de Xinche, China

În iulie 2024, supravegheam lucrarea bazată pe texte în biserică. Deoarece o conducătoare fusese arestată, partenera mea și cu mine ne confruntam cu riscuri de mediu, așa că a trebuit să stăm acasă și să monitorizăm lucrarea prin corespondență. La început, încă reușeam să monitorizez activ lucrarea și să scriu scrisori pentru a discuta problemele din echipă. De asemenea, reușeam să găsesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a soluționa orice stări aveau membrii echipei, iar când apărea o lucrare ce trebuia implementată, mă grăbeam să fac acest lucru. Deși eram puțin ocupată, inima mea nu se simțea chiar atât de obosită. Pe măsură ce volumul meu de muncă a crescut și mai multe grupuri aveau probleme ce necesitau rezolvare, m-am gândit în sinea mea: „Dacă fiecare sarcină implică monitorizări și comunicare detaliată, atunci câtă gândire și efort mintal va necesita? În plus, nu ar fi prea mult să monitorizez toate detaliile unei lucrări atât de vaste?” M-am gândit la faptul că membrii dintr-un grup îndeplineau îndatoriri bazate pe texte de mulți ani, stăpâneau unele principii și obținuseră unele rezultate în îndatoririle lor. Am simțit că nu trebuia să mă preocup atât de mult de acel grup și, prin urmare, după aceea nu am mai acordat prea multă atenție lucrării lor. Uneori, chiar mă gândeam să cercetez în detaliu dacă aveau vreo dificultate în îndeplinirea îndatoririlor lor, dar apoi îmi ziceam: „Este nevoie de mult efort și multă gândire pentru a înțelege aceste detalii. Mai bine lasă! Acești oameni au competențe profesionale destul de bune și o oarecare experiență de lucru, așa că să se descurce singuri.” După aceea, nu am mai cercetat sau monitorizat din nou în detaliu lucrarea acelui grup. După un timp, am observat că acest grup nu mai trimisese nicio predică de câteva zile, așa că le-am scris repede ca să aflu ce se petrecea. Conducătoarea de grup a raportat că, recent, calitatea predicilor primite fusese slabă și nu multe puteau fi trimise. Văzând că rezultatele lucrării erau slabe, era ușor demoralizată. Am avut pe scurt părtășie cu lidera de grup, cerându-i să-și asume o povară și să-i conducă pe toți în rezumarea abaterilor. Ulterior, inițial am vrut să cercetez mai în detaliu lucrarea acestui grup, dar apoi m-am gândit: „Încă am ceva treabă. Va fi nevoie de multă gândire și de mult efort pentru a înțelege și a rezolva aceste probleme. Lidera de grup cunoaște unele principii, iar conducătorii au rezumat și problemele din predicile pe care le-am trimis. Calea pe care au discutat-o era foarte clară, așa că îi pot lăsa să studieze și să se implice pe cont propriu.” În acest fel, m-am mulțumit doar să redirecționez grupului scrisorile de la conducători și nu i-am condus în rezumarea problemelor și abaterilor. Nu am întrebat despre detaliile lucrării, ca de exemplu cum studiau și dacă puteau aplica ceea ce învățaseră.

La scurt timp după aceea, a sosit o scrisoare de la conducători, care spuneau că echipa de predici progresa lent, iar predicile pe care le trimiteau erau de calitate slabă. Mi-au cerut să aflu de urgență motivul. Când am citit această scrisoare, am simțit mustrări de conștiință în inima mea. Întârziasem progresul lucrării pentru că nu eram dispusă să depun mai mult efort și eram iresponsabilă în îndeplinirea datoriei mele. M-am simțit vinovată și îndatorată. După aceea, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și, prin reflecție, am dobândit o oarecare înțelegere a comportamentului meu de a nu face o lucrare reală. Dumnezeu spune: „Caracteristica principală a lucrării conducătorilor falși este faptul că trăncănesc despre doctrine și repetă papagalicește sloganuri. După ce își emit ordinele, ei pur și simplu se spală pe mâini de chestiunea respectivă. Nu pun întrebări despre dezvoltarea ulterioară a lucrării; ei nu întreabă dacă a apărut vreo problemă, abatere sau dificultate. Ei consideră că și-au terminat treaba de îndată ce repartizează lucrarea. […] Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – acesta este modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. „Conducătorii falși nu sunt doar incapabili să facă lucrări reale – orice fac începe bine, dar dispare în final. Rolul pe care îl joacă este cel al unui maestru de ceremonii: scandează sloganuri și predică doctrine, iar când le-au încredințat altora lucrarea și au stabilit cine va fi responsabil pentru ea, au terminat cu aceasta. Se aseamănă cu difuzoarele puternice pe care le găsim în zonele rurale din China – la asta se limitează rolul pe care îl joacă. Ei fac doar un pic de lucrare preliminară; pentru restul lucrării, nu sunt de găsit nicăieri. În ceea ce privește întrebările specifice, cum ar fi maniera în care decurge fiecare aspect al lucrării, dacă este sau nu în conformitate cu principiile și dacă este eficient – ei nu știu răspunsurile. Ei nu se implică niciodată profund, până la nivelul de bază, și nu vizitează locul de muncă pentru a înțelege și a pricepe progresul și particularitățile fiecărui aspect al lucrării. Prin urmare, conducătorii falși s-ar putea să nu-și propună să provoace perturbări și tulburări sau să facă diverse rele în timpul mandatului lor de conducători, însă de fapt paralizează lucrarea, întârzie progresul fiecărui aspect al lucrării bisericii și îi împiedică pe aleșii lui Dumnezeu să-și facă bine îndatoririle și să dobândească intrarea în viață. Lucrând în felul acesta, cum ar putea ei vreodată să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu? Acest lucru arată că falșii conducători nu fac nicio lucrare reală. Nu reușesc să urmărească lucrarea pentru care ar trebui să fie responsabili și nici să ofere îndrumare și supraveghere, pentru ca lucrarea bisericii să progreseze în mod normal; nu îndeplinesc funcțiile care le revin în calitate de conducători și lucrători și nu își păstrează loialitatea și nu își îndeplinesc responsabilitățile. Acest lucru confirmă faptul că ei nu sunt loiali în modul în care își fac îndatoririle, că sunt, pur și simplu, superficiali, că îi înșală atât pe aleșii lui Dumnezeu cât și pe Dumnezeu Însuși și că afectează și împiedică îndeplinirea voii Sale. Acest fapt este vizibil pentru toți” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care îi expuneau pe conducătorii falși, m-am simțit profund judecată. Când își fac datoria, conducătorii falși se complac în confortul trupesc, sunt superficiali și încep diverse sarcini fără a le duce la bun sfârșit. Când implementează o lucrare, se mulțumesc doar să transmită ordine și să emită instrucțiuni; nu supraveghează și nu monitorizează detaliile lucrării și nu înțeleg, nici nu pricep problemele din cadrul acesteia. Chiar și atunci când descoperă probleme, nu le rezolvă prompt, întârziind grav progresul lucrării. Deși nu eram conducătoare, oare comportamentul meu nu era exact la fel? Îmi era constant teamă să depun efort și să mă epuizez în datoria mea și nu aveam absolut niciun simț al responsabilității. Foloseam pretextul că sunt ocupată pentru a evita să monitorizez lucrarea echipei. Când am văzut că lucrarea de predici dintr-un grup nu aducea rezultate, doar am întrebat mecanic despre lucrare și am avut o scurtă părtășie cu lidera de grup despre starea ei, cerându-i să-i conducă pe membrii grupului în rezumarea abaterilor și problemelor. Chiar și când am descoperit ulterior că membrii grupului încă se confruntau cu dificultăți, nu am vrut să depun mai mult efort sau să plătesc un preț mai mare pentru a rezolva situația. Doar le-am redirecționat scrisorile de la conducători și le-am cerut să studieze și să se implice pe cont propriu, fără a rezolva efectiv problemele din lucrare. Mi-am dat seama că, în datoria mea, eram la fel de iresponsabilă ca un conducător fals și că doar acționam mecanic, fără a face o lucrare reală. Nu am rezolvat dificultățile concrete din datoria mea, ceea ce a făcut ca nimeni să nu dobândească o cale de urmat în îndatoririle sale și ca lucrarea să ajungă în impas. Toate acestea erau consecințele faptului că nu făceam o lucrare reală. M-am gândit că intenția lui Dumnezeu pentru mine, în îndeplinirea datoriei de supraveghetoare, era să monitorizez, să supraveghez și să mă implic în detaliile lucrării echipei, să cercetez și să pricep stările membrilor echipei, să descopăr abaterile și problemele din îndatoririle lor și să pot avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva prompt aceste lucruri, permițând lucrării să progreseze normal. Cu toate acestea, nu mi-am îndeplinit responsabilitățile. În datoria mea, mă mulțumeam doar să transmit ordine și consideram că, atât timp cât lucrarea era implementată, totul era în regulă. Credeam și că, deoarece toți membrii acelui grup îndeplineau îndatoriri bazate pe texte de mulți ani și stăpâneau unele principii, nu mai era nevoie să depun niciun efort sau să-mi bat capul. Le-am pasat lor toată lucrarea ca și cum ar fi fost ceva firesc și am devenit o șefă care nu se implică. Gândindu-mă la asta, deși aveau o oarecare experiență în îndatoririle lor, fiecare om are abateri și lipsuri și, uneori, poate trăi în firi corupte, așa că ar fi trebuit să le cercetez constant atitudinile față de îndatoririle lor, să înțeleg problemele și dificultățile din lucrare și să rezolv prompt aceste lucruri. Acestea erau responsabilitățile mele. Însă, tot ce am luat vreodată în considerare a fost cum să reduc suferința trupului meu. Nu am arătat absolut nicio considerație față de intenția lui Dumnezeu! Deși am depus mai puțin efort mintal, iar trupul meu nu era atât de obosit, am întârziat progresul lucrării arătând considerație trupului și fiind superficială și am comis o fărădelege înaintea lui Dumnezeu. Când m-am gândit la aceasta, am simțit un regret profund și m-am simțit îndatorată față de Dumnezeu.

După aceea, am reflectat asupra mea. În datoria mea, de ce nu eram dispusă să depun mai mult efort și de ce eram constant superficială și iresponsabilă? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Există un alt tip de conducător fals despre care am vorbit deseori în timpul părtășiei pe tema «responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor». Acest tip are un anumit calibru, nu este lipsit de inteligență, are căi și metode și planuri pentru rezolvarea problemelor în lucrarea sa, iar atunci când i se dă o lucrare, o poate pune în aplicare aproape de standardele așteptate. Este capabil să descopere orice probleme care apar în lucrare și, totodată, poate să rezolve unele dintre ele; atunci când aude problemele pe care le raportează unii oameni sau când observă comportamentul, manifestările, discursul și acțiunile unor oameni, are o reacție în inima sa și are propria opinie și atitudine. Desigur, dacă acești oameni urmăresc adevărul și au un simț al poverii, atunci toate aceste probleme pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în mod neașteptat, problemele rămân nerezolvate în lucrarea care intră în responsabilitatea tipului de persoană despre care avem părtășie astăzi. De ce se întâmplă asta? Fiindcă acești oameni nu fac lucrare reală. Ei iubesc ușurința și urăsc truda, fac doar eforturi superficiale, aparente, le place să stea degeaba și să se bucure de beneficiile statutului, le place să dea ordine oamenilor și doar dau puțin din gură și oferă câteva sugestii, iar apoi consideră că lucrarea lor este terminată. Nu iau în serios lucrarea reală a bisericii sau lucrarea extrem de importantă pe care le-o încredințează Dumnezeu – nu au acest simț al poverii și, deși casa lui Dumnezeu semnalează în mod repetat aceste lucruri, ei tot nu le iau în serios. De exemplu, ei nu doresc să intervină în lucrarea producției de filme sau în lucrarea bazată pe texte a casei lui Dumnezeu sau nu vor să se intereseze de acestea, nici nu doresc să verifice cum progresează aceste tipuri de lucrări și ce rezultate se obțin. Fac doar câteva investigații indirecte și, odată ce știu că oamenii sunt ocupați cu această lucrare și fac această lucrare, nu se mai preocupă de ea. Chiar dacă știu foarte bine că există probleme în lucrare, tot nu vor să aibă părtășie despre acestea sau să le rezolve și nici nu investighează sau nu verifică modul în care își îndeplinesc oamenii îndatoririle. De ce nu investighează sau nu verifică aceste lucruri? Ei cred că, dacă le verifică, atunci vor exista o mulțime de probleme care așteaptă să fie rezolvate, iar acest lucru va fi prea îngrijorător. Viața va fi mult prea epuizantă dacă trebuie să rezolve mereu probleme! Dacă își fac prea multe griji, mâncarea nu li se va mai părea gustoasă și nu vor mai putea dormi bine, își vor simți trupul obosit, iar apoi viața va deveni nefericită. De aceea, atunci când văd o problemă, dacă pot, o evită și o ignoră. Care este problema cu acest tip de persoană? (Este prea leneșă.) Spuneți-Mi, cine are o problemă gravă: oamenii leneși sau oamenii care au un calibru slab? (Oamenii leneși.) De ce au oamenii leneși o problemă gravă? (Oamenii care au calibru slab nu pot fi conducători sau lucrători, dar pot fi oarecum eficienți atunci când fac o datorie care este în limitele capacităților lor. Cu toate acestea, oamenii care sunt leneși nu pot face nimic; chiar dacă au calibru, acesta nu are niciun efect.) Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o incapacitate secundară. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. „Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Gândindu-mă la aceasta, motivul pentru care nu eram dispusă să depun mai mult efort mintal și eram iresponsabilă în datoria mea era că, exact ca un conducător fals, eram prea leneșă și mă complăceam excesiv în confort. Dumnezeu spune: „Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă”, „nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate”, și „trebuie să fie eliminați”. Am văzut exact cât de mult îi urăște Dumnezeu pe conducătorii falși. Indiferent cât de bun este calibrul unui conducător fals, dacă umanitatea sa nu corespunde standardului, dacă este prea leneș, iresponsabil în datoria sa și nu supraveghează sau nu monitorizează detaliile lucrării, atunci este necalificat chiar și pentru a presta o muncă și va atrage ura și dezgustul lui Dumnezeu. Citind aceste cuvinte, m-am simțit ca și cum Dumnezeu mă judeca față în față, iar fiecare rând îmi străpungea inima. M-am gândit cum, înainte să-L fi găsit pe Dumnezeu, auzeam adesea oamenii spunând: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Să savurăm vinul și să ne bucurăm de muzică, cât timp ne oferă viața cu adevărat?” și „Trăiește clipa și nu da atenție la ce e bine și ce e rău.” Fusesem condiționată și otrăvită de aceste idei absurde, insuflate mie de Satana și astfel îmi plăcea să urmăresc plăcerile trupești și să duc o viață liberă și confortabilă. Simțeam că doar cu o bună plăcere trupească o persoană putea avea o viață liberă și ușoară. Trăiam după aceste concepții satanice despre existență și, de îndată ce aveam mult de lucru în datoria mea, începeam să mă gândesc la trupul meu și să-mi fac planuri pentru binele propriu și nu făceam nici măcar lucruri care erau în limitele capacităților mele. Eram pe deplin conștientă că progresul lucrării era lent și că membrii acelui grup întâmpinaseră dificultăți în îndatoririle lor, dar nu voiam să plătesc un preț pentru a rezolva aceste probleme. Nu mă gândeam decât la cum aș putea munci și suferi mai puțin. Natura mea era cu adevărat egoistă și detestabilă și nu aveam absolut deloc umanitate! M-am gândit la faptul că Dumnezeu S-a întrupat și a venit pe pământ pentru a lucra și a-i mântui pe oameni. El nu scandează niciodată sloganuri, ci, în schimb, exprimă în mod practic adevărul pentru a le oferi oamenilor ceea ce le lipsește. Orice dificultăți și probleme am avea noi, oamenii, Hristos are neobosit și cu răbdare părtășie despre ele cu noi, rezolvând în mod practic diverse probleme și dificultăți din îndatoririle noastre. Am văzut că Hristos este foarte sârguincios și responsabil în modul în care acționează. Apoi m-am privit din nou pe mine însămi. În îndatoririle mele, eram superficială ori de câte ori era posibil și încercam să sufăr cât mai puțin. Eram atât de leneșă și de decadentă și trăiam fără nicio urmă de integritate sau de demnitate. Dacă nu m-aș pocăi, în cele din urmă, aș fi disprețuită și respinsă și eliminată de Dumnezeu, mi-aș distruge șansa la mântuire, iar momentul în care lucrarea lui Dumnezeu s-ar încheia ar fi și momentul în care aș fi pedepsită. Când m-am gândit la aceasta, m-am simțit extrem de tulburată și de vinovată. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, în datoria mea, arăt constant considerație față de trupul meu și nu vreau să depun mai mult efort. Doar scandez sloganuri și nu fac nicio lucrare reală. Am adus prejudicii datoriei mele și am lăsat regrete în urma mea. Am atras dezgustul Tău. Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc înaintea Ta. De acum înainte, sunt dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului meu și să rezolv cu statornicie toate problemele reale din echipă, făcându-mi bine datoria pentru a Te mulțumi.”

Mai târziu, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dumnezeu ți-a dat calibru și multe condiții superioare, permițându-ți să vezi clar această chestiune și să fii competent pentru această lucrare. Cu toate acestea, nu ai atitudinea potrivită, îți lipsesc loialitatea și sinceritatea și nu vrei să te străduiești să o faci bine. Acest lucru Îl dezamăgește foarte mult pe Dumnezeu. Așadar, atunci când te confrunți cu multe lucruri, dacă ești leneș, dacă te simți mereu deranjat și nu vrei să le faci, iar în sinea ta mormăi: «De ce mi se cere mie să fac asta și nu altcuiva?», atunci acesta este un gând nesăbuit. Când îți revine o datorie, nu este un eveniment nefericit, este o onoare și ar trebui să o accepți cu bucurie. Această lucrare nu te va obosi sau nu te va ucide. Dimpotrivă, dacă te ocupi de această lucrare în mod corespunzător și o faci bine, depunând toate eforturile, te vei simți împăcat și liniștit în inima ta și nu-L vei fi dezamăgit pe Dumnezeu. Când vii înaintea lui Dumnezeu, poți fi încrezător și poți sta drept” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (11)”]. „Nu vom vorbi despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață, dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. De exemplu, în biserică, unii oameni își investesc toate eforturile în datoria de predicare a Evangheliei, dedicându-și energia întregii lor vieți, plătind un preț mare și câștigând mulți oameni. Datorită acestui lucru, simt că viețile lor nu au fost trăite în zadar și că sunt valoroase și alinătoare. Când se confruntă cu boala sau cu moartea, când își rezumă întreaga viață și se gândesc la tot ce au făcut vreodată, la calea pe care au urmat-o, găsesc mângâiere în inimile lor. Nu resimt nici acuzații, nici regrete. Unii oameni nu precupețesc niciun efort atunci când conduc în biserică sau răspund de un anumit aspect al lucrării. Dau frâu liber potențialului lor maxim, dedicându-și toată forța, consumându-și tot sângele inimii și plătind prețul pentru lucrarea pe care o fac. Prin udarea, conducerea, ajutorul și susținerea lor, ei ajută mulți oameni care se confruntă cu propria negativitate și propria slăbiciune să devină puternici și să rămână neclintiți, să nu se retragă, ci, în schimb, să se întoarcă la prezența lui Dumnezeu și chiar să fie, în sfârșit, martori pentru El. Mai mult, cât sunt conducători, îndeplinesc multe sarcini semnificative, îndepărtând numeroși oameni răi, protejându-i pe mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și recuperând o serie de pierderi semnificative. Toate aceste realizări au loc pe perioada conducerii lor. Când se gândesc la calea pe care au urmat-o, când își amintesc lucrarea pe care au făcut-o și prețul pe care l-au plătit de-a lungul anilor, nu resimt niciun regret și nicio acuzație. Nu au nicio remușcare cu privire la faptul că au făcut aceste lucruri și consideră că au trăit o viață valoroasă și au echilibru și confort în inimile lor. Cât de minunat este acest lucru! Nu reprezintă acesta roadele pe care le-au obținut? (Ba da.) Această senzație de echilibru și confort, această lipsă a regretelor sunt rezultatul și rodul urmăririi lucrurilor pozitive și a adevărului. Haideți să nu le impunem oamenilor standarde înalte. Să luăm în considerare o situație în care o persoană se confruntă cu o sarcină pe care ar trebui să o facă sau pe care are disponibilitatea să o facă în timpul vieții sale. După ce își găsește locul, rămâne neclintită pe poziția sa, și-o păstrează, își consumă tot sufletul și toată energia și realizează și finalizează lucrul pe care ar trebui să-l facă și să-l finalizeze. Când în sfârșit stă înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală, se simte relativ satisfăcută, fără acuzații sau regrete în inimă. Simte că este alinată și că a câștigat ceva, că a trăit o viață valoroasă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”]. În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Sa. Dumnezeu mi-a dat daruri și calibru și mi-a oferit ocazia să fiu supraveghetoare, în speranța că voi plăti un preț în datoria mea, că voi fi conștiincioasă și responsabilă în faptele mele și că îmi voi face bine datoria, din toată inima. Doar astfel putea viața mea să aibă un sens. Dacă în datoria mea sunt constant leneșă și mă complac în confort, atunci, deși trupul meu nu va suferi prea mult, voi prejudicia lucrarea. Acesta este un lucru care atrage dezgustul lui Dumnezeu. Acum, lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la momentul său critic final. Dacă voi continua să arăt considerație față de trup și nu îmi voi dedica timpul și energia datoriei mele, atunci, când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, voi rămâne cu regrete eterne. A trebuit să-mi corectez atitudinea față de datoria mea: să fiu conștiincioasă și responsabilă în faptele mele și să pun suflet în ele; când descopăr vreo problemă, să mă bizui pe Dumnezeu și să caut adevărul pentru a o rezolva; și să fac o lucrare reală, în mod practic. Ulterior, chiar am descoperit și am investigat motivul calității slabe a predicilor. Era în principal că frații și surorile nu pricepuseră corespunzător principiile de selectare a predicilor și nu puteau aplica ceea ce învățaseră. Ca răspuns la aceste probleme, am selectat câteva predici și am studiat principii împreună cu ei și, când am descoperit probleme și abateri, am avut prompt părtășie și le-am corectat. Am obținut unele rezultate în îndatoririle noastre. Deși a necesitat mai mult timp și energie, iar trupul meu a suferit puțin mai mult, inima mea s-a simțit împăcată și liniștită. În același timp, studiind principiile cu membrii echipei, le-am înțeles și eu mai bine. Toate acestea au fost rezultate obținute prin participarea efectivă la lucrare.

După aceea, am monitorizat lucrarea celeilalte echipe, acordând în același timp atenție și lucrării echipei de predici. Am discutat în detaliu cu frații și cu surorile principiile implementate de conducători, rând pe rând, și am discutat și rezolvat prompt orice abateri am identificat în lucrare. Odată, conducătorii au semnalat că echipa de predici se concentra doar asupra cantității predicilor de trimis, nu și asupra calității lor. Aceasta însemna că, deși trimiteau multe predici, calitatea lor era slabă. După ce am citit această scrisoare, m-am gândit în sinea mea: „Mai am și altă lucrare de implementat în acest moment. Să scriu echipei de predici pentru a le comunica acest lucru ar necesita mai mult timp și mai multă energie, iar trupul meu ar suferi mai intens. De ce să nu le comunic doar pe scurt, integrând scrisoarea conducătorilor, și să le cer să acorde mai multă atenție pe viitor?” Totuși, după aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la faptul că, în trecut, fusesem prea leneșă în îndeplinirea datoriei mele și nu fusesem dispusă să sufăr sau să depun mult efort mintal, ceea ce întârziase lucrarea. Acum, trebuia să-mi corectez atitudinea față de datoria mea și nu mai puteam să mă complac constant în confort, așa cum făcusem în trecut. Trebuia să mă rog lui Dumnezeu ca să mă răzvrătesc împotriva trupului și să îmi îndeplinesc responsabilitățile pe care trebuia să le îndeplinesc. După aceea, am scris o scrisoare pentru a avea părtășie despre abaterile din lucrarea echipei și am indicat în detaliu o cale de urmat. După un timp, abaterile din echipă au fost corectate, iar îndeplinirea îndatoririlor s-a îmbunătățit față de înainte. Deși încă mai erau multe lucrări de făcut, îmi corectasem atitudinea față de datoria mea și prioritizam corect lucrarea, participând efectiv, supraveghind și monitorizând detaliile lucrării echipei. Când ne-am confruntat cu dificultăți, i-am condus pe membrii echipei să caute adevărul și să le rezolve și, treptat, lucrarea a început să se îmbunătățească. Deși trupul meu a plătit un preț mai mare și a suferit puțin mai mult, inima mea s-a simțit împăcată și liniștită.

Prin această experiență, am reflectat asupra mea și am dobândit o oarecare înțelegere a naturii mele de a mă complace în confort și lene. Pe viitor, trebuie să mă concentrez pe supravegherea și monitorizarea detaliilor lucrării echipei, făcându-mi bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.