de Linda, Italia

În 2019, eu și sora Andreea am preluat conducerea lucrării de design artistic din biserică. Prima dată când am început această datorie, existau multe principii pe care nu le-am priceput, așa că sora Zhang, răbdătoare, a avut părtășie cu mine și a preluat ea mare parte a lucrării. Mai târziu, am aflat că avusese această datorie timp de doi ani și avea o anumită experiență de lucru. În toate, de la rezolvarea problemelor la adunări și până la rezumatul lucrării, gândirea ei era mai pătrunzătoare decât a mea. Când frații și surorile puneau întrebări, avea întotdeauna soluții bune. În comparație cu ea, m-am simțit mult în urmă. M-am gândit: „Prin câtă suferință trebuie să trec și ce preț trebuie să plătesc pentru a fi ca Andreea? Cum ea are mai multă experiență și duce o povară mai mare, o voi lăsa pe ea să facă mai mult din lucrare.”

Înainte de rezumatele lucrării, Andreea mi-a cerut să mă gândesc din timp cum să am părtășie pentru a rezolva probleme, iar eu m-am gândit doar: „E multă bătaie de cap. Pe lângă rezumarea problemelor existente din datoria noastră, trebuie să găsesc cuvinte relevante de-ale lui Dumnezeu și principii pentru a avea părtășie asupra unei soluții. În special în chestiunile profesionale, eu n-am multă experiență. Ca să vin cu o soluție, ar trebui depun atât de mult efort ca să găsesc multe informații și să caut părtășie despre ceea ce nu înțeleg. Asta ar implica mult timp și efort. Andreea cunoaște acest domeniu, așa că poate să facă ea rezumatele. O voi lăsa pe ea.” După aceea, nu m-am mai gândit la rezumate. În timpul rezumatului, când Andreea m-a întrebat ce idei și gânduri aveam, am spus: „Nu cunosc domeniul. Mai bine să faci tu rezumatele.” Uneori, când planifica direcția pe care s-o urmăm în studiu, mă întreba dacă voiam să particip, ca să-i dau sfaturi și s-o ajut să evite eventualele probleme. M-am gândit: „Andreea a fost mereu cea responsabilă de studiul nostru. Ca să particip, ar trebui să reflectez la asta și să studiez în profunzime lucruri pe care nu le știu. E prea mult efort! Las-o baltă, nu mă voi implica.” Așadar, am refuzat-o pe Andreea.

Ulterior, învățam o nouă tehnică de desen. În timp ce învățam asta, am întâmpinat multe greutăți și probleme, dar Andreea le-a discutat și rezolvat împreună cu noi. Cum nu cunoșteam bine tehnica, tot eram nedumerită, chiar și după ce lucrurile au fost explicate de două ori și mă gândeam: „E atât de obositor să dobândesc aptitudini noi în acest domeniu. De data asta, nu cred că mă voi implica. Oricum, o avem pe Andreea. Ea ne poate ajuta să învățăm.” Mai târziu, când studiam, nu am ascultat cu atenție. Uneori, nu spuneam nimic în tot acel timp, alteori, mergeam să lucrez altceva. Când Andreea îmi cerea idei și păreri, spuneam mereu, cu nepăsare, că n-aveam niciuna. Treptat, am dus o povară tot mai mică în datoria mea și nu am mai observat problemele din lucrarea de recapitulare. În acea perioadă, am avut inima pustiită în fiecare zi și am devenit tot mai pesimistă. Am simțit că eram de calibru slab și că nu eram capabilă de acea datorie.

Într-o zi, după ce a discutat lucrarea cu mine, Andreea a spus: „Ai această datorie de ceva vreme și totuși continui să spui că n-ai experiență și nu înțelegi. Pur și simplu nu vrei să duci o povară sau să faci un efort. Motivul pentru care eu am câteva idei bune este că mă rog des, mă bazez pe Dumnezeu și caut principii ca să înțeleg lucrurile. Mai ales când e vorba de chestiuni profesionale pe care nu le înțelegem, trebuie să preluăm inițiativa de a studia. Cum altfel putem să ne facem bine datoria?” Apoi, a vorbit despre felul în care s-a bazat pe Dumnezeu și a căutat să găsească soluții când a întâmpinat greutăți. Cu toate acestea, la acea vreme, tot nu mi-am dat seama deloc de problema mea. În schimb, am simțit că Andreea n-a înțeles greutățile mele, așa că n-am pus la suflet sugestiile ei, nici n-am început să reflectez asupra mea.

Peste puțin timp, Andreea a preluat conducerea altei lucrări. Am fost foarte tristă când a plecat. Mi s-a întunecat mintea, confruntată cu atâta muncă. M-am gândit: „Răspund de această lucrare de peste un an, așadar, cum de tot nu sunt capabilă să o preiau?” Atunci mi-am amintit ce spusese Andreea. Chiar nu dusesem o povară în datoria mea? M-am rugat lui Dumnezeu să-I cer îndrumarea, ca să reflectez asupra mea și să mă cunosc. Am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „De cele mai multe ori, nu sunteți capabili să răspundeți când sunteți întrebați despre problemele lucrării. Unii dintre voi v-ați implicat în lucrare, dar nu ați întrebat niciodată dacă lucrarea merge sau nu și nu v-ați gândit cu atenție la asta. Având în vedere calibrul și cunoașterea voastră, se cuvine să știți măcar ceva, fiindcă toți ați luat parte la această lucrare. Deci de ce majoritatea oamenilor nu spun nimic? Poate chiar nu știți ce să spuneți – nu știți dacă lucrurile merg bine sau nu. Există două motive pentru asta: unul este că sunteți complet indiferenți, nu v-a păsat niciodată de lucrurile acestea și le-ați tratat mereu doar ca pe o sarcină care trebuie îndeplinită. Celălalt este că sunteți iresponsabili și refractari să vă pese de aceste lucruri. Dacă ți-ar păsa cu adevărat și ai fi într-adevăr implicat, ai avea o viziune și o perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Să nu ai nicio perspectivă sau viziune vine adesea din a fi indiferent și apatic și din a nu-ți asuma nicio responsabilitate. Nu ești sârguincios față de datoria pe care o îndeplinești, nu-ți asumi nicio responsabilitate, nu ești dispus să plătești un preț sau să te implici. Nu îți faci griji și nici nu vrei să consumi mai multă energie; vrei doar să fii un subaltern, ceea ce nu se deosebește de modul în care un non-credincios lucrează pentru șeful său. O astfel de îndeplinire a datoriei nu este pe placul lui Dumnezeu și nu este acceptată de El. Nu poate primi aprobarea Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit exact starea mea. Când eram parteneră cu Andreea și discutam lucrarea cu ea, n-am avut niciodată păreri sau idei proprii. Simțisem mereu că era din cauză că nu cunoșteam bine domeniul sau lucrarea. Doar după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că a fost din cauza nepăsării și iresponsabilității mele. Gândindu-mă în urmă la perioada în care am avut-o parteneră pe Andreea, de fiecare dată când am avut o problemă profesională, nu mi-am făcut griji. Mi-am folosit lipsa de experiență în acea datorie și înțelegerea precară a principiilor drept scuză ca să mă eschivez de la acea problemă și s-o evit. Când discutam despre lucrare, eu doar ascultam. Nu mă gândisem niciodată atent la ea. Am spus deseori în fața Andreei că nu am înțeles, că nu eram capabilă și că ea avea mai multă experiență, dar acestea chiar au fost doar scuze. Adevăratul meu scop a fost să-i câștig simpatia și înțelegerea, ca să facă ea mai mult din lucrare, iar eu să mă pot bucura de tihnă. Am fost foarte vicleană și înșelătoare! Fusesem făcută responsabilă de această datorie de peste un an și aveam o bază profesională. Dacă aș fi fost responsabilă și aș fi studiat cu sârguință, aș fi avut păreri proprii când am discutat despre lucrare. Poate că aș fi fost capabilă să o preiau când Andreea a fost transferată. N-am făcut altceva decât să fiu iresponsabilă în datoria mea, de parcă lucram doar pentru un salariu, supraviețuind de la o zi la alta cu puțin efort și grijă, de parcă aș fi putut scăpa cu asta. Nu m-am gândit niciodată cum să fac lucrurile bine, să-mi dau silința și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. Făceam totul de mântuială în datoria mea, gândindu-mă doar cum să evit suferința trupească. Nu m-am gândit deloc la voia lui Dumnezeu. Cum aș putea spune c-am avut un loc pentru Dumnezeu în inima mea? Cum ar putea Dumnezeu să nu mă deteste pentru atitudinea față de datoria mea?

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Odată, Domnul Isus a spus: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un non-credincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va da acest drept. Fiindcă Dumnezeu ți-a oferit talente și calibru, dar tu nu ți-ai făcut datoria cum se cuvine, nu te-ai consumat pentru Dumnezeu, nu ai plătit un preț și nu ai pus suflet în asta, nu numai că Dumnezeu nu te binecuvântează, dar îți va și lua ce ai avut cândva. Dumnezeu îi înzestrează pe oameni cu talente, le dă abilități speciale, precum și inteligență și înțelepciune. Cum ar trebui oamenii să folosească aceste lucruri? Trebuie ca abilitățile tale speciale, harurile, inteligența și înțelepciunea ta să le dedici datoriei tale. Trebuie să îți folosești inima și să pui în aplicare tot ce știi, tot ceea ce înțelegi și tot ceea ce poți dobândi pentru datoria ta. Făcând astfel, vei fi binecuvântat. Ce înseamnă să fii binecuvântat de Dumnezeu? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? Că au fost luminați și îndrumați de Dumnezeu și că au o cale când își îndeplinesc datoria. Altor oameni s-ar putea să li se pară că lucrurile pe care le-ai învățat și calibrul tău nu ți-ar putea permite să duci lucrurile până la capăt, dar dacă Dumnezeu lucrează și te luminează, nu doar că vei fi capabil să înțelegi și să faci acele lucruri, ci și să le faci bine. În final, chiar te vei întreba în sinea ta: «Înainte, nu eram atât de priceput, dar acum sunt atât de multe lucruri înlăuntrul meu, toate pozitive. Nu am studiat niciodată acele lucruri, dar acum, deodată, le înțeleg pe toate. Cum de am devenit deodată atât de deștept? Cum de sunt acum atât de multe lucruri pe care pot să le fac?» Nu vei putea explica acest lucru. Aceasta este luminarea și binecuvântarea lui Dumnezeu; acesta este felul în care Dumnezeu binecuvântează oamenii. Dacă nu simți asta când îți faci datoria sau slujba, atunci nu ai fost binecuvântat de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). După ce am meditat la cuvântul Lui, am înțeles că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei cinstiți și pe cei care se sacrifică sincer pentru El. Cu cât mai sârguincioasă e o persoană, încercând să devină mai pricepută în datoria sa, cu atât mai mult o luminează Duhul Sfânt și cu atât mai eficientă e în datoria ei. În schimb, dacă îți faci datoria cu înșelătorie, nu ești sârguincios și nu plătești un preț, nu vei face niciun progres sau nu vei obține niciun beneficiu din datoria ta și poți chiar și să pierzi ceea ce ai fi putut realiza. În acel moment, mi-am amintit experiența relatată de Andreea. Adevărul era că, la început, nu înțelesese mare parte din lucrare, dar și-a adus greutățile înaintea lui Dumnezeu adesea, rugându-se, căutând și meditând profund la ele și, de asemenea, a avut părtășie și le-a rezumat cu ceilalți și, pe nesimțite, a fost luminată de Duhul Sfânt și a fost mereu capabilă să vină cu idei noi. A făcut din ce în ce mai multe progrese și a devenit din ce în ce mai eficientă în datoria ei. Totuși, eu am încercat să păstrez starea de fapt, n-am căutat progresul, am încercat să mă bucur de tihnă și n-am vrut deloc să sufăr sau să plătesc un preț. Drept rezultat, nu mi-am atins niciodată potențialul. Întocmai precum spun cuvintele lui Dumnezeu: „De la cel ce nu are se va lua chiar și ce are” (Matei 13:12). Dumnezeu a detestat atitudinea mea neglijentă și iresponsabilă față de datorie. Mi-am dat seama că, dacă nu m-aș căi, cu siguranță aș fi respinsă cu dispreț de Dumnezeu și, în final, mi-aș pierde complet șansa de a face o datorie. Gândindu-mă la asta, m-am speriat, așa că m-am rugat lui Dumnezeu imediat ca să mă căiesc și să-I caut îndrumarea ca să găsesc o cale de practicare.

Ulterior, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să înțelegi datoria? Datoria este ceva ce Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva să facă; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se consumă într-adevăr pentru Dumnezeu nu trebuie să refuze niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu trebuie să refuze nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți sunt implicate, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să fii devotat în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este esența aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu se aliniază neapărat la dorințele tale și nu sunt neapărat întotdeauna lucruri pe care îți place să le faci sau pe care îți face plăcere să le accepți. Există unele sarcini la care nu ești priceput și trebuie să înveți să le faci; există unele care sunt dificile; altele care necesită să suferi. Dar indiferent despre ce este vorba, atât timp cât este ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, ar trebui să accepți din partea lui Dumnezeu; ar trebui să-ți asumi această datorie și să pui suflet în îndeplinirea ei, astfel încât să-ți poți oferi devotamentul și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am cântărit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am fost foarte inspirată. O datorie este o însărcinare dată de Dumnezeu și, indiferent dacă suntem iscusiți sau nu la asta, sau dacă este simplă sau complexă, a venit de la Dumnezeu, așa că trebuie să fim responsabili și trebuie să fim pe cât posibil de loiali. Am putea primi îndrumarea și binecuvântarea lui Dumnezeu doar după ce ne-am dat silința și ne-am îndeplinit responsabilitatea. M-am gândit la toate dățile când I-am jurat lui Dumnezeu că îmi voi îndeplini îndatoririle cu loialitate ca să-I răsplătesc iubirea. Acum că datoria a fost puțin complicată și solicitantă, iar eu a trebuit să sufăr și să plătesc un preț, doar am făcut-o de mântuială și am încercat s-o evit. Când am realizat asta, m-am simțit datoare lui Dumnezeu și nevrednică de iubirea Lui. Nu puteam continua așa. Trebuia să practic conform cuvântului lui Dumnezeu, să mă ocup sincer de datorie și să-mi îndeplinesc responsabilitățile pe deplin, ca să evit regretele pe viitor.

După asta, am preluat inițiativa și am început să cercetez și să mă familiarizez cu lucrarea care nu-mi era familiară și, atunci când am înfruntat probleme complicate, n-am mai încercat să le evit. În schimb, am luat inițiativa să le discut și să le rezolv împreună cu frații și surorile mele și le-am cerut acestora să mă învețe când nu am înțeles. Treptat, am început să stăpânesc amănuntele și am fost capabilă să vin cu soluții potrivite când ceilalți întâmpinau greutăți. La început, când am rezumat lucrarea noastră, n-am avut idei și tot am vrut să mă eschivez, dar mi-am amintit ce citisem în cuvântul lui Dumnezeu, așa că m-am lepădat voit de trup, m-am gândit la problemele care erau prezente în datoria noastră și am lucrat să caut principii și informații. După ce am practicat așa o vreme, am simțit clar îndrumarea lui Dumnezeu. Fără să-mi dau seama, am început să înțeleg multe dintre lucrurile pe care nu le-am înțeles sau care m-au nedumerit și, de fiecare dată când am rezumat lucrarea, am obținut rezultate. Frații și surorile mele au practicat ceea ce rezumasem și au făcut și progrese.

Am crezut că atitudinea mea față de datorie se schimbase într-o oarecare măsură, dar când am întâmpinat din nou aceeași situație, am revenit la vechile obiceiuri.

În septembrie 2021, din cauza nevoilor lucrării, am început un parteneriat cu sora Rosie pentru a uda nou-veniții. M-am gândit că această datorie nu va implica probleme tehnice și că vor fi mai puține bătăi de cap, dar, în realitate, odată ce-am început să o fac, am descoperit că o bună udare a nou-veniților nu era ușoară. Nu doar că trebuia să comunic într-o limbă străină, ci trebuia și să am părtășie despre adevăr ca să le înlătur repede noțiunile și confuzia. Am văzut că Rosie era competentă în toate aspectele lucrării. Putea găsi repede adevărul relevant pentru a rezolva problemele nou-veniților, dar am văzut că eu nu eram deloc bună la asta. Nu puteam s-am părtășie clară despre adevăr sau să le rezolv problemele. Ca să ajung la nivelul lui Rosie, ar trebui să studiez, să mă pregătesc un timp îndelungat și să plătesc un preț mare. M-am gândit: „Las-o baltă. Oricum, Rosie e partenera mea acum, așa că nu trebuie să-mi fac griji.” La acest gând, nu m-am înzestrat, cu atâta ardoare, cu adevărurile referitoare la udare și, după adunări, nu i-am întrebat pe nou-veniți în mod activ despre problemele lor. Într-o zi, am reflectat că deja făcusem această datorie de două luni, dar încă nu puteam să ud un nou-venit singură. Mereu foloseam ca scuză faptul că n-am înțeles, dar, în realitate, nu m-am străduit să plătesc un preț. N-am putut să nu mă întreb: „De ce, imediat ce dau de o datorie la care nu excelez, folosesc drept scuză «lipsa înțelegerii» și «nepriceperea» ca să-mi fac datoria de mântuială, și nu vreau să plătesc un preț?” Mi-am adus starea și confuzia înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Atunci când fac o datorie, oamenii aleg întotdeauna munca ușoară, care nu e obositoare, care nu implică înfruntarea intemperiilor. Acest lucru înseamnă să alegi sarcini ușoare și să te eschivezi de la cele grele și este o manifestare a râvnirii la confortul trupului. Ce altceva? (A se plânge mereu când datoria lor este puțin grea, puțin obositoare, când implică plata unui preț.) (A fi preocupat de mâncare și îmbrăcăminte și de plăcerile trupului.) Toate acestea sunt manifestări ale râvnirii la confortul trupului. Când o astfel de persoană vede că o sarcină este prea laborioasă sau riscantă, i-o vâră pe gât altcuiva; ea însăși face doar lucrare relaxantă și își găsește scuze, spunând că este de calibru slab, că îi lipsește capacitatea de lucru și că nu-și poate asuma această sarcină – când, de fapt, nu o face pentru că râvnește la confortul trupului. […] De asemenea, când face o datorie, se plânge mereu de greutăți și nu vrea să facă niciun efort pentru asta și, imediat ce are puțin timp liber, se odihnește, pălăvrăgește, se relaxează ori se distrează. Iar atunci când se intensifică munca și le întrerupe ritmul și rutina vieții, sunt nefericiți și nemulțumiți de asta. Ei mormăie și se plâng și devin superficiali în îndeplinirea îndatoririlor lor. Aceasta înseamnă râvnirea la confortul trupului, nu-i așa? […] Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a îndeplini o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul îndeplinirii datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe dificultăți, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și îndeplinească îndatoririle și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. „Unii conducători falși chiar au puțin calibru, dar ei nu fac lucrare reală și se desfată în confort trupesc. Oamenii care râvnesc la confortul trupesc nu sunt foarte diferiți de porci. Porcii își petrec zilele dormind și mâncând. Ei nu fac nimic. Totuși, după un an de muncă grea să-i țină hrăniți, când toată familia mănâncă din carnea lor la sfârșitul anului, se poate spune că au fost de folos. Dacă un conducător fals este ținut ca un porc, mâncând și bând gratuit de trei ori pe zi, devine gras și puternic, dar nu face nicio lucrare reală și este o risipă, nu a fost oare în zadar să-l țină? A fost de vreun folos? Poate sluji doar ca un contrast și ar trebui eliminat. Într-adevăr, este mai bine să ții un porc, decât un conducător fals. Conducătorii falși pot avea titlul de «conducător», pot să ocupe această funcție, mâncând bine de trei ori pe zi, bucurându-se de multe dintre harurile lui Dumnezeu, devenind, până la sfârșitul anului, plinuți și rozalii de la atâta mâncare – dar cum rămâne cu lucrarea? Privește la tot ce a fost realizat în lucrarea ta anul acesta: ai avut vreun rezultat în vreun domeniu al lucrării în acest an? Ce lucrare reală ai făcut? Casa lui Dumnezeu nu-ți cere să faci perfect fiecare treabă, însă trebuie să faci bine lucrarea esențială – lucrarea evanghelică, de exemplu, sau lucrarea producției de filme, lucrarea bazată pe texte și așa mai departe. Toate acestea trebuie să dea roade. În circumstanțe normale, majoritatea lucrărilor ar trebui să producă unele rezultate și reușite după trei-cinci luni; dacă nu există reușite după un an, atunci aceasta este o problemă serioasă. În sfera responsabilității tale, care lucrare a fost cea mai rodnică? Pentru care ai plătit cel mai mare preț și ai suferit cel mai mult pe parcursul anului? Prezintă această reușită și reflectează dacă ai obținut reușite valoroase în anul în care te-ai bucurat de harul lui Dumnezeu; ar trebui să ai un simț clar al acestui lucru în inima ta. Ce făceai mai exact în toată această perioadă, în timp ce mâncai mâncarea casei lui Dumnezeu și te bucurai de harul lui Dumnezeu? Ai obținut vreun rezultat? Dacă nu ai obținut nimic, atunci îți faci datoria doar de mântuială; ești un conducător fals veritabil” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cântărind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am simțit că mi-au străpuns inima. Doar atunci am înțeles că mereu am evitat greul în datoria mea și am folosit „lipsa mea de înțelegere” și „nepriceperea mea” drept scuze, pentru că am fost prea leneșă și am tânjit prea mult după confortul trupesc. În trecut, când eram responsabilă de o datorie cu Andreea, mereu îmi alegeam sarcini ușoare și simple și îi dădeam ei toată treaba la care nu mă pricepeam sau care cerea gândire atentă. Acum, când udam nou-veniții cu Rosie, tot n-am vrut să-mi fac griji sau să plătesc un preț. Am reflectat asupra comportamentului meu și mi-am dat seama că motivul principal pentru acesta era că am fost stăpânită de filosofii satanice. Lucruri precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Trăiește momentul pentru plăcere, pentru că viața este scurtă” și „Răsfață-te cât ești în viață” se înrădăcinaseră adânc în inima mea. Întotdeauna simțisem că oamenii trebuie să trăiască pentru ei, iar când nu suferim și avem confort trupesc, trăim cum ar trebui. Când am venit în biserică pentru a-mi face datoria, încă aveam această părere. Când au fost îndatoriri la care nu eram bună, când am întâmpinat dificultăți pentru care era necesar să plătesc un preț, m-am eschivat ca o țestoasă care-și bagă capul în carapace și mi-am pus pe primul loc confortul trupesc. Porcii nu au gânduri, nici nu fac nimic. Știu doar să mănânce, să bea și să doarmă. Am fost la fel, preocupată doar de confortul meu. Trăiam o viață foarte ordinară! M-am gândit cum, în trecut, ca supraveghetoare și, acum, la udare, Dumnezeu fusese milostiv cu mine, dar eu n-am încercat să progresez și nu m-am gândit deloc la responsabilitățile și îndatoririle mele. Am fost iresponsabilă cu lucrarea bisericii și cu viețile fraților și surorilor mele. N-am avut pic de conștiință! N-am vrut să sufăr sau să plătesc un preț, dar am folosit mereu scuza „lipsei înțelegerii” sau a „nepriceperii”, căutând simpatie și pentru a-i face pe ceilalți să creadă că-mi puteam admite defectele, astfel încât ei să mă creadă rezonabilă și onestă. Adevărul e că am folosit aceste cuvinte ca să-mi maschez propria lene și iresponsabilitate. Am fost atât de vicleană și înșelătoare și mi-am înșelat toți frații și surorile! Deși i-am putut înșela o vreme, Dumnezeu vede totul și Dumnezeu este drept. Încercam să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu, cum să nu mă deteste? De aceea n-am văzut niciodată îndrumarea Lui în îndatoririle mele din acea perioadă. Faptul că eram mereu nedumerită și nu făceam progrese evidente erau semne de pericol!

Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „După ce a acceptat ceea ce Dumnezeu i-a încredințat, Noe a pornit să realizeze și să execute construcția arcei despre care vorbise Dumnezeu ca fiind cel mai important lucru din viața lui, fără cea mai mică urmă de neglijență. Au trecut zile, au trecut ani, zi după zi, an după an. Dumnezeu nu l-a supravegheat niciodată pe Noe și nici nu l-a împins de la spate, dar, în toată această vreme, Noe a perseverat în sarcina importantă care i-a fost încredințată de Dumnezeu. Fiecare cuvânt și fiecare frază pe care le rostise Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe precum cuvintele cioplite într-o tablă de piatră. Nepăsător la schimbările din lumea exterioară, la batjocura din partea celor din jurul lui, la greutățile implicate sau la dificultățile pe care le-a întâmpinat, el a perseverat, în tot acest timp, în ceea ce i-a fost încredințat de Dumnezeu, fără să se descurajeze sau să se gândească vreodată să renunțe. Cuvintele lui Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe și le îndeplinea în viața lui de zi cu zi. Noe a pregătit fiecare dintre materialele necesare pentru construcția arcei, iar forma și specificațiile cerute de Dumnezeu pentru arcă au început treptat să prindă formă cu fiecare lovitură atentă a lui Noe cu ciocanul și dalta. Prin vânt și ploaie și indiferent cum l-au batjocorit sau calomniat oamenii, viața lui Noe a mers mai departe în felul acesta, an după an. Dumnezeu a urmărit în taină fiecare acțiune a lui Noe, fără să-i spună vreodată vreun alt cuvânt, iar inima Sa a fost atinsă de Noe. Cu toate acestea, Noe nici nu a știut și nici nu a simțit acest lucru; de la început până la sfârșit, el pur și simplu a construit arca și a adunat fiecare fel de viețuitoare, cu o loialitate de neclintit față de cuvintele lui Dumnezeu. În inima lui Noe, cuvintele lui Dumnezeu reprezentau cea mai înaltă instrucțiune pe care trebuia s-o urmeze și s-o ducă la bun sfârșit și ele erau țelul și direcția pe care le-a urmărit toată viața. Așadar, orice i-a zis Dumnezeu, orice i-a cerut să facă, orice i-a ordonat să facă, Noe a acceptat acel lucru pe deplin și l-a pus la inimă; l-a privit ca pe cel mai important lucru din viața lui și l-a tratat pe măsură. Nu numai că nu l-a uitat, nu numai că l-a păstrat în inima sa, ci l-a înfăptuit în viața sa de zi cu zi, acceptând și ducând la bun sfârșit cu viața sa însărcinarea dată de Dumnezeu. Și în felul acesta, scândură cu scândură, arca a fost construită. Fiecare mișcare, fiecare zi a lui Noe erau dedicate cuvintelor și poruncilor lui Dumnezeu. Poate nu părea că Noe îndeplinea o sarcină cutremurătoare, importantă, dar, în ochii lui Dumnezeu, fiecare mișcare a lui Noe, chiar tot ceea ce a încercat să realizeze cu fiecare pas pe care l-a făcut, fiecare lucrare săvârșită de mâna lui – toate au fost prețioase, demne de a fi amintite și ar trebui să fie imitate de această omenire. Noe a respectat ce îi fusese încredințat de Dumnezeu. A fost neclintit în credința sa că fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu era adevărat; în privința asta nu avea nicio îndoială. Drept urmare, arca a fost finalizată și fiecare fel de viețuitoare a putut trăi pe ea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul doi: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea întâi)”]. Am fost foarte emoționată cântărind cuvintele lui Dumnezeu. Noe a fost ascultător și atent cu Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus să construiască arca, Noe a prețuit însărcinarea dată de El și I-a ascultat cerințele. La început, n-a știut cum să construiască arca, iar dificultatea construirii a fost, cu adevărat, prea mare. La fiecare etapă, a trebuit să sufere și să plătească un preț, dar Noe a fost credincios însărcinării date de Dumnezeu. Ca s-o îndeplinească, a suferit voit, a plătit un preț și a construit arca din temelie. Noe a perseverat 120 de ani și, în final, a îndeplinit însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși Noe a suferit mult ca să construiască arca și nu s-a bucurat de confort trupesc, îndeplinise însărcinarea dată de Dumnezeu, Îl mulțumise și Îi câștigase aprobarea. În comparație cu atitudinea lui Noe față de însărcinarea dată de Dumnezeu, am văzut că n-am avut deloc umanitate. N-am fost loială când îmi îndeplineam datoria, am fost leneșă și vicleană, doar am tânjit după confort trupesc și n-am vrut să sufăr deloc. Chiar duceam un trai josnic! Dacă aș continua așa și nu m-aș schimba, în final, mi-aș pierde datoria, lucru pe care l-aș regreta tot restul vieții.

În zilele care au urmat, mi-am organizat timpul cum trebuie și am perseverat în a mă înzestra zilnic cu adevăruri despre udarea nou-veniților. Într-o zi, la o adunare, frații și surorile au invocat o problemă din lucrarea de udare și, când am auzit ceva ce n-am înțeles, am vrut să o evit. M-am gândit să-i las s-o discute între ei. Dar de data asta, am devenit deodată conștientă c-am vrut să fac lucrurile de mântuială și să nu-mi asum răspunderea. M-am gândit la atitudinea serioasă și responsabilă a lui Noe față de însărcinarea lui, apoi mi-am corectat rapid starea greșită. Am ascultat atent părtășia lor despre adevăr ca să rezolve problema. La rezumatul final, mi-am exprimat sfatul. Am fost surprinsă când au spus că sfatul meu a fost bun. Când am udat nou-veniți cu Rosie, am luat inițiativa de a practica rezolvarea dificultăților lor practice și, dacă au fost probleme pe care nu le-am putut rezolva, i-am cerut ajutorul imediat. După o vreme, am putut și să ud nou-veniții singură. În vreme ce încă am multe neajunsuri și defecte, pot să simt că progresez, obțin câștiguri și mă simt tot mai liniștită și în largul meu. Înțelegerea și beneficiile pe care le-am putut primi sunt numai efectul lucrării lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!