de Xiaoyun, China

M-am născut într-o familie obișnuită și, spre deosebire de copiii născuți în familii cu dare de mână, eu am pornit în viață mai de jos. Neșansa și mai mare a fost că părinții mei au divorțat când eu eram în școala primară. Tatăl meu a aranjat să stau în gazdă la o familie, în apropierea școlii mele, iar mai târziu, m-am mutat cu mătușa și bunica mea. Când copiii de vârsta mea au aflat despre situația mea familială, s-au distanțat de mine și întotdeauna m-am simțit mai prejos decât alții. Noaptea, plângeam adesea și simțeam că lucrurile erau nedrepte, întrebându-mă: „De ce mi-a fost dată o soartă atât de rea?” M-am închis în mine și aproape că n-am mai vorbit cu nimeni. Vedeam la televizor femei puternice, directoare de companii, înconjurate de flori și de splendoare și le invidiam, gândindu-mă că au o soartă cu adevărat bună. Mă gândeam cum eu trăiam sub acoperișul altcuiva și eram disprețuită, așa că am decis în sinea mea: „Când cresc, vreau să devin cineva, exact ca doamnele de la televizor, și îi voi face pe cei care mă privesc de sus să mă vadă cu alți ochi.”

Cu toate acestea, divorțul părinților mei mi-a umbrit copilăria. Eram adesea cuprinsă de durere și de tristețe și am devenit timidă și retrasă. Mai târziu, am urmat-o pe bunica mea în credința în Domnul Isus, iar când aveam 16 ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am aflat că sursa suferinței umane este corupția Satanei și că, în această etapă, lucrarea lui Dumnezeu este aceea de a mântui oamenii de păcat și de a-i aduce într-o destinație minunată. M-am gândit cât de rară este ocazia mântuirii din partea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și la faptul că lucrarea Lui este pe sfârșite, așa că am renunțat la studii și m-am instruit pentru a-mi face îndatoririle în biserică. Acolo, am văzut că ori de câte ori frații și surorile aveau probleme, îi întrebau pe conducători, iar aceștia aveau apoi părtășie cu ei despre soluții. Frații și surorile păreau cu toții a avea o stimă deosebită pentru ei, iar eu îi invidiam, gândindu-mă: „Trebuie să urmăresc bine, astfel încât poate, în viitor, voi deveni conducătoare sau lucrătoare și nu voi mai fi un simplu executant, ci o figură de vază.” După aceea, indiferent ce îndatoriri îmi rânduia biserica, încercam să le fac cât mai bine cu putință, iar frații și surorile mă lăudau pentru că, deși eram tânără, aveam un calibru bun și mă încurajau să urmăresc bine. Eram chiar încântată, gândindu-mă: „Pare că sunt o candidată promițătoare pentru cultivare! Trebuie să urmăresc bine în continuare!” Prin urmare, mi-am făcut îndatoririle cu abnegație. Nu mă simțeam obosită nici când trebuia să călătoresc departe pentru a uda nou-veniții și fie ploaie, fie soare, eu nu întârziam deloc în realizarea îndatoririlor mele. Speram doar ca eforturile și sacrificiile mele să fie observate de frați și de surori și ca, într-o zi, să fiu aleasă conducătoare sau lucrătoare. Dar de fiecare dată când aveau loc alegeri în biserică, eu nu eram selectată și, după trei ani, făceam în continuare îndatoriri bazate pe texte. Nu înțelegeam și mă întrebam: „Singura mea menire este să fac îndatoriri bazate pe texte? Chiar este acesta locul meu în biserică?”

În februarie 2019, supravegheam lucrarea bazată pe texte a bisericii și eram chiar mulțumită, considerând că era un moment de cotitură. Mă gândeam în sinea mea: „Poate este Dumnezeu care mă instruiește dinainte. Se pare că încă am un viitor în casa lui Dumnezeu. Pentru a fi conducător, trebuie să poți avea părtășie despre adevăr și să rezolvi probleme, așa că trebuie să practic părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva problemele fraților și ale surorilor. De-abia am început să supraveghez lucrarea bazată pe texte și, după ce mă instruiesc pentru o vreme, poate că voi putea deveni conducătoare.” Odată, în timpul unei adunări, am auzit întâmplător că un nou-venit fusese ales conducător, iar eu m-am necăjit, gândindu-mă: „Acest nou-venit, care crede abia de puțin peste un an, preia o funcție atât de importantă. Eu cred în Dumnezeu de mai mulți ani, deci de ce nu mi s-a arătat mie o oportunitate atât de bună? De ce sunt blocată în același loc? Îndatoririle bazate pe texte sunt importante, dar nu sunt la fel de vizibile ca funcția de conducător sau de lucrător. E o mare diferență între cele două.” Nu m-am putut abține să nu plâng în timp ce mergeam pe lângă bicicletă. După aceea, mi-am pierdut entuziasmul să îmi fac îndatoririle. În 2022, personalul care se ocupa de texte a fost realocat, dar eu am făcut în continuare îndatoriri bazate pe texte. M-am simțit foarte demoralizată, gândindu-mă: „Cum se poate ca, după toți acești ani de credință în Dumnezeu, să fac în continuare îndatoriri bazate pe texte? Sunt potrivită doar pentru îndatoriri bazate pe texte? Este oare posibil să nu îmi fie sortit să devin conducătoare? Nu spun cuvintele lui Dumnezeu că orice datorie am prelua și oricând am realiza-o, toate sunt conform predestinării și suveranității Lui? Poate că destinul meu este pur și simplu să fac doar îndatoriri bazate pe texte.” M-am gândit la un frate care era cu câțiva ani mai mare decât mine. A devenit conducător în biserică la scurt timp după ce L-a găsit pe Dumnezeu și ulterior a devenit predicator. Am simțit că el era născut să fie conducător, dar că eu, oricât de mult m-aș fi străduit, nu aveam să primesc niciodată șansa de a deveni conducătoare sau lucrătoare, că nu aveam perspective de dezvoltare în viitor și că pur și simplu așa avea să fie viața mea. După aceea, ori de câte ori supraveghetoarea mă ruga să fac ceva, făceam, dar nu mă mai străduiam cu abnegație să mă descurc mai bine și, uneori, când observam probleme în îndatoririle mele, nu simțeam nicio motivație să le rezolv. Rezultatele lucrării mele erau din ce în ce mai slabe, iar supraveghetoarea m-a emondat pentru că nu progresam în îndatoririle mele și pentru că aveam o atitudine pasivă. În adâncul meu, știam că eram pasivă în îndatoririle mele, dar nu aveam prea multă înțelegere în privința problemelor mele.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu care expun problema demoralizării și abia atunci am început să îmi înțeleg starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vezi pe cineva care este mereu deznădăjduit și pasiv când face ceva, incapabil să adune energie, cu emoții și o atitudine nu foarte pozitive sau optimiste și care afișează mereu o atitudine foarte negativă, dezaprobatoare și disperată. Îi dai sfaturi, dar nu le ascultă niciodată, deși recunoaște că drumul pe care i l-ai arătat este cel corect și că raționamentul tău este grozav, totuși, atunci când face ceva, nu poate aduna energie și tot este negativ și pasiv. În cazuri grave, din mișcările corpului, după figură, din felul în care merge, din tonul vocii lui și după cuvintele pe care le spune, poți vedea că emoțiile acestui om sunt deosebit de deznădăjduite, că îi lipsește energia în tot ceea ce face, că este ca un fruct strivit și că oricine petrece mult timp cu acel om va fi afectat de el. Ce înseamnă asta? Diversele comportamente, expresii faciale, tonuri ale vocii și chiar gândurile și părerile exprimate de oameni care trăiesc în deznădejde au trăsături negative. Așadar, care este motivul din spatele acestor fenomene negative? Care este cauza? Bineînțeles, cauza pentru apariția acestei emoții negative, deznădejdea, diferă de la om la om. Un fel de sentimente de deznădejde pot apărea din credința perpetuă a oamenilor în propria soartă teribilă. Nu este aceasta o cauză? (Ba da.) […] Odată ce a început să creadă în Dumnezeu, s-a hotărât să-și îndeplinească bine datoria în casa Lui, a devenit capabil să îndure greutăți și să trudească, să îndure mai mult decât oricine altcineva în orice chestiune și se străduiește să câștige aprobarea și stima celor mai mulți oameni. Crede că ar putea chiar să fie ales conducător de biserică, persoană responsabilă sau lider de echipă și, oare atunci nu-și va onora strămoșii și familia? Nu-și va fi schimbat atunci destinul? Totuși, realitatea nu se ridică la nivelul dorințelor lui, iar el devine abătut și se gândește: «Cred în Dumnezeu de ani buni și mă înțeleg foarte bine cu frații și surorile, dar cum se face că, de fiecare dată când e timpul să fie ales un conducător, o persoană responsabilă sau un lider de echipă, nu e niciodată rândul meu? Oare pentru că par atât de simplu sau pentru că n-am avut un randament bun și nimeni nu m-a observat? De fiecare dată când au loc alegeri, aș avea o mică speranță și m-aș mulțumi numai să fiu ales lider de echipă. Sunt atât de plin de entuziasm să-L răsplătesc pe Dumnezeu, dar de fiecare dată când au loc alegeri și sunt complet trecut cu vederea, ajung să fiu dezamăgit. Ce se întâmplă? Să fie oare faptul că sunt capabil cu adevărat doar să fiu o persoană mediocră, obișnuită și neremarcabilă toată viața mea? Când îmi amintesc de copilărie, de tinerețea mea, de anii de vârstă mijlocie, această cale pe care am parcurs-o a fost întotdeauna mediocră, iar eu nu am făcut nimic notabil. Nu că n-aș avea ambiție, că aș avea un calibru slab, că nu depun suficient efort sau că nu pot să îndur greutăți. Am hotărâre și obiective și chiar se poate spune că am ambiție. Atunci cum se face că nu mă pot remarca niciodată din mulțime? În ultimă instanță, am pur și simplu o soartă rea și sunt destinat suferinței și așa a rânduit Dumnezeu lucrurile pentru mine.» Cu cât stă mai mult pe gânduri, cu atât mai rea crede că îi este soarta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (2)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că pasivitatea și negativitatea mea din ce în ce mai puternice în îndatoririle mele se datorau perspectivelor false asupra lucrurilor. Credeam că faptul că nu pot deveni conducătoare sau lucrătoare sau că nu mă pot face remarcată însemna că aveam o soartă rea și că doar dacă aș deveni conducătoare sau lucrătoare aș avea un viitor și asta ar arăta că am o soartă bună. Pentru a fi aleasă conducătoare sau lucrătoare, am muncit sârguincios să mă înzestrez cu vorbele lui Dumnezeu și, ori de câte ori observam probleme legate de stările fraților și surorilor, căutam cu implicare cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu ei și a-i ajuta. Când părtășia mea dădea rezultate, mă gândeam că am un calibru și că puteam rezolva probleme reale și consideram că, dacă toată lumea îmi vedea abilitățile, într-o zi, m-ar putea alege conducătoare. Dar oricât de mult mă străduiam, rămâneam blocată la a face îndatoriri bazate pe texte. Mai ales când vedeam frați și surori care crezuseră în Dumnezeu de mai puțin timp decât mine devenind deja conducători și lucrători, mă gândeam că ei aveau o soartă bună și că fuseseră născuți pentru a fi conducători și lucrători. Dar după ce făcusem îndatoriri bazate pe texte timp de mai mulți ani, simțeam că sunt blocată pe loc, neobservată de biserică, și că eram doar o persoană obișnuită. Așa că am dat vina pe soarta mea rea pentru această problemă, gândindu-mă că Dumnezeu nu mă favoriza și că datoria pe care mi-o predestinase și mi-o rânduise era modestă, devenind astfel din ce în ce mai lipsită de motivație în îndatoririle mele. Când rezultatele lucrării mele au fost slabe, nu am reflectat asupra mea, iar când mi-am descoperit problemele, nu am vrut să depun efortul mental necesar pentru a le rezolva. Știam clar că îmi lipsea experiența practică și că trebuia să practic mai mult și să mă înzestrez cu mai multe adevăruri, dar nu eram dispusă să depun acest efort și am renunțat la mine însămi. Era ca și când m-aș fi împotmolit într-o mlaștină care mă înghițea încetul cu încetul, iar eu nu puteam scăpa. Impactul demoralizării era cu adevărat uriaș!

Mai târziu, am văzut expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și am început să îmi înțeleg perspectivele false. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu a hotărât cu mult timp în urmă sorțile oamenilor, iar acestea sunt imuabile. «Soarta bună» și «soarta rea» diferă de la o persoană la alta și depind de mediu, de ceea ce simt oamenii și de ceea ce urmăresc. De aceea, soarta cuiva nu este nici bună, nici rea. Poți trăi o viață foarte grea, dar ai putea să te gândești: «Nu caut să trăiesc o viață de lux. Sunt fericit doar să am destulă mâncare și suficiente haine pe care să le port. Toată lumea suferă în timpul vieții. Laicii spun: „Nu poți vedea un curcubeu decât dacă plouă”, așa că suferința are valoare. Nu-i atât de rău, iar soarta mea nu este rea. Cerurile mi-au dat niște durere, câteva încercări și necazuri. Asta pentru că Dumnezeu are o părere bună despre mine. Asta este o soartă bună!» Unii oameni cred că suferința este un lucru rău, că asta înseamnă că au o soartă rea și că doar dacă duc o viață fără suferință, confortabilă și ușoară înseamnă că au o soartă bună. Non-credincioșii numesc acest lucru «o chestiune de perspectivă». Cum privesc credincioșii în Dumnezeu această chestiune a «sorții»? Vorbim despre a avea o «soartă bună» sau o «soartă rea»? (Nu.) Nu spunem lucruri de felul acesta. Să zicem că ai o soartă bună pentru că tu crezi în Dumnezeu. Dacă nu urmezi calea cea bună în credința ta, dacă ești pedepsit, dat în vileag și eliminat, atunci înseamnă asta că ai o soartă bună sau o soartă rea? Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai cum să fii dat în vileag sau eliminat. Non-credincioșii și oamenii religioși nu vorbesc despre datul în vileag sau discernerea oamenilor și despre oameni care sunt îndepărtați sau eliminați. Asta ar trebui să însemne că oamenii au o soartă bună când sunt capabili să creadă în Dumnezeu, dar dacă sunt pedepsiți în cele din urmă, oare înseamnă atunci că au o soartă rea? Într-o clipă soarta lor este bună, în următoarea, soarta lor este rea – deci care-i adevărul? Dacă cineva are sau nu o soartă bună nu este un lucru ce poate fi judecat, oamenii nu pot judeca această chestiune. Totul este făcut de Dumnezeu și tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Doar că traiectoria sorții fiecărui individ sau mediul în care trăiește, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește și parcursul vieții pe care îl experimentează cât trăiește sunt toate diferite; aceste lucruri diferă de la o persoană la alta. Mediul de viață al fiecărui individ și mediul în care crește, ambele rânduite pentru el de către Dumnezeu, sunt diferite. Lucrurile pe care fiecare individ le experimentează în timpul vieții sunt toate diferite. Nu există așa-zisa soartă bună sau soartă rea – Dumnezeu rânduiește totul și totul este făcut de Dumnezeu. Dacă privim problema din perspectiva faptului că totul este făcut de Dumnezeu, tot ceea ce face Dumnezeu este bun și corect; doar că, din perspectiva predilecțiilor, sentimentelor și alegerilor oamenilor, unii aleg să trăiască o viață confortabilă, alegând faima, câștigul și o bună reputație, să aibă prosperitate în lume și să se afirme. Ei cred că acest lucru înseamnă că au o soartă bună și că o viață mediocră și plină de eșecuri, la marginea societății, este o soartă rea. Așa arată lucrurile din perspectiva non-credincioșilor și a laicilor care urmăresc lucruri lumești și caută să trăiască în lume, și așa apare ideea de soartă bună și soartă rea. Ideea de soartă bună și soartă rea apare doar din înțelegerea îngustă a ființelor umane și din percepția superficială asupra sorții, precum și din judecățile oamenilor cu privire la cât de multă suferință fizică îndură, cât de multă plăcere au și cât de multă faimă și câștig obțin și așa mai departe. De fapt, dacă privim lucrurile din perspectiva rânduielii și suveranității lui Dumnezeu asupra sorții omului, nu există astfel de interpretări despre soarta bună sau soarta rea. Nu-i așa? (Ba da.) Dacă privești soarta omului din perspectiva suveranității lui Dumnezeu, atunci tot ceea ce face Dumnezeu este bun și este lucrul de care are nevoie fiecare individ. Asta deoarece cauza și efectul joacă un rol în viețile trecute și prezente, sunt predestinate de Dumnezeu, El deține suveranitatea asupra lor, le planifică și le rânduiește – omenirea nu are de ales. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, oamenii nu ar trebui să-și judece soarta ca fiind bună sau rea, nu-i așa? Dacă oamenii emit cu ușurință judecăți cu privire la această chestiune, nu fac atunci o greșeală teribilă? Nu fac ei greșeala de a judeca planurile, rânduielile și suveranitatea lui Dumnezeu? (Ba da.) Și nu este această greșeală una gravă? Nu va afecta calea pe care vor merge în viață? (Ba da.) Atunci acea greșeală îi va duce la pierzanie” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (2)”]. Dumnezeu expune că unii oameni cred că, dacă se pot remarca și pot obține faimă și câștig, înseamnă că au o soartă bună și că să trăiești o viață întreagă în mediocritate și fără să ai succes înseamnă să ai o soartă rea, iar suferința înseamnă că o persoană are o soartă rea. Ei cred că să trăiești o viață confortabilă, lină și calmă înseamnă să ai o soartă bună. Toate aceste idei despre soarta bună sau rea se bazează pe perspectivele subiective ale oamenilor în funcție de ceea ce urmăresc și pe dorințele lor. Pentru că traiectoria tuturor în viață este în conformitate cu suveranitatea și cu rânduielile lui Dumnezeu, El rânduiește lucrurile în funcție de nevoile oamenilor, totul este benefic pentru viețile lor și nu există soartă bună sau rea. Să spui că ai o soartă rea pe baza preferințelor personale înseamnă să nu te supui situațiilor rânduite de Dumnezeu și să nu crezi în suveranitatea Lui. Adevărul este că tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Exact ca atunci când am avut necazuri în familie și am fost neglijată, tratată cu răceală și dispreț și desconsiderată în copilărie. Dacă nu aș fi trecut prin aceste obstacole și suferințe, poate că nu aș fi venit niciodată dinaintea lui Dumnezeu. Faptul că am avut șansa de a citi cuvintele lui Dumnezeu și de a mă instrui în îndatoririle mele, toate acestea sunt iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Dar eu credeam că să devii o persoană cu renume, să te remarci și să fii admirat de alții însemna să ai o soartă bună și că să trăiești o viață obișnuită, mediocră și să fii privit de sus însemna să ai o soartă rea. Acestea erau perspectivele unui neîncrezător. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, când am văzut cum conducătorii și lucrătorii erau respectați și admirați de frați și de surori datorită capacității lor de a rezolva probleme, am crezut că aș avea perspective de dezvoltare în viitor doar dacă aș fi conducătoare sau lucrătoare și că aceștia aveau o soartă mai bună decât frații și surorile de rând. Pentru că făceam în continuare doar îndatoriri bazate pe texte după ce crezusem în Dumnezeu în toți acești ani, am simțit că nu eram apreciată, că nu aveam perspective de dezvoltare în viitor și mi-am pierdut motivația pentru îndatoririle mele. Dar cântărind lucrurile, promovarea în funcția de conducător sau de lucrător chiar indică o soartă bună? În realitate, dacă o persoană nu urmărește adevărul și firea sa coruptă nu poate fi purificată sau schimbată, atunci, chiar dacă dobândește admirația și venerația oamenilor, nu va putea fi mântuită sau desăvârșită. Exact ca unii conducători și lucrători care nu urmăresc adevărul și care își folosesc mulții ani de experiență în lucrare drept capital pentru a-i constrânge mereu pe ceilalți, lucrează după bunul plac, împiedică și tulbură lucrarea bisericii și, în final, sunt dezvăluiți și demiși. Pe de altă parte, unii oameni nu au fost niciodată conducători, dar își fac îndatoririle conform locului pe care îl ocupă. Se concentrează pe a urmări adevărul și pe a reflecta asupra intențiilor, perspectivelor și firii lor corupte și primesc totuși luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, obțin rezultate în îndatoriri și cresc în viețile lor. Indiferent ce datorie facem, cheia este să urmărim adevărul. Nu există soartă bună sau rea. După ce mi-am dat seama de acest lucru, inima mea s-a înseninat puțin. Am înțeles că acordasem prea multă atenție faimei, câștigului și statutului, că nu fusesem dispusă să îmi fac datoria într-un mod realist și echilibrat, ca o ființă creată, și că îmi doream mereu să mă folosesc de ocazia de a-mi face datoria ca un mijloc de a urmări renumele. Dar dacă dorințele mele s-ar fi împlinit, setea mea de faimă, câștig și statut s-ar fi intensificat și mai mult și aș fi devenit și mai arogantă și mai îngâmfată, considerându-mă mai bună decât oricine altcineva. Cel mai probabil, acesta nu ar fi fost un lucru bun pentru mine. Am înțeles cu adevărat că tot ce rânduiește Dumnezeu este bun și că în spatele tuturor lucrurilor se află intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu.

După aceea, m-am gândit din nou: „Ce atitudine ar trebui să am față de împrejurările hotărâte și rânduite de Dumnezeu?” Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cât despre sentimentele oamenilor față de soartă, acestea pot fi bune sau rele, pot exista sorți în care lucrurile merg ca pe roate, sorți pline de obstacole, sorți dificile și sorți nefericite – nu există sorți bune sau rele. Ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de soartă? Ar trebui să te supui rânduielilor Creatorului, să cauți activ și sârguincios țelul și însemnătatea din felul în care Creatorul a rânduit toate aceste lucruri și să obții înțelegerea adevărului, să folosești cele mai grozave aptitudini în viața pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine, să-ți îndeplinești îndatoririle, responsabilitățile și obligațiile de ființă creată și să-ți faci viața mai însemnată și mai valoroasă, până când, în sfârșit, Creatorul este mulțumit de tine și te comemorează. Desigur, și mai bine ar fi să obții mântuirea prin căutarea și efortul tău sârguincios – acesta ar fi cel mai bun final. În orice caz, cu privire la soartă, atitudinea cea mai potrivită pe care ar trebui s-o aibă omenirea creată nu este una de judecată arbitrară și definitorie sau în care să folosească metode extreme pentru a o aborda. Bineînțeles, cu atât mai puțin ar trebui oamenii să încerce să se împotrivească, să aleagă sau să-și schimbe soarta, ci ar trebui să-și folosească inima ca să o aprecieze, să caute și să exploreze, să i se supună, înainte de a o înfrunta într-un mod pozitiv. În sfârșit, în mediul de viață și în călătoria prin viață stabilită pentru tine de Dumnezeu, ar trebui să cauți să te comporți așa cum te învață Dumnezeu, să cauți calea pe care Dumnezeu îți cere să o urmezi și să experimentezi soarta pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine în felul acesta și, în cele din urmă, vei fi binecuvântat. Când experimentezi soarta pe care Creatorul a rânduit-o astfel pentru tine, ajungi să cunoști nu doar mâhnirea, tristețea, lacrimile, durerea, frustrarea și eșecul, ci, mai important, vei experimenta bucuria, pacea și confortul, precum și luminarea și iluminarea adevărului pe care ți-l oferă Creatorul. În plus, când vei rătăci pe drumul tău prin viață, când vei înfrunta frustrarea și eșecul și va trebui să faci o alegere, vei experimenta îndrumarea Creatorului și, în final, vei obține înțelegerea, experiența și aprecierea felului în care să trăiești cea mai însemnată viață. Atunci nu te vei mai rătăci niciodată în viață, nu vei mai fi niciodată într-o stare permanentă de anxietate și, desigur, nu te vei mai plânge niciodată că ai o soartă rea și cu atât mai puțin te vei cufunda în sentimentul de deznădejde, pentru că tu consideri că soarta ta este rea. Dacă ai această atitudine și folosești această metodă ca să înfrunți soarta pe care Creatorul a rânduit-o pentru tine, atunci nu e cazul că numai umanitatea ta va deveni mai normală, ci vei ajunge să ai o umanitate normală și vei avea gândirea, punctele de vedere și principiile pentru a privi lucrurile care aparțin unei umanități normale – ba mai mult, vei ajunge să ai perspectivele și înțelegerea sensului vieții pe care non-credincioșii nu le vor avea niciodată” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (2)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, indiferent dacă o persoană simte că soarta sa este bună sau rea, aceasta ar trebui să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să caute intenția lui Dumnezeu într-o împrejurare și să își îndeplinească îndatoririle și responsabilitățile. Asta se aliniază la intenția lui Dumnezeu. Prin urmare, am cugetat în sinea mea: „Am făcut mereu îndatoriri bazate pe texte; care este intenția lui Dumnezeu prin asta?” M-am gândit cum, atunci când se întâmplau lucruri, nu știam cum să caut adevărul și rareori depuneam vreun efort să cuget la cuvintele lui Dumnezeu. Făcând îndatoriri bazate pe texte, putusem compensa aceste deficiențe, permițându-mi să învăț să cuget cu atenție la cuvintele lui Dumnezeu și să reflectez asupra firii mele corupte. Acest lucru era benefic pentru intrarea mea în viață. În același timp, această împrejurare a dezvăluit că prețuiam statutul prea mult și că, atunci când dorința mea de statut nu era îndeplinită, voiam să renunț. Mi-am dat seama că eu urmăream statutul în credința mea, nu adevărul. După ce am întâlnit obstacole în mod repetat, am început să îmi dau seama că urmărirea statutului era o cale greșită și am devenit capabilă să mă detașez de ambiția mea de a deveni conducătoare și să îmi fac îndatoririle cu seriozitate și integritate. Am reflectat și asupra motivului pentru care nu fusesem aleasă conducătoare. În primul rând, pentru că nu aveam un simț al responsabilității în îndatoririle mele, iar capacitatea mea de lucru era insuficientă, nu aveam calibrul necesar sau nu îndeplineam criteriile pentru a fi conducătoare. Aceasta nu avea nicio legătură cu faptul că aveam o soartă bună sau rea. Odată ce am înțeles acest lucru, am început să îmi tratez corect neajunsurile și insuficiențele, să mă supun împrejurărilor orchestrate de Dumnezeu și să mă comport corespunzător, conform principiilor, în îndatoririle mele curente. Mai târziu, frații și surorile m-au ales diaconiță de udare și, după ce m-am instruit timp de doar câteva săptămâni, din cauza unei lipse de personal care să se ocupe de texte, conducătorii m-au realocat să fac din nou îndatoriri bazate pe texte. De data aceasta, nu m-am plâns și nu m-am simțit deznădăjduită. În schimb, m-am gândit la faptul că biserica mă cultivase să fac îndatoriri bazate pe texte timp de mulți ani și că aveam unele atuuri în acest domeniu. Comparativ cu funcția de diaconiță, îndatoririle bazate pe texte erau mai potrivite pentru mine și m-am supus acestui lucru din adâncul inimii mele, gândindu-mă: „În trecut, am lăsat unele regrete în urma mea când făceam îndatoriri bazate pe texte, dar de data aceasta, trebuie să le fac din toată inima.” După o vreme, am obținut unele rezultate în îndatoririle mele și am avut un puternic sentiment de ușurare.

După ce am trecut prin această experiență, am ajuns să înțeleg că împrejurările rânduite de Dumnezeu ca parte a suveranității Lui sunt întotdeauna bune și sunt exact de ce are nevoie viața mea. Faptul că am reușit să dobândesc această înțelegere și să schimb lucrurile în bine s-a datorat cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!