de Chloe, Spania

Făceam videouri în biserică. În timpul lucrării, am descoperit că producția unor proiecte mai dificile solicita un consum mare, efectele din fiecare cadru era nevoie să fie încercate și modificate în mod repetat și erau rateuri frecvente. Dar la proiectele relativ simple, era nevoie de mai puțin efort, iar rata de succes era mai mare. M-am gândit: „Proiectele dificile au cerințe tehnice elevate, trebuie să gândesc mult, să găsesc materiale pentru analiză și studiu, iar procesul de producție e lung. Proiectele mai simple nu dau atâtea bătăi de cap, ar trebui doar să stăpânesc câteva metode și aptitudini simple, procesul de producție e mai scurt, ceea ce înseamnă că poate fi încheiat mai rapid. Se pare că producția de proiecte mai simple mă va scuti de multă bătaie de cap.” Așa că, în datoria mea, cântăream care proiecte erau dificile și care erau simple și apoi decideam pe care să-l iau. Odată, am ales să fac un proiect simplu și le-am lăsat pe cele complicate fraților și surorilor. Când am văzut că au acceptat rapid, m-am simțit puțin vinovată: oare nu dădeam înapoi în fața dificultăților, nefiind dispusă să iau taurul de coarne? Dar apoi, m-am gândit: „Proiectele dificile îmi răpesc prea mult timp și energie și implică prea mult efort mintal, e epuizant, așa că e mai bine să aleg proiecte simple.” Odată, după terminarea unui proiect, am simțit că-l puteam îmbunătăți, dar n-am vrut să muncesc prea mult ca să schimb ceva. Frații și surorile n-au remarcat nicio problemă, când l-au verificat, așa că nu am făcut schimbări și l-am predat. Uneori, când aveam probleme cu producția videourilor, mă gândeam la ele doar foarte puțin și mergeam să-i întreb pe frații și surorile mele. Am simțit că așa le rezolvam repede și nici nu mă epuizam, deci, era un mod simplu de a-mi termina sarcinile. Dar când făceam asta, simțeam o oarecare remușcare, căci aceste întrebări erau chiar foarte simple și le-aș fi putut găsi răspuns cu puțin efort. Punând întrebări fraților și surorilor, le întârziam datoria, dar n-am reflectat asupra mea. De aceea, acest vicleșug a devenit o regulă în îndeplinirea îndatoririlor mele.

Pe lângă că făceam videouri, trebuia să-i îndrum pe frați și surori în studiu și să le îmbunătățesc aptitudinile profesionale, așa că a trebuit să lucrez mai mult decât de obicei. Trebuia să-mi însușesc aptitudini profesionale, să găsesc material și să fac lecții după nevoile și neajunsurile fraților și surorilor. Mi se părea o sarcină grea și obositoare. Așadar, am început să mă gândesc cum aș putea să economisesc timp și să nu mă simt atât de obosită și am decis să le trimit tutoriale celorlalți, ca să le urmărească singuri. În felul acesta n-aș mai petrece timp și efort pregătind cursul. Eram convinsă că ar fi cea mai bună metodă. După un timp, frații și surorile au spus că videoclipurile nu le-au rezolvat problemele. Pe moment, am regretat puțin și, neavând de ales, am găsit câteva materiale ca să-i învăț într-un mod simplu și m-am gândit că era suficient, îi organizasem pe toți pentru studiu. Nu peste mult timp, liderul de echipă a spus că erau probleme cu un video pe care l-am făcut recent, ceea ce a întârziat progresul lucrării noastre. Auzind asta, n-am reflectat, n-am încercat să mă înțeleg. Am simțit că această datorie nu implica doar suferință și să plătesc un preț, ci necesita și responsabilitate, dacă lucrurile mergeau prost, și era multă muncă pentru rezultate puține, așa că am vrut-o și mai puțin.

Într-o zi, conducătorul meu a venit la mine și m-a expus că-mi fac datoria de mântuială și cu viclenie și a spus că, dacă lucrurile nu se schimbă, voi fi demisă. Când l-am auzit spunând asta, deși am recunoscut că-mi făceam datoria de mântuială, nu m-am căit deloc. Când m-am gândit la dificultățile pe care le-aș fi avut cu viitoarele studii, nu am mai vrut să fiu responsabil cu organizarea studiului nimănui, ceea ce ar fi ușurat lucrurile pentru mine. A doua zi, am mers la conducătorul meu și am spus: „Ai putea să desemnezi pe altcineva care să organizeze studiul echipei noastre? Nu sunt bun la asta.” Auzind asta, m-a emondat, spunând: „Chiar nu poți s-o faci bine? Ai încercat cu adevărat? Eviți mereu munca grea, faci totul de mântuială, încerci să fii viclean și ai o umanitate rea. Ținând cont de aceste comportamente, chiar nu ești potrivită pentru asta. Momentan, fă-ți devoționalele, reflectează puțin asupra ta și așteaptă să vezi ce va rândui biserica.” Atunci când l-am auzit spunând asta, am simțit un gol imens în inimă. I-am văzut pe frați și surori ocupați cu îndatoririle lor, dar eu fusesem demisă și mi le pierdusem pe ale mele. Nu pot să spun în cuvinte ce tristă eram. Nu mă gândisem niciodată că aș putea să-mi pierd datoria. Dar apoi, m-am gândit: „Dumnezeu e suveran peste toate. Demiterea mea e venirea firii drepte a lui Dumnezeu. Trebuie s-ascult, să reflectez asupra mea și să mă cunosc.” În zilele următoare, am tot derulat în minte, ca pe un film, scena în care conducătorul m-a demis. Când m-am gândit la ce a spus conducătorul meu, am fost deprimată, mai ales că a spus că am umanitate rea. N-am știut să reflectez asupra mea, să mă cunosc, așa că, în suferința mea, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume ca să mă înțeleg.

Mai târziu, am văzut câteva cuvinte ale lui Dumnezeu: „E un element al firilor corupte să te ocupi de lucruri într-un mod atât de neserios și iresponsabil: la mârșăvie se referă deseori oamenii. În toate lucrurile de care se ocupă, ei fac totul până în punctul în care «este aproximativ corect» și «cam așa»; este o atitudine a «posibilității», a «probabilității» și a cazurilor «patru din cinci»; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să scape basma curată; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să fie meticuloși, și mai puțin rost li se pare că are să caute adevărurile-principii. Nu este acesta un element al firilor corupte? Este o manifestare a umanității normale? Nu este. Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim lipsă de disciplină – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este «mârșăvie». Mârșăvia se află în cei mai mulți oameni, doar că în măsuri diferite. În toate chestiunile, ei își doresc să facă lucrurile superficial și neglijent și în tot ceea ce fac există o fărâmă de înșelătorie. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când pot și economisesc timp când pot. Gândesc în sinea lor: «Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag, nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, o să o scot la capăt prefăcându-mă. Nu trebuie să fac o treabă foarte bună, e prea multă bătaie de cap.» Astfel de oameni nu stăpânesc niciodată nimic și nu sunt dispuși să se dedice sau să sufere și să plătească un preț în studiile lor. Vor să cerceteze un subiect numai la suprafață și apoi să se numească experți, crezând că au reușit să-l învețe, și apoi să se bazeze pe acest lucru pentru a se descurca. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de alți oameni, evenimente și lucruri? Este o atitudine bună? Nu este. Pe scurt, înseamnă «a se descurca». O astfel de mârșăvie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu mârșăvie în umanitatea lor adoptă punctul de vedere și atitudinea «descurcatului» în tot ceea ce fac. Sunt astfel de oameni capabili să-și facă datoria cum se cuvine? Nu. Sunt ei capabili să facă lucrurile principial? Și mai puțin probabil” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. „Cum putem să facem diferența dintre oamenii nobili și cei josnici? Pur și simplu uitați-vă la atitudinea și acțiunile lor față de îndatoriri – uitați-vă la cum tratează lucrurile și cum se comportă atunci când apar probleme. Oamenii cu integritate și demnitate sunt meticuloși, conștiincioși și sârguincioși în acțiunile lor și sunt dispuși să plătească un preț. Oamenii fără integritate și demnitate sunt nepăsători și superficiali în acțiunile lor, mereu punând la cale un truc, dorindu-și întotdeauna doar să scape făcând lucrurile de mântuială. Indiferent ce tehnică studiază, nu o învață cu sârguință, sunt incapabili să o învețe și, oricât de mult timp petrec studiind-o, rămân din cale afară de ignoranți. Aceștia sunt oameni cu un caracter josnic” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima, în special: „Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când pot”, „fără integritate și demnitate” și „caracter josnic”. Mi-au dezvăluit umanitatea și atitudinea față de datorie. Am realizat că fix așa mi-am făcut datoria. M-am descurcat în tot și am făcut doar lucruri la un nivel acceptabil. Am căutat mereu căi de-a evita suferința, de-a face lucrurile mai ușor și nu m-am gândit niciodată cum să-mi fac bine datoria. Pentru confortul trupesc, pentru a evita suferința, am ales mereu să fac proiectele mai simple, mai ușoare. După ce terminam, chiar și când observam probleme și că era loc de mai bine, nu eram dispusă să fac schimbări, încercam doar să improvizez. Când echipa noastră a trebuit să-și însușească aptitudini profesionale, am simțit că era prea obositor să-i organizez pe frați și pe surori în studiu. Așa că, de dragul confortului meu trupesc, am apelat la șiretlicuri și viclenii, ca să-i fac pe frați și surori să urmărească singuri tutoriale, așa că aptitudinile lor nu s-au îmbunătățit deloc, datoria lor n-a fost prea eficientă și am întârziat progresul lucrării. Peste tot în datoria mea, am folosit șiretlicuri și înșelătorie, nu m-am gândit la lucrarea bisericii. N-am avut umanitate deloc! Am fost foarte egoistă, mârșavă, cu caracter josnic! Reflectând asupra acestor lucruri, am fost copleșită de regret și vină. După aceea, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni își fac datoria în mod consecvent și nu par să aibă probleme majore – nu comit fapte rele evidente, nu provoacă perturbări sau tulburări, nu merg pe calea antihriștilor și nu există greșeli majore sau probleme de principiu în îndeplinirea îndatoririlor lor. Și totuși, în doar câțiva ani ajung să fie dezvăluiți fără să-și dea seama: nu acceptă deloc adevărul și sunt neîncrezători. Ce se întâmplă aici? Oamenii nu pot vedea problema cu ei, dar Dumnezeu scrutează cele mai lăuntrice colțuri ale inimilor oamenilor și poate vedea problema. Acești indivizi sunt mereu superficiali și nepocăiți în îndeplinirea îndatoririlor lor. Pe măsură ce timpul trece, ei sunt sortiți să fie dezvăluiți. Ce înseamnă a fi mereu nepocăit? Înseamnă că, deși își îndeplinesc îndatoririle în mod consecvent, au mereu o atitudine eronată față de aceste îndatoriri, o atitudine superficială, și nu-și pun niciodată inima în îndatoririle lor, cu atât mai puțin întreaga inimă. Chiar dacă depun un mic efort, ei doar fac lucrurile de formă și sunt departe de a-și pune toată puterea în îndeplinirea îndatoririlor lor. Fărădelegile lor sunt fără sfârșit. În ochii lui Dumnezeu, acești oameni sunt în mod consecvent nepocăiți și sunt mereu superficiali și nu se schimbă niciodată – adică, nu se leapădă de răul din mâinile lor și nu se pocăiesc înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu vede o atitudine de pocăință în ei sau o schimbare în atitudinea lor. Ei abordează cu persistență îndatoririle și însărcinările date de Dumnezeu cu această atitudine și metodă. Această fire încăpățânată și intransigentă a lor nu se schimbă niciodată. Mai mult, nu s-au simțit niciodată îndatorați lui Dumnezeu și nu au simțit niciodată că superficialitatea lor este o fărădelege și o faptă rea. În inimile lor, nu există niciun simț al îndatorării, nicio vinovăție, nicio mustrare de conștiință și cu atât mai puțin există autocritică. Dacă lucrurile continuă așa, Dumnezeu îi va considera pe acești oameni irecuperabili. Indiferent ce spune Dumnezeu, indiferent câte predici aud acești oameni sau câte doctrine pot rosti, inimile lor nu pot accepta adevărul și nu se schimbă, nici nu se îndreaptă, așa că Dumnezeu spune: «Nu există nicio speranță pentru această persoană. Nimic din ce spun nu-i poate mișca inima și nimic din ce spun nu-l poate face să se întoarcă. Nicio metodă pe care o încerc nu poate produce o schimbare în el. Această persoană nu mai este vrednică să-și facă datoria și nu mai este vrednică să presteze servicii în casa Mea.» De ce spune Dumnezeu acest lucru? Pentru că este în mod consecvent superficială în îndeplinirea datoriei și în lucrarea sa și, indiferent cum este emondată și câtă toleranță și răbdare i se acordă, este zadarnic și nu o poate face să se pocăiască sau să se schimbe cu adevărat, cu atât mai puțin o poate determina să-și facă bine datoria și categoric nu poate porni pe calea urmăririi adevărului, așa că această persoană este irecuperabilă. Când Dumnezeu determină că o persoană este irecuperabilă, va mai continua El să o țină strâns? Nu va face asta. Dumnezeu o va lăsa să plece” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Felul în care ar trebui să tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important. Este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să-ți accepți pedeapsa. Este absolut firesc și justificat ca oamenii să ducă la bun sfârșit însărcinările pe care le încredințează Dumnezeu lor. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria lui viață. Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare a lui Dumnezeu. Făcând astfel, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Am tot citit cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că, în trecut, chiar dacă părea că-mi fac datoria, în inima mea, Îl trădam pe Dumnezeu. Evitam datoriile grele, mă gândeam doar la interesele mele trupești, nu eram dispusă să sufăr și să plătesc un preț și făceam totul de mântuială, cu viclenie. Chiar și când aș fi putut să-mi fac mai bine treaba, n-am făcut-o, pentru că am simțit că, deși nu era foarte bine făcută, măcar era făcută și era suficient. N-am luat niciodată în serios problema superficialității mele și niciodată n-am reflectat asupra mea. Conducătorul meu m-a dat în vileag și m-a avertizat, dar eu n-am simțit niciun pic de căință, tot cu gândul la interesele mele trupești. Când m-am gândit la felul cum datoria mea cerea muncă grea și să plătesc un preț, nu am mai vrut-o. De ce am fost atât de indiferentă și îndărătnică? Dumnezeu mi-a dat multe șanse să mă căiesc și să mă schimb, fiind mila Lui pentru mine, dar eu m-am gândit doar la interesele trupești, n-am căutat adevărul, nici n-am reflectat asupra mea și m-am tot opus cu îndărătnicie lui Dumnezeu. Am fost foarte răzvrătită! Datoria unei persoane este o însărcinare și o responsabilitate de la Dumnezeu și aceasta ar trebui să facă totul pentru a o îndeplini. Dar m-am sustras de la datorii grele, le-am făcut de mântuială ca să-L înșel pe Dumnezeu și am avut tupeul să cer o datorie mai ușoară. Nu era asta împotrivire și trădare față de Dumnezeu? Firea Lui dreaptă nu tolerează ofensă și Dumnezeu ura tot ce făcusem. Demiterea mea a reflectat dreptatea Lui. Când am realizat asta, m-am speriat puțin. Am avut remușcări și pentru că faptele mele L-au rănit. Nu mai puteam să fac totul de mântuială. Trebuia să mă căiesc și să mă schimb.

După aceea, am răspândit Evanghelia cu frații și surorile mele. Deoarece nu stăpâneam principiile și nu mă pricepeam să vorbesc cu oamenii, datoria mi s-a părut foarte dificilă și iar n-am vrut să lucrez din greu ori să plătesc un preț. Dar m-am gândit la atitudinea mea anterioară neglijentă față de datorie și mi-am dat seama că a putea să predic acum Evanghelia era mila lui Dumnezeu pentru mine. N-ar trebui să fug când dau de probleme, ca înainte. Odată ce-am realizat asta, m-am simțit mult mai activă în a face progrese. Am reflectat asupra mea: de ce am vrut să dau înapoi și să fug, de îndată ce datoria mi s-a părut grea? Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu îți provoci singur probleme? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic în plus în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au văzut mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se dedau la plăceri trupești și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio dificultate și niciun necaz și nici cea mai mică suferință. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt fiare toți aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Cei morți, lipsiți de duh, nu sunt oare cu toții cadavre umblătoare? […] Îți dăruiesc viața umană reală, dar tu tot nu o urmărești. Nu ești oare de același fel cu porcii și câinii? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dăruit adevărata cale și totuși, tu nu ai câștigat-o, rămâi cu mâna goală. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și al desfrâului și nu urmărești niciun scop, așadar, nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Îndrăznești să stai înaintea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost dăruită, dar dacă poți sau nu să o câștigi în cele din urmă depinde de ceea ce urmărești tu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Fiecare întrebare a lui Dumnezeu mi-a străpuns inima, de parcă mă chema să dau socoteală față în față și am simțit că-I sunt foarte îndatorată. Dumnezeu întrupat exprimase mult adevăr pentru a ne uda și aproviziona, ca să putem obține adevărul, să ne alungăm firile corupte și să avem șansa de-a fi mântuiți. E cea mai mare binecuvântare a Lui pentru umanitate. Cei înțelepți vor prețui șansa dată de lucrarea Lui, vor căuta adevărul, își vor face datoria de ființe create, vor căuta o schimbare a firii vieții lor pe parcursul datoriei și, în final, vor înțelege adevărul și vor fi mântuiți de Dumnezeu. Dar cei orbi și ignoranți se zbat pentru desfătare trupească, ei doar se strecoară și nu se străduiesc să caute adevărul. Fac totul mecanic și depun puțin efort în datorie și, chiar dacă sunt de mult credincioși, nu înțeleg adevărul, nu își schimbă deloc firea vieții și sunt, în cele din urmă, alungați de Dumnezeu. M-am gândit la comportamentul meu. Nu eram eu tocmai acest tip de persoană ignorantă? Filosofii satanice, precum: „Trăiește-ți viața pe pilot automat” și „Lenea are binecuvântările ei” erau principiile după care trăiam. Zilnic, m-am mulțumit cu starea de fapt, am muncit superficial și am căutat confortul trupesc. Crezusem în Dumnezeu mulți ani, fără să caut adevărul și fără să analizez dacă obținusem schimbare în firea mea, nici dacă datoria mea era în accord cu voia Lui. Desfătarea mea trupească a fost mai importantă decât să câștig adevărul, așa că mă sustrăgeam constant de la datoriile grele, mă descurcam apelând la înșelăciune și refuzam să plătesc un preț în orice făceam. Astfel, n-am obținut niciun rezultat în datoria mea, am întârziat și am afectat lucrarea bisericii. Și nici atunci, n-am avut remușcări și nu m-am simțit vinovată. Eram chiar nepăsătoare. Abia atunci mi-am dat seama că, trăind după aceste legi false ale Satanei, căutând doar confort trupesc, fără să depun efort spre a căuta progres și devenind chiar mai coruptă, cu o conștiință chiar mai amorțită, fără scop în viață – nu îmi iroseam oare viața? Doar eu am fost de vină pentru pierderea datoriei. Am fost prea leneșă, frivolă cu propriul caracter și nu eram vrednică de încredere, ceea ce i-a scârbit pe frați și surori și L-a făcut pe Dumnezeu să mă urască. În trecut, îndatoririle cu cerințe mari și multe sarcini mi se păreau echivalentul suferinței. Dar, de fapt, nu sufeream deloc pentru îndatoriri. Evident, natura mea era prea leneșă și egoistă, iar eu, prea preocupată de trup. Deși a trebuit să fac un efort și să plătesc un preț când întâmpinam dificultăți în datorie, acestea erau lucruri suportabile, pentru că Dumnezeu niciodată nu învață porcii să cânte. Iar El a folosit aceste dificultăți pentru a-mi arăta firea coruptă și lacunele, ca să mă pot cunoaște, să caut adevărul pentru a rezolva probleme și să-mi schimb firea vieții. În același timp, Dumnezeu a sperat să învăț să-L admir și să mă bazez pe El în fața acestor dificultăți și s-am credință sinceră. În trecut, am fost ignorantă, oarbă și n-am înțeles voia lui Dumnezeu. Am ratat multe ocazii de-a obține adevărul și de-a fi desăvârșită de El și am lăsat acest răstimp minunat să treacă pe lângă mine. Deși am avut confort trupesc și nu am suferit, nici n-am plătit un preț prea mare, nu am avut niciun adevăr-realitate, iar firile mele corupte n-au fost înlăturate, nu mi-am sporit faptele bune în datoria mea, am întârziat lucrarea bisericii și Dumnezeu m-a detestat. Dacă aș continua să trăiesc în acest mod de mântuială, în final, aș pierde de tot mântuirea Lui. Când mi-am dat seama de toate astea, m-am căit profund, m-am disprețuit și nu am vrut să mai trăiesc așa.

În timpul unui devoțional, am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „Căutarea de astăzi este întru totul pentru a pune temelia lucrării viitoare, ca voi să puteți fi folosiți de Dumnezeu și să puteți fi martori pentru El. Dacă faci din asta țelul căutării tale, vei putea dobândi prezența Duhului Sfânt. Cu cât mai sus stabilești țelul căutării tale, cu atât mai mult vei putea fi desăvârșit. Cu cât mai mult cauți adevărul, cu atât mai mult lucrează Duhul Sfânt. Cu cât cauți mai energic, cu atât vei obține mai mult. Duhul Sfânt desăvârșește oamenii pe baza stării lor lăuntrice. Unii oameni spun că nu sunt dispuși să fie folosiți sau desăvârșiți de Dumnezeu, că vor doar ca trupul lor să rămână în siguranță și să nu îndure niciun fel de nenorociri. Unii oameni nu sunt dispuși să intre în Împărăție, și, totuși, sunt dispuși să coboare în Adânc. În cazul acesta, Dumnezeu îți va îndeplini și această dorință. Orice vei urmări, Dumnezeu va face să se împlinească. Așadar, ce cauți în prezent? Să fii desăvârșit? Sunt acțiunile și comportamentele tale actuale de dragul de a fi desăvârșit și câștigat de Dumnezeu? Astfel trebuie să te cercetezi în viața de zi cu zi. Dacă îți pui toată inima în urmărirea unui singur țel, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță. Aceasta este calea Duhului Sfânt. Calea pe care îi îndrumă Duhul Sfânt pe oameni e obținută prin căutarea lor. Cu cât tânjești mai mult să fii desăvârșit și câștigat de Dumnezeu, cu atât mai mult va lucra Duhul Sfânt în tine. Cu cât nu reușești să cauți și cu cât ești mai negativ și mai regresiv, cu atât mai mult Îl privezi pe Duhul Sfânt de ocazii să lucreze; odată cu trecerea timpului, Duhul Sfânt te va abandona. Îți dorești să fii desăvârșit de Dumnezeu? Îți dorești să fii câștigat de Dumnezeu? Îți dorești să fii folosit de Dumnezeu? Ar trebui să urmăriți să faceți totul pentru a fi desăvârșiți, câștigați și folosiți de Dumnezeu, astfel încât universul și toate lucrurile să poată vedea acțiunile lui Dumnezeu manifestate în voi. Sunteți stăpânii tuturor lucrurilor și, în mijlocul a tot ceea ce există, Îi veți permite lui Dumnezeu să Se bucure de mărturie și slavă prin voi – acest fapt dovedește că sunteți cea mai binecuvântată dintre toate generațiile!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”). „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de sens. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească și nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare că îți irosești viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că, pentru a obține adevărul în datorie, trebuie să ne lepădăm de trup și să practicăm adevărul și vom fi capabili să ne lepădăm de firile noastre corupte și să fim desăvârșiți de Dumnezeu. E cel mai semnificativ și valoros mod de a trăi. A abandona adevărul pentru confortul trupesc temporar înseamnă a trăi fără integritate, fără demnitate, înseamnă și a pierde lucrarea Duhului Sfânt și, în final, vom fi abandonați și alungați de Dumnezeu și ne vom pierde șansa la mântuire. Am învățat că, pentru a rezolva problema dorinței de confort trupesc, trebuie s-avem inimi care caută adevărul, să reflectăm des asupra noastră când se întâmplă ceva, să ne concentrăm eforturile pe datorie, iar atunci când avem dificultăți, să putem să lăsăm deoparte trupul, să ne lepădăm de sine și să protejăm lucrarea bisericii. Așa primim îndrumarea și lucrarea Duhului Sfânt. Realizând toate astea, inima mi s-a luminat și am jurat că mă voi lepăda de trup și voi depune toate eforturile pentru datorie. După aceea, m-am gândit conștient cum să predic bine Evanghelia. Când nu îmi erau clare principiile, căutam cu frații și surorile și îmi făceam timp de studiu pentru toți. Mai târziu, deoarece numărul celor care examinau adevărata cale a devenit mai mare, aveam mai multe lucruri de făcut. Dar nu m-am mai simțit atât de împovărată, ci am simțit că trebuia să le fac și că erau responsabilitatea mea. Deși eram foarte ocupată zilnic, m-am simțit îmbogățită.

Pe neașteptate, conducătorul meu a venit într-o zi la mine și mi-a cerut să mă întorc la producția videourilor. Când am auzit vestea, am fost foarte entuziasmată. În afară de a-I mulțumi lui Dumnezeu, n-am știut ce să spun. Mi-am amintit cum mi-a păsat de trup, cum am tratat îndatoririle cu lejeritate și cum m-am abia m-am descurcat, și m-am simțit datoare mai ales față de Dumnezeu. Nu puteam să-mi repar greșelile din trecut, ci doar să fiu minuțioasă și să plătesc un preț în indatoriri de acum înainte și, în îndeplinirea îndatoririlor mele, să-I răsplătesc iubirea. Mai târziu, când am avut dificultăți în îndatoriri, m-am rugat conștient lui Dumnezeu și m-am gândit cum să le rezolv. Odată, unul dintre proiectele mele n-a ieșit prea bine, iar liderul de echipă și coordonatorul n-au știut cum să-l remedieze. Eram și eu în dificultate și n-am știut cum să-l remediez. M-am gândit: „Dacă tot încerc să-l remediez, pierzând timp și lucrând la asta, nu știu dacă voi putea să-l fac bine. Poate ar trebui să o facă altcineva.” Mi-am dat seama că prin aceste gânduri iar încercam să evit dificultățile, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu. Mi-am amintit cuvintele Lui: „Când vei avea o datorie care ți-a fost încredințată, nu te gândi cum să eviți să te confrunți cu dificultățile; nu o lăsa deoparte și nu o ignora pentru că ți se pare greu de gestionat. Trebuie să o abordezi direct. Trebuie să îți aduci aminte, în orice moment, că Dumnezeu este alături de oameni, că indiferent ce dificultăți ai avea, trebuie doar să te rogi și să cauți de la El și că nimic nu este greu de îndeplinit cu Dumnezeu. Trebuie să ai această credință” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul Lui mi-a dat o cale de practicare. Indiferent ce probleme și dificultăți întâlnim, ar trebui să ne bazăm pe El pentru a găsi rezolvare. N-ar trebui să evităm dificultățile sau să fugim de datorie din cauza suferinței trupești. Ar fi trădare de Dumnezeu și lipsă de loialitate față de datoria proprie. Odată ce-am realizat asta, mi-am promis că de data asta mă voi baza pe Dumnezeu și voi munci ca să-l remediez. Așadar, m-am calmat și m-am străduit să-l remediez, iar problema a fost rezolvată rapid, spre surprinderea mea. După ce l-au văzut, toți au spus că e bine și n-au avut nicio sugestie. Practicând așa, inima mea a fost liniștită și împăcată. Am simțit că doar plătind un preț în datorie poți avea demnitate umană. Slavă lui Dumnezeu!