de Xiao Yuxin, China

În 2023, la jumătatea lui iulie, făceam lucrarea bazată pe texte în biserică, cooperând cu alte două surori: una era o nouă membră, Wang Xue, iar cealaltă era Lin Xi. La sfârșitul lunii august, conducătorii i-au cerut lui Lin Xi să facă temporar o altă sarcină și, astfel, în echipă am rămas doar eu și Wang Xue. De obicei, după ce supraveghetoarea discuta cu noi despre lucrare, îmi cerea să implementez și să mă ocup de sarcinile mai complicate și rânduia ca Wang Xue să le facă pe cele mai simple. La început, am putut să tratez în mod corect acest lucru, dar, cu trecerea timpului, am fost nevoită să-mi fac griji pentru o mare parte a lucrării echipei, iar supraveghetoarea mi-a repartizat mereu sarcinile mai complicate, pentru care trebuia să dedic mult timp și efort ca să le fac bine. Drept urmare, am avut foarte puțin timp liber și, în inima mea, m-am simțit oarecum dezechilibrată și am început să mă plâng: „De ce mi se repartizează mie toate sarcinile complicate? Deși Wang Xue nu se instruiește de multă vreme și încă nu pricepe temeinic principiile, a făcut anterior datoria bazată pe texte și are o experiență elementară în privința asta. Nu s-ar putea instrui și ea să facă unele sarcini un pic mai complicate? Cu toate repartizate mie, sunt până peste urechi de stresată cât e ziua de lungă și este prea obositor să-mi fac așa datoria!” Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât m-am simțit mai supărată.

Într-o zi, conducătorii m-au rugat să scriu niște scrisori pentru a implementa o sarcină bazată pe texte, care era destul de urgentă. M-am apucat și, rapid, am scris două scrisori una după alta, lucru la care am fost nevoită să mă gândesc destul de mult. Am răsuflat ușurată după ce am terminat de scris scrisorile și mi-am zis în sinea mea: „Mai am de scris o scrisoare de înștiințare și, oricum ai analiza situația, e rândul lui Wang Xue să o scrie. În felul acesta, sunt și eu mai relaxată.” Însă nu m-am așteptat ca supraveghetoarea să mă numească din nou pentru a scrie scrisoarea de înștiințare și m-am simțit foarte potrivnică în inima mea: „De ce iarăși eu? De ce nu o obligi pe Wang Xue să învețe să scrie scrisori de înștiințare? Acela e singurul mod de a fi corectă și rezonabilă! Cu toate că Wang Xue are ceva carențe în ceea ce privește abilitățile ei profesionale, n-aș putea doar să adaug la cele scrise de ea și să îmbunătățesc textul? Astfel, aș economisi un pic de energie.” Cu toate acestea, supraveghetoarea făcuse deja rânduielile, așa că nu prea am putut să refuz. În acele zile, ori de câte ori mă gândeam la cum supraveghetoarea mă desemna mereu să fac una sau alta și la faptul că, în majoritatea timpului, era vorba de o lucrare care impunea mult efort intelectual, mă simțeam ținută în frâu și irascibilă și-mi doream ca Lin Xi să se întoarcă în curând, astfel încât situația să fie puțin mai relaxantă pentru mine. După aceea, nu am mai fost la fel de pozitivă ca înainte în privința îndeplinirii îndatoririlor mele. Consideram că, din moment ce în echipă erau doar două persoane, atunci, atât timp cât nu stăteam degeaba și reușeam să fac o părticică din lucrare în fiecare zi, avea să fie suficient. În felul acesta, nici eu nu aveam să mai fiu atât de obosită. Deoarece am lăsat-o mai moale cu cerințele de la propria persoană și nu am planificat totul cu strictețe, lucrurile care ar fi putut fi finalizate în aceeași zi erau amânate până a doua zi, iar ideea că nu voiam să fac această datorie mi-a trecut frecvent prin cap. Cu toate că mi-am dat seama că atitudinea pe care o aveam față de datoria mea era incorectă și am și citit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu despre realizarea datoriei, niciodată nu am reflectat cu seriozitate asupra propriilor probleme, iar aceste stări nu și-au găsit rezolvarea. Atunci când discutam împreună despre lucrare, nici măcar nu voiam să spun nimic, de teamă că supraveghetoarea ar vedea că aveam unele idei și m-ar desemna pe mine să o fac. Ulterior, am reflectat asupra atitudinii față de datoria mea. Deși am făcut ceea ce-mi rânduise supraveghetoarea, tot am avut multe nemulțumiri în inima mea. Dumnezeu nu aprobă ca noi să ne facem mereu îndatoririle cu atâta reticență. M-am rugat lui Dumnezeu în legătură cu starea mea, ca El să poată să mă lumineze și să mă îndrume pentru a fi capabilă să reflectez asupra mea și să mă înțeleg.

Atunci când, în timpul devoționalelor, am reflectat asupra mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Îndatoririle acoperă o sferă foarte largă și implică numeroase domenii, însă, indiferent ce datorie îndeplinești, aceasta este pur și simplu obligația ta și este ceva ce ar trebui să faci. Atât timp cât te străduiești să o îndeplinești bine cu toată inima ta, Dumnezeu te va aproba și te va recunoaște drept o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Indiferent cine ești, dacă încerci mereu să îți eviți datoria sau să te ascunzi de ea, atunci este o problemă. Pentru a ne exprima cu blândețe, ești prea leneș, prea alunecos, ești trândav și iubești timpul liber și detești munca. Pentru a ne exprima cu mai multă seriozitate, nu ești dornic să îți îndeplinești datoria și nu ai pic de loialitate sau supunere. Dacă nici măcar nu te poți strădui fizic pentru a face această mică lucrare, ce poți să faci? Ce ești capabil să faci în mod corespunzător? Dacă o persoană chiar are loialitate și un simț al responsabilității față de datoria sa, atunci, atât timp cât aceasta îi e cerută de Dumnezeu și atât timp cât este necesară casei lui Dumnezeu, ea va face orice i se cere, fără să facă propriile alegeri. Nu este unul dintre principiile îndeplinirii unei datorii ca o persoană să întreprindă și să facă bine orice este în stare și s-ar cuveni să facă? (Ba da.) […] Totul este mai ușor de spus decât de făcut. Când oamenii se angajează cu adevărat într-o sarcină, important este, într-o privință, caracterul lor și, într-o altă privință, dacă iubesc sau nu adevărul. Haideți să vorbim mai întâi despre caracter. Dacă o persoană are un caracter bun, ea vede latura pozitivă în tot și poate să accepte și să înțeleagă lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și bazându-se pe adevăr; adică inima, caracterul și spiritul său sunt verticale; aceasta din perspectiva caracterului. În continuare, să discutăm despre alt aspect: dacă cineva iubește sau nu adevărul. A iubi adevărul se referă la a putea accepta adevărul, cu alte cuvinte, indiferent dacă înțelegi sau nu cuvintele lui Dumnezeu și indiferent dacă înțelegi sau nu intenția lui Dumnezeu, indiferent dacă viziunea, părerea și perspectiva ta despre slujbă, despre datoria pe care trebuie să o îndeplinești, sunt în conformitate cu adevărul, ești totuși capabil să o accepți de la Dumnezeu; dacă ești supus și sincer, atunci acest lucru este suficient, te califică să-ți îndeplinești datoria și reprezintă cerința minimă. Dacă ești supus și sincer, atunci, când îndeplinești o sarcină, nu vei fi superficial și nu vei lenevi în mod înșelător, ci îți vei pune toată inima și toată puterea în aceasta. Dacă starea lăuntrică a unei persoane este greșită și negativitatea apare în acea persoană, ea își pierde elanul și vrea să fie superficială; știe foarte bine în inima sa că starea ei nu este corectă și totuși nu încearcă să rezolve acest lucru prin căutarea adevărului. Oamenii de acest fel nu au iubire față de adevăr și sunt doar puțin dispuși să-și îndeplinească datoria; nu sunt înclinați să depună vreun efort sau să îndure greutăți și încearcă mereu să se relaxeze în mod înșelător. De fapt, Dumnezeu a scrutat deja toate acestea; așadar, de ce nu acordă atenție acestor oameni? Dumnezeu așteaptă doar ca aleșii Săi să se trezească, să îi discearnă și să îi dea în vileag pe acei oameni și să-i elimine. Totuși, astfel de oameni tot gândesc în sinea lor: «Uite ce isteț sunt. Mâncăm aceeași mâncare, dar după muncă voi sunteți complet epuizați și eu nu sunt obosit deloc. Eu sunt cel inteligent. Nu lucrez chiar atât de mult; oricine muncește din greu este un idiot.» Este corect să privească oamenii cinstiți în acest fel? Nu. De fapt, oamenii care trudesc când își îndeplinesc datoria practică adevărul și Îl mulțumesc pe Dumnezeu, așa că sunt cei mai deștepți oameni dintre toți. Ce îi face să fie deștepți? Ei spun: «Nu fac nimic din ceea ce Dumnezeu nu îmi cere să fac și fac tot ce îmi cere El. Fac orice îmi cere El, îmi pun inima și toată energia în acel lucru și nu fac deloc lucrurile de formă. Nu fac asta pentru vreo persoană, o fac pentru Dumnezeu. Dumnezeu mă iubește atât de mult; ar trebui să fac asta pentru a-L mulțumi.» Aceasta este starea de spirit corectă. Drept rezultat, atunci când biserica înlătură oameni, toți cei care sunt vicleni în îndeplinirea datoriei lor vor fi eliminați, în timp ce oamenii cinstiți care acceptă scrutarea lui Dumnezeu vor rămâne. Stările acelor oameni cinstiți se îmbunătățesc, iar ei sunt protejați de Dumnezeu în tot ceea ce se abate asupra lor. Și ce le câștigă această protecție? Faptul că, în inimile lor, sunt sinceri. Nu se tem de greutăți sau de epuizare atunci când își fac datoria și nu sunt pretențioși cu nimic din ceea ce li se oferă; nu întreabă de ce, fac pur și simplu ce li se spune, se supun, fără a face vreo investigație sau analiză sau a lua în considerare orice altceva. Nu fac calcule și sunt capabili de ascultare în toate lucrurile. Starea lor lăuntrică este întotdeauna foarte normală. Atunci când se confruntă cu pericolul, Dumnezeu îi protejează, când boala sau pacostea se abate asupra lor, Dumnezeu îi protejează și atunci, iar în viitor se vor bucura doar de binecuvântări. Unii oameni pur și simplu nu pot vedea această chestiune așa cum este de fapt. Când văd oameni cinstiți care înfruntă de bunăvoie greutăți și epuizare în îndeplinirea datoriei lor, ei cred că acești oameni cinstiți sunt nesăbuiți. Spuneți-Mi, este aceasta nesăbuință? Aceasta este sinceritate, aceasta este credință adevărată. Fără credință adevărată, există multe lucruri pe care omul nu poate să le înțeleagă sau să le explice cu adevărat. Doar cei care înțeleg adevărul, cei care trăiesc întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și au asocieri normale cu El și cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu și se tem cu adevărat de El știu cel mai clar în inimile lor ce se întâmplă cu adevărat” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a patra)”]. Dumnezeu expune faptul că aceia care își fac datoria, dar nu vor să sufere sau să plătească un preț și încearcă mereu să scape, sunt oameni leneși, care iubesc timpul liber și detestă munca. Asemenea oameni nu au umanitate și nu sunt loiali în îndeplinirea îndatoririlor personale. Am reflectat asupra propriei stări și a propriului comportament, raportându-mă la cuvintele lui Dumnezeu. După ce Lin Xi a fost transferată, doar Wang Xue și cu mine am rămas în echipă. Deși la început am fost dispusă să-mi asum datoria mea, cu trecerea timpului, am fost nevoită să-mi fac griji pentru multe sarcini, iar supraveghetoarea a rânduit constant ca eu să mă ocup de sarcinile mai complicate, pentru care trebuia să depun efort și să plătesc un preț, fiind până peste urechi de stresată în fiecare zi. Am început să cred că a-mi face datoria în acest fel implica prea multă suferință, așa că m-am plâns și am bombănit. Pentru a-mi salva trupul de suferință și epuizare, m-am gândit permanent să-i pasez lucrarea lui Wang Xue, ca să fiu mai relaxată, dar supraveghetoarea a rânduit ca eu să fac toate sarcinile complicate. Când interesele propriului meu trup nu au putut fi satisfăcute, m-am simțit potrivnică și nemulțumită. Deși făceam lucrarea, o făceam doar pentru că nu aveam de ales, iar inima mea aștepta cu nerăbdare momentul întoarcerii lui Lin Xi, ca să putem împărți volumul de muncă și eu să sufăr mai puțin. Atunci când noi toate discutam despre lucrare, eram șireată și nu-mi exprimam opiniile, temătoare că supraveghetoarea avea să-mi ceară să fac mai multe lucrări. Nu voiam nici măcar să fac datoria aceasta. Am văzut că eram exact tipul de persoană pe care o expunea Dumnezeu: leneșă, care iubește timpul liber și detestă munca. Aceia care-și fac datoria cu loialitate o consideră parte din responsabilitățile lor elementare. Indiferent cât de mult trebuie să sufere sau indiferent cât de mare e prețul pe care trebuie să-l plătească, vor lua inițiativa de a prelua povara a tot ceea ce se cuvine să facă și-și vor dedica inima și mintea pentru a lucra la aceasta. Ei nu sunt leneși sau șireți și sunt conștiincioși în asumarea responsabilității de a-și face bine datoria. Acest lucru e liniștitor pentru om și mulțumitor pentru Dumnezeu. Dar, pe de altă parte, eu țineam mereu cont de trup în îndeplinirea datoriei mele. Eram leneșă și șireată și incapabilă de a mă dedica trup și suflet datoriei mele. Am văzut că eram o persoană cu un caracter rău, care se folosea de pretextul îndeplinirii datoriei pentru a se răsfăța în confort și a trăi de pe urma casei lui Dumnezeu. Eram prea detestabilă și dezgustătoare! Dumnezeu mi-a dat ocazia să-mi fac datoria și să obțin adevărul, dar eu am acordat atenție trupului și nu am prețuit-o. Odată pierdută această ocazie, avea să fie prea târziu pentru regrete. Nu puteam să-mi mai tratez datoria așa. Trebuia să schimb rapid lucrurile în bine.

Ulterior, supraveghetoarea ne-a adunat și a citit unele cuvinte ale lui Dumnezeu. Era un fragment care îmi descria foarte bine starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ceva despre cauza principală a reticenței mele de a-mi asuma poveri. Trăisem întotdeauna după regulile satanice de supraviețuire precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Nu accepta niciodată să fii tratat nedrept”. Aceste lucruri erau adânc înrădăcinate în inima mea și deveniseră natura mea. Trăind după aceste otrăvuri satanice, devenisem din ce în ce mai egoistă și mai detestabilă și ținusem cont de interesele trupului meu în conduita personală și în tot ce făceam. La început, eram trei care lucrau împreună și fiecare putea împărți volumul de muncă. Nu era prea obositor pentru trup, iar eu puteam lucra în mod normal. Totuși, după ce Lin Xi a plecat să facă alte îndatoriri, natura mea egoistă și detestabilă a fost dezvăluită. Când supraveghetoarea a rânduit ca eu să fac lucrarea mai complicată, m-am simțit potrivnică și m-am plâns, fiind de părere că eram tratată nedrept. Pur și simplu nu-mi consideram deloc datoria ca fiind responsabilitatea mea. De fapt, făceam datoria bazată pe texte de mult timp și pricepusem anumite principii. Era corect din partea mea să-mi asum mai mult din lucrare: aceasta era datoria pe care ar fi trebuit să o fac. Totuși, eram egoistă și detestabilă și nu voiam să sufăr. Nu eram dispusă să depun toate eforturile și nu țineam cont de rezultatele lucrării. Chiar nu aveam deloc simțul responsabilității. Mă bucuram de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu mă consumam cu seriozitate pentru Dumnezeu ca să-I răsplătesc dragostea. Atunci când datoria era în contradicție cu interesele mele trupești, nu țineam cont de lucrarea bisericii și nici măcar nu voiam să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitățile. Eram pur și simplu prea egoistă și detestabilă! M-am gândit la faptul că datoria vine de la Dumnezeu și că, prin urmare, atitudinea ta față de propria datorie este atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu. A vrea să-mi refuz datoria și să-mi evit responsabilitățile înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu! Când m-am gândit la asta, m-am supărat foarte tare și am avut mustrări de conștiință. Am fost dispusă să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu, să îndeplinesc datoria pe care se cuvenea să o îndeplinesc și să fiu o persoană cu rațiune și conștiință.

Ulterior, supraveghetoarea mi-a vorbit deschis și, având părtășie cu mine, mi-a explicat că, în principal, lucrarea fusese rânduită în acest fel luând în considerare faptul că Wang Xue abia începuse să se instruiască și că avea nevoie de timp pentru a se familiariza cu aceasta, în timp ce eu făceam această datorie de multă vreme și eram mai familiarizată cu toate aspectele sale, inclusiv cu abilitățile profesionale. De aceea rânduise ca eu să fac mai mult. Supraveghetoarea mi-a citit și cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă urmăriți adevărul, ar trebui să schimbați modul în care faceți lucrurile. Ar trebui să vă abandonați propriile interese și intențiile și dorințele personale. Mai întâi, ar trebui să aveți împreună părtășie despre adevăr când faceți lucruri și, înainte de a împărți munca între voi, să înțelegeți intențiile și cerințele lui Dumnezeu, ținând cont de cine este bun și slab și la ce anume. Ar trebui să-ți asumi ceea ce poți să faci și să te ții ferm de datoria ta. Să nu faci lucrurile chinuit sau pe apucate. Trebuie să înveți să faci compromisuri și să fii tolerant. Dacă cineva tocmai a început să realizeze o datorie sau abia a învățat abilitățile pentru un domeniu, dar nu e la înălțimea anumitor sarcini, nu trebuie să-l forțezi. Trebuie să-i atribui sarcini care sunt întrucâtva mai ușoare. Acest lucru îi ușurează obținerea rezultatelor în îndeplinirea datoriei sale. Asta înseamnă să fii tolerant, răbdător și principial. Este o parte din ceea ce se cuvine să aibă umanitatea normală; este ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și ceea ce oamenii ar trebui să practice. Dacă ești destul de priceput într-un domeniu și lucrezi în acel domeniu de mai mult timp decât majoritatea, atunci ar trebui să ți se atribuie o muncă mai dificilă. Ar trebui să accepți acest lucru de la Dumnezeu și să te supui. Nu fi pretențios și nu te plânge, spunând: «De ce se iau de mine? Dau sarcinile ușoare altor oameni și mie pe cele grele. Oare încearcă să-mi facă viața grea?» «Încearcă să-ți facă viața grea»? Ce vrei să spui prin asta? Rânduielile de lucru sunt adaptate fiecărei persoane; cei care sunt mai capabili fac mai mult. Dacă ai învățat multe și ți s-au oferit multe de către Dumnezeu, ar trebui să ți se dea o povară mai grea – nu pentru a-ți îngreuna viața, ci pentru că ți se potrivește la fix. Este datoria ta, așadar, nu încerca să faci nazuri sau să spui nu și nu încerca să fugi de ea. De ce crezi că este grea? Adevărul e că, dacă ai pune un pic de suflet, ai fi pe deplin la înălțimea sarcinii. Faptul că tu crezi că este grea, că e un tratament nedrept, de parcă s-ar lua de tine dinadins – aceasta este dezvăluirea unei firi corupte. Înseamnă să refuzi să-ți faci datoria, să nu accepți de la Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul. Când faci mofturi în îndeplinirea datoriei tale, făcând orice e lejer și ușor, făcând doar ce te face să arăți bine, aceasta este o fire coruptă satanică. Faptul că nu ești capabil să-ți accepți datoria sau să te supui dovedește că încă ești răzvrătit față de Dumnezeu, că I te opui, Îl refuzi și Îl eviți. Aceasta este o fire coruptă. Când afli că este o fire coruptă, ce ar trebui să faci? Dacă simți că sarcinile atribuite altora pot fi duse la bun sfârșit cu ușurință, pe când cele ce ți-au fost date ție te țin ocupat mult timp și necesită să depui efortul de a face cercetări, iar acest lucru te face nefericit, e corect din partea ta să te simți nefericit? Categoric nu. Așadar, ce ar trebui să faci când simți că nu e corect? Dacă ești potrivnic și spui: «De fiecare dată când alocă sarcini, mi le dau mie pe cele care sunt grele, murdare și solicitante și le dau altora pe acelea care sunt ușoare, simple și atractive. Oare mă consideră doar o persoană pe care o pot trata ca pe un nimic? Nu e o modalitate corectă de a distribui sarcinile!» – dacă așa gândești este greșit. Indiferent dacă există abateri în distribuirea sarcinilor, ori dacă sunt distribuite în mod rezonabil sau nu, ce anume scrutează Dumnezeu? Ceea ce El scrutează este inima unei persoane. El Se uită dacă cineva are supunere în inima sa, dacă poate să-și asume unele poveri pentru Dumnezeu și dacă Îl iubește. După cum rezultă din cerințele lui Dumnezeu, scuzele tale nu sunt valide, nu-ți realizezi datoria la nivelul standardelor și-ți lipsește adevărul-realitate. Nu dai deloc dovadă de supunere și te plângi când faci câteva sarcini solicitante sau murdare. Care e problema aici? În primul rând, mentalitatea ta este greșită. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atitudinea ta față de datoria ta este greșită. Dacă te gândești mereu la mândria și la interesele tale, dacă nu ești atent la intențiile lui Dumnezeu și nu ai nicio supunere, atunci aceasta nu e atitudinea corectă pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Dacă te-ai sacrifica sincer pentru Dumnezeu și ai avea o inimă iubitoare de Dumnezeu, cum ai trata sarcinile care sunt murdare, solicitante sau grele? Mentalitatea ta ar fi diferită: ai alege să faci tot ce e dificil și să cauți poveri grele pe care să le iei asupra ta. Ai prelua ceea ce alți oameni nu sunt dispuși să facă și ai face-o numai pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Ai fi copleșit de bucurie să faci asta, fără să te plângi deloc. Sarcinile murdare, solicitante și dificile arată cine sunt, de fapt, oamenii. Cu ce ești diferit de oamenii care-și asumă doar sarcini ușoare și atractive? Nu ești cu mult mai bun decât ei. Nu-i așa? Iată cum trebuie să vezi aceste lucruri. Așadar, lucrul care îi dezvăluie cel mai mult pe oameni așa cum sunt cu adevărat este îndeplinirea datoriei lor. Unii oameni spun lucruri grozave de cele mai multe ori, susținând că sunt dispuși să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună Lui, dar când întâmpină o greutate în îndeplinirea datoriei lor, dau glas la tot felul de plângeri și cuvinte negative. Este evident că sunt ipocriți. Dacă cineva este un iubitor al adevărului, atunci, când se confruntă cu dificultăți în îndeplinirea datoriei, se va ruga lui Dumnezeu și va căuta adevărul, tratându-și între timp datoria cu seriozitate, chiar dacă aceasta nu este rânduită corespunzător. Nu se va plânge, chiar dacă se va confrunta cu sarcini grele, murdare sau dificile și poate să-și îndeplinească bine sarcinile și să-și facă bine datoria, cu o inimă supusă lui Dumnezeu. Găsește o mare bucurie în a proceda astfel, iar Dumnezeu este mângâiat să vadă asta. Acesta e genul de persoană care primește aprobarea lui Dumnezeu. Dacă cineva devine arțăgos și iritabil de îndată ce se confruntă cu sarcini murdare, grele sau solicitante și nu lasă pe nimeni să-l critice, o astfel de persoană nu este cineva care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu. Ea poate fi doar dezvăluită și eliminată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut de rușine. M-am gândit la cum biserica mă cultivase mulți ani ca să fac datoria bazată pe texte și că înțelegeam mai multe principii decât Wang Xue. Era responsabilitatea mea să port povara faptului de a mi se desemna sarcinile mai complicate și nu ar fi trebuit să încerc să protestez și să mă sustrag de la aceasta. Supraveghetoarea rânduia lucrurile în acest fel ținând cont de nevoile lucrării bisericii, iar rânduielile erau rezonabile. Wang Xue tocmai începuse să se instruiască și încă se familiariza cu principiile. Dacă i s-ar fi atribuit o lucrare dificilă și complicată, asta ar fi întârziat progresul lucrării și ar fi stresat-o. Așadar, ar trebui să i se atribuie mai întâi niște sarcini mai ușoare, pentru a-i permite să se instruiască, și odată ce pricepea mai multe dintre diversele principii, avea să fie capabilă să se ocupe de sarcini mai dificile atunci când urmau să-i fie atribuite. Totuși, nu am ținut cont deloc de acest lucru și chiar am fost nemulțumită. Eram cu adevărat lipsită de umanitate și de rațiune! Atunci am înțeles că, în îndeplinirea datoriei noastre, trebuie să protejăm interesele bisericii, să învățăm să fim toleranți și înțelegători unii cu alții și să ne facem cu toții partea în îndatoririle noastre. Lucrând împreună în acest fel, lucrarea poate fi finalizată bine. Obișnuiam să cred că era nedrept că supraveghetoarea rânduia mereu ca eu să mă ocup de sarcinile complicate. Atunci mi-am dat seama că acest mod de a privi lucrurile este greșit. În îndeplinirea datoriei, nu există să faci mai mult sau mai puțin sau să fii drept ori nedrept. Dumnezeu cunoaște statura și calibrul fiecăruia dintre noi și știe cât de mult putem face. O povară este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu și, de asemenea, o oportunitate dată oamenilor de către Dumnezeu pentru ca aceștia să se poată instrui. Deși îndeplinirea mai multor sarcini dificile necesită o reflecție și o apreciere atente, te și poate stimula să te gândești mai mult la principii și să-ți îmbunătățești nivelul abilităților profesionale. În plus, dacă preiei mai multă presiune în datoria ta, poți și să te instruiești să ai o inimă care e dispusă să-și asume responsabilitatea. Toate acestea sunt lucruri bune. Totuși, eu trăiam după firea mea satanică egoistă și detestabilă, nu puteam vedea intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu și chiar voiam în mod constant să scap de datoria mea. Chiar nu știam ce era bine pentru mine conform intențiilor lui Dumnezeu și-L dezamăgeam. Cu îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am schimbat oarecum starea și m-am gândit în sinea mea că ceea ce trebuia să fac acum era să mă supun și să mă țin de datoria mea.

Ulterior, lui Wang Xue i s-a atribuit temporar o altă sarcină, iar eu a trebuit să mă ocup de multe lucruri. Trebuia să-mi planific sarcinile zilnice și, în mod ideal, să le termin pe toate în aceeași zi. Eram până peste urechi de stresată în fiecare zi și așteptam cu disperare ca Lin Xi să se întoarcă în curând, ca lucrurile să fie mai relaxante pentru mine. Când m-am gândit la asta, mi-am amintit de câteva cuvinte ale lui Dumnezeu pe care le citisem înainte: „Fiecare adult ar trebui să ia asupra lui responsabilitățile unui adult, indiferent cu cât de multă presiune se confruntă, precum greutăți, boli, chiar și diverse dificultăți – acestea sunt lucruri pe care toată lumea ar trebui să le experimenteze și să le suporte. Ele fac parte din viața unei persoane normale. Dacă nu poți suporta presiune sau îndura suferință, asta înseamnă că ești prea fragil și inutil. Oricine trăiește trebuie să suporte această suferință și nimeni n-o poate evita. Fie în societate, fie în casa lui Dumnezeu, este la fel pentru toată lumea. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui s-o porți, povara grea pe care ar trebui s-o ducă un adult, lucrul pe care ar trebui să-l ia asupra lui, și nu ar trebui să-l eviți. Dacă încerci mereu să scapi sau să te eliberezi de toate acestea, atunci emoțiile tale represive vor ieși la suprafață și vei fi mereu înlănțuit de ele. Totuși, dacă poți înțelege și accepta corect toate acestea și le poți privi ca pe o parte necesară a vieții și existenței tale, atunci, aceste probleme nu ar trebui să fie un motiv pentru care să începi să simți emoții negative. Într-o privință, trebuie să înveți să iei asupra ta responsabilitățile și obligațiile pe care adulții s-ar cuveni să le aibă și să le preia. Într-o altă privință, ar trebui să înveți să coexiști armonios cu alții, cu umanitate normală, în mediul tău de viață și de lucru. Nu face, pur și simplu, ce vrei. Care este scopul coexistenței armonioase? Este să duci mai bine lucrarea la bun sfârșit și să îndeplinești mai bine obligațiile și responsabilitățile pe care tu, ca adult, s-ar cuveni să le duci la bun sfârșit și să le îndeplinești, să minimizezi pierderile provocate de problemele cu care te confrunți în lucrarea ta și să maximizezi rezultatele și eficiența lucrării tale. Asta s-ar cuveni să realizezi. Dacă ai umanitate normală, ar trebui să realizezi asta când lucrezi între oameni. Cât despre presiunea lucrării, indiferent dacă vine de la Cel de mai sus sau de la casa lui Dumnezeu sau dacă este o presiune exercitată asupra ta de către frații și surorile tale, este ceva ce ar trebui să suporți. Nu poți să spui: «Este prea multă presiune, așa că nu o voi face. Eu caut doar timp liber, tihnă, fericire și confort când îmi fac datoria și lucrez în casa lui Dumnezeu.» Asta nu va funcționa; acesta nu este un gând pe care ar trebui să-l aibă un adult normal, iar casa lui Dumnezeu nu este un loc în care tu să te bucuri de confort. Fiecare persoană își asumă un anumit nivel de presiune și de risc în viața și în lucrarea sa. La orice slujbă, în special când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să te străduiești să obții rezultate optime. La o scară mai mare, aceasta este învățătura și cererea lui Dumnezeu. La o scară mai redusă, este atitudinea, punctul de vedere, standardul și principiul pe care fiecare persoană ar trebui să le adopte în comportamentul și în acțiunile sale. Când îndeplinești o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie să înveți să te conformezi reglementărilor și sistemelor casei lui Dumnezeu, trebuie să înveți să respecți, să înveți regulile și să te comporți într-un mod educat. Aceasta este o parte esențială a comportamentului unui om” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El speră că ne vom purta conform cerințelor Sale și că, în calitate de adulți, ar trebui să ne asumăm responsabilitățile pe care ar trebui să și le asume adulții, să ne umplem inimile cu lucruri cuvenite și să ne facem lucrarea cuvenită. Ar trebui să avem un simț al responsabilității atunci când ne asumăm o sarcină și, indiferent ce probleme sau dificultăți întâmpinăm, ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne bazăm pe El și să căutăm adevărul pentru a le rezolva, finalizând toate lucrurile pe care le putem face bine. Asta ar trebui să facă oamenii cu rațiune și conștiință. M-am gândit la cum Dumnezeu pregătise acest mediu pentru mine în ultimele două luni. Pe de o parte, mi-a dezvăluit firea coruptă, egoistă și detestabilă și m-a învățat și cum să-mi asum o povară, cum să-mi asum responsabilitatea și să fiu o persoană înzestrată cu rațiune și conștiință. Nu puteam să-L dezamăgesc pe Dumnezeu. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva trupului pentru a-mi face bine datoria. După aceea, mi-am corectat mentalitatea și am planificat ce urma să fac în fiecare zi. Deși am multe lucrări de făcut și timpul este puțin, sunt capabilă să-mi calmez inima în îndeplinirea datoriei mele. Uneori este nevoie de multă gândire și reflecție pentru a îndeplini unele sarcini dificile, dar le consider oportunități de a obține adevărul și de a pătrunde în principii, așa că, la sfârșitul fiecărei zile, simt că am câștigat ceva. Am experimentat faptul că, atunci când practici conform cuvintelor lui Dumnezeu, inima ta este pașnică și împăcată. Mediul cu care m-am confruntat în acele două luni a fost o revelație pentru mine și a fost, de asemenea, mântuirea din partea lui Dumnezeu. În inima mea, Îi mulțumesc în tăcere lui Dumnezeu și-L slăvesc.