de Li Yican, China

În noiembrie 2021, am fost aleasă conducătoare de biserică. La început, am crezut că îndeplinirea acestei datorii avea să-mi permită să practic folosind adevărul pentru a rezolva probleme, ceea ce mi-ar fi grăbit creșterea în viață. Deși aveam multe neajunsuri, eram dispusă să accept și să mă supun. După o perioadă de instruire concretă, mi-am dat seama că, de fapt, conducătorilor de biserică le revin foarte multe sarcini legate de lucrare. Pe lângă faptul că trebuie să vegheze asupra vieții bisericești și a lucrării de udare și de evanghelizare, aceștia sunt implicați și în sarcini precum lucrarea bazată pe texte și lucrarea de curățire a bisericii. În prima mea săptămână, mergeam aproape zilnic în diverse locuri de adunare pentru a avea părtășie și a rezolva stările fraților și ale surorilor, rânduind și implementând în același timp toate sarcinile. Aveam de lucru până peste cap. Când mă întorceam seara acasă, mai aveam încă niște scrisori de care trebuia să mă ocup, și mă gândeam că îndeplinirea acestei datorii era prea obositoare. Oare când urma să am și eu o clipă de răgaz? Pe lângă faptul că eram epuizată fizic, lucrarea ridica tot felul de dificultăți și de probleme, așa că trebuia să fac față și stresului legat de muncă. La momentul acela, sora care mi-era parteneră avea niște probleme de familie, așa că erau multe aspecte ale lucrării pe care nu mă putea ajuta să le gestionez. Adesea, nu reușeam să mă ocup de toate de una singură, iar, treptat, cei care răspândeau Evanghelia, udătorii și frații și surorile care se ocupau de lucrarea bazată pe texte au început să spună cu toții că se întâlneau rar cu conducătorii și că nu reușeau să discute despre lucrare. Toți erau nemulțumiți de mine. M-am gândit la toate acele sarcini diferite de care trebuia să mă ocup; totul cerea o mulțime de timp și de energie. Așadar, îi invidiam foarte tare pe frații și pe surorile cu îndatoriri care se reduceau la o singură sarcină, ei nefiind nevoiți să se epuizeze și să se îngrijoreze atât de mult ca mine. Gândindu-mă la asta, am devenit mai puțin proactivă în datoria mea decât fusesem la început, iar uneori, când conducătorii de nivel superior îmi cereau să raportez cum decurgea implementarea lucrării, nu răspundeam în mod proactiv.

Într-o zi, conducătorul de nivel superior mi-a trimis o scrisoare în care spunea că era nevoie de un tehnician pentru o anumită sarcină, de cineva care să aibă competențe de bază în domeniul informaticii și simț estetic. În sinea mea, eram dornică să trec la acțiune și mi-am zis: „Am făcut videoclipuri înainte și am niște competențe în utilizarea calculatorului. În plus, dacă aș face o datorie limitată la o singură sarcină, m-aș putea concentra asupra unei profesii. Aș putea învăța lucruri noi, iar munca n-ar fi la fel de obositoare sau de stresantă ca aceea de conducătoare.” Ca atare, intenționam să le scriu conducătorilor de nivel superior și să le spun că am un calibru și o capacitate de lucru precare și că nu sunt potrivită pentru îndatoriri de conducere. La momentul acela, îmi dădeam seama că starea mea nu era corectă. M-am gândit cum, atunci când am întâmpinat dificultăți în realizarea videoclipurilor, nu am plătit cu-adevărat un preț și nu am studiat competențele profesionale. Când am văzut că era disponibilă o altă datorie fără multe cerințe profesionale, am făcut o solicitare către conducător să mi se schimbe datoria. După ce am fost realocată, la început, noua datorie nu ridica dificultăți prea mari și, văzând că obțin rezultate, munceam cu multă energie. Totuși, ulterior lucrarea a devenit mai solicitantă, iar eu am început să întâmpin mai multe dificultăți. Nu eram dispusă să plătesc un preț și să depășesc aceste dificultăți, și din nou am vrut să-mi schimb datoria cu una diferită. În cele din urmă, am fost realocată din cauza rezultatelor slabe pe care le obțineam în datoria mea. Acum, că îndeplineam îndatoriri de conducere, cum se face că încă voiam să-mi schimb datoria când mă confruntam cu dificultăți? Acest tip de stare afecta deja felul în care-mi îndeplineam datoria, iar eu trebuia să caut adevărul pentru a o înlătura cât mai curând posibil.

A doua zi dimineața, în timpul devoțiunii mele spirituale, am citit din cuvintele lui Dumnezeu un fragment care, întâmplător, se alinia la starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Mulți oameni nu înțeleg sau nu urmăresc adevărul. Cum tratează ei îndeplinirea unei datorii? O tratează ca pe un fel de slujbă, un fel de hobby sau o investiție în ceea ce-i interesează. Nu o tratează ca pe o misiune sau o sarcină dată de Dumnezeu sau ca pe o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu atât mai puțin caută să înțeleagă adevărul sau intențiile lui Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, așa încât să și le poată îndeplini bine și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, unii oameni devin șovăielnici de îndată ce îndură puține greutăți și vor să scape. Când întâmpină câteva dificultăți sau suferă câteva eșecuri, dau înapoi și vor iarăși să scape. Nu caută adevărul; se gândesc doar să scape. Asemenea țestoaselor, dacă ceva nu merge bine, doar se ascund în carapacea lor, apoi așteaptă până când trece problema înainte de a-și scoate din nou capul. Sunt mulți oameni de acest fel. În special, există unii oameni care, atunci când li se cere să-și asume responsabilitatea pentru o anumită lucrare, nu se gândesc cum să-și ofere loialitatea sau cum să-și îndeplinească această datorie și să facă această lucrare bine. În schimb, se gândesc cum să se eschiveze de responsabilitate, cum să evite emondarea, cum să evite să-și asume vreo responsabilitate și cum să iasă neșifonați când apar probleme sau greșeli. Se gândesc mai întâi la calea lor de evadare și cum să-și satisfacă propriile preferințe și interese, nu cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-și ofere loialitatea. Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Nu depun efort în ceea ce privește adevărul și nu pun adevărul în practică atunci când trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Pentru ei, iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Astăzi vor să facă una, mâine vor să facă alta și cred că îndatoririle celorlalți sunt mai bune și mai ușoare decât ale lor. Cu toate acestea, nu depun efort în ceea ce privește adevărul. Nu se gândesc ce probleme există cu aceste idei ale lor și nu caută adevărul pentru a rezolva problemele. Mintea lor se concentrează mereu asupra momentului în care visurile lor se vor împlini, cine se află în lumina reflectoarelor, cine primește recunoaștere de la Cel de mai sus, cine face lucrare fără să fie emondat și cine este promovat. Mintea lor este plină de aceste lucruri. Pot oamenii care se gândesc mereu la aceste lucruri să-și îndeplinească îndatoririle într-un mod care e conform standardului? Nu pot realiza niciodată acest lucru. Așadar, ce fel de oameni își îndeplinesc îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am fost mișcată. Ceea ce expunea Dumnezeu era întocmai starea mea. De îndată ce întâmpinam dificultăți în îndeplinirea datoriei, voiam să mă eschivez și să le ocolesc, sperând mereu să-mi pot schimba datoria cu una mai ușoară. În trecut, când m-am confruntat cu dificultăți în realizarea videoclipurilor, nu m-am bizuit pe Dumnezeu pentru a studia competențele tehnice și a depăși aceste dificultăți. Mai degrabă, am dat înapoi în fața dificultăților, gândindu-mă că acea datorie era prea solicitantă, că-mi cerea să investesc prea mult timp și prea multă energie în studierea competențelor profesionale. Îmi convenea mai mult să îndeplinesc o datorie fără atâtea cerințe profesionale sau tehnice; în felul acesta, n-ar trebui să sufăr atât de mult sau să mă extenuez în așa măsură. De dragul confortului trupesc, am solicitat o realocare a datoriei. Totuși, când am întâmpinat dificultăți în noua mea datorie, tot n-am vrut să sufăr și să plătesc un preț, așa că iarăși m-am gândit să-mi schimb datoria. Deoarece nu căutam niciodată adevărul pentru a înlătura această stare, continuam să reacționez în același fel în fața dificultăților, gândindu-mă că datoria respectivă era prea dificilă și dorindu-mi să aleg una mai ușoară. Am văzut cum Dumnezeu expunea că oamenii de acest fel nu urmăresc adevărul și că ei niciodată nu-și dau silința, nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul pentru a înlătura dificultățile. Ei nu-și abordează niciodată cu seriozitate niciuna dintre îndatoriri, folosindu-se de acestea doar ca de un mijloc de a evita ca finalul lor să fie moartea. Dumnezeu a spus că astfel de oameni sunt neîncrezători. La vederea cuvântului „neîncrezători”, m-am simțit tulburată și umilită, spunându-mi: „Biserica m-a cultivat atât de multă vreme, dar mie mi-e frică de suferință în datoria mea și dau înapoi în fața dificultăților. Nu mi-am dus la capăt niciuna dintre îndatoriri și nu am obținut niciun rezultat real. Îi sunt cu-adevărat foarte îndatorată lui Dumnezeu! Dacă în continuare nu-mi fac datoria într-un mod pragmatic și nu abordez adevărul cu seriozitate sau nu fac niciun efort în acest sens, voi fi dezvăluită și eliminată în cele din urmă.” În realitate, prin faptul că mă cultiva să fiu conducătoare, biserica îmi dădea o șansă de a primi instruire. Deși întâmpin multe dificultăți și probleme, iar munca este solicitantă și obositoare, dacă pot să mă rog lui Dumnezeu și să-I caut ajutorul când mă confrunt cu dificultăți și probleme, voi câștiga ceva și voi dobândi o oarecare creștere în viață. Aceasta este înălțarea oferită de Dumnezeu! Înțelegând asta, eram dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului și să caut mai mult adevărul atunci când mă confruntam cu dificultăți; în plus, am devenit mai conștiincioasă decât înainte în îndeplinirea datoriei mele.

Trei luni mai târziu, am fost aleasă conducătoare pe district. Întrucât abia preluasem această datorie, erau multe probleme pe care nu știam cum să le rezolv, dar mă gândeam că, întrucât abia începusem instruirea, era firesc să nu știu ce să fac, așa că eram dispusă să mă străduiesc să fiu la înălțime. Totuși, două luni mai târziu, am văzut că rezultatele lucrării de udare pe care o supravegheam erau în scădere. Eram descurajată și simțeam că această datorie era cu-adevărat dificilă. Îmi spuneam: „N-am lipsit de la aproape nicio adunare cu udătorii, iar de fiecare dată m-am interesat în amănunt despre cum decurge udarea fiecărui nou-venit și am rânduit ca oamenii să le ofere sprijin celor cu stări mai proaste. De ce nu se îmbunătățesc rezultatele?” Eram foarte negativă și-mi mai spuneam: „Nu pot rezolva aceste probleme reale; m-aș descurca mai bine cu o datorie limitată la o singură sarcină. Așa, n-ar trebui decât să-mi fac partea mea din lucrare și n-ar fi nevoie să-mi bat capul cu întreaga operațiune. În felul acesta, munca n-ar fi așa de obositoare sau de dificilă.” Odată cu aceste gânduri, am început să fiu irascibilă atunci când îmi făceam datoria. Când vedeam toate acele scrisori la care trebuia să răspund în fiecare zi, nu mă puteam abține să nu încep să bombăn, zicându-mi: „Oare chiar e posibil să răspunzi la atâtea scrisori?” Nu eram dispusă să depun efort și să analizez în detaliu aceste scrisori, iar pe unele doar le frunzăream în grabă, le ignoram pe motiv că erau prea complicate și apoi le dădeam deoparte, fără să le mai bag în seamă. La momentul acela, nu depistam și nu revizuiam la timp problemele și abaterile din lucrarea de udare, ceea ce întârzia lucrarea. Într-o zi, conducătorii de nivel superior mi-au trimis o scrisoare, în care spuneau că lucrarea pe care o supravegheam noi avea multe probleme și nu producea rezultate. M-am împotrivit în inima mea, gândindu-mă: „De ce are lucrarea atâtea probleme? De ce nu mai termin odată cu rezolvarea lor? În plus, mai trebuie să fiu și emondată când greșesc! Nu pot face această lucrare!” Mi-am dat seama că starea mea era incorectă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, de fiecare dată când mă confrunt cu dificultăți, încep să mă simt stresată, în sufletul meu se ridică un val de împotrivire și nu mai vreau să continui să-mi fac datoria. Dumnezeule, Te rog îndrumă-mă să caut adevărul și să rezolv această problemă.”

În timpul căutării mele, mi-am amintit de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, l-am căutat și l-am citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când oamenii trebuie să pună în aplicare o lucrare specifică despre care a avut părtășie Hristos și să se ocupe de proiecte specifice, s-ar putea să întâmpine dificultăți. Este ușor să strigi sloganuri și să predici doctrine, dar implementarea efectivă nu este atât de simplă. Oamenii trebuie cel puțin să depună efort, să plătească un preț și să petreacă timp pentru a merge efectiv și a îndeplini aceste sarcini. Acest lucru implică, pe de o parte, găsirea unor indivizi potriviți și, pe de altă parte, învățarea despre profesia implicată, cercetarea cunoștințelor comune și a teoriilor legate de diverse aspecte profesionale, precum și metodele și abordările specifice de operare. În plus, s-ar putea să se confrunte cu unele probleme dificile. În general, oamenii normali se simt puțin descurajați la auzul acestor dificultăți, simțind o oarecare presiune, dar cei care Îi sunt loiali și supuși lui Dumnezeu, atunci când se confruntă cu dificultăți și se simt presați, se vor ruga în tăcere în inimile lor, cerându-I lui Dumnezeu să îi îndrume, să le sporească credința, să îi lumineze și să îi ajute și, de asemenea, cerându-I protecție împotriva greșelilor, astfel încât să își poată îndeplini loialitatea și să depună tot efortul pentru a dobândi o conștiință curată. Cu toate acestea, oamenii de tipul antihriștilor nu sunt așa. Atunci când aud despre rânduieli specifice în lucrarea de la Hristos pe care trebuie să le pună în aplicare și că lucrarea are unele dificultăți, ei încep să se simtă potrivnici în sinea lor și nu sunt dispuși să continue. Cum arată faptul că nu sunt dispuși? Ei spun: «De ce nu-mi ies niciodată lucruri bune în cale? De ce mi se dau mereu probleme și cerințe? Sunt considerat un leneș sau o slugă căruia trebuie să i se dea ordine? Nu sunt atât de ușor de manipulat! O spui atât de ușor; de ce nu încerci să o faci tu însuți?» Este aceasta supunere? Este aceasta o atitudine de acceptare? Ce fac ei? (Se împotrivesc, se opun.) […] Oare devin potrivnici atunci când se confruntă cu dificultăți, când trebuie să îndure greutăți fizice și când nu mai pot trăi în confort? Este aceasta supunere necondiționată, fără nemulțumiri? Ei devin reticenți la cea mai mică dificultate. Față de orice nu vor să facă, orice lucrare pe care o percep ca fiind dificilă, indezirabilă, înjositoare sau privită cu dispreț de ceilalți, se împotrivesc cu înverșunare, se opun și refuză, fără să arate nici cea mai mică urmă de supunere. Prima reacție a antihriștilor atunci când se confruntă cu cuvintele, cu poruncile lui Hristos sau cu principiile despre care are El părtășie – de îndată ce acestea le creează dificultăți sau le cer să sufere sau să plătească un preț – este împotrivirea și refuzul, simțind repulsie în inimile lor. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de lucruri pe care sunt dispuși să le facă sau care le aduc beneficii, atitudinea lor nu este aceeași. Antihriștii își doresc să se delecteze cu confortul și să iasă în evidență, dar sunt ei încântați și fericiți să accepte atunci când se confruntă cu suferința trupească, cu nevoia de a plăti un preț sau chiar cu riscul de a-i ofensa pe alții? Pot ajunge atunci la supunere absolută? Nici pe departe; atitudinea lor este în întregime una de nesupunere și recalcitrantă. Atunci când oamenii asemănători antihriștilor se confruntă cu lucruri pe care nu vor să le facă, lucruri care nu se aliniază cu preferințele, gusturile sau interesele lor, atitudinea lor față de cuvintele lui Hristos devine una de refuz și împotrivire absolută, fără nicio urmă de supunere” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a patra)”]. Prin expunerea din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toată lumea se confruntă cu dificultăți și cu stres când își face îndatoririle; aceia care urmăresc adevărul sunt capabili să accepte asta ca venind de la Dumnezeu și, în mijlocul dificultăților, sunt în stare să se roage lui Dumnezeu, să caute adevărul pentru a rezolva probleme și să-și facă bine îndatoririle. Antihriștii, cu toate acestea, râvnesc la confortul trupului și se simt bine făcând îndatoriri simple care-i aduc în centrul atenției. Când se confruntă cu îndatoriri care sunt dificile și care presupun suferință trupească și efort susținut, ei nu numai că nu rezolvă dificultățile, dar se mai și împotrivesc și opun rezistență. Am văzut că aveam un comportament identic cu al antihriștilor. Nu mă interesa decât căutarea confortului trupesc și nu eram dispusă să plătesc un preț în datoria mea. Când lucrarea de udare de care eram răspunzătoare nu producea rezultate și întâmpina dificultăți, m-am gândit că această datorie era greu de îndeplinit și am vrut s-o schimb cu alta, astfel încât trupul meu să se poată relaxa puțin. Când am văzut că trebuia să răspund la o mulțime de scrisori în fiecare zi, m-am împotrivit și-am bombănit, dând, pur și simplu, scrisorile deoparte și neacordându-le nicio atenție. Ca urmare, abaterile din lucrare n-au fost corectate și rezolvate cu promptitudine, ceea ce a afectat rezultatele lucrării de udare. Având îndatoriri de conducere, principala mea misiune era să supraveghez lucrarea de udare și să-i fac pe mai mulți nou-veniți să prindă rădăcini pe calea cea adevărată. Totuși, neglijam această lucrare și o tratatam cu superficialitate, nedându-mi silința să rezolv problemele existente și aducând lucrarea în impas. Făcându-mi datoria în felul acesta, eram cu-adevărat nevrednică de încrederea cuiva; nu aveam absolut deloc umanitate!

Mai târziu, am cugetat: „De ce, în datoria mea, aleg mereu sarcini ușoare și mă eschivez de la cele grele, ocolind dificultățile și dându-mă bătută în fața încercărilor?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când fac o datorie, oamenii aleg întotdeauna munca ușoară, care nu e obositoare, care nu implică înfruntarea intemperiilor. Acest lucru înseamnă să alegi slujbe ușoare și să te eschivezi de la cele grele și este o manifestare a râvnirii la confortul trupului. Ce altceva? (A se plânge mereu când datoria lor este puțin grea, puțin obositoare, când implică plata unui preț.) (A fi preocupat de mâncare și îmbrăcăminte și de plăcerile trupului.) Toate acestea sunt manifestări ale râvnirii la confortul trupului. Când o astfel de persoană vede că o sarcină este prea laborioasă sau riscantă, i-o vâră pe gât altcuiva; ea însăși face doar lucrare relaxantă și își găsește scuze, spunând că este de calibru slab, că îi lipsește capacitatea de lucru și că nu-și poate asuma această sarcină – când, de fapt, nu o face pentru că râvnește la confortul trupului. […] Mai există și cazul în care oamenii se plâng mereu de greutăți în timp ce-și fac datoria, când nu vor să facă niciun efort pentru asta, când, imediat ce au puțin timp liber, se odihnesc, pălăvrăgesc, se relaxează ori se distrează. Iar atunci când se intensifică munca și le întrerupe ritmul și rutina vieții, sunt nefericiți și nemulțumiți de asta. Ei mormăie și se plâng și devin superficiali în a-și face datoria. Aceasta înseamnă râvnirea la confortul trupului, nu-i așa? […] Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a face o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul efectuării datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe probleme, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și facă datoria și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic în plus în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care își răsfață trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? […] Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel ca un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul să-L înfrunți pe Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar, dacă poți sau nu să o câștigi, depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când îmi făceam datoria, mă feream de dificultăți și mă dădeam bătută în fața încercărilor, principalele cauze fiind că nu eram dispusă să sufăr, că râvneam la confortul trupului și că nu voiam să sufăr și să plătesc un preț pentru a urmări dobândirea adevărului. Întrucât urmăream dintr-un punct de vedere incorect, de îndată ce întâmpinam dificultăți în datoria mea, iar trupul meu era nevoit să sufere, mă simțeam extrem de reprimată și mă cuprindeau resentimentele, dorindu-mi chiar să mă sustrag de la datoria mea. Mi-am amintit cum, în trecut, pe când eram elevă, când îi vedeam pe colegii mei învățând din greu și urmărind să intre la o universitate bună și să se remarce în viitor, de îndată ce mă gândeam la suferința pe care o presupunea învățatul cu asiduitate, dădeam înapoi. Din pricina asta, n-am atins un nivel de studii la fel de înalt ca al lor. În trecut, credeam că valorile mele de viață sunt, pur și simplu, diferite de ale altor oameni, și nu-mi dorisem niciodată prea mult să am parte de reputație și de statut. Acum, am înțeles în cele din urmă că motivul nu era că nu mă atrăgeau faima, câștigul și statutul, ci faptul că trăiam potrivit legii supraviețuirii dictate de Satana: „Viaţa e scurtă. Bucură-te de ea cât poţi.” Îmi păsa prea mult de trupul meu. Acum, deși credeam în Dumnezeu, această lege satanică a supraviețuirii era încă profund înrădăcinată în mine. De îndată ce întâmpinam dificultăți în lucrarea mea, protestam că e nedrept și voiam să îndeplinesc o datorie mai ușoară. Eram răspunzătoare de lucrarea de udare, care era legată de intrarea în viață a nou-veniților. Dacă nou-veniții nu erau udați cum trebuie și nu-și puteau așeza o temelie pe calea cea adevărată, s-ar fi putut cu ușurință retrage, dar eu nu eram dispusă să plătesc un preț sau să caut adevărul pentru a rezolva diversele dificultăți din datoria mea. Mai degrabă, dădeam înapoi în fața dificultăților, neluând deloc în considerare intenția lui Dumnezeu și neținând cont de lucrarea bisericii; eram nespus de egoistă și de detestabilă. În realitate, pentru a îndeplini așa cum trebuie o datorie, oricare ar fi ea, în casa lui Dumnezeu, trebuie să te consumi întrucâtva. De pildă, frații și surorile care predică Evanghelia trebuie să depună efort pentru a se înzestra cu adevărurile legate de predicarea Evangheliei, îndurând în același timp batjocura și ocara potențialilor destinatari ai Evangheliei și chiar supunându-se în orice clipă riscului de a fi arestați și de a-și pierde viața. De asemenea, în ceea ce privește îndatoririle tehnice, le poți îndeplini bine doar dacă investești timp și energie în studiul competențelor profesionale. Când frații și surorile care urmăresc adevărul se confruntă cu asemenea dificultăți, ei sunt capabili să caute adevărul și să învețe lecții, devenind cu atât mai buni în îndatoririle lor cu cât petrec mai mult timp îndeplinindu-le, iar ei simt că toată suferința lor are un rost. În trecut, nu aveam acest fel de a urmări sau această hotărâre. Aveam o atitudine delăsătoare față de datoria mea; în orice făceam, nu-mi doream decât s-o scot cumva la capăt, neducând nimic la bun sfârșit și nefinalizându-mi niciuna dintre sarcini. Dacă aș fi continuat să urmăresc confortul trupesc și n-aș fi urmărit așa cum se cuvine adevărul, dacă n-aș fi suferit și n-aș fi plătit un preț pentru a-mi face bine datoria, n-aveam să pot face treabă bună în nicio datorie; aveam să devin cu-adevărat un gunoi inutil, care s-ar fi cuvenit eliminat.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Omul trebuie să urmărească să trăiască o viață plină de semnificație și nu ar trebui să fie satisfăcut cu circumstanțele sale actuale. Pentru a trăi după imaginea lui Petru, el trebuie să posede cunoștințele și experiențele lui Petru. Omul trebuie să urmărească lucruri care sunt mai înalte și mai profunde. El trebuie să urmărească o iubire mai profundă și mai pură pentru Dumnezeu și o viață care are valoare și semnificație. Doar aceasta este viață; doar atunci omul va fi la fel ca Petru. Trebuie să te concentrezi să intri proactiv în partea pozitivă și nu trebuie să îți permiți în mod pasiv să recidivezi pentru o liniște temporară, în timp ce ignori adevăruri mai profunde, mai amănunțite și mai practice. Trebuie să ai iubire practică și trebuie să găsești moduri de a te elibera de această viață degradată, fără griji, care nu este diferită de cea a unui animal. Trebuie să trăiești o viață plină de semnificație, o viață de valoare, și nu trebuie să te păcălești sau să îți tratezi viața ca pe o jucărie cu care să te joci. Pentru toți cei care aspiră să-L iubească pe Dumnezeu, nu există adevăruri de neobținut și nu există dreptate pentru care să nu poată rămâne de neclintit. Cum ar trebui să-ți trăiești viața? Cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu și să utilizezi această iubire pentru a-I satisface intențiile? Nu există vreo chestiune mai importantă în viața ta. Mai presus de toate, trebuie să ai astfel de aspirații și perseverență și nu ar trebui să fii precum cei fără coloană vertebrală și lași. Trebuie să înveți cum să experimentezi o viață plină de semnificație și să experimentezi adevăruri pline de semnificație și nu ar trebui să te tratezi superficial în acel mod. Fără să realizezi, viața ta va trece pe lângă tine; după aceea, vei mai avea tu altă oportunitate de a-L iubi pe Dumnezeu? Poate omul să-L iubească pe Dumnezeu după ce e mort? Trebuie să ai aceleași aspirații și conștiință precum Petru; viața ta trebuie să fie plină de semnificație și nu trebuie să te joci cu tine însuți. Ca ființă umană și ca persoană care Îl urmărește pe Dumnezeu, trebuie să poți lua în considerare cu atenție cum îți tratezi viața, cum ar trebui să te oferi lui Dumnezeu, cum ar trebui să ai o credință mai semnificativă în Dumnezeu și cum, din moment ce Îl iubești pe Dumnezeu, ar trebui să-L iubești într-un mod care este mai pur, mai frumos și mai bun” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El speră ca oamenii să trateze urmărirea adevărului ca pe o componentă majoră a vieții lor. Dacă mi-aș fi pierdut șansa de a dobândi adevărul de dragul unui confort temporar al trupului, n-ar fi fost asta o neghiobie? Când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, dacă nu vom fi dobândit adevărul și nu ne vom fi schimbat firea, vom ajunge să regretăm asta toată viața. În timpul petrecut îndeplinind îndatoriri de conducere, deși aveam multe neajunsuri și deși lucrarea presupunea destul de multe dificultăți și motive de stres, dobândisem mult mai mult decât în urma îndatoririlor limitate la o singură sarcină. Pe lângă faptul că abilitățile mele de lucru sporiseră, ajunsesem, de asemenea, să înțeleg unele adevăruri-principii. Am văzut că și dificultățile, și stresul erau o binecuvântare de la Dumnezeu. Am decis că nu voiam să mă mai eschivez și să mă mai sustrag de la datoria mea pe baza unor considerente trupești. În fața dificultăților, aveam să mă rog lui Dumnezeu și să mă bizui mai mult pe El și aveam să caut adevărul pentru a le rezolva. Curând după aceea, am început să caut și să cuget la motivul pentru care lucrarea de udare nu dădea rezultate. În urma reflecției și revizuirii, am înțeles că motivul principal consta în faptul că eram prea pasivă în datoria mea și că nu mă axam pe revizuirea abaterilor. Când nou-veniții aveau probleme, nu le rezolvam pe motiv că nu eram calificată să fac asta, ceea ce făcea ca problemele să se tot adune, fără nicio cale de rezolvare. Ulterior, odată ce chiar am început să plătesc un preț în munca mea, rezultatele lucrării de udare s-au îmbunătățit constant. Am experimentat în mod direct dulcea senzație de a nu trăi în mijlocul dificultăților și de a practica în conformitate cu spusele lui Dumnezeu, și aveam chiar mai multă credință pentru a experimenta această situație.

Ulterior, mi-au fost încredințate și mai multe sarcini; pe deasupra, nu eram familiarizată cu lucrarea și aveam neajunsuri în ceea ce privește părtășia despre adevăr și rezolvarea problemelor. Era foarte solicitant, însă eram dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului și să-mi dau toată silința pentru îndeplinirea datoriei mele. După o lună sau două, rezultatele nu erau grozave și mă simțeam puțin descurajată, gândindu-mă că îndeplinirea acestei datorii era prea dificilă și că îndatoririle de care mă ocupasem înainte erau mai lejere. Mi-am dat seama că starea mea era incorectă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și am căutat adevărul pentru rezolvarea ei. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt toți indivizi care se ocupă de lucrarea lor reală, sunt cu toții dispuși să-și îndeplinească îndatoririle, sunt capabili să preia o lucrare și să o îndeplinească bine conform calibrului lor și reglementărilor casei lui Dumnezeu. Firește, inițial, poate fi dificil să te adaptezi la această viață. Este posibil să te simți epuizat fizic și mental. Totuși, dacă ești cu adevărat hotărât să cooperezi și ești dispus să devii o persoană normală și bună și să obții mântuirea, atunci, trebuie să plătești un mic preț și să-I permiți lui Dumnezeu să te disciplineze. Când ai impulsul de a fi încăpățânat, trebuie să te răzvrătești împotriva lui și să renunți la el, reducându-ți treptat încăpățânarea și dorințele egoiste. […] Nu poți să spui: «Este prea multă presiune, așa că nu o voi face. Eu caut doar timp liber, tihnă, fericire și confort când îmi fac datoria și lucrez în casa lui Dumnezeu.» Asta nu va funcționa; acesta nu este un gând pe care ar trebui să-l aibă un adult normal, iar casa lui Dumnezeu nu este un loc în care tu să te bucuri de confort. Fiecare persoană își asumă un anumit nivel de presiune și de risc în viața și în lucrarea sa. La orice slujbă, în special când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să te străduiești să obții rezultate optime. La o scară mai mare, aceasta este învățătura și cererea lui Dumnezeu. La o scară mai redusă, este atitudinea, punctul de vedere, standardul și principiul pe care fiecare persoană ar trebui să le adopte în comportamentul și în acțiunile sale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în calitate de adult cu o rațiune normală, ar trebui să fiu capabilă să-mi asum lucrarea. Deși uneori lucrarea avea să ridice dificultăți și să presupună o oarecare suferință, asta este ceva ce se cuvine să experimentez în cursul procesului de urmărire a mântuirii. Chiar și non-credincioșii au mult de suferit pentru a-și câștiga existența. În ceea ce ne privește pe noi, credincioșii, suferința pe care o îndurăm atunci când ne facem îndatoririle este plină de sens și benefică pentru viețile noastre. Înțelegând asta, eram dispusă să mă supun și să experimentez. După aceea, în momentele când întâmpinam o mulțime de dificultăți în datoria mea, mă simțeam uneori un pic deznădăjduită, însă nu voiam să renunț la datoria mea din cauza lor. Mai degrabă, eram capabilă să caut intenția lui Dumnezeu în mijlocul dificultăților, să-mi dau toată silința să fiu la înălțime și să apreciez în mod corect dificultățile și stresul pe care le implica datoria mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii!