În iunie 2020, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Tânjind la mai multe adevăruri, m-am cufundat în bucuria de a citi cuvintele lui Dumnezeu și de a viziona filme evanghelice. Treptat, am ajuns să înțeleg multe taine ale adevărului, precum povestea ascunsă a Bibliei, realitatea coruperii omenirii de către Satana, tainele întrupării și numelui lui Dumnezeu, lucrarea judecății din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și altele. De asemenea, am aflat că lucrarea de mântuire din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu se va încheia curând, că marile dezastre deja începuseră și că acceptarea lucrării de judecată din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu era singura cale de a fi mântuit și de a intra în Împărăția Cerurilor. Așadar, am început să răspândesc activ Evanghelia și să dau mărturie pentru Dumnezeu ca să-I răsplătesc iubirea. Ulterior, am scris un articol de mărturie bazată pe experiență despre cum am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. O soră l-a citit și a spus cu bucurie: „Frate, ai o mare capacitate de înțelegere și ești foarte perspicace!” După ce am auzit asta, m-am simțit puțin mulțumit de mine însumi, gândindu-mă că am un calibru foarte bun.

Câteva luni mai târziu, am devenit conducător de grup și eram responsabil cu udarea unui grup de frați și surori. La fiecare adunare, după ce terminam părtășia, frații și surorile spuneau că am o bună înțelegere, că părtășia mea era foarte edificatoare și că, după ce o ascultau, înțelegeau unele probleme care le erau neclare înainte. M-am gândit: „Am acceptat de curând lucrarea lui Dumnezeu și deja pot uda alți nou-veniți, ba chiar am primit laude din partea fraților și surorilor. Se pare că sunt mai bun decât ceilalți.” După aceea, pentru a fi respectat și recunoscut de mai mulți frați și de mai multe surori, am muncit și mai mult decât înainte. Mă pregăteam din timp pentru fiecare adunare, căutând cuvinte ale lui Dumnezeu și filme relevante pentru tema adunării. De fiecare dată când găseam lumină într-o părtășie dintr-un film, o notam și vorbeam despre ea la adunări. Mă gândeam: „Dacă frații și surorile câștigă mai mult din părtășiile mele, cu siguranță mă vor admira și mă vor respecta și mai mult.” Curând, frații și surorile m-au ales drept conducător de biserică. M-am gândit: „Chiar sunt mai bun decât ceilalți; altfel, de ce m-ar fi ales toți pe mine?” Chiar mă admiram. Ulterior, am auzit de la unii frați și de la unele surori că deveniseră negativi pentru că erau invidioși pe mine. Nu doar că nu m-am întristat când am auzit asta, dar chiar m-am bucurat, pentru că arăta că înțelegerea mea era, într-adevăr, foarte bună. Când nou-veniții pe care îi udasem cândva mă întrebau ce datorie făceam, le spuneam cu mândrie: „Sunt conducător de biserică acum.” Voiam să știe că nu mai eram doar un conducător obișnuit de grup și că nu ar trebui să mă trateze ca pe un frate de rând. Cât am fost conducător de biserică, am fost mai ocupat decât înainte. În fiecare zi, citeam multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și vizionam filme evanghelice pentru a mă pregăti. Din cauza adunărilor și a răspunsurilor la întrebările nou-veniților, adesea nu puteam să mănânc sau să mă odihnesc la timp. M-am plâns puțin în sinea mea, dar, știind că era datoria mea, am continuat să o fac. În adunări, aveam adesea părtășie cu frații și cu surorile despre cum suferisem, cum mă echipasem cu adevărul și cum m-am consumat pentru Dumnezeu. Menționam că eram ocupat cu datoria mea în fiecare zi, că deseori nu puteam mânca la timp și așa mai departe. Totuși, nu vorbeam niciodată despre plângerile mele. După ce auzeau toate acestea, frații și surorile mă admirau cu adevărat. Mă lăudau pentru că-mi asumam o povară în datoria mea și pentru că realizasem lucruri pe care ei nu le făcuseră, exprimându-și dorința de a învăța de la mine. Auzind asta, am fost foarte fericit. După aceea, mereu am avut astfel de părtășii la adunări, nevrând ca frații și surorile să creadă că nu pot să îndur suferința. Dacă ar fi gândit așa, nimeni nu m-ar mai fi privit cu respect. Treptat, frații și surorile au început să depindă de mine și, indiferent de dificultățile sau problemele pe care le întâmpinau în datoriile lor, rareori se bazau pe Dumnezeu și căutau adevărurile-principii, preferând, în schimb, să-mi ceară mie ajutorul.

Odată, pentru că mă uitasem prea mult timp la monitor și la telefon, ochii mi s-au înroșit, mă mâncau și mă dureau, vederea mi se deteriora rapid și nu mai vedeam clar. Cineva mi-a spus că aceste simptome erau destul de grave și că, dacă nu mă tratam la timp, aș fi putut orbi. În acel moment, eram foarte speriat. Eram oarecum negativ și mă plângeam, gândindu-mă: „Muncesc atât de mult la datoria mea; de ce tot am ajuns să am această boală?” Datoria mea a fost, de asemenea, afectată din cauza problemei cu ochii. Ulterior, cineva mi-a spus despre un remediu naturist, iar vederea mea s-a îmbunătățit în cele din urmă. Totuși, la adunări, vorbeam doar despre latura mea bună, subliniind că, oricât de aglomerată era datoria mea și oricâtă suferință îmi provocase problema cu ochii, nu renunțasem la datorie. Am spus chiar că aceasta era o încercare din partea lui Dumnezeu și că trebuia să rămân ferm în mărturia mea. Dar când venea vorba despre slăbiciunile, îngrijorările și temerile mele, despre neînțelegerile și plângerile mele față de Dumnezeu, nu spuneam niciun cuvânt, nevrând ca frații și surorile să știe că și eu aveam slăbiciuni. După ce auzeau părtășia mea, toți frații și toate surorile mă admirau și mă priveau cu respect, spunând că experiența mea era minunată. Unii frați și unele surori au spus, de asemenea: „Acest frate are cu adevărat statură. S-a confruntat cu o boală atât de gravă, dar nu a devenit negativ și a fost capabil să continue să-și facă datoria. Dacă aș fi fost eu în locul lui, probabil că nu aș fi putut face la fel.” După ce am auzit aceste cuvinte, am fost extrem de fericit și nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Deși sunt tânăr și încă un nou-venit, calibrul meu este mai bun decât al altor frați și surori, iar eu urmăresc adevărul mai sârguincios decât ei.” Dar, după ce s-a încheiat acea adunare, am avut un sentiment ciudat și inexplicabil de panică. Era exact ca atunci când făceam ceva greșit în copilărie și știam că voi fi disciplinat de părinți. Nici măcar nu am putut mânca și mă simțeam foarte neliniștit. Nu m-am putut abține să nu reflectez asupra mea, gândindu-mă: „Oare a fost nepotrivită părtășia pe care am avut-o la adunare?” Gândindu-mă cum nu vorbisem despre adevăratul meu sine la adunare și cum îmi ascunsesem slăbiciunile, am realizat că intenția mea nu era corectă și m-am simțit foarte vinovat.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși?” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit sfințenia și dreptatea Lui; Dumnezeu scrutează totul și expune tot ce era ascuns în mine. Dumnezeu expune faptul că oamenii au firi corupte. Atunci când își îndeplinesc îndatoririle sau fac orice altceva, ei se preamăresc și se fălesc involuntar, cu scopul de a-și consolida statutul și imaginea în inimile celorlalți și de a fi admirați sau venerați de alții. Toate acestea au fost făcute sub controlul naturii lor satanice corupte. Am realizat că mereu le vorbeam fraților și surorilor despre cât de multă suferință îndurasem în datoria mea, cu scopul de a le arăta tuturor că puteam să sufăr și să plătesc un preț și că Îi eram loial lui Dumnezeu, folosind asta pentru a dobândi laudele și respectul tuturor. La adunări, vorbeam doar despre latura mea bună, împărtășind cum mă bazasem pe Dumnezeu și rămăsesem ferm în mărturia mea în timp ce eram bolnav, și dorind să mă laud în fața tuturor că statura mea este mai mare decât a altora. Însă, când venea vorba despre corupțiile și slăbiciunile pe care le arătasem în timpul bolii mele, am păstrat tăcerea, de teamă că, dacă frații și surorile mi-ar fi cunoscut adevărata statură, nu m-ar mai fi privit cu respect, nici nu m-ar fi venerat. Pentru că mereu mă preamăream și mă făleam, frații și surorile veneau adesea la mine cu problemele și dificultățile lor, în loc să se gândească să se roage și să se bazeze pe Dumnezeu. Oare credeam cu adevărat în Dumnezeu și îmi îndeplineam datoria? Nu cumva îi induceam în eroare și îi prindeam în capcană pe oameni? Frații și surorile m-au ales să fiu conducător, dar nu L-am preamărit pe Dumnezeu, nu am mărturisit pentru El și nici nu i-am adus înaintea Lui. În schimb, i-am făcut să mă venereze și să se bazeze pe mine. Eram cu adevărat detestabil și josnic; probabil că Dumnezeu mă detestă cu adevărat!

În acel moment, mi-am amintit de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu pe care le citisem înainte. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place să-i facă pe oameni să îi asculte, să îi venereze și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă un loc în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le disecăm natura din aceste comportamente. Care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este suficient pentru a arăta că sunt aroganți și îngâmfați. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă un loc în inimile lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că mă preamăream constant și mă lăudam mai ales fiindcă natura mea era prea arogantă. Din cauza naturii mele arogante și îngâmfate, în inima mea, nu mai era loc pentru Dumnezeu, iar eu îi priveam pe alții de sus. Îmi plăcea să mă fălesc și să mă mândresc în fața oamenilor, căutându-le admirația și laudele. Condus de natura mea arogantă, nu eram dispus să lucrez în umbră și să fac lucrurile într-un mod realist; voiam mereu să mă evidențiez din mulțime. Oare nu urmam exact aceeași cale de împotrivire față de Dumnezeu pe care a urmat-o Pavel? Când predica și lucra pentru Domnul, Pavel a scris multe epistole bisericilor din acea vreme, adesea preamărindu-se pe sine și mărturisind despre felul în care a suferit și s-a consumat pentru Domnul, lucru care i-a determinat pe mulți oameni să-l respecte și să-l venereze. Deși Pavel a suferit mult în timp ce a predicat și a lucrat, el nu a mărturisit niciodată pentru cuvintele Domnului și nu i-a adus pe credincioși înaintea Lui. În schimb, i-a adus înaintea sa. Nu a reflectat niciodată asupra ambițiilor și motivelor proprii, ba chiar a crezut că se lepădase de multe, că se consumase mult pentru Dumnezeu și că îl aștepta o cunună a dreptății. În cele din urmă, a mărturisit că, pentru el, „a trăi este Hristos”, făcându-i pe ceilalți să-i urmeze exemplul. Natura lui Pavel era extrem de arogantă și, în cele din urmă, el a fost pedepsit de Dumnezeu pentru că I-a ofensat grav firea. Comparând comportamentul meu cu acest lucru, am văzut că și eu mă preamăream și mă făleam constant în datoria mea, arătându-le fraților și surorilor că eram mai bun decât ei în toate, pentru a-i face să mă admire și să mă venereze. Când toți frații și surorile mă priveau cu respect și mă lăudau pentru calibrul meu bun și pentru capacitatea mea de a suferi și de a plăti un preț în datoria mea, nu numai că nu m-am temut și nu am reflectat asupra mea, ci m-am bucurat și am fost mulțumit de mine însumi. Eram cu adevărat foarte arogant și îngâmfat prin natura mea, fără nici cea mai mică urmă de frică de Dumnezeu în inima mea. În tot ce făcusem, fie că era vorba de a mă echipa cu spusele lui Dumnezeu pentru a răspunde la întrebările fraților și surorilor, fie de a avea părtășie despre experiențele mele în cadrul adunărilor intenția și motivul meu nu fuseseră de a căuta o înțelegere a adevărului, de a-mi face bine datoria sau de a-i ajuta sincer pe ceilalți. În schimb, totul era pentru a-mi consolida o imagine impunătoare în inimile oamenilor și pentru a le câștiga admirația. Mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu și mă opuneam Lui! În calitate de conducător de biserică, ar trebui să-L preamăresc pe Dumnezeu, să mărturisesc pentru El și să-i ajut pe frați și surori să înțeleagă adevărul și intențiile lui Dumnezeu, ca să poată să vină înaintea lui Dumnezeu, să se bazeze pe El și să-L admire. Cu toate acestea, mă făleam și mă mândream constant, luându-I astfel locul lui Dumnezeu în inimile fraților și surorilor. Ei se bazau pe mine și mă venerau în tot ceea ce făceau. Eram cu adevărat atât de arogant încât îmi pierdusem toată rațiunea! Deși, aparent, îmi făceam datoria, în realitate, nu făceam decât să-i rănesc pe frați și pe surori, îndepărtându-i de Dumnezeu și făcându-i să venereze o persoană. Natura faptelor mele era aceea de a ofensa firea lui Dumnezeu; urmam calea împotrivirii față de Dumnezeu. Dacă nu mă pocăiam, cu siguranță aș fi fost pedepsit și blestemat de Dumnezeu, exact așa cum a fost Pavel. Gândindu-mă la asta, m-am speriat. Am realizat că, dacă tot nu mă pocăiam, aș fi pierdut lucrarea Duhului Sfânt, aș fi căzut în întuneric și aș fi fost disprețuit, respins și eliminat de Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, natura mea este prea arogantă și îmi lipsește o inimă care să se teamă de Tine. Mă fălesc mereu în fața celorlalți, ceea ce Te face să mă deteşti foarte mult. Nu vreau să continui așa. Te rog, ajută-mă; sunt dispus să practic în conformitate cu cerințele Tale.”

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Să nu crezi că înțelegi totul. Îți spun că tot ceea ce ai văzut și experimentat este insuficient pentru ca tu să înțelegi chiar și a mia parte a planului Meu de gestionare. Deci, de ce acționezi așa de arogant? Puținul tău talent și cunoștințele minime pe care le ai sunt insuficiente pentru ca Isus să le folosească măcar o singură secundă în lucrarea Sa! Câtă experiență ai, de fapt? Ceea ce ai văzut și tot ceea ce ai auzit în viața ta și ceea ce ți-ai imaginat sunt mai puțin decât lucrarea pe care Eu o fac într-o singură clipă! Ai face bine să nu cauți nod în papură. Poți să fii cât de arogant vrei, dar nu ești decât o ființă creată, nici măcar egalul unei furnici! Tot ceea ce duci în burtă e mai puțin decât ceea ce are o furnică în burta sa! Să nu crezi că, doar fiindcă ai obținut niște experiență și ai vechime, asta îți dă dreptul să gesticulezi cu frenezie și să te fălești. Oare experiența și vechimea ta nu sunt rezultatul cuvintelor pe care Eu le-am rostit? Crezi că le-ai dobândit prin propria ta muncă și sudoare?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit rușinat. Nu trecuse mult timp de când acceptasem lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și eram puțin entuziast în datoria mea, înțelegeam câteva cuvinte și doctrine și obținusem unele rezultate în lucrarea mea și astfel am considerat aceste lucruri ca fiind statura mea, gândindu-mă că eram mai bun decât alții și că înțelegeam adevărul mai bine decât ei. Ba chiar am folosit frecvent acest lucru drept capital pentru a mă făli și pentru a-i face pe ceilalți să mă admire. Eram cu adevărat foarte arogant și nu mă cunoșteam deloc pe mine însumi. Faptul că puteam să am părtășie la adunări despre o oarecare înțelegere, să răspund la unele întrebări ale fraților și surorilor și să obțin unele rezultate în lucrarea mea se datora cuvintelor exprimate de Dumnezeu, care m-au făcut să înțeleg anumite adevăruri. Dacă nu ar fi fost lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, adevărurile exprimate de Dumnezeu și luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, nu aș fi putut niciodată să înțeleg adevărul. Fie că era vorba despre lucrarea lui Dumnezeu, fie despre propria mea fire coruptă, nu eram capabil să înțeleg nimic din toate astea. Nu aveam niciun motiv să mă mândresc. Totuși, nu fusesem recunoscător pentru udarea și hrănirea primite de la Dumnezeu, ci mi-am atribuit tot meritul și am folosit asta drept capital pentru a mă făli și pentru a-i face pe alții să mă admire. Eram cu adevărat arogant, ignorant și lipsit de rușine și de rațiune! Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat să-mi recunosc propria corupție, și am vrut să mă schimb. Așadar, am continuat să caut adevărul, gândindu-mă: „Cum ar trebui să-mi înlătur firea coruptă, să nu mă mai preamăresc și să nu mă mai fălesc? Cum ar trebui să practic pentru a-L preamări pe Dumnezeu și a mărturisi pentru El?”

Ulterior, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu vorbiți despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). „În primul rând, ca omul să-și estimeze problemele și să se analizeze și să se dezvăluie la un nivel esențial, trebuie să aibă o inimă onestă și o atitudine sinceră și trebuie să vorbească despre ceea ce poate înțelege privind problemele din firea sa. În al doilea rând, dacă simte că o fire de-ale sale este incalificabilă, trebuie să le spună tuturor: «Dacă voi mai dezvălui o astfel de fire coruptă, nu ezitați să mă avertizați și să mă emondați. Dacă nu pot accepta, nu renunțați la mine. Această latură a firii mele corupte este foarte gravă și am nevoie de multiple părtășii despre adevăr pentru a mă expune. Accept cu bucurie să fiu emondat de toți și sper că toți mă vor supraveghea, mă vor ajuta și mă vor împiedica să mă rătăcesc.» Ce ziceți de o astfel de atitudine? Aceasta este atitudinea de acceptare a adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a mărturisi pentru Dumnezeu înseamnă, în principal, să mărturisesc despre felul în care Dumnezeu îi judecă pe oameni și îi pune la încercare, despre ce firi corupte dezvăluie cineva în experiențele sale, ce slăbiciuni și neajunsuri observă în sine, ce înțelegere adevărată are cineva despre lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu și ce înțelegere și experiență directă are despre firea dreaptă a lui Dumnezeu. Părtășia despre toate acestea înseamnă să mărturisești cu adevărat pentru Dumnezeu. În ceea ce mă privește, intenția mea în timpul părtășiilor de la adunări era să îi fac pe ceilalți să mă admire și să mă venereze. Vorbeam doar despre laturile mele bune și întreprinzătoare, rar menționând slăbiciunile mele și corupțiile pe care le dezvăluiam. Mă preamăream și mă făleam, lucru detestat și urât de Dumnezeu. Trebuia să fiu o persoană sinceră, să-mi deschid inima despre corupțiile mele și să vorbesc despre gândurile mele adevărate, lăsându-i pe ceilalți să vadă cine sunt cu adevărat, acceptând în același timp supravegherea și ajutorul fraților și surorilor. Așa trebuia să practic. După aceea, în timpul adunărilor, m-am destăinuit fraților și surorilor despre felul în care mă făleam și mărturiseam pentru mine însumi, despre intenția detestabilă pe care o aveam în inimă și despre corupțiile pe care le dezvăluiam. De asemenea, le-am spus că și eu aveam slăbiciuni și negativitate și că nu ar trebui să mă mai admire, nici să mă mai venereze. După ce am avut părtășie în felul acesta, m-am simțit foarte relaxat și în largul meu. După ce au auzit despre experiențele mele, unii frați și surori au spus că și ei au căpătat o oarecare înțelegere a propriilor corupții. Ulterior, frații și surorile nu m-au mai venerat și nu s-au mai bazat pe mine la fel de mult ca înainte. Chiar dacă unii oameni încă mă mai lăudau ocazional pentru părtășiile mele, nu mai eram afectat de cuvintele lor.

De atunci, m-am rugat lui Dumnezeu înainte de aproape fiecare adunare: „Dumnezeule Atotputernic, Tu ești Cel care trebuie să fie lăudat. Eu sunt doar o persoană coruptă. Trebuie să mă destăinui și să vorbesc despre adevăratele mele gânduri. Te rog să-mi scrutezi inima, ca să nu mă fălesc prin vorbele și faptele mele, ci să mărturisesc pentru Tine.” Astfel, la fiecare adunare, m-am concentrat să chibzuiesc la cuvintele lui Dumnezeu și să am părtășie depre felul în care le înțelegeam și le pricepeam, destăinuindu-mă, de asemenea, frecvent și expunându-mi firile corupte. Mai mult, le-am spus fraților și surorilor să mă supravegheze și, dacă vedeau că mă prefac, să mă expună și să mă emondeze, ajutându-mă să-mi înțeleg corupțiile și să mă eliberez de controlul acestor firi corupte. În trecut, credeam că alții nu au părtășie bine și nu ascultam cu atenție părtășiile lor, dar acum sunt foarte atent când frații și surorile discută despre experiențele și înțelegerile lor. Când există luminare din partea Duhului Sfânt, o notez și pot învăța multe din experiențele fraților și surorilor. Faptul că pot practica aceste lucruri acum se datorează judecății, expunerii, luminării și iluminării cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu pentru călăuzirea Lui!