de Ding Xin, China

În august 2022, eram responsabilă de lucrarea de udare a nou-veniților în biserică. M-am simțit foarte recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că puteam face o datorie atât de importantă și m-am hotărât în taină că, fără îndoială, voi face bine această datorie. Fiindcă nu mai fusesem responsabilă de lucrarea de udare până atunci și nu aveam o pricepere a principiilor, am studiat cu atenție și m-am străduit să mă familiarizez cu principiile relevante. Dacă nou-veniții aveau vreo stare sau vreo problemă, mă grăbeam să am părtășie și să le rezolv împreună cu sora cu care lucram. Deși eram ocupată în fiecare zi, simțeam multă energie în inima mea și rezolvam unele probleme. După un timp, am descoperit că această lucrare implica o mulțime de detalii. Nu doar că trebuia să rezolv la timp diversele probleme și dificultăți ale nou-veniților, ci trebuia să și verific și să urmăresc lucrarea udătorilor, să le rezolv dificultățile, să descopăr oameni talentați, să cultiv udători și așa mai departe. Am început să simt că a face bine această lucrare era pur și simplu prea dificil. Necesita multă gândire și plata unui preț ridicat. Era atât de obositor! Așa că speram încontinuu să mă confrunt cu mai puține probleme pentru ca lucrarea mea să fie mai relaxată. Mai târziu, am fost supusă unei presiuni și mai mari, deoarece numărul nou-veniților care aveau nevoie de udare continua să crească. Mi-am spus în sinea mea: „Pentru a-i uda bine pe toți nou-veniții și a avea grijă de toate în mod corespunzător va fi nevoie de foarte mult timp și efort. E prea obositor!” Prin urmare, am început doar să particip la adunări cu udătorii. Am transferat responsabilitatea pentru toți nou-veniții care aveau mai multe noțiuni către udători și nu m-am mai preocupat prea mult de ei. Uneori, mă interesam de lucrarea udătorilor, dar o făceam doar de formă. După un timp, au început să apară constant probleme în lucrarea de udare. Unii nou-veniți erau negativi și slabi și nu se adunau regulat; alții erau induși în eroare de zvonuri fără temei și de falsurile pastorilor religioși. În plus, alții erau obstrucționați și prigoniți de familiile lor și, prin urmare, nu se adunau regulat, și așa mai departe. Udătorii aveau și ei dificultăți și erau oarecum negativi. Conducătorii au trimis o scrisoare cerându-mi să găsesc rapid cauzele și să corectez abaterile. Mi-au reamintit, de asemenea, că ar trebui să îi ud personal pe acei nou-veniți care aveau noțiuni, dar erau de un bun calibru. Trebuia să mă implic cu adevărat în rezolvarea problemelor nou-veniților și să-i ajut să prindă rădăcini pe adevărata cale. Când am văzut ce spuneau conducătorii, mi-am simțit inima tulburată. Simțeam că acesta era rezultatul faptului că nu făceam o lucrare reală. Ulterior, m-am grăbit să am părtășie și să rezolv problemele nou-veniților, dar rezultatele nu au fost grozave. Am început să simt că această lucrare era pur și simplu prea dificilă și că ar fi fost bine dacă aș fi putut să-mi schimb datoria, să fac ceva mai ușor. Odată, udătorii mi-au semnalat unele probleme și dificultăți în lucrare. Am vrut să găsesc niște principii și apoi să discut cu ei cum să rezolvăm aceste probleme, dar apoi m-am gândit: „E nevoie de prea mult timp și prea mult efort ca să găsesc principii. Sora cu care sunt parteneră are un calibru bun și știe cum să aibă părtășie bine și să rezolve problemele. O voi ruga pe ea să le rezolve.” Așa că nu am căutat principiile pe care ar fi trebuit să le caut și nu am avut părtășie despre ce ar fi trebuit să am. Am așteptat pur și simplu ca sora mea să rezolve lucrurile. Mai târziu, când lucrurile s-au complicat, mi-am folosit calibrul slab ca scuză și i-am pasat toate lucrările cele mai problematice și mai dificile partenerei mele, ca și cum asta ar fi fost ceva complet firesc și rezonabil. Am purtat din ce în ce mai puțin povara îndeplinirii datoriei mele. În fiecare zi, făceam doar sarcinile la îndemână, lucrând în mod mecanic. În acea vreme, inima mea ducea constant lipsă de pace și de ușurare. Pentru că rezultatele continuau să scadă, conducătorii verificau frecvent lucrarea pentru a înțelege ce se întâmplă. Mă simțeam reprimată și neliniștită, ca și cum ar fi fost prea multe probleme și dificultăți de rezolvat. Simțeam că sunt sub prea multă presiune și că sunt prea multe lucruri pentru care să-mi fac griji. Adesea mă simțeam abătută și mă plângeam: „Nu fac această datorie de foarte mult timp. De ce nu mă înțeleg conducătorii? De ce monitorizează atât de atent lucrarea?” Speram cu adevărat că nu vor mai apărea probleme în lucrare.

Într-o zi, am luat COVID. Deodată am făcut febră, mă durea tot corpul și nu aveam deloc energie. Nu puteam înghiți mâncarea și nu puteam dormi noaptea. În inima mea, mă rugam neîncetat lui Dumnezeu: „Preaiubite Dumnezeu, această boală și durere au venit peste mine prin intenția Ta. Dar acum tot nu știu ce lecție ar trebui să învăț. Fie ca Tu să mă călăuzești să-mi înțeleg problemele.” După ce m-am rugat, am cugetat asupra stării și condiției mele în îndeplinirea datoriei din această perioadă de timp. M-am gândit că îndeplinirea datoriei mele era ceva semnificativ, dar de ce mă simțeam adesea reprimată și chinuită? Cum ajunsesem în această condiție în îndeplinirea datoriei? Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii caută constant confort fizic și fericire, dacă urmăresc constant fericire și confort fizic și nu doresc să sufere, atunci, chiar și puțină suferință fizică, faptul că suferă puțin mai mult decât alții sau că se simt puțin mai munciți decât de obicei i-ar face să se simtă ținuți în frâu. Aceasta este una dintre cauzele reprimării. Dacă oamenii nu consideră că puțină suferință fizică este mare lucru și nu urmăresc confortul fizic, ci, în schimb, urmăresc adevărul și caută să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci, adesea, ei nu vor simți suferința fizică. Chiar dacă, ocazional, se simt puțin ocupați, obosiți sau epuizați, după ce se culcă, se vor trezi simțindu-se mai bine și apoi, își vor continua lucrarea. Ei se vor concentra pe îndatoririle și pe lucrarea lor; nu vor considera că puțină oboseală fizică este o problemă semnificativă. Totuși, când apare o problemă în gândirea oamenilor și aceștia urmăresc constant confortul fizic, oricând le sunt ușor nedreptățite corpurile fizice sau nu pot găsi mulțumire, în ei se vor naște anumite emoții negative. Așadar, de ce acest tip de persoană, care mereu vrea să facă ce dorește, să-și răsfețe trupul și să se bucure de viață se trezește adesea prizoniera acestei emoții negative care este reprimarea, oricând este nemulțumită? (Pentru că urmărește confortul și plăcerea fizică.) Asta este adevărat pentru unii oameni” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. După ce am meditat asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că motivul pentru care mă simțeam reprimată și chinuită nu era acela că lucrarea era greu de îndeplinit. Motivul principal era că exista o problemă cu gândurile și cu punctele mele de vedere. Ceea ce urmărisem nu era dobândirea adevărului și nici îndeplinirea datoriei de ființă creată. În loc de asta, urmărisem confortul fizic. Mă gândisem doar cum aș putea să-mi fac mai puține griji și să-mi fac viața mai ușoară. Când volumul de muncă fusese mare și trebuise să fiu mai atentă, să îndur mai multe greutăți și să plătesc un preț mai mare, bombănisem și mă simțisem potrivnică. Când întâmpinasem multe probleme și dificultăți în lucrare, le considerasem prea împovărătoare și mă plânsesem de cât de dificile erau lucrurile pentru mine sau le pasasem altor frați și surori ca să le rezolve. Chiar îmi dorisem să-mi schimb datoria cu ceva mai ușor ca să scap din această situație. Știusem foarte bine că, atunci când conducătorii monitorizaseră lucrarea, ei își îndepliniseră îndatoririle de conducători, dar când începuseră să mă urmărească îndeaproape, afectându-mi interesele trupești, mă simțisem suprasolicitată și neapreciată și mă plânsesem și bombănisem despre una și despre alta. În realitate, mă plângeam de faptul că situația rânduită de Dumnezeu nu era bună. Asta însemna că eram nemulțumită și potrivnică lui Dumnezeu. Asta însemna că mă împotriveam lui Dumnezeu! Fusesem cu adevărat prea răzvrătită și îmi lipsea orice urmă de inimă cu frică de Dumnezeu!

Mai târziu, am continuat să caut adevărul și să mă reflectez asupra mea. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii se plâng mereu de greutăți în timp ce-și fac datoria, nu vor să facă niciun efort pentru asta și, imediat ce au puțin timp liber, se odihnesc, pălăvrăgesc, se relaxează ori se distrează. Iar atunci când se intensifică munca și le întrerupe ritmul și rutina vieții, sunt nefericiți și nemulțumiți de asta. Ei mormăie și se plâng și devin superficiali în a-și face datoria. Aceasta înseamnă râvnirea la confortul trupului, nu-i așa? […] Indiferent cât de aglomerată este lucrarea bisericii sau cât de aglomerate sunt îndatoririle lor, rutina și starea normală a vieții lor nu sunt niciodată perturbate. Nu sunt niciodată neglijente la orice mic detaliu din viața trupească și le controlează perfect, fiind foarte stricte și serioase. Însă atunci când se ocupă de lucrarea casei lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi problema și chiar dacă ar putea implica siguranța fraților și a surorilor, o tratează cu nepăsare. Nu le pasă nici măcar de acele lucruri care implică însărcinarea dată de Dumnezeu sau datoria pe care ar trebui să o facă. Nu își asumă nicio responsabilitate. Acest lucru înseamnă să te complaci în confortul trupesc, nu-i așa? Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a face o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul efectuării datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe probleme, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și facă datoria și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama, în cele din urmă, că această problemă, de a mă complace în confort și de a fi iresponsabilă în îndeplinirea datoriei, este foarte gravă. Oamenii care se complac constant în confort își fac datoria într-un mod viclean și alunecos, alegând părțile ușoare, temându-se de cele dificile și nedorind să îndure greutăți ori să plătească un preț. Ori de câte ori întâlnesc dificultăți, dau bir cu fugiții și caută tot felul de pretexte și de scuze ca să arunce asupra altora responsabilitatea lucrărilor ce implică o mare dificultate sau numeroase probleme. Acest tip de persoană nu este de încredere și nu este aptă să își asume lucrarea. Eu fusesem exact un astfel de om. Știusem, desigur, că eram responsabilă de lucrarea de udare și că ar fi trebuit să ud nou-veniții, să le lămuresc noțiunile și să le rezolv problemele în timp util, pentru ca ei să prindă cât mai curând posibil rădăcini pe calea cea adevărată. Aceasta era principala însărcinare a datoriei mele și responsabilitatea pe care ar fi trebuit să o îndeplinesc. Cu toate acestea, mă plânsesem că nou-veniții aveau multe probleme și că rezolvarea lor era prea anevoioasă și prea obositoare. Așa că găsisem scuze ca să le pasez udătorilor toți nou-veniții cu noțiuni și dificultăți și să nu mă ocup deloc de ei, ca un șef care nu se implică. Asta însemnase că problemele nou-veniților nu puteau fi rezolvate la timp și că progresul lucrării de udare era împiedicat. Când udătorii aveau dificultăți și probleme în lucrarea lor, eu fusesem în mod evident preocupată de trup și nu fusesem dispusă să le rezolv. Cu toate acestea, fusesem extrem de vicleană, găsind scuza că aveam un calibru slab, ca să pot justifica pasarea tuturor dificultăților și problemelor surorii cu care lucram. Pentru că mă preocupasem de trup, mă complăcusem în confort și nu făcusem o lucrare reală, rezultatele lucrării de udare nu au fost bune. În ciuda acestui lucru, nu reflectasem asupra mea și, când conducătorii au monitorizat lucrarea și au aflat ce se întâmplă, m-am simțit chiar refractară față de ei și le-am purtat pică. Fusesem complet irațională! Cu o astfel de stare și un astfel de comportament, cum eram eu capabilă să fiu supervizoare? Nu îmi făcusem datoria: făcusem rău! M-am simțit supărată, cu inima plină de regrete și m-am gândit că infectarea mea cu virusul pandemiei fusese îngăduită de Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu să mă conducă să continui să-mi cunosc problemele și să reflectez asupra lor.

Nu după mult timp, am fost la o adunare și m-am deschis față de toți, vorbind despre starea mea. Conducătorul mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat o oarecare înțelegere despre firea mea coruptă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conducătorii falși nu fac lucrare reală, dar știu cum să se comporte ca niște oficialități. Care este primul lucru pe care îl fac odată ce devin conducători? Cumpără favorurile oamenilor. Adoptă abordarea: «Noii funcționari sunt dornici să impresioneze»; mai întâi, fac câteva lucruri pentru a intra în grațiile oamenilor și se ocupă de câteva lucruri care ameliorează bunăstarea de zi cu zi a tuturor. Întâi încearcă să le facă o impresie bună, să le arate tuturor că sunt pe aceeași lungime de undă cu masele, astfel încât toată lumea să-i laude și să spună: «Acest conducător acționează ca un părinte față de noi!» Apoi, preiau controlul în mod oficial. Ei simt că au sprijin popular și că funcția le-a fost asigurată; după aceea, încep să se bucure de beneficiile statutului, ca și cum le-ar fi cuvenite. Devizele lor sunt: «Viața se rezumă doar la a mânca bine și a se îmbrăca frumos», «Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți» și «Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine.» Se bucură de fiecare zi așa cum vine, se distrează cât pot să o facă, nu se gândesc deloc la viitor și, cu atât mai puțin, la ce responsabilități ar trebui să îndeplinească și ce îndatoriri ar trebui să îndeplinească un conducător. Predică unele cuvinte și doctrine și fac câteva sarcini de dragul aparențelor ca rutină, dar nu fac nicio lucrare reală. Nu scot la iveală problemele reale din biserică și nu le rezolvă complet, așadar, ce sens are să facă astfel de sarcini superficiale? Nu este înșelător? Îi pot fi încredințate sarcini importante unui astfel de conducător fals? Este el conform principiilor și condițiilor casei lui Dumnezeu de selectare a conducătorilor și lucrătorilor? (Nu.) Acești oameni nu au conștiință sau rațiune, sunt lipsiți de orice simț al responsabilității și, totuși, încă doresc să dețină orice calitate oficială, să fie conducători în cadrul bisericii – de ce sunt atât de nerușinați? Pentru unii oameni care au un simț al responsabilității, dacă au un calibru slab, ei nu pot fi conducători – să nu mai vorbim despre oamenii inutili care nu au deloc un simț al responsabilității; ei sunt chiar mai puțin calificați să fie conducători. Cât de leneși sunt astfel de falși conducători lacomi și indolenți? Chiar când descoperă o problemă și sunt conștienți că reprezintă o problemă, nu o tratează serios și nu-i dau atenție. Sunt atât de iresponsabili! Deși sunt elocvenți și par să aibă ceva calibru, nu pot să rezolve diversele probleme din lucrarea bisericii, făcând ca aceasta să încetinească până se oprește; problemele continuă să se adune, dar acești conducători nu își fac griji pentru ele și insistă să desfășoare câteva sarcini superficiale ca rutină. Și care este rezultatul final? Nu fac o harababură din lucrarea bisericii, nu o fac să rateze? Nu provoacă haos și lipsă de unitate în biserică? Acesta este finalul inevitabil” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Mă simțeam de parcă stăteam față în față cu Dumnezeu în timp ce mă dădea în vileag. Eram tipul de persoană leneșă pe care Dumnezeu o dăduse în vileag. De dragul de a mă complace în confort, nu rezolvasem problemele pe care le văzusem și nu făcusem deloc o lucrare reală. Gândindu-mă la această perioadă, știusem totul despre noțiunile și problemele nou-veniților și putusem vedea dificultățile și stările udătorilor. Dar nu mă gândisem cum să caut adevărul ca să rezolv aceste probleme cât mai repede posibil. În schimb, încercasem doar să mă scutesc de bătăi de cap, urmând procedura, acționând doar de formă și având părtășie doar în treacăt. Aruncasem câteva vorbe despre doctrină ca să păcălesc lumea și atât. Uneori, chiar pasasem direct problemele partenerei mele sau udătorilor pentru ca ei să le rezolve. Pur și simplu, alesesem sarcinile ușoare, le lăsasem pe cele obositoare altora și mă preocupasem de trup în fiecare situație. Știusem foarte bine că udarea nou-veniților era foarte importantă, deoarece acest lucru era decisiv pentru ca nou-veniții să poată rămâne neclintiți pe adevărata cale. Cu toate acestea, nu voisem să plătesc un preț și nu rezolvasem problemele pe care le văzusem. De asemenea, dădusem bir cu fugiții din fața problemelor și îmi evitasem responsabilitățile și, deși vedeam clar că lucrarea înregistra pierderi, nu le băgam deloc în seamă. Îmi lipsise cu adevărat conștiința și fusesem foarte iresponsabilă! În pofida acestui lucru, nu reflectasem asupra mea și mă gândisem că, dat fiind că fusesem responsabilă de această lucrare doar de o scurtă perioadă de timp, conducătorii ar fi trebuit să-mi înțeleagă dificultățile și să nu ceară prea mult de la mine. Cu adevărat îmi lipsise în totalitate rațiunea! Trăiam bazându-mă pe filozofii satanice precum „Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine” și „Treci prin fiecare zi în mod superficial”. Când îmi îndeplineam datoria, nu făceam lucrarea care îmi revenea. Făceam doar câteva lucruri irelevante și neimportante și făceam treabă de mântuială în fiecare zi. La suprafață, nu părea că stau degeaba în fiecare zi, dar, în realitate, nu făceam deloc o lucrare reală și nu-mi îndeplineam responsabilitățile pe care ar fi trebuit să le îndeplinesc. Ce diferență era între comportamentul meu și cel al unei persoane josnice sau al unui trântor care nu-și îndeplinește lucrarea ce îi revine? În trecut, desconsideram astfel de oameni, negândindu-mă niciodată că făceam parte din aceeași categorie cu ei. Eram dezgustată de mine însămi! Cineva ca mine, fără integritate și complet nedemnă de încredere, era cu adevărat nevrednică să aibă îndatoriri. Mergeam pe calea falșilor conducători și a lucrătorilor prefăcuți. Acum, odată cu boala care se abătuse asupra mea, nu aveam energie să-mi fac îndatoririle chiar dacă aș fi vrut. Regretam profund că pierdusem timpul când sănătatea mea fusese bună. Dacă această boală nu ar fi putut fi vindecată și aș fi murit, aș fi lăsat în urmă un regret veșnic în această viață. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai tulburată. Aveam constant senzația că fusesem abandonată de Dumnezeu și mi-am dat seama că, dacă aș fi continuat să nu urmăresc adevărul sau să nu-mi fac bine datoria, urma să fiu eliminată.

Într-o zi, în timpul devoțiunii spirituale, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Există oameni care nu sunt dispuși să sufere deloc în îndeplinirea îndatoririlor lor, care se plâng constant când întâmpină o problemă și care refuză să plătească un preț. Ce fel de atitudine este aceasta? Este una superficială. Dacă îți îndeplinești datoria în mod superficial, abordând-o cu lipsă de respect, care va fi rezultatul? Îți vei îndeplini datoria necorespunzător, deși ești capabil să o faci bine – performanța ta nu va fi la înălțimea standardelor, iar Dumnezeu va fi foarte nemulțumit de atitudinea pe care o ai cu privire la datoria ta. Dacă te-ai fi putut ruga lui Dumnezeu, dacă ai fi căutat adevărul și ți-ai fi dedicat toată inima și mintea, dacă ai fi putut coopera astfel, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât, atunci când te-ai fi ocupat de probleme, totul să decurgă armonios și să ai rezultate bune. Nu ar fi fost nevoie să depui o cantitate imensă de energie; atunci când ai fi făcut tot posibilul pentru a coopera, Dumnezeu ar fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești viclean și delăsător, dacă nu îți faci datoria așa cum trebuie și mergi mereu pe o cale greșită, atunci Dumnezeu nu va acționa asupra ta; vei pierde această oportunitate, iar Dumnezeu va spune: «Nu ești bun; nu te pot folosi. Dă-te la o parte! Îți place să fii viclean și delăsător, nu-i așa? Îți place să fii leneș și să o iei ușurel, nu? Ei bine, atunci, ia-o ușurel pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: e acest lucru o pierdere sau un câștig? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Felul în care tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am simțit dreptatea Sa și firea Sa de neofensat. Am înțeles că datoria noastră este o însărcinare dată de Dumnezeu și o responsabilitate pe care suntem obligați de legile onoarei să nu o refuzăm. A trata datoria cu lipsă de respect și iresponsabilitate înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu. Aceasta este o fărădelege gravă. Un astfel de om ar trebui blestemat. Cei care ignoră interesele personale ale trupului și își tratează cu seriozitate și responsabilitate datoria pot obține lucrarea și călăuzirea lui Dumnezeu. Prin procesul îndeplinirii datoriei, înțeleg treptat adevărul și îl dobândesc și ajung să facă lucrurile în concordanță cu principiile. Însă eu nu iubeam adevărul. Îmi plăcea doar confortul. Nu făceam lucrurile care erau clar parte a responsabilităților mele elementare și, chiar dacă ocazional făceam câte ceva, o făceam doar de formă și în mod superficial. Lucram puțin, doar de ochii lumii, ca să-L păcălesc pe Dumnezeu și să-mi trag pe sfoară frații și surorile. Eram cu adevărat prea înșelătoare! Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. El scrutează fiecare acțiune pe care o întreprind și fiecare gând și idee pe care le am. Cineva ca mine, care se complace în confort și este egoist și înșelător, este complet nedemn de încredere și atrage dezgustul și ura lui Dumnezeu. Dar eu încă nu reflectam asupra mea. Conducătorii mi-au reamintit, dar eu încă țineam cont de trup, rezultatul fiind că nu puteam dobândi lucrarea Duhului Sfânt în îndeplinirea îndatoririlor și nu eram în stare să deslușesc problemele. Asta însemna că nici greutățile nou-veniților nu puteau fi rezolvate în timp util. Am comis fărădelegi în îndatoririle mele. Acum, faptul că fusesem afectată de această pandemie era Dumnezeu care mă certa. Era și o revelare a firii drepte a lui Dumnezeu față de mine. Dacă aș fi continuat să nu mă pocăiesc, chiar dacă biserica nu m-ar îndepărta, Dumnezeu scrutează totul și Duhul Sfânt nu ar lucra asupra mea. Mai devreme sau mai târziu, ar urma să fiu eliminată. Așa cum spune Biblia: „Și mulțumirea de sine îi distruge pe cei proști” (Proverbe 1:32). Dumnezeu Atotputernic spune, de asemenea: „Lucrurile de care te bucuri astăzi cu lăcomie reprezintă chiar ceea ce îți va distruge viitorul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). Când am înțeles toate acestea, am fost cuprinsă de regrete și m-am urât profund pe mine însămi. M-am rugat lui Dumnezeu: „Preaiubite Dumnezeu, sunt prea egoistă și înșelătoare. Sunt superficială în îndeplinirea îndatoririlor mele și țin cont de trup. Acest lucru a afectat lucrarea bisericii. Preaiubite Dumnezeu, sunt dispusă să mă pocăiesc. Fie ca Tu să mă călăuzești să-mi revin din această stare.”

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Care este valoarea vieții unei persoane? Este doar de a se deda la plăceri trupești, cum ar fi să mănânce, să bea și să se distreze? (Nu, nu este.) Atunci, care este? Vă rog să-Mi împărtășiți gândurile voastre. (Să îndeplinească îndatoririle unei ființe create, măcar atât ar trebui să realizeze o persoană în viața sa.) Așa este. […] Într-o privință, este vorba să îndeplinești datoria unei ființe create. În alta, este să faci cât poți de bine tot ce ține de abilitatea și capacitatea ta, ajungând măcar într-un punct în care conștiința ta nu te acuză, în care poți fi împăcat cu propria conștiință și se poate demonstra că ești acceptabil în ochii celorlalți. Mergând puțin mai departe, de-a lungul vieții tale, indiferent de familia în care te-ai născut, indiferent de parcursul tău educațional sau de calibrul tău, trebuie să ai o oarecare înțelegere a principiilor pe care oamenii ar trebui să le priceapă în viață. De exemplu, ce fel de cale ar trebui să urmeze oamenii, cum ar trebui să trăiască și cum să ducă o viață plină de sens – ar trebui măcar să explorezi puțin din adevărata valoare a vieții. Această viață nu poate fi trăită în zadar și nu poți veni în zadar pe acest pământ. În altă privință, pe durata vieții tale, trebuie să-ți îndeplinești misiunea; asta este cel mai important. Nu vom vorbi despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață, dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. De exemplu, în biserică, unii oameni își investesc toate eforturile în lucrarea de predicare a Evangheliei, dedicându-și energia întregii lor vieți, plătind un preț mare și atrăgând mulți oameni. Datorită acestui lucru, simt că viețile lor nu au fost trăite în zadar și că sunt valoroase și confortabile. Când se confruntă cu boala sau cu moartea, când își rezumă întreaga viață și se gândesc la tot ce au făcut vreodată, la calea pe care au urmat-o, găsesc mângâiere în inimile lor. Nu resimt nici acuzații, nici regrete. Unii oameni nu precupețesc niciun efort atunci când conduc în biserică sau răspund de un anumit aspect al lucrării. Dau frâu liber potențialului lor maxim, dedicându-și toată forța, consumându-și tot sângele inimii și plătind prețul pentru lucrarea pe care o fac. Prin udarea, conducerea, ajutorul și susținerea lor, ei ajută mulți oameni care se confruntă cu propriile slăbiciuni și cu propria negativitate să devină puternici și să rămână neclintiți, să nu se retragă, ci, în schimb, să se întoarcă la prezența lui Dumnezeu și chiar să fie, în sfârșit, martori pentru El. Mai mult, cât sunt conducători, îndeplinesc multe sarcini semnificative, îndepărtând numeroși oameni răi, protejându-i pe mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și recuperând o serie de pierderi semnificative. Toate aceste realizări au loc pe perioada conducerii lor. Când se gândesc la calea pe care au urmat-o, când își amintesc lucrarea pe care au făcut-o și prețul pe care l-au plătit de-a lungul anilor, nu resimt niciun regret și nicio acuzație. Nu au nicio remușcare cu privire la faptul că au făcut aceste lucruri și consideră că au trăit o viață valoroasă și au echilibru și confort în inimile lor. Cât de minunat este acest lucru! Nu reprezintă acesta roadele pe care le-au obținut? (Ba da.) Această senzație de echilibru și confort, această lipsă a regretelor sunt rezultatul și rodul urmăririi lucrurilor pozitive și a adevărului. Haideți să nu le impunem oamenilor standarde înalte. Să luăm în considerare o situație în care o persoană se confruntă cu o sarcină pe care ar trebui să o facă sau pe care are disponibilitatea să o facă în timpul vieții sale. După ce își găsește locul, rămâne neclintită pe poziția sa, și-o păstrează, își consumă tot sufletul și toată energia și realizează și finalizează lucrul pe care ar trebui să-l facă și să-l finalizeze. Când în sfârșit stă înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală, se simte relativ satisfăcută, fără acuzații sau regrete în inimă. Simte că este alinată și că a câștigat ceva, că a trăit o viață valoroasă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El a rânduit să trăiesc în zilele de pe urmă, să accept lucrarea Lui și să fac îndatoriri în biserică. El nu voia să țin cont de trup, să mă complac în confort și să-mi irosesc viața prefăcându-mă ocupată, fără a realiza însă nimic. Intenția lui Dumnezeu era ca eu să pășesc pe calea corectă a vieții, să caut mai mult adevărul în timp ce-mi făceam datoria și să rezolv problemele și dificultățile fraților și surorilor mele în concordanță cu spusele Sale, astfel încât să pot face lucrurile conform principiilor și să-mi fac datoria cum trebuie. Numai o viață trăită în acest fel este valoroasă. M-am gândit cum îmi făcusem datoria într-un mod viclean și alunecos. Deși trupul mi se bucurase de confort, adâncurile inimii mele erau în chin și în întuneric și nu aveam deloc pace sau fericire. De dragul confortului și al desfătării trecătoare, nu doar că mi-am împiedicat intrarea în viață, ci am lăsat în urmă atât de multe regrete în îndeplinirea datoriei mele. Cu adevărat fusesem prea încăpățânată și prea idioată! M-am rugat lui Dumnezeu și m-am hotărât că, deși nu îmi revenisem pe deplin în urma bolii mele, eram dispusă să-mi îndrept starea incorectă, să mă răzvrătesc împotriva trupului pentru a rezolva cât mai repede noțiunile și stările nou-veniților, să-mi fac bine lucrarea și să-mi îndeplinesc responsabilitățile și îndatoririle.

După aceea, am căutat adevărul împreună cu partenera mea pentru a rezolva problemele apărute în lucrare. De asemenea, mi-am făcut un obicei din a-i conduce pe udători să caute principii împreună, din a rezuma periodic abaterile și problemele din lucrare și din a căuta o cale de a le rezolva. Într-o zi, sora Zhen Xin a spus că un nou-venit pe care îl uda ridicase câteva probleme. Nu știa cum să le rezolve și voia să am părtășie despre ele. Erau câteva probleme despre care nu știam cum să am părtășie sau să le rezolv pe loc. Am început să mă gândesc: „Va fi nevoie de multă gândire și căutare ca să obțin un răspuns clar la aceste probleme. Va dura mult timp. Ce deranj! Aș putea pur și simplu să las aceste probleme pe mai târziu și să o fac pe partenera mea să le rezolve.” Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că iarăși țineam cont de trup. M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu: „Preaiubite Dumnezeu, știu că iarăși râvnesc la confort și sunt ispitită să fiu vicleană și alunecoasă; sunt dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului și să-mi dedic toată puterea rezolvării acestor probleme. Fie ca Tu să mă călăuzești!” Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când cineva chiar iubește adevărul, poate să aibă o inimă cu o dorință arzătoare pentru Dumnezeu, o inimă sinceră și impulsul de a practica adevărul și de a se supune lui Dumnezeu. Având o putere reală, persoana este capabilă să plătească prețul, să-și dedice energia și timpul, să se lepede de beneficiile personale și să renunțe la toate situațiile complicate ale trupului, făcând loc pentru practicarea cuvintelor lui Dumnezeu, practicarea adevărului și intrarea în realitatea cuvântului lui Dumnezeu. Dacă, pentru a intra în realitatea cuvântului lui Dumnezeu, poți să renunți la propriile noțiuni, la interesele propriului trup, la reputație, la statut, la faimă și la plăcerile trupului – dacă poți să renunți la toate aceste lucruri, atunci vei intra tot mai mult în adevărul-realitate. Orice dificultăți și greutăți ai nu vor mai fi probleme – vor fi rezolvate cu ușurință – și tu vei intra cu ușurință în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru a intra în adevărul-realitate, o inimă sinceră și o inimă cu o dorință arzătoare pentru Dumnezeu sunt cele două condiții indispensabile. Dacă ai doar o inimă sinceră, dar ești mereu laș, nu ai o dorință arzătoare pentru Dumnezeu și dai înapoi când te confrunți cu dificultăți, nu este suficient. Dacă ai doar o dorință arzătoare pentru Dumnezeu în inima ta și ești puțin impulsiv și ai doar această aspirație, dar îți lipsește o inimă sinceră atunci când ți se întâmplă lucruri și dai înapoi și îți alegi propriile interese, nici asta nu este suficient. Ai nevoie atât de o inimă sinceră, cât și de o inimă cu o dorință arzătoare pentru Dumnezeu. Nivelul sincerității inimii tale și forța dorinței tale arzătoare pentru Dumnezeu determină puterea impulsului tău de a practica adevărul. Dacă nu ai o inimă sinceră și dacă inima ta nu are o dorință arzătoare pentru Dumnezeu, nu vei fi capabil să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu și nu vei avea impulsul de a practica adevărul. În acest fel, nu poți să intri în adevărul-realitate și îți va fi dificil să obții mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). M-am simțit foarte inspirată de cuvintele lui Dumnezeu. Când îmi făceam datoria, mă dădeam constant în lături din fața dificultăților și mă feream de sarcinile grele. Problema principală era că nu îmi tratam datoria cu o inimă sinceră și că nu eram dispusă să sufăr sau să plătesc un preț ca să practic adevărul. Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că atunci când nu puteam rezolva problemele nou-veniților, însemna că nu înțelegeam acel aspect al adevărului. Acesta era momentul în care ar fi trebuit să caut adevărul și să mă înzestrez cu el. Un astfel de mediu putea să mă determine să mă apropii de Dumnezeu și să mă bizui pe El și, cu atât mai mult, era o șansă pentru mine de a dobândi adevărul. Ar trebui să prețuiesc aceste oportunități, să mă răzvrătesc împotriva trupului și să mă bazez pe Dumnezeu pentru a căuta adevărul și a rezolva aceste probleme, plătind prețul pe care trebuia să-l plătesc. Numai așa aș putea să obțin luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu și, treptat, să înțeleg și să dobândesc adevărul. Dacă m-aș fi lăsat în continuare pradă confortului, m-aș fi dat în lături din fața dificultăților și m-aș fi retras când lucrurile deveneau grele, nu aș fi pătruns niciodată în adevărul-realitate și nu aș fi avut cum să dobândesc adevărul. În cele din urmă, tot eu aș fi fost cea păgubită. După ce am înțeles toate acestea, m-am rugat lui Dumnezeu și am căutat între cuvintele Lui câteva pasaje relevante pentru problemele nou-veniților. Mai târziu, Zhen Xin și cu mine am organizat o adunare pentru nou-veniți în care să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu. Prin părtășie, am rezolvat problemele nou-veniților. După ce au înțeles adevărul, nou-veniții au avut o cale de practică și dificultățile și problemele lor au fost rezolvate. I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima! Prin căutarea efectivă a adevărului pentru a rezolva probleme, am putut să deslușesc anumite chestiuni și să înțeleg unele adevăruri pe care nu le înțelesesem înainte. Făcându-mi datoria în acest fel, inima mea s-a simțit liniștită și împăcată.

După această experiență, am înțeles că toate dificultățile și diversele probleme pe care le-am întâlnit în îndeplinirea datoriei aveau îngăduința lui Dumnezeu și că El nu îmi îngreuna intenționat lucrarea. Intenția Lui era să folosească aceste dificultăți și probleme pentru a mă determina să caut adevărurile-principii și să folosească aceste dificultăți pentru a-mi dezvălui corupția și deficiențele, pentru ca eu să caut adevărul și să-mi rezolv propria fire coruptă. Altfel, aș fi trăit mereu depinzând de firea mea coruptă și m-aș fi complăcut în confort, acționând viclean și alunecos în îndeplinirea datoriei. Nu doar că aceasta ar fi întârziat lucrarea bisericii, ci, în cele din urmă, m-ar fi distrus pe mine. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au trezit, pe mine, o persoană nesăbuită și încăpățânată. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea oferită!