de Han Qing, China

În septembrie 2023, sora cu care colaboram a fost arestată de poliție. Atunci, eram conducătoarea bisericii, iar când am văzut că frații și surorile trăiau în frică și aveau nevoie de ajutor și sprijin și că lucrarea de după acest eveniment avea disperată nevoie să fie gestionată, am fost foarte neliniștită și am început să mă ocup neîncetat de transferul cărților, de părtășie și rezolvarea stărilor fraților și surorilor, și de udarea și sprijinirea noilor veniți. Atunci, ieșeam din casă zilnic înainte de răsăritul soarelui, iar noaptea mă culcam foarte târziu. Deși mă simțeam uneori foarte obosită, când vedeam că stările fraților și surorilor se îmbunătățeau, astfel încât își puteau îndeplini îndatoririle în mod normal, și cărțile erau transferate cu bine într-o casă sigură, eram foarte fericită și mă gândeam: „În asemenea circumstanțe periculoase, reușesc să gestionez bine lucrurile, iar lucrarea bisericii nu a suferit nicio pierdere. Dacă voi continua să cooperez în acest fel, în final, voi primi cu siguranță mântuirea lui Dumnezeu.” Când mă gândeam la acest lucru, îmi făceam datoria cu și mai multă energie. În fiecare dimineață, când mă trezeam, mergeam direct la adunări și începeam să implementez lucrarea, dar reflectam foarte puțin asupra conformității lucrării mele cu principiile. Chiar și atunci când îmi făceam timp să beau și să mănânc cuvintele lui Dumnezeu, continuam să mă gândesc la ce pasaj din cuvintele Lui ar putea rezolva stările fraților și surorilor, și foarte rar comparam cuvintele lui Dumnezeu cu propria mea stare. Uneori realizam că puneam accent doar pe a face lucrarea și că rareori căutam adevărul și reflectam asupra mea; dar când vedeam progrese în lucrare, simțeam că nu conta dacă mâncam sau beam puțin cuvintele lui Dumnezeu sau nu căutam adevărul; atât timp cât îmi făceam bine treaba, era suficient. În plus, biserica mai avea multă lucrare de făcut, așa că am continuat să mă ocup cu diverse sarcini.

Ulterior, o soră a fost aleasă să colaboreze cu mine. Pentru că nu era încă familiarizată cu unele lucrări, am făcut eu mare parte din lucrare. Când a venit vremea să discutăm lucrarea, am observat că sora nu lua inițiativa, așa că am avut o părere negativă despre ea, iar tonul meu față de ea era aspru. Am văzut că se simțea constrânsă de mine, dar nu am reflectat asupra mea. Credeam că nu era o problemă serioasă și că nu îmi va întârzia îndeplinirea datoriei. Aveam încă atât de mult de lucru; unde era timp să caut adevărul și să îmi rezolv starea? Ce s-ar întâmpla dacă mi-aș petrece timpul cu asta și aș întârzia lucrarea? Îndeplinirea datoriei și obținerea de rezultate erau cele mai importante lucruri. Ulterior, am continuat să mă ocup cu lucrarea. Într-o zi, discutam lucrarea cu doi diaconi. Amândoi aveau un temperament calm și nu își exprimau activ opiniile, așa că m-am simțit puțin neliniștită: „Dacă nu vă exprimați punctul de vedere în timp ce discutăm lucrarea, cum poate fi asta bine?” Apoi i-am mustrat: „Fraților, dacă nu vă exprimați activ punctul de vedere de fiecare dată, cum vom discuta această lucrare?” După ce am terminat, unul dintre frați și-a plecat capul, vizibil jenat. Au fost multe întâmplări similare în acea perioadă. De îndată ce vedeam că frații nu își exprimau activ punctele de vedere, începeam să îi disprețuiesc. Unul dintre frați se simțea puțin negativ și a spus: „Sunt bătrân și am reflexe lente; nu pot ține pasul cu ritmul tău și nu pot îndeplini bine această datorie.” În realitate, știam că frații erau noi în această datorie și era normal să nu o înțeleagă sau să nu o poată face bine. Ar fi trebuit să îi încurajez și să îi ajut. Dar nu credeam că era o problemă atât de mare ce le-am spus: nu aveam cerințe suplimentare de la ei, doar îmi doream să fie puțin mai proactivi în îndeplinirea datoriei lor. Așa că nu am pus accent pe rezolvarea acestui aspect. Mă gândeam: „O fire coruptă nu se poate schimba într-o clipă. Ar trebui să rezolv problemele cu lucrarea cât am timp. Dacă nu fac lucrarea, cum pot obține rezultate?” Pentru că nu făceam decât să rezolv lucruri, nu puneam accent pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu și căutarea adevărului sau învățarea lecțiilor din ceea ce se întâmpla, mă simțeam goală pe dinăuntru. Odată, am aranjat ca o familie în pericol să păzească niște cărți cu ale lui Dumnezeu cuvinte, iar după ce a aflat conducătoarea superioară, m-a emondat pentru că nu făceam lucrurile conform principiilor. M-am simțit nedreptățită și am început să mă cert și să mă împotrivesc. Văzând că nu accept, conducătoarea a spus: „Alergi mereu dintr-o parte în alta și faci multe lucruri, dar nu le faci conform principiilor, acționezi mereu după propria voie și după experiență; asta va dăuna intereselor casei lui Dumnezeu. De asemenea, când te confrunți cu emondarea, nu ai o atitudine de supunere și căutare și nu practici introspecția. Poți progresa așa?” Ulterior, am reflectat asupra propriei performanțe și mi-am dat seama că întotdeauna puneam accent pe alergatul dintr-o parte în alta și pe îndeplinirea lucrării; chiar nu aveam nicio intrare în viață despre care să pot vorbi. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și I-am cerut să mă ajute în a-mi cunoaște și rezolva propriile probleme.

În timp ce căutam, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În zilele de pe urmă, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare care nu este legată de cuvintele Lui, a vorbit în tot acest timp, a folosit cuvinte în tot acest timp, pentru a-l îndruma pe om spre ziua de azi. Firește, în timp ce vorbea, Dumnezeu a folosit cuvinte și ca să Își mențină relația cu cei care-L urmează, a folosit cuvinte ca să-i îndrume, iar aceste cuvinte sunt de cea mai mare importanță pentru cei care vor să fie mântuiți, sau pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască, Dumnezeu va folosi aceste cuvinte pentru a realiza faptul mântuirii omenirii. Evident, dacă sunt privite din punctul de vedere al conținutului sau al numărului lor, indiferent ce fel de cuvinte sunt și ce parte din cuvintele lui Dumnezeu reprezintă, ele sunt de cea mai mare importanță pentru fiecare dintre cei care vor să fie mântuiți. Dumnezeu folosește aceste cuvinte pentru a obține efectul suprem al planului Lui de gestionare de șase mii de ani. Pentru omenire – fie pentru omenirea din ziua de azi, fie pentru cea din viitor – ele sunt de cea mai mare importanță. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu, acestea sunt țelul și semnificația cuvintelor Lui. Așadar, ce ar trebui să facă omenirea? Omenirea ar trebui să coopereze în cuvintele și în lucrarea lui Dumnezeu, nu să le ignore. Nu aceasta este însă calea credinței unor oameni în Dumnezeu: indiferent ce spune Dumnezeu, este ca și cum cuvintele Lui nu au nimic de-a face cu ei. Ei urmăresc tot ce vor, fac ce vor și nu caută adevărul pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Sunt alții care nu acordă nicio atenție, indiferent ce spune Dumnezeu, care au o singură convingere în inimile lor: «Voi face orice cere Dumnezeu, dacă Dumnezeu îmi spune să merg în vest, merg în vest, dacă-mi spune să merg în est, merg în est, dacă-mi spune să mor, îl voi lăsa să mă vadă murind.» Există însă o singură problemă: ei nu asimilează cuvintele lui Dumnezeu. Se gândesc, în sinea lor: «Există atât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu, ar trebui să fie puțin mai directe și ar trebui să-mi spună exact ce să fac. Sunt capabil să mă supun lui Dumnezeu în inima mea.» Indiferent cât de multe cuvinte rostește Dumnezeu, în cele din urmă, acești oameni rămân incapabili să înțeleagă adevărul și nici nu pot să vorbească despre experiențele și cunoștințele lor. Sunt ca un mirean căruia îi lipsește înțelegerea spirituală. Credeți că astfel de oameni sunt iubiți de Dumnezeu? Dorește Dumnezeu să fie milostiv cu astfel de oameni? (Nu.) Cu siguranță că nu. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni. Dumnezeu spune: «Am spus mii de cuvinte nerostite. Cum se face că, la fel ca un om orb sau surd, tu nici nu le-ai văzut, nici nu le-ai auzit? Exact ce gândești tu în inima ta? Nu te consider nimic mai mult decât un om care este obsedat să urmărească binecuvântări și destinația frumoasă – urmărești aceleași țeluri ca Pavel. Dacă nu vrei să asculți cuvintele Mele, dacă nu dorești să urmezi calea Mea, atunci de ce crezi în Dumnezeu? Nu urmărești mântuirea, urmărești destinația frumoasă și dorința ta de binecuvântări. Și având în vedere că asta plănuiești, ce ți se potrivește cel mai mult este să fii un muncitor.» De fapt, și a fi un muncitor loial este o manifestare a ascultării de Dumnezeu, dar acesta este standardul minim. Să rămâi un muncitor loial este mult mai bine decât să fii aruncat în pierzanie și distrugere ca un non-credincios. În mod special, casa lui Dumnezeu are nevoie de muncitori, iar a fi capabil să muncești pentru Dumnezeu se consideră tot o binecuvântare. Asta este mult mai bine – incomparabil mai bine – decât să fiți lachei ai regilor diavoli. Totuși, a munci pentru Dumnezeu nu este în întregime mulțumitor pentru Dumnezeu, fiindcă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu are scopul de a-i mântui, a-i curăți și a-i desăvârși pe oameni. Dacă oamenii se mulțumesc doar să muncească pentru Dumnezeu, acesta nu este țelul pe care Dumnezeu dorește să-l atingă lucrând asupra oamenilor și nu este nici efectul pe care Dumnezeu dorește să-l vadă. Oamenii ard însă de dorință, sunt nesăbuiți și orbi: ei sunt vrăjiți, mistuiți de un profit mărunt și resping prețioasele cuvinte ale vieții, rostite de Dumnezeu. Nici măcar nu le pot trata cu seriozitate, darămite să le îndrăgească. Să nu citești cuvintele lui Dumnezeu sau să nu apreciezi adevărul: este un lucru inteligent sau stupid? Pot oamenii să obțină mântuirea în acest fel? Oamenii ar trebui să înțeleagă toate aceste lucruri. Ei au șanse la mântuire doar dacă își lasă la o parte noțiunile și închipuirile și se concentrează asupra urmăririi adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Dumnezeu expune faptul că oamenii pun accent doar pe acțiunile de suprafață. Indiferent cum are Dumnezeu părtășie, ei păstrează mereu o atitudine indiferentă față de cuvintele Lui și nu pun accent pe mâncatul și băutul cuvintelor Lui sau pe căutarea adevărului din cuvintele Lui. A crede în Dumnezeu în acest fel nu înseamnă deloc a experimenta lucrarea Lui. Comparând comportamentul meu cu ale Sale cuvinte, am văzut că eram exact așa. Mă gândeam că voi face orice îmi cere biserica să fac, și că, dacă făceam bine, puteam să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să primesc aprobarea Lui. Din această cauză, în timp ce-mi făceam datoria, puneam accent doar pe a face lucruri. Am ignorat total cuvintele lui Dumnezeu și chiar am simțit că mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu m-ar fi întârziat să-mi fac datoria. Știam că Dumnezeu a exprimat atât de multe cuvinte în timpul lucrării Sale din zilele de pe urmă, pentru a le permite oamenilor să urmărească adevărul și o schimbare a firii, astfel încât, în cele din urmă, să poată dobândi adevărul și să primească mântuirea lui Dumnezeu. Dar, pentru că nu iubeam adevărul, încă urmăream conform noțiunilor și închipuirilor mele, crezând că este suficient să termin lucrurile. De aceea, când corupția mea a fost dezvăluită în parteneriatele mele cu alții, nu am căutat adevărul pentru a o înlătura. Dumnezeu exprimă adevărul și expune toate felurile de firi corupte din oameni, și creează circumstanțe reale pentru ca noi să experimentăm, pentru a ne face capabili să înțelegem adevărul, să ne eliberăm de corupția noastră și să fim curățiți. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Dacă El ar fi dorit doar ca oamenii să trudescă și să muncească, atunci nu ar fi trebuit să lucreze pas cu pas până acum, și nu ar fi trebuit să devină întrupat, să exprime adevărul și să îndure atât de multe greutăți. Am citit atât de mult din cuvintele lui Dumnezeu, dar tot nu am înțeles intenția Lui de a mântui oamenii, firea mea coruptă nu se schimbase deloc. Eram exact tipul de profan despre care vorbeau cuvintele lui Dumnezeu. Continuând așa, chiar dacă aș fi făcut mai multă lucrare, în final nu aș fi fost mântuită. Realizând aceasta, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule Atotputernic, prin expunerea cuvintelor Tale, în sfârșit am realizat opiniile greșite privind urmărirea în credința mea în Dumnezeu. Sunt dispusă să mă pocăiesc și să mă schimb. Te rog, îndrumă-mă să scap de punctele mele de vedere greșite, să depun eforturi pentru cuvintele Tale, să urmăresc adevărul și să mă concentrez la intrarea în viață.”

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În prezent, majoritatea oamenilor se află în acest fel de stare: pentru a obține binecuvântări, trebuie să mă sacrific pentru Dumnezeu și să plătesc un preț pentru El. Pentru a obține binecuvântări, trebuie să abandonez totul pentru Dumnezeu; trebuie să termin ceea ce El mi-a încredințat și trebuie să îmi îndeplinesc bine datoria. Această stare e dominată de intenția de a obține binecuvântări, ceea ce e un exemplu de a se sacrifica în întregime pentru Dumnezeu cu scopul de a obține recompense de la El și de a câștiga o cunună. Astfel de oameni nu au adevărul în inimile lor și este sigur că înțelegerea lor constă doar din câteva cuvinte și doctrine pe care le etalează oriunde merg. Calea lor este cea a lui Pavel. Credința unor astfel de oameni este un act de trudă constantă și, în adâncul lor, ei simt că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult își vor dovedi loialitatea față de Dumnezeu; că, pe cât fac mai mult, cu atât El va fi negreșit mai mulțumit; și că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult vor merita să li se acorde o cunună înaintea lui Dumnezeu și cu atât mai mari vor fi binecuvântările pe care le vor câștiga. Ei cred că, dacă pot să îndure suferința, să predice și să moară pentru Hristos, dacă își pot sacrifica propriile vieți și dacă pot îndeplini toate îndatoririle pe care Dumnezeu le-a încredințat lor, atunci ei vor fi aceia care câștigă cele mai mari binecuvântări și vor fi siguri că vor primi cununi. Tocmai asta e ceea ce și-a imaginat Pavel și ceea ce a căutat. Aceasta este calea exactă pe care a mers el, și tocmai sub îndrumarea unor astfel de gânduri a lucrat el pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Nu provin aceste gânduri și intenții dintr-o natură satanică? E tocmai ca în cazul oamenilor mondeni care cred că, în timp ce sunt pe pământ, ei trebuie să urmeze cunoașterea și că, după ce au obținut-o, se pot distinge de mulțime, pot să devină funcționari și să aibă statut. Ei cred că, odată ce au statut, își pot realiza ambițiile și își pot aduce afacerile și practicile de familie la un anumit nivel de prosperitate. Nu toți non-credincioșii merg pe această cale? Cei care sunt dominați de această natură satanică pot fi doar ca Pavel în credința lor. Ei gândesc: «Trebuie să mă lepăd de tot pentru a mă sacrifica pentru Dumnezeu. Trebuie să fiu loial înaintea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, voi primi recompense și cununi mărețe.» Aceasta e aceeași atitudine cu cea a oamenilor mondeni care urmăresc lucruri mondene. Ei nu sunt deloc diferiți și sunt supuși aceleiași naturi. Când oamenii au acest soi de natură satanică, afară, în lume, vor căuta să obțină cunoștințe, învățătură statut și să se distingă de mulțime. Dacă ei cred în Dumnezeu, vor căuta să obțină mari coroane și mari binecuvântări. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul atunci când cred în Dumnezeu, sigur vor merge pe această cale. Acesta este un fapt imuabil, este o lege naturală. Calea pe care merg cei care nu urmează adevărul este diametral opusă celei a lui Petru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Dumnezeu expune faptul că oamenii se leapădă și se consumă în credința lor în Dumnezeu și în îndeplinirea datoriei pentru a primi binecuvântări și un final și o destinație bună pentru ei înșiși; ei sunt guvernați de motivația de a primi binecuvântări. Când am reflectat, am descoperit că aveam exact aceste opinii asupra a ceea ce urmăream. Credeam că făcând mai multă lucrare și îndeplinind mai multe îndatoriri, îndeplinind sarcinile pe care mi le încredințau liderii și obținând rezultate, asta ar duce la aprobarea lui Dumnezeu, și aș avea un final și o destinație bună. Din această cauză, m-am dedicat cu totul să termin lucrurile și în fiecare zi mă ocupam de lucrare. M-am gândit la Pavel, care a pus accent doar pe predicare și îndeplinirea lucrării. El a călătorit pe distanțe lungi și a plătit un preț semnificativ, dar nu a pus cuvintele lui Dumnezeu în practică, iar firea sa coruptă nu s-a schimbat deloc. Făcând toate acestea, el doar încheia o afacere cu Dumnezeu, în speranța de a primi o cunună și recompense. În final, el chiar a adus mărturie pentru sine, spunând: „Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21). El a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost eliminat și pedepsit de Dumnezeu. Privind înapoi acum, mergeam pe calea lui Pavel: mă bazam pe propriile mele noțiuni și închipuiri, crezând că, atât timp cât făceam mai multă lucrare și îndeplineam îndatoririle încredințate, obținând rezultate, Dumnezeu cu siguranță îmi va oferi o destinație bună în cele din urmă. În acest fel, am pus accent doar pe a termina lucrurile, și chiar am simțit că mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu m-ar întârzia. Am dezvăluit o fire arogantă, i-am constrâns pe alții, dar nu am pus accent pe înlăturarea ei. Am vrut doar să schimb sacrificiul și consumul meu superficial și rezultatele lucrării mele, pentru binecuvântările de la Dumnezeu. Cum ar putea aceasta să câștige aprobarea lui Dumnezeu? La exterior, păream să lucrez neîncetat în fiecare zi și păream destul de loială în datoria mea, dar, în realitate, nu făceam deloc asta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sau de dragul lucrării bisericii; în schimb, complotam pentru finalul și destinația mea proprie, profitam de Dumnezeu, încercând să fac afaceri cu El; asta este ceea ce Dumnezeu urăște. Dacă aș continua să urmăresc cu o inimă egoistă și intenții denaturate, și firea mea coruptă nu s-ar schimba deloc, cu siguranță aș fi eliminată de Dumnezeu în cele din urmă.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Orice din viața lui Petru care nu satisfăcea intențiile lui Dumnezeu, îl făcea să se simtă neliniștit. Dacă nu satisfăcea intențiile lui Dumnezeu, atunci avea remușcări și căuta o modalitate potrivită prin care se putea strădui să mulțumească inima lui Dumnezeu. Chiar și în cele mai mici și mai neimportante aspecte ale vieții lui, el își impunea să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Nu era mai puțin exigent când venea vorba de firea lui veche, ci era mai riguros în cerințele pe care le avea de la sine de a progresa mai adânc în adevăr. […] Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să se supună la tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsurile din viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze inima iubitoare de Dumnezeu. Nu era aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu era aceasta împlinirea datoriei unei ființe create? Fie că ești mustrat, judecat sau în necaz, ești mereu capabil să obții supunere până la moarte, aceasta fiind ceea ce o ființă creată ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o ființă creată calificată și nimic nu satisface mai bine intențiile Creatorului. Imaginează-ți că poți lucra pentru Dumnezeu, dar nu I te supui și ești incapabil să-L iubești cu adevărat pe El. În acest fel, nu numai că nu îți vei fi îndeplinit datoria de ființă creată, dar vei fi și condamnat de El pentru că ești o persoană care nu deține adevărul, care este incapabilă să I se supună lui Dumnezeu și care se răzvrătește împotriva Lui. Îți pasă doar să lucrezi pentru Dumnezeu și nu îți pasă să pui adevărul în practică sau să te cunoști pe tine însuți. Nu Îl înțelegi și nu Îl cunoști pe Creator; nu I te supui și nu Îl iubești. Ești o persoană care, din naștere, e răzvrătită față de Dumnezeu și, prin urmare, astfel de oameni nu sunt iubiți de Creator” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Cuvintele lui Dumnezeu spun că, indiferent de lucrurile mărunte cu care se confrunta Petru în viață, el căuta mereu adevărul și urmărea să Îl mulțumească pe Dumnezeu. De asemenea, el reflecta prompt asupra firilor corupte pe care le dezvăluia și, în timp ce lucra, punea accent pe propria intrare. Purta o povară atât pentru însărcinarea dată de Dumnezeu, cât și pentru propria intrare în viață. Calea pe care a mers a fost una de succes. Dar eu am pus accent doar pe a alerga de colo colo și a lucra, fără a căuta adevărul. Când îmi dezvăluiam corupția, nu îi dădeam importanță, nu reflectam și nu mă cunoșteam pe mine însămi și, până astăzi, nu m-am schimbat deloc. Calea pe care am mers a fost una a eșecului. În realitate, oamenii ar trebui să plătească un preț și să se consume pentru Dumnezeu. Asta e datoria lor, nu cum îmi imaginam eu, că este suficient doar să îmi fac bine lucrarea. Vei progresa în viață doar dacă ești capabil să cauți adevărul atunci când apar lucruri, să pui accent pe a-ți cunoaște propria corupție și neajunsurile pe parcursul îndeplinirii datoriei, să căuți adevărul pentru a-ți rezolva propria fire coruptă și să iei adevărul, ca standard pentru a acționa și a te comporta. Deși firea mea coruptă nu poate fi înlăturată într-o clipă, ar trebui să pun accent pe cunoașterea ei și pe schimbarea cursului, reflectând asupra mea pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, găsind principiile pe care ar trebui să le respect și practicând conform cuvintelor lui Dumnezeu.

Ulterior, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor, oamenii care urmăresc adevărul tot pot să caute adevărul pentru a rezolva problemele care se abat asupra lor, să ceară părtășie despre lucrurile care nu le sunt clare din predicile pe care le-au auzit și să-și liniștească inimile pentru a reflecta asupra modului în care au evoluat, apoi să se gândească la cuvintele lui Dumnezeu și să se uite la înregistrări cu mărturii despre experiențe. Ei câștigă lucruri din asta. Indiferent cât sunt de ocupați cu îndatoririle lor, asta nu le îngreunează deloc intrarea în viață, nici nu o întârzie. Pentru oamenii care iubesc adevărul este firesc să practice în acest fel. Oamenii care nu iubesc adevărul nu îl caută și nu sunt dispuși să se liniștească înaintea lui Dumnezeu, pentru a reflecta asupra lor înșiși și a se cunoaște, indiferent dacă sunt ocupați cu datoria lor și indiferent de problemele care se abat asupra lor. Așadar, chiar dacă sunt ocupați sau relaxați în datoria lor, ei nu urmăresc adevărul. Realitatea este că dacă cineva simte în inimă să urmărească adevărul și dacă tânjește după el și poartă povara intrării în viață și a schimbării firii, atunci se va apropia mai mult de Dumnezeu în inima sa și se va ruga Lui, oricât de ocupat este cu datoria lui. Cu siguranță va obține o parte din luminarea și strălucirea Duhului Sfânt, iar viața sa va progresa fără încetare. Dacă cineva nu iubește adevărul și nu poartă nicio povară a intrării în viață sau a schimbării firii, sau dacă nu este interesat de aceste lucruri, atunci nu poate câștiga nimic. A reflecta asupra propriilor manifestări de corupție este un lucru care trebuie făcut oriunde și oricând. De exemplu, dacă cineva a manifestat corupție în timp ce-și îndeplinea datoria, atunci, în inima lui, trebuie să se roage lui Dumnezeu, să reflecteze asupra lui însuși și să-și cunoască firea coruptă și să caute adevărul pentru a o înlătura. Aceasta este o chestiune care ține de inimă; nu are nicio legătură cu sarcina de care trebuie să se ocupe imediat. Este ușor de făcut? Acest lucru depinde de măsura în care ești o persoană care urmărește adevărul. Oamenii care nu iubesc adevărul nu sunt interesați de chestiuni legate de creșterea în viață. Ei nu se gândesc la astfel de lucruri. Doar oamenii care urmăresc adevărul sunt dispuși să se dedice creșterii în viață; doar ei cugetă frecvent la problemele care există cu adevărat și la modul în care să caute adevărul ca să rezolve acele probleme. De fapt, procesul rezolvării problemelor și cel al urmăririi adevărului sunt același lucru. Dacă cineva se concentrează în mod constant asupra căutării adevărului pentru a rezolva probleme în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă a rezolvat destul de multe de-a lungul câtorva ani de practică asemănătoare, atunci îndeplinirea datoriei de către el este cu siguranță la înălțimea standardului. Astfel de oameni au mult mai puține manifestări de corupție și au dobândit multă experiență adevărată prin îndeplinirea îndatoririlor lor. Prin urmare, ei sunt capabili să mărturisească pentru Dumnezeu. […] Dacă cineva urmărește adevărul nu este o chestiune legată de cât de ocupat este cu datoria lui sau de cât de mult timp are; depinde de măsura în care iubește adevărul în inima sa. Adevărul e că toată lumea are timp din abundență; diferența este modul în care îl petrece fiecare persoană. Este posibil ca oricine spune că nu are timp de urmărit adevărul să își petreacă timpul cu desfătări trupești sau să fie ocupat cu un demers extern. Nu își petrece acel timp căutând adevărul pentru a rezolva probleme. Așa sunt oamenii neglijenți cu ceea ce urmăresc. Acest lucru întârzie marea chestiune a intrării lor în viață” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Am găsit calea practicii în cuvintele lui Dumnezeu: să-mi fac timp în fiecare zi pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a medita asupra lor, a reflecta asupra mea, a vedea ce corupție am manifestat în ziua respectivă, ce lucruri am făcut fără principii; nu contează dacă fac acest lucru pentru mult timp sau nu, atât timp cât pot obține câștiguri. Când nu sunt ocupată cu îndeplinirea datoriei, pot să îmi fac timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu, iar când sunt ocupată, mă pot concentra pe îndeplinirea datoriei, aducând cuvintele lui Dumnezeu în viața reală pentru a le practica și experimenta. Înainte, când venea vorba de devoțiunea spirituală sau de căutarea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva starea, spuneam că nu am timp. În realitate, nu era vorba că eram ocupată cu îndeplinirea datoriei și nu aveam timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu; ci că nu iubeam adevărul și puneam accent doar pe a termina lucrurile. Chiar și când nu eram ocupată cu datoria mea, nu mă concentram pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu sau pe căutarea adevărului pentru a-mi rezolva propriile firi corupte. Acum am înțeles că, în realitate, nu există nicio separare între îndeplinirea datoriei și intrarea în viață. În timp ce ne facem datoria, trebuie să căutăm adevărul pentru a rezolva problemele și firea noastră coruptă. Totul implică intrarea în viață. Trebuie să facem lucrarea pe care se cuvine să o facem, dar nu putem ignora intrarea în viață. După aceea, am pus accent pe meditația asupra cuvintelor lui Dumnezeu, căutarea adevărului și reflectarea asupra mea. Am profitat de timpul liber. În timp ce mâncam, mă plimbam sau spălam hainele, meditam la starea mea și la cuvintele lui Dumnezeu. Atâta timp cât doream să urmăresc și să caut, întotdeauna era timp. De asemenea, am început să mă reflectez asupra mea. Întotdeauna îmi disprețuiam partenerii și eram adesea impulsivă. Ce fel de problemă era asta? Am venit înaintea lui Dumnezeu pentru a mă ruga și am găsit pasaje din cuvintele Lui pentru a le mânca și a le bea în funcție de starea mea. Am înțeles că impulsivitatea mea era guvernată de o natură arogantă, iar cerințele mele față de ceilalți erau prea mari. Fratele cu care colaboram era bătrân și nu mai îndeplinise niciodată această datorie. Era normal ca reacțiile sale să fie mai lente. Întotdeauna aveam pretenții de la el după propriile standarde și vorbeam cu el pe un ton dezaprobator. Nu adoptam perspectiva lui pentru a înțelege lucrurile și nu abordam problemele în funcție de situația fiecărei persoane. Astfel, când interacționam cu ceilalți, îi făceam întotdeauna să se simtă răniți și constrânși. Eram cu adevărat prea irezonabilă. Când am realizat acest lucru, am început în sfârșit să iau această problemă în serios. În următoarea noastră discuție despre lucrare, când am văzut că frații reacționau încet, am putut să tratez asta corect și să le dau timp să mediteze. Am încercat să expun în detaliu, cât mai bine posibil, principiile corespunzătoare, iar când mi-au pus întrebări, am avut părtășie cu răbdare și am căutat adevărul împreună. Mai târziu, când au apărut probleme, am început să pun accent pe examinarea a ceea ce dezvăluisem. Când aveam gânduri sau idei greșite sau când dezvăluiam o fire coruptă, mă rugam lui Dumnezeu conștient și căutam adevărurile relevante pentru a le rezolva, în loc să tratez acele lucruri conform firii mele corupte.

Ulterior, a fost o perioadă când datoria mea a devenit din nou încărcată. Unii dintre frați și surori au acționat împotriva principiilor și aveau nevoie de părtășie și rezolvare. De asemenea, existau câțiva potențiali destinatari ai Evangheliei care aveau nevoie să li se transmită Evanghelia. Când am văzut toată această lucrare care trebuia făcută, primul meu gând a fost să mă grăbesc să o fac. În acel moment, mi-am amintit brusc cum, înainte, mă concentram doar pe a termina lucrurile, mergeam unde trebuia și făceam ceea ce trebuia, dar nu obțineam niciun câștig. Nu puteam face asta din nou, trebuia să caut principiile. Așa că m-am liniștit și am reflectat asupra manifestărilor fraților și surorilor, găsind unele din cuvintele lui Dumnezeu și gândindu-mă cum să am părtășie pentru a obține rezultate și pentru a-i face să înțeleagă esența problemei. În ceea ce privește destinatarii potențiali ai Evangheliei, am aflat și care era problema lor principală și am căutat adevărul relevant pentru a mă pregăti dinainte. Prin această căutare, am înțeles anumite principii ale adevărului pe care nu le înțelesesem înainte, am obținut câteva câștiguri și rezultate în îndeplinirea datoriei mele. Prin această experiență, am realizat importanța acordării atenției intrării în viață și a căutării principiilor adevărului în timp ce îmi îndeplinesc datoria.