de Jiang Ling, Spania

Anul trecut, am preluat îndatori de design grafic și am răspuns și de lucrarea altora. La început, pentru că nu am înțeles bine principiile și detaliile anumitor aspecte, am studiat mult, iar dacă nu știam ceva, le ceream ajutorul fraților și surorilor. După o vreme, am stăpânit câteva principii și am obținut rezultate în datoria mea. Am început să mă mulțumesc cu starea de fapt și am crezut că era acceptabil să fac lucrurile așa. După aceea, rar am studiat activ, pentru a-mi îmbunătăți aptitudinile profesionale. Pe atunci, ca să facem imagini și mai bune, liderii de biserică au sugerat să învățăm și să inovăm mai mult. Am încuviințat verbal, dar în mintea mea, m-am gândit: „Inovația este epuizantă și laborioasă, iar imaginile pe care le facem acum obțin deja câteva rezultate. De ce trebuie să depunem atâta efort pentru a inova?” După aceea, n-am luat-o în serios.

Într-o zi, partenera mea a spus că a găsit o nouă metodă de a crea imagini, care dădea rezultate mai bune și mi-a recomandat s-o învăț. M-am gândit: „Cu siguranță, rezultatele sunt mai bune, dar nu cunosc această tehnică și chiar dacă o învăț, îmi va lua mult timp și-mi va da bătăi de cap. Dacă facem lucrurile folosind tehnicile curente, nu doar că economisim timp, ci putem și obține câteva rezultate, așadar, de ce să ne obosim s-o învățăm pe cea nouă? Ajunge ceea ce facem.” Așa că am continuat să produc imagini pas cu pas după vechea metodă. Verificând lucrarea grupului, am început să mă gândesc cum să mă scutesc de efort. La început, am fost singura responsabilă de grup, așa că eram foarte presată. Ulterior, am devenit parteneră cu sora Han și m-am bucurat. M-am gândit: „Sora Han e foarte riguroasă în datoria ei și dispusă să plătească un preț. O pot lăsa să răspundă de mai multă lucrare pe viitor. Astfel, voi fi mai puțin stresată și nu-mi voi mai face atâtea griji.” Mai târziu, cum sora Han avea foarte multe de făcut, a spus că era foarte presată și că simțea că n-avea destul timp. Nu numai că n-am reflectat asupra mea, ci am și justificat că era șansa ei să practice și am continuat să-i dau și mai mult de lucru. Atunci, m-am simțit puțin vinovată. Am simțit că sora mea era prea presată și că i-am dat prea mult de lucru, ceea ce n-a fost frumos din partea mea. Dar, ca să mă scutesc de oboseală, am continuat să o fac.

Și astfel, n-am studiat, n-am inovat și i-am transferat sorei Han o parte din lucrare, lăsându-mi mult timp liber. În timpul meu liber, făceam lucrurile care-mi plăceau. În acea perioadă, urmăream filmulețe laice sub pretextul de a-mi îmbunătăți simțul esteticii. Am urmărit unul și imediat, altul. Chiar și când citeam cuvântul lui Dumnezeu sau la adunări, acele videoclipuri îmi veneau constant în minte și nu puteam să mă liniștesc și contemplu cuvântul Lui. Zi de zi, am început să mă concentrez la desfătarea trupească, cum să gătesc mâncare delicioasă și, deseori, am urmărit videouri noi pe internet. Uneori, urmăream prea multe și m-am temut că vor spune că-mi neglijez datoria, așadar, când cineva trecea pe lângă scaunul meu, deveneam nervoasă, închideam repede fereastra cu videoul și deschideam pagina cu lucrarea, pretinzând că lucram. Continuând așa, am dus o povară tot mai mică în datoria mea. Când verificam îndatoririle fraților și surorilor, o făceam mecanic. Dacă spuneau că nu era nicio problemă, era cel mai bine și nu voiam să muncesc din greu pentru a găsi soluții când erau. M-am gândit: „Dacă depun efort pentru a rezolva problemele avute de fiecare în datorie, cât timp și câtă muncă asiduă îmi va lua? Îi voi lăsa să se descurce singuri. Doar le voi aminti să caute mai mult cu frații și surorile care înțeleg tehnologia.” Și astfel, frecvența cu care verificam lucrarea a scăzut treptat de la a întreba o dată pe săptămână la jumătate de lună. Uneori, chiar mă simțeam vinovată. Știam că Dumnezeu ne cere să ne facem datoria cu toată inima, mintea și puterea, dar eu mă eschivam mereu de la datorie ca să câștig timp și să-mi satisfac dorințele trupești, ceea ce nu era în acord cu voia lui Dumnezeu. Pe de altă parte, nu întârziasem producția de imagini, nu era nicio problemă evidentă cu datoria mea și totul decurgea normal, așa că nu m-am gândit că era o problemă majoră. Treptat, n-am mai putut să simt prezența lui Dumnezeu, rugăciunile nu mă emoționau, iar cuvântul lui Dumnezeu nu mă lumina și nu eram deloc inspirată să creez imagini. Rezultatele datoriei mele s-au tot înrăutățit. În plus, pentru că n-am verificat serios lucrarea fraților și surorilor și nu mi-a păsat sau n-am căutat adevărul când au avut greutăți, aceștia au fost leneși în îndatoririle lor, n-au căutat să avanseze, s-au mulțumit cu starea de fapt, n-au progresat deloc în datorie și n-au dat rezultate bune în lucrarea lor. Atunci, doar am simțit că ceva nu era bine și am fost puțin confuză. Chiar dacă cineva îmi amintea, nu îmi păsa.

Într-o zi, un lider de biserică a venit la mine din senin și a întrebat: „Creezi imagini de mult timp, așadar, de ce este lucrarea mai puțin eficientă? E incredibil cât de slabă a devenit lucrarea ta!” M-a expus și că nu făceam lucrare practică, fiind un „cadru” inutil și făcându-i pe frați și surori neglijenți, ineficienți, fără calitate în datoria lor. A spus că îmi făceam datoria de mântuială, înșelându-L pe Dumnezeu și făcând rău casei Lui și că-ar fi prea târziu să repar când mi-aș pierde datoria, dacă nu reflectam și nu mă căiam. În acel moment, a fost dureros să aud cuvintele liderului, dar nu m-am gândit că era atât de grav, așa că n-am reflectat cu adevărat asupra mea. După aceea, n-am verificat decât superficial lucrarea și m-am abținut să urmăresc videouri fără legătură cu datoria mea.

După o lună, din cauză că am făcut totul de mântuială mult timp, lenevind și trecând cu vederea, am fost demisă și încă două surori și-au pierdut datoria pentru că n-au făcut lucrare reală. Liderul meu m-a expus pentru că am fost neglijentă în datorie, tărăgănând, lenevind și având intenții ascunse, adică, înșelându-L pe Dumnezeu, și a spus că n-am verificat lucrarea, nici n-am rezolvat problemele celorlalți, acoperindu-le și tolerându-le, de fapt, comportamentul, făcând rău casei lui Dumnezeu. Am fost surprinsă când l-am auzit pe lider expunându-mi comportamentul. Îmi făceam datoria atât de prost încât ceilalți nici n-au suportat să vadă asta, dar eu nu mi-am dat seama deloc. Am simțit că nu împiedicam lucrarea deloc. De ce am fost atât de amorțită? În acele zile, m-am gândit în mod repetat: „Am făcut aceste lucruri și le-am făcut conștientă de ceea ce făceam. Știam c-ar trebui să fiu loială în datoria mea, dar de ce, totuși, am facut totul de mântuială și m-am purtat cu viclenie? Ce fel de persoană sunt, mai exact?” În durerea și confuzia mea, m-am rugat înaintea lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume să mă cunosc.

Apoi, într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele Lui. „Noe nu auzise predici elevate. Nu a înțeles foarte multe adevăruri, nici nu a fost un mare cărturar. Nu a înțeles știința sau cunoștințele moderne. A fost un om extrem de obișnuit, un membru nesemnificativ al rasei umane. Totuși, într-o privință, a fost diferit de oricine altcineva: a știut să asculte cuvintele lui Dumnezeu, a știut cum să urmeze cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună, a știut care era locul omului și a fost capabil să creadă și să asculte cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu – nimic mai mult. Aceste câteva învățături simple au fost suficiente pentru a-i permite lui Noe să îndeplinească tot ce Dumnezeu îi încredințase și a stăruit în asta nu doar câteva luni, nici câțiva ani, nici câteva decenii, ci mai mult de un secol. Nu este un număr incredibil? (Este.) Cine ar fi putut face asta, în afară de Noe? (Nimeni.) Și de ce nu? Unii oameni spun că este din cauza necunoașterii adevărului – dar asta nu este în conformitate cu realitatea. Alții spun că este din cauza firilor corupte ale oamenilor – dar nu avea și Noe o fire coruptă? De ce a fost Noe capabil să realizeze asta, iar oamenii din ziua de azi nu sunt? (Pentru că oamenii din ziua de azi nu cred cuvintele lui Dumnezeu, nici nu le tratează și nici nu le respectă ca fiind adevărul.) De ce nu sunt capabili să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? (Nu au frică de Dumnezeu.) Da. Așadar, când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au auzit multe adevăruri, cum apare frica de Dumnezeu? În umanitatea oamenilor, trebuie să existe două dintre cele mai prețioase lucruri: primul este conștiința, iar al doilea, o rațiune a umanității normale. Deținerea conștiinței și a rațiunii umanității normale este standardul minim pentru a fi om; este standardul minim, cel mai de bază pentru evaluarea unui om. Asta le lipsește oamenilor din ziua de azi și, astfel, oricât de multe adevăruri aud și înțeleg, frica de Dumnezeu îi depășește. Așadar, care este diferența din esența oamenilor de azi, dacă îi comparăm cu Noe? (Ei nu au umanitate.) Și care este esența acestei lipse a umanității? (Fiare și demoni.) «Fiare și demoni» nu sună prea bine, dar este în conformitate cu faptele; un mod mai politicos de a o spune ar fi că nu au umanitate deloc. Oamenii fără rațiune nu sunt oameni, sunt mai prejos și decât bestiile. Noe a fost capabil să facă asta pentru că el a fost o persoană adevărată, o persoană înzestrată cu cea mai mare rațiune; oamenii care au la fel de multă rațiune ca Noe sunt foarte rari, ar fi foarte greu să găsim încă unul” („Divagația a doua: cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și L-au ascultat (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu m-au străpuns și m-au durut. Parcă mă dojenea față în față pentru că n-am fost loială în datoria mea. Am văzut că mi-am făcut prost datoria nu din cauza calibrului slab și a înțelegerii superficiale a adevărului și nu din cauză că nu știam cum să tratez datoria, ci fiindcă n-am avut conștiință, rațiune sau umanitate și n-am tratat sarcina dată de Dumnezeu cu frică în inimă față de El. În ceea ce-l privește pe Noe, deși auzise puțin din cuvântul lui Dumnezeu și nu înțelesese mult adevăr, el a fost sincer și harnic când s-a ocupat de însărcinarea dată de Dumnezeu. Și-a amintit fiecare detaliu și s-a zbătut să obțină rezultate bune. Noe a ținut seama de voia lui Dumnezeu. A perseverat timp de 120 de ani ca să-și mărturisească loialitatea și ascultarea față de Dumnezeu. Dar eu? Am citit atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut multe adevăruri și taine și am dobândit mult mai multe decât cei din trecut și, totuși, am încercat să fiu vicleană și leneșă peste tot în datoria mea. Știam cum să obțin rezultate bune și să-L mulțumesc mai mult pe Dumnezeu, dar mi s-a părut greu, așa că am evitat s-o fac și am profitat de partenera mea, dându-i mai mult de lucru. Când frații și surorile au avut probleme, am încercat să-mi ușurez situația și n-am vrut să lucrez din greu ca să găsesc soluții. De asemenea, am făcut totul mecanic când am verificat lucrarea. N-am pus deloc suflet în îndatoririle mele. Drept urmare, ei și-au făcut datoria fără nicio grabă sau îngrijorare. Ba chiar am urmărit videouri laice în numele datoriei mele, fiind neglijentă, concentrându-mă doar la cum să mănânc mai bine și să caut desfătare trupească și, de teamă să nu fiu descoperită, am încercat să ascund lucruri și am înșelat. De fapt, când am făcut acele lucruri, deși m-a mustrat conștiința și știam că a proceda așa nu era voia lui Dumnezeu, am insistat cu încăpățânare s-o fac oricum. Am văzut cât de slabe erau conștiința și rațiunea mea. Nu m-aș putea compara cu Noe, nici cu frații și surorile care își fac datoria cu loialitate. Făcându-mi datoria așa încercam să-L păcălesc și înșel pe Dumnezeu. N-am avut umanitate, nici pic de loialitate față de Dumnezeu. Am fost complet nevrednică de însărcinarea dată de El. Demiterea mea a fost firea Lui dreaptă care s-a abătut asupra mea. Chiar am întrecut limita.

În acel moment, m-am gândit des la această problemă. M-am întrebat de ce eram atât de lipsită de conștiință și rațiune. Apoi, într-o zi, am auzit un imn al cuvântului lui Dumnezeu: „Adevărul urmărilor coruperii omului de către Satana”. „De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”). După ce am cântărit cuvintele Lui, am înțeles. Am lenevit și am încercat adesea să-L înșel pe Dumnezeu în datoria mea pentru că trăiam după filosofii satanice, precum „Viața e scurtă. Bucură-te de ea cât poți”, „Bea azi vinul de azi”, și „Trăiește momentul pentru plăcere, pentru că viața este scurtă”. Această absurditate mi-a corupt și pervertit mintea. Am simțit că era o alegere înțeleaptă să duci o viață ușoară și confortabilă. Viața e atât de scurtă, așadar, de ce să mă surmenez? Truda este nesăbuință. Oamenii ar trebui să fie buni cu ei, să se trateze bine și să se bucure cât de mult pot. Controlată de acest tip de gândire, am devenit vicleană și superficială în toate. Am devenit tot mai șireată. Îmi amintesc când am fost la școală, am avut o slujbă cu jumătate de normă. Slujba era ușoară. Când supraveghetorul era plecat, mă furișam înapoi în cameră ca să mă odihnesc și căutam moduri de a lucra mai puțin și de a nu fi descoperită. Odată, m-a văzut colega mea de cameră și a spus că eram prea leneșă. A zis că, dacă voi avea o slujbă adevărată în viitor, sigur mă voi menaja. Când am auzit asta, mi-a fost rușine. Dar apoi, m-am gândit: „Nu-i nimic. Poți să spui ce vrei. Nu e stupid ca oamenii să lucreze prea mult? Zicala spune: «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate». Cine nu încearcă să trăiască pentru el? Nu e stupid să nu te gândești la tine?” După ce am crezut în Dumnezeu, nu m-am concentrat să caut adevărul și să-mi înlătur firea coruptă. Am continuat să trăiesc după aceste filosofii de viață satanice, gândindu-mă doar cum să obțin liniște și plăcere trupească, așa că am făcut tot ce am putut în datoria mea să mă scutesc de efort și tot ce era necesar pentru a evita suferința trupească. Am trăit după aceste filosofii satanice, așa că tot timpul m-am înfrânat în datorie, n-am dat totul și n-am plătit un preț. M-am fofilat mereu cu șiretlicuri și viclenie. Chiar și când liderul meu m-a expus și tratat, tot nu m-am trezit. Am fost amorțită într-o oarecare măsură și total controlată de aceste filosofii satanice. Mi-am făcut datoria fără să mă gândesc la progres, nici n-am verificat cu adevărat lucrarea, determinându-i pe frați și surori să-și facă și ei datoria de mântuială și să nu progreseze și încă două surori au fost demise împreună cu mine. Chiar le făceam rău celorlalți îndeplinindu-mi astfel datoria. Am văzut că eram coruptă de filosofii satanice și pierdusem esența de a fi om. Devenisem o persoană leneșă, egoistă, vicleană și înșelătoare. Trăiam într-o stare deplorabilă, rușinoasă. Odată ce am realizat asta, m-am rugat lui Dumnezeu în tăcere. Am spus: „Dumnezeule, chiar nu mai vreau să trăiesc așa. Te rog, mântuiește-mă de robia firilor mele satanice.”

Ulterior, citind cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practicare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tot ce izvorăște din Dumnezeu și este ceea ce El cere și are legătură cu diferitele aspecte ale muncii și lucrării pe care le pretinde Dumnezeu – toate acestea necesită cooperarea omului, sunt toate datoria omului. Sfera îndatoririlor este foarte largă. Îndatoririle sunt responsabilitatea ta, sunt ceea ce se cuvine să faci și, dacă ești mereu evaziv în privința lor, atunci există o problemă. Pentru a ne exprima cu blândețe, ești prea leneș, prea înșelător, ești trândav, iubești timpul liber și detești munca; pentru a ne exprima cu mai multă seriozitate, nu ești dornic să îți îndeplinești datoria, nu îți iei niciun angajament, nu ești ascultător. Dacă nici măcar nu poți să depui efort în această sarcină minoră, ce poți să faci? Ce ești capabil să faci în mod corespunzător? Dacă o persoană este cu adevărat devotată și are un simț al responsabilității față de datoria sa, atunci, atât timp cât aceasta îi e cerută de Dumnezeu și atât timp cât este necesară casei lui Dumnezeu, ea va face orice i se cere, fără să aleagă; va întreprinde și va isprăvi orice este în stare și s-ar cuveni să facă. Este acesta unul dintre principiile îndeplinirii datoriei? (Da.) Unii care fac muncă fizică nu sunt de acord și spun: «Îți petreci toată ziua făcându-ți datoria în camera ta, ferit de vânt și soare. Lucrul acesta nu prezintă nicio dificultate. Datoria voastră este mult mai confortabilă decât a noastră. Pune-te în pielea noastră, să vedem cum te descurci după câteva ore de lucru afară.» De fapt, fiecare datorie implică unele greutăți. Munca fizică implică dificultăți fizice, iar munca mentală implică dificultăți psihice; fiecare are dificultățile sale. Totul este mai ușor de spus, decât de făcut. Când oamenii acționează cu adevărat, într-o privință, trebuie să te uiți la caracterul lor și, într-o altă privință, trebuie să vezi dacă iubesc adevărul. Haideți să vorbim mai întâi despre caracterul oamenilor. Dacă o persoană are un caracter bun, ea vede latura pozitivă în tot și poate să accepte și să înțeleagă aceste lucruri dintr-o perspectivă pozitivă și bazându-se pe adevăr; adică inima, caracterul și temperamentul său sunt drepte – aceasta din perspectiva caracterului. Celălalt aspect este cât de mult iubește adevărul. La ce se referă acest lucru? În cazul în care, indiferent dacă înțeleg sau nu cuvintele lui Dumnezeu și dacă înțeleg sau nu voia lui Dumnezeu, ei sunt totuși capabili să-și accepte datoria de la Dumnezeu și sunt ascultători și sinceri, atunci acest lucru este suficient, îi califică să-și îndeplinească datoria – este cerința minimă. Dacă ești ascultător și sincer, atunci când îndeplinești o sarcină nu ești neglijent și superficial și nu cauți modalități de a te relaxa, ci îi dedici tot trupul și sufletul tău. A avea lăuntric o stare greșită produce negativitate, ceea ce îi face pe oameni să-și piardă dorința și, astfel, ei devin nepăsători și neglijenți. Oamenii care, în inima lor, știu foarte bine că starea lor nu este corectă și totuși nu încearcă să rezolve acest lucru căutând adevărul: asemenea oameni nu au dragoste pentru adevăr și sunt doar puțin dispuși să-și îndeplinească datoria; nu sunt înclinați să depună vreun efort sau să îndure greutăți și caută mereu modalități de a se relaxa. De fapt, Dumnezeu a văzut deja toate acestea și așteaptă doar ca oamenii să se trezească, să îi dea în vileag și să îi elimine. Totuși, această persoană gândește: «Uite ce isteț sunt. Mâncăm aceeași mâncare, dar după muncă ei sunt complet epuizați – pe de altă parte, uită-te la mine, știu să mă distrez. Eu sunt cel inteligent; oricine muncește cu adevărat este un idiot.» Este corect să privească oamenii cinstiți în acest fel? Nu. De fapt, oamenii care lucrează cu adevărat sunt cei deștepți. Ce îi face să fie deștepți? Ei spun: «Nu fac nimic din ceea ce Dumnezeu nu îmi cere să fac și fac tot ce îmi cere El. Fac orice îmi cere El și îmi pun inima în acel lucru, pun tot ce pot în el, nu apelez la niciun truc. Nu fac asta pentru vreo persoană, o fac pentru Dumnezeu.» Aceasta este starea de spirit corectă și rezultatul este că, atunci când va veni timpul ca biserica să fie curățită, toți cei care sunt vicleni în îndeplinirea datoriei lor vor fi eliminați, în timp ce aceia care sunt oameni cinstiți și acceptă atenta cercetare a lui Dumnezeu vor rămâne. Starea acestor oameni cinstiți devine din ce în ce mai puternică, iar ei sunt protejați de Dumnezeu în tot ceea ce se abate asupra lor. Și ce le câștigă această protecție? Faptul că, în inima lor, sunt sinceri. Nu se tem de greutăți sau de epuizare atunci când își fac datoria și nu sunt pretențioși cu ceea ce li se încredințează; nu întreabă de ce, fac pur și simplu ce li se spune, se supun, fără a cerceta sau analiza sau a lua în considerare orice altceva; nu au motive ascunse, ci sunt capabili de ascultare în toate lucrurile. Starea lor lăuntrică este întotdeauna foarte normală; când se confruntă cu pericolul, Dumnezeu îi protejează; atunci când boala sau pacostea se abate asupra lor, Dumnezeu îi protejează și atunci – sunt foarte binecuvântați” („Ei disprețuiesc adevărul, încalcă principiile în mod flagrant și nesocotesc rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)” în Demascarea antihriștilor). După ce am cântărit cuvintele Lui, am înțeles. Ar trebui să ne facem datoria cu inimă sinceră și în mod realist, să nu ne gândim la ce câștigăm și pierdem, să nu jucăm feste, iar când apar probleme, ar trebui să le rezolvăm prompt și să nu fugim de efort în datorie. Doar așa putem să fim cinstiți înaintea lui Dumnezeu și să-I câștigăm protecția și binecuvântările. M-am gândit la cât am fost de egoistă, josnică, preocupată de trup, cum n-am vrut să depun efort în datoria mea și n-am avut niciun rezultat bun cu imaginile mele, și m-am simțit foarte vinovată. Ulterior, am continuat datoria de design grafic în timpul liber și am încercat să mă schimb. Am început să învăț tehnici noi, să pun întrebări și să creez în moduri noi. Când am întâlnit greutăți, m-am rugat lui Dumnezeu și am revizuit mult pe baza sugestiilor celorlalți. Când m-am gândit la o imagine nouă, am analizat-o din toate unghiurile, ca să văd dacă nu era un alt mod de a crea ceva nou. În acest fel, după ce am exersat o vreme în datoria mea, am văzut binecuvântarea lui Dumnezeu. Am făcut câteva progrese în conceptul și tehnica mea de creație, iar frații și surorile au spus că imaginile făcute acum erau mai bune decât cele dinainte. Am găsit imboldul pentru a-mi face datoria și am reușit să-i inspir pe frații și surorile mele în datorie. Toți au vrut să inoveze, să aibă progrese și să facă mai bine.

Când am lucrat din greu în datoria mea, când am pus suflet în ea, m-am simțit în siguranță îndeplinid-o. Aveam ce să-i spun lui Dumnezeu când mă rugam. Am obținut și înțelegere despre unele probleme și am progresat puțin în profesia mea. Am văzut că Dumnezeu este într-adevăr sfânt. El apare în locuri ale sfințeniei, dar se ascunde în cele ale spurcăciunii. N-am putut să simt în inima mea decât venerație pentru El. Iar când am depus tot efortul în datoria mea, chiar nu m-am simțit prea obosită. Deși uneori a trebuit să gândesc mai mult, am simțit mulțumire și bucurie. Am văzut că Dumnezeu nu le cere niciodată oamenilor imposibilul, că totul poate fi realizat cu puțin efort și I-am fost recunoscătoare. După o vreme, am fost transferat înapoi în datoria mea cu frații și surorile. Atunci, am fost foarte recunoscătoare, dar m-am simțit și nevrednică de asta, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule! Cu o umanitate ca a mea, nu sunt vrednică să fac o datorie și de această preamărire. Vreau să fac tot ce-mi stă în putință în această datorie și, dacă tot tratez însărcinarea dată de Tine ca înainte, Îți cer să mă pedepsești și disciplinezi, ca să pot să mă căiesc cu adevărat și să-mi fac datoria cu loialitate pentru a-Ți răsplăti iubirea.”

Atunci, liderul a rânduit pentru mine și alți trei frați și surori să creăm efecte noi împreună. Procesul de producție a necesitat mult timp și efort, în plus, era o mare cerere pentru imagini în acel moment, așa că datoria mea chiar a fost obositoare. Mai ales când lucrurile s-au acumulat și trebuiau rezolvate, am simțit că-mi exploda capul. Odată, fiindcă n-am terminat imaginea la timp, partenera mea m-a întrebat de ce lucram atât de încet. Atunci, m-am simțit mâhnită și m-am gândit: „Vezi că toată lumea se concentrează doar la crearea imaginilor, spre deosebire de mine, care trebuie să învăț tehnici și efecte noi pe lângă crearea imaginilor. Mie îmi ia mai mult timp și efort. Iar dacă aș face mai puține imagine, ce ar crede ceilalți despre mine? Poate ar trebui să vorbesc cu liderul și să-i spun că nu mă pot ocupa de toate efectele noi, ca să găsească pe altcineva s-o facă.” Când am gândit așa, am știut că iar eram atentă la trup, așa că am mâncat și băut conștient părțile relevante din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți; nu-I plac oamenii ticăloși. Nu este nimic de temut dacă ești puțin ignorant, dar cu siguranță trebuie să fii cinstit. Oamenii cinstiți își asumă responsabilitatea; nu se gândesc la ei înșiși; au gânduri pure și există cinste și bunăvoință în inimile lor, precum paharele cu apă cristalină al căror fund este vizibil dintr-o privire. Deși întotdeauna adopți posturi, îți selectezi atitudinile și te acoperi, te înfășori atât de strâns încât ceilalți nu pot vedea ce este în inima ta, Dumnezeu poate totuși examina lucrurile care sunt cel mai profund în inima ta. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană cinstită, ci un om șiret care nu-și predă inima Lui și întotdeauna încearcă să-L înșele, nu te va plăcea și nu te va dori. Toți cei care prosperă printre necredincioși – oameni cu darul vorbirii și cu minte ageră – ce fel de oameni sunt aceștia? Vă este clar? Care este esența lor? Putem să spunem că toți sunt indivizi extrem de alunecoși și abili, că toți sunt extraordinar de șireți, sunt vicleni, sunt veritabilul diavol Satana. Ar putea să-I placă lui Dumnezeu astfel de oameni? (Nu.) Dumnezeu îi urăște pe demoni cel mai mult – orice faceți, nu trebuie să fiți acest fel de persoană. Cei care sunt întotdeauna vigilenți și țin cont de toate punctele de vedere în vorbirea lor, care văd dincotro bate vântul și sunt vicleni când își tratează afacerile – îți spun, Dumnezeu îi urăște cel mai mult pe astfel de oameni. Așadar, Dumnezeu i-ar mai acorda har sau ar mai lumina o astfel de persoană? Nu – nu ar face acest lucru. Dumnezeu îi consideră pe acești oameni drept a fi de aceeași teapă cu animalele. Poartă piele umană, însă esența lor este cea a diavolului Satana. Sunt cadavre vii pe care Dumnezeu cu siguranță nu le va mântui. Ați spune că aceste persoane sunt într-adevăr deștepte sau sunt nesăbuite? Sunt cei mai nesăbuiți dintre oameni. Sunt ticăloși. Dumnezeu nu vrea astfel de persoane. El le condamnă. Ce speranță are o astfel de persoană de la credința în Dumnezeu? Credința lor este lipsită de însemnătate și ei nu vor câștiga nimic. Dacă, prin credința lor în Dumnezeu, oamenii nu caută adevărul, atunci nu contează de câți ani sunt credincioși; la final, nu vor câștiga nimic. Dacă își doresc să-L câștige pe Dumnezeu, trebuie să câștige adevărul. Numai dacă înțeleg adevărul, dacă practică adevărul și pătrund realitatea lui vor câștiga adevărul și vor fi mântuiți de Dumnezeu; și numai atunci vor câștiga aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu; și doar asta înseamnă să-L câștige pe Dumnezeu” („Identificarea liderilor falși (8)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul Lui, am realizat că încă aveam câteva păreri greșite. Înainte, i-am admirat pe cei care erau vicleni. Am crezut că făceau doar lucruri care le dădeau o imagine bună și o luau pe scurtăturile potrivite. Am crezut că astfel de oameni erau ingenioși și isteți și am aspirat să ajung o astfel de persoană. Doar după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru El, asta era viclenie, nu inteligență. Pentru a-și atinge scopurile, pot folosi tot felul de mijloace josnice. Astfel de oameni sunt enigmatici și au o natură de diavol. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii simpli și cinstiți, fără înșelăciune în suflet, oamenii fără atâtea motive șirete, care pot să preia însărcinările încredințate de Dumnezeu și să facă lucrurile cu toată inima și într-un mod realist. Dumnezeu ne cercetează inima și mintea și ne tratează diferit, în funcție de esența noastră. Atitudinea Lui față de cei înșelători este dezgustul. Pe aceștia nu-i luminează cu înțelegerea adevărului și, în final, îi alungă, ci îi luminează și binecuvântează pe oamenii cinstiți. Apoi, m-am gândit la mine. În datoria mea, când a fost să plătesc un preț și să îndur suferință trupească, am vrut să mă eschivez de la datorie, ca să să nu obosesc. A fost egoist și înșelător, o manifestare a vicleniei. Dacă aș face asta, Dumnezeu m-ar urî și n-aș primi lucrarea Duhului Sfânt și, într-un astfel de mediu, sigur n-aș dobândi niciodată adevărul. În acel moment, am realizat brusc că Dumnezeu mă testa prin acea datorie, ca să vadă dacă am progresat, dacă aveam simțul responsabilității pentru datoria mea și dacă puteam să aleg corect între datorie și confortul fizic. Dacă mă eschivam de la datorie ca să-mi protejez interesele, îmi pierdeam mărturia în acel test. M-am gândit la trecutul recent. Deși trupul meu suferise puțin, inima îmi era plină. Am avut mai multe griji și greutăți în datoria mea, dar am și fost aproape de Dumnezeu, ca să caut mai mult adevărul și principiile. În fiecare zi am dobândit ceva în datoria mea și părea plină de sens. Înainte, am tânjit după confortul trupesc și, deși nu eram obosită, n-am simțit nicio bucurie, iar Duhul Sfânt m-a părăsit. Acea durere a fost mai rea decât durerea fizică. Nu mai puteam să mă bazez pe șiretlicuri și înșelătorie. După aceea, am evaluat din nou lucrarea prezentă și, când am avut o problemă reală, am cerut ajutorul sorei responsabile, am depus și mai mult efort și am făcut ce mi s-a cerut cât de bine am putut. Făcând asta, m-am simțit mult mai liniștită.

Gândindu-mă în urmă la atitudinea mea față de datorie, am simțit mult regret și rușine. Dumnezeu a rânduit mediile iar și iar, ca să mă curățească și schimbe, m-a eliberat de dorința de confort fizic și de viața trăită ca un animal, m-a învățat rușinea și m-a făcut capabilă să-mi fac datoria într-un mod realist și să trăiesc o asemănare umană. Chiar a fost mântuirea Lui pentru mine! Slavă lui Dumnezeu!