de Lin Ran, provincia Henan

În trecut, de fiecare dată când mă confruntam cu unele dificultăți în timp ce-mi îndeplineam datoria, sau când îmi făceam prost munca, credeam că se întâmpla deoarece calibrul meu era prea slab. Ca rezultat, trăiam adesea într-o stare negativă, pasivă. Îmi foloseam deseori calibrul slab ca scuză pentru a le pasa altor oameni îndatoririle care mi se păreau grele și mi se părea că nu este nimic în neregulă cu asta, că mă gândeam la lucrarea bisericii când le ceream altora să facă ceva deoarece calibrul meu era slab și eu nu puteam să mă descurc. Doar datorită faptului că am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-am schimbat această viziune greșită, dându-mi seama că percepeam lucrurile prin prisma propriilor concepții și închipuiri. De asemenea, am învățat ceva despre propria-mi fire coruptă.

Într-o zi, un lider a trimis un document care trebuia prelucrat urgent. Sora cu care făceam echipă era ocupată cu altceva, așa că mi-a cerut să mă descurc. Imediat am început să inventez scuze: „Calibrul meu este prea slab. Nu mă pricep să scriu și să editez texte. Ar fi mai bine dacă te-ai ocupa tu de asta.” Astfel, în mod automat, îi pasam partenerei mele orice era mai complicat. Mai târziu, mi-a spus: „Din clipa în care ne-am întâlnit, mi-ai tot spus că este slab calibrul tău. Dar, după ce am stat cu tine câteva zile, am văzut că ești capabilă să identifici unele probleme din cadrul lucrării. Nu cred că este atât de rău calibrul tău, dar, ori de câte ori te confrunți cu vreo dificultate în a-ți realiza datoria, spui mereu că ești de calibru slab și uneori chiar le pasezi altora datoria ta. Nu știu ce te motivează mereu să spui cât este de slab calibrul tău – mi se pare că ești foarte falsă.” Auzind-o spunând asta, am rămas fără cuvinte, dar inima îmi era plină de antipatie: „Când spun că e rău calibrul meu, spun adevărul. Nu cunoști faptele și m-ai înțeles greșit.” După aceea, m-am gândit la motivul pentru care sora spusese asta. Nu mințeam când spuneam că era slab calibrul meu – cum putea să spună că aveam motivații? În inima mea, pur și simplu nu puteam să-mi dau seama.

Odată, în timpul adunării cu colegii mei, le-am vorbit celorlalți frați și celorlalte surori despre confuzia mea. Le-am enumerat rând pe rând motivele pentru care credeam că este slab calibrul meu: de exemplu, scriam foarte încet la calculator și stilul meu de a scrie nu era foarte bun. Când lucram la texte cu partenera mea, ea se ocupa de scriere și editare în cea mai mare parte, iar când citea un document, găsea problemele foarte repede, în timp ce eu eram mai lentă și așa mai departe. După ce mi-a ascultat părtășia, liderul nostru, fratele Liu, a spus: „Soră, oare în baza acestor lucruri măsurăm dacă este bun sau rău calibrul unei persoane? Este asta în concordanță cu adevărul? Este în concordanță cu voia lui Dumnezeu? Toți știm că, în lume, oamenii prețuiesc foarte mult talentul și mintea. Oamenii cu minte ageră, care se exprimă clar și sunt pricepuți în a se ocupa de chestiunile lumii exterioare sunt oameni de calibru bun, în timp ce aceia care sunt stângaci în vorbire, ignoranți și prost educați nu sunt considerați ca având un calibru; așa văd necredincioșii lucrul acesta. Noi, cei care credem în Dumnezeu, ar trebui să privim lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Am căutat voia lui Dumnezeu în această chestiune? Pe ce bază măsoară Dumnezeu dacă este bun sau rău calibrul oamenilor? Și ce este, mai exact, un calibru bun sau rău?” Scuturam din cap și fratele Liu și-a continuat părtășia: „Să citim un pasaj din predică: «Dacă este bun sau rău calibrul unei persoane se referă, în principal, la cât este ea de capabilă să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu. Dacă puterea ei de înțelegere este bună, lucrul acesta înseamnă că, atunci când citește cuvintele lui Dumnezeu, poate să-și dea seama de semnificația literală, să înțeleagă voia lui Dumnezeu, să câștige adevărul prin cuvintele lui Dumnezeu și că știe cum să acționeze pentru a se asigura că este după voia lui Dumnezeu. A avea o astfel de putere de înțelegere înseamnă că este de calibru bun. Calibrul nu înseamnă același lucru cu faptul de a fi înzestrat, nu este același lucru cu a fi isteț și capabil. Unii oameni par destul de inteligenți din afară, dar absolut nepricepuți când vine vorba de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. La asta se referă necredincioșii atunci când vorbesc despre un calibru bun, dar astfel de cuvinte nu sunt prezente în casa lui Dumnezeu. Unii oameni sunt studenți la facultate sau foarte inteligenți, dar, în casa lui Dumnezeu, se află în încurcătură și sunt incapabili să pătrundă adevărul. Puteți spune că sunt de calibru bun? Există unii oameni cu educație slabă care au absolvit doar școala primară și nu au o carieră importantă în lumea exterioară și, totuși, au avut success în urmărirea adevărului și au devenit cei care sunt lăudați de Dumnezeu. Doar acești oameni sunt de un calibru cu adevărat bun. Nivelul de educație nu înseamnă totul. Esențial este dacă oamenii înțeleg duhul» (Părtășia celui de mai sus). Din părtășia aceasta, vedem că acest calibru bun sau rău al unei persoane depinde de capacitatea ei de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Nu la asta se referă necredincioșii atunci când spun că o persoană are calibru sau este talentată și inteligentă. Oamenii care sunt de calibru bun pot să înțeleagă voia lui Dumnezeu după ce termină să-I citească cuvintele, pot să găsească o cale de a practica și de a intra în adevăr și pot să practice ținând seama de ce anume cere Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt aceia care par foarte inteligenți și se pricep de minune să se ocupe de problemele lumii exterioare – dar sunt încurcați de îndată ce se confruntă cu adevărurile din cuvintele lui Dumnezeu. Nu se poate spune că astfel de oameni sunt de calibru bun. Este vorba de felul în care unii oameni bine informați și educați par înzestrați și deștepți din exterior, dar care, totuși, sunt incapabili să înțeleagă adevărurile din cuvintele lui Dumnezeu. Unii dintre ei au chiar o perspectivă ridicolă asupra lucrurilor. Așadar, a avea o educație aleasă și a fi înțelept și capabil nu sunt aspecte reprezentative ale unui calibru bun, și nici nu sunt standardele după care se măsoară calibrul unei persoane. Esențial este dacă oamenii înțeleg sau nu duhul, dacă sunt capabili sau nu să înțeleagă adevărul. Nu ne putem baza pe propriile concepții și închipuiri pentru a măsura dacă este bun sau rău calibrul unei persoane!” Auzind acest lucru, deodată am văzut lumina: credințele mele s-au dovedit a fi doar concepțiile și imaginația mea – nu se conformau adevărului.

Apoi, o soră a găsit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și m-a rugat să le citesc. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când o persoană este serioasă, responsabilă, dedicată și harnică, munca va fi îndeplinită corect. […] Cooperarea oamenilor este foarte importantă, inimile lor sunt foarte importante și încotro își îndreaptă gândurile și ideile este, de asemenea, foarte important. Cât despre care le sunt intențiile și cât de mult efort depun în îndeplinirea datoriilor lor, Dumnezeu cercetează și vede. Este de o importanță crucială ca oamenii să-și pună toată inima și toată puterea în ceea ce fac. Și cooperarea lor este crucială. A te strădui să nu ai regrete față de îndatoririle pe care le-ai îndeplinit și față de acțiunile din trecut și să ajungi în punctul în care să nu-I datorezi nimic lui Dumnezeu – asta înseamnă să îți dai toată inima și toată puterea” („Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Dacă ai o atitudine corectă de a te confrunta cu adevărul, de acceptare umilă față de adevăr, atunci, chiar dacă ești de un calibru mic, Dumnezeu tot te va lumina și îți va permite să câștigi ceva. Dacă ai un calibru bun, dar ești mereu arogant, crezând că ai întotdeauna dreptate, și nu ești niciodată dispus să accepți nimic din ceea ce spun alții, ci veșnic opui rezistență, atunci Dumnezeu nu va lucra în tine. Dumnezeu va spune că firea ta este rea și că ești nevrednic să primești ceva, și chiar va lua de la tine ceea ce ai avut cândva. Asta înseamnă să fii dat pe față” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Sora a spus: „Cuvintele lui Dumnezeu arată că atitudinea noastră în realizarea datoriei noastre este foarte importantă – este crucială. Dacă avem mentalitatea corectă, dacă putem să ne dăruim toată inima și energia pentru a ne realiza datoria, Dumnezeu va vedea și ne va trata conform atitudinii față de datoria noastră. Chiar dacă suntem de calibru slab, Dumnezeu tot ne va lumina și ne va călăuzi. Dacă nu avem mentalitatea corectă, dacă nu suntem dispuși să plătim un preț și să cooperăm cu Dumnezeu, atunci nu numai că nu ne vom realiza datoria în mod corespunzător, dar vom fi și respinși de Dumnezeu. Dacă ne uităm la frații și surorile din jurul nostru prin cuvintele lui Dumnezeu, vedem că unii sunt de calibru obișnuit, dar au motivația corectă în îndeplinirea datoriei lor; confruntați cu dificultățile, își asumă căutarea adevărul și se concentrează asupra intrării în principii și devin din ce în ce mai eficienți în realizarea datoriei lor. Pe de altă parte, sunt niște frați și surori care ni se par a fi de calibru deosebit de bun și care au o înțelegere pură a cuvintelor lui Dumnezeu, dar, pentru că sunt vanitoși, mulțumiți de sine, nu ascultă sfatul celorlalți și iau gloria lui Dumnezeu pentru ei înșiși ori de câte ori au un mic succes în îndeplinirea datoriei lor, pierd în cele din urmă lucrarea Duhului Sfânt. Unii chiar perturbă lucrarea bisericii și nu mai sunt eligibili să-și realizeze datoria; în cazuri grave, sunt chiar alungați din biserică. Aceste fapte ne arată că dacă acest calibru al unei persoane este bun sau rău nu determină dacă este lăudată de Dumnezeu; esențial este dacă această persoană urmărește sau nu adevărul.” În continuare, frații și surorile au apelat la propriile experiențe pentru a vorbi despre pericolele și consecințele definirii personale în funcție de concepțiile și imaginația lor. Numai atunci mi-am dat seama cât de prostească era neînțelegerea adevărului; nu căutasem adevărul și, în schimb, mă definisem ca fiind de calibru slab trăind în concepțiile și imaginația mea până în punctul în care, deseori, le desemnam altora datoriile dificile. Nu am încercat să mă îmbunătățesc și nici nu m-am bazat pe Dumnezeu și nici nu am plătit vreun preț pentru a dărâma aceste bariere, fapt care chiar m-a făcut incapabilă să-mi realizez îndatoririle pe care eram în stare să le îndeplinesc. Nu eram doar incapabilă de o reală pregătire sau de a crește în adevăr și viață, dar lucrul acesta mi-a influențat direct eficiența în realizarea datoriei mele. M-am gândit la cât de repede era în stare să găsească problemele sora cu care lucram. Deși acest fapt avea legătură cu calibrul ei inerent, mai important era că, datorită atitudinii sale conștiincioase și responsabile față de datoria ei, putea să se bazeze pe Dumnezeu și să înfrunte dificultățile atunci când le întâlnea. Numai atunci era luminată și iluminată de Duhul Sfânt. Pe de altă parte, eu am încercat să evit problemele când le întâlneam și m-am folosit de calibrul slab drept scuză ca să scap de responsabilități. Nu m-am bazat pe Dumnezeu și nu mi-am asumat răspunderea de a încerca să rezolv problema căutând adevărul relevant, ceea ce a însemnat că nu am reușit să câștig lucrarea Duhului Sfânt. Din aceasta, am văzut că Dumnezeu este corect și drept pentru toți. Prin părtășie, am recunoscut de asemenea că Dumnezeu ne cere în funcție de lucrurile de care suntem capabili. Nu este un caz în care El „ne forțează peste limitele noastre”. Ar trebui să fiu corectă față de mine; în loc să acord atenție calibrului meu, ar trebui să mă concentrez numai pe a-mi pune toată energia în realizarea datoriei mele. Ar trebui să caut și să contemplu principiile adevărului, să învăț din punctele forte ale celorlalți, să ascult sfatul altor persoane și să-l includ în ceea ce am practicat efectiv – și, în timp, cu siguranță voi avea de câștigat și voi crește.

După aceea, critica surorii mele mi-a răsunat în urechi: „Nu știu ce te motivează mereu să spui că este rău calibrul tău”. Avea dreptate – întotdeauna mă grăbeam să spun că era rău calibrul meu. Ce motivații și ce fire coruptă mă controlau în secret?

Într-o zi, am citit aceste cuvinte dintr-o părtășie: „Cei care spun mereu celorlalți că ei sunt corupți, ignoranți și proști, aspri și înceți la minte, de calibru slab – nu vorbesc despre motivațiile reale și înșelăciunea din inimile lor; ascund aceste motivații malefice și își folosesc corupția, prostia și ignoranța pe post de scut. Nimeni nu este mai viclean decât astfel de oameni, nimeni nu este mai bun la a pretinde, la a se preface pentru a-i determina pe oameni să creadă că sunt buni, că se cunosc pe sine, că sunt umili, că sunt sinceri și deschiși. Acesta este un spectacol pentru alții; de fapt, astfel de oameni sunt niște ipocriți trădători și vicleni […]” (Părtășia celui de mai sus). Numai când am citit această părtășie mi-am dat seama că faptul că vorbeam mereu despre calibrul meu slab era dirijat, în realitate, de natura mea înșelătoare și că motivațiile rele erau ascunse în mine. De exemplu, în fața unei îndatoriri pe care nu o mai făcusem niciodată, primul lucru era să le spun celorlalți frați și celorlalte surori că era slab calibrul meu, deoarece mă temeam că m-ar desconsidera dacă mi-aș face prost datoria. Făceam asta de dragul mândriei și al statutului meu. Implicația era că nu este vina mea dacă o fac prost; nu era din cauză că nu-mi dedicam toată energia, ci pentru că-mi depășea calibrul. Ori de câte ori întâmpinam dificultăți în a-mi realiza datoria, nu eram dispusă să sufăr și să plătesc un preț ca să o înfrunt. În plus, mi-era teamă de responsabilitate. Așa că-mi foloseam pur și simplu calibrul slab ca pe o scuză pentru a-mi pasa datoriile altcuiva, pentru a-i face să creadă că sunt rațională și conștientă de mine. Aproape de fiecare dată când sufeream greutăți și trebuia să plătesc un preț sau să îmi asum o responsabilitate anume, mă retrăgeam. De fapt, trăiam după filosofia interpersonală satanică de a „rămâne liniștită pentru auto-protecție și de a căuta doar să scap de vină”. Părea un lucru destul de inteligent să-mi folosesc metodele necinstite ca să evit responsabilitatea, dar, în realitate, pierdusem multe ocazii de a căuta și de a înțelege adevărul. De fapt, calibrul pe care îl oferă Dumnezeu fiecăruia dintre noi este potrivit scopului; cu toate acestea, nu mi-am dedicat toată inima și energia în cooperarea cu Dumnezeu bazându-mă pe ce eram în stare să realizez, pentru a câștiga lucrarea Duhului Sfânt și pentru a-mi îmbunătăți calibrul; în schimb, mi-am folosit mereu calibrul slab ca scuză pentru a nu practica adevărul, a încerca să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu. Nu este lucrul acesta atât de viclean, atât de rău? Și cum puteam fi călăuzită de Dumnezeu astfel?

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Îi apreciez foarte mult pe aceia care nu nutresc suspiciuni cu privire la alții și, de asemenea, Îmi plac foarte mult aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; de aceste două tipuri de oameni Eu mă îngrijesc foarte mult, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). „Să trecem la următoarea replică: «Deși calibrul meu este mic, am o inimă onestă». Majoritatea oamenilor se simt stânjeniți când aud această vorbă, nu-i așa? Ea implică cerințele pe care Dumnezeu le are de la oameni. Care cerințe? Dacă oamenii sunt de calibru slab, nu este un capăt de lume, dar trebuie să aibă o inimă sinceră și, ca atare, vor putea primi laude de la Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii credincios, să nu te eschivezi de la munca ta, să nu fii viclean și înșelător, să nu fii șiret, să nu încerci să faci pe deșteptul sau să vorbești pe ocolite; trebuie să fii o persoană care iubește adevărul și îl urmărește. […] Tu spui: «Calibrul meu este mic, dar am o inimă onestă». Însă când îți revine vreo datorie, ți-e frică să nu cumva să fie istovitoare sau că nu o vei putea îndeplini cum se cuvine, așa că inventezi scuze ca să scapi de ea. Este aceasta expresia unei persoane oneste? Evident că nu. Cum ar trebui să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să accepte și să se supună și apoi să fie cu totul dedicată în îndeplinirea datoriei sale, dându-și toată silința ca să satisfacă voia lui Dumnezeu. De ce să procedeze astfel? Sunt mai multe aspecte ale expresiei aici. Unul este că ar trebui să-ți accepți datoria cu o inimă onestă și sinceră, să nu îți stea gândul la altceva și să nu fii nehotărât, conspirând în favoarea ta – aceasta este o expresie a onestității. Un alt aspect este că ar trebui să-ți folosești toată tăria și toată inima și să spui: «Îi voi dezvălui lui Dumnezeu totul despre mine. Asta este tot ce pot să fac; voi pune la dispoziție totul și îl voi dedica în întregime lui Dumnezeu». Să dedici tot ce ai și tot ce poți face – aceasta este o expresie a onestității” Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de a practica: lui Dumnezeu nu-I pasă dacă este bun sau rău calibrul oamenilor; esențial este dacă au sau nu o inimă cinstită, dacă pot sau nu să accepte adevărul și să îl pună în practică. Deși calibrul meu este slab și sunt un pic mai lentă în înțelegerea adevărului și uneori urmez doctrina, dacă inima mea este cinstită și urmăresc adevărul în mod constant pentru a-mi înlătura firea coruptă pe măsură ce îmi realizez datoria, dacă fac tot ce pot ca să duc la bun sfârșit ceea ce cere Dumnezeu, atunci voi primi călăuzirea și binecuvântările lui Dumnezeu și, treptat, voi fi în stare să înțeleg adevărul. Pe măsură ce intru în adevăr, voi fi capabilă să-mi compensez neajunsurile în ceea ce privește calibrul meu slab și voi deveni din ce în ce mai bună în a înțelege și a vedea lucrurile. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am început să mă bazez pe Dumnezeu pentru a deveni mai bună când îmi realizam datoria. Nu am mai pasat altora lucrurile care nu-mi erau evidente și pe care nu le înțelegeam, ci am încercat din răsputeri să le caut și să le rezolv singură. Mulțumesc lui Dumnezeu! Când am practicat așa cum cere Dumnezeu, și eu am putut să văd problemele din text – și, cu toate că fost momente în care chestiuni relativ complexe mi-au rămas neclare, căutând principiile adevărului împreună cu frații și surorile, acestea mi-au devenit treptat mai clare, iar eu m-am simțit mai ușoară și mai degajată când mi-am realizat datoria.

Mulțumită faptului că am experimentat mediul stabilit pentru mine de către Dumnezeu, mi-am cunoscut într-o oarecare măsură corupția și neajunsurile și am devenit conștientă de modul în care să mă confrunt cu problemele legate de calibrul meu. Când îmi îndeplineam datoria în trecut, nu mă concentram pe căutarea adevărului, nici nu încercam să-mi abordez firea coruptă. Întotdeauna vedeam lucrurile prin propriile-mi concepții și închipuiri, fapt ce deseori m-a determinat să mă limitez și să încerc să scap din anumite situații spunând că era slab calibrul meu. Modul în care-mi realizam datoria era plin de superficialitate, am oprit lucrarea bisericii și am suferit pierderi în propria viață. Acum înțeleg că și calibrul fiecăruia este prestabilit de Dumnezeu și că face parte din intențiile Lui glorioase. Dacă este bun sau rău calibrul meu nu este un fapt care ar trebui să mă constrângă. Pe viitor, voi încerca să caut adevărul în toate lucrurile, să acționez principial și să fiu o persoană cinstită ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu.