceam lucrarea pe care o puteam face și mă eschivam de la responsabilitățile pe care ar fi trebuit să mi le asum. Tânjeam mereu doar după confortul fizic și mă temeam de osteneală și de epuizare. Cea mai mare dorință a mea în fiecare zi era să-mi termin repede lucrarea și să mă odihnesc devreme. Îmi doream să trăiesc precum un porc, evitând orice presiune, doar mâncând, bând și dormind bine. Biserica mi-a încredințat datoria importantă de a revizui videoclipuri, dar, pentru a merge mai devreme la culcare, le derulam rapid înainte când le revizuiam. Dacă, din cauza iresponsabilității mele, aș fi permis încărcarea unui videoclip care nu era conform standardului, nu numai că nu ar fi reușit să aducă mărturie pentru Dumnezeu, dar L-ar fi și dezonorat, iar aceasta era o consecință pe care nu o puteam suporta. Mai mult, regizorul este conducătorul lucrării bazate pe filme, iar a putea să mă instruiesc pentru o datorie atât de importantă este înălțarea lui Dumnezeu, dar eu eram iresponsabilă și mă lăsam pe tânjeală. Atât ca regizoare, cât și ca actriță în film, purtam o responsabilitate de netăgăduit pentru faptul că se întârziase atât de mult cu pelicula și că fusese filmată prost. Astfel, am comis o fărădelege gravă în datoria mea! Biserica mă cultivase ca actriță de mulți ani, totuși, când am văzut că lucrarea bazată pe filme stagna din cauza problemelor cu actorii, am rămas indiferentă, fără să mă simt neliniștită sau îngrijorată, și chiar am refuzat să particip la castingul pentru rolul principal, de dragul confortului meu fizic. Nu am arătat nicio considerație pentru intențiile lui Dumnezeu și nu am reușit să protejez interesele casei Sale. Eram complet lipsită de umanitate! Trecând în revistă diversele mele acțiuni și prejudiciile aduse lucrării casei lui Dumnezeu, eram exact așa cum a descris Dumnezeu când a spus: „Nu sunt vrednici să trăiască; merită să moară. Faptul că Dumnezeu le cruță viața este deja harul Său, este o favoare excepțională.” Casa lui Dumnezeu îmi oferise nenumărate ocazii de a-mi face îndatoririle, permițându-mi să dobândesc adevărul și să progresez mai mult prin intermediul acestor îndatoriri. Însă eu am fost mereu superficială și am încercat doar să mă descurc. Eram cu adevărat un caz pierdut. Îmi lipseau conștiința și rațiunea și nu îndeplinisem niciuna dintre îndatoririle încredințate mie. Eram pur și simplu un om bun de nimic. Viața mea nu avea nicio valoare și nu mi s-ar fi simțit lipsa dacă aș fi murit! Acum, faptul că Dumnezeu îmi dădea ocazia să reflectez era deja harul Său pentru mine.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Din cuvintele lui Dumnezeu am ajuns să înțeleg că, de fiecare dată când primeam îndatoriri, îmi displăcea mereu osteneala, mă temeam de epuizare și eram incapabilă să mă consum cu adevărat pentru Dumnezeu – aceasta nu era doar din cauza lenei mele severe, ci și a faptului că otrăvurile Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „În viață nu contează decât mâncarea și îmbrăcămintea”, „Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine”, „Trăiește în prezent și învață să fii bun cu tine însuți” și „Plăcerea fizică este fericire”, puseseră stăpânire pe mine. Am trăit după aceste idei și păreri, devenind tot mai egoistă și mai detestabilă. Nu eram dispusă să sufăr sau să plătesc un preț pentru nimic și puneam confortul fizic mai presus de orice altceva. La fel ca atunci când eram copil și-i vedeam pe unii colegi intrând la gimnaziu: se trezeau înainte de răsărit ca să meargă la școală, iar după școală aveau tot felul de teme de făcut. Simțeam că a trăi așa ar fi fost prea obositor și, de asemenea, că, deși ar fi suferit mult, tot ar fi fost posibil să nu intre la liceu. Voiam doar să mă bucur de prezent și să trăiesc confortabil și simțeam că ar fi fost de ajuns. Și, așadar, am abandonat școala după ce am terminat clasele primare. După ce m-am căsătorit, nu am fost dispusă nici să-mi fac griji pentru toate treburile de acasă, mai importante sau mai puțin importante, și soțul meu s-a ocupat de ele. Familia mea spunea că sunt norocoasă, că duc o viață fără griji, iar eu credeam că așa s-ar cuveni să trăiască un om și că o viață fără griji sau efort, trăită liber și ușor, era cea mai fericită pe care o puteai duce. Am văzut că aceste otrăvuri satanice deveniseră deja natura mea și criteriile după care acționam și mă purtam. A trăi după aceste lucruri m-a făcut tot mai indulgentă cu trupul, viețuind într-un mod foarte josnic. După ce am venit în casa lui Dumnezeu pentru a-mi face îndatoririle, tot am pus pe primul loc interesele mele trupești, fiind dispusă să plătesc un mic preț pentru îndatoririle mele doar atât timp cât confortul meu fizic nu era afectat, dar odată ce interesele mele trupești erau afectate, îmi storceam creierii căutând tot felul de subterfugii ca să scap și îmi tratam superficial îndatoririle. Așa cum spune un imn: „Oamenii își vor da viața pentru trup, dar nu vor să sacrifice nimic pentru adevăr” (Urmați Mielul și cântați cântări noi, „O tânguire pentru o lume sumbră și tragică”). Chiar și atunci când îmi făceam reproșuri după ce eram superficială și știam clar cum să obțin rezultate bune, tot nu eram dispusă să îndur suferința sau să plătesc prețul. Mereu am simțit că efortul acela ar fi fost în detrimentul meu, ceea ce m-a făcut să tânjesc în mod constant după confort în îndatoririle mele. În timpul în care am fost regizoare și actriță, am adus mari prejudicii lucrării casei lui Dumnezeu, dar nu am simțit nimic în legătură cu asta, nu am simțit nicio neliniște și chiar am crezut că existau motive obiective pentru aceasta. Gândindu-mă la asta, m-am speriat puțin. Aceste otrăvuri satanice mă făcuseră cu adevărat egoistă și abjectă. Deși, la exterior, trupul meu se bucura de confort, îmi pierdusem complet demnitatea și integritatea ca persoană și acum nici măcar nu mai aveam ocazia să-mi fac îndatoririle. Aceste regrete privind îndatoririle mele anterioare au devenit acum o pată asupra credinței mele în Dumnezeu. M-am gândit la faptul că, pentru a mântui omenirea, Dumnezeu nu a ezitat să Se întrupeze și să Se pogoare pe pământ, experimentând personal suferința umană, și la cum El a exprimat tot felul de adevăruri pentru a-i aproviziona și a-i îndruma pe oameni și pentru a-i judeca și a-i purifica. Efortul minuțios pe care Dumnezeu l-a depus pentru omenire este cu adevărat mare, dar eu nu am fost dispusă nici măcar să fac datoria pe care o ființă creată ar trebui să o facă. În ce fel aveam eu vreo conștiință sau rațiune? Eram cu adevărat nevrednică să fiu o adeptă a lui Dumnezeu!

În timpul izolării mele, nu am putut contacta biserica. Puteam doar să urmăresc pe YouTube videoclipuri realizate de frați și de surori. Când am văzut numărul de filme, mărturii bazate pe experiențe de viață, imnuri și videoclipuri cu dansuri din casa lui Dumnezeu crescând și fiind actualizat în fiecare zi, am simțit că acești frați și aceste surori aveau lucrarea Duhului Sfânt și binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu și am fost foarte invidioasă. Mi-era dor de zilele în care îmi făceam îndatoririle cu frații și cu surorile mele. M-am gândit la faptul că, odată, eram și eu una dintre ei, dar pentru că nu-mi prețuisem îndatoririle și le făcusem de mântuială de nenumărate ori, pierdusem ocazia de-a le face. Am fost foarte supărată. Mi s-a părut că regretele și fărădelegile mele erau ca niște spini care-mi străpungeau inima, chinuindu-mă foarte mult. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama cu adevărat că fericirea reală nu constă în cât de mult confort fizic ne bucurăm, ci în câte fapte bune pregătim și câte lucruri facem pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Privind în urmă, nu făcusem nici măcar un lucru pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și, ori de câte ori mă gândeam la asta, eram copleșită de sentimente de regret și de îndatorare. Atunci am ascultat un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat: „Doar prin îndeplinirea datoriei poți trăi valoarea vieții umane”, și inima mi s-a luminat mai mult.

1  Care este valoarea vieții unei persoane? Într-o privință, este vorba să îndeplinești datoria unei ființe create. În altă privință, pe durata vieții tale, trebuie să-ți îndeplinești misiunea; asta este cel mai important. Nu vom vorbi despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață, dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. În viața unei persoane, după ce își găsește locul, rămâne neclintită pe poziția sa, și-o păstrează, își consumă tot sângele inimii și toată energia și realizează și finalizează lucrul pe care ar trebui să-l facă și să-l finalizeze. Când în sfârșit stă înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală, se simte relativ satisfăcută, fără acuzații sau regrete în inimă. Simte că este alinată și că a câștigat ceva, că a trăit o viață valoroasă.

2  Astfel, pentru a trăi o viață valoroasă și pentru a obține, în cele din urmă, acest fel de roade, merită ca trupul fizic al unei persoane să sufere puțin și să plătească un mic preț, chiar dacă aceasta se îmbolnăvește fizic din cauza extenuării sau are câteva probleme de sănătate. Când o persoană vine pe această lume, nu vine pentru a se bucura de trup și nici nu vine pentru a mânca, a bea și a se distra. O persoană nu ar trebui să trăiască pentru acele lucruri; nu aceasta este valoarea vieții umane și nici nu este calea cea dreaptă. Valoarea vieții umane și calea cea dreaptă de urmat înseamnă să realizezi ceva valoros și să duci la îndeplinire unul sau mai multe sarcini de valoare. Aceasta nu se numește carieră; se numește calea cea dreaptă și se numește și sarcina adecvată. Merită ca o persoană să plătească orice preț pentru a duce la îndeplinire o lucrare de valoare, pentru a trăi o viață semnificativă și valoroasă și pentru a urmări și a obține adevărul.

[…]

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”

Acest imn mi-a deschis ochii asupra valorii și sensului vieții. Atunci am știut că este doar temporar confortul fizic și că o viață cu adevărat plină de sens poate fi găsită doar atunci când ne facem bine îndatoririle și găsim mângâiere în inimile noastre. Mi-am dat seama că, dacă nu-mi înlăturam firea coruptă, lenea și dorința mea de confort fizic m-ar fi împiedicat mereu să-mi îndeplinesc îndatoririle. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căutând o cale de practică.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Vrei să fii superficial când îți îndeplinești datoria. Încerci să lenevești și să eviți scrutarea lui Dumnezeu. În astfel de momente, grăbește-te înaintea lui Dumnezeu să te rogi și să reflectezi dacă acesta a fost modul corect în care să acționezi. Apoi gândește-te la asta: «De ce cred în Dumnezeu? O astfel de superficialitate poate trece neobservată de oameni, dar va trece neobservată de Dumnezeu? Mai mult decât atât, credința mea în Dumnezeu nu este pentru a lenevi – este pentru a fi mântuit. Faptul că acționez astfel nu este expresia umanității normale, nici nu este un lucru iubit de Dumnezeu. Nu, aș putea lenevi și aș putea face după cum mă taie capul în lumea exterioară, dar acum sunt în casa lui Dumnezeu, sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu, sub scrutarea ochilor lui Dumnezeu. Sunt o persoană, trebuie să acționez conform conștiinței mele, nu pot face după cum mă taie capul. Trebuie să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu trebuie să fiu superficial, nu pot lenevi. Așadar, cum ar trebui să acționez ca să nu lenevesc, să nu fiu superficial? Trebuie să depun puțin efort. Adineauri am simțit că era o prea mare bătaie de cap să procedez în acest fel, voiam să evit greutățile, dar acum înțeleg: poate fi o mare bătaie de cap să procedez astfel, dar este eficient și, de aceea, așa ar trebui procedat.» Când lucrezi și încă te temi de greutăți, în astfel de momente trebuie să te rogi lui Dumnezeu: «O, Dumnezeule! Sunt o persoană leneșă și vicleană, Te implor să mă disciplinezi, să mă cerți, astfel încât conștiința mea să simtă ceva și eu să am un simț al rușinii. Nu vreau să fiu superficial. Te implor să mă îndrumi și să mă luminezi, să-mi arăți răzvrătirea și urâțenia mea.» Când te rogi astfel, reflectezi și încerci să te cunoști pe tine însuți, asta îți va produce un sentiment de regret și vei fi capabil să-ți urăști urâțenia, starea ta greșită va începe să se schimbe, iar tu vei fi capabil să meditezi la acest lucru și să-ți spui: «De ce sunt superficial? De ce încerc întotdeauna să lenevesc? Faptul că acționez în acest fel este lipsit de orice conștiință sau rațiune – oare încă sunt o persoană care crede în Dumnezeu? De ce nu iau lucrurile în serios? Nu trebuie doar să dedic puțin mai mult timp și efort? Nu este o povară mare. Asta este ceea ce ar trebui să fac; dacă nu pot face nici măcar asta, oare pot fi numit o ființă umană?» Drept urmare, vei lua o hotărâre și faci un jurământ: «O, Dumnezeule! Te-am dezamăgit, chiar sunt prea profund corupt, sunt fără conștiință sau rațiune, nu am umanitate, îmi doresc să mă căiesc. Te implor să mă ierți, cu siguranță mă voi schimba. Dacă nu mă căiesc, aș vrea să mă pedepsești.» Apoi, mentalitatea ta se va transforma și vei începe să te schimbi. Vei acționa și îți vei îndeplini îndatoririle cu conștiinciozitate, cu mai puțină superficialitate și vei fi capabil să suferi și să plătești un preț. Vei simți că a-ți face datoria astfel este minunat și vei avea pace și bucurie în inima ta. Când oamenii pot să accepte scrutarea din partea lui Dumnezeu, când pot să se roage Lui și să se bazeze pe El, stările lor se vor schimba în curând. Când starea negativă a inimii tale a fost inversată, iar tu te-ai răzvrătit împotriva propriilor intenții și dorințe egoiste ale trupului, când ești capabil să renunți la confortul și desfătarea trupului și să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu și nu mai ești arbitrar și nechibzuit, vei avea pace în inimă, iar conștiința ta nu te va certa. Este ușor să te răzvrătești împotriva trupului și să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu în acest fel? Atât timp cât oamenii au o dorință arzătoare pentru Dumnezeu, ei pot să se răzvrătească împotriva trupului și să practice adevărul. Și atât timp cât ești capabil să practici în acest fel, atunci, fără să-ți dai seama, vei intra în adevărul-realitate. Nu va fi deloc dificil” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică: pentru a-mi face datoria în credința mea, trebuie să am o dorință extraordinară pentru Dumnezeu și să-mi pun datoria pe primul loc. Când vreau să fiu superficială în datoria mea, ar trebui să mă rog repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea hotărârea de a îndura suferința, și ar trebui, de asemenea, să accept scrutarea Sa. Perseverând în această practică, problema superficialității mele va începe treptat să se amelioreze. Mi-am dat seama că intenția lui Dumnezeu în pierderea îndatoririlor mele a fost să mă facă să reflectez asupra problemelor personale și acesta a fost un punct de cotitură pe calea credinței mele. Trebuia să urmăresc adevărul, să mă răzvrătesc împotriva trupului meu, să-mi îndeplinesc datoria și să trăiesc manifestând o asemănare umană. Am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, acum văd clar cauza principală a eșecului meu. Nu mai vreau să trăiesc după o fire satanică. Vreau să mă străduiesc să progresez și, dacă voi mai avea ocazia să-mi fac din nou datoria, o voi pune pe primul loc și voi face tot posibilul să caut să Te mulțumesc.” În august 2024, am reușit în sfârșit să contactez biserica și am devenit capabilă să-mi fac din nou îndatoririle. Am fost atât de încântată, încât nu puteam exprima ceea ce simțeam. Pentru o clipă, am simțit un amestec de nedescris de fericire, recunoștință și vinovăție. Știam că aceasta era ocazia pe care mi-o dădea Dumnezeu ca să mă pocăiesc și, în inima mea, am hotărât în taină că nu mă voi mai delecta niciodată cu confortul fizic în îndatoririle mele, așa cum făcusem înainte, și că trebuia să-mi amintesc să-mi pun datoria pe primul loc și să accept scrutarea lui Dumnezeu.

Mai târziu, biserica a rânduit să continui ca actriță, iar eu m-am instruit în interpretarea în videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență și am preluat și alte îndatoriri cu jumătate de normă. De data aceasta, nu am mai simțit că îndatoririle mele cu jumătate de normă erau inutile și le-am făcut ori de câte ori am avut timp. Am văzut că, în ultimul an, frații și surorile cu care fusesem familiarizată înainte făcuseră progrese mari în îndatoririle lor. Mi-am dat seama că îmi lipseau multe și am vrut și eu să progresez, dar am simțit că nu făceam față, deoarece ritmul de filmare a videoclipurilor cu mărturii bazate pe experiență devenise foarte rapid și nu era mult timp de practică. Îmi aduc aminte că timpul de pregătire pentru primul videoclip cu mărturii bazate pe experiență în care am jucat a fost foarte scurt și că m-am gândit: „Abia încep să mă instruiesc, așa că nu pot fi mai înțelegători? Să-mi dea mai mult timp să mă pregătesc. Chiar trebuie să ne grăbim atât de mult?” I-am spus regizorului gândurile mele, iar regizorul a spus: „Este în regulă, ne vom baza pe Dumnezeu și trebuie doar să facem tot posibilul.” În acel moment, mi-am dat seama că încercam din nou să-mi satisfac trupul, dorind să-mi fac îndatoririle într-un mod ușor și confortabil. Gândindu-mă la eșecurile mele din trecut, m-am avertizat, spunându-mi că nu mai puteam să-mi iau în considerare trupul. Dacă timpul era scurt, așa să fie, iar eu aveam să-mi dau toată silința. După aceasta, m-am dus repede să mă pregătesc. Primul videoclip cu mărturii bazate pe experiență a fost filmat cu succes, conform programului. După aceea, când am jucat în videoclipuri mai lungi cu mărturii bazate pe experiență, am mai simțit uneori multă presiune. Când timpul era scurt, mă gândeam că-mi displăcea osteneala și că-mi era teamă de epuizare, dar după ce acele gânduri ieșeau la suprafață, eram în stare să le conștientizez la timp și mă rugam repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima și să mă împiedice să mă mai gândesc la trupul meu. Apoi exersam iar și iar și făceam tot posibilul să joc. Deși interpretările mele din videoclipurile în care joc acum nu sunt la fel de naturale și de relaxate ca ale altora, când depun tot efortul, inima mea nu mai simte niciun autoreproș și, în schimb, mă simt liniștită și împăcată.

Experimentând acest tip de situație, de la a avea mai multe îndatoriri, dar a nu le prețui, la a le pierde și apoi la a le recupera, am simțit cu adevărat intenția minuțioasă a lui Dumnezeu și mi-am dat seama că rânduielile lui Dumnezeu sunt toate pentru a-mi permite să mă eliberez de firea mea coruptă și să devin o persoană cu conștiință și umanitate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o astfel de ocazie să mă înțeleg și să dobândesc adevărul! Sunt dispusă să prețuiesc timpul rămas, să-mi fac îndatoririle în mod corespunzător și să nu-L dezamăgesc pe Dumnezeu.