de Li Jingxin, China

Călătoresc adesea în alte locuri pentru a face fotografii și a aduna materiale filmate care sunt folosite în producția video a bisericii. La început, am putut să selectez atent aceste materiale, pe baza principiilor, dar, ulterior, numărul lor a crescut. Uneori filmam toată ziua și, până să ajung acasă, eram epuizat, iar când vedeam că erau atât de multe materiale de triat, nu eram prea dispus să o fac. Întrucât trierea materialelor necesita să le evaluez conform principiilor, să țin cont și de valoarea fiecăruia și, mai ales în cazul fotografiilor, unde trebuia să verific fiecare cadru, unul câte unul, nu voiam să investesc atât de mult timp și energie în asta, considerând că era prea obositor. Așa că, ulterior, când triam materialele, doar le frunzăream. Atât timp cât fundalul nu era prea aglomerat și arăta bine, spuneam că era destul de bine. Când eram nesigur în privința unor anumite materiale, pur și simplu le predam supraveghetorului. În felul acesta, nu trebuia să le evaluez conform principiilor sau să depun prea mult efort. Îmi amintesc că, o dată, după ce am terminat filmarea, pur și simplu am răsfoit repede materialele și le-am ales pe cele mai bune, iar apoi i le-am predat supraveghetorului. Acesta le-a verificat și a spus că o treime dintre propunerile mele nu erau conform standardului. Fie imaginea era neîngrijită, fie neclară, fie compoziția era slabă și a spus și că a durat aproape de două ori mai mult să verifice propunerile mele decât pe cele ale altor persoane. Auzind asta, m-am simțit rușinat și vinovat. Însă nu-mi cunoșteam prea bine problemele și, când filmam materiale care trebuiau să fie la un standard mai înalt, nu mă puteam abține să nu fiu la fel de superficial ca înainte. Filmarea acestor tipuri de materiale necesita control precis asupra unghiurilor și ajustări constante ale direcției de filmare. Consideram că toate aceste lucruri erau epuizante mental și că, atât timp cât arătau aproximativ corect, era în regulă. Întrucât nu eram serios în lucrarea mea, câteva dintre materiale nu au fost în conformitate cu principiile și nu au putut fi folosite, iar unele fotografii erau chiar neclare. O lucrare care ar fi putut fi făcută într-o singură etapă trebuia să fie refăcută. Curând după aceea, am fost aspru emondat. Supraveghetorul a discutat despre felul în care mă comportasem în ultima vreme în datoria mea și m-a emondat pentru că îmi făceam datoria cum voiam și într-o manieră superficială. Materialele pe care le filmam trebuiau să fie refăcute mereu, irosind multă forță de muncă și resurse. A spus că perturbam și tulburam lucrarea de fotografiere și m-a îndemnat să reflectez profund asupra atitudinii mele față de datoria pe care o aveam. După ce a plecat, m-am simțit foarte supărat și vinovat. Așadar, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat. I-am cerut să mă îndrume ca să mă cunosc și să îndrept această stare superficială pe care o aveam în datoria mea.

Ulterior, am căutat cuvintele lui Dumnezeu legate în mod specific de problema mea. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă nu îți pui inima în datoria ta și nici nu cauți adevărurile-principii, dacă ești încurcat sau confuz, doar făcând lucrurile în cel mai ușor mod posibil, atunci ce fel de mentalitate este aceasta? Este una de a face lucrurile într-o manieră superficială. Dacă nu ești loial datoriei tale, dacă nu ai simțul responsabilității față de ea sau simțul misiunii, îți vei putea realiza datoria în mod corespunzător? Îți vei putea realiza datoria la un standard acceptabil? Și dacă nu ești capabil să îți realizezi datoria la un standard acceptabil, vei putea intra în adevărul-realitate? Categoric nu. Dacă, de fiecare dată când îți realizezi datoria, nu ești sârguincios, nu vrei să depui niciun efort și doar te descurci cât de cât, la fel de nepăsător ca și cum ai juca un joc, nu e asta o problemă? Ce poți câștiga din realizarea datoriei în acest fel? În cele din urmă, oamenii vor vedea că, atunci când îți realizezi datoria, nu ai simțul responsabilității, ești superficial și faci lucrurile doar de formă – caz în care ești în pericol de a fi eliminat. Dumnezeu scrutează de-a lungul întregului proces în timp ce tu îți realizezi datoria și ce va spune Dumnezeu? (Această persoană nu este demnă de însărcinarea dată de El sau de încrederea Lui.) Dumnezeu va spune că nu ești demn de încredere și că ar trebui să fii eliminat. Și astfel, indiferent de datoria pe care o realizezi, fie că este una importantă sau una obișnuită, dacă nu îți pui inima în lucrarea care ți s-a încredințat și nu trăiești la înălțimea responsabilității tale și dacă nu o vezi ca pe însărcinarea dată de Dumnezeu sau nu ți-o asumi ca pe propria datorie și obligație, făcând întotdeauna lucrurile într-o manieră superficială, atunci va fi o problemă. «Nedemn de încredere» – aceste cuvinte vor defini modul în care îți îndeplinești datoria. Ceea ce înseamnă că realizarea datoriei tale nu atinge standardul, iar tu ai fost eliminat și Dumnezeu spune că al tău caracter nu este la nivelul cerut. Dacă ți se încredințează o chestiune și totuși, aceasta e atitudinea pe care o adopți față de ea și felul în care o gestionezi, atunci oare ți se vor mai încredința alte îndatoriri în viitor? Ți se poate încredința ceva important? Categoric nu, doar dacă dai dovadă de pocăință adevărată. Totuși, în adâncul inimii Sale, Dumnezeu va nutri întotdeauna o urmă de neîncredere și nemulțumire față de tine. Aceasta va fi o problemă, nu e așa? S-ar putea să pierzi orice ocazie de a-ți realiza datoria și s-ar putea să nu fii mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus precis starea. Îmi făceam datoria doar cu jumătate de inimă, nu puneam suflet niciodată atunci când făceam ceva și acționam superficial și iresponsabil. Asemenea oameni sunt lipsiți de caracter, nu sunt demni de încredere și nu te poți baza pe ei. Astăzi, am norocul de a fi primit Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și de a-mi face datoria în biserică. Prin asta, Dumnezeu m-a înălțat foarte mult. Însă, în datoria mea, săream peste etape și făceam lucrurile cu jumătate de inimă. Nu voiam niciodată să plătesc un preț sau să acționez conform principiilor. Când alegeam materialele, făceam lucrurile mecanic și, când eram nesigur, nu căutam principii ca să le evaluez atent, ci pur și simple le predam supraveghetorului. Asta l-a făcut să irosească mult timp și efort pentru a verifica și tria materialele pe care le-am filmat și pentru a sublinia problemele legate de aceste materiale. Asta l-a împovărat în mod inutil. Când m-a luat la rost, doar m-am simțit puțin vinovat, dar, după aceea, nu am reflectat asupra mea. Atunci când filmam materiale care trebuiau să se ridice la standarde mai înalte, tot o luam pe scurtături și nu respectam principiile cerute de casa lui Dumnezeu. De fiecare dată, am căutat să fac lucrurile doar „destul de bine”. Asta a făcut ca multe materiale să nu fie în conformitate cu principiile. Acest lucru nu numai că a sporit volumul de lucru pe care supraveghetorul trebuia să-l verifice, dar m-a și obligat să refac lucrarea, iar unele materiale necesare urgent au fost întârziate din cauza refacerilor. De fapt, nu-mi făceam deloc datoria, făceam rău și provocam perturbări și tulburări. Biserica îmi încredințase această sarcină, dar eu săream peste etape și eram superficial. Nu m-am gândit deloc la eficiența lucrării. Mi-am dat seama că nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu și că nu eram un om demn de încredere sau pe care te puteai baza.

Ulterior, când am citit părtășia lui Dumnezeu despre atitudinea lui Noe față de însărcinarea dată de Dumnezeu, am dobândit o mai bună înțelegere de sine. Dumnezeu spune: „Noe auzise doar câteva mesaje, iar pe vremea aceea, Dumnezeu nu exprimase multe cuvinte, așa că nu e niciun dubiu că Noe nu a înțeles foarte multe adevăruri. El nu a înțeles știința modernă sau cunoștințele moderne. A fost un om extrem de obișnuit, un membru nesemnificativ al rasei umane. Totuși, într-o privință, a fost diferit de oricine altcineva: a știut să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, a știut cum să urmeze cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună, a știut care era poziția cuvenită a omului și a fost capabil să creadă cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună – nimic mai mult. Aceste câteva principii simple au fost suficiente pentru a-i permite lui Noe să îndeplinească tot ce Dumnezeu îi încredințase și a stăruit în asta nu doar câteva luni, nici câțiva ani, nici câteva decenii, ci mai mult de un secol. Nu este un număr incredibil? Cine ar fi putut face asta, în afară de Noe? (Nimeni.) Și de ce nu? Unii oameni spun că este din cauză că nu au înțeles adevărul – dar asta nu este în conformitate cu realitatea. Câte adevăruri a înțeles Noe? De ce a fost Noe capabil de toate aceste lucruri? Credincioșii de astăzi au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, înțeleg într-o oarecare măsură adevărul – prin urmare, cum se face că nu sunt capabili de acest lucru? Alții spun că este din cauza firilor corupte ale oamenilor – dar nu avea și Noe o fire coruptă? De ce a fost Noe capabil să realizeze asta, iar oamenii din ziua de azi nu sunt? (Pentru că oamenii din ziua de azi nu cred cuvintele lui Dumnezeu, nici nu le tratează și nici nu le respectă ca fiind adevărul.) Și de ce nu sunt capabili să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? De ce sunt ei incapabili să respecte cuvintele lui Dumnezeu? (Nu au o inimă cu frică de Dumnezeu.) Așadar, când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au auzit multe adevăruri, cum apare în ei inima cu frică de Dumnezeu? (Trebuie să aibă umanitate și conștiință.) Așa este. În umanitatea oamenilor, trebuie să existe cele mai prețioase două lucruri: primul este conștiința, iar al doilea, rațiunea umanității normale. Deținerea conștiinței și a rațiunii umanității normale este standardul minim pentru a fi om; este standardul minim, cel mai de bază pentru evaluarea unui om. Dar asta le lipsește oamenilor din ziua de azi și, astfel, oricât de multe adevăruri aud și înțeleg, să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu îi depășește. Așadar, care este diferența esențială dintre oamenii de azi și Noe? (Ei nu au umanitate.) Și care este esența acestei lipse a umanității? (Sunt fiare și demoni.) «Fiare și demoni» nu sună prea bine, dar este în conformitate cu faptele; un mod mai politicos de a o spune ar fi că nu au umanitate deloc. Oamenii fără umanitate și rațiune nu sunt ființe umane, sunt mai prejos și decât bestiile. Faptul că Noe a fost capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu a fost pentru că, atunci când Noe a auzit cuvintele lui Dumnezeu, a putut să le păstreze cu fermitate în inima lui; pentru el, însărcinarea dată de Dumnezeu a fost un angajament pe viață, credința lui a fost neclintită, voința lui a fost neschimbată vreme de o sută de ani. Pentru că avea o inimă cu frică de Dumnezeu, era o persoană reală și avea rațiunea supremă că Dumnezeu i-a încredințat să construiască arca. Oamenii cu aceeași umanitate și rațiune ca Noe sunt foarte rari, ar fi foarte greu de găsit altul” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul doi: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea întâi)”]. Noe a îndeplinit însărcinarea dată de Dumnezeu fără să sară peste etape și fără să precupețească niciun efort, rămânând neclintit în eforturile lui timp de 120 de ani și, în cele din urmă, a construit arca și a dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Noe avea conștiință și rațiune. Era o persoană cu umanitate. După aceea, însă, m-am gândit la mine. Când alegeam materialele, doar le frunzăream, făcând lucrurile mecanic. Nu mă gândeam cum să-mi fac bine datoria, adică să verific unde materialele nu erau în conformitate cu principiile, să aflu ce neajunsuri aveam și ce trebuia să îmbunătățesc sau să mă gândesc cum să-mi îndeplinesc responsabilitățile. În schimb, îmi consideram datoria o povară și lăsam în seama supraveghetorului sarcinile mai complexe. Între timp, eu găseam moduri de a o lua mai ușor. Aveam vreo urmă de umanitate? Mi-am făcut datoria depunând cel mai mic efort posibil, fără să țin cont de toate cerințele casei lui Dumnezeu sau de impactul pe care comportamentul meu l-ar avea asupra lucrării. Această atitudine pe care o aveam față de lucrarea mea era mai rea decât cea a unui non-credincios care lucrează pentru șeful său. M-am gândit că m-am bucurat de multă udare și hrană din cuvintele lui Dumnezeu și că El ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a supraviețui, dar că eu tot nu reușisem să-mi îndeplinesc responsabilitatea ca ființă creată. Nu făcusem decât să provoc perturbări și tulburări lucrării bisericii. Am simțit un regret profund în inima mea și m-am rugat lui Dumnezeu, dispus să-mi schimb atitudinea superficială și să-mi fac în mod corespunzător datoria. După aceea, am devenit mai conștient de faptul că trebuie să evit problemele comune din datoria mea. De asemenea, am devenit mai atent când selectam materialele.

După puțin timp, supraveghetorul a rânduit să filmez un videoclip. La început, când am primit sarcina, am fost foarte fericit și mi-am spus: „De data asta, trebuie să mă pregătesc cum se cuvine și să realizez o lucrare bună.” Însă abilitățile mele erau încă deficitare și trebuia să petrec timp făcând cercetări și studiind. La început, am putut lua inițiativa de a studia și a mă pregăti, dar după câteva zile, videoclipul pe care îl filmasem tot nu era perfect, iar eu trebuia să investesc mai mult timp și efort studiind și făcând cercetări. Am început să simt că totul era o bătaie prea mare de cap, așa că pur și simplu am făcut câteva modificări minore la lucrarea inițială și am spus că e „destul de bună”. După ce am terminat, i-am arătat-o fratelui care îmi era partener. El a observat că videoclipul nu rula cursiv și că avea probleme de tranziție și a sugerat să filmez din nou acele cadre. M-am gândit că ar fi o prea mare bătaie de cap, așa că i-am spus: „Termenul limită pentru acest videoclip este foarte aproape. Hai să-l trimitem așa cum e! Oricum, asta e tot ce pot face cu abilitățile mele.” Văzând că insistam asupra chestiunii, fratele nu a mai stăruit. Ulterior, supraveghetorul mi-a spus: „Ești superficial în datoria ta, ai o atitudine mârșavă, iar lucrarea ta este foarte neglijentă. Nu mai este nevoie de tine pentru această sarcină!” Deși a fost doar un scurt comentariu, l-am simțit ca pe un cuțit în inimă. Simțeam că fusesem etichetat definitiv ca fiind „superficial”. Nu înțelegeam: încercasem în mod conștient să-mi îndrept atitudinea superficială, așadar, de ce nu existase nicio schimbare și de ce încă eram superficial în datoria mea? M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă călăuzească pentru a putea înțelege sursa problemei. Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit, în cele din urmă, o anumită claritate în privința problemelor mele. Dumnezeu spune: „E un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri într-un mod atât de neserios și iresponsabil: la mârșăvie se referă deseori oamenii. În toate lucrurile de care se ocupă, ei fac totul până în punctul în care «este aproximativ corect» și «cam așa»; este o atitudine a «posibilității», a «probabilității» și a cazurilor «patru din cinci»; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să scape basma curată; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să fie meticuloși, și mai puțin rost li se pare că are să caute adevărurile-principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Nu este. Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este «mârșăvie». Mârșăvia se află în cei mai mulți oameni, doar că în măsuri diferite. În toate chestiunile, ei își doresc să facă lucrurile superficial și neglijent, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate, economisesc timp când e posibil. Gândesc în sinea lor: «Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag, nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, pot să fac totul de mântuială. Nu trebuie să fac o treabă foarte bună, e prea multă bătaie de cap.» Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică sau nu suferă și nu plătesc un preț în studiile lor. Vor să cerceteze un subiect numai la suprafață și apoi să se numească experți, crezând că au aflat tot ce e de știut, și apoi să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de alții, față de evenimente și lucruri? Este o atitudine bună? Nu este. Pe scurt, înseamnă «a se descurca». O astfel de mârșăvie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu ticăloșie în umanitatea lor adoptă perspectiva «descurcatului» în orice fac. Sunt astfel de oameni capabili să-și facă datoria cum se cuvine? Nu. Sunt ei capabili să facă lucrurile principial? Și mai puțin probabil” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Se pare că motivul pentru care, în datoria mea, deseori nu respectam principiile sau nu luam lucrurile în serios și le făceam doar cu jumătate de inimă, țintind doar la „destul de bine” sau „aproximativ corect” era că mârșăvia mea era prea gravă. Când îmi amintesc, îmi dau seama că eram mereu superficial în datoria mea, sărind peste etape ori de câte ori puteam. Nu aveam niciun principiu în felul în care făceam lucrurile. N-am vrut niciodată să depun efortul de a gândi lucrurile până la capăt sau de a urmări cele mai bune rezultate, crezând că, atât timp cât nu provocam nicio problemă gravă sau nu eram demis, lucrurile erau în regulă. Doar mă descurcam de pe o zi pe alta în casa lui Dumnezeu, lenevind acolo. De exemplu, când filmam materiale, dacă aș fi depus mai mult efort și aș fi chibzuit mai mult la principii, aș fi putut face o treabă bună, dar, în schimb, mă mulțumeam doar cu „acceptabil” și „destul de bun”. Ba chiar m-am folosit de lipsa mea de înțelegere a principiilor drept scuză pentru a lăsa în seama supraveghetorului materialele pe care nu știam cum să le evaluez. Atunci când mi-a cerut să filmez un videoclip, am știut clar că erau probleme cu acesta, iar fratele care îmi era partener a sugerat să filmez din nou, dar tot nu am vrut să depun un efort suplimentar sau să plătesc un preț și m-am gândit că produsul meu era destul de bun. Voiam doar să fac lucrurile mecanic și să termin odată. Mi-am dat seama că mârșăvia mea era foarte gravă și că încercam mereu să sar peste etape în datoria mea. Acest lucru a dus la apariția unor materiale care nu erau conform standardului și a întârziat progresul lucrării. Faptul că îmi făceam datoria cu o asemenea mârșăvie chiar le dăuna atât altora, cât și mie!

După aceea, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Felul în care tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu și că ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat. Chiar dacă o persoană trebuie să își sacrifice propria viață, tot trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „La suprafață, unii oameni nu par să aibă probleme serioase pe durata perioadei în care-și realizează îndatoririle. Ei nu fac fățiș nimic rău; nu provoacă perturbări sau tulburări și nu merg pe calea antihriștilor. În realizarea propriilor îndatoriri, nu lasă să apară vreo greșeală sau problemă de principiu majoră, totuși, peste puțini ani, sunt dezvăluiți ca neacceptând deloc adevărul, ca fiind unii dintre neîncrezători. De ce este așa? Alții nu pot vedea o chestiune, dar Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor acestor oameni și vede problema. Mereu au fost superficiali și impenitenți în realizarea îndatoririlor lor. Odată cu trecerea timpului, sunt dezvăluiți în mod natural. Ce înseamnă a rămâne impenitent? Înseamnă că, deși ei și-au realizat pe deplin îndatoririle, au avut mereu atitudinea greșită față de ele, o atitudine de superficialitate, o atitudine nepăsătoare și nu sunt niciodată conștiincioși, cu atât mai puțin își dedică toată inima îndatoririlor proprii. Poate că depun un mic efort, însă doar fac lucrurile mecanic. Ei nu fac tot posibilul pentru propriile îndatoriri, iar fărădelegile lor sunt fără sfârșit. În ochii lui Dumnezeu, ei nu s-au căit niciodată; au fost superficiali dintotdeauna și în ei nu s-a petrecut nicio schimbare – adică, nu renunță la răul din mâinile lor și nu se căiesc față de El. Dumnezeu nu vede în ei o atitudine de căință și nu vede o schimbare în atitudinea lor. Ei insistă în a privi propriile îndatoriri și însărcinările date de Dumnezeu cu o astfel de atitudine și o astfel de metodă. De-a lungul timpului, nu există nicio schimbare în această fire încăpățânată și intransigentă și, în plus, ei nu s-au simțit niciodată îndatorați față de Dumnezeu, nu au simțit niciodată că superficialitatea lor reprezintă o fărădelege, un rău. În inimile lor, nu există nicio recunoștință, nicio vinovăție, niciun autoreproș și cu atât mai puțin există autoacuzare. Și, pe măsură ce trece mai mult timp, Dumnezeu vede că acest fel de persoană nu poate fi mântuită. Indiferent ce spune Dumnezeu și indiferent cât de multe predici aud ei sau cât de mult din adevăr înțeleg, inima lor nu e mișcată, iar atitudinea lor nu se modifică și nu se schimbă. Dumnezeu vede asta și spune: «Nu există nicio speranță pentru această persoană. Nimic din ce spun Eu nu îi atinge inima și nimic din ce spun nu o schimbă. Nu există niciun mijloc de a o schimba. Această persoană e inadecvată pentru a-și îndeplini datoria și e inadecvată pentru a munci în casa Mea.» De ce spune Dumnezeu asta? Deoarece, atunci când își îndeplinește datoria și lucrează, este în mod constant superficială. Oricât de mult este emondată și oricât de multă îngăduință și răbdare îi sunt acordate, acestea nu au niciun efect și nu o pot face să se căiască cu adevărat sau să se schimbe. Nu o pot forța să-și facă bine datoria, nu îi pot permite să pornească pe calea urmăririi adevărului. Așadar, această persoană este iremediabilă. Când Dumnezeu stabilește că o persoană nu poate fi îndreptată, va mai păstra aproape această persoană? Nu va face asta. Dumnezeu o va lăsa să plece” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în calitate de ființe create, este absolut firesc și justificat să acceptăm însărcinarea dată de Dumnezeu și să ne îndeplinim datoria ca ființe create și că ar trebui să realizăm asta din toată inima și cu sârguință. Dacă ne tratăm datoria cu o atitudine nepăsătoare sau frivolă, atunci asta înseamnă că Îl trădăm pe Dumnezeu și merităm să fim pedepsiți. Deși îmi făceam datoria în biserică, nu mă angajasem cu adevărat să o fac bine. Eram mereu superficial, alegând calea cea mai rapidă și mai ușoară de a face lucrurile. Chiar și atunci când am știut că sunt probleme, le-am ignorat și m-am prefăcut că nu observ. În cele din urmă, acest lucru a provocat perturbări și tulburări ale lucrării, iar eu nici măcar nu munceam într-un mod care să fie conform standardului. Supraveghetorul m-a emondat și mi-a amintit să-mi fac datoria corespunzător, dar eu am rămas încăpățânat, acționând după firea mea coruptă. Inima mea chiar era intransigentă! Întotdeauna mi-am tratat datoria cu o atitudine frivolă și iresponsabilă. Dacă nu aș îndrepta lucrurile, cu siguranță aș ajunge să fiu eliminat de Dumnezeu! M-am gândit cum fratele care îmi era partener era foarte sârguincios în datoria lui și chibzuia atent la principii. Întotdeauna își verifica materialele de mai multe ori, asigurându-se că nu existau probleme înainte să le trimită. Drept urmare, datoria lui avea rezultate bune, cu foarte puține greșeli sau abateri. Însă, când îmi făceam datoria, eu trebuia mereu să refac lucrurile, iar problemele continuau să apară. Am văzut că nu eram demn de încredere și că îmi lipseau integritatea și demnitatea.

Ulterior, în cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de a-mi face bine datoria. Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau alunecos și lenevind, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că îndatoririle noastre ar trebui să fie făcute înaintea lui Dumnezeu și că, pentru a le face bine, este necesară o atitudine onestă. Când simțim nevoia să sărim peste etape sau să fim superficiali, ar trebui să ne gândim dacă am fost sârguincioși și responsabili în îndatoririle noastre și dacă acțiunile noastre sunt demne de încrederea lui Dumnezeu. Reflectând mai mult asupra noastră înșine, ne putem reduce acțiunile superficiale. Asta va reduce și pierderile provocate lucrării. Pe scurt, ar trebui să ne utilizăm la maximum abilitățile, fără a precupeți niciun efort. Așa ne putem face bine îndatoririle.

În mai 2023, supravegheam niște lucrări tehnice. Întrucât eram nou în această datorie, îmi lipseau anumite abilități tehnice, iar când a fost vorba despre problemele semnalate de frați și surori, eu înțelegeam doar vag ceea ce se întâmpla, iar detaliile nu-mi erau clare. Din această cauză, am fost nevoit să depistez erorile și să găsesc cauzele problemelor, una câte una. Uneori, când erau multe probleme, eram tentat să fiu superficial din nou, dar am fost capabil să mă răzvrătesc conștient împotriva acelor impulsuri. Îmi amintesc că, odată, aparatul unei surori s-a defectat, iar ea m-a întrebat de ce se întâmplase acest lucru. Nu știam prea multe despre aparatul respectiv, așa că a fost nevoie de timp și efort pentru a găsi eroarea și a-mi da seama care este problema și m-am gândit să-i dau doar un răspuns aproximativ, pe baza a ceea ce înțelegeam. Însă, după ce am scris răspunsul, m-am simțit neliniștit pentru că mi-am dat seama că eram superficial din nou. Mi-am amintit cum, în trecut, abordarea mea superficială a datoriei provocase pierderi lucrării și am știut că, dacă aș continua să fiu superficial, asta nu ar rezolva problema concretă și, în cele din urmă, ar provoca multe discuții și ar împiedica-o pe soră să folosească aparatul, întârziind lucrarea. Trebuia să fac tot ce-mi stătea în putință ca să clarific temeinic problema înainte de a-i răspunde surorii. După aceea, am trecut prin procesul de depistare a erorii și am găsit cauza problemei. Practicând în felul acesta, m-am simțit în largul meu. Ulterior, când m-am confruntat cu probleme cărora nu le puteam face față, am căutat sfatul fraților și surorilor și am răspuns numai după ce am confirmat soluția. După ce am practicat așa o vreme, atitudinea mea față de datorie s-a schimbat, iar eu am făcut progrese semnificative în ceea ce privește abilitățile mele tehnice. Deși în prezent nu-mi înțeleg profund firea coruptă, sunt dispus să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-mi înlătura mârșăvia și a-mi face datoria conform standardului.