de Cristina, Suedia

În iulie 2021, am răspuns de partea de lucrare video. La început, cercetam adesea problemele și dificultățile pe care le aveau frații și surorile mele în îndeplinirea îndatoririlor și căutam adevărul cu ei pentru a găsi soluții. După un timp, a existat o îmbunătățire evidentă în rezultatele lucrării. M-am gândit: „Acum că lucrarea se îmbunătățește constant, n-ar trebui să existe probleme majore. Chiar dacă se va ivi o problemă, nu va afecta rezultatele lucrării noastre și vom avea timp s-o rezolvăm.” Văzând că toți erau proactivi în îndatoririle lor și puteau plăti un preț, m-am gândit că nu era nevoie să-mi fac prea multe griji. În acea perioadă, verificarea tuturor lucrurilor însemna deseori să mă duc târziu la culcare și uneori eram prea ocupată ca să mănânc la timp. Mă simțeam destul de obosită și nu avusesem cea mai bună stare de sănătate, așa că m-am gândit că ar trebui s-o las mai moale. După aceea, am început să mă relaxez cu privire la lucrare și nu o mai verificam cu atâta sârguință. Uneori, doar întrebam de formă, verificam arareori detaliile din îndatoririle fraților și surorilor și nu mă gândeam cum să îmbunătățesc rezultatele lucrării noastre pe viitor.

Curând, mai multe materiale video produse de noi au avut probleme și trebuiau refăcute, ceea ce a afectat în mod direct progresul lucrării. Când am văzut această situație, am fost foarte îngrijorată. Mi-am dat seama, totodată, că nu s-a întâmplat accidental și că aveam lecții de învățat din asta, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-I înțeleg voia. După ce m-am rugat, l-am întrebat pe liderul de echipă de ce avem aceste probleme. El a spus: „Unii frați și surori au căutat succesul rapid și și-au îndeplinit îndatoririle fără principii. S-au axat doar pe progres, nu pe calitate. Un alt motiv este că eu n-am urmărit lucrarea și n-am descoperit problemele la timp.” Acest lucru m-a făcut să gândesc cu furie: „De câte ori ți-am spus despre aceste probleme? De ce se mai întâmplă încă?” Am vrut să-l dojenesc pe liderul de echipă, dar apoi m-am gândit: „Nu am eu aceleași probleme ca el? La urma urmei, nici eu n-am verificat.” Așa că mi-am înghițit cuvintele. Apoi, am verificat repede materialele video făcute de toți în acea perioadă și am descoperit că unii oameni nu făcuseră progrese în îndatoririle lor, iar unii chiar regresaseră. Acestea erau niște probleme atât de evidente – cum de nu le descoperisem înainte? Eram perfect conștientă că acest lucru era din cauză că eu nu am făcut lucrare practică. Aveam remușcari, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume în reflectare și cunoaștere de sine.

A doua zi, în devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă oamenii nu pun suflet în citirea cuvintelor lui Dumnezeu și nu înțeleg adevărul, nu vor reflecta asupra lor înșiși și nu se vor cunoaște. În îndeplinirea datoriei lor, se vor mulțumi doar să depună un efort, să nu facă rău și să nu comită fărădelegi, luând acestea drept capitalul lor. Vor lucra în fiecare zi într-un mod confuz, amețit, mecanic; nu vor pune niciodată suflet în a se examina pe ei înșiși, nu vor depune efort pentru a se cunoaște și nici nu vor pune suflet în a căuta adevărurile-principii. Vor fi mereu superficiali. Dacă își fac datoria în acest fel, performanța lor nu va fi niciodată conform standardului. Pentru a-și face datoria într-un mod care să fie conform standardului, trebuie mai întâi să înțeleagă adevărul și să priceapă principiile, iar apoi o pot face din toată inima și cu toată puterea. Doar atunci când oamenii înțeleg adevărul au un impuls în inimile lor și doar atunci pot face lucrurile din toată inima și cu toată puterea. Astăzi, există cei care au început să pună suflet în îndeplinirea datoriei și au început să reflecteze asupra felului în care să îndeplinească în mod corespunzător datoria unei ființe create pentru a mulțumi inima lui Dumnezeu. Ei nu sunt negativi și delăsători, nu așteaptă pasiv să emită ordine Cel de mai sus, ci au o oarecare inițiativă. Judecând după modul în care vă îndepliniți datoria, sunteți puțin mai eficienți decât înainte și, deși încă se află sub nivelul standardului, a existat o oarecare îmbunătățire – ceea ce este bine. Însă nu trebuie să vă mulțumiți cu starea de fapt, trebuie să explorați în continuare, să creșteți în continuare – doar atunci vă veți face datoria mai bine și într-un mod care este conform standardului. Totuși, când unii oameni își realizează datoria, nu fac niciodată tot posibilul și nu dau totul, ci depun doar 50 sau 60 la sută din efortul lor și se mulțumesc cu atât, considerând că au terminat. Nu pot menține niciodată o stare normală: când nu există nimeni care să-i supravegheze sau să le ofere sprijin, ei o lasă mai moale și își pierd elanul; când există cineva care să aibă părtășie despre adevăr cu ei, devin motivați, dar dacă nimeni nu are părtășie despre adevăr cu ei o vreme, devin apatici. Ei mereu oscilează în acest fel – care este problema aici? Așa sunt oamenii când nu au dobândit adevărul și toți trăiesc din entuziasm, care este incredibil de greu de menținut. Trebuie să aibă pe cineva care să le predice și să aibă părtășie cu ei în fiecare zi; de îndată ce nu mai există nimeni care să-i ude și să-i aprovizioneze și nimeni care să-i sprijine, inimile lor se răcesc din nou și iar o lasă mai moale. Când inima cuiva își pierde elanul, acesta devine mai puțin eficient în datoria sa; dacă se dedică mai mult, eficiența sa crește, datoria sa dă mai multe rezultate și el câștigă mai mult. Asta este experiența voastră? Ați putea spune: «De ce întâmpinăm mereu greutăți când ne facem datoria? Când aceste probleme se rezolvă, suntem revigorați; când nu, devenim apatici. Atunci când există un oarecare rezultat când ne realizăm datoria, când Dumnezeu ne aprobă pentru creșterea noastră, suntem încântați și simțim că, în sfârșit, ne-am maturizat, însă, nu după mult timp, când întâmpinăm o dificultate, devenim negativi din nou – de ce este mereu inconsecventă starea noastră?» De fapt, principalele motive sunt că înțelegeți prea puține adevăruri, vă lipsește profunzimea experiențelor și pătrunderii, încă nu înțelegeți multe adevăruri, vă lipsește hotărârea și sunteți satisfăcuți cu simplul fapt că vă puteți realiza datoria. Dacă nu înțelegeți adevărul, cum vă puteți realiza datoria într-un mod care este conform standardului? De fapt, tot ce le cere Dumnezeu oamenilor se află în putința acestora; atât timp cât permiteți conștiinței voastre să-și joace rolul și o puteți urma în realizarea datoriei voastre, atunci va fi ușor să acceptați adevărul – și dacă puteți accepta adevărul, vă puteți îndeplini datoria într-un mod care este conform standardului. Trebuie să gândiți astfel: «Crezând în Dumnezeu în acești ani, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu în acești ani, am câștigat extraordinar de mult și Dumnezeu mi-a dăruit mult har și binecuvântări. Trăiesc în mâinile lui Dumnezeu, trăiesc sub stăpânirea și suveranitatea Lui, iar El mi-a dat această răsuflare, așa că ar trebui să-mi implic mintea și să mă străduiesc să-mi realizez datoria din toate puterile – asta este cheia.» Oamenii trebuie să aibă hotărâre; doar cei care au hotărâre se pot strădui cu adevărat pentru adevăr și, doar odată ce au înțeles adevărul, își pot realiza datoria adecvat, Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și aduce rușine Satanei. Dacă ai acest tip de sinceritate și nu faci planuri pentru binele tău, ci doar pentru a câștiga adevărul și a-ți realiza datoria în mod adecvat, atunci realizarea datoriei tale va deveni normală și va rămâne constantă pe tot parcursul; indiferent ce împrejurări întâlnești, vei putea stărui în realizarea datoriei tale. Indiferent cine poate veni să te inducă în eroare sau să te tulbure și indiferent dacă ești într-o stare bună sau rea, tot vei putea să-ți realizezi datoria normal. Astfel, Dumnezeu poate să fie liniștit în privința ta și Duhul Sfânt va putea să te lumineze să înțelegi adevărurile-principii, să te îndrume să pătrunzi în adevărul-realitate și, drept urmare, cu siguranță realizarea datoriei tale va fi conform standardului. Atât timp cât te consumi în mod sincer pentru Dumnezeu, îți faci datoria într-un mod realist, nu acționezi șiret și nu păcălești, vei fi acceptat ca satisfăcător de Dumnezeu. Dumnezeu scrutează mintea, gândurile, intențiile și motivațiile oamenilor. Dacă inima ta tânjește după adevăr și poți căuta adevărul, Dumnezeu te va lumina și ilumina” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). După ce am meditat la cuvântul lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea și mi-am dat seama că obținusem ceva rezultate în datoria mea recent, așa că am început să mă simt mulțumită de sine și să țin cont de trupul meu. Eram obosită după ce am fost ocupată atât de mult timp, așa că m-am gândit că ar trebui să fiu mai blândă cu mine și am început să mă relaxez și să lenevesc în datoria mea. Am adoptat o abordare lipsită de implicare și n-am reușit să aflu cum își îndeplineau ceilalți îndatoririle la timp. Deși știam că încă mai existau câteva probleme de rezolvat în lucrarea noastră, nu m-am grăbit. M-am gândit că era în regulă, atât timp cât nu ne afecta rezultatele curente. Toți au tendința să facă lucrurile de mântuială și să lenevească în ceea ce privește îndatoririle, dar, în ciuda acestui lucru, n-am verificat, mi-am făcut datoria de mântuială și eram neatentă și iresponsabilă. Cum să nu apară probleme în lucrare? Biserica îmi oferise ocazia de a practica și îmi îngăduise să fiu supraveghetoare în speranța că aș putea fi atentă și responsabilă în datoria mea, că n-aveam să să evit niciun efort în datoria mea și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Aceasta e singura cale de a progresa. Însă eu mi-am tratat datoria de parcă era locul meu de muncă și lucram pentru altcineva. Am profitat de fiecare ocazie să-mi fac mai puține griji și să contribui mai puțin. N-am avut niciun simț al grijii sau al urgenței. Nu m-am gândit niciodată cum să fac lucrurile mai bine sau să obțin cele mai bune rezultate. M-am gândit doar cum puteam să sufăr mai puțin și să nu obosesc. Nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că atitudinea mea față de îndeplinirea datoriei era greșită și că mă jucam cu Dumnezeu.

În timpul unei adunări, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu dezvăluind falși conducători, care m-a afectat profund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Întrucât conducătorii falși nu sunt la curent cu progresul lucrării și pentru că sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, asta duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită pentru a fi responsabilă cu lucrarea și care să o dirijeze, aceia care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativitate, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă acei conducători și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi dirijat lucrarea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi supravegheat-o și ar fi găsit pe cineva care înțelege acel domeniu pentru a îndruma lucrarea, atunci aceasta ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să priceapă starea lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează, deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și cu rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pricep cum progresează lucrarea bisericii și nu urmăresc sau nu supraveghează lucrurile, atunci sigur progresul lucrării bisericii va fi lent. Asta e din cauză că majoritatea oamenilor care fac îndatoriri sunt extraordinar de mârșavi, nu au un simț al poverii și sunt deseori negativi, pasivi și superficiali. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și cu capacități de lucru care să-și asume în mod concret responsabilitatea pentru lucrare, informându-se despre progresul ei în timp util și îndrumând, supraveghind, disciplinând și emondând personalul care face îndatoriri, atunci, în mod firesc, nivelul de eficiență a lucrării va fi foarte scăzut și rezultatele acesteia vor fi foarte slabe. Dacă nici măcar nu pot să vadă clar acest lucru, conducătorii și lucrătorii sunt nesăbuiți și orbi. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să investigheze prompt lucrarea, să o urmărească și să-i priceapă progresul, să analizeze ce probleme trebuie să rezolve în cazul oamenilor care fac îndatoriri și să înțeleagă care dintre acestea ar trebui rezolvate pentru a obține rezultate mai bune. Toate aceste lucruri sunt cruciale, o persoană care acționează în calitate de conducător trebuie să fie lămurită în privința lor. Pentru a-ți face bine datoria, nu trebuie să fii ca un conducător fals, care face puțină lucrare superficială și apoi crede că și-a făcut bine datoria. Conducătorii falși sunt neglijenți și nepăsători în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare fac, ei fac lucrurile de mântuială și superficial; nu fac decât să spună cuvinte pompoase, perorează doctrine și vorbe goale și fac lucrurile mecanic în lucrarea lor. În general, aceasta este starea în care conducătorii falși fac lucrare. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri rele fățișe și nu fac rău în mod intenționat, din perspectiva eficienței lucrării lor, este corect să-i caracterizăm ca fiind superficiali, lipsiți de o povară, iresponsabili și lipsiți de loialitate față de datoria lor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată. Nu era comportamentul meu același cu al unui fals lider? Eram leneșă și indulgentă cu trupul meu și nu am urmărit, nici monitorizat lucrarea, ceea ce a afectat grav progresul general și rezultatele lucrării noastre. Închipuirile mele îmi spuneau că lucrarea era făcută bine și nu erau multe probleme, dar, de fapt, erau încă numeroase probleme de rezolvat. Pentru că nu am purtat o povară și eram iresponsabilă, fusesem oarbă față de toate problemele noastre. Prin reflecție, am realizat totodată că am păstrat o perspectivă greșită. Când mi-am văzut frații și surorile proactivi și făcând progrese în îndatoririle lor, m-am gândit că toți erau foarte motivați în îndatoririle lor și nu aveau nevoie de monitorizare. Cuvântul lui Dumnezeu a revelat cu mult timp în urmă că oamenii sunt indolenți și că toate firile lor corupte sunt adânc înrădăcinate. Înainte ca oamenii să dobândească adevărul și să li se schimbe firile, ei își răsfață mereu trupul și râvnesc la comoditate, fac lucrurile de mântuială, folosesc viclenia și trucurile în îndatoririle lor, uneori acționează după propriile idei și nu practică în conformitate cu principiile. Eu nu eram o excepție. Fără judecata și mustrarea de la Dumnezeu și fără notele de reamintire și supravegherea fraților și surorilor noastre, putem lenevi cu ușurință și e probabil să apară probleme în îndatoririle noastre. Așadar, trebuie să urmăresc și să supraveghez lucrarea, precum și să descopăr și să rezolv rapid problemele și abaterile din îndatoririle noastre, pentru ca lucrarea să decurgă lin. Însă nu am înțeles natura coruptă a oamenilor și n-am văzut oamenii și lucrurile prin cuvântul lui Dumnezeu. M-am bazat pur și simplu pe propriile închipuiri, n-am verificat, nici urmărit lucrarea, n-am rezolvat problemele la timp și totuși mi-am dorit să obțin rezultate bune. Aceasta era o manifestare a unui lider fals care nu face lucrare practică. Deși nu am făcut niciun rău evident, iresponsabilitatea mea afecta și întârzia lucrarea, iar acea pierdere era ireparabilă. Când mi-am dat seama de aceste lucruri, m-am destăinuit și am avut părtășie cu frații și surorile mele despre starea mea. De asemenea, am subliniat felul în care toți și-au tratat îndatoririle superficial și n-au reușit să caute progresul în privința acestora și am căutat soluții împreună. După aceea, am fost puțin mai serioasă în datoria mea. De câte ori terminam o lucrare, meditam dacă mai exista loc de mai bine. Am verificat și cercetat adesea lucrarea și rezultatele noastre s-au mai îmbunătățit.

Curând după aceea, am întâmpinat o problemă cu producția de materiale video și liderul de echipă m-a întrebat dacă aveam vreo metodă sau soluție bună. N-am știut cum să răspund, așa că am spus: „Nu m-am gândit încă la nicio soluție bună, așa că haideți să ne mai gândim.” Însă după aceea nu am căutat cu promptitudine o rezolvare pentru problemă, căci știam că ieșirea din această dificultate nu era ceva care se putea realiza prin simpla rostire a unor cuvinte. Ar trebui să caut informații și să cercetez, iar acest lucru mi-ar lua mult timp și efort și ar trebui să încerc constant lucruri și să evaluez rezultate. E greu de spus dacă aș avea succes în cele din urmă. Dacă nu reușeam, n-ar fi tot efortul meu în zadar? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tare mi se părea a fi o sarcină obositoare. M-am gândit: „Uită de asta, lucrurile sunt bine așa cum sunt. Rezultatele lucrării noastre sunt bune pentru moment, așa că nu e nicio grabă.” Și apoi am lăsat deoparte materialul video. Însă m-am simțit puțin neliniștită. Nu era vorba că n-aveam nicio cale de rezolvare. Tot ce trebuia să fac era să investesc un pic mai mult în asta. Liderul de echipă mi-a spus apoi: „Frații și surorile au dificultăți și trebuie să le rezolvăm.” Reamintirea din partea liderului de echipă m-a făcut să reflectez: „Ca supraveghetoare, n-ar trebui să preiau conducerea în gestionarea dificultăților și rezolvarea problemelor oamenilor? Dar când văd dificultăți, le evit și n-am niciun simț al responsabilității.” M-am simțit vinovată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, când întâmpin dificultăți în lucrare, nu vreau niciodată să-mi dau silința și țin mereu cont de interesele mele trupești. Știu că acest lucru nu este în concordanță cu voia Ta. Te rog, îndrumă-mă să reflectez asupra-mi și să-mi schimb starea greșită.”

În timpul devoționalelor mele, m-am întrebat de ce țineam mereu cont de trup în datoria mea și de ce nu puteam plăti un preț pentru a face lucrare practică. Într-o zi, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», toți vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). „Trupul omului este ca șarpele: substanța trupului e să facă rău vieții omului. Atunci când trupul tău face tot ce vrea, viața ta devine o pierdere. Trupul este al Satanei. Mereu adăpostește dorințe extravagante; întotdeauna se gândește la sine și își dorește mereu tihnă și vrea să se complacă în confort, fără anxietate, sau vreun sentiment de urgență, desfătându-se în trândăvie. Dacă-l satisfaci până la un anumit punct, în cele din urmă, te va devora. Cu alte cuvinte, dacă îl satisfaci de data aceasta, data viitoare îți va cere să-l satisfaci din nou. Acesta are întotdeauna dorințe extravagante și noi cerințe și profită de faptul că îi faci pe plac trupului pentru a te face să-l prețuiești și mai mult și să trăiești în confortul acestuia – și, dacă nu vei putea să-l biruiești niciodată, în cele din urmă, te vei distruge. Dacă poți să câștigi viață înaintea lui Dumnezeu și care va fi finalul tău sunt lucruri care depind de modul în care practici răzvrătirea împotriva trupului. Dumnezeu te-a mântuit și te-a ales și te-a predestinat, dar dacă astăzi nu ești dispus să-L mulțumești, nu ești dispus să pui adevărul în practică și nu ești dispus să te răzvrătești împotriva propriului trup cu o inimă cu adevărat iubitoare de Dumnezeu, în cele din urmă te vei ruina și vei îndura astfel o suferință extremă. Dacă mereu îi faci pe plac trupului, Satana te va înghiți treptat, lăsându-te fără viață sau fără atingerea Duhului, până când va veni ziua când în tine nu va fi decât întuneric. Când vei trăi în întuneric, vei fi fost luat captiv de Satana, nu Îl vei mai avea pe Dumnezeu în inima ta, iar în acel moment Îi vei nega existența și Îl vei părăsi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut cât de periculoasă era starea mea, că trăiam după filosofia satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”. Eram deosebit de egoistă și, indiferent ce se întâmpla, am ținut mereu cont în primul rând de interesele mele trupești. Când am întâmpinat o problemă care necesita rezolvare în datoria mea, nu m-am gândit niciodată cum să aduc beneficii lucrării bisericii. Eram mereu preocupată de propriul trup și am vrut mereu să sufăr mai puțin și să plătesc un preț mai mic. De fapt, unele probleme, atât timp cât plăteam un mic preț și-mi făceam timp să studiez și să le dau de capăt, le puteam rezolva, însă pentru că mi-a păsat prea mult de trupul meu și nu eram dispusă să sufăr, am simțit că cercetarea profesională presupunea prea mult efort mental. Prin urmare, problema n-a fost niciodată rezolvată și lucrarea nu s-a îmbunătățit nicicând. Cuvântul lui Dumnezeu relevă că trupul oamenilor aparține în principal Satanei și are mereu numeroase dorințe și cerințe. Cu cât îl satisfacem mai mult, cu atât mai mare îi e dorința, iar când este un conflict între interesele noastre trupești și îndatoririle noastre, dacă râvnim mereu la confort, vom fi interesați de trup și vom lăsa deoparte lucrarea bisericii. Acest lucru satisface trupul, dar dăunează lucrării bisericii, ne facem să cădem în întuneric și ne distruge viețile. Consecințele răsfățării trupului și ale dorinței de confort sunt grave. N-am putut să văd esența trupului și am tânjit mereu după confort. Am considerat plăcerile trupești mai importante decât orice. Nu erau oare țintele și perspectivele mele aceleași cu ale necredincioșilor? Necredincioșii spun deseori „fii bun cu tine însuți”, ceea ce înseamnă nu-ți lăsa trupul să sufere și satisface-i toate dorințele și cererile. Ei trăiesc numai pentru trup, nu înțeleg deloc valoarea și sensul vieții umane și nu au o direcție și un scop drept în viață. Își petrec viețile în gol, trăind cu totul în zadar. Are vreo însemnătate să trăiești astfel? Unii oameni din biserică tânjesc mereu după plăcere trupească, nu urmăresc adevărul, își neglijează îndatoririle, joacă feste și lenevesc, ceea ce dăunează grav lucrării bisericii și, în cele din urmă, sunt demiși și alungați. Atunci m-am gândit la mine. Crezusem în Dumnezeu de ani de zile, dar perspectivele nu mi se schimbaseră deloc. Puneam mai mult preț pe interesele mele trupești decât pe adevăr. Am tânjit doar după confort și am făcut lucrurile doar de formă pentru a mă descurca în datoria mea. Dacă acest lucru continua, n-aș fi oare și eu respinsă și alungată de Dumnezeu? Când mi-am dat seama de asta, mi s-a făcut foarte frică. Nu puteam să continui să țin cont de trupul meu. Voiam să-mi fac cu seriozitate datoria și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle de bunăvoie, fără a-și calcula propriile pierderi și câștiguri. Indiferent dacă ești sau nu cineva care urmărește adevărul, trebuie să te bazezi pe conștiința și pe rațiunea ta și să depui într-adevăr efort atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să depui cu adevărat efort? Dacă ești mulțumit doar să depui un efort de formă și să înduri puțină suferință fizică, dar nu ești deloc conștiincios și nu cauți adevărurile-principii în îndeplinirea datoriei tale, atunci aceasta nu este nimic mai mult decât a fi superficial – nu înseamnă să depui cu adevărat efort. Cheia pentru a depune cu adevărat efort este să pui suflet, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să iei în considerare intențiile lui Dumnezeu, să-ți fie foarte teamă să nu te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să nu-I frângi inima lui Dumnezeu și să fii gata să înduri orice greutate pentru a-ți face bine datoria și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dacă ai această inimă iubitoare de Dumnezeu, vei fi în stare să-ți faci bine datoria. Dacă nu există teamă de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea niciun simț al poverii sau al responsabilității în îndeplinirea datoriei tale și vei fi inevitabil superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a obține rezultate reale – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți face datoria înseamnă a-ți îndeplini responsabilitatea personală, că ai fi o fiară și nu ai merita să trăiești dacă nu ți-ai face datoria și că poți avea conștiința curată și poți fi vrednic de a fi numit ființă umană doar dacă îți faci bine datoria – dacă ai acest simț al poverii când îți faci datoria – atunci vei fi în stare să faci totul cu conștiinciozitate, să cauți adevărul și să faci lucrurile conform principiilor, și să-ți faci bine datoria și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Vei fi vrednic de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine. Asta înseamnă că depui într-adevăr efort” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). „Când egoismul și uneltirile pentru profitul propriu apar în tine și îți dai seama de asta, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a soluționa problema. Primul lucru de care trebuie să fii conștient este că, în esență, să acționezi astfel este o încălcare a adevărurilor-principii, este dăunător pentru lucrarea bisericii, este un comportament egoist și josnic, nu este ceea ce oamenii cu conștiință și rațiune ar trebui să facă. Ar trebui să-ți lași deoparte interesele și egoismul și ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii – asta este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. După ce te rogi și reflectezi asupra ta, dacă într-adevăr îți dai seama că este egoist și josnic să acționezi astfel, va fi ușor să-ți lași deoparte egoismul. Când îți vei lăsa deoparte egoismul și uneltirile pentru profit, te vei simți echilibrat, vei fi împăcat, vesel și vei simți că o persoană cu conștiință și rațiune ar trebui să se gândească la lucrarea bisericii, că nu ar trebui să se concentreze pe interesele proprii, ceea ce ar fi foarte egoist, josnic și lipsit de conștiință sau rațiune. A fi altruist și capabil de a ține cont de lucrarea bisericii în acțiunile tale și a face lucrurile doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu este onorabil și integru și va aduce valoare existenței tale. Trăind astfel pe pământ, ești drept și candid, trăiești umanitatea normală și asemănarea unui om real și nu doar că ai o conștiință clară, ci ești și demn de toate lucrurile pe care ți le-a dăruit Dumnezeu. Cu cât trăiești astfel mai mult, cu atât mai echilibrat te vei simți, cu atât mai împăcat și mai vesel vei fi și cu atât mai luminos te vei simți. Astfel, nu vei fi pășit pe calea corectă a credinței în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți dobândi adevărul”). Am înțeles că pentru a-mi îndeplini bine datoria trebuie să lucrez din greu. Nu pot doar în aparență să lucrez din greu și să plătesc un preț. Ce contează cel mai mult este să port o povară în inima mea, să pun lucrarea bisericii mai presus de orice, să fac tot ce pot și să reușesc lucrurile pe care ar trebui să le fac. Numai în acest fel îmi îndeplinesc datoria și trăiesc cu aparența umanității. Deși am întâmpinat diverse dificultăți și probleme în datoria mea, prin aceste dificultăți, mi-am văzut clar starea depravată de a râvni la confort și de a ignora progresul. Mi-am dat seama de perspectivele mele greșite despre urmărire, așa că am putut să mă căiesc și să mă schimb. Acestea dificultăți și probleme sunt șanse ca eu să dobândesc adevărul și să-mi înlătur firile corupte. În același timp, m-au făcut să-mi văd neajunsurile profesionale, ca să-mi pot îmbunătăți aptitudinile profesionale și să progresez în datoria mea. Cu ajutorul acestor dificultăți, am reușit să progresez, și nu e acesta un lucru bun? După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am simțit din nou motivată. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu cu privire la problemele și dificultățile noastre, I-am căutat îndrumarea și am discutat soluții cu frații și surorile. Din adâncul inimii mele, n-am mai vrut să fiu leneșă sau delăsătoare și m-am străduit totodată să deprind aptitudini profesionale. Când am întâmpinat dificultăți și am vrut să renunț, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am lepădat de trup și am plătit practic un preț pentru a căuta o soluție. După un timp, am găsit, în sfârșit o soluție, problema a fost rezolvată rapid, iar rezultatele lucrării noastre video s-au îmbunătățit puțin comparativ cu cele anterioare. Făcându-mi datoria în acest mod, m-am simțit mult mai în siguranță. De fapt, a rezolva probleme și a face lucrare practică nu era atât de dificil și n-am suferit foarte mult. Am fost doar un pic mai conștiincioasă în datoria mea și Dumnezeu m-a îndrumat. Intrarea mea este încă foarte limitată, așa că în viitor mă voi axa pe înlăturarea firilor mele corupte în datoria mea și mi-o voi îndeplini cu toată inima pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu!