Oare de ce am luat eu calea fariseilor?

ianuarie 24, 2021

de Suxing, provincia Shanxi

Sunt o persoană cu o natură arogantă și vanitoasă căreia îi pasă prea mult de poziție. Timp de mulți ani în credința mea, am fost legată de reputație și poziție și nu am fost capabilă să mă eliberez din acestea. Am fost promovată în repetate rânduri și apoi înlocuită; am avut multe obstacole în poziția mea și am avut multe lovituri de-a lungul drumului. După mulți ani în care am fost tratată și rafinată, am simțit că nu mai eram atât de preocupată de poziția mea. Nu am vrut să fiu așa cum fusesem în trecut, gândindu-mă că, atâta timp cât eram lider, puteam fi desăvârșită de Dumnezeu și că, dacă nu aș fi lider, atunci n-aș avea nicio speranță. Am înțeles că, indiferent de datoria pe care o îndeplineam, aveam nevoie doar să urmăresc adevărul și voi fi desăvârșită de Dumnezeu, și că urmărirea reputației și a poziției este calea antihristului și ofensează firea lui Dumnezeu. Apoi m-am gândit: „indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, pot accepta și mă pot conforma să nu am o poziție”. Uneori, când era expusă corupția urmăririi faimei și a poziției, puteam să o rezolv prin căutarea adevărului. Indiferent ce greutăți am întâmpinat în timpul îndeplinirii datoriei mele, am fost dispusă să plătesc prețul. Prin urmare, m-am gândit că pășisem deja pe calea urmăririi adevărului. Am crezut că recâștigasem o oarecare umanitate și rațiune. Dar, prin ceea ce era dezvăluit prin fapte, am văzut că nu pășisem cu adevărat pe calea urmăririi adevărului. Eram foarte departe de adevăr.

La sfârșitul lui iunie 2013, liderul de aici a fost înlocuit pentru că nu a făcut lucrarea practică, iar atunci când au fost făcute nominalizări la conducere, frații mei și surorile mele m-au ales să fiu noul lider. Când am auzit că îmi voi asuma o asemenea responsabilitate mare, am început să fiu puțin preocupată, simțind că nu dețineam realitatea adevărului și că nu voi fi capabilă să fac lucrarea. M-am gândit: „Raza de acțiune este atât de mare și există atât de mulți frați și atât de multe surori. Cum îi pot conduce? Cei care sunt de calibru mai înalt decât mine au fost înlocuiți. Cum mă pot descurca eu mai bine? Mi-e teamă că și eu voi fi înlocuită în cele din urmă; nu mai sunt dispusă să urmăresc o poziție atât de înaltă. Atâta timp cât îmi pot îndeplini datoria, este foarte bine”. Deci, am refuzat pe loc: „Nu, nu sunt competentă pentru această lucrare”. Am inventat tot felul de motive și scuze. Credeam pe deplin că eram rațională făcând acest lucru și că acela era adevărul. Mai târziu, am putut recunoaște, prin părtășia fraților mei și a surorilor mele, faptul că mi-a fost teamă să nu fiu expusă dacă aș deveni lider din nou pentru că am continuat să cred în otrăvurile Satanei din mine; adică: „Cu cât sunt mai importanți cu atât cad mai tare. Este singuratic în vârf”. Întotdeauna am simțit că era un lucru periculos să fii lider. Chiar dacă teoretic știam că motivul pentru care acei oameni au fost înlăturați era faptul că nu urmăreau adevărul, naturile lor erau prea imorale și făceau tot felul de rele, adânc, în inima mea, credeam că dacă nu aș fi un lider important, atunci nu ar exista ocazii de a face rău. Eu doar mă protejam. Apoi, mi-a trecut prin minte că, datorită credinței mele și a predicării Evangheliei, eram vânată de PCC și nu mă puteam întoarce acasă. Nu aveam nicio cale de scăpare. Dacă aș deveni un lider important și aș ajunge să ofensez firea lui Dumnezeu și aș fi alungată pentru că mi-ar lipsi adevărul și aș face rău, atunci chiar nu aș fi capabilă să continuu să trăiesc. Am trăit în întuneric și chin, legată de aceste noțiuni și otrăvuri. În durerea mea, tot ceea ce puteam face era să strig către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, înfruntând această responsabilitate, știu că Tu m-ai înălțat. Știu că refuzând-o înseamnă să Te trădez. Dar chiar acum trăiesc legată de otrăvurile Satanei și sunt incapabilă să mă eliberez de ele. Îmi este foarte teamă că, după ce voi purta această mare responsabilitate, voi fi pedepsită pentru că am făcut un rău mare care Îți ofensează firea, deoarece natura mea este periculoasă, iar eu nu dețin adevărul. O, Dumnezeule! Sunt îndurerată și confuză. Nu știu cum să mă supun Ție. Te implor, Dumnezeule, să mă ajuți și să mă mântuiești”. În timpul rugăciunii mele, Dumnezeu m-a luminat să mă gândesc la un pasaj din cuvintele Lui: „Iar cunoștința voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea Cerului. De aceea spun că acest fel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai tare de Mine și să vă împotriviți Mie și mai mult. De-a lungul multor ani de lucrare, voi ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunteți dispuși să acceptați adevărul? Voi credeți cu toții că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți ați suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, drept urmare, credeți că orice om, indiferent cine ar fi el, este un om înșelător și necinstit(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu mi-au transformat confuzia și durerea în frică și tremur. În special, cuvintele „blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu,” „denigrarea Cerului,” și „În inimile voastre nu există decât nedreptate” au fost ca o sabie care mi-a străpuns inima, făcându-mă să simt dreptatea, măreția și mânia firii lui Dumnezeu. Am văzut că starea mea la vremea aceea I se opunea cu adevărat și Îl blasfemia pe Dumnezeu și că natura ei era foarte gravă! Doar în acel moment, inima mea rebelă a fost capabilă să se întoarcă. M-am prosternat înaintea lui Dumnezeu pentru a examina și a analiza stricăciunea mea, căutând să mă supun Lui. M-am gândit în urmă la toți acei ani de credință în Dumnezeu. Trecusem prin judecata și mustrarea Lui de multe ori. Cu toate acestea, nu numai că nu am recunoscut dragostea și mântuirea lui Dumnezeu în toate acestea, ci, în schimb, am înțeles greșit și m-am păzit de El tot mai mult. L-am învinuit pe Dumnezeu pentru tot ceea ce era nedrept ca și cum lucrarea Sa ar fi prea deranjantă pentru om. După mulți ani de experimentare a lucrării lui Dumnezeu, relația mea cu El nu devenise deloc mai apropiată sau mai potrivită. Mai degrabă, începeam să mă înstrăinez și să mă îndepărtez mai mult de Dumnezeu, ceea ce devenise o prăpastie mare pe care nu o puteam trece. Oare acest lucru era ceea ce culesesem după toți acei ani? Apoi, am reușit să recunosc faptul că natura mea egoistă și deplorabilă m-a determinat să-mi trădez conștiința. Uitasem prețul pe care Dumnezeu îl plătise pentru mine, mântuirea și cultivarea mea de către El de-a lungul anilor. La vremea aceea, eram plină de auto-reproș și de remușcare și m-am rugat din nou la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu voi mai trăi prin otrăvurile Satanei; nu Îți voi răni din nou inima. Sunt dispusă să accept judecata și mustrarea Ta, să mă întorc de la punctele mele de vedere greșite și să îmi îndeplinesc bine datoria pentru a-Ți mângâia inima”. Apoi, am citit un pasaj al unei predici: „Oricine nu-L iubește pe Dumnezeu este pe calea antihristului și va fi, în cele din urmă, expus și eliminat. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă reprezintă mântuirea și desăvârșirea oamenilor, iar fiecare persoană rea, care nu este mântuită, va fi expusă și eliminată. Prin urmare, fiecare persoană își va urma propriul fel. De ce sunt atât de mulți oameni expuși care fac tot felul de rele cu poziția și puterea lor? Aceasta nu este pentru că poziția lor le face rău. Problema fundamentală este esența naturii omului. O poziție îi poate expune cu siguranță pe oameni, dar, dacă o persoană cu inimă bună are o poziție înaltă, ea nu va săvârși diverse rele. Unii oameni nu vor săvârși rele atunci când nu au o poziție; aparent, ei par a fi oameni buni, dar odată ce obțin o poziție, vor face tot felul de rele” (Părtășia celui de mai sus). Prin această părtășie, am fost capabilă să văd cât de absurde și exagerate erau noțiunile care existau în inima mea. De fapt, dacă cineva poate sau nu să umble pe calea urmăririi adevărului nu este condiționat de faptul dacă are sau nu are o poziție, iar nu faptul că are o poziție face dificil mersul pe acea cale. Secretul constă în faptul că natura unei persoane iubește sau nu adevărul și că ea Îl iubește sau nu pe Dumnezeu. M-am gândit că, de-a lungul multor ani de „temperare”, ajunsesem să fiu mai puțin preocupată de poziția mea, gândindu-mă că eram ca un fir de iarbă care nu căuta să devină un copac mare și că eram capabilă să fiu sinceră în urmărirea adevărului și în împlinirea datoriei mele. M-am gândit că nu eram ca înainte, simțind durere, slăbiciune, negativitate și disperare, când am văzut biserica promovând alte persoane în locul meu. Din cauza acestor manifestări, am crezut că firea mea fusese transformată într-o oarecare măsură și că umblam deja pe calea lui Petru. Dar apoi, în lumina faptelor și a adevărului, am fost capabilă să-mi văd clar adevăratul caracter: de fapt, eu nu renunțam la poziție, ci, în schimb, eram doar mai inteligentă și mai vicleană; firea mea coruptă devenise doar mai ascunsă. Chiar și după ce am fost tratată de multe ori, încă nu-mi dădeam inima lui Dumnezeu și nu încercam să-L iubesc cu sinceritate. Dimpotrivă, am învățat cum să analizez și să observ și devenisem mai concentrată pe păstrarea mea. Perspectivele mele viitoare îmi influențau mereu mintea. Sădisem în inima mea ideea absurdă că „pozițiile înalte nu sunt sigure”. Nu însemna acest lucru neînțelegerea și păzirea față de Dumnezeu? Cum se putea ca aceasta să demonstreze iubirea față de Dumnezeu și umblarea pe calea lui Petru?

În privința părerilor mele greșite, am citit „Principiile de determinare a datoriei și a locului unei persoane” precum și „Principiile cheltuirii pentru Dumnezeu” în „Practici și exerciții pentru un comportament principial.” Am citit rugăciunea lui Petru: „Tu știi ce pot face și știi și ce rol pot juca. Dorința Ta este poruncă pentru mine și Îți voi dedica tot ce am. Numai Tu știi ce pot face pentru Tine. Deși Satana m-a păcălit atât de mult și m-am răzvrătit împotriva Ta, eu cred că Tu nu mă ții minte pentru acele fărădelegi, că nu mă tratezi pe baza lor. Doresc să-Ți dedic Ție întreaga mea viață. Nu cer nimic și nici nu am alte speranțe sau planuri; doresc doar să acționez conform intenției Tale și voii Tale. Voi bea din paharul Tău amar și sunt al Tău ca să-mi poruncești(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”). „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; aceasta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea omului(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Se poate vedea din cuvintele lui Dumnezeu că Petru a căutat să fie cu adevărat capabil să-L iubească pe Dumnezeu toată viața lui și că a ascultat întru totul de aranjamentele lui Dumnezeu. El nu a făcut propriile alegeri sau nu a avut cerințe. Indiferent de modul în care Dumnezeu a aranjat lucrurile, el s-a supus mereu. În cele din urmă, și-a îndeplinit datoria ca o făptură creată, îndeplinind ascultarea până la moarte și iubirea supremă față de Dumnezeu. Succesul lui Petru în credința lui în Dumnezeu nu a avut nimic de-a face cu statutul său. Petru a fost un apostol, iar Domnul Isus i-a dat marea însărcinare de a păstori bisericile. El nu a lucrat în poziția sa de apostol - a fost necunoscut, muncitor și conștiincios în îndeplinirea îndatoririlor sale de făptură creată care Îl iubește pe Dumnezeu și I se supune Lui. El a obținut mulțumirea lui Dumnezeu prin îndeplinirea îndatoririlor cu toată inima, tăria și mintea sa. Acesta a fost secretul succesului lui. Comparându-mă cu rugăciunea lui Petru și cu judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu, m-am simțit foarte rușinată. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au lovit inima și mi-au permis să văd că nu eram supusă și că mă împotriveam lui Dumnezeu. În credința mea, întotdeauna mi-am păstrat propriile alegeri, cerințe și planuri. În toți acei ani, fusesem ocupată să alerg peste tot pentru destinația mea, pentru perspectivele mele viitoare, pentru faimă, profit și poziție. Când îmi îndeplineam doar unele dintre îndatoriri, am încercat să închei o înțelegere cu Dumnezeu și chiar am vrut ca El să-Și pună ștampila de aprobare pe ea pentru a garanta că voi fi mântuită. Cerințele mele de la Dumnezeu de a face acest lucru pentru mine au dezvăluit că natura mea era prea egoistă. N-am avut rațiunea și conștiința pe care o făptură creată ar trebui să le aibă. Am respins însărcinarea din cauza naturii mele înșelătoare. Am respins chemarea lui Dumnezeu pentru a mă păstra; mai mult, am folosit un argument exagerat și am căutat scuze. Am încercat să ajung la un acord cu Dumnezeu. Eram irațională. Apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea omului.” Conștiința mea s-a simțit foarte vinovată; tot ceea ce am a fost dat de Dumnezeu și orice sunt capabilă să fac, orice experimentez, sunt toate aranjamentul Lui. De nenumărate ori, judecata și mustrarea lui Dumnezeu au venit asupra mea, astfel încât eu să-mi pot recâștiga rațiunea și conștiința, să-mi schimb gândirea greșită și să-mi permită să îmi îndeplinesc cu adevărat îndatoririle ca o făptură creată. Intențiile binevoitoare ale lui Dumnezeu sunt în toate acestea! Indiferent de ceea ce Dumnezeu cere de la mine, ar trebui să mă ofer pe mine însămi și să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. A face orice altceva înseamnă trădare și merită pedeapsă! Acea însărcinare nu fusese aranjată de nicio persoană. Mai degrabă, era testul lui Dumnezeu despre calea pe care umblasem și despre adevărata mea statură din toți acei ani. Nu dețineam realitatea adevărului și aveam o statură măruntă. Dumnezeu mi-a dat acea responsabilitate, dar nu mi-a cerut să fiu pe deplin competentă la acea vreme; mai degrabă, El a vrut să-mi permită să-mi îmbunătățesc căutarea adevărului, să accept instruirea, să mă revanșez pentru deficiențele mele, să devin capabilă să contribui cu tot ceea ce am și să intru în realitatea iubirii față de Dumnezeu cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea și mintea mea. În trecut, trăiam cu noțiuni absurde. Credeam că îmi hotărâsem îndatoririle și poziția. Am reflectat: Deși îmi îndeplineam îndatoririle cu astfel de atitudine și fundal și nu treceam prin multă rafinare sau nu eram sub multă presiune, nu era prea mult progres în viața mea, iar firea mea nu s-a schimbat prea mult. Aceasta mi-a dezvăluit firea depravată de a nu urmări adevărul, desfătându-mă în viață ușoară și mulțumindu-mă cu propria situație. De asemenea, acest lucru a expus faptul că felul în care îmi îndeplineam îndatoririle în credință era doar pentru a obține binecuvântări și o destinație bună, dar nu de dragul de a căuta să-L iubesc și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. În acest moment, am ajuns în sfârșit la: după toți acei ani, m-am gândit că umblam deja pe calea prin care Petru a urmărit adevărul. Dar, în acea zi, faptele au dezvăluit că acordasem cea mai mare importanță viitoarelor mele perspective. Mi-a lipsit cel mai mic grad de iubire față de Dumnezeu și nu am vrut să port o povară grea sau să mă ofer întru totul pentru Dumnezeu. Cum putea fi aceasta în concordanță cu urmărirea realizată de Petru?

Pe parcursul căutării mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu, nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să urmărească ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a căuta. Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. Dacă ceea ce cauți este binecuvântarea trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor concepții, și dacă nu există nicio schimbare în firea ta, nu ești deloc ascultător lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în neclaritate, atunci ceea ce cauți te va duce cu siguranță în iad, deoarece cărarea pe care mergi este cărarea eșecului. Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi eliminat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, calea și viața și a dezvăluit deja calea lui Petru către succes, precum și calea practicii pentru succes. Calea lui Petru spre succes nu însemna doar să nu caute o poziție sau să nu-și preia și să nu-și aleagă îndatoririle. Nu era vorba numai de a fi cucerit în aspectele sale negative. Mai important, era vorba despre căutarea în mod pozitiv de a-L iubi pe Dumnezeu și de îndeplinirea datoriei de făptură. În plus, faptul că umbli pe calea corectă îți va aduce multe rezultate pozitive și reale, cum ar fi să-L cunoști mai bine pe Dumnezeu, să fii din ce în ce mai supus prin urmărirea adevărului și punerea lui în practică și fără a mai avea propriile cerințe, speranțe și necurății. Firea ta va fi transformată și, cel mai important, vei intra mai bine în adevăr și vei avea o iubire din ce în ce mai reală pentru Dumnezeu, astfel încât să I te oferi pe deplin lui Dumnezeu fără alte cereri și să-L iubești cu devotament întreaga ta viață. Dar, în faptele care au fost dezvăluite, unde era manifestarea mea de a intra în realitatea adevărului? Unde era exteriorizarea mea de a obține adevărul și de a-mi transforma firea? Unde era manifestarea mea de a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu? Nu era nimic de genul acesta! Dacă aș fi intrat într-adevăr în acestea, atunci aș fi fost capabilă să mă supun, indiferent de ce aranjamente a făcut Dumnezeu, și aș fi fost mai dispusă să mă ofer înaintea Lui și să-I răsplătesc dragostea. Prin aceste fapte, prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, am putut vedea că umblam pe calea greșită. Nu umblam pe calea împlinirii îndatoririlor mele ca o făptură creată, nici nu căutam să-L iubesc pe Dumnezeu. Mai degrabă, eram pe calea căutării propriilor mele interese și speranțe personale. Aceasta era calea de a-L înșela pe Dumnezeu, urmând-L sub constrângere și sacrificându-mă într-un grad limitat, astfel încât să mă păstrez. Întotdeauna am urmărit plăcerile trupului. Pentru a-mi satisface confortul temporar, nu eram dispusă să accept judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să obțin adevărul. În adâncul inimii mele, părerea mea era: „Să caut doar să-mi îndeplinesc îndatoririle în pace și să nu ofensez firea lui Dumnezeu. În cele din urmă, voi obține o destinație bună, iar acest lucru va fi de ajuns”. Cuvântul lui Dumnezeu a arătat în repetate rânduri că rădăcina principală a eșecului lui Pavel se află în relațiile lui cu Dumnezeu. El a lucrat din greu pentru viitoarea sa răsplată și cunună, dar i-a lipsit cea mai mică supunere și dragoste pentru Domnul creației. În cele din urmă, aceasta a dus la eșecul lui și la îndurarea pedepsei de la Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu ne previn în mod clar: „Atunci cei care lucrează pentru destinația lor își vor primi înfrângerea finală, deoarece eșecul credinței oamenilor în Dumnezeu se întâmplă din cauza înșelăciunii(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”). Este adevărat! Acest tip de investiție nu este făcută cu sinceritate; este doar o amăgire și o înșelăciune. Mă încăpățânasem cu adevărat și evitasem judecata lui Dumnezeu, umblând pe propria mea cale. Când lucrarea de mântuire realizată de Dumnezeu a venit asupra mea, eram incapabilă să deosebesc binele de rău și am refuzat să-mi asum însărcinarea dată de Dumnezeu. Nu I-am dat nimic înapoi lui Dumnezeu, în afară de neînțelegeri, împotrivire și trădare. Atunci am putut să văd în mod limpede cât de egoistă și jalnică era natura mea. Eu crezusem în Dumnezeu în toți acei ani și m-am bucurat de Dumnezeu, deși încă unelteam împotriva Lui, făcând în mod constant tranzacții cu El. Nu am avut nici cel mai mic grad de dragoste pentru Dumnezeu în inima mea. Tocmai acela a fost motivul pentru care mergeam pe o cale greșită și era exact despre ceea ce vorbea Dumnezeu: „Pentru că omul nu este bun la a se dedica în întregime lui Dumnezeu, pentru că omul nu este dispus să își facă datoria față de Creator, pentru că omul a văzut adevărul, dar îl evită și merge pe propria cărare, pentru că omul caută întotdeauna să urmeze cărarea celor care au eșuat, pentru că omul sfidează întotdeauna Cerul, prin urmare, omul eșuează mereu, întotdeauna este înșelat de tertipurile Satanei și prins în propriile mreje(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”).

Apoi, am citit următoarele dintr-o predică: „Sunt oameni care au, în mod inevitabil, aceste temeri: «Îmi împlinesc datoria, dar mi-e teamă să nu umblu pe calea antihristului; mi-e teamă să nu fac ceva greșit și să mă împotrivesc lui Dumnezeu». Există mulți oameni cu astfel de temeri? Mai ales cei care slujesc drept lucrători și lideri, ei au văzut că o astfel de persoană, care a căutat atât de sârguincios în trecut, a avut daruri și o minte bună, iar apoi a căzut. O astfel de persoană era destul de bună la predicare, dar, în cele din urmă, a căzut și ea în mod neașteptat. Ei spun: «Dacă eu fac acele lucruri, voi sfârși ca ei și voi cădea și eu?» Dacă ai fi cineva care Îl iubește pe Dumnezeu, ți-ar mai fi frică de aceste lucruri? Dacă ai avea dragoste adevărată pentru Dumnezeu, ai fi în continuare controlat de temerile tale? Oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt mereu atenți la voia Lui și nu vor face lucrul greșit... Dacă ai discernământ adevărat cu privire la ceea ce înseamnă umblarea pe calea antihristului și care este calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii, atunci, de ce te temi că apuci pe calea antihristului? Oare acea frică nu dovedește că vrei încă să mergi pe ea și că nu ești dispus să abandonezi calea greșită? Nu aceasta este problema?” („Cum să cauți să-L iubești pe Dumnezeu și să Îi fii martor” în Predici și părtășie despre intrarea în viață IX). Din cuvintele lui Dumnezeu și din această predică am fost capabilă să văd mai clar că cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu sunt pe calea antihristului și faptul că nu-L iubești pe Dumnezeu este sursa eșecului în credință. De asemenea, am văzut mai clar motivele și scuzele satanice pe care le ascunsesem în mine. Nu eram dispusă să accept responsabilități mai mari și îmi era teamă să nu umblu pe calea eșecului - aceasta a revelat faptul că natura mea era egoistă, jalnică și rea. A dezvăluit că aveam prea multă dragoste pentru mine însămi și pentru Satana. De asemenea, am reușit să înțeleg cu adevărat faptul că le lipsea umanitatea normală oamenilor care crezuseră în Dumnezeu timp de mulți ani, dar încă nu aveau deloc dragoste pentru El. Ai putea spune că toți aveau o natură diabolică; toți erau oameni egoiști, jalnici și răi. În același timp, m-a determinat, de asemenea, să-mi schimb cu adevărat punctele de vedere greșite, să câștig eliberarea sufletului și să obțin direcția corectă de urmărire și calea de practică. Nu mai eram dispusă să trăiesc în mod egoist și jalnic doar pentru mine însămi. Am vrut doar să mă supun pe mine lui Dumnezeu și să ascult de toate aranjamentele Sale; urmăream adevărul și practicam dragostea pentru Dumnezeu în timp ce îmi îndeplineam îndatoririle.

Lăudat fie Dumnezeu pentru judecata și mustrarea Lui, care au transformat scopul căutării mele și m-au adus înapoi de la calea greșită. Mi-a permis să recunosc cu adevărat în mine esența naturii Satanei și să găsesc sursa eșecului meu. Crezusem în Dumnezeu în toți acei ani, dar nu l-am iubit niciodată pe Dumnezeu și am simțit rușine și autoînvinuire. Inima mea a tânjit să dezvolte o adevărată dragoste pentru Dumnezeu. Petru a fost desăvârșit întrucât L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu și pentru că a avut voința și perseverența pentru a urmări adevărul. Chiar dacă sunt departe de aceasta, nu voi mai trăi atât de dezgustător și respingător pentru a mă păstra. Sunt dispusă să fac din a-L iubi pe Dumnezeu scopul urmăririi mele - nu voi cruța niciun efort și voi plăti prețul în îndeplinirea îndatoririlor mele. Voi purta cu adevărat povara responsabilităților mele și voi pune adevărul în practică și voi intra în realitatea iubirii lui Dumnezeu în timp ce îmi voi îndeplini îndatoririle.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

A trăi înaintea lui Dumnezeu

de yongsui, Coreea de Sud Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru a intra în realitate, o persoană trebuie să îndrepte totul către viața...

Urmez cu hotărâre această cale

de Han Chen, ChinaAcum câțiva ani, am fost arestată de poliție pentru că predicam Evanghelia. Partidul Comunist m-a condamnat la trei ani...