de Kristen, Italia

În octombrie 2021, am început să practic udarea nou-veniților. După o săptămână, am realizat că aveam prea multe de învățat. Trebuia să mă familiarizez cu adevăruri-principii de tot felul și să practic părtășia cu privire la adevăr, ca să le rezolv diversele probleme și dificultăți, dar aveam o înțelegere superficială despre adevăr și discuțiile nu erau atuul meu. Mi se părea o datorie foarte dificilă, în special când lidera de echipă a vrut să rezolv rapid problemele și dificultățile nou-veniților. Toți nou-veniții aveau multe probleme, deci, ca să le rezolv, trebuia să caut multe adevăruri relevante și să mă gândesc cum să am părtășie cu claritate. Ce preț trebuia să plătesc pentru asta? Toate acestea mi se păreau greu de realizat, așa că i-am spus liderei de echipă că nu aveam calibru bun și n-o puteam face bine. Lidera de echipă a avut părtășie cu mine, spunându-mi că trebuie să port o povară în datoria mea și că n-ar trebui să mă tem de suferință. Am acceptat cu reticență după ce i-am auzit părtășia, dar, în secret, nu voiam să plătesc un preț. La întruniri, am continuat să am părtășie cu nou-veniții, ca de obicei, dar, fiindcă nu le cunoșteam dificultățile, băteam câmpii în părtășia mea și nu obțineam rezultate, iar numărul nou-veniților care participau frecvent la întruniri a început să scadă. Când lidera de echipă a descoperit problema, mi-a cerut să-i ajut și să-i susțin imediat, dar eu m-am gândit: „Lucrătorii evanghelici deja au avut multă părtășie cu ei despre adevărul viziunilor referitoare la lucrarea lui Dumnezeu, însă ei tot nu vin la întruniri. Așadar, rezolv eu ceva având părtășie? În plus, acei nou-veniți nu s-au mai întrunit recent, deci părtășia cu ei categoric va dura mult, iar asta va fi epuizant.” La acest gând, le-am trimis doar mesaje, salutându-i rapid și i-am lăsat deoparte pe cei care nu au răspuns, fără să le acord atenție. Pe aceia care aveau mai multe probleme i-am pus ultimii pe lista mea de părtășie sau i-am pasat lucrătorilor evanghelici, ca să-i ajute ei. În scurt timp, câțiva nou-veniți nu s-au mai întrunit, fiindcă problemele lor rămăseseră nerezolvate de mult timp. Simțeam vinovăție și supărare când observam că nu se întruneau nou-veniții și că trebuia să plătesc un preț mai mare ca să le rezolv problemele. Dar când mă gândeam ce bătaie de cap ar fi, treceam cu vederea.

Îmi amintesc o nou-venită, fostă catolică, ce căpătase noțiuni despre arătarea întrupării lui Dumnezeu și despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă și n-a mai venit la întruniri. Indiferent cât i-am scris sau am sunat-o, m-a ignorat. După două zile, mi-a lăsat acest mesaj: „M-am născut într-o familie catolică. Sunt catolică de mică și au trecut deja 64 de ani. Cred doar în Domnul Isus, nu voi crede în Dumnezeu Atotputernic.” I-am răspuns așa: „Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus revenit. Nu poți fi mântuită și intra în Împărăția Cerurilor decât acceptând apariția și lucrarea Domnului din zilele de pe urmă.” Apoi, ea n-a răspuns. Am mai căutat-o de câteva ori, dar m-a ignorat în continuare. Așa că i-am pasat problema liderei de echipă. Pe neașteptate, mi-a trimis câteva fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, cerându-mi să caut adevărul, ca să rezolv asta. Văzând că trebuie să mă înzestrez cu multe adevăruri și să mă gândesc cum să am părtășie ca să obțin rezultate, mi s-a părut foarte epuizant. Nou-venita nu-mi răspundea și chiar dacă petreceam timp înzestrându-mă, era posibil să nu-mi asculte părtășia, așa că am dat-o deoparte și am ignorat-o. Exista o nou-venită care era zilnic foarte ocupată și nu avea niciodată timp să vină la întrunirile la care o invitam. La început, îi trimiteam zilnic cuvintele lui Dumnezeu și imnuri, dar de fiecare dată răspundea doar „Amin”, după care nu venea la întruniri. La un moment dat, am încetat să-i trimit cuvintele lui Dumnezeu. Credeam că e prea ocupată la muncă și că asta era situația ei reală și că, oricât timp aș fi investit, nu puteam rezolva acea problemă. De fapt, știam că ar trebui să aranjez ore adecvate pentru întruniri ținând cont de dificultățile ei și să găsesc fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, ca să am părtășie cu ea despre noțiunile ei și că doar așa puteam obține rezultate. Dar asta mi se părea prea complicat și obositor, deci nu voiam să plătesc acest preț. Totuși, dacă nu aveam părtășie cu ea și afla conducătoarea, m-ar fi emondat fiindcă nu făceam lucrare reală. Așa că a trebuit să mă forțez să am părtășie cu nou-venita de două ori și, când am văzut că tot nu venea la întruniri, am simțit că nu era însetată de adevăr și problema nu era lipsa efortului din partea mea. Așa că am ajuns s-o ignor. Fusesem mereu superficială în datoria mea, evitând toate greutățile. Când cunoșteam nou-veniți cu noțiuni sau greutăți reale, nu voiam să fac efortul de a mă gândi cum să le rezolv problemele și pur și simplu pasam aceste probleme liderei de echipă. După câteva luni, foarte puțini nou-veniți se mai întruneau în mod regulat. Conducătoarea m-a emondat și m-a expus după ce a descoperit această problemă. A zis că-mi făceam prea superficial datoria și că trebuia să mă schimb imediat. Așadar, m-am hotărât că mă voi răzvrăti împotriva trupului și că voi uda bine nou-veniții. Însă, confruntată cu nou-veniți cu multe probleme, tot nu am fost dispusă să plătesc un preț pentru a le rezolva problemele. În schimb, găseam o scuză și spuneam doar că nu am calibru bun și că nu eram potrivită pentru acea datorie. Văzând că am rămas superficială, nu m-am schimbat și datoria mea nu ducea nicăieri, conducătoarea m-a emondat cu asprime, spunând: „Ești prea superficială în datoria ta! Nu întrebi niciodată despre problemele nou-veniților și, chiar când afli ceva despre ele, nu faci niciun efort ca să le rezolvi. Înseamnă asta că-ți faci datoria? Doar le faci rău nou-veniților! Dacă nu te schimbi, vei fi demisă.” Fiind emondată și atenționată astfel, m-am simțit și vinovată, și speriată. Am început să reflectez asupra mea: de ce nu puteam face bine această datorie și mi se părea mereu prea grea?

Într-o zi, în devoțiunile mele spirituale, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni nu au niciun principiu atunci când își fac datoriile. Ei își urmează în mod constant propria voință și acționează nechibzuit. Nu înseamnă asta a fi superficial? Nu-L înșală ei pe Dumnezeu? V-ați gândit vreodată la consecințele unui astfel de comportament? În realizarea datoriei voastre, chiar nu arătați nicio considerație față de intențiile lui Dumnezeu și sunteți fără inimă. Sunteți ineficienți în tot ceea ce faceți, lipsiți de cea mai mică urmă de dăruire și cel mai mic efort din toată inima. Puteți obține aprobarea lui Dumnezeu în acest fel? Mulți oameni își îndeplinesc îndatoririle fără tragere de inimă și nu pot persevera. Ei nu pot îndura nici cea mai mică suferință și simt mereu că au suferit o mare pierdere, și nici nu caută adevărul pentru a rezolva dificultățile. Pot ei să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt îndeplinindu-și îndatoririle în acest fel? Este în regulă să fii superficial în orice faci? Poate fi acest lucru acceptabil pentru conștiință? Chiar și măsurat după un etalon uman, un astfel de comportament nu este conform standardului – deci s-ar putea considera că-ți realizezi datoria conform standardului? Dacă îți realizezi datoria în acest fel, nu vei dobândi niciodată adevărul. Nici măcar munca ta nu va fi conform standardului. Atunci, cum ai putea obține aprobarea lui Dumnezeu? În îndeplinirea îndatoririlor lor, mulți oameni se tem de greutăți, sunt prea leneși și râvnesc la confortul fizic. Ei nu plătesc niciodată un preț pentru a învăța abilități profesionale și nu pun suflet în a contempla adevărul din cuvintele lui Dumnezeu. Ei cred că a fi superficial în acest fel îi ferește de bătăi de cap – nu au nevoie să facă nicio cercetare sau să ceară sfatul altora, nu au nevoie să-și folosească mintea sau să depună vreun efort mental și se scutesc de foarte mult efort, nu îndură nicio suferință fizică și totuși reușesc să ducă la bun sfârșit sarcina. Dar, în cele din urmă, rezultatele nu sunt conform standardului. Dacă îi emondezi, nu sunt dispuși să cedeze și continuă să se certe, spunând: «Nu am fost leneș și nu am stat degeaba, sarcina a fost făcută – de ce mă critici? Nu cauți doar nod în papură? Mă descurc deja destul de bine realizându-mi datoria în acest fel. Cum de nu ești mulțumit?» Credeți că oamenii de acest fel mai pot face vreun progres? Ei își îndeplinesc în mod constant îndatoririle într-un mod superficial, fiind în același timp plini de scuze. Când apar probleme, refuză să lase pe oricine să-i critice. Ce fel de fire este aceasta? Nu este o fire satanică? Pot oamenii să-și îndeplinească îndatoririle conform standardului cu o astfel de fire? Îl pot mulțumi pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește bine datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). Dumnezeu expune mulți oameni fiindcă sunt prea leneși în datoria lor, sunt mereu absorbiți de confortul trupesc, nu sunt sârguincioși și se mulțumesc să pară că sunt ocupați. Nu-și pot face niciodată bine datoria în acest fel. Am realizat că nu obțineam rezultate în datoria mea nu fiindcă nu aveam calibru bun, ci, mai degrabă fiindcă eram leneșă și mă temeam să sufăr. Simțeam că udarea nou-veniților însemna că trebuia să știu multe adevăruri, să învăț să le rezolv diversele probleme și dificultăți, iar asta făcea datoria foarte dificilă, așa că o făceam superficial. Lidera de echipă a vrut să rezolv urgent problemele nou-veniților și aș fi putut, dacă m-aș fi străduit. Dar, când am văzut că asta presupunea mai mult timp și efort, am pasat problema liderei de echipă sau lucrătorilor evanghelici. Vedeam că nou-veniții nu veneau la întruniri, fiindcă aveau noțiuni sau se confruntau cu greutăți și probleme, dar rămâneam indiferentă. Nu eram receptivă când alții îmi vorbeau despre căi de rezolvare. Uneori le trimiteam nou-veniților cuvintele lui Dumnezeu sau imnuri, însă, după câteva zile, nu mai puteam ține pasul și ajungeam să-i ignor. Am văzut că eram cu adevărat leneșă, dornică de plăceri trupești și că nu eram deloc sinceră în datoria mea. Eram doar înșelătoare, fără niciun scop în biserică. Pentru Dumnezeu, eram atât de dezgustătoare și nesuferită!

Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ele atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui eforturi reale; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești și să te consumi pentru Dumnezeu, și când trebuie să plătești un preț. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo marjă de libertate, faci șiretlicuri sau ești alunecos și lenevești, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut fiind alunecos sau lenevind. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? În realitate, totuși, știe Dumnezeu ce ai făcut? El știe. De fapt, oricine interacționează cu tine o vreme îți va afla corupția și hidoșenia; doar că s-ar putea să nu o spună direct: va avea în inimă evaluarea pe care a făcut-o despre tine. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați deoarece majoritatea oamenilor le-au putut desluși esența și, astfel, i-au expus pe acei oameni pentru ceea ce erau și i-au îndepărtat din biserică. Așadar, indiferent dacă urmăresc adevărul sau nu, oamenii ar trebui să-și facă bine datoria, la capacitatea lor maximă; ar trebui să fie conduși de conștiința lor și să facă unele lucruri reale. Poate că ai neajunsuri, dar dacă poți fi eficient în îndeplinirea datoriei tale, nu vei fi eliminat. Dacă tu crezi mereu că ești în regulă, că sigur nu vei fi eliminat, dacă nu reflectezi niciodată sau nu încerci să te cunoști pe tine însuți și încă îți ignori sarcinile cuvenite și ești mereu superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu își vor pierde cu adevărat toleranța față de tine, te vor expune pentru ceea ce ești și vei fi eliminat. Atunci va fi prea târziu pentru regrete, deoarece toată lumea te va fi deslușit și îți vei fi pierdut toată demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar avea Dumnezeu încredere în tine? Dumnezeu scrutează cele mai adânci ascunzișuri ale inimii omului: El nu ar avea absolut deloc încredere într-o astfel de persoană. […] Oamenii de încredere sunt cei care au umanitate, iar oamenii care au umanitate au conștiință și rațiune, și ar trebui să le fie foarte ușor să-și realizeze bine datoria, deoarece își tratează datoria ca pe ceva ce le revine și o fac din toată inima. Oamenii fără conștiință sau rațiune sunt sortiți să-și realizeze prost datoria. Ei nu acționează responsabil, indiferent de datoria pe care o realizează. Alții trebuie mereu să-și facă griji pentru ei, să-i supravegheze și să se intereseze de lucrarea lor; dacă nu, ar putea cauza probleme în timp ce își realizează datoria și ar putea face ceva rău în timp ce lucrează la o sarcină, ceea ce ar însemna mai multă bătaie de cap decât merită. Pe scurt, oamenii ar trebui să se examineze mereu pe ei înșiși atunci când își realizează datoria: «Oare am realizat această datorie conform standardului? Am pus suflet în ea? Am fost într-o stare superficială?» Dacă ești mereu superficial, ești în pericol. Cel puțin, înseamnă că nu ai credibilitate și că oamenii nu pot avea încredere în tine. Mai grav, dacă ești mereu superficial când îți realizezi datoria și dacă Îl înșeli mereu pe Dumnezeu, atunci ești în mare pericol! Care sunt consecințele implicării fățișe în înșelătorie? Toată lumea poate vedea că faci rău cu bună știință. Trăiești în întregime conform propriilor firi corupte, iar în datoria ta nu ești decât superficial și nu practici deloc adevărul – aceasta înseamnă că ești lipsit de umanitate! Dacă acest lucru se manifestă în tine tot timpul – nu faci greșeli majore, dar le faci neîncetat pe cele minore și nu te pocăiești de la început până la sfârșit, atunci ești o persoană rea, un neîncrezător și ar trebui să fii îndepărtat – aceasta este o consecință gravă. Ești complet dezvăluit și eliminat ca neîncrezător și persoană rea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). „Felul în care ar trebui să tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important. Este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să-ți accepți pedeapsa. Este absolut firesc și justificat ca oamenii să ducă la bun sfârșit însărcinările pe care le încredințează Dumnezeu lor. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria lui viață. Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare a lui Dumnezeu. Făcând astfel, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Confruntată cu expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am putut simți dezgustul și mânia Lui față de cei care-și fac superficial datoria. Ei nu au conștiință, rațiune, integritate și demnitate și nu sunt deloc demni de încredere. Dacă rămân nepocăiți, sunt oameni răi, neîncrezători și ar trebui eliminați. Udarea nou-veniților e o slujbă importantă. Abia au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu și au nevoie de mai multă udare, pentru a prinde rădăcini pe adevărata cale, ca să nu-i captureze Satana. În plus, cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu nu fac asta foarte ușor sau fără probleme: toate se fac prin luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu și mai mulți frați și surori trebuie să plătească un preț pentru a-i uda, a-i aproviziona, a-i susține și a-i ajuta. Doar atunci pot fi ei aduși înaintea lui Dumnezeu. Ca udătoare, udarea nou-veniților era responsabilitatea mea. Mai ales când vedeam nou-veniți cu dificultăți, ar fi trebuit să simt urgența situației și să găsesc moduri în care să rezolv aceste probleme. În schimb, m-am sustras de la slujbele grele și am fost șireată. Când am văzut că nou-veniții se confruntă cu dificultăți, am ales mereu problemele ușor de rezolvat și am lăsat deoparte aspectele dificile, ignorându-le. Ba mai rău, e clar că eram șireată și iresponsabilă în datoria mea, făcând câțiva nou-veniți să nu mai participe la întruniri și chiar să se retragă, dar mă sustrăgeam de la responsabilitate spunând că nu erau însetați de adevăr sau că eu nu aveam calibru bun și nu le puteam rezolva problemele, ca să-i înșel pe alții și să găsesc scuze pentru superficialitatea mea. Nu-mi făceam eu datoria exact cum lucrează un non-credincios pentru șeful său? Înșelam, făceam lucrurile de mântuială, fără nicio conștiință morală. După toți anii mei de credință, tot încercam să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu, fără să clipesc. Eram atât de vicleană și de înșelătoare! Nu aveam deloc umanitate. În trecut, când am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, lucram din greu în fiecare zi, iar părinții mei îmi îngrădeau credința. Eram foarte stresată și chiar mă gândeam să renunț la întruniri. Dar frații și surorile au avut răbdători părtășie cu mine despre adevăr, în repetate rânduri, și au organizat adunări ținând cont de programul meu. Uneori, nu puteam participa, fiindcă aveam prea mult de lucru, așa că frații și surorile străbăteau distanțe mari cu bicicletele, ca să aibă părtășie cu mine despre cuvântul lui Dumnezeu, să mă ajute și să mă susțină. Și, încet, am aflat despre lucrarea lui Dumnezeu și am văzut că nu poți fi mântuit decât căutând adevărul. Apoi, am devenit dispusă să merg la întruniri și să fac o datorie. Biserica subliniază mereu că udarea nou-veniților presupune răbdare și multă considerație pentru dificultățile lor, că trebuie să-i ajutăm cu dragoste și să-i încurajăm să vină la întruniri, ca să poată prinde rădăcini cât mai repede pe adevărata cale. Am văzut că Dumnezeu e plin de iubire și de milă pentru noi și că El ne mântuiește în cea mai mare măsură posibilă. El e incredibil de conștiincios față de fiecare persoană care cercetează adevărata cale. Nu renunță, dacă există o speranță cât de mică. Însă eu eram atât de rece și nu aveam niciun simț al răspunderii față de nou-veniți. Nu-mi păsa deloc de intrarea lor în viață, deci problemele lor nu erau rezolvate prompt și unii dintre ei nu mai voiau să vină la întruniri. Pe baza purtării mele, oare îmi făceam eu vreun pic datoria? Făceam doar rău, încercam să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu! M-am simțit foarte vinovată când am realizat asta și m-am urât, fiindcă nu aveam deloc umanitate.

Mai târziu, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au văzut mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se dedau la plăceri trupești și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio dificultate și niciun necaz și nici cea mai mică suferință. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt fiare toți aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Cei morți, lipsiți de duh, nu sunt oare cu toții cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de mult am oferit în mijlocul vostru? Așadar, tu cum de nu ai dobândit? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este oare pentru că gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este oare pentru că ești prea prost? Dacă nu reușești să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? […] Îți dăruiesc adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot nu urmărești. Ești în continuare unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți dăruiesc viața umană reală, dar tu tot nu urmărești. Nu ești oare de același fel cu porcii și câinii? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dăruit adevărata cale și totuși, tu nu ai câștigat-o, rămâi cu mâna goală. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și al desfrâului și nu urmărești niciun scop, așadar, nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Îndrăznești să stai înaintea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost dăruită, dar dacă poți sau nu să o câștigi în cele din urmă depinde de ceea ce urmărești tu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Citind cuvintele dojenitoare ale lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată și mi-am făcut reproșuri. Ca să ne curețe și să ne transforme firile corupte, ca să ne dea o șansă la mântuire, Dumnezeu ne-a aprovizionat stăruitor cu multe adevăruri și a avut părtășie în detaliu despre toate aspectele adevărului, de teamă că nu-l vom înțelege. Dumnezeu a consumat atât de mult din sângele inimii Sale pentru noi. Oricine are umanitate ar trebui să se străduiască să caute adevărul și să fie loial datoriei sale. Dar eu nu aveam deloc conștiință. Nu căutam deloc adevărul, doar mă dedam la confortul trupesc și încă trăiam doar după filosofii satanice, precum: „Trăiește-ți viața pe pilot automat” și „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți.” Am luat aceste filosofii satanice drept cuvinte înțelepte conform cărora să trăiesc, considerând că trebuie să ne tratăm bine pe noi înșine, în cele câteva decenii ale noastre pe pământ și să nu ne suprasolicităm și că trebuia să ne facem viețile lipsite de griji și fericite. Eu îmi făceam datoria cu condiția să nu sufăr vreun disconfort trupesc sau epuizare. Făceam orice era mai simplu. Oricând trebuia să-mi storc creierii cu privire la ceva, începeam să mă împotrivesc și fugeam, fie pasându-i altcuiva problema, fie abandonând-o și ignorând-o. Nu-mi luam deloc în serios datoria, așa că problemele unor nou-veniți nu erau rezolvate, iar ei nu mai veneau la întruniri. Abia atunci am văzut că acele filosofii satanice mă făcuseră tot mai depravată. Mă dedam la confort întreaga zi și nu urmăream deloc adevărul, îmi băteam joc de datoria mea și nu eram câtuși de puțin preocupată de ea. Nu eram dispusă să învăț și eram incompetentă, nu câștigam adevărurile pe care trebuia să le câștig și nu-mi îndeplineam responsabilitățile. Nu eram eu un om de nimic? Chiar am simțit că a mă deda la confortul trupesc îmi făcea rău și-mi distrugea șansa la mântuire. Dificultățile dintr-o datorie sunt, de fapt, o ocazie bună de a te baza pe Dumnezeu și a căuta adevărul. Dificultățile care m-au forțat să caut adevărul și să învăț să urmez principiile în datoria mea au fost piste bune prin care să caut adevărul și intrarea în viață. Dar tratam aceste lucruri ca pe o bătaie de cap, o povară ce trebuia ignorată. Realizând asta, am regretat enorm felul cum îmi menajasem trupul și cum pierdusem așa de multe ocazii bune de a înțelege adevărul. Nu mai voiam să fac lucrurile de mântuială. Trebuia să mă răzvrătesc împotriva trupului și să pun suflet în datorie.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care dă în vileag conducătorii falși, care m-a făcut să înțeleg mai bine consecințele superficialității mele în datorie. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Există o sarcină care poate fi finalizată de o persoană într-o lună. Dacă realizarea acestei sarcini durează șase luni, costurile pentru celelalte cinci luni nu reprezintă o pierdere? Să vă dau un exemplu despre predicarea Evangheliei. Să spunem că o persoană este dispusă să cerceteze adevărata cale și, probabil, ar putea fi convinsă în doar o lună, după care acea persoană s-ar alătura bisericii și ar continua să primească udare și hrană spirituală, iar după șase luni ar putea stabili o bază. Însă, dacă atitudinea persoanei care predică Evanghelia față de această chestiune este una de desconsiderare și de superficialitate, dacă, la rândul lor, conducătorii și lucrătorii își ignoră și ei responsabilitățile și durează o jumătate de an pentru a convinge persoana respectivă, nu va fi această jumătate de an o pierdere pentru viața acesteia? Dacă se confruntă cu marile dezastre și încă nu a stabilit o bază pe adevărata cale, va fi în pericol. Nu înseamnă asta că acei oameni au dezamăgit persoana respectivă? O astfel de pierdere nu poate fi măsurată cu bani sau cu lucruri materiale. Dacă înțelegerea adevărului de către acea persoană este ținută pe loc jumătate de an și, pentru ea, stabilirea unei fundații și începerea îndeplinirii datoriei sunt întârziate cu jumătate de an, cine își va asuma responsabilitatea pentru asta? Își pot permite conducătorii și lucrătorii să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru? Nimeni nu-și poate permite să-și asume responsabilitatea de a ține pe loc viața cuiva” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt rușinată și cuprinsă de remușcări. Eram exact ca un conducător fals care nu a făcut lucrare reală, eram neglijentă în datorie și iresponsabilă, determinând nou-veniții să nu se mai întrunească și pe unii, chiar să abandoneze credința, fiindcă nu li se rezolvau problemele. Oare udarea nou-veniților în acest fel nu doar le dăuna? Chiar dacă unii n-au abandonat credința, viețile lor au suferit pierderi, fiindcă și-au păstrat noțiunile și nu s-au întrunit multă vreme. Acelea sunt pierderi pe care nu le pot compensa. Dacă nu mi-ar fi păsat atât de mult de trupul meu, aș fi fost capabilă să plătesc un preț și aș fi luat în serios problemele fiecărui nou-venit, poate că unii dintre ei ar fi putut să înțeleagă adevărul și să prindă rădăcini în adevărata cale mai devreme, să trăiască o viață bisericească, să îndeplinească o datorie, să pregătească fapte bune mai devreme și lucrurile nu ar fi sfârșit așa. Dar atunci, deja era prea târziu pentru cuvinte. M-am simțit foarte supărată și vinovată și incredibil de îndatorată lui Dumnezeu. Asta era o fărădelege, o pată pe care o lăsasem pe datoria mea! M-au cuprins regretele, dar și teama. Simțeam că provocasem probleme uriașe. În lacrimi, m-am rugat: „Dumnezeule, mereu mă dedau la confort și sunt superficială în datoria mea, lucru care Te dezgustă. Vreau să mă căiesc față de Tine. Te rog, scrutează-mi inima. Dacă voi continua să fiu superficială, Te rog să mă cerți și să mă disciplinezi!”

Apoi, am făcut o listă cu nou-veniții care erau negativi, slabi și nu veneau la întruniri și am căutat cuvintele relevante ale lui Dumnezeu, ca să le rezolv problemele. Le-am întrebat despre principii și abordări și pe surorile care se pricepeau la udare. Mai târziu, am căutat-o pe nou-venita cu noțiuni religioase, care nu venea la întruniri. I-am trimis mai multe mesaje, dar n-a răspuns la niciunul. M-am simțit cam descurajată și m-am gândit că ar trebui să renunț la asta. Oricum, ea era cea care nu mai răspunsese, măcar asta era adevărat. Apoi, i-am trimis un mesaj și nou-venitei care lucra mult și când am văzut că mi-a respins invitația la întrunire, n-am mai vrut să plătesc niciun preț pentru a o susține. În acel moment, m-am gândit la rugăciunea mea către Dumnezeu, precum și la aceste cuvinte ale Lui: „Când îți realizezi datoria, tu faci, de fapt, ceea ce se cuvine să faci. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum poți să aplici această atitudine vieții de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii superficial, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau vrei să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva nu sunt devotat procedând astfel? Nu cumva nu reușesc să mă ridic la nivelul însărcinării pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să știi că ești mereu superficial în datoria ta, că nu ești devotat și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «La momentul respectiv, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că fusesem cu adevărat superficial, că nu-mi îndeplinisem responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai tratat-o ca pe o slujbă în plus, ai făcut doar un efort formal și nu ai pus suflet în ea. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te certe. Doar dacă ai o astfel de hotărâre în realizarea datoriei tale te poți pocăi cu adevărat. Te vei fi schimbat numai atunci când conștiința ta este curată și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului poate exista o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să văd că nu e greu să-ți faci bine datoria, că trebuie să fim onești, să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu și să facem tot posibilul să îndeplinim ce știm, ce putem, nu să folosim artificii sau să fim superficiali și că avem nevoie de această atitudine pentru a ne face bine datoria. Așa că m-am hotărât ca de data asta, să nu-L mai dezamăgesc pe Dumnezeu. Chiar dacă acei nou-veniți n-ar mai fi venit la întruniri după ajutorul și susținerea mea, eu tot mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea și nu aș fi avut regrete.

Am mers să discut cu altă soră pentru a căuta o cale de practicare și am căutat-o și pe nou-venita cu noțiuni religioase, pentru părtășie. I-am vorbit sincer despre propriile mele experiențe legate de credință. Spre mirarea mea, mi-a răspuns la mesaje. De fapt, chiar îi plăceau întrunirile, dar avea câteva noțiuni și nedumeriri nerezolvate. M-au impresionat cuvintele din inimă ale acestei nou-venite și am avut părtășie cu privire la noțiunile ei. La final, a acceptat să participe la întruniri și, în scurt timp, a preluat o datorie. Am avut un sentiment de nedescris când am văzut cum lucrurile s-au sfârșit așa. Am simțit și bucurie, și remușcare. Fără luminarea și iluminarea cuvintelor lui Dumnezeu, care mi-au permis să mă cunosc și mi-au schimbat atitudinea față de datoria mea, aș mai fi comis o fărădelege. După asta, am căutat-o din nou pe nou-venita care lucra mult. Înainte, insistasem mereu să participe la întruniri, fără să-i iau în calcul dificultățile. De data asta, am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ca s-o ajut pe baza situației ei reale, și am modificat orele întrunirilor în mod corespunzător. Când nu avea timp pentru o întrunire, citeam cu ea cuvintele lui Dumnezeu când avea timp și aveam, cu răbdare, părtășie cu ea. Atunci, a devenit dispusă să-și deschidă sufletul față de mine și să discute despre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citise. De asemenea, mi-a zis fericită că, indiferent de situație, nu ar renunța pur și simplu la întruniri sau la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. După asta, n-a mai ratat nicio întrunire și indiferent cât de ocupată era, își făcea timp să reflecteze la cuvintele lui Dumnezeu. Cu acest tip de susținere și ajutor pentru nou-veniți, unii dintre ei au devenit dornici să participe din nou la întruniri. După ce mi-am corectat atitudinea, m-am bazat pe Dumnezeu și am făcut un efort real, am obținut rezultate mai bune în datoria mea.

Înainte, eram mereu alunecoasă și superficială în datoria mea. Deși nu sufeream fizic, aveam mereu dificultăți în viață. Nu puteam primi îndrumarea lui Dumnezeu, realizam tot mai puțin în datoria mea și mă temeam mereu că Dumnezeu mă va abandona și mă va elimina. Eram foarte deprimată și sufeream. Când am pus suflet în datoria mea, am putut simți prezența și îndrumarea lui Dumnezeu. Am făcut și progrese în datoria mea și am început să simt liniște și stabilitate. Am experimentat cu adevărat cât de importantă e atitudinea față de datorie. Când te confrunți cu dificultăți, doar plătind un preț real și ținând cont de intenția lui Dumnezeu putem să obținem luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt și să ne facem datoria în mod eficient.