de Chen Liang, China

În 2003, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și nu la mult timp după aceea, am preluat datoria de conducătoare. Pe atunci, aveam puțin peste cincizeci de ani și nu aveam probleme de sănătate. În timpul zilei, participam la adunări și predicam Evanghelia și, indiferent cât de târziu mă întorceam noaptea, mă înzestram cu vorbele lui Dumnezeu în funcție de stările fraților și surorilor. Deși eram puțin încărcată și era obositor, simplul gând că puteam să-mi fac datoria și să fiu mântuită de Dumnezeu în viitor îmi dădea putere nesfârșită. Puțin peste zece ani mai târziu, sănătatea mea a început să se deterioreze. Mai întâi, am avut probleme cu vezica biliară și a trebuit să fie îndepărtată chirurgical, apoi am avut hernie de disc în zona lombară și am avut nevoie de operație, iar după două operații, mi-a fost clar că trupul meu era într-o stare mult mai proastă acum. Am fost lovită și de boli cronice precum fibroame uterine și gastrită atrofică erozivă și am devenit slăbită și descurajată. Nu mai eram așa iute de picior și trebuia să mă odihnesc de mai multe ori în timp ce urcam scările. Memoria mea s-a înrăutățit și ea și, uneori, când voiam să citesc despre un anumit aspect al cuvintelor lui Dumnezeu, de îndată ce încercam să-l caut, nu-mi puteam aminti ce anume dorisem să citesc. Biserica a rânduit ca eu să conduc singură o adunare de grup, conform condiției mele fizice și, când frații și surorile aveau orice stări, îi ajutam să le corecteze, iar uneori, când biserica ducea lipsă de locuințe de găzduire, eram responsabilă să mă ocup de găzduire. Deși sănătatea mea nu mai era la fel de bună ca înainte, puteam încă să fac unele îndatoriri și mă simțeam energică.

Odată, după o adunare, în drum spre casă, vechile mele probleme gastrointestinale s-au acutizat și am simțit un val de durere în stomac. M-am chinuit să rămân în picioare și să ajung acasă și abia după ce am stat întinsă o vreme am început să mă simt puțin mai bine. Văzând că sănătatea mea era șubredă, conducătoarea mi-a cerut să găzduiesc ocazional acasă frați și surori pentru adunări. Când am auzit această rânduire, m-am gândit: „Gata. Acum pot face doar găzduire acasă. Pe măsură ce îmbătrânesc, sănătatea mea se va înrăutăți continuu. Dacă într-o zi nu voi mai putea face nici măcar datoria de găzduire, nu voi mai putea face nicio datorie, și atunci ce speranță voi mai avea să fiu mântuită?” Cu aceste gânduri în minte, mi-am pierdut toată energia, m-am simțit cu adevărat demoralizată și m-am gândit: „Îmbătrânesc, memoria mi se deteriorează, nici măcar nu-mi pot aminti cuvintele lui Dumnezeu și uit ceea ce tocmai am citit. Cum pot înțelege adevărul? Oricât de mult urmăresc oamenii de vârsta mea, ei nu pot progresa. Presupun că voi încerca doar s-o duc de pe o zi pe alta.” Uneori, când găteam o masă, mă durea spatele atât de tare, încât nu mă puteam ridica în picioare și trebuia să mă așez pe un scăunel din apropiere să mă odihnesc. Mai ales când mi s-au acutizat crampele la stomac, durerea era atât de intensă, încât nu știam dacă aveam să trăiesc sau să mor. Eram îngrijorată că, într-o zi, s-ar putea să mă prăbușesc și să nu mai pot nici măcar să particip la adunări. Când vedeam tineri sănătoși, capabili să alerge și să sară, mă simțeam invidioasă și mă gândeam: „Ce minunat e să fii tânăr! Ei pot merge oriunde și pot face orice datorie, iar șansele lor de a fi mântuiți sunt mai mari. Între timp, sănătatea mea se înrăutățește pe zi ce trece și, dacă nu voi mai putea face nicio datorie în viitor, voi ajunge inutilă, iar Dumnezeu sigur mă va abandona!” M-am gândit cum era cu câțiva ani în urmă, când nu aveam probleme de sănătate în timp ce-mi făceam îndatoririle, dar acum aveam 72 de ani, iar corpul meu era complet diferit de ceea ce fusese. O, ce mi-aș fi dorit să dau timpul înapoi cu 20 de ani! Din acest motiv, mă simțeam adesea tulburată, trăiam într-o stare negativă și nu voiam să stărui întru adevăr. Uneori mă uitam la emisiuni TV ca să treacă timpul, iar când mi se întâmplau lucruri și dezvăluiam corupție, nu căutam adevărul pentru a o corecta, ci doar mă gândeam puțin la acea împrejurare și apoi treceam peste. Chiar și rugăciunile mele erau doar câteva cuvinte seci și simțeam cum inima mea se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu. Știam în adâncul sufletului că era periculos să continui așa și voiam să corectez această stare de demoralizare. Cu toate acestea, nu aveam nicio cale specifică pentru viitor.

Într-o zi, am dat peste cuvintele de expunere ale lui Dumnezeu referitoare la stările persoanelor în vârstă și m-am văzut imediat oglindită în acele cuvinte. Dumnezeu Atotputernic spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! La vârsta asta, nimic nu mai este important. Acum că am credință în Dumnezeu, nu mai am griji sau anxietăți, iar copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine ca să am grijă de ei sau să-i cresc, cea mai mare dorință a mea în viață este să urmăresc adevărul, să îndeplinesc datoria unei ființe create și, în final, să obțin mântuirea, în anii care mi-au rămas. Totuși, uitându-mă la situația mea actuală, miop din cauza vârstei și cu mintea încețoșată, cu o sănătate precară, fără să fiu capabil să-mi îndeplinesc bine datoria și creând uneori probleme când încerc să fac atât cât pot, se pare că obținerea mântuirii nu va fi un lucru ușor pentru mine.» Se gândesc necontenit la aceste lucruri și devin tot mai anxioși și apoi își spun: «Se pare că lucrurile bune li se întâmplă numai tinerilor, nu bătrânilor. Se pare că indiferent de cât de bune sunt lucrurile, nu voi mai fi capabil să mă bucur de ele.» Cu cât se gândesc mai mult la aceste lucruri, cu atât se frământă mai mult și devin tot mai anxioși. Nu numai că își fac griji pentru ei înșiși, dar se simt și răniți. […] Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare au dreptate? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. Ce înseamnă când spun că nu există nicio diferență? Fie că un om este bătrân sau tânăr, firile lui corupte sunt la fel, atitudinile și părerile lui despre tot felul de lucruri sunt la fel, iar perspectivele și punctele lui de vedere despre tot felul de lucruri sunt la fel. Așadar, oamenii în vârstă nu trebuie să considere că, fiindcă sunt bătrâni, cu mai puține dorințe extravagante decât tinerii și capabili de stabilitate, ei nu au dorințe sau ambiții nebunești și că au mai puține firi corupte – aceasta este o concepție greșită. Tinerii pot lupta pentru o funcție, deci nu o pot face și bătrânii? Tinerii pot face lucruri împotriva principiilor și pot acționa arbitrar, deci nu pot și bătrânii să facă la fel? (Ba da, pot.) Tinerii pot fi aroganți, dar nu cumva și bătrânii pot fi aroganți? Totuși, când bătrânii sunt aroganți, din cauza vârstei lor înaintate, nu sunt atât de agresivi și nu este o aroganță atât de bătătoare la ochi. Tinerii își manifestă mai evident aroganța, din cauza membrelor și a minților lor flexibile, în vreme ce oamenii în vârstă au manifestări mai puțin evidente ale aroganței, din cauza membrelor lor rigide și a minților inflexibile. Cu toate astea, esența aroganței lor și firile lor corupte sunt la fel. […] Așadar, nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu expunea starea mea întocmai. În ultima vreme, trăisem în tulburare și anxietate, simțind mereu că îmbătrânesc, că starea mea de sănătate e precară și că uit mereu lucruri, așa că nu mă puteam ocupa decât ocazional de datoria de găzduire. Mă îngrijoram că, pe măsură ce îmbătrâneam și starea de sănătate mi se deteriora, nu aveam să pot să-mi fac îndatoririle și astfel nu aș fi mântuită. Indiferent cât de mult urmăream, totul părea inutil. Afundându-mă în această stare de demoralizare, nu aveam nicio motivație să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să caut adevărul, ci doar mergeam înainte lipsită de entuziasm. Acum mi-am dat seama că aceste perspective ale mele erau false. În realitate, deși poate că vârstnicii sunt mai slabi fizic și poate că au mai puțină energie și un timp de reacție mai lent decât tinerii, abilitatea lor de a înțelege adevărul și firile lor corupte sunt la fel ca ale tinerilor. Atât timp cât urmăresc adevărul și își corectează firile corupte, și ei pot fi mântuiți. Din cauza vârstei înaintate, influența societății este mai gravă, otrăvurile satanice din interior sunt mai grele și mai încăpățânate decât la tineri, iar diversele noțiuni tradiționale și firi corupte necesită mai mult timp pentru a fi înțelese și disecate. De exemplu, când vedeam unii frați și unele surori dezvăluind corupție, îi desconsideram, iar în inima mea, îi judecam și îi nesocoteam. Aceasta era o fire arogantă. Nu era oare ceva asupra căruia ar trebui să reflectez și ceva ce ar trebui să înțeleg? Dar nu înțelegeam intențiile lui Dumnezeu. Mă afundam într-o stare de tulburare și de anxietate și urmăream adevărul fără entuziasm. Nu Îl înțelegeam eu greșit pe Dumnezeu în aceasta? Acum mi-am dat seama că, indiferent dacă o persoană este tânără sau bătrână, atât timp cât e însetată după adevăr și îl urmărește, Dumnezeu o va lumina și o va îndruma. Dumnezeu ne udă și ne aprovizionează cu adevărul, indiferent de vârstă, iar ceea ce contează este dacă noi căutăm și suntem dispuși să depunem efort în practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. El a abordat în mod specific stările vârstnicilor în aceste cuvinte, sperând ca ei să se poată dezbăra de tulburarea și de anxietatea lor, să se concentreze pe căutarea adevărului, să nu trăiască în noțiunile și în închipuirile lor și să renunțe la ei înșiși. Dar eu îmi foloseam mereu vârsta înaintată și memoria slabă ca scuze pentru a nu urmări adevărul și pentru a mă complăcea, iar dacă aș fi continuat așa, eu aș fi fost cea care avea de pierdut. Doar după ce am înțeles intențiile lui Dumnezeu m-am trezit și mi-am dat seama că, dacă aș fi continuat în această stare confuză robită de noțiunile mele eronate și extreme, în cele din urmă nu aș fi reușit să dobândesc adevărul și nu mi-ar fi rămas înainte decât distrugere. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru cuvintele Sale mângâietoare, pentru că ne-a încurajat pe noi, cei în vârstă, și pentru că ne-a arătat calea urmăririi adevărului. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Nu puteam să-mi pierd hotărârea de a urmări adevărul, trebuia să mă tratez corect, să învăț lecții din situațiile rânduite de Dumnezeu pentru mine, să mă concentrez pe căutarea adevărului și pe cunoașterea de sine și să obțin o schimbare de fire. Acestea sunt lucrurile pe care trebuia să le fac.

Conștientizând acest lucru, am început să cuget: „De ce în trecut, când îmi făceam îndatoririle, aveam energie nesfârșită în fiecare zi, dar acum că sunt mai în vârstă și corpul meu devine tot mai slab pe zi ce trece, inima mea este plină de negativitate și de tulburare și nu mai vreau să mă străduiesc să progresez? Ce anume mă controlează?” În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe experiențiale au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și finalul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama în sfârșit că motivul pentru care rămăsesem blocată în tulburare și în anxietate și pentru care renunțasem la mine însămi era sentimentul că îmbătrânesc, că nu voi mai putea face nicio datorie în viitor și că nu voi mai avea nicio speranță de mântuire sau de a primi binecuvântări. Astfel, am trăit în negativitate și m-am împotrivit lui Dumnezeu. În trecut, puteam să fac sacrificii, să mă consum, să mă ocup de îndatoririle mele și chiar dacă eram bolnavă, îmi făceam îndatoririle cu bucurie. Credeam că, atât timp cât puteam să-mi fac îndatoririle, aveam speranță de a fi mântuită de Dumnezeu. Dar, mai târziu, bolile mele s-au agravat, iar starea mea de sănătate se deteriora pe zi ce trecea și era posibil să nu mai pot face nici măcar datoria de găzduire. Simțeam că nu mai aveam nicio speranță la binecuvântări, că părea lipsit de sens să cred în Dumnezeu și că ar fi mai bine să mă bucur de viață. Așa că mi-am pierdut zilele uitându-mă la TV, am încetat să mă stărui întru adevăr, iar atitudinea mea față de credință a devenit lipsită de entuziasm. În ce fel credeam eu sincer în Dumnezeu? Nu-mi făceam îndatoririle pentru a urmări adevărul și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, foloseam îndeplinirea îndatoririlor mele ca să încerc să negociez cu Dumnezeu pentru a-mi asigura un final și o destinație bune, iar odată ce am crezut că nu voi primi binecuvântări, am renunțat la mine însămi. Acest lucru a fost cauzat de intențiile și de perspectivele mele greșite în credința mea. M-am gândit la cei care se consumă sincer pentru Dumnezeu și urmăresc adevărul. Când se confruntă cu încercări dureroase, poate că se îngrijorează și ei pentru finalul și pentru destinația lor, dar sunt capabili să se roage lui Dumnezeu, să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele și se consumă cu bucurie pentru Dumnezeu fără a cere vreo recompensă. Ei doar își îndeplinesc îndatoririle pentru a aduce mărturie lui Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Dar în ceea ce mă privește pe mine? Deși crezusem în Dumnezeu de mulți ani, nu căutasem schimbarea firii și nici nu reflectasem la cât adevăr practicasem, nu luasem în considerare dacă îmi îndeplinisem îndatoririle și responsabilitățile și mă concentram doar pe căutarea binecuvântărilor. Când durerea mea s-a agravat și am crezut că nu pot primi binecuvântări, am cedat disperării. În ce fel aveam eu vreo sinceritate reală față de Dumnezeu? Sacrificiile și consumările mele trecute fuseseră toate pentru a obține binecuvântări și beneficii, doar încercări de a negocia cu Dumnezeu și de a-L înșela. Eram cu adevărat detestabilă! M-am gândit la Pavel, care a călătorit peste mări și țări pentru a predica Evanghelia și care a realizat o lucrare măreață. Cu toate acestea, intențiile lui în îndatoririle sale erau de a primi binecuvântări și o cunună, iar la sfârșit, firea lui nu s-a schimbat. El chiar a vociferat deschis împotriva lui Dumnezeu, cerând o cunună a dreptății. A jignit firea lui Dumnezeu și a fost eliminat și pedepsit de El. Privind înapoi la mine însămi în lumina acestui fapt, am văzut că scopul meu în îndatoririle mele era să am un final și o destinație bune și că intențiile mele în îndatoriri erau greșite. Indiferent câte îndatoriri am făcut, faptul că firea mea coruptă a rămas neschimbată tot L-ar face pe Dumnezeu să mă deteste. M-am gândit la cum Dumnezeu a spus atât de multe pentru a ne salva de vătămarea Satanei, grăind cu atâta stăruință și seriozitate, totul în speranța că vom merge pe calea urmăririi adevărului. Dar eu nu aveam deloc sinceritate față de Dumnezeu. Eram complet lipsită de conștiință și de rațiune! Dându-mi seama de aceste lucruri, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, cred în Tine peste 20 de ani, dar nu m-am consumat sincer pentru Tine. Sunt egoistă, josnică și lipsită de umanitate. Sunt atât de coruptă, dar Tu nu m-ai disprețuit și tot mă mântuiești. Sunt dispusă să renunț la intențiile mele greșite și să-mi îndeplinesc îndatoririle!”

Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a suferinței îndurate și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci Mă uit dacă posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să vă dați seama că toți cei care nu respectă voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate schimba. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți din cauza dreptății lui Dumnezeu și ca pedeapsă pentru numeroasele lor fapte rele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am conștientizat că lucrarea Lui nu adoptă o abordare universală și nici nu forțează pe nimeni peste capacitățile sale. În schimb, Dumnezeu impune cerințe în funcție de situația și de contextul concret al fiecărei persoane. Dacă o persoană este mai în vârstă, El impune cerințe în funcție de vârsta ei, iar dacă o persoană are un calibru slab, El impune cerințe în funcție de calibrul ei. Atât timp cât putem urmări adevărul și ne putem face bine îndatoririle conform principiilor, avem cu toții șansa de a fi mântuiți. În același timp, am înțeles și că determinarea de către Dumnezeu a finalului unei persoane nu se bazează pe vârsta sau pe capacitatea ei de a se sacrifica și că important este dacă o persoană urmărește adevărul și trece printr-o schimbare a firii sale. Deși sănătatea mea nu era la fel de zdravănă cum fusese odată, Dumnezeu nu mă părăsise, iar biserica încă rânduia ca eu să fac îndatoriri după puterile mele, conform stării mele fizice. Poate că starea mea de sănătate se va deteriora și mai mult și nu voi mai putea face îndatoriri semnificative, dar puteam căuta adevărul pentru a-mi corecta firile corupte, iar dacă frații și surorile aveau stări incorecte, puteam, de asemenea, să găsesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a le oferi sprijin și părtășie. Puteam și să predic Evanghelia oamenilor din jurul meu. Nu este ca și cum nu există îndatoriri pe care să le pot face. În plus, chiar dacă eram mai în vârstă și cu sănătatea șubredă, mintea îmi rămăsese limpede, urechile mele încă puteau auzi și erau capabile să asculte cuvintele lui Dumnezeu, ochii mei încă puteau citi cuvintele lui Dumnezeu, iar gura mea încă putea să vorbească și să aibă părtășie. Atât timp cât urmăream adevărul, exista speranță pentru mine să fiu mântuită de Dumnezeu. În trecut, nu căutam adevărul și mă afundam mereu în tulburarea și în anxietatea dorinței de a câștiga binecuvântări, irosind timpul pe care l-aș fi putut dedica urmăririi adevărului. Cât de lipsit de valoare a fost!

Mai târziu, datorită faptului că frații și surorile mi-au reamintit acest lucru, mi-am dat seama în sfârșit că perspectiva: „atât timp cât îmi fac datoria, voi primi binecuvântări și voi fi mântuită” este una falsă. Dumnezeu spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când nu-și schimbă firea după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că îndeplinirea datoriei nu are legătură cu faptul că voi primi binecuvântări. Nu pot primi binecuvântări făcându-mi datoria, îndeplinind mai multe îndatoriri sau îndurând mai multă suferință. Aceasta era perspectiva mea falsă. Sunt o ființă creată, Dumnezeu este Creatorul, iar datoria mea este ceea ce ar trebui să fac. Astfel, ar trebui să ascult cuvintele lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria. Numai făcându-mi datoria poate fi dezvăluită corupția mea și numai atunci pot avea șansa să mă cunosc pe mine însămi, să mă eliberez de corupție și să fiu mântuită de Dumnezeu. Indiferent câte îndatoriri fac, dacă nu urmăresc adevărul și viața-fire nu mi se schimbă deloc, tot voi fi eliminată de Dumnezeu. M-am gândit la Petru, care a urmărit adevărul în timp ce își făcea datoria și s-a concentrat pe schimbarea firii. El și-a făcut datoria doar pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu avea impurități sau intenții personale și nu încerca să negocieze cu Dumnezeu și indiferent cum l-a încercat sau l-a rafinat Dumnezeu, el a fost supus chiar până la moarte. Deoarece a mers pe calea urmăririi adevărului, în cele din urmă a primit aprobarea lui Dumnezeu. Trebuia să urmez exemplul lui Petru și să urmăresc schimbarea firii. Acum, de vreme ce puteam găzdui adunări, aveam să fac asta cât puteam de bine. Dacă într-o zi aveam să mă îmbolnăvesc grav și să devin incapabilă să particip la adunări sau să-mi fac îndatoririle, tot aveam să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, fără să mă plâng de El sau să-L învinuiesc. Privind înapoi, am văzut că fusesem capabilă să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, să înțeleg atât de multe adevăruri și taine, să mă bucur atât de mult de aprovizionarea cuvântului lui Dumnezeu și să accept judecata și mustrarea Lui pentru a-mi cunoaște firea coruptă. Aceste lucruri mi-au arătat că Dumnezeu a fost Cel care m-a condus pas cu pas acolo unde ajunsesem și că primisem atât de mult din dragostea și harul Lui! Cu această înțelegere, nu m-am mai simțit constrânsă sau robită de starea mea negativă.

Din această experiență mi-am dat seama că Dumnezeu este drept, că indiferent dacă o persoană este în vârstă sau tânără, El îi arată har în egală măsură și că atât timp cât urmărim adevărul, putem primi mântuirea Lui. În trecut, simțeam mereu că, din cauza vârstei mele și a numeroaselor boli, nu aș fi acceptată de Dumnezeu dacă nu mi-aș putea face îndatoririle. Dar acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele și nu se aliniau la intențiile lui Dumnezeu. De acum înainte, oricare ar fi starea mea de sănătate, mă voi concentra pe urmărirea adevărului, mă voi supune cu ascultare orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și îmi voi face îndatoririle după puterile mele pentru a-I răsplăti dragostea.