de Ning Yu, China

După ce am început să cred în Dumnezeu, am slujit drept conducătoare și lucrătoare în biserică, iar mai târziu am început să îndeplinesc datoria bazată pe texte. Mi-au plăcut foarte mult ambele îndatoriri, simțind că erau pentru oameni cu calibru, și că, ori de câte ori le menționam, părea ceva impresionant și respectabil, stârnind invidia celorlalți. Mai ales la sfârșitul anului 2016, când am fost promovată să-mi fac datoria în echipa de corectori a casei lui Dumnezeu, am simțit și mai mult că aveam un calibru bun și talent la scris și că eram potrivită pentru asta. În august 2020, am fost demisă pentru că nu am putut coopera armonios cu ceilalți și am fost ineficientă în datoria mea. S-a nimerit ca, în acel moment, mai mulți lucrători de texte să nu aibă o familie gazdă potrivită, așadar, conducătorii au rânduit ca eu să-i găzduiesc în timp ce reflectam asupra mea. Cum am auzit că mi se cerea să fac datoria de găzduire, m-am simțit puțin supărată în sinea mea. „Datoria de găzduire e doar muncă fizică, o datorie pentru oameni cu calibru slab și fără puncte forte. În orice caz, eu sunt o persoană care a îndeplinit datoria bazată pe texte timp de mai mulți ani, cu ceva calibru și puncte forte. Chiar dacă mi se reatribuie datoria, este absolut imposibil să mi se ceară să fac datoria de găzduire. Dar, spre surprinderea mea, datoria de găzduire a fost exact ceea ce mi-au încredințat conducătorii!” În acel moment, nu am fost dispusă în inima mea, dar am reflectat asupra faptului că deja întârziasem lucrarea din cauză că, în ultima vreme, nu obținusem rezultate în datoria bazată pe texte. Casa lui Dumnezeu nu m-a tras la răspundere și tot mi-a permis să îndeplinesc datoria de găzduire – acesta era deja harul lui Dumnezeu. Ar fi fost irațional să fiu pretențioasă, așa că nu am avut de ales decât să mă supun deocamdată. În primele două săptămâni, pregăteam mesele la timp și făceam curat în camere în fiecare zi, iar apoi îmi făceam devoționalele și citeam cuvintele lui Dumnezeu. Am simțit că a-mi face datoria în acest fel era, de asemenea, destul de bine. Treptat, însă, văzându-le pe surori stând în fața calculatoarelor și făcându-și îndatoririle în fiecare zi, în timp ce eu aveam de-a face cu oale și tigăi și îmi petreceam zilele cu șorțul, mopul și coșul de gunoi, am început să mă simt din ce în ce mai amărâtă în inima mea. Mi-am spus în sinea mea: „A face datoria de găzduire este muncă fizică: orice frate sau soră care știe să gătească o poate face și nu necesită niciun calibru sau vreun punct forte. Pe de altă parte, a face datoria bazată pe texte este muncă intelectuală și există o diferență clară de nivel între aceasta și munca fizică a datoriei de găzduire!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă împotriveam mai mult să fac datoria de găzduire.

Odată, sora Chen m-a rugat s-o ajut să ducă gunoiul și am simțit imediat că mă înroșesc la față, având sentimentul că sunt o servitoare. Am simțit și mai mult că a face datoria de găzduire era ceva inferior. Uneori, surorile mă rugau să mă alătur lor la adunări, dar pentru că simțeam că fac datoria de găzduire și că le sunt inferioară, nu îndrăzneam să mă destăinui privind starea mea când aveam părtășie la adunări. Trăiam un mare chin. Mi-am amintit cum, în anii în care am îndeplinit datoria bazată pe texte, frații și surorile mă admirau și mă invidiau oriunde mergeam. Acum făceam datoria de găzduire și nimeni nu mă mai admira. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult că a face datoria de găzduire nu avea niciun sens. Ba chiar m-am gândit: „Decât să fiu gazdă aici, mai bine m-aș întoarce la biserica mea locală. Probabil că aș putea încă să fac datoria bazată pe texte acolo, iar frații și surorile m-ar admira și m-ar invidia.” Odată, supraveghetoarea a venit la mine acasă, m-a salutat și a intrat direct în camera surorilor mele. În momentul în care a închis ușa, m-am simțit brusc exclusă, având sentimentul că nu eram la același nivel cu ele. Surorile făceau datoria bazată pe texte; aveau un statut și un nivel mai înalt decât mine și erau prețuite de ceilalți, în timp ce eu făceam doar o datorie fizică neînsemnată, inferioară lor. Acest contrast puternic mi-a sfâșiat inima, iar durerea era de nedescris. După adunare, supraveghetoarea a plecat în grabă, fără să mă întrebe cum a fost starea mea în ultima vreme. Știam că era ocupată cu lucrarea ei, așa că era normal să nu întrebe, dar în inima mea tot m-am simțit destul de abătută. M-am gândit cum, în trecut, pe vremea când făceam datoria bazată pe texte, supraveghetoarea mă întreba din când în când despre starea mea, avea părtășie cu noi despre adevăr pentru a ne rezolva problemele și chiar mă consulta în unele chestiuni. Dar acum, eram doar o gazdă și nimeni nu-mi mai acorda atenție. Indiferent cât de mult aș fi făcut sau cât de bine, nimeni nu avea să știe. Oare trebuia să-mi petrec restul zilelor așa? Gândind astfel, eram într-un mare chin și simțeam și mai mult că datoria de găzduire și datoria bazată pe texte nu erau la același nivel. Am devenit și mai potrivnică datoriei mele de găzduire. Mai târziu, nu am mai fost la fel de proactivă în pregătirea meselor. Găteam la timp când eram bine dispusă și nu la timp când eram prost dispusă. Nici nu mai făceam curat la fel de conștiincios și făceam treabă de mântuială ori de câte ori puteam. Eram neatentă în tot ce făceam, iar la sfârșitul zilei, mă simțeam foarte obosită și goală pe dinăuntru. Din cauza neatenției mele, nici măcar nu am observat că țeava de scurgere de la bucătărie ieșise din conducta principală de canalizare, ceea ce a făcut ca apa reziduală să curgă direct pe podea și să se infiltreze în apartamentul vecinului de jos. A venit la ușa noastră de mai multe ori. Deoarece marele balaur roșu îi căuta peste tot pe credincioși și oferea recompense pentru denunțarea lor, de fiecare dată când venea cineva, surorile trebuiau să-și pună repede calculatoarele deoparte și să se oprească din a lucra, ceea ce le întârzia în îndatoririle lor. În acea perioadă, eram buimacă în fiecare zi, iar inima îmi era într-un mare chin.

Într-o dimineață, în timp ce găteam, un porumbel alb a zburat și s-a așezat pe pervazul bucătăriei. Penele îi erau de un alb imaculat și stătea cu capul sus și pieptul în față, privindu-mă cu ochii lui negri ca niște mărgele. După o clipă, a zburat fâlfâind din aripi. Un val de dezolare mi-a cuprins inima. Nici măcar nu trăiam la fel de liberă și de fericită ca o pasăre. Fără să-mi dau seama, lacrimile mi-au umplut ochii. Atunci mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Văd păsărelele care zboară pe cer ca pe o priveliște plină de încântare. Chiar dacă ele nu și-au întărit hotărârea înaintea Mea și nu au niciun fel de cuvinte pe care să Mi le «ofere», se bucură de lumea pe care le-am oferit-o. Însă, omul este incapabil de acest lucru, iar fața sa este plină de melancolie – oare am o datorie la el ce nu poate fi plătită? De ce este fața lui tot timpul brăzdată de lacrimi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Cuvintele lui Dumnezeu m-au lovit în inimă, făcându-mă să mă simt rușinată și stânjenită. O pasăre ia lumea pe care i-a dat-o Dumnezeu drept paradis și trăiește fără griji, putând să manifeste slava lui Dumnezeu în scurta ei viață. Deși eram și eu o ființă creată, nu mă puteam supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Supraveghetoarea rânduise ca eu să fac datoria de găzduire în funcție de situația mea reală și de nevoile lucrării. Acest lucru era benefic pentru mine și pentru lucrarea bisericii, dar eu mă împotrivisem tot timpul, crezând că a face datoria de găzduire nu-mi oferea nicio șansă de a ieși în evidență sau de a fi remarcată și că nu puteam fi prețuită sau admirată de ceilalți. Așa că am fost superficială și iresponsabilă, nereușind să întrețin bine mediul și deranjându-le pe surori în îndatoririle lor. Eram cu adevărat prea răzvrătită față de Dumnezeu! Cu lacrimi în ochi, am îngenuncheat și m-am rugat: „O, Dumnezeule, m-am răzvrătit împotriva Ta tot acest timp și am fost foarte potrivnică datoriei mele de găzduire. Simt mereu că, făcând această datorie, sunt inferioară celorlalți și nu mă pot supune niciodată în inima mea. O, Dumnezeule, nu vreau să-mi tratez datoria în acest fel, dar nu pot îndrepta lucrurile de una singură. Te rog să mă călăuzești să-Ți înțeleg intențiile, ca să mă pot supune înaintea Ta.”

În timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a fost de foarte mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile din partea lui Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale împotriva lui Dumnezeu. Un astfel de moft se amestecă cu preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la orgoliul și la statutul tău, la propriile interese și la alte lucruri asemenea, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere. Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să analizezi cine anume ți-a atribuit această lucrare; în schimb, ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu – este însărcinarea dată de El și este datoria ta, iar tu ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria. În al doilea rând, nu face discriminare între cele înalte și cele joase și nu te preocupa de natura datoriei respective, dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă trebuie realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există un aspect al acestei atitudini: supunere și cooperare activă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, parcă o rază de lumină mi-ar fi străpuns brusc inima învăluită în întuneric de atâta vreme. Dumnezeu cere ca oamenii să aibă un punct de vedere și o atitudine corecte față de datoria lor, să o poată accepta de la Dumnezeu indiferent ce datorie fac, să nu acționeze după propriile preferințe și să o poată accepta, să i se supună și să-i fie devotați. A-ți trata datoria conform propriilor preferințe, a o accepta când te aduce în centrul atenției și a te împotrivi când nu o face înseamnă a-ți refuza datoria; înseamnă a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Am reflectat asupra atitudinii mele față de datoria mea. Mereu alegeam și selectam pe baza preferințelor mele și nu eram deloc supusă. Credeam că a fi conducătoare sau lucrătoare, sau a face datoria bazată pe texte i-ar determina pe ceilalți să mă stimeze și să mă prețuiască și mi-ar aduce prestigiu, așa că eram fericită să accept. Acum mi se încredințase datoria de găzduire. Deoarece simțeam că era muncă fizică, de servire a altora, o muncă inferioară, și că indiferent cât de bine aș fi făcut-o, nu aș fi ieșit în evidență sau nu aș fi fost stimată și prețuită de ceilalți, am simțit că era ceva înjositor și rușinos și pur și simplu nu mă puteam supune. Când sora mea m-a rugat să o ajut să ducă gunoiul, am crezut că îmi dă ordine. De asemenea, când mă adunam cu surorile mele, mă simțeam inferioară lor și nu doream să particip. Am ajuns chiar să regret că făceam datoria de găzduire. M-am gândit că eram doar o ființă creată neînsemnată, fără niciun statut demn de menționat. Supraveghetoarea rânduise să fac datoria de găzduire, iar rezonabil ar fi fost să o accept din partea lui Dumnezeu și să mă supun, dar eu am ales și am selectat după preferințele mele, hotărâtă în inima mea să fac datoria bazată pe texte pentru a câștiga stima celorlalți, și am fost potrivnică și superficială în modul în care am tratat datoria de găzduire. Eram cu adevărat lipsită de orice strop de conștiință sau rațiune! Cum aș fi putut să nu fiu detestată și disprețuită de Dumnezeu? Astăzi, căzusem în întuneric și trăiam într-o durere de nesuportat. Totul era din cauză că îmi păsa prea mult de propria imagine și de statutul meu și nu mă supuneam lui Dumnezeu. Abia atunci am înțeles că intenția minuțioasă a lui Dumnezeu se afla în hotărârea conducătoarei de a rândui să fac datoria de găzduire. Era pentru a-mi dezvălui firea coruptă și a-mi emonda dorința de statut, pentru a mă îndemna să reflectez asupra mea și să mă cunosc și să trec printr-o adevărată pocăință și transformare. Această datorie era într-adevăr ceea ce aveam nevoie și era benefică pentru intrarea mea în viață. Nu mă mai puteam răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Îmi doream doar să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria pentru a-I mângâia inima lui Dumnezeu!

În acea perioadă, cugetam adesea la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Întreaga viață a oamenilor se află în mâinile lui Dumnezeu și, dacă nu ar fi hotărârea lor dinaintea lui Dumnezeu, cine ar fi dispus să trăiască în zadar în această lume deșartă a omului? De ce să te obosești? Grăbindu-se să intre în lume și să iasă din ea, dacă nu fac nimic pentru Dumnezeu, nu se vor fi irosit în întregime viețile lor? Chiar dacă Dumnezeu nu îți socotește acțiunile demne de menționat, nu vei zâmbi cu mulțumire în momentul morții tale? Ar trebui să mergi înainte într-o direcție pozitivă, nu să regresezi într-una negativă – nu e aceasta o practică mai bună?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 39). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte încurajată. Faptul că pot să-mi fac datoria în perioada în care Dumnezeu S-a întrupat pentru a lucra în zilele de pe urmă este cel mai plin de însemnătate lucru dintre toate. Indiferent ce datorie fac, cheia este să am intențiile corecte, să stau la locul meu potrivit înaintea lui Dumnezeu, să nu aleg și să selectez îndatoririle pe baza preferințelor mele și să pot să mă supun și să-L mulțumesc pe Dumnezeu – asta contează cel mai mult. Cu cât cugetam mai mult la cuvintele lui Dumnezeu, cu atât eram mai mișcată, cu atât mă simțeam mai îndatorată față de Dumnezeu și cu atât îmi detestam mai mult răzvrătirea. Am devenit dispusă să fac datoria de găzduire. După aceea, în fiecare zi pregăteam mesele la timp, întrețineam bine mediul și făceam și curat în casă, făcându-le pe surori să se simtă ca acasă. Practicând în acest fel, am simțit că relația mea cu Dumnezeu a devenit mai apropiată. Totuși, pentru că nu îmi cunoșteam cu adevărat natura-esență, după o perioadă de timp, trăiam din nou într-o stare incorectă.

Într-o zi, am aflat întâmplător că unei surori căreia, la fel ca mie, i se reatribuise datoria de găzduire, i se dăduse o datorie legată de tehnologia internetului. În acel moment, inima mea a fost cuprinsă de tulburare. „Alții fac datoria de găzduire pentru o vreme și apoi li se reatribuie îndatoririle, așa că de ce nu-mi reatribuie supraveghetoarea o altă datorie? Chiar și a mă lăsa să mă întorc la biserica mea locală pentru a face datoria bazată pe texte ar fi bine; cel puțin ar părea mai respectabil decât a face datoria de găzduire. Acum sunt ocupată aici toată ziua, făcând sarcini fizice și mărunte, și indiferent cât de mult efort depun, nimeni nu mă admiră. Nu există niciun viitor în asta. Oare să discut cu supraveghetoarea și să o rog să-mi reatribuie o altă datorie?” Dar apoi am simțit că nu ar fi rezonabil să fac acest lucru. M-am gândit la asta în repetate rânduri și eram neliniștită chiar și când găteam. Odată, am fost neatentă și am gătit prea mulți tăiței; le-a luat surorilor trei mese să-i termine. Acest lucru m-a făcut să mă simt complet umilită. Nici măcar nu puteam găti cum trebuie – ce altceva aș mai putea face? Inima mi s-a umplut și mai mult de durere și de negativitate. Într-o zi, m-am dus la piață să cumpăr alimente și am întâlnit-o pe sora Xiao, care făcea datoria sarcinilor administrative. Văzând-o mergând pe bicicletă sub soarele arzător, strecurându-se prin mulțime cu o expresie bucuroasă pe chip, am fost foarte invidioasă. Apoi m-am uitat la mine, cu o față lungă toată ziua, incapabilă să fiu fericită. Nu am putut să nu reflectez: „În biserică, amândouă avem îndatoriri care privesc sarcinile administrative, deci cum poate ea să se supună? Cum poate fi atât de bucuroasă? De ce nu mă pot supune niciodată cu adevărat?” În acea perioadă, am cugetat în mod repetat la aceste întrebări și m-am rugat și lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească să înțeleg adevărul în această privință.

În timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere despre starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „În ceea ce urmăriți voi, aveți prea multe noțiuni, speranțe și perspective personale. Lucrarea este realizată în acest mod acum pentru a vă trata dorința de statut și dorințele extravagante. Aceste speranțe, această dorință de statut și aceste noțiuni sunt toate întruchipări ale firilor satanice. […] De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au corodat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că nu au voință, nici hotărâre, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu totul hotărârea de a depăși sinele și, cu atât mai mult, și cea mai mică fărâmă de curaj pentru a scăpa de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor asupra credinței în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și chiar sunt de-a dreptul ofensatoare pentru ureche. Oamenii sunt toți lași, neputincioși, josnici și fragili. Ei nu urăsc forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul să le izgonească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). „Pentru un antihrist, statutul, puterea și prestigiul sunt cele mai importante feluri de interese și sunt lucrurile pe care acesta le echivalează cu propria viață. Din acest motiv, când un antihrist este demis, când își pierde titlul de «conducător» și nu mai are statut, ceea ce înseamnă că și-a pierdut puterea și prestigiul, că nu va mai primi tratamentul special de a fi stimat, sprijinit și admirat, fiind un antihrist care consideră statutul și puterea ca viața însăși, acest lucru i se pare absolut inadmisibil” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Comparându-mă cu cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea și abia atunci am văzut că rădăcina incapacității mele de a mă supune cu adevărat datoriei de găzduire era faptul că trăiam după otrăvurile satanice precum „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Cei ce trudesc cu mintea îi guvernează pe alții, iar cei ce trudesc cu mâinile sunt guvernați de ceilalți”. Totul era cauzat de faptul că urmăream constant imaginea și statutul. Influențată și condiționată de aceste otrăvuri satanice, înainte de a crede în Dumnezeu, scopul pe care mi-l stabilisem în viață era să intru la o universitate și să găsesc un loc de muncă respectabil, astfel încât să pot fi foarte stimată și respectată de ceilalți. Simțeam că numai a trăi în acest fel era valoros și plin de însemnătate, și că, dacă mi-aș fi petrecut viața făcând muncă fizică, primind ordine și fiind privită de sus de ceilalți, viața nu ar fi avut niciun scop. Totuși, din diverse motive, nu am intrat la o școală bună și nu am putut decât să lucrez pământul acasă. Nu eram dispusă să fac muncă fizică, așa că am găsit un post de suplinitor la o școală. Deși salariul nu era mare, slujba era respectabilă. După ce am început să cred în Dumnezeu, am continuat să trăiesc după aceste otrăvuri satanice. Am împărțit îndatoririle casei lui Dumnezeu în diferite ranguri, și îmi plăcea să fac doar îndatoririle care mă aduceau în centrul atenției și îi făceau pe oameni să mă admire. Credeam că datoria de găzduire era muncă fizică și inferioară, așa că am vrut să o evit și să o refuz. Eram controlată de aceste otrăvuri satanice. Perspectiva mea asupra vieții și valorile mele s-au deformat, iar inima mea era hotărâtă să urmărească faima și statutul. Îmi consideram mândria și statutul mai presus de orice și, când nu le puteam obține, simțeam că viața nu are niciun scop și era foarte dureroasă. M-am gândit cum, pe vremea când făceam datoria bazată pe texte, din cauză că urmăream mereu faima și statutul, starea mea era mereu proastă, nu puteam coopera armonios cu ceilalți și eram ineficientă în datoria mea și, ca urmare, am fost demisă. Dacă acest aspect al firii mele corupte nu era rezolvat, indiferent ce datorie aș fi făcut, mai devreme sau mai târziu aș fi eșuat și aș fi căzut. Dar nu am reflectat asupra corupției mele și nu am rezolvat-o, nici nu m-am gândit cum să fac bine datoria de găzduire. Inima mea era hotărâtă să facă datoria bazată pe texte pentru a-mi satisface dorința de faimă și statut, iar eu am fost potrivnică, superficială și lipsită de devotament în modul în care am tratat datoria de găzduire. Eram deosebit de egoistă și de josnică, într-adevăr lipsită de orice urmă de umanitate sau rațiune! M-am gândit cum, mai bine de un deceniu, îmi părăsisem familia și cariera pentru a-mi face datoria și doar o singură reatribuire a datoriei mele îmi dezvăluise adevărata statură. Abia atunci am văzut că tot ce spuneam de obicei erau doar cuvinte și doctrine, fără cea mai mică urmă de adevăr-realitate. Dintr-o dată, m-am simțit foarte jalnică. M-am gândit cum antihriștii urmăresc cu încăpățânare faima și statutul și, indiferent cu câte emondări, demiteri și reatribuiri ale îndatoririlor se confruntă, nu renunță niciodată la ambițiile și dorințele lor; în schimb, fac multe fapte rele și sunt în cele din urmă eliminați de Dumnezeu. Oare nu le călcam pe urme? Calea pe care mergeam era cea a unui antihrist. Dacă nu mă întorceam, în cele din urmă aveam să fiu disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu!

În timpul devoționalelor mele, am cugetat mai mult: „Nu mă pot supune cu adevărat datoriei de găzduire. Ce alte puncte de vedere eronate am?” Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Toți suntem egali înaintea adevărului. Cei care sunt promovați și cultivați nu sunt cu mult mai buni decât ceilalți. Toți au experimentat lucrarea lui Dumnezeu cam pentru aceeași perioadă de timp. Cei care nu au fost promovați sau cultivați ar trebui, de asemenea, să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Nimeni nu-i poate priva pe alții de dreptul de a urmări adevărul. Unii oameni sunt mai dornici când caută adevărul și au un anumit calibru, așa că sunt promovați și cultivați. Acest lucru se datorează nevoilor lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce are casa lui Dumnezeu astfel de principii pentru promovarea și folosirea oamenilor? Întrucât există diferențe în calibrul și caracterul oamenilor și fiecare persoană alege o cale diferită, acest lucru duce la finaluri diferite în credința oamenilor în Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul sunt mântuiți și devin oameni ai Împărăției, în timp ce aceia care nu acceptă deloc adevărul, care nu sunt loiali în îndeplinirea datoriei lor, sunt eliminați. Casa lui Dumnezeu cultivă și folosește oamenii în funcție de măsura în care urmăresc adevărul și în care sunt loiali în îndeplinirea datoriei lor. Există o distincție în ierarhia diferiților oameni în casa lui Dumnezeu? Deocamdată, nu există nicio ierarhie în ceea ce privește pozițiile, valoarea, statutul sau reputația diferiților oameni. Cel puțin în perioada în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui și îndruma pe oameni, nu există nicio diferență între rangurile, pozițiile, valoarea sau statutul diferiților oameni. Singurele lucruri care diferă le constituie împărțirea lucrării și rolurile îndatoririlor îndeplinite. Desigur, în această perioadă, unii oameni, ca excepție, sunt promovați și cultivați să îndeplinească unele sarcini speciale, în timp ce unii oameni nu primesc astfel de oportunități din diverse motive, precum probleme cu calibrul sau mediul lor familial. Dar oare nu îi mântuiește Dumnezeu pe cei care nu au primit astfel de oportunități? Nu așa stau lucrurile. Valoarea și poziția lor sunt inferioare față de ale celorlalți? Nu. Toți sunt egali în fața adevărului, toți au ocazia de a urmări și dobândi adevărul, iar Dumnezeu îi tratează pe toți corect și rezonabil” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toți sunt egali înaintea lui Dumnezeu, toți sunt ființe create și nu există nicio distincție de statut și rang în funcție de datoria pe care o face o persoană. A fi conducător sau a face datoria bazată pe texte nu înseamnă că poziția sau statutul cuiva este mai înalt decât al altora, iar a face datoria de găzduire sau sarcini administrative nu înseamnă că poziția sau statutul cuiva este mai jos. Datoria pe care o face fiecare persoană este rânduită în funcție de calibrul și punctele sale forte și de nevoile lucrării bisericii. Îndatoririle făcute sunt diferite doar în diviziunea muncii; nu există nicio distincție între statutul înalt și cel jos. Indiferent ce datorie face cineva, ceea ce prețuiește Dumnezeu este dacă urmărește adevărul și dobândește adevărul – asta este crucial. Comparându-mă cu cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că punctul meu de vedere era pur și simplu prea absurd. Credeam că, în casa lui Dumnezeu, toți cei care slujesc în calitate de conducători și lucrători, predică Evanghelia sau fac datoria bazată pe texte sunt oameni cu calibru și puncte forte, care au un statut înalt și sunt distinși. În schimb, credeam că cei care fac datoria de găzduire sau sarcini administrative fac doar muncă fizică, au un statut inferior și fac parte dintr-o clasă inferioară. Dominată de acest punct de vedere absurd, îmi plăcea să fac datoria bazată pe texte, iar când mi s-a cerut să fac datoria de găzduire, m-am simțit de parcă aș fi fost trimisă pe un raft uitat. Eram tristă și pierdută și mi se părea dificil să mă supun. Nu priveam lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci priveam îndatoririle casei lui Dumnezeu din perspectiva non-credincioșilor, împărțindu-le în diferite ranguri și disprețuind datoria de găzduire din adâncul inimii mele. Era cu adevărat absurd. Acesta era punctul de vedere al unui neîncrezător! Indiferent ce datorie facem, Dumnezeu speră că putem urmări adevărul în timp ce ne facem datoria și că ajungem să privim oamenii și lucrurile, să ne purtăm și să acționăm în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. M-am gândit la conducătorii falși și la antihriștii din jurul meu care căzuseră. Deși erau conducători în biserică, pentru că urmăreau orbește statutul și nu se concentrau asupra urmăririi adevărului, au făcut multe lucruri care au perturbat și au tulburat lucrarea bisericii. Au rămas nepocăiți până la sfârșit și au fost în cele din urmă eliminați. În schimb, unii frați și unele surori care făceau datoria sarcinilor administrative sau datoria de găzduire, deși nu aveau un statut înalt, au putut să se supună rânduielilor bisericii și să-și facă în tăcere îndatoririle. După o perioadă de timp, au putut face unele progrese în dobândirea intrării lor în viață, iar unii chiar au scris articole de mărturie bazată pe experiență. Am văzut că indiferent ce datorie face o persoană, atât timp cât urmărește adevărul și se poate supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, va avea luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu. M-am gândit cum am crezut în Dumnezeu de atâția ani și, când mi s-a reatribuit o altă datorie, nu am putut privi chestiunea conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci am evaluat-o bazându-mă pe propriile concepții false. Nu am putut să-mi fac bine datoria de găzduire, cu credință, și nu m-am arătat deloc supusă lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat fără să mă îndrept, aș fi fost în cele din urmă eliminată și eu. Trebuia să mă concentrez asupra căutării adevărului și a practicării adevărului în datoria mea și nu mă mai puteam răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. După aceea, m-am rugat adesea, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat imnuri, iar relația mea cu Dumnezeu a devenit mult mai apropiată. Ori de câte ori aveam vreo dificultate, mă deschideam și căutam ajutor de la surorile mele. Ele aveau părtășie cu mine și mă ajutau și am simțit că și relația mea cu surorile mele a devenit mai apropiată. De asemenea, m-am concentrat asupra instruirii în privința căutării adevărului și a practicării acestuia în lucrurile care mi se întâmplau, pregătind mesele la timp, păstrând casa curată și făcând bine lucrarea de siguranță și protecție, făcând tot posibilul pentru a le oferi surorilor mele un mediu liniștit, confortabil și sigur pentru a-și face îndatoririle. Uneori, după ce surorile mele își terminau îndatoririle, mă ajutau și ele la curățenie, iar când vedeau că sunt prea ocupată cu gătitul, se ofereau proactiv să mă ajute. Când mi-am schimbat punctul de vedere, mi-am îndreptat atitudinea și m-am supus, inima mea s-a simțit eliberată.

Într-o zi, noua supraveghetoare selectată pentru lucrarea bazată pe texte a venit la mine acasă. Am văzut că era sora Chen, cu care cooperasem cu doi ani în urmă. Pe lângă surpriză, inima mea a fost din nou cuprinsă de tulburare. „Sora Chen a fost și ea demisă anul trecut și, după ce a reflectat o perioadă de timp, a început din nou să facă datoria bazată pe texte, iar de data aceasta a fost chiar aleasă ca supraveghetoare. Dar uită-te la mine: după reatribuirea datoriei, am fost gazdă aici tot acest timp. Alții avansează, în timp ce eu regresez. Chiar nu există nicio comparație!” Când m-am gândit la asta, am simțit din nou că a face datoria de găzduire era jenant. În acel moment, mi-am dat seama că starea mea era incorectă, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima. După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Vorbind în sens larg, tu iei parte la lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu; mai precis, lucrezi în conformitate cu nevoile diferitelor aspecte ale lucrării pe care Dumnezeu o săvârșește în diferite momente și în rândul diferitelor grupuri de oameni. Indiferent care este datoria ta, aceasta e o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Uneori ți se poate cere să ai grijă de un obiect important sau să-l protejezi. Aceasta nu este o chestiune importantă – se poate spune că e doar o responsabilitate a ta – dar este o sarcină pe care ți-a dat-o Dumnezeu, ai acceptat-o din partea Lui, iar acum aceasta este datoria ta. […] Oricum ar fi, atâta vreme cât are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și cu nevoile lucrării de răspândire a Evangheliei, oamenii ar trebui să o accepte ca pe o datorie din partea lui Dumnezeu. Datoria, ca să o spunem în termeni și mai ampli, este misiunea unei persoane, o însărcinare încredințată de Dumnezeu; mai precis, este responsabilitatea ta, obligația ta. Având în vedere că este misiunea ta, o însărcinare încredințată ție de către Dumnezeu, și că este responsabilitatea și obligația ta, îndeplinirea datoriei nu are nimic de-a face cu afacerile tale personale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea datoriei conform standardului?”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oportunitatea ca oamenii să-și facă datoria este harul și înălțarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pământ pentru a duce la bun sfârșit lucrarea de mântuire a omenirii. Aceasta este o întreprindere vastă și există multe îndatoriri care necesită cooperarea oamenilor, cum ar fi a fi conducători și lucrători, a predica Evanghelia, a se ocupa de găzduire și așa mai departe. Fiecare datorie este importantă. Nu există îndatoriri mari sau mici, nu există îndatoriri înalte sau joase și nu există îndatoriri nobile sau josnice. Fie că cineva face muncă intelectuală sau fizică, totul înseamnă a-și îndeplini responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu. Deși nu am ieșit în evidență făcând datoria de găzduire, a putea să-i las pe toți să-și facă îndatoririle cu pace în suflet înseamnă, de asemenea, a îndeplini responsabilitatea și datoria unei ființe create. Din inima mea, nu m-am mai împotrivit datoriei de găzduire și nu am mai simțit că a face datoria de găzduire era doar muncă fizică și că era inferioară. În timp ce îmi făceam datoria, puteam, de asemenea, să-mi dedic mai mult mintea reflectării asupra stării mele și căutării adevărului. M-am simțit foarte împăcată în inima mea făcându-mi datoria în acest fel.

Nu m-am așteptat niciodată ca, după un timp, să încep din nou să fac datoria bazată pe texte. Acele zile în care am făcut datoria de găzduire au devenit o amintire prețioasă în inima mea. Călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu a fost cea care mi-a permis să dobândesc discernământ asupra perspectivelor false din spatele a ceea ce urmăream și să înțeleg că nu există îndatoriri înalte sau joase și nu există îndatoriri nobile sau josnice. Indiferent cu ce datorie te confrunți, ar trebui să accepți și să te supui. A putea urmări adevărul și a-ți oferi devotamentul – asta este ceea ce prețuiește Dumnezeu.