de Victor, Coreea de Sud

În octombrie 2021, am terminat de produs un videoclip. Am muncit din greu și am investit mult timp și energie în el, dar, spre surprinderea noastră, când conducătorul l-a analizat, ne-a indicat detaliat problemele. A spus că acel viodeclip nu era bine făcut, că nu era mai bun decât videoclipurile anterioare și că trebuia refăcut. Auzind asta, am fost surprins. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că vor fi probleme atât de mari. N-ar fi însemnat asta că tot efortul nostru și resursele fuseseră în van? Părea o pierdere uriașă.

Eram oarecum nedumerit. Nu știam cum să trec peste situația asta sau ce lecție trebuia să învăț. Mă gândeam că videoclipul trecuse prin mai multe etape de editare, timp în care ă conducătorul îl urmărise, dar nu menționase niciodată acele probleme. Simțeam că nu am calibru, așa că era normal ca eu să trec cu vederea astfel de probleme. Dar m-am tot gândit la asta și ceva mi s-a părut aiurea. Erau oare probleme atât de mari doar pentru că îmi lipsea calibrul? Îmi făceam foarte prost datoria; care era cauza acestei probleme? Apoi, mi-am amintit ceva ce spusese înainte conducătorul, că verificase videoclipul doar pentru concepte și continuitate, dar asta nu însemna că nu erau probleme. Ne spusese să ne gândim la asta, să-l verificăm minuțios și să rezolvăm problemele găsite. Dar eu n-am făcut asta. M-am gândit că, de vreme ce conducătorul văzuse videoclipul, ar trebui să fie în regulă, așa că, în timpul producției, nu l-am revizuit cu atenție și nici nu m-am gândit prea mult la el. Am avut o atitudine cu totul neglijentă și superficială. Apoi, când au apărut problemele, am spus că îl evaluase deja conducătorul. Nu fugeam de responsabilitate? Era absurd din partea mea. Apoi, m-am gândit că sigur aveam o lecție de învățat din asta, așa că m-am rugat și am căutat, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să mă cunosc mai bine.

Câteva zile mai târziu, sora cu care am lucrat m-a rugat să evaluez cu ea un videoclip finalizat. Mi-am spus părerea despre niște probleme observate în evaluarea mea, dar ea a zis că îl vizionase conducătorul și spusese că îi plăcea conceptul și că ar trebui să-l terminăm imediat. Aveam câteva sugestii privind revizuirea, dar nu am îndrăznit să le menționez după ce am auzit că îl vizionase conducătorul și spusese că îi plăcea. M-am temut că nu gândeam corect și că am face unele modificări care s-ar dovedi greșite. Atunci nu aș fi făcut decât să încurc. Dar am văzut câteva probleme reale în videoclip, așa că am rugat un alt frate să-l vizioneze, iar el a fost de acord cu mine. M-am gândit că ar trebui să deschid din nou subiectul. Apoi, însă, m-am gândit că, dacă îl revizuiam și modificările sugerate de mine erau problematice, atunci, când conducătorul ar fi întrebat cine le făcuse, nu ar fi fost responsabilitatea mea? Nu aș fi fost emondat? Dacă noi îndrăzneam și-l întrebam pe conducător, iar el spunea că e în regulă, nu mai era nevoie de alte modificări. Ne-ar fi scutit de efort și n-am fi fost nevoiți să mai stăruim asupra lui. Prin urmare, i-am sugerat sorei care-mi era parteneră să-l întrebăm pe conducător, ca să putem fim noi liniștiți. Dar, de îndată ce am rostit cuvintele, am simțit că ceva nu era în ordine. Situația asta îmi era foarte cunoscută, și anume că aveam un singur răspuns la auzul unei opinii diferite: să-l întrebăm pe conducător și să decidă el. Dacă el își dădea acordul, nu trebuia să ne mai preocupăm și puteam merge mai departe; dar altfel, dacă spunea că sunt probleme, făceam modificări. Așa am procedat de fiecare dată. De fapt, nu însemna că nu cunoșteam principiile și cerințele pentru videoclipuri. Puteam să căutăm adevărul și să acționăm conform principiilor pentru astfel de situații, iar conducătorul spusese clar că evaluarea sa era doar o privire de ansamblu asupra videoclipului și că era nevoie ca noi să verificăm și să reparăm orice greșeală cât de mică. Asta era responsabilitatea pe care trebuia să o îndeplinesc, asta era treaba mea. Așadar, de ce nu puneam deloc suflet în asta? În fața problemelor sau a diferențelor de opinie, nu căutam principiile cu frații și surorile ca să ajungem la un consens și să fiu responsabil, ci, în schimb, le pasam conducătorului și nu-mi făceam datoria. Apoi, mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii sunt mereu foarte pasivi în îndatoririle lor, stând, așteptând și bazându-se mereu pe alții. Ce fel de atitudine este aceasta? Este iresponsabilitate. […] Tu vorbești numai despre cuvinte și doctrine și spui numai lucruri care sună plăcut, dar nu faci nicio lucrare concretă. Dacă nu dorești să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să demisionezi. Nu rămâne în poziția ta fără să faci nicio lucrare reală. Nu înseamnă asta să le faci rău aleșilor lui Dumnezeu și să întârzii lucrarea bisericii? În felul în care vorbești, se pare că înțelegi tot felul de doctrine, dar când ești rugat să îndeplinești o datorie, ești superficial și deloc conștiincios. Înseamnă acest lucru că te consumi sincer pentru Dumnezeu? Nu ești sincer când vine vorba de Dumnezeu, dar simulezi sinceritatea. Ești capabil să-L înșeli? În felul în care vorbești de obicei pare să existe o credință foarte mare și chiar aspiri să fii un stâlp al bisericii și piatra ei de temelie. Însă când îndeplinești o datorie, ești mai puțin util decât un băț de chibrit. Nu înseamnă asta să încerci să-L înșeli pe Dumnezeu în mod deliberat? Știi ce va rezulta din încercarea ta de a-L înșela pe Dumnezeu? Te va disprețui, te va respinge și te va elimina! Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – atât timp cât cineva și-a asumat o datorie, nu va trece mult până când se va dezvălui dacă este o persoană onestă sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este imediat limpede pentru cei care văd clar. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană onestă; toți oamenii ca aceștia vor fi dezvăluiți și eliminați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Dumnezeu spune că trebuie să ne asumăm responsabilitatea în datoria noastră și să facem lucrare practică. Doar așa ne putem face bine datoria. Dacă nu punem suflet în datoria noastră și, în schimb, pur și simplu lucrăm de mântuială, fără a trata serios problemele sau fără a ne asuma responsabilitatea, dorindu-ne mereu să o pasăm altcuiva și făcând doar o treabă superficială, nu ne putem face datoria bine, iar Dumnezeu va fi nemulțumit. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni sunt inutili și nedemni de îndeplinirea vreunei datorii. Mi-am dat seama că eram chiar așa cum descria Dumnezeu. Când întâmpinam probleme în datoria mea, dacă o făceam din tot sufletul, rugându-mă, căutând și având părtășie despre principii cu surorile și ceilalți frați, ajungeam la un acord și găseam o soluție. Dar am considerat că e prea complicat și n-am vrut să fac un efort. Așadar, am vrut să mă duc direct la conducător, gândindu-mă că ar fi mai puțin complicat dacă ar lua el o decizie. Asta ne-ar scuti de multe bătăi de cap. Altfel, doar am vorbi la nesfârșit și tot ar fi posibil să nu găsim un răspuns. Prin urmare, am pasat destule probleme conducătorului. În calitate de lider de echipă, nu-mi asumam responsabilitățile și nu plăteam prețul pe care trebuia să-l plătesc. În plus, în discuțiile noastre de lucru, uneori observam probleme sau primeam luminarea Duhului Sfânt, dar, după ce le explicam, dacă un frate sau o soră împărtășea o părere diferită, tăceam mâlc. Mă temeam că ceilalți vor spune că sunt arogant, și mai înspăimântător pentru mine era că, dacă existau probleme, trebuia să-mi asum responsabilitatea. Mi se părea că, de vreme ce-mi spusesem părerea, de ei depindea să o ia în considerare, și dacă nu reușeam să ajungem la un consens, îl puteam întreba pe conducător. Astfel, dacă se ivea vreo problemă, măcar nu se răsfrângea totul asupra mea. Nu căutam să acționez în conformitate cu adevărurile-principii și cu atât mai puțin mă gândeam la ce ar avantaja biserica. Nu voiam să plătesc nici cel mai mic preț și eram iresponsabil. În aparență, descopeream și aduceam în discuție problemele, dar nu le rezolvam. Mereu îi lăsam pe alții să aibă ultimul cuvânt și nu luam nicio decizie. Oare nu jucam necinstit, eram egoist și demn de dispreț? Nu sprijineam interesele bisericii. Înainte, ori de câte ori întâmpinam o problemă, îl întrebam pe conducător, gândindu-mă că era rezonabil să întreb când nu înțelegeam ceva, în loc să am orbește încredere în mine. Cu revelația cuvintelor lui Dumnezeu, am putut să îmi dau seama că eram iresponsabil, neatent în datoria mea și că nu eram devotat. Acum că am realizat asta, mi-am dat seama că am fost obtuz și indiferent. Confruntat cu aceste situații, eu n-am căutat niciodată adevărul și nici n-am învățat vreo lecție. Mereu îmi făceam datoria cu delăsare, fără să îmi asum responsabilitatea. Era un mod foarte periculos de a-mi face datoria. Acum, am găsit probleme, iar partenera mea a avut idei diferite. Dacă nu căutam adevărurile-principii cu ea ca să ajungem la o înțelegere sau ca să găsim o soluție, și doar alergam să-l întreb pe conducător, era un semn clar al delăsării. Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb starea, că dacă mai eram mediocru și iresponsabil, comiteam cu bună știință o greșeală. Prin urmare, i-am sugerat partenerei mele să mai facem o versiune și să le comparăm pe cele două, apoi să-l rugăm pe conducător să o evalueze pe cea pe care o considerăm mai bună. Ea și-a dat acordul pentru acest aranjament. După ce am pus asta în practică, m-am simțit ușurat.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oare genul de persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. În realitate, aceasta nu este o problemă de lașitate. Cum de este atât de îndrăzneață când vine vorba despre a se îmbogăți sau când face un lucru în beneficiul său? Își va asuma orice risc pentru aceste lucruri. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă riscuri deloc. Astfel de oameni sunt egoiști și detestabili, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să-și asume o povară grea? Cineva care preia conducerea și se avântă înainte cu curaj într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care își asumă curajos o povară grea și nu se teme să îndure dificultăți și pericole atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; există o problemă cu umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și detestabili, nu sunt credincioși sinceri în Dumnezeu și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Tocmai din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate o astfel de persoană care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de calomnie și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni care au un simț al poverii când vine vorba despre lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care pot să susțină adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu întrunesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg numai îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un conducător de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu li se cere să-și asume responsabilitatea și să fie responsabili pentru aceasta, o acceptă cu reticență, dar tot se gândesc dacă lucrarea este obositoare sau aduce bătăi de cap. Chiar și atunci când o acceptă cu reticență, intenția lor nu este să o facă bine, în schimb, încă vor să fie superficiali, luându-și ca principiu «timp liber, fără muncă și fără greutăți fizice». Al doilea este că, atunci când întâmpină o dificultate sau o problemă, prima lor reacție este să o raporteze unui conducător și să lase conducătorul să se ocupe și să o rezolve, în încercarea de a se menține fără griji. Nu le pasă cât de bine se ocupă conducătorul de problemă și nu acordă nicio atenție acestui lucru – atât timp cât nu își asumă ei înșiși responsabilitatea, atunci pentru ei totul este în regulă. Realizându-și datoria în acest fel, sunt ei loiali lui Dumnezeu? Aceasta se numește a pasa responsabilitatea, a neglija datoria și a fi alunecos. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? […] Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea în timp ce-și îndeplinește o datorie. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, o lucrare care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și se poartă ca și cum nu ar avea nicio legătură cu ea. […] Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se consumă în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere și nu li se poate încredința nimic; își îndeplinesc datoria doar pentru a trage foloase” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvântul lui Dumnezeu chiar mi-a atins o coardă sensibilă și am avut impresia că El descria exact starea mea de atunci. Făcând lucrarea încredințată de biserică, nu lucram după adevărurile-principii și nu mă bazam pe Dumnezeu ca să dau tot ce pot. În schimb, scăpam de probleme și mă eschivam de responsabilitate, lăsând lucrurile pe umerii conducătorului, ca să se ocupe el de ele. Făceam ce spunea conducătorul, gândindu-mă că, dacă la final ceva nu e făcut bine, nu voi fi tras la răspundere și nu voi fi emondat. Nu însemna asta că jucam feste? Am crezut chiar că era un mod inteligent de a face lucrurile. Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că mă eschivam de la responsabilitate, îmi neglijam datoria și eram viclean. Eram viclean și înșelător față de Dumnezeu în datoria mea. Mereu îmi lăsam câte o portiță, ca să pot să evit responsabilitatea. Nu eram sincer, nu plăteam adevăratul preț și nici nu încercam să fac tot ce-mi stătea în putere. Eram superficial și necinstit și, chiar dacă făceam servicii, nu eram loial. Nu eram demn de o datorie. Mi-am dat seama că, ori de câte ori terminam de făcut un videoclip, cât timp conducătorul spunea la analiza preliminară că e bun, nu-l revizuiam serios și nu mă gândeam temeinic la el. Chiar dacă alții făceau sugestii în timpul procesului de producție, nu le acordam prea multă atenție. Aruncam o privire rapidă și spuneam că e în regulă. Eram foarte iresponsabil. Drept urmare, câteva dintre videoclipurile terminate aveau probleme și au fost trimise înapoi la revizuit. Uneori, echipa nu ajungea la un consens în privința unui videoclip, iar eu deși vedeam problema, nu spuneam nimic decisiv, mergând, în schimb, la conducător ca să decidă el. Câteodată nu înțelegeam cu adevărat principiile unei probleme, nu ne puteam asigura că lucrurile se făceau la standardul cerut și aveam nevoie de îndrumarea conducătorului ca să ne ajute să corectăm erorile. Dar unele probleme puteam și noi să le rezolvăm, totuși eu găseam pur și simplu o chichiță ca să nu fac un lucru de care eram capabil. Nu am plătit prețul care se cuvenea și nici nu m-am gândit suficient la asta, ci pur și simplu am ales calea ușoară. Nu am căutat adevărurile-principii și nici nu m-am gândit la problemele întâlnite. Nici nu am încercat să recapitulez sau să învăț din abateri și greșeli. Să fac lucrurile astfel a devenit un obicei. Chiar mă gândeam că toți au greșit în datoria lor, așa că dacă treceam cu vederea anumite probleme, o făceam deoarece nu aveam calibru. Lăsând la o parte faptul că vedeam problemele sau nu, nici măcar nu am avut un real simț al responsabilității, cum ar fi trebuit. Pentru a mă proteja, eram neatent și iresponsabil în îndeplinirea datoriei mele și chiar lăsam responsabilitatea pe umerii conducătorului când apăreau probleme. Distorsionam adevărul, făcând din toate problemele altcuiva. Acum mi-am dat seama că nu era o chestiune de calibru, ci o problemă cu umanitatea mea.

Apoi, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă te protejezi mereu ori de câte ori ți se întâmplă ceva și păstrezi o portiță de scăpare și o cale de retragere, oare pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii alunecos. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și, astfel, să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja păstrându-ți deschise o portiță de scăpare și o cale de retragere reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și filosofia lor supremă. În toate lucrurile, a ține cont în primul rând de propria persoană, a pune propriile interese mai presus de orice și a nu te gândi la alții, crezând că interesele casei lui Dumnezeu și interesele celorlalți nu au nimic de-a face cu tine, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este vrednică să îndeplinească o datorie” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat profund. Nu-mi imaginasem vreodată că perspectiva din care îmi îndeplineam datoria era cea a unui necredincios. În fața problemelor, mă gândeam mereu la interesele mele, temându-mă că problemele se vor întoarce împotriva mea. Așa că păream că-mi îndeplinesc datoria, dar, de fapt nu depuneam mereu tot efortul, nu căutam adevărul, nu acționam potrivit principiilor și nici nu aveam în vedere interesele bisericii. În plus, mă mulțumeam ca în datoria mea să muncesc puțin, fără entuziasm, în fiecare zi. Nu era același lucru cu un necredincios care lucrează pentru un șef? Când eu și partenera mea aveam opinii diferite, de ce voiam să las conducătorul să decidă? Era o chestiune care ținea de faptul că nu voiam să-mi asum responsabilitatea. Așadar, cu toate că observam clar unele probleme reale, îl lăsam pe conducător să decidă în privința lor, și chiar mi se părea că e în regulă să fac asta. Mi-am dat seama că a nu-mi asuma responsabilitatea devenise o dezvăluire firească a naturii mele. Eram cu adevărat șiret, egoist și nu mai eram de încredere. Mă jucam, eram viclean și eram total lipsit de sinceritate. Asemenea oameni chiar nu sunt demni de îndeplinirea unei datorii. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni nu își asumă nicio responsabilitate atunci când își îndeplinesc datoria, sunt întotdeauna superficiali. Deși pot să vadă problema, nu sunt dispuși să caute o soluție și se tem să ofenseze oamenii, așa că se pripesc când fac lucruri, astfel încât lucrarea trebuie refăcută. De vreme ce îndeplinești această datorie, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru aceasta. De ce nu o iei în serios? De ce ești superficial? Și ești neatent în responsabilitățile tale atunci când îți îndeplinești datoria în acest fel? Indiferent cine își asumă responsabilitatea principală, toți ceilalți sunt responsabili pentru supravegherea acelei persoane, toată lumea trebuie să aibă această povară și acest simț al responsabilității – însă niciunul dintre voi nu acordă atenție, sunteți chiar superficiali, nu aveți devotament, sunteți neatenți cu responsabilitățile voastre! Nu este vorba de faptul că nu puteți să vedeți problema, ci că nu sunteți dispuși să vă asumați responsabilitatea – și nici nu vreți să acordați vreo atenție acestei chestiuni atunci când vedeți problema, vă mulțumiți cu «destul de bine». A fi superficial în acest fel nu este oare o încercare de a-L înșela pe Dumnezeu? Dacă, atunci când am lucrat și am avut părtășie despre adevăr cu voi, aș fi crezut că «destul de bine» era acceptabil, atunci după cum se cuvine fiecăruia dintre calibrele și căutările voastre, ce ați putea câștiga din asta? Dacă aș fi avut aceeași atitudine ca voi, nu ați putea câștiga nimic. De ce spun acest lucru? Parțial este pentru că voi nu faceți nimic sincer și parțial pentru că aveți un calibru destul de redus, sunteți destul de amorțiți. Din cauză că vă văd pe toți amorțiți, fără dragoste de adevăr și că nu urmăriți adevărul, precum și din cauza calibrelor voastre slabe, trebuie să vorbesc detaliat. Trebuie să explic totul, să vorbesc despre lucruri din toate unghiurile și în toate felurile, și să descompun și să fragmentez lucrurile în vorbirea Mea. Doar atunci înțelegeți câte ceva. Dacă aș fi superficial cu voi și aș vorbi puțin despre orice subiect, oricând aș avea chef, fără să chibzuiesc, fără să-mi dau silința sau fără să pun suflet, și nu aș vorbi când nu aș avea chef, ce ați putea voi câștiga? Având calibre ca ale voastre, nu ați înțelege adevărul, nu ați câștiga nimic, și cu atât mai puțin ați atinge mântuirea. Așadar, nu pot face asta; în schimb, trebuie să vorbesc în detaliu. Trebuie să intru în detalii și să dau exemple privind stările fiecărui tip de persoană, atitudinile pe care oamenii le au față de adevăr și fiecare fel de fire coruptă și trebuie să Mă repet; numai atunci veți pricepe ceea ce spun și veți înțelege ceea ce auziți. Indiferent despre ce aspect al adevărului am părtășie, adopt diverse metode de a vorbi, folosind metode de părtășie pentru adulți și pentru copii, folosind metodele de a vorbi despre raționamente și de a spune povești și metodele de a vorbi despre teorie și de a vorbi despre practică și experiență, pentru ca oamenii să poată înțelege adevărul și să intre în realitate. În acest fel, cei care au calibru și inimi vor avea șansa să înțeleagă și să accepte adevărul și să fie mântuiți. Dar atitudinea voastră față de datorie a fost întotdeauna una de superficialitate, de a tărăgăna lucrurile și nu sunteți preocupați de cât de multă întârziere cauzați. Nu vă gândiți la cum să căutați adevărul pentru a rezolva problemele, nu vă gândiți la modul în care să vă îndepliniți datoria cum trebuie pentru a fi capabili să fiți mărturie pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să vă neglijați datoria. Prin urmare, viața voastră evoluează foarte încet, dar pe voi nu vă îngrijorează cât timp ați pierdut. De fapt, dacă v-ați îndeplini datoria în mod conștiincios și responsabil, nu ar dura nici măcar cinci sau șase ani până când ați putea să vorbiți despre experiențele voastre și să mărturisiți pentru Dumnezeu, iar diferitele lucrări ar fi realizate cu un mare efect – însă voi nu sunteți dornici să fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu și nici nu tindeți spre adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu știți cum să le faceți, așa că vă dau instrucțiuni exacte. Nu trebuie să vă gândiți, trebuie doar să ascultați și să-i dați drumul. Aceasta este singura și puțina responsabilitate pe care trebuie să v-o asumați – dar chiar și aceasta vă depășește. Unde este devotamentul vostru? Nu se vede nicăieri! Tot ceea ce faceți este să spuneți lucruri care sună plăcut. În inimile voastre, știți ce ar trebui să faceți, dar pur și simplu nu practicați adevărul. Aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, la bază, stă o lipsă de iubire pentru adevăr. În inimile voastre, știți foarte bine cum să acționați în conformitate cu adevărul – pur și simplu nu îl puneți în practică. Aceasta este o problemă gravă; știți clar adevărul, însă nu-l puneți în practică. Nu sunteți deloc persoane care I se supun lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie măcar să căutați și să practicați adevărul și să acționați conform principiilor. Dacă nu poți practica adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale, atunci unde poți să-l practici? Iar dacă nu practici nimic din adevăr, atunci ești un neîncrezător. Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este nepotrivit să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturat; toți neîncrezătorii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie eliminați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu pot să îl pună în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, chiar dacă știu că este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Mi-a fost foarte rușine după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu e perfect sincer în felul în care tratează oamenii. Pentru a ne mântui, folosește diverse metode în părtășia Sa cu noi, oferindu-ne o părtășie extrem de detaliată despre diverse aspecte ale adevărului, și este foarte răbdător când face asta. Ne oferă multe exemple pentru a ne îndruma în caz că nu înțelegem și mereu ne comunică adevăruri pentru a ne uda și a ne aproviziona și a plătit cel mai mare preț posibil. Am reflectat la atitudinea cu care-mi îndeplineam datoria și mi-am dat seama că biserica îmi încredințase o datorie extrem de importantă, dar eu nu îmi asumam responsabilitatea. O abordam cu neatenție, lenevind oricând era posibil, înșelând și fiind șiret. Unde era umanitatea mea? Dumnezeu era sincer cu noi, dar eu nu-I ofeream înapoi decât înșelăciune. Înainte, citisem în cuvintele lui Dumnezeu despre niște oameni cu umanitate slabă, dar nu am făcut legătura cu mine. Dar apoi, am văzut că aveam într-adevăr umanitate slabă și că eram lipsit de conștiință. Părea că îmi fac datoria în fiecare zi, că plătesc cât de cât un din preț și că făceam tot ceea ce trebuia să fac. Dar nu eram cu inima deschisă față de Dumnezeu. Nu încercam să fac tot ce puteam în datoria mea, să dau tot ce pot, să fiu atent și conștiincios. În schimb, eram superficial și făceam totul de mântuială. Nu îmi îndeplineam o datorie – nici măcar nu mă ridicam la standardul de a face un serviciu. Știam că nu puteam să compensez pierderile provocate lucrării din cauza iresponsabilității mele. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea ocazia de a mă pocăi și, din acel moment, m-am hotărât să-mi schimb atitudinea în datoria mea. Nu puteam continua fiind atât de nepăsător.

Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Deoarece oamenii au firi corupte, ei sunt adesea superficiali în îndeplinirea datoriei. Aceasta este cea mai gravă problemă. Dacă oamenii vor să-și facă bine îndatoririle, trebuie mai întâi să rezolve problema superficialității. Atât timp cât au o mentalitate superficială, nu vor putea să-și facă bine îndatoririle, ceea ce înseamnă că rezolvarea problemei superficialității este cel mai important lucru. Deci, cum ar trebui să practice? În primul rând, trebuie să rezolve problema mentalității lor – trebuie să-și trateze îndatoririle corect, să facă lucrurile cu seriozitate și responsabilitate și să evite a avea o inimă înșelătoare, superficială. Datoria cuiva este realizată pentru Dumnezeu, nu pentru vreo persoană; dacă oamenii sunt capabili să accepte scrutarea lui Dumnezeu, vor avea mentalitatea corectă. Mai mult, după ce fac ceva, oamenii trebuie să revizuiască lucrul respectiv și să reflecteze asupra lui. Dacă se simt puțin neliniștiți în inimile lor și, cu o revizuire atentă, descoperă că există cu adevărat o problemă, atunci trebuie să o corecteze și, după ce o corectează, se vor simți liniștiți în inimile lor. A te simți neliniștit în interior dovedește că există o problemă. Acest lucru necesită o revizuire atentă și nimic nu ar trebui trecut cu vederea în punctele critice. Aceasta este o atitudine de a fi responsabil în îndeplinirea datoriei. Dacă cineva poate să fie conștiincios, să-și asume responsabilitatea și să-și dăruiască toată inima și puterea, lucrarea va fi bine făcută. Uneori ai o mentalitate greșită și ești mereu neprihănit de sine și, chiar dacă există o greșeală evidentă, tot nu o poți descoperi sau găsi. Dacă ai mentalitatea corectă și cauți adevărul, atunci, prin luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, vei descoperi problema. Dacă Duhul Sfânt te îndrumă și îți dă o conștientizare, astfel încât inima ta devine luminată și știi unde se află eroarea, vei fi în stare să corectezi abaterea și să năzuiești spre adevărurile-principii. Dacă nu ai mentalitatea corectă și ești distrat și nepăsător, vei putea descoperi eroarea? Nu vei putea. Ce se poate vedea din asta? Pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, este foarte important ca oamenii să-și facă partea; mentalitățile lor sunt cruciale; și unde își concentrează gândurile și ideile este foarte important. Dumnezeu scrutează și poate vedea ce mentalități au oamenii și cât suflet pun în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. A-ți dedica toată inima și puterea este esențial, iar a-ți face partea este crucial. Oamenii ar trebui să se străduiască să nu aibă regrete cu privire la îndatoririle pe care le-au îndeplinit și la lucrurile pe care le-au făcut, și să nu fie îndatorați lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat ceea ce înseamnă a-ți dărui toată inima și puterea. Dacă nu pui niciodată tot sufletul și toată puterea în datoria ta și ești în mod constant superficial, cauzând pierderi uriașe lucrării și fiind mult sub rezultatele cerute de Dumnezeu, atunci poți fi doar eliminat. Și va mai fi timp să simți remușcări atunci? Nu va fi. Acesta va fi un regret veșnic, o pată! A fi în mod constant superficial este o pată, o fărădelege gravă, nu-i așa? (Da.) Tu trebuie să te străduiești să faci bine ceea ce îți revine și tot ceea ce se cuvine să faci, cu toată inima și puterea ta, și să nu fii superficial sau să rămâi cu regrete. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti datoria pe care o faci. Acele lucruri pe care Dumnezeu Și le amintește sunt fapte bune. Atunci, ce sunt lucrurile pe care Dumnezeu nu Și le amintește? (Sunt fărădelegi și fapte rele.) S-ar putea să nu poți accepta că le numim acum fapte rele, dar când va veni ziua în care aceste lucruri vor cauza consecințe grave și vor da naștere unei influențe negative, îți vei da seama că aceste fărădelegi nu sunt simple fărădelegi comportamentale, ci fapte rele. Când vei ajunge la această conștientizare, vei simți regret: «Dacă aș fi știut atunci ce știu acum! Dacă aș fi gândit puțin mai mult și aș fi depus puțin mai mult efort atunci, aceste consecințe ar fi putut fi evitate.» Nimic nu va șterge această pată veșnică din inima ta și, dacă rămâi cu un sentiment de vinovăție de durată, asta înseamnă necazuri. Așadar, în îndeplinirea datoriei tale acum, trebuie să te concentrezi pe căutarea adevărului și pe acționarea conform principiilor, străduindu-te să-ți pui tot sufletul și toată puterea în însărcinarea dată de Dumnezeu, și tot ceea ce faci trebuie să te lase cu conștiința curată și fără regrete și să fie ceva ce Dumnezeu Își va aminti. Evită cu orice preț să fii superficial. Dacă faci o greșeală din impuls și este o fărădelege gravă, aceasta va deveni o pată veșnică. Odată ce ai regrete, nu le vei putea repara; ele vor fi permanente. Ar trebui să vezi clar aceste două căi. Pe care ar trebui să o alegi pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu? A-ți face datoria cu toată inima și toată puterea, pregătind suficiente fapte bune și străduindu-te să câștigi adevărul – doar în acest fel poți evita să ai regrete. Indiferent de situație, nu face rău și nu tulbura îndeplinirea datoriei altor oameni, nu comite niciun act de încălcare a adevărului și de împotrivire față de Dumnezeu și nu-ți provoca regrete pe viață. Care este consecința comiterii prea multor fărădelegi? Este faptul că vei acumula împotriva ta mânia lui Dumnezeu în prezența Sa! Cu cât comiți mai multe fărădelegi, cu atât mai mult acumulezi mânia lui Dumnezeu – în cele din urmă, vei fi pedepsit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Înainte de asta, recunoscusem că eram superficial în îndeplinirea datoriei mele, dar nu mi-am dat seama niciodată ce urmări putea avea asta asupra mea, sau cum ar putea privi și defini Dumnezeu o astfel de persoană. Din cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat cum seama că, în aparență, asemenea oameni nu fac mare rău, dar atitudinea lor față de propria datorie e dezgustătoare pentru Dumnezeu și, dacă nu se pocăiesc, în cele din urmă, își vor pierde șansa de a fi mântuiți. Fiind dat în vileag în această situație, am văzut cât de gravă era problema superficialității și iresponsabilității mele în îndeplinirea datoriei. Din cauza iresponsabilității mele, acel videoclip a trebuit să fie editat din nou, fapt care a avut ca rezultat întârzierea întregii noastre lucrări. Aceasta a fost o fărădelege. Dacă nu-mi corectam de urgență firea și continuam să fiu nepăsător și iresponsabil, puteam să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu alungat oricând, moment în care ar fi prea târziu să regret. Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică pentru a înlătura neglijența în datoria noastră. Întâi de toate, trebuie să avem mentalitatea cuvenită, să ne asumăm răspunderea și să acceptăm atenta cercetare a lui Dumnezeu. Apoi, trebuie să revizuim lucrurile cu grijă și să nu trecem cu vederea problemele întâmpinate.

Mai târziu, am pus cuvintele lui Dumnezeu în practică. Am rezumat motivele eșecurilor noastre și am analizat cu sârguință videoclipurile pe baza principiilor, fără să permitem să ne scape vreun detaliu. Am căutat adevărurile-principii împreună și am stabilit cum să efectuăm modificările. Această părtășie și discuțiile cu frații și surorile ne-au ajutat să înțelegem mai bine principiile și ne-am dat seama că, deși am evaluat unele videoclipuri de mai multe ori, acum că eram mai conștienți, am descoperit mai multe probleme legate de detalii. Asta a arătat mai clar cât de gravă fusese, în trecut, problema de a ne trece cu vederea datoria. Apoi, am analizat cum ar trebui să edităm aceste videoclipuri în baza principiilor, să terminăm cu modificările de care eram capabili și să le dăm conducătorului pentru evaluare după ce nu mai găseam nicio problemă. Toată lumea s-a simțit mult mai împăcată după ce am pus asta în practică. După ce am editat acele videoclipuri, le-am dat conducătorului să le evalueze. El a spus: „Sunt destul de bune și nu văd vreo problemă. V-ați descurcat bine de data asta.” Când conducătorul a spus asta, n-am putut să nu-I mulțumesc din inimă lui Dumnezeu. Știam că nu contase doar faptul că am făcut o treabă bună. Mai degrabă, Dumnezeu ne-a îndrumat și ne-a luminat când am fost câtuși de puțin dispuși să ne schimbăm, să ne pocăim, și am încetat să mai fim așa nepăsători. Experiența asta chiar mi-a arătat că doar dacă într-adevăr pui suflet într-o datorie aceasta va fi semnificativă și tu te vei simți împăcat. Slavă lui Dumnezeu!