de yongsui, Coreea de Sud

Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru a intra în realitate, o persoană trebuie să îndrepte totul către viața reală. Dacă, în credința în Dumnezeu, oamenii nu pot ajunge să se cunoască pe sine prin intrarea în viața reală și dacă nu pot trăi umanitatea normală în viața reală, atunci vor deveni niște ratați. Cei care nu-I dau ascultare lui Dumnezeu sunt cu toții oameni care nu pot intra în viața reală. Sunt cu toții oameni care vorbesc despre omenie, dar trăiesc natura diavolilor. Sunt cu toții oameni care vorbesc despre adevăr, dar trăiesc în schimb prin doctrine. Aceia care nu pot să trăiască adevărul în viața reală sunt cei care cred în Dumnezeu, dar sunt detestați și respinși de El. Trebuie să practici intrarea în viața reală, să-ți cunoști propriile lipsuri, nesupunerea și ignoranța și să-ți cunoști slăbiciunile și umanitatea anormală. În felul acesta, toate cunoștințele tale vor fi integrate în situația și greutățile tale actuale. Doar acest gen de cunoaștere este real și îți poate îngădui să-ți pricepi cu adevărat condiția și să dobândești tranformarea firii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Discuție despre viața bisericească și viața reală”). „Când caută intrarea în viață, o persoană trebuie să-și examineze propriile cuvinte, fapte, gânduri și idei în fiecare chestiune pe care o întâmpină în viața de zi cu zi. Trebuie să-și înțeleagă propriile stări, apoi să le verifice comparativ cu adevărul, să caute adevărul și să intre în realitatea adevărului pe care îl înțelege. În timpul intrării în realitatea adevărului, trebuie să-și înțeleagă propriile stări și să vină frecvent în fața lui Dumnezeu pentru a se ruga la El și a-L implora. De asemenea, o persoană trebuie să aibă părtășie cu alți frați și surori cu inima deschisă, să caute calea de intrare în realitatea adevărului și să caute principiile adevărului. În cele din urmă, va ajunge să știe ce firi dezvăluie în viața de zi cu zi, dacă lui Dumnezeu Îi fac sau nu plăcere, dacă este sau nu corectă calea pe care o practică, dacă și-a comparat sau nu stările lăuntrice descoperite prin autoexaminare cu ale lui Dumnezeu cuvinte, dacă acestea au fost sau nu verificate cu precizie, dacă ele corespund sau nu cuvintelor lui Dumnezeu și dacă persoana a avut într-adevăr o realizare și chiar a obținut pătrundere cu privire la acele stări care se conformează cuvintelor lui Dumnezeu. Când trăiești frecvent în aceste stări, în aceste condiții, vei ajunge apoi, treptat, să ai o înțelegere de bază a unor adevăruri și a stărilor tale reale” („Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos”). Cuvintele lui Dumnezeu ne arată calea spre intrarea în viață, și anume să ne examinăm fiecare gând și acțiune în tot ceea ce se întâmplă în viața reală și apoi să le comparăm cu revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu, să ne cunoaștem firile corupte, să cugetăm la ele și să căutăm pentru a folosi adevărul la rezolvarea lor.” Aceasta este singura cale de a ne cunoaște cu adevărat pe noi înșine și de a intra în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Aș dori să împărtășesc unele dintre experiențele mele.

Acum șase luni, la o adunare, fratele Chen a împărtășit una dintre experiențele lui. Când a terminat, m-am gândit că fusese încăpățânat în datoria lui și se împotrivise principiilor, așa că fusese emondat și tratat. Dăduse dovadă doar de puțină stăpânire de sine, fără să-și caute scuze și păruse că se supune. Dar, în ceea ce privește motivul pentru care fusese încăpățânat în datoria lui, firile corupte care îl controlaseră sau cauza inițială, el nu reflectase cu adevărat la aceste lucruri, nu încercase să le înțeleagă și nici nu căutase adevărul ca să le rezolve. Ascultarea lui nu era decât o respectare a regulilor. Nu se putea numi supunere adevărată. M-am întrebat: „Oare ar trebui să-i menționez acest neajuns?” Dar, apoi, m-am gândit: „Fratele Chen este credincios de mai mult timp decât mine, iar înțelegerea și experiența lui le depășesc pe ale mele. Dacă îi fac o sugestie, nu voi fi asemenea unui copil care încearcă să folosească vorbe mari? Oare voi părea arogantă? Mai bine nu spun nimic.” Când și-a terminat părtășia, ne-a cerut să-i spunem defectele pe care le-am observat la el. Am vrut să-i semnalez această problemă, dar, pur și simplu, nu am putut. M-am gândit: „E mult mai în vârstă decât mine. Dacă spun că nu s-a supus cu adevărat și că doar urmează reguli, reputația lui va avea mult de suferit și-l voi pune într-o situație dificilă. Dacă nu acceptă acest lucru și spune că sunt prea arogantă și lipsită de experiență, voi fi atât de rușinată. Nu-l cunosc cu adevărat și nu merită să-i creez o impresie proastă despre mine.” Am ezitat mult timp, apoi am spus: „Ai o experiență bogată și ceva înțelegere practică.”

Nu m-am simțit în largul meu după ce am spus asta. I-am putut vedea clar problemele, dar n-am suflat o vorbă despre ele. În schimb, am zis doar ceva drăguț, care se împotrivea conștiinței mele. Nu a fost nimic sincer sau onest în aceasta. Apoi m-am gândit la adunările noastre din acea perioadă de timp, când toți aveau părtășie. În fiecare zi, trebuia să reflectăm asupra noastră, să ne cunoaștem pe noi înșine să vedem câte minciuni sau adevăruri diluate am spus, câte lucruri motivate de scopuri personale am zis și ce lucruri contrare adevărului am spus sau am făcut. Mi-am dat seama că nu făcusem altceva decât să-l mint pe fratele Chen. Știam că Dumnezeu ne îndeamnă în repetate rânduri să fim cinstiți, să spunem lucrurilor pe nume, să nu ascundem nimic. Și, totuși, nu am fost capabilă să practic cea mai elementară dintre cerințe. În acest punct, am început să mă simt supărată. Am mers, fără întârziere, înaintea lui Dumnezeu în rugăciune pentru a-L ruga să mă îndrume să mă cunosc pe mine însămi. Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Sunteți cu toții bine educați. Cu toții aveți grijă să fiți rafinați și subtili în ceea ce privește discursul vostru, precum și în maniera în care vorbiți: aveți tact și ați învățat să nu aduceți atingere respectului de sine și demnității celorlalți. În cuvintele și acțiunile voastre, le lăsați oamenilor loc de întors. Faceți tot ce puteți pentru a-i face să se simtă în largul lor. Nu le expuneți cicatricile sau lipsurile și încercați să nu-i răniți și să nu-i faceți de rușine. Acesta este principiul după care acționează majoritatea oamenilor. Și ce fel de principiu este acesta? Este prefăcut, alunecos, viclean și insidios. Ascunse în spatele fețelor zâmbitoare ale oamenilor se află o mulțime de lucruri răutăcioase, insidioase și demne de dispreț. De exemplu, atunci când interacționează cu ceilalți, unii oameni, de îndată ce văd că cealaltă persoană are ceva statut, vor începe să vorbească într-un mod mieros, care sună drăguț și care e flatant, pentru a o face pe cealaltă persoană să se simtă confortabil. Dar oare e asta ceea ce gândesc ei cu adevărat? De ce vorbesc așa? Cu siguranță au intenții și motive ascunse. Astfel de oameni au întuneric în inimile lor și sunt atât de vrednici de dispreț. Modul în care acești oameni se comportă în viață este dezgustător și detestabil” („Șase indicatori ai progresului în viață” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit exact starea în care mă aflam. Nu eram nici pe departe cinstită în cuvintele mele, ci eram incredibil de prefăcută. Vorbeam pe ocolite, ca să nu jignesc oamenii și spuneam mereu lucruri drăguțe. Din exterior, părea că mă gândesc la alții, dar motivele mele reale erau să-i determin pe alții să mă vorbească de bine și să-mi protejez propriul prestigiu și statut. Ascultându-i experiențele, știam prea bine că fratele Chen se agăța prea mult de reguli și că acest lucru nu-i era de ajutor pentru intrarea lui în viață. Dar m-am gândit că menționarea acestui lucru l-ar face de rușine și i-ar crea o impresie proastă despre mine, așa că mi-am ținut gura. Nici măcar când mi-a cerut sugestii nu am fost sinceră. În schimb, doar l-am măgulit și l-am amăgit. Am fost atât de vicleană și de falsă! Fratele Chen ne-a cerut să-i atragem atenția asupra defectelor sale deoarece dorea să-și îndrepte deficiențele și neajunsurile, dar nu doar că am dat greș în răspunderea mea de a-l ajuta, ci l-am și lăudat ca să-l amăgesc și să-l duc cu preșul. Abia atunci mi-am dat seama că păream drăguță și plină de tact și că nimeni nu era jignit, dar, când m-am confruntat cu o problemă, nu am practicat adevărul. Asta nu însemna deloc că eram o persoană bună, ci că sunt vicleană și falsă. Obișnuiam să cred că sunt tânără și lipsită de experiență, că nu știu cum merge lumea. Abia când am fost demascată de fapte am văzut că eram, de fapt, foarte perfidă și am început să mă detest. Nu mai voiam să fiu atât de falsă și de necinstită. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să mă căiesc, să spun adevărul și să fiu o persoană cinstită, așa cum cere El.

Mi-am propus să scriu problemele pe care le descoperisem la fratele Chen și să i le trimit, dar, în timp ce scriam, am ezitat din nou. Mă temeam că nu exprim lucrurile cum trebuie, că nu vor fi bine acceptate de el și că va crede că despic firul în patru. În plus, întrucât nu le menționasem la acel moment, dacă făceam acum caz de ele, n-ar crede că fac din țânțar armăsar? „Poate n-ar trebui să fac nimic de data asta, ci să vorbesc data viitoare”, m-am gândit. Dar gândul acela m-a făcut să mă simt din nou supărată. Dumnezeu nu rânduise această situație doar ca să înțeleg eu și nimic altceva. El spera să-I accept cuvintele și să le pun în practică. Dacă renunțam pur și simplu și treceam cu vederea, nu-L înșelam pe Dumnezeu? M-am rugat din nou lui Dumnezeu, spunând: „Nu mai vreau să mă îngrijorez în legătură cu vanitatea fratelui Chen sau să mă gândesc la ce ar putea să creadă alții despre mine. Te rog, Dumnezeule, călăuzește-Mă să practic adevărul.” După aceea, am analizat experiența fratelui Chen și am integrat-o în cuvintele lui Dumnezeu. Am scris problemele pe care le observasem și puțin din propria înțelegere și i-am trimis scrisoarea fratelui Chen. M-am simțit mult mai împăcată când am practicat în acel mod. Am primit un răspuns de la fratele Chen chiar în ziua următoare. Spunea că a fost foarte emoționat când mi-a citit scrisoarea și că faptul că i-am scris despre problemele lui izvorâse din dragostea lui Dumnezeu. Și-a dat seama că nu se axase pe căutarea adevărului când au apărut problemele și că, atunci când a fost emondat și tratat, doar a scos-o cumva la capăt. A scris că era pregătit să corecteze greșelile din modul în care experimentase lucrurile. Când am terminat de citit răspunsul lui, am fost foarte emoționată. Am simțit că nu trebuia să mă îngrijorez atât de mult în interacțiunile mele cu frații și surorile. Trebuia doar ca semnalarea unei probleme să se bazeze pe motivul corect și atunci oamenii ar fi dispuși să o accepte. Toate grijile mele au fost doar în imaginația mea și fusesem controlată de firea mea coruptă. De asemenea, am ajuns să înțeleg că relațiile din biserică nu se bazează pe filosofiile pentru viață sau pe șiretlicuri înșelătoare, ci pe punerea cuvintelor lui Dumnezeu în practică și pe sinceritate reciprocă.

Dar fusesem atât de profund coruptă de Satana și firea mea coruptă era atât de profund înrădăcinată încât, când prestigiul și interesele mele erau amenințate, mi se părea dificil să practic adevărul.

Ceva mai târziu, am aflat că o soră tânără citea adesea romane online. Inima a început să-mi bată cu putere și m-am gândit: „Majoritatea acestor romane online sunt doar ficțiuni create de om. Dacă își umple mintea cu acestea, nu va vrea să citească din cuvintele lui Dumnezeu sau să-și îndeplinească datoria. Atunci o să piardă lucrarea Duhului Sfânt și asta ar fi o pierdere extrem de mare în viața ei. Trebuie să discut cu ea despre această problemă.” Dar, chiar când eram pe punctul să deschid gura, am ezitat: „Oare o să fie deranjată și o să creadă că-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala? Dacă nu acceptă ce spun, atunci va fi atât de stânjenitor să ne vedem în fiecare zi. Poate ar trebui să-i raportez conducătoarei bisericii și să o las să aibă părtășie cu ea despre acest lucru.” Dar știam că această gândire este greșită. Aveam răspunderea să am părtășie cu ea despre problemă pentru că eu fusesem cea care o descoperise. Nu trebuia să pasez, pur și simplu, răspunderea altcuiva. După aceasta, m-am gândit de mai multe ori să discut cu ea despre problemă, dar de fiecare dată nu puteam să rostesc cuvintele și nu știam de unde să încep. Situația a durat mai multe zile, până când, într-o zi, conducătoarea bisericii m-a întrebat despre starea surorii. Doar atunci i-am zis conducătoarei despre problemă. Spre surprinderea mea, conducătoarea a zis că este ocupată cu altceva și mi-a cerut să am părtășie cu sora. Mi-am dat seama că Dumnezeu rânduise această situație pentru mine, ca să vadă dacă mă puteam lepăda de trup și practica adevărul. M-am gândit că nu mă simțisem în largul meu de ceva timp. Mai ales când o vedeam pe sora respectivă, eram chinuită de gândul că nu vorbisem cu ea. Nu dădusem dovadă de dragoste față de ea și nu-mi asumasem răspunderea, iar conștiința mea suferea. Cunoșteam foarte bine pericolele de a deveni absorbit de romanele online. Diavolul Satana folosește aceste tendințe rele ca să-i amăgească și să-i corupă pe oameni, ca să le controleze gândurile și să-i determine să se ferească de Dumnezeu, astfel încât să devină tot mai degenerați și mai demoralizați, până când, în cele din urmă, îi devorează. Nu mă gândisem deloc cum ar putea fi afectată viața surorii sau cum faptul că e distrasă de la datoria ei ar putea face mult rău lucrării bisericii. Mă temusem să menționez problema și să o jignesc și mă purtasem cu mănuși ca să protejez relația noastră. Am fost atât de egoistă și de vrednică de dispreț!

Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Mulți oameni cred că a fi o persoană bună este, de fapt, ușor și că presupune doar a vorbi mai puțin și a face mai mult, a avea o inimă bună și a nu avea intenții rele. Ei cred că acest lucru le va asigura prosperitatea oriunde se duc, că oamenii îi vor plăcea și că doar a fi o astfel de persoană, este suficient de bine. Ei ajung într-atât de departe, încât nu doresc să urmărească adevărul; se mulțumesc doar cu a fi oameni buni. Ei cred că problema urmăririi adevărului și a slujirii lui Dumnezeu este prea complicată; ea necesită înțelegerea multor adevăruri, consideră ei, și cine poate îndeplini toate acestea? Ei vor doar să ia un drum mai ușor – să fie oameni buni și să-și îndeplinească datoriile – și cred că asta va fi destul. Este această poziție sustenabilă? Este într-adevăr atât de ușor să fii o persoană bună? Veți găsi o mulțime de oameni buni în societate vorbind într-un mod foarte elevat și, chiar dacă la exterior pare că nu au făcut niciun rău mare, în adâncul lor ei sunt înșelători și șireți. În mod deosebit, sunt capabili să vadă în ce direcție bate vântul și sunt mieroși și lumești în elocvența lor. După părerea Mea, o asemenea «persoană bună» este una falsă, o ipocrită; o astfel de persoană doar se preface că este bună. Toți cei care rămân la o cale de mijloc sunt cei mai siniștri. Ei încearcă să nu jignească pe nimeni, le fac pe plac oamenilor, acceptă cu ușurință lucrurile și nimeni nu-i poate descifra. O persoană ca aceasta e o Satană vie!” („Doar prin punerea în practică a adevărului p oți rupe legăturile unei firi corupte” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima, deoarece am văzut că sunt o persoană „agreabilă”, care merge mereu pe calea de mijloc, fără să jignească vreodată pe cineva și fără să semnaleze problemele altcuiva, exact cum dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu. Dacă spuneam totuși ceva vreodată, trebuia să analizez situația și cu cine vorbeam. Nu puteam niciodată să stric o prietenie sau să-i permit cuiva să-mi găsească un defect. Văzusem că această soră are o problemă și voisem să-i spun despre ea, dar, imediat ce m-am gândit că aș putea să o jignesc, am evitat acest lucru în repetate rânduri, pasând, în schimb, responsabilitatea conducătoarei bisericii. Am realizat că mă gândeam doar la mine, că i-am lăsat pe alții să se ocupe de sarcinile supărătoare și că nu voiam ca interesele proprii să-mi fie afectate în vreun mod. Așa mă purtasem cu frații și surorile mele. Uneori, când vedeam că cineva este într-o stare proastă sau dă dovadă de stricăciune, mă făceam că nu văd, fără să menționez acest lucru sau să am părtășie despre el. La suprafață, părea că mă înțeleg bine cu toată lumea. Păream foarte politicoasă. Dar totul era fals, totul era prefăcătorie. Îmi ascundeam cuvintele adevărate, sincere, afișând doar o mască. Eram atât de ipocrită! Îmi înșelasem cu nerușinare frații și surorile, dar tot voiam să aibă o părere bună despre mine. Eram atât de nerușinată! Am văzut că eram doar o slugă obedientă, perfidă și înșelătoare, și o prefăcută.

Apoi am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu şi să dobândească adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce eşti egoist? De ce trebuie să îţi protejezi propria poziție? De ce sunt emoțiile tale atât de puternice? De ce îți plac acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Pe ce bază îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, voi toți ați ajuns să înțelegeți că motivul principal din spatele acestor lucruri este că ele conțin otrava Satanei. Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă îi întrebi pe unii răufăcători de ce fac ceva, ei vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Logica Satanei a devenit viața oamenilor. Poate că ei fac lucrurile pentru un scop sau altul, dar le fac doar pentru ei înșiși. Toți oamenii cred că, din moment ce fiecare este pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul, ar trebui să trăiască doar pentru sine, făcând tot ce le stă în putere ca să-și asigure o poziție bună și mâncarea și îmbrăcămintea de care au nevoie. «Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul» – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Această afirmație a Satanei este tocmai otrava lui, iar, când este interiorizată de om, ea devine natura lui. Natura Satanei este demascată prin această afirmație; îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani” („Cum să mergi pe calea lui Petru” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Aceste cuvinte mi-au îngăduit să înțeleg întrucâtva cauza inițială a obedienței mele, și anume faptul că filosofiile și otrăvurile Satanei erau adânc înrădăcinate în mine. Fiind otrăvită cu lucruri ca „Fiecare pentru el, diavolul îl ia pe cel din urmă”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Rostește vorbe bune în armonie cu sentimentele altora și cu rațiune, întrucât a fi direct enervează pe ceilalți”, m-am gândit doar la propriul prestigiu și statut. Voiam ca alții să mă vorbească de bine în orice făceam și devenisem foarte egoistă, vicleană și înșelătoare. De când eram mică, mama și tata îmi spuneau mereu să ascult mai mult decât vorbesc și, cu cât spun mai puțin, cu atât mai bine. Mi-au spus să nu fiu prea directă cu ceilalți, deoarece nu le-ar plăcea acest lucru. Trăisem după aceste filosofii satanice și eram foarte rar deschisă și sinceră cu alți oameni. Chiar și cu cei mai buni prieteni foarte rar vorbeam suficient de deschis încât să le semnalez greșelile, temându-mă să nu-i supăr și să-mi stric imaginea în ochii lor. În schimb, am preferat să aprob ce simțeau ei și să-i flatez, dar totul era o minciună, o impostură! Am realizat că, trăind după aceste filosofii satanice de viață, puteam doar să devin incredibil de falsă, vicleană, egoistă și josnică. Îmi vedeam doar de propriile interese și nu mă gândeam deloc la alții. Nu eram sinceră cu oamenii și nu aveam deloc dragoste față de ei. O persoană ca mine nu putea ajuta pe nimeni, nu era de folos nimănui în vreun fel și, pur și simplu, nu merita ca cineva să se apropie de ea. Am văzut că aceste filosofii satanice erau cu adevărat absurde și că n-ar trebui niciodată să fie principii de comportament. Am văzut că respectarea acestor filosofii satanice de viață poate doar să ne facă mai corupți și mai lipsiți de umanitate. M-am gândit cum, de fiecare dată când observam o problemă și nu spuneam nimic, mă simțeam vinovată mai târziu și inima îmi era apăsată de o greutate de care nu puteam scăpa. Simțeam că, deși cunosc adevărul, nu reușesc să-l pun în practică. Fusesem atât de lașă, total lipsită de demnitate sau integritate. La vârsta mea, nu puteam încă să fiu o persoană cumsecade și nu cunoșteam principiile pentru interacțiunile umane. În schimb, urmărisem căile seculare predate și propagate de Satana. În acel moment, m-am urât cu adevărat. Nu mai voiam să trăiesc după aceste filosofii satanice. Voiam doar să acționez și să mă comport potrivit cuvintelor lui Dumnezeu.

Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Care este practica cea mai importantă pentru a fi o persoană cinstită? Este că inima ta trebuie să fie deschisă înaintea lui Dumnezeu. Ce vreau să spun prin «deschisă»? Înseamnă a-I oferi lui Dumnezeu o perspectivă limpede despre ce gândești, care sunt intențiile tale și ce te controlează. Dacă ceea ce spui e ceea ce se află în inima ta, fără cea mai mică diferență și fără nimic ascuns, fără o latură întunecată, fără ca ceilalți să fie nevoiți să ghicească sau să sape mai adânc punând întrebări, și fără a fi nevoit să te ascunzi după deget, spunând în schimb doar ceea ce crezi, fără vreo altă intenție, atunci înseamnă că inima ta este deschisă. Uneori, faptul că ești direct poate să-i rănească pe ceilalți și să-i nemulțumească. Cu toate acestea, ar spune oare cineva: «Vorbești într-un mod atât de cinstit și chiar m-ai rănit; nu pot să-ți accept sinceritatea»? Nu, nimeni nu ar face asta. Cu toate că rănești ocazional oamenii, dacă poți să te destăinuiești și să-ți ceri scuze, să recunoști că ai vorbit fără înțelepciune și nu le-ai luat în considerare slăbiciunile, vor vedea că nu ai resentimente, că ești o persoană cinstită și că pur și simplu nu acorzi prea multă atenție felului în care vorbești și ești doar foarte direct; nimeni nu te va învinui pentru asta. […] Cea mai importantă parte din a fi o persoană cinstită este că inima ta trebuie să fie deschisă înaintea lui Dumnezeu. După aceea, poți învăța să fii deschis către alte persoane, să vorbești cinstit și sincer, să spui ceea ce este în inima ta, să fii o persoană cu demnitate, integritate și caracter și să nu vorbești bombastic sau în mod fals ori să folosești cuvinte pentru a te deghiza sau a-i înșela pe ceilalți” („Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, eram incredibil de emoționată. Simțeam că Dumnezeu mă luase de mână ca să mă învețe cum să mă comport ca o ființă omenească. Să fiu o persoană cinstită, să vorbesc și să acționez cu onestitate, să-mi deschid complet inima în fața lui Dumnezeu, să fiu sinceră cu frații și surorile și să nu trebuiască să fiu într-un anumit mod sau să recurg la șiretlicuri: o astfel de viață nu este obositoare. Mai târziu, am abordat problema acelei surori și am avut părtășie cu ea despre pericolele de a fi absorbită de romanele online. La început, a părut într-adevăr destul de nefericită și a fost puțin stânjenitor. Dar, destăinuindu-mă și având părtășie cu ea, a ajuns să înțeleagă că se afla într-o stare periculoasă. A spus că nu va mai citi romane online și că se va concentra la datoria ei. Când am auzit-o spunând asta, am putut, în cele din urmă, să răsuflu ușurată, dar mi-am făcut și reproșuri. Dacă aș fi vorbit mai devreme, atunci poate că starea ei s-ar fi îndreptat mai devreme. Doar pentru că am vrut mereu să fiu agreabilă, am cedat în fața mie însemi și n-am practicat adevărul, iar lucrurile au trenat. E foarte nociv să fii o persoană obedientă. După aceasta, când vedeam o problemă în datoriile fraților și surorilor, încă mă mai temeam uneori să nu-i jignesc, dar, rugându-mă lui Dumnezeu, practicând cu atenție adevărul și fiind o persoană onestă, am reușit mereu să semnalez, cu sinceritate, problema mai târziu. Doar cu îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu am reușit să învăț cum să mă comport și să interacționez cu frații și surorile. Am observat cât de prețioase sunt, într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt principiile pentru purtarea și acțiunile noastre. Atât în datoria, cât și în purtarea noastră, avem mereu nevoie de cuvintele lui Dumnezeu ca să ne călăuzească. Cât timp căutăm adevărul, când se ivește o problemă, vom avea o cale de urmat.

Gândindu-mă la trecut, obișnuiam să fiu de acord, în teorie, că sunt o persoană obedientă și înșelătoare, dar nu m-am comparat niciodată, în mod sincer, cu vorbele lui Dumnezeu ca să-mi examinez și să-mi disec firea coruptă. De asemenea, rareori căutam o cale de practicat sau principiile din cuvintele lui Dumnezeu, așa că firea mea egoistă și înșelătoare nu s-a schimbat deloc. Deși am experimentat doar unele chestiuni neînsemnate în viață, când mă concentrez pe examinarea mea și pe căutarea adevărului în cuvintele lui Dumnezeu, culeg roadele și ajung la o anumită înțelegere. În plus, simt o adevărată pace interioară și dobândesc puțin din calea spre intrarea în viață. Faptul că am ajuns la această înțelegere și că adun aceste roade se datorează întru totul îndrumării din cuvintele lui Dumnezeu! Slavă Ție, Dumnezeule!