Ce se întâmplă când nu faci lucrare practică
Recent, câțiva frați și surori au raportat că o conducătoare de grup, Xinyue a fost arogantă, despotică și incapabilă să lucreze bine cu ceilalți sau să primească sugestii. Toți s-au simțit constrânși de ea, iar lucrarea evanghelică a fost afectată. Toți au încercat să-i arate asta și s-o ajute, dar ea a recunoscut și a acceptat doar verbal și, ulterior, nu s-a schimbat deloc. Am discutat problema și am decis s-o demitem din funcție. De fapt, asta chiar m-a stânjenit, fiindcă a arătat că nu făceam lucrare practică. Avusesem părtășie, de câteva ori, cu Xinyue despre problemele ei, dar, spre surprinderea mea, în loc să se rezolve, problemele ei s-au agravat. Asta m-a făcut să reflectez și să mă întreb care era adevăratul motiv pentru asta. Mi-am amintit de momentul în care am preluat slujba. Cei din grupul lui Xinyue aveau cel mai mare succes în evanghelizare și erau foarte angajați în datoria lor. Îi apreciam foarte mult. Mai ales când am văzut cât de pricepută era Xinyue, m-am gândit că n-ar trebui să existe probleme majore cu faptul că era lider de grup, așa că nu le-am prea urmărit lucrarea. Deși câteva surori mi-au raportat problemele lor, eu nu le-am luat în serios. Credeam că, de vreme ce se descurcau bine cu evanghelizarea, chiar dacă existau niște probleme, nu era mare scofală. Uneori, când aveam părtășie cu ele, le dădeam niște sfaturi simple și, ulterior, nu mai verificam să văd dacă problemele fuseseră rezolvate. Îmi amintesc că, odată, când discutam lucrarea, am observat că Xinyue și Xiaoli se contraziceau. Amândouă erau foarte arogante și încăpățânate. Am avut părtășie cu ele, folosind cuvinte ale lui Dumnezeu referitoare la stările lor și, văzându-le pe amândouă capabile să reflecteze și dornice să se schimbe, m-am gândit că problema a fost rezolvată. M-am gândit că ar trebui să urmăresc situația și să văd dacă stările lor chiar se schimbaseră. Însă apoi m-am gândit că, pentru a avea iar părtășie cu ele, trebuia să le înțeleg stările și să găsesc pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce era foarte obositor. În plus, își făceau îndatoririle normal, așa că m-am gândit că era în regulă să nu le verific. Așa că am lăsat lucrurile cum erau. Altă dată, am văzut că Xinyue se contrazicea cu altă soră în timpul părtășiei. Cealaltă soră a avut o sugestie rezonabilă, dar Xinyue a refuzat să o accepte și a insistat că ea avea dreptate. În cele din urmă, sora n-a avut de-ales și a cedat. Văzând cât de neprihănită de sine era, am vrut să-i dezvălui problema, dar apoi m-am gândit la celelalte lucrări de care trebuia să mă ocup și la cât timp și energie ar trebui să consum în părtășie. De vreme ce nu era niciun conflict clar sau fricțiuni între ele, poate nu era atât de grav cum credeam eu. Cu cât mai puține necazuri, cu atât mai bine. În plus, Xinyue era conducătoare de grup, așa că dacă dezvăluia puțină aroganță, ar fi trebuit să și-o poată îndepărta prin căutare. Așadar, nu i-am semnalat problema.
Amintindu-mi toate astea, știam prea bine că Xinyue era arogantă și nu putea lucra bine cu ceilalți. În plus, era conducătoare, așa că să ignor o astfel de chestiune importantă era un lucru foarte iresponsabil din partea mea! Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un lider sau un muncitor și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să fie la curent cu modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să creadă ce aude sau să asculte rapoartele altor oameni; în schimb, trebuie să observe cu ochii lui cum se descurcă personalul, cum progresează lucrarea și să afle ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele celui de mai sus, dacă sarcinile de specialitate au încălcat principiile, dacă există tulburări sau întreruperi, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire pentru o anumită sarcină – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de mult înțelege din ce aude, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală. A vedea lucrurile cu proprii ochi este mai precis și mai de încredere; odată ce se familiarizează cu situația, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Indiferent de sarcina de lucru pe care o inspectează, conducătorii care poartă o povară vor fi întotdeauna capabili să identifice problemele. Pentru orice problemă legată de cunoașterea unei anumite abilități profesionale sau de încălcarea principiilor, ei vor fi capabili să identifice, să se intereseze și să dobândească o înțelegere, iar atunci când descoperă o problemă, o rezolvă cu promptitudine. Conducătorii și lucrătorii inteligenți rezolvă doar problemele legate de lucrarea bisericii, cunoștințele profesionale și principiile adevărului. Ei nu acordă nicio atenție lucrurilor mărunte din viața de zi cu zi. Se ocupă de fiecare aspect al lucrării de răspândire a Evangheliei pe care Dumnezeu a dat-o. Ei se interesează și inspectează orice problemă pe care sunt capabili să o perceapă sau să o descopere. Dacă nu sunt capabili să rezolve singuri problema în acel moment, atunci se adună cu alți conducători și lucrători, au părtășie cu aceștia, caută principiile adevărului și se gândesc la modalități de a o rezolva. Dacă întâmpină o problemă mare pe care în mod sigur nu o pot rezolva, atunci caută prompt ajutor de la Cel de mai sus și Îi permit Celui de mai sus să se ocupe de aceasta și să o rezolve. Conducătorii și lucrătorii de acest fel sunt oameni care au principii în lucrarea lor. Indiferent care este problema, atât timp cât au văzut-o, au auzit despre ea sau au știut despre ea, nu o vor lăsa baltă și sunt capabili să le rezolve pe fiecare în parte. Chiar dacă nu este rezolvată bine, ei garantează că problema nu se va mai repeta” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Mi-a fost rușine când am văzut ce cere Dumnezeu de la lideri și lucrători. Nu purtasem o povară pentru lucrarea evanghelică. Nu numai că nu urmărisem prompt lucrarea evanghelică, dar nici nu înțelesesem în detaliu stările fraților și surorilor. Așa cum Xinyue era conducătoare de grup, dar și o persoană cu care era greu de lucrat: ar fi trebuit să rezolv asta prin părtășie, dar eu doar i-am arătat pe scurt problema, fără să vorbesc cu ceilalți ca să dobândesc o înțelegere detaliată a faptelor. Nici nu expusesem natura sau consecințele problemei ei. După aceea, nu întrebasem dacă se schimbase sau nu. Nu chibzuisem dacă aceea era o problemă a esenței ei sau o dezvăluire de corupție, dacă era potrivită să fie conducătoare de grup și alte detalii de felul acesta. Așa că problemele ei n-au fost rezolvate, iar lucrarea evanghelică a fost afectată. Ulterior, văzusem că Xinyue era încă arogantă, neprihănită de sine și despotică și știam că ar fi trebuit să am părtășie cu ea ca să rezolv asta, sau avea să întârzie lucrarea. Dar tot nu m-am ocupat de asta, fiindcă nu voiam să-mi bat capul. Făceam lucrurile automat și superficial când rezolvam probleme, mulțumită să fac o lucrare superficială, menționând problema și nimic mai mult. Nu-mi păsa dacă problema era sau nu rezolvată. Eram iresponsabilă, nu-mi făceam treaba și nici o lucrare practică. Așa se poartă un conducător fals. Biserica mă făcuse responsabilă de lucrarea evanghelică, sperând că aveam să-mi pot face datoria conform cerințelor lui Dumnezeu, să fiu serioasă și responsabilă în lucrarea mea și să folosesc principiile adevărului ca să rezolv problemele celorlalți, astfel încât lucrarea bisericii să poată continua lin. În schimb, când apăreau probleme de rezolvat, nu făceam nimic, crezând că era cu atât mai bine să fie mai puține necazuri. Chiar acționam ca un conducător fals și încurcam progresul lucrării evanghelice. Atitudinea pe care o aveam față de datoria mea Îl dezgusta pe Dumnezeu!
După aceea, am căutat și am chibzuit la adevărata cauză a eșecului meu de a face lucrarea reală. Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să țină seama de voia lui Dumnezeu și să-I fie loiali. Cel mai bun mod de a se comporta este să recunoască și să rezolve problemele în mod proactiv. Nu trebuie să rămână pasivi, mai ales când au aceste cuvinte practice și părtășia care să-i îndrume. Ei ar trebui să preia inițiativa de a rezolva temeinic problemele și dificultățile practice prin părtășia despre adevăr. Ar trebui să-și îndeplinească bine lucrarea și să urmărească prompt și într-o manieră proactivă progresul acesteia. Nu trebuie să aștepte ordine și solicitări din partea Celui de mai sus pentru a-i forța să acționeze. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt întotdeauna pasivi și reactivi, atunci nu fac o lucrare reală, nu sunt vrednici să fie folosiți de Dumnezeu și ar trebui să fie demiși și redistribuiți. Acum există mulți conducători și lucrători care sunt foarte pasivi în lucrarea lor. Ei au întotdeauna nevoie ca Cel de mai sus să transmită ordine și să-i forțeze să facă un pic de lucrare; în caz contrar, lenevesc și amână. Lucrarea din unele biserici este destul de haotică, unii dintre oamenii care îndeplinesc îndatoriri acolo sunt incredibil de leneși și neglijenți și nu obțin niciun rezultat real. Aceste probleme pot fi deja foarte grave și teribile în sine, dar conducătorii și lucrătorii acelor biserici încă se comportă ca niște funcționari birocrați. Nu numai că nu sunt capabili să facă vreo lucrare reală, ci nu pot să recunoască sau să rezolve probleme. Acest lucru paralizează lucrarea bisericii și o face să stagneze. Ori de câte ori lucrarea unei biserici este într-un haos total și nu există niciun semn de ordine, cu siguranță la cârmă este un conducător fals. În fiecare biserică aflată sub conducerea unui conducător fals, toată lucrarea bisericii va fi în dezordine și un haos total – nu există nicio îndoială în acest sens. […] Ce se întâmplă când oamenii sunt orbi cu privire la lucrarea care trebuie făcută? (Nu poartă o povară.) Este corect să spunem că nu poartă o povară, sunt, totodată, foarte leneși, râvnesc la confort, fac pauze ori de câte ori pot și încearcă să evite orice bătaie de cap în plus. Acești oameni leneși se gândesc adesea: «De ce ar trebui să-mi fac atâtea griji pentru asta? A te îngrijora prea mult doar te va face să îmbătrânești mai repede. Ce beneficii voi obține din a face acest lucru, din a alerga atât de mult și din a mă epuiza atât de tare? Ce se va întâmpla dacă mă extenuez și mă îmbolnăvesc? Nu am bani să plătesc tratamentul. Și cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?» Acești oameni leneși sunt chiar atât de pasivi și înapoiați. Ei nu au nici măcar un grăunte de adevăr și nu pot să vadă nimic limpede. Sunt, în mod clar, o grămadă de oameni încurcați, nu-i așa? Sunt cu toții zăpăciți de cap. Ei sunt orbi față de adevăr și nu au niciun interes cu privire la acesta, prin urmare, cum pot fi mântuiți? De ce oamenii sunt mereu indisciplinați și leneși, de parcă ar fi somnambuli prin viață? Acest lucru atinge o problemă în natura lor. Există un soi de lene în natura umană. Indiferent ce sarcină îndeplinesc oamenii, ei au întotdeauna nevoie de cineva care să-i monitorizeze și să-i stimuleze. Uneori, pe oameni îi preocupă trupul, râvnesc la confortul trupesc și au mereu un plan de intervenție pentru ei înșiși – acești oameni sunt foarte șireți și chiar nu sunt oameni buni. Întotdeauna fac mai puțin decât potențialul lor maxim, indiferent de sarcina importantă pe care o îndeplinesc. Acest lucru este iresponsabil și neloial” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Acești conducători falși indolenți tratează faptul că sunt conducători sau lucrători drept un fel de funcție de care trebuie să se bucure. Ei tratează datoria care trebuie realizată și lucrarea care trebuie făcută de un conducător drept o povară, un deranj. În inimile lor, colcăie sfidarea față de lucrarea bisericii: cere-le să supravegheze lucrarea sau să descopere problemele care există în aceasta, apoi să le urmărească și să le rezolve, și sunt plini de reticență. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă, aceasta este slujba lor. Dacă nu o faci – dacă nu ești dornic să o faci – de ce mai vrei să fii conducător sau lucrător? Îți realizezi datoria pentru a ține cont de voia lui Dumnezeu sau pentru a te bucura de tentațiile unei funcții oficiale? Nu este nerușinat să fii conducător dacă vrei să deții o oarecare funcție oficială? Nimeni nu are un caracter mai josnic – acești oameni nu au niciun respect de sine, sunt fără rușine. Dacă dorești să te bucuri de comoditatea trupească, grăbește-te înapoi în lume și luptă-te pentru ea, apuc-o și smulge-o cum poți. Nimeni nu va interveni. Casa lui Dumnezeu este un loc în care aleșii Lui să-și îndeplinească îndatoririle și să-L venereze; este un loc în care oamenii să urmărească adevărul și să fie mântuiți. Nu este un loc unde oricine să savureze comoditatea trupească și cu atât mai puțin nu este un loc care să-i menajeze pe oameni. Conducătorii falși reprezintă un tip de persoană care nu cunoaște deloc rușinea; sunt necuviincioși, insolenți și nu au pic de rațiune. Indiferent ce lucrare reală le este alocată, aceștia nu o tratează ca fiind importantă. O trec în plan secund și, în timp ce gura lor oferă un răspuns excelent, nu fac nicio lucrare reală. Nu reprezintă acest lucru o lipsă de moralitate? […] Indiferent ce lucrare fac unii oameni sau ce datorie realizează, sunt incapabili să reușească, este prea mult pentru ei, sunt incapabili să îndeplinească oricare dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească. Nu sunt gunoaie? Mai merită să fie numiți oameni? Cu excepția neghiobilor, a celor cu deficiențe mintale și a celor care suferă de handicapuri fizice, există cineva în viață care nu trebuie să-și îndeplinească îndatoririle și să-și îndeplinească responsabilitățile? Însă acest tip de persoană este mereu uneltitoare și joacă murdar și nu dorește să-și îndeplinească responsabilitățile; implicația acestui lucru este că nu doresc să se comporte precum o persoană adecvată. Dumnezeu le-a dat calibru și daruri, El le-a dat posibilitatea de a fi o ființă umană și, totuși, ei nu se pot folosi de asta în a-și îndeplini îndatoririle. Nu fac nimic, dar sunt dornici să se bucure de toate. O astfel de persoană poate fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare le este dată – indiferent dacă este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – ei sunt întotdeauna neglijenți și superficiali, întotdeauna leneși și înșelători. Când apar probleme, încearcă să paseze altor oameni responsabilitatea pentru acestea; nu își asumă nicio responsabilitate, dorind să-și continue viața de paraziți. Nu sunt gunoaie inutile?” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele Lui chiar m-au durut. În tot acel timp, Dumnezeu avusese părtășie detaliată despre responsabilitățile conducătorilor, dar eu nu pătrunsesem deloc acest lucru. Devenisem leneșă, eram iresponsabilă, mulțumeam trupul și nu obțineam rezultate în datoria mea. Eram felul de parazit bun de nimic pe care îl dezvăluie Dumnezeu. Când m-am ocupat de problema lui Xinyue, știam prea bine că aceasta nu s-a rezolvat, dar am făcut, cu viclenie, orice mă scutea de necazuri. Mi-am dat seama că adesea eram ineficientă în datoria mea, fiindcă eram leneșă și nu-mi păsa decât de propriul confort. La început, când ceilalți aveau probleme cu răspândirea Evangheliei sau nu erau siguri de unele principii, aveam părtășie cu ei ca să rezolv aceste probleme. Dar întrucât unii dintre ei progresau lent sau aveau probleme complexe, consideram că pentru a-i ajuta era prea mare deranjul și o risipă de energie. Ar fi trebuit să caut și să chibzuiesc, să am părtășie cu ei, cu răbdare, așa că am ales să evit asta, rezolvând doar probleme care băteau la ochi și lăsându-le deoparte pe cele dificile. N-am dat importanță problemelor grave și le-am ignorat pe cele mărunte. Așa că multe probleme au rămas nerezolvate. Tot timpul am mulțumit trupul fără să îndrept lucrurile. Drept urmare, mult timp nu fusese niciun progres în lucrarea evanghelică. Asta doar pentru că eram leneșă prin natura mea, prețuiam trupul și nu eram devotată sau responsabilă în datoria mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Acest lucru este extrem de neglijent! Ai pierdut atitudinea și simțul responsabilității pe care o persoană aflată pe poziția de conducător sau lucrător ar trebui să le aibă față de datoria sa” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „O astfel de persoană poate fi numită ființă umană?” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Nu. Eram conducătoare, așa că era responsabilitatea mea să fac tot ce puteam ca să rezolv problemele găsite. Dar eu pur și simplu nu voiam să merg pe calea cea bună. Mă gândeam mereu la confortul meu. Oricând trebuia să iau măsuri și să lucrez cu adevărat, mă retrăgeam. Asta a afectat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Îmi făceam datoria într-un mod foarte neglijent! Gândește-te, în lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, de a înlătura corupția oamenilor, El a exprimat milioane de cuvinte, amintind și îndemând, judecând și mustrând, avertizând și dezvăluind, folosind orice mijloace ca să aibă părtășie meticuloasă cu noi, ca nu cumva să nu înțelegem și să nu putem pătrunde în adevăr. Pentru a mântui omenirea, atât de profund coruptă de Satana, El S-a îngrijorat și a suferit foarte mult, a făcut mari eforturi și a plătit un preț enorm. Însă, în vreme ce mă bucuram de hrana oferită de adevărul de la Dumnezeu, am preluat lucrări importante în casa Lui, fără să mă gândesc să-I răsplătesc iubirea. Nu eram capabilă să sufăr puțin sau să plătesc un preț mic pentru datoria mea. Am fugit imediat ce a trebuit să acționez serios și să lucrez cu adevărat. Voiam mereu răsplățile și binecuvântările lui Dumnezeu la schimb pentru un minim efort. Eram egoistă și josnică, lipsită de conștiință și rațiune. Atunci am văzut, în sfârșit, că a te gândi mereu la trup și a tânji după confort înseamnă să trăiești fără demnitate și să fii nedemn de încredere. Eram un conducător leneș, un conducător fals. Când mi-am făcut datoria în felul acela, am avut un confort temporar, dar tot am pierdut șanse de a câștiga adevărul, din cauza lenei mele și, în cele din urmă, Dumnezeu are să mă alunge. Economiseam puțin, dar pierdeam mult. Eram atât de nesăbuită! M-am gândit la un lucru din Biblie: „Și mulțumirea de sine îi distruge pe cei proști” (Proverbe 1:32). Cunoșteam niște frați și surori care au fost demiși fiindcă se gândeau mereu la trup și la confort, fără să lucreze cu adevărat. Jinduirea la confort Îl dezgustă pe Dumnezeu și poate chiar să-ți distrugă șansa la mântuire. Dumnezeu e sfânt și drept și analizează minuțios intențiile pe care le am în datoria mea. Nu mai puteam să mă port în felul acela. Casa lui Dumnezeu nu e locul în care eu să tânjesc după confortul trupesc, e locul în care să-mi fac datoria și să practic adevărul. De vreme ce acceptasem acea datorie, ar fi trebuit să-mi dau tot interesul ca s-o fac bine. Căindu-mă, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că ai rânduit această situație ca să-mi arăți că am tânjit după confortul trupesc în datoria mea și n-am fost deloc responsabilă. De acum încolo, vreau să fac tot ce pot ca să lucrez cu adevărat la datoria mea.” După aceea, citind cuvintele lui Dumnezeu, căutând și reflectând, am văzut că mai aveam o perspectivă greșită. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conducătorii și lucrătorii trebuie să obțină o înțelegere cu privire la cei care supraveghează lucrările importante, cei care conduc răspândirea Evangheliei, fiecare lider de grup, director de grup de film și așa mai departe, din diverse surse. Trebuie să-și intensifice observarea și examinarea acestor oameni înainte de a fi siguri de ei. Numai atribuind cu atenție îndatoriri oamenilor în acest fel se pot asigura că rânduielile sunt adecvate și că oamenii vor fi eficienți în îndatoririle lor. Unii oameni zic: «Necredincioșii spun cu toții: „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Cum poate casa lui Dumnezeu să fie atât de neîncrezătoare? Sunt cu toții credincioși; cât de răi pot fi? Nu sunt toți oameni buni? De ce trebuie ca biserica să ajungă să-i cunoască, să-i monitorizeze și să-i observe?» Oare sunt valide aceste cuvinte? Oare sunt problematice? (Da.) A cunoaște o persoană și a o observa în profunzime și a interacționa cu ea îndeaproape respectă principiile? Este în deplină conformitate cu principiile. Cu ce principii este în conformitate? (Punctul 4 din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: Țineți-vă la curent cu circumstanțele supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diferite slujbe importante și repartizați-i din nou sau înlocuiți-i cu promptitudine dacă este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile cauzate de angajarea unor persoane nepotrivite și garantați eficiența și progresul fără probleme al lucrării.) Acesta este un punct de referință bun, dar care este motivul real pentru care se face acest lucru? Este acela că oamenii au firi corupte. Cu toate că, astăzi, mulți oameni îndeplinesc o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Oamenii urmăresc rareori adevărul și intră în realitatea lui pe măsură ce își îndeplinesc datoria; pentru majoritatea, tot nu există principii în modul în care fac lucrurile, ei tot nu sunt oameni care ascultă cu adevărat de Dumnezeu; gurile lor doar spun că iubesc adevărul și că sunt dispuși să urmărească adevărul și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult va dura hotărârea lor. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt susceptibili de a exterioriza o fire coruptă oricând și oriunde. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea neglijenți și superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea și tratarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să se dea bătuți – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă trebuie să obțină adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, este probabil să cadă și să devină pesimiști și slabi. Este cineva care e adesea pesimist și slab o persoană de încredere? Cu siguranță, nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care înțeleg realmente adevărul trebuie să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și o inimă care ascultă de Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă care se teme de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie verificați mai mult pe măsură ce își îndeplinesc datoria și să li se acorde mai mult ajutor și îndrumare; numai atunci se poate garanta că își vor îndeplini datoria în mod eficient. Și care este scopul în a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, trebuie să fie aprovizionați prompt, sprijiniți, tratați și emondați, corectând abaterile și compensând neajunsurile și deficiențele lor. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. A-i supraveghea pe oameni, a-i ține sub observație, a ajunge să-i cunoască – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și îndeplinească datoria așa cum le cere Dumnezeu și conform principiilor, astfel încât să nu provoace nicio tulburare sau întrerupere, pentru a nu pierde timpul. Scopul în a face acest lucru se naște în întregime din responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există răutate în acest lucru” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu ne arată unul dintre principiile de practicat în lucrarea noastră. Ar trebui să supraveghem atent frații și surorile de care ne ocupăm, mai ales pe cei care fac lucrări esențiale, fiindcă fiecare are firi corupte și e lipsit de realitatea adevărului, așa că nu ne putem abține să nu facem lucrurile din corupție. Nu puteam să avem încredere oarbă în nimeni sau să avem o abordare lejeră. Asta arată că suntem iresponsabili în lucrarea noastră. Eu sunt exact așa. Uneori ceilalți îmi semnalează problemele și, pe moment, mă simt hotărâtă să mă schimb, dar adesea e doar un val de entuziasm. Când chiar trebuie să acționez, tot sunt constrânsă de firi corupte, incapabilă să practic adevărul. De aceea avem nevoie de supravegherea și ajutorul celorlalți, ca să practicăm și să pătrundem mai bine. Fiecare are neajunsuri și e incapabil să înțeleagă principiile adevărului, așa că e inevitabil să apară niște probleme sau omisiuni în îndatoririle noastre, iar uneori dezvăluim corupție și acționăm cu rea voință. Atunci, conducătorii trebuie să supravegheze și să urmărească lucrurile, să câștige o înțelegere profundă a felului în care decurg îndatoririle oamenilor, să găsească probleme, să îndrepte abateri și să oprească răul ce amenință lucrarea bisericii. Însă eu chiar fusesem oarbă și nesăbuită. Am văzut că Xinyue părea activă în datoria ei și se descurca bine cu evanghelizarea, așa că nu mi-am făcut griji în privința ei. I-am dat o lucrare atât de importantă și apoi nu m-am mai gândit la asta. Partenera mea a menționat că erau probleme în grup, dar eu nu le-am luat în serios. Când am aflat că Xinyue era arogantă și nu lucra bine cu ceilalți, nu am cercetat situația în detaliu. De vreme ce era conducătoarea grupului, doar i-am semnalat pe scurt acest lucru și am crezut că, ulterior, avea să caute și să pătrundă, așa că nu trebuia să-mi fac griji. Dar lucrurile au decurs complet diferit de ceea ce-mi închipuisem. Persoana în privința căreia m-am îngrijorat cel mai puțin avea cele mai grave probleme. Din cauza firii ei arogante, ceilalți au fost constrânși și nu și-au putut face îndatoririle normal. Toate astea s-au întâmplat fiindcă nu am făcut lucrare practică și nu am văzut lucrurile și oamenii prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. Ulterior, am analizat lucrarea acelui grup și am descoperit că încă avea câteva probleme. Câștigaseră mulți oameni prin lucrarea lor evanghelică, dar unii dintre nou-veniți nu se conformau principiilor. Unii nu aveau o umanitate bună și trebuiau îndepărtați, lucru care nu numai că irosește resurse, dar e și o inconveniență pentru biserică. Cu cât le urmăream mai mult lucrarea, cu atât mai mult găseam probleme mai specifice și vedeam că înainte nu făcusem lucrare practică. M-am uitat doar la suprafață. Când lucrarea părea să progreseze lin, m-am gândit că nimeni nu avea probleme în datoria lui. Priveam lucrurile atât de superficial! Am văzut cât de jalnic a fost că nu am înțeles adevărul și m-am avertizat ca, în viitor, să privesc lucrurile conform adevărului, să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să controlez lucrarea celor de sub supravegherea mea. Am simțit și cât de importantă e cerința lui Dumnezeu ca liderii să facă, în persoană, o lucrare detaliată. Asta ne ajută să pășim pe calea de a ne face îndatoririle acceptabil. După aceea, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu. „Dacă ai cu adevărat un calibru de un anumit nivel, ai într-adevăr o înțelegere a abilităților profesionale în domeniul pe care îl supraveghezi și nu ești străin de profesia ta, atunci trebuie să îndeplinești o singură expresie și vei putea fi loial datoriei tale. Care expresie? «Pune-ți inima în acest lucru.» Dacă îți pui inima în lucruri și îți pui inima în oameni, atunci vei fi capabil să fii loial și responsabil în datoria ta. Este această expresie ușor de practicat? Cum o pui în practică? A-ți pune inima în ceva înseamnă să nu-ți folosești nasul pentru a mirosi sau urechile pentru a auzi – îți folosești inima. Dacă o persoană își poate pune cu adevărat inima în ceva, atunci când ochii ei văd pe cineva făcând un lucru, se manifestă într-un fel sau are un soi de răspuns la ceva, sau când urechile sale aud cuvintele, vocile sau argumentele unor oameni, folosindu-și inima pentru a se gândi la aceste lucruri și a medita asupra lor, unele idei, puncte de vedere și atitudini îi vor apărea în minte. Aceste idei, puncte de vedere și atitudini o vor face să aibă o înțelegere profundă, reală și corectă asupra persoanei sau a lucrurilor și, în același timp, vor da naștere la judecăți și principii adecvate și corecte. Numai dacă o persoană își pune inima în ceva în acest fel, manifestarea ei va fi aceea a cuiva care este loial față de datoria sa” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Ca să-mi fac bine datoria, trebuia să învăț să fiu atentă și responsabilă. Trebuia să acționez concret, ca tot ceea ce vedeam și auzeam să-mi pătrundă în inimă și să descopăr probleme în datoria mea. Altfel, doar făceam lucrurile mecanic, oarbă la orice problemă. În plus, trebuia să fac tot ce puteam ca să rezolv problemele găsite, să caut ajutor de la superiorii mei când nu puteam îndrepta lucrurile, să fac și să realizez orice puteam, să-mi îndeplinesc responsabilitățile, să am conștiința curată și să accept analiza minuțioasă de la Dumnezeu. Nu mă puteam baza pe noțiunile și închipuirile mele în datoria mea. Trebuia să urmez principiile adevărului și cerințele lui Dumnezeu până se rezolvau problemele. Deși încă erau multe probleme în lucrarea noastră, trebuia să fac tot ce puteam ca să le rezolv și oricât de bine ar fi mers lucrurile, trebuia mai întâi să învăț să pun suflet și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Lucrarea evanghelică e importantă în casa lui Dumnezeu și, în aceste timpuri critice, de pe urmă, dacă aș fi continuat să-mi fac datoria în mod relaxat, să caut confort și să-mi apăr propriile interese, acesta ar fi fost un mod de trai egoist și demn de dispreț. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, statura mea e mică și nu am un calibru grozav, dar vreau să mă dedic datoriei mele și să practic conform cerințelor Tale!”
Recent, am descoperit că lucrarea evanghelică a bisericii nu era foarte eficientă, mai ales fiindcă unii evanghelizatori erau noi și nu înțelegeau pe deplin adevărurile despre a fi mărturie lucrării lui Dumnezeu. Așa că am aranjat ca Li Mei să meargă să le ofere niște instrucțiuni practice. La început, îmi petreceam timpul analizând noțiunile religioase ale potențialilor destinatari ai Evangheliei și înțelegând, împreună cu Li Mei, problemele lucrătorilor evanghelici. Însă ulterior, când aveam prea multă treabă, m-am gândit să pasez toate aceste probleme lui Li Mei, ca eu să nu trebuiască să-mi fac prea multe griji în privința lor. Când m-am gândit la asta, m-am simțit vinovată. Lucrarea evanghelică nu mergea bine, iar Li Mei voia să discute cu mine, după ce mergea și afla despre acele probleme, dar eu speram, ca un birocrat, să-i pasez acea lucrarea dificilă. Era un lucru demn de dispreț. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am lepădat de trup în mod conștient. Când Li Mei mi-a oferit păreri despre probleme, m-am implicat practic, având părtășie cu ea și căutând adevărul ca să le rezolv. Cu această cooperare practică, am putut să înțeleg mai repede lucrarea și progresul grupului și să găsesc și să rezolv prompt problemele și dificultățile lucrătorilor evanghelici. Prin această cooperare practică, am văzut îndrumarea lui Dumnezeu. Câțiva noi lucrători evanghelici au ajuns, treptat, să înțeleagă principiile, lucrarea evanghelică a devenit mai rodnică, iar câțiva nou-veniți au preluat îndatoriri după ce au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Deși, în ultimul timp, am cheltuit mai mult timp și energie, când îmi fac datoria din suflet, nu mi se pare dificil sau obositor. De fapt, m-am înzestrat cu mai multe principii ale adevărului și, liniștindu-mă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare atunci când sunt probleme, m-am apropiat de Dumnezeu și am devenit mai concentrată în datoria mea. Încă mai am multe neajunsuri în datoria mea. Încă sunt departe de a o îndeplini adecvat. Însă, datorită experiențelor mele, am reflectat asupra problemei mele de a nu face lucrare practică și am o direcție în care să-mi fac datoria în viitor. Tot ce am câștigat se datorează luminării și îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!