de Xinche, Coreea de Sud

Acum ceva vreme, sora care verifica filmările a menționat că acelea făcute recent de mine nu aveau o calitate grozavă și că găsise multe probleme la ele. A spus că dacă aș fi fost mai atentă când făceam filmări, aș fi putut detecta unele din ele și n-ar mai fi trebuit reparate ulterior. Mi-a spus să fiu mai atentă, când îmi făceam datoria. Am aprobat, dar m-am gândit: „Nu eram sigură dacă sunt probleme substanțiale sau nu. Dacă-mi cheltuiam timpul și energia reparând câteva greșeli minuscule? Ar fi foarte neproductiv. Abilitățile mele deja lasă de dorit; acum, ca să rezolv aceste probleme, va trebui să mă documentez și nu-s sigură că le voi da de cap, deci de ce să încerc? În plus, mai am multe filmări de făcut, când mai am timp să repar perfect toate problemele alea? Voi sunteți pricepute și observați mai bine decât mine problemele, n-aș putea să le rezolv eu, când le găsiți voi? Nu e mare lucru.” Și uite-așa, am ignorat atenționările surorii mele. Ulterior, oricând am avut o problemă de care nu eram sigură, n-am vrut să cheltuiesc timp sau energie gândindu-mă la ea sau căutând principiile. Le lăsam mereu să le rezolve verificatoarea. Uneori, mă simțeam cam stânjenită: „Oare sunt superficială, făcându-mi datoria așa?” Dar îmi reprimam rapid mustrările de conștiință cu scuze: „Fac asta ca să nu stea lucrarea pe loc. Dacă abilitățile mele lasă de dorit, atunci îi las pe alții să se uite. Nu vreau să mă mocăi și să-mi pierd orbește vremea cu problemele astea.” După asta, verificatoarea mi-a mai spus, uneori, că filmările mele erau nefinisate și că aveau multe probleme. Auzind asta, aprobam, dar nu vorbeam serios. În sinea mea, nu acceptasem critica.

Abia când lidera grupului a spus, explicit: „Au fost prea multe probleme cu filmările tale, nu repari ce clar ai putea să repari, doar îi pasezi munca surorii care le verifică. Îți faci datoria cu neglijență și superficialitate. În general, nu lua mult verificarea unei filmări, dar fiindcă lucrarea ta a fost nefinisată, iar tu nu rezolvi nici problemele foarte evidente, durează dublu, sau chiar mai mult, să ți se verifice filmările. Nu crezi că asta e o tulburare?” Lidera grupului a avut și această părtășie: „Ca să faci bine o slujbă, trebuie să fii atent și meticulos și să-ți dai silința, cât îți faci datoria. Dacă toți sunt iresponsabili și pasează altora toate problemele, asta va pune presiune pe ei și va și întârzia progresul lucrării.” Inițial, am încercat iar să-mi găsesc scuze, dar în sinea mea, am realizat că observația liderei de grup era un lucru permis de Dumnezeu. M-am gândit cum mă atenționase în mod repetat sora ce verifica filmările, dar niciodată n-o luasem în serios. Atitudinea mea neglijentă chiar era problematică.

Ulterior, am citit un eseu-mărturie și m-au răscolit câteva citate din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce înseamnă să-ți fie lehamite de adevăr? Atunci când se confruntă cu orice are legătură cu lucrurile pozitive, adevărul, ceea ce Dumnezeu cere și voia lui Dumnezeu, oamenii sunt neinteresați; uneori, au o aversiune față de aceste lucruri, uneori sunt rezervați față de ele, uneori au o atitudine de ireverență și indiferență și le tratează ca neimportante, și sunt nesinceri și superficiali în ceea ce le privește sau nu își asumă nicio responsabilitate pentru ele” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”). „Dumnezeu nu urăște calibrul slab al oamenilor, El nu urăște nesăbuința lor și nu urăște faptul că au firi corupte. Ce anume detestă Dumnezeu cel mai mult la oameni? Când acestora le este lehamite de adevăr. Dacă îți este lehamite de adevăr, atunci numai din cauza asta, Dumnezeu nu va găsi niciodată încântare în tine. Asta este scris în piatră. Dacă îți este lehamite de adevăr, dacă nu iubești adevărul, dacă atitudinea ta față de adevăr este nepăsătoare, disprețuitoare și mândră sau chiar scârbită, potrivnică și respingătoare ‒ dacă ai aceste comportamente, atunci Dumnezeu te disprețuiește cu totul și ești ca înecat, departe de mântuire. Dacă, în inima ta, chiar iubești adevărul, însă ai un calibru oarecum slab și ești lipsit de perspicacitate și puțin nesăbuit; dacă uneori faci greșeli, dar nu intenționezi să faci rău și ai făcut pur și simplu câteva lucruri nesăbuite; dacă în inima ta ești dispus să auzi părtășia lui Dumnezeu despre adevăr și tânjești după adevăr; dacă atitudinea pe care o ai în tratarea adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu este una de sinceritate și dor, iar tu poți să venerezi și să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu, asta este suficient. Lui Dumnezeu Îi plac astfel de oameni. Chiar dacă s-ar putea să fii un pic nesăbuit uneori, Dumnezeu tot te place. Dumnezeu îți iubește inima, care tânjește după adevăr și El iubește atitudinea ta sinceră față de adevăr. Deci, Dumnezeu are milă de tine și te favorizează întotdeauna. El nu ia în considerare calibrul tău slab sau nesăbuința ta, și nici fărădelegile tale. Deoarece atitudinea ta față de adevăr este sinceră și pasionată, iar inima ta este cinstită, atunci, întrucât inima și atitudinea ta sunt lucrurile pe care Dumnezeu pune preț, El va fi mereu milos față de tine, iar Duhul Sfânt va lucra asupra ta și vei avea speranța mântuirii. Pe de altă parte, dacă ai inima împietrită sau ești indulgent cu tine însuți, dacă îți este lehamite de adevăr, nu iei în seamă niciodată cuvintele lui Dumnezeu și tot ceea ce implică adevărul și ești potrivnic și disprețuitor din adâncul inimii tale, atunci care este atitudinea lui Dumnezeu față de tine? Dezgust, repulsie și mânie veșnică” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Când am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles de ce, în principiu, recunoșteam că eram neatentă și neglijentă în datorie, dar n-o luam niciodată în serios. Se pare că-mi era lehamite de adevăr și aveam o fire intransigentă. Sora mea mă atenționase insistent că filmările mele erau nefinisate și că trebuia să fiu mai atentă. Ăsta era un lucru bun, ea mă ajuta. Recunoșteam ce spunea, dar nu luam în serios. Ba chiar îmi găseam mereu scuze, în minte. Atitudinea mea ireverențioasă arăta că-mi era lehamite de adevăr, iar asta era odios pentru Dumnezeu. Dacă tratam mereu oamenii și lucrurile din jur atât de ireverențios și disprețuitor, atunci, oricât ar fi încercat cineva să mă atenționeze sau să mă ajute, nu progresam și nu câștigam nimic din asta. Cuvintele Lui sunt foarte clare. Ignoranța, calibrul rău și firile corupte nu sunt boli mortale, dar dacă ai o inimă intransigentă, ți-e lehamite de adevăr, tratezi mereu situațiile rânduite de Dumnezeu cu o atitudine de ireverență și împotrivire și nu cauți adevărul sau înveți lecții, nu ai cum să atingi adevărul sau să fii mântuit de El. Dacă nu mă căiam și nu mă schimbam, nu numai că mi-aș fi făcut prost datoria, dar în final, aș fi fost alungată de către El. Abia când am realizat aceste lucruri m-am speriat. Nu mai puteam folosi această atitudine neglijentă în datorie. Trebuia să-mi fac rapid o introspecție și să mă căiesc față de Dumnezeu. În acele zile, m-am rugat adesea lui Dumnezeu, rugându-L să mă lumineze și să mă ajute să mă cunosc. În plus, în mod conștient, mâncam și beam cuvintele Lui despre acest subiect.

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. „Adevărul e că nu este foarte greu să-ți faci bine datoria. Este doar o chestiune de a avea conștiință și rațiune, de a fi drept și sârguincios. Sunt mulți necredincioși care lucrează cu seriozitate și au, drept rezultat, succes. Ei nu știu nimic despre principiile adevărului, prin urmare, cum de se descurcă atât de bine? Acest lucru se datorează faptului că sunt chibzuiți și sârguincioși, astfel încât pot să lucreze cu seriozitate, să fie meticuloși și să facă lucrurile cu ușurință. Niciuna dintre îndatoririle casei lui Dumnezeu nu este foarte dificilă. Atât timp cât îți pui toată inima în asta și faci tot posibilul, poți să faci o treabă bună. Dacă nu ești drept și nu ești sârguincios în nimic din ceea ce faci, dacă încerci mereu să nu te deranjezi, dacă ești mereu superficial și faci totul de mântuială, dacă nu-ți îndeplinești bine datoria, încurci lucrurile și, drept rezultat, dăunezi casei lui Dumnezeu, asta înseamnă că faci rău și va deveni o fărădelege care Îl dezgustă pe Dumnezeu. În momentele cheie ale răspândirii Evangheliei, dacă nu obții rezultate bune în datoria ta și nu joci un rol pozitiv sau dacă provoci perturbări și tulburări, firește că Îl vei dezgusta pe Dumnezeu și vei fi alungat și-ți vei rata șansa la mântuire. Acesta va fi un regret etern al tău! Singura ta șansă la mântuire este ca Dumnezeu să te preamărească pentru că-ți îndeplinești datoria. Dacă ești iresponsabil, nu o iei în serios și o faci de mântuială, aceasta este atitudinea cu care tratezi adevărul și pe Dumnezeu. Dacă nu ești câtuși de puțin sincer sau ascultător, cum poți obține mântuirea lui Dumnezeu? Timpul este atât de prețios acum; fiecare zi și fiecare secundă sunt cruciale. Dacă nu urmărești adevărul, dacă nu te concentrezi pe intrarea în viață și dacă faci lucrurile de mântuială și Îl înșeli pe Dumnezeu în datoria ta, acest lucru este într-adevăr lipsit de rațiune și periculos! De îndată ce Îl dezguști pe Dumnezeu și ești alungat, Duhul Sfânt nu va mai lucra asupra ta și nu va mai exista cale de întoarcere” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Ce fel de persoană mântuiește Dumnezeu? Ai putea spune că pe toți cei care au conștiință și rațiune și pot accepta adevărul, pentru că numai cei care au conștiință și rațiune sunt capabili să accepte și să iubească adevărul și, atât timp cât înțeleg adevărul, îl pot practica. Acei oameni inconștienți și iraționali sunt cei cărora le lipsește umanitatea; în limbaj popular, spunem că le lipsește virtutea. Care este natura lipsei de virtute? Este o natură lipsită de umanitate, nevrednică de a fi numită umană. După cum se spune, îți poate lipsi orice, în afară de virtute; fără aceasta, ești terminat și nu mai ești om. Priviți-i pe acei demoni și regi diavoli care fac tot posibilul să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să le facă rău aleșilor Săi. Oare nu le lipsește virtutea? Ba da; le lipsește cu adevărat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Deși mai văzusem aceste fragmente din cuvântul Lui, nu le folosisem serios niciodată ca să reflectez asupra mea. Citindu-le din nou, am fost foarte răscolită. Da, Dumnezeu nu cere mult de la mine și nu mă testează peste puterile mele, El nu se așteaptă să fac filmări absolut perfecte, ci doar să fiu atentă, meticuloasă și să-mi dau toată silința. Deși am abilități limitate și există probleme care-mi scapă, dacă-mi dau toată silința, îmi voi fi îndeplinit responsabilitatea. Dar eu ce făceam? Existau unele probleme pe care clar le-aș fi putut detecta. Trebuia doar să mă gândesc bine și să petrec puțin timp reparându-le, dar nu voiam să fac efortul. Ca să nu-mi bat eu capul, pasam altora lucrarea. Astfel, nu trebuia să sufăr sau să fiu tulburată și tot terminam lucrarea. Eram prea pricepută la a fi superficială și a mă fofila. Din afară, părea că eu făcusem un număr de filmări și lucrarea era eficientă, dar în realitate, ceilalți depuseseră efortul pentru a rezolva problemele. Eu doar trândăveam. Chiar eram genul de om descris de Dumnezeu, fără virtute și umanitate. Nominal, eu făcusem filmările, dar în realitate, nu știam cât timp îi obligasem pe ceilalți să lucreze la ele. Ar trebui să dureze doar o oră să verifici o filmare, dar celorlalți le lua dublu sau mai mult să verifice filmările mele. Ceilalți erau deja ocupați cu propriile datorii, când am mai adăugat și eu atât de multe lucrări și am încetinit progresul întregii lucrări. Practic, le făceam rău celorlalți, ca să beneficiez eu. Sora mea îmi tot reamintise să-mi iau mai în serios datoria și să am mai multă grijă, dar eu n-o băgam în seamă, ba chiar îmi găseam scuze pentru superficialitatea mea. Ziceam că o fac de dragul productivității și eficienței lucrării. Chiar eram foarte iresponsabilă! Da, erau niște probleme pe care nu eram destul de pricepută să le rezolv, dar aș fi putut să le discut cu frații și surorile și să rezolv astfel parte din ele. Atunci, n-aș mai fi pasat altora toate problemele mele. Dar nu eram dispusă să plătesc nici măcar acest preț, chiar nu aveam umanitate! Atunci, am mai citit niște cuvinte: „Indiferent ce lucrare fac unii oameni sau ce datorie realizează, sunt incapabili să reușească, este prea mult pentru ei, sunt incapabili să îndeplinească oricare dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească. Nu sunt gunoaie? Mai merită să fie numiți oameni? Cu excepția neghiobilor, a celor cu deficiențe mintale și a celor care suferă de handicapuri fizice, există cineva în viață care nu trebuie să-și îndeplinească îndatoririle și să-și îndeplinească responsabilitățile? Însă acest tip de persoană este mereu uneltitoare și joacă murdar și nu dorește să-și îndeplinească responsabilitățile; implicația acestui lucru este că nu doresc să se comporte precum o persoană adecvată. Dumnezeu le-a dat calibru și daruri, El le-a dat posibilitatea de a fi o ființă umană și, totuși, ei nu se pot folosi de asta în a-și îndeplini îndatoririle. Nu fac nimic, dar sunt dornici să se bucure de toate. O astfel de persoană poate fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare le este dată – indiferent dacă este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – ei sunt întotdeauna neglijenți și superficiali, întotdeauna leneși și înșelători. Când apar probleme, încearcă să paseze altor oameni responsabilitatea pentru acestea; nu își asumă nicio responsabilitate, dorind să-și continue viața de paraziți. Nu sunt gunoaie inutile? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a supraviețui? Odată ce o persoană a crescut, trebuie să se îngrijească de ea însăși. Părinții acesteia și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ei ar fi dispuși s-o susțină, ea ar fi neliniștită în această privință și s-ar cuveni să poată recunoaște: «Părinții mei și-au terminat treaba de a crește copii. Sunt un adult și sunt întreg la trup – ar trebui să pot trăi independent.» Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni s-o aibă un adult? Dacă cineva are cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să cerșească de la părinți; i-ar fi frică de râsul altora, de a se face de rușine. Prin urmare, un trântor are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea răsplată fără muncă, nu vrea să-și asume responsabilitatea, caută o cină gratis, vrea trei mese bune pe zi – și pe cineva care să-l slugărească și ca mâncarea să-i fie delicioasă – fără să presteze nicio muncă. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Iar oamenii care sunt paraziți, au ei conștiință și rațiune? Au ei demnitate și integritate? Categoric nu; Sunt cu toții niște umpluturi bune de nimic, fiare lipsite de conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este apt să rămână în casa lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Când am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-au luat foc obrajii. În viață, fiecare om are responsabilități, o datorie de îndeplinit. Dacă nu ne putem îndeplini nici propriile responsabilități, atunci nu suntem buni de nimic, suntem inutili. Nu eram eu chiar așa? Eu eram responsabilă cu realizarea filmărilor și ar fi trebuit să mă străduiesc să le fac bine. Asta era responsabilitatea mea. Nu puteam să fac asta neglijent, doar fiindcă le verifica cineva. Făcând asta, eram superficială, mă fofilam, încercam să mă sustrag de la responsabilități și căutam scuze ca să pasez altora responsabilitățile. M-am întrebat: „Am pasat altora aceste responsabilități, deci ce rol îndeplinesc eu, de fapt? Calibrul meu a fost mereu mediu și abilitățile mele sunt limitate. Dacă nu lucrez mult și nu vreau să plătesc un preț, cum pot să-mi fac bine datoria?” În toți anii în care crezusem în El, mă bucurasem de atâta har de la El. Acum, nici măcar nu-ndeplineam cum trebuie îndatoririle de care eram capabilă, chiar nu aveam nici conștiință, nici rațiune, îmi lipsea complet umanitatea! Oamenii care au umanitate, care au caracter, știu că trebuie să respecte voia lui Dumnezeu, să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-I răsplătească dragostea. Chiar dacă nu înțeleg multe despre adevăr și nu pot face lucrări grozave, pot măcar să-și ducă la capăt obligațiile și să-și îndeplinească cinstit funcția adecvată de creația a lui Dumnezeu. Dar ca să nu-mi bat capul, eu am fost superficială în datorie. Evident, lucrarea nu era foarte dificilă, dar tot profitam de orice ocazie ca să mă fofilez. Chiar eram o persoană alunecoasă, fără demnitate și integritate. Reflectând la asta, am avut remușcări și n-am mai vrut să fiu superficială. Îmi doream doar să-mi fac atentă datoria și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Atunci, am citit din cuvintele Lui. „Există unii oameni care nu sunt dispuși să sufere deloc în îndatoririle lor, care se plâng mereu de fiecare dată când întâmpină o problemă și refuză să plătească un preț. Ce fel de atitudine este asta? Este una superficială. Care este rezultatul îndeplinirii datoriei tale în mod superficial și tratarea ei cu ușurință? Este slaba îndeplinire a datoriei tale, deși ești capabil să o îndeplinești cum se cuvine – performanța ta nu se va ridica la nivelul standard, iar Dumnezeu nu va fi mulțumit de atitudinea ta față de datoria pe care o ai. Dacă ai fi putut să te rogi lui Dumnezeu, să cauți adevărul și să-ți pui toată inima și mintea în acest lucru, dacă ai fi putut să fii capabil de o astfel de cooperare, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât toate lucrurile să se așeze atunci când le-ai fi făcut, iar rezultatele ar fi fost bune. Nu este nevoie să exerciți multă forță; când nu cruți niciun efort pentru a coopera, Dumnezeu va fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești viclean și perfid, dacă ești indiferent față de datoria ta și rătăcești mereu, atunci Dumnezeu nu va acționa; vei pierde această oportunitate și Dumnezeu va spune: «Nu ești suficient de bun; ești inutil. Du-te la o parte. Îți place să fii viclean și perfid, nu-i așa? Îți place să fii leneș și s-o lași mai moale, nu-i așa? Ei bine, atunci, las-o mai moale pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: este aceasta o pierdere sau o victorie? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Când apăreau probleme în timp ce făceam filmările și-aveam incertitudini cu privire la ele, dacă aș fi fost atentă și aș fi plătit un preț, dacă m-aș fi rugat și aș fi căutat, Dumnezeu m-ar fi luminat și m-ar fi îndrumat să înțeleg esența problemei. Atunci, aș fi făcut progrese în datorie și aș fi putut să-mi compensez lipsurile. Aș fi avut câștiguri și progrese și în aptitudini, și în intrarea în viață. M-am gândit cum, când aveam o problemă, încercam s-o pasez altora. În final, ei aveau să câștige ceva din asta, prin căutare și reflecție, aveau să-și facă tot mai bine îndatoririle și să facă progrese în viață, în timp ce eu doar finalizam sarcini, fără să câștig nimic. Nu eram eu absolut nesăbuită? În final, eu am pierdut. În plus, Dumnezeu e scârbit de felul cum care mi-am tratat datoria și-l urăște, deci nu m-ar lumina și ilumina. Din cauza asta, eram oarbă și nu puteam rezolva nicio problemă. Dacă nu mă căiam, nu numai că nu mi se schimba deloc firea vieții, dar nici nu făceam progrese în datoria mea. Dacă nu mi-ar fi verificat nimeni lucrarea și aș fi făcut-o slab până la capăt, n-aș fi fost eu un om de nimic? Gândindu-mă la asta, am înțeles că fiind superficială și fofilându-mă, nu numai că-L înșelam pe Dumnezeu și întârziam lucrarea bisericii, dar mă și mințeam și mă autodistrugeam. Acest gând m-a întristat foarte mult, am vrut doar să-mi fac atentă datoria, să-mi îndeplinesc responsabilitățiile în viitor și să nu mai caut scuze să mă fofilez sau să acționez superficial. Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Când oamenii au o fire coruptă, ei sunt adesea superficiali și nepăsători când își îndeplinesc datoria. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme posibile. Ca oamenii să-și îndeplinească datoria cum se cuvine, ei trebuie să se ocupe mai întâi de problema superficialității și a nepăsării. Câtă vreme au o astfel de atitudine superficială și nepăsătoare, ei nu vor fi capabili să-și îndeplinească datoria cum se cuvine, ceea ce înseamnă că este extrem de important să se rezolve problema superficialității și a nepăsării. Așadar, cum ar trebui ei să practice? Mai întâi, ei trebuie să rezolve problema stării lor de spirit; trebuie să-și abordeze datoria corect și să facă lucrurile cu seriozitate și cu un simț al răspunderii, fără să fie înșelători sau superficiali. Datoria unui om este îndeplinită pentru Dumnezeu, nu pentru o anumită persoană; dacă oamenii sunt capabili să accepte examinarea minuțioasă a lui Dumnezeu, vor avea starea de spirit corectă. În plus, după ce fac ceva, oamenii trebuie să examineze acel lucru și să reflecteze asupra lui, iar dacă au vreo îndoială în inima lor și, după o inspecție detaliată, descoperă că există cu adevărat o problemă, atunci trebuie să facă schimbări; odată ce sunt făcute aceste schimbări, ei nu vor mai avea îndoieli în inima lor. Când oamenii au îndoieli, asta dovedește că există o problemă, iar ei trebuie să examineze sârguincios ceea ce au făcut, mai ales în stadiile esențiale. Aceasta este o atitudine responsabilă față de îndeplinirea datoriei. Când un om poate fi serios, să-și asume responsabilitatea și să-și dedice toată inima și forța, lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Uneori ai starea de spirit greșită și nu poți găsi sau descoperi o greșeală care este limpede ca lumina zilei. Dacă ai avea starea de spirit corectă, atunci, cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, ai fi capabil să identifici problema. Dacă Duhul Sfânt te-ar îndruma și ți-ar oferi o conștientizare, permițându-ți să simți claritate în inimă și să știi în ce constă eroarea, atunci ai fi capabil să corectezi abaterea și să te lupți pentru adevăr. Dacă te-ai afla în starea de spirit greșită, ai fi absent și nepăsător, ai fi capabil să observi greșeala? Nu ai fi. Ce vedem din acest lucru? Asta arată că, pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, este foarte important ca oamenii să coopereze; stările lor de spirit sunt foarte importante și ținta gândurilor și intențiilor acestora este foarte importantă. Dumnezeu cercetează și poate să vadă în ce stare de spirit sunt oamenii în timp ce își îndeplinesc datoria și câtă energie consumă. Este crucial ca oamenii să își pună toată inima și puterea în ceea ce fac. Cooperarea este o componentă crucială. Oamenii vor acționa cu toată inima și puterea lor numai dacă se străduiesc să nu aibă niciun regret cu privire la îndatoririle pe care le-au dus la bun sfârșit și la lucrurile pe care le-au făcut și să nu fie datori lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Să presupunem că biserica îți dă o treabă de făcut, iar tu spui: «Fie că treaba asta este o șansă de a ieși în evidență sau nu, din moment ce mi-a fost dată, o voi face bine. Îmi voi asuma această responsabilitate. Dacă voi fi repartizat la primire, voi da totul pentru a face bine acea lucrare; mă voi îngriji bine de frați și de surori și voi face tot posibilul să păstrez siguranța tuturor. Dacă voi fi desemnat să răspândesc Evanghelia, mă voi echipa cu adevărul, voi răspândi cu dragoste Evanghelia și îmi voi face bine datoria. Dacă voi fi desemnat să învăț o limbă străină, o voi studia cu sârguință, mă voi strădui în privința asta și o voi învăța cât mai repede posibil, în decurs de un an sau doi, ca să pot mărturisi despre Dumnezeu străinilor. Dacă mi se va cere să scriu articole despre mărturii, mă voi pregăti în mod conștiincios să fac acest lucru și voi vedea faptele potrivit principiilor adevărului; voi învăța despre limbaj și, deși s-ar putea să nu fiu în stare să scriu articole cu proză frumoasă, voi putea cel puțin să-mi comunic experiențele și mărturia în mod clar, să am părtășie despre adevăr în mod inteligibil și să ofer mărturie adevărată pentru Dumnezeu, astfel încât, atunci când oamenii îmi vor citi articolele, să fie edificați și ajutați. Orice slujbă îmi încredințează biserica, o voi prelua cu toată inima și puterea mea. Dacă există ceva ce nu înțeleg sau se ivește o problemă, mă voi ruga lui Dumnezu, voi căuta adevărul, voi înțelege principiile adevărului și voi face bine treaba. Oricare ar fi datoria mea, voi folosi tot ce am pentru a o îndeplini bine și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pentru orice pot realiza, voi face tot posibilul să-mi asum întreaga responsabilitate pe care o am și, cel puțin, nu mă voi împotrivi conștiinței și rațiunii mele, nu voi fi neglijent și superficial, viclean și indolent, și nici nu mă voi bucura de roadele muncii altora. Nimic din ce voi face nu va fi sub standardele conștiinței». Acesta este standardul minim al comportamentului uman, iar cel care își îndeplinește datoria în acest fel se poate califica drept persoană conștiincioasă și rezonabilă. Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în îndeplinirea datoriei tale și să simți măcar că îți câștigi cele trei mese pe zi, că nu te milogești pentru ele. Acest lucru se numește simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, trebuie să ai această atitudine: «Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate; trebuie să o transform în preocuparea mea și să o fac bine, din toată inima și cu toată puterea mea. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să văd că e bine făcută și, cu siguranță, nu voi fi neglijent și superficial în acest sens. Dacă apare o problemă, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi îndeplinesc bine datoria». Aceasta este atitudinea corectă. Aveți o astfel de atitudine?” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Citind cuvântul Lui, am găsit o cale de practică. Trebuia să-mi mențin inima cinstită și responsabilă cât îmi făceam datoria și să fac cu grijă fiecare filmare. Dacă eram nesigură de un lucru, trebuia să-l examinez și să-l cântăresc mai atent. Deși uneori, nu reușeam să mă descurc singură, puteam să găsesc frați și surori pricepuți, ca să discutăm împreună și apoi să fac tot posibilul să rezolv problemele. Doar făcându-mi datoria astfel puteam obține luminarea lui Dumnezeu. După ce am cântărit asta, am urmat conștient această cale de practică. Când am avut probleme dificile și am vrut iar să mă fofilez și să le pasez altora, m-am rugat și n-am mai vrut să fiu superficială în datorie. Știam că trebuia să îndeplinesc ce responsabilități puteam. Nu puteam face iar ceva ce-l scârbea pe Dumnezeu. Așa că am luat problemele pe care nu le înțelegeam și le-am discutat cu ceilalți și având părtășie cu toți, am putut rezolva din probleme și am învățat multe. Înainte, când aveam o problemă, nu reflectam cu grijă la ea, ci doar i-o pasam altcuiva. Oricând îmi vorbeau alții despre o problemă, mă luam după ei, nu aveam idei personale și la finalul unei filmări, nu câștigasem nimic. Dar când alții menționau o problemă la care eu reflectasem cu grijă, simțeam că am multe de câștigat. După ce am practicat astfel o vreme, abilitățile mi s-au mai îmbunătățit și filmările mele aveau mai puține probleme decât înainte. Eram și puțin mai eficientă în datorie. Abia acum simt că, atât timp cât îmi fac atentă datoria și îmi îndeplinesc responsabilitățile, mă voi simți calmă și relaxată, voi câștiga multe și voi face progrese. Intrarea în viață chiar începe când ne facem datoria cu atenție. Slavă lui Dumnezeu!