de Mi Jing, China

Când eram mică, pentru că nu-mi plăcea să vorbesc cu oamenii sau să-i întâmpin, părinții le spuneau adesea celor din familie și prietenilor: „Ceva e în neregulă cu copila asta. Probabil e grea de cap.” Adulții mai spuneau și lucruri precum: „Uite ce isteață și adorabilă e sora ta, dar tu, tu ești din cale-afară de insipidă.” Treptat, am început să mă simt lipsită de valoare, pe treapta cea mai de jos. Nu îndrăzneam să spun nimic nici la ore, fiindcă mi-era teamă că ceilalți vor râde de mine că zic prostii. Eram așa invidioasă pe oamenii elocvenți și ageri la minte și mă gândeam că tuturor le plac oamenii de felul acesta.

Când m-am alăturat credinței, eram inițial tare emoționată să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la adunări, fiindu-mi teamă că nu aș avea părtășie bine și că ceilalți ar râde de mine, așa că nu spuneam mare lucru la adunări. Dar frații și surorile mă încurajau adesea să am părtășie mai mult, iar când își deschideau sufletul și aveau părtășie despre experiența și înțelegerea lor, vedeam că nimeni nu râdea de nimeni. Asta m-a făcut să mă simt mai puțin constrânsă, așa că am început să vorbesc mai mult. Mai târziu, am fost aleasă predicatoare și urma să mă ocup de mai multe biserici. Asta a fost o adevărată surpriză pentru mine. Am simțit că, pentru cineva care se exprima așa rău ca mine, a fi predicatoare era harul lui Dumnezeu. Trebuia să-mi fac datoria cât mai bine și să mă ridic la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu pentru mine. Odată, o conducătoare a organizat o adunare cu mine și alți doi predicatori. Am văzut că ceilalți predicatori erau foarte luminați în părtășia lor despre cuvintele lui Dumnezeu și că se exprimau într-un mod foarte logic. Eram foarte invidioasă pe ei. Mă gândeam: „La ce calibru și elocvență au ei, eu nici nu mă pot compara. De ce sunt așa insipidă? Nici măcar nu pot vorbi cum trebuie.” Gândurile acestea m-au făcut să mă simt cam deznădăjduită. Deși dobândisem o oarecare luminare când cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, când mă gândeam la nepriceperea mea de a-mi organiza discursul, mă temeam că ceilalți vor râde de mine, așa că nu îndrăzneam să am părtășie. Pe deasupra, mai târziu am avut niște dificultăți cu lucrarea, ajungând să trăiesc într-o stare negativă, convinsă că nu eram bună de nimic și că nu puteam face bine această datorie. Nici lucrarea nu dădea rezultate bune. După un timp, am fost transferată de la această datorie și pusă să mă ocup de o singură biserică.

Când am început să lucrez cu cele două surori de la această biserică, mi s-a părut că nu mă descurc prea rău. Eram destul de activă în datoria mea și capabilă să simt luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Nu mult după aceea, una dintre surori a ales să renunțe fiindcă nu putea duce la capăt nicio lucrare reală, iar cealaltă soră a fost transferată la o altă datorie, deoarece îi lipsea calibrul necesar. După aceea, au fost aleși să-mi fie parteneri Fratele Zhang Tong și Sora An Qing. Am constatat că părtășia lui Zhang Tong despre cunoașterea sa bazată pe experiență era foarte practică și clară și că el avea calibru bun. An Qing era și ea capabilă să rezolve probleme reale prin părtășia ei la adunări. Văzându-le virtuțile, m-am simțit profund inferioară. Mai târziu, în timpul discuțiilor de lucru, am constatat că eram mereu excesiv de prudentă și că acceptam, pur și simplu, orice spuneau ei. Uneori simțeam că punctele lor de vedere erau nepotrivite și voiam să atrag atenția asupra lor, dar mă gândeam imediat la calibrul meu slab și la lipsa mea de agerime, așa încât nu țineam cont de propria opinie. De asemenea, în mai multe rânduri, ei nu au fost de acord cu punctele mele de vedere, iar asta mi-a accentuat sentimentele de inadecvare și m-a făcut să mă exprim încă și mai puțin. Eram pasivă chiar și în privința unor sarcini esențiale, temându-mă că lucrarea ar fi fost întârziată dacă aș fi făcut o treabă proastă. Odată, Zhang Tong a propus ca lucrarea de udare să fie încredințată Surorii Zhang Can. O cunoșteam destul de bine pe Zhang Can. Era constant superficială și lipsită de o povară în datoria ei și fusese demisă înainte pentru că nu făcea o lucrare reală. Ea nu se cunoștea încă deloc pe sine și nu era potrivită să se ocupe de o sarcină atât de importantă. Cu o voce scăzută, mi-am exprimat punctele de vedere. Zhang Tong s-a dus să se vadă cu Zhang Can după ce a auzit aceasta. Apoi, el mi-a spus că evaluase situația și constatase că Zhang Can ajunsese acum la un anumit nivel de introspecție și cunoaștere de sine și că noi trebuia să avem în vedere potențialul oamenilor, nu doar trecutul lor. An Qing a susținut acest punct de vedere al lui. Am simțit că Zhang Tong nu fusese mult timp conducător, încă nu înțelegea anumite principii și nu o cunoștea așa bine pe Zhang Can. El o judeca după o singură întâlnire și era posibil să nu fi făcut o evaluare corectă. Voiam să recomand ca el să analizeze felul în care ea își făcuse datoria până atunci sau să o reevalueze după ce stătea de vorbă cu alții care o cunoșteau bine. Însă apoi m-am gândit: „Zhang Tong are calibru bun și a fost în stare să rezolve anumite probleme. Poate că Zhang Can își conștientizase problemele după părtășia lui. Iar An Qing și-a dat și ea acordul. Eu am un calibru scăzut și nu văd lucrurile așa clar; cel mai bine e să nu spun nimic.” Așa că nu am mai insistat. Mai târziu, Zhang Can a fost demisă din nou pentru că nu făcea o lucrare reală. Văzând că lucrarea de udare era întârziată și afectată, am fost destul de mâhnită. Dacă aș fi fost mai insistentă la început și m-aș fi bazat pe principii pentru a avea părtășie cu Zhang Tong, nu am fi avut o astfel de problemă. Deși mă simțeam vinovată, nu am reflectat la problema mea. Abia după ce s-au întâmplat și alte câteva lucruri am reflectat în sfârșit asupra mea.

La o adunare, Zhang Tong l-a recomandat pe Fratele Zheng Yi să fie conducătorul grupului de udare. Eram de părere că, deși Zheng Yi era plin de entuziasm, el abia se alăturase credinței și încă nu-i era complet clar adevărul viziunilor. Eram de părere că el trebuia mai întâi cultivat, întrucât a fi conducător de grup putea fi prea multă responsabilitate dintr-odată. Așadar, mi-am exprimat opiniile asupra chestiunii, însă, spre surprinderea mea, Zhang Tong mi-a spus apoi: „De ce ești așa dificilă și necooperantă? Nu putem mai întâi să ne întâlnim cu el și să-l analizăm?” Auzindu-l că spune asta, am simțit un val de rușine și am fost foarte supărată. M-am gândit: „Zhang Tong are calibru bun și știe cum să lucreze. Calibrul meu e slab și nu pot vedea oamenii sau problemele așa cum sunt de fapt. Dacă insist cu opinia mea și lucrarea e într-adevăr obstrucționată, ce se întâmplă atunci? Cel mai bine ar fi dacă n-aș mai insista.” După adunare, m-am gândit la ce spusese Zhang Tong și am fost foarte supărată. Am simțit că eram prea lipsită de calibru pentru această muncă, așa că trebuia poate să-mi recunosc limitările și să demisionez cât mai curând. Aflând despre asta, conducătoarea s-a folosit de experiența ei pentru a mă ajuta. Cu părtășia conducătoarei, am început să reflectez la motivul pentru care tot voiam să demisionez și pentru care trăiam mereu într-o stare atât de deznădăjduită. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii au în sinea lor unele stări greșite, cum ar fi negativismul, slăbiciunea, deznădejdea și fragilitatea; sau au intenții josnice; sau sunt constant tulburați de propriul interes, de mândria și dorințele lor egoiste; sau cred că sunt de calibru slab și experimentează unele stări negative. Îți va fi foarte greu să obții lucrarea Duhului Sfânt dacă trăiești mereu în aceste stări. Dacă îți este greu să obții lucrarea Duhului Sfânt, atunci elementele active din sinea ta vor fi puține, iar elementele negative vor ieși la iveală și te vor tulbura. Oamenii se bazează întotdeauna pe propria voință pentru a-și reprima aceste stări negative și ostile, dar indiferent cum și le reprimă, nu pot scăpa de ele. Motivul principal este că oamenii nu pot discerne în profunzime aceste lucruri negative și ostile; ei nu le pot vedea clar esența. Acest lucru face să le fie foarte greu să se răzvrătească împotriva trupului și a Satanei. În plus, oamenii rămân mereu blocați în aceste stări negative, melancolice și degenerate și nu se roagă lui Dumnezeu și nu privesc spre El, ci pur și simplu se căznesc cu ele. Drept urmare, Duhul Sfânt nu lucrează în ei și de aceea nu sunt capabili să înțeleagă adevărul, le lipsește o cale în tot ceea ce fac și nu pot vedea clar nicio chestiune” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi s-au clarificat lucrurile. Principalul motiv pentru care mă aflam mereu într-o stare negativă și întunecată era faptul că eram înrobită de lucruri precum vanitatea și dorințele egoiste. Adesea, când aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la adunări, reușeam să dobândesc o oarecare luminare, însă mă simțeam mereu incoerentă și nepricepută când trebuia să mă exprim. Mi-era atât de teamă că nu voi avea bine părtășie și că ceilalți mă vor desconsidera, încât nu cutezam să spun nimic, pierzând astfel puțina luminare pe care o primisem. Când vedeam ce calibru bun aveau, cât erau de elocvenți alți predicatori și cât de prost mă exprimam eu însămi, mă gândeam că am un calibru prea slab și mă simțeam rușinată. Apoi am devenit negativă și delăsătoare în datoria mea, nu am obținut niciun rezultat și, în cele din urmă, am fost retrogradată. Și de data asta a fost la fel. Am văzut că partenerii mei erau de calibru bun și aveau părtășie mai bună decât mine. În timpul discuțiilor de lucru, mi-era atât de teamă că-mi va fi știrbită imaginea sau că voi fi desconsiderată pentru că nu mă exprim bine, încât nu cutezam să îmi spun părerea. Uneori, când ideile și părerile mele corecte nu erau adoptate, nu îndrăzneam să-mi susțin opiniile, gândindu-mă numai cum să-mi salvez imaginea. Eram controlată de aceste emoții negative și chiar voiam să mă sustrag de la datoria mea. Chiar acordam prea multă importanță vanității și mândriei! Dacă aș fi continuat așa, n-aș fi câștigat niciodată lucrarea Duhului Sfânt și n-aș fi avut nicio șansă să înțeleg sau să dobândesc adevărul! Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze și să mă îndrume spre a mă cunoaște și a-mi schimba starea.

Mai apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii pun mare preț pe reputație și statut. Acestea două motivează toate acțiunile lor. Asta este o consecință a esenței lor de antihriști. Se potrivea și felului în care mă comportam eu. Încă din copilărie, aveam sentimentul că nu fac nimic cum trebuie. Mă simțeam constrânsă și eram excesiv de precaută în tot ce făceam. Principalul motiv era că nu voiam să-mi știrbesc imaginea și să fiu desconsiderată de ceilalți. De ce puneam atâta preț pe statut și imagine? La rădăcina problemei se aflau otrăvuri satanice, precum: „Oamenii au nevoie de mândria lor, la fel cum un copac are nevoie de scoarța lui” și „Ce lasă omul în urma sa este ecoul vieții sale”, care mă făceau să pun un preț atât de mare pe vanitatea și pe mândria mea. Voiam doar să le fac celorlalți impresie bună, crezând că asta era singura cale prin care viața mea putea avea sens. Astfel, indiferent unde eram și cu cine, dacă exista vreun risc să-mi știrbesc imaginea, alegeam să fug, protejându-mi în felul acesta imaginea și statutul. Când lucram cu Zhang Tong, opinia mea a fost respinsă și am simițit că-mi știrbisem imaginea. Mă temeam că, rămânând conducătoare, nu urma decât să mă fac și mai mult de rușine, așa că am vrut ca liderul să mă realoce la altă datorie. În realitate, privind lucrurile mai îndeaproape, faptul că puteam să fiu conducătoare era harul lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să țin cont de intenția Sa, să rezolv greutățile reale ale celorlalți și să protejez lucrarea bisericii. Însă eu nu mă gândeam cum să-mi fac bine datoria, și doar mi-am protejat imaginea și statutul. Când le-am pierdut, am devenit negativă și am încetat să-mi dau silința. Eram cu-adevărat lipsită de conștiință sau rațiune. Din exterior, nu mă luptam pentru statut și nici nu tulburam și perturbam lucrarea bisericii, ca un antihrist, dar când venea vorba de o chestiune importantă precum selectarea și folosirea oamenilor, nu cutezam să urmez principiile, ci încercam să-mi păstrez tot timpul imaginea și statutul. Ceea ce dezvăluisem era o fire de antihrist. Mi-am dat seama cât de gravă era problema mea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am căit înaintea Lui.

După aceea, i-am destăinuit unei surori starea mea, iar ea mi-a dat să citesc din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). „Ați spune că Pavel avea calibru? Din ce clasă făcea parte calibrul lui Pavel? (Era foarte bun.) Ați auzit atât de multe predici, dar tot nu înțelegeți. Ar putea fi considerat foarte bun calibrul lui Pavel? (Nu, era slab.) De ce era slab calibrul lui Pavel? (Pentru că nu se cunoștea pe el însuși și nu putea înțelege cuvintele lui Dumnezeu.) Pentru că nu înțelegea adevărul. Și el auzise predicile ținute de Domnul Isus și, în perioada în care a lucrat, a existat, desigur, lucrarea Duhului Sfânt. Deci cum se face că, atunci când a făcut toată acea lucrare, a scris toate acele epistole și a călătorit la toate acele biserici, tot nu a înțeles nimic din adevăr și nu a predicat decât doctrine? Ce fel de calibru era acela? Un calibru slab. În plus, Pavel L-a persecutat pe Domnul Isus și i-a arestat pe discipolii Lui, după care Domnul Isus l-a doborât la pământ cu o lumină mare din cer. Cum a abordat și cum a înțeles Pavel acest eveniment important care i s-a întâmplat? Modul său de a înțelege era diferit de al lui Petru. El s-a gândit: «Domnul Isus m-a doborât, am păcătuit, așa că trebuie să mă străduiesc să compensez pentru asta și odată ce meritele îmi contrabalansează defectele, voi fi recompensat.» Se cunoștea el pe sine? Nu. El nu a spus: «M-am împotrivit Domnului Isus din cauza naturii mele malițioase, a naturii mele de antihrist. M-am împotrivit Domnului Isus – nu există nimic bun la mine!» Avea el o asemenea cunoaștere de sine? (Nu.) […] Nu a avut nici cel mai mic regret, cu atât mai puțin cunoaștere de sine. Nu a avut niciunul din aceste lucruri. Asta arăta că exista o problemă legată de calibrul lui Pavel și că el nu avea abilitatea de a înțelege adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au permis să înțeleg că nu este deloc în concordanță cu adevărul să măsori calibrul unei persoane pe baza elocvenței, darurilor și inteligenței aparente ale acesteia. La fel ca Pavel; acesta era înzestrat, elocvent și a răspândit Evanghelia pe aproape tot cuprinsul Europei, însă nu a putut înțelege adevărul, și cu atât mai puțin pe sine însuși. El a săvârșit rele foarte mari și nu a arătat niciodată cunoaștere de sine autentică sau căință. În schimb, voia doar să fie răsplătit și să intre în Împărăția lui Dumnezeu prin îndeplinirea multor lucrări. Pavel era incapabil să înțeleagă adevărul și era o persoană de calibru slab. Considerasem mereu că, dacă o persoană vorbea bine și era inteligentă, însemna că avea calibru bun, așa că mă judecam întotdeauna pe baza acestui standard. Când nu am putut atinge acest standard, m-am gândit că aveam un calibru insuficient și nu puteam face lucrarea unei conducătoare. Apoi, când m-am confruntat cu dificultăți, nu am căutat adevărul pentru a le rezolva, ci am devenit negativă și delăsătoare, iar în cele din urmă, chiar și probleme pe care le-aș fi putut rezolva au rămas nerezolvate. Fusesem foarte necugetată în a nu înțelege adevărul. Deși calibrul meu nu era extraordinar, puteam înțelege cuvintele lui Dumnezeu, și aveam o oarecare cunoaștere privind firea coruptă pe care o dezvăluiam. Puteam și să apelez la cuvintele lui Dumnezeu ca să rezolv dificultăți pe care alții le aveau în a dobândi intrarea în viață, deci nu era ca și cum calibrul meu ar fi fost atât de slab, încât aș fi fost incapabilă să-mi fac datoria. Dându-mi seama de aceste lucruri, mentalitatea mi s-a schimbat întrucâtva și mi-am putut face datoria în mod normal.

Mai târziu, am citit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu care descriau foarte bine starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există unii oameni care, în copilărie, aveau un aspect obișnuit, nu vorbeau clar și nu erau foarte isteți, făcându-i pe ceilalți din familiile și mediile lor sociale să-i evalueze destul de nefavorabil, spunând lucruri precum: «Acest copil e nătâng, lent și greoi la vorbă. Uită-te la copiii altora, care sunt atât de iscusiți la vorbă, încât pot juca oamenii pe degete. În timp ce puștiul ăsta pur și simplu stă toată ziua îmbufnat. Nu știe ce să spună când se întâlnește cu oameni, nu știe cum să explice sau să se justifice după ce a făcut ceva greșit și nu poate să-i amuze pe oameni. Copilul acesta e un idiot.» Părinții spun asta, rudele și prietenii spun asta, iar profesorii lor spun și ei asta. Acest mediu exercită o anumită presiune invizibilă asupra unor astfel de indivizi. Prin experimentarea acestor medii, ei își formează inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Ei cred că nu arată bine, că nu sunt foarte simpatici și că ceilalți nu sunt niciodată bucuroși să-i vadă. Cred că nu sunt buni la studiu, că sunt lenți și se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească în fața altora. Sunt prea stânjeniți să spună mulțumesc când oamenii le dau ceva, gândindu-se în sinea lor: «De ce sunt mereu ca un mut? De ce alții vorbesc atât de bine? Sunt pur și simplu prost!» […] După ce au crescut într-un astfel de mediu, această mentalitate de inferioritate preia treptat controlul. Se transformă într-un fel de emoție de durată care ți se înnoadă în inimă și-ți umple mintea. Indiferent dacă ai crescut deja, ai ieșit în lume, ești căsătorit și stabil în cariera ta și indiferent de statutul tău social, acest sentiment de inferioritate care a fost plantat în mediul tău în timp ce creșteai este imposibil de înlăturat. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și te alături bisericii, consideri că ai un aspect mediu, că ai un calibru intelectual slab, că ești neelocvent și nu poți să faci nimic. Te gândești: «O să fac doar ceea ce pot. Nu e nevoie să aspir să fiu un conducător, nu e nevoie să urmăresc adevăruri profunde, mă voi mulțumi doar să fiu cel mai neînsemnat și îi voi lăsa pe ceilalți să mă trateze oricum le place»” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Când sentimentele de inferioritate sunt sădite adânc în inima ta, nu numai că au un efect profund asupra ta, ci îți și domină punctele de vedere asupra oamenilor și lucrurilor, comportamentul și acțiunile. Deci, cum percep oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de sentimente de inferioritate? Ei îi consideră pe ceilalți oameni mai buni decât ei înșiși și îi consideră și pe antihriști mai buni decât ei înșiși. Chiar dacă antihriștii au firi rele și o umanitate săracă, ei tot îi tratează ca pe oameni de imitat și ca pe modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: «Uite, deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și sunt mai capabili la muncă decât mine. Își pot afișa confortabil abilitățile în fața celorlalți și pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații. Chiar au tupeu. Eu nu pot să fiu la fel de bun ca ei. Pur și simplu nu sunt suficient de curajos.» Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că sentimentele tale de inferioritate ți-au afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și poziția când vine vorba de a privi alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deci, cum afectează sentimentele de inferioritate felul în care te comporți? Tu îți spui: «M-am născut prost, fără daruri sau puncte forte și sunt lent în a învăța totul. Uită-te la acea persoană: deși uneori provoacă tulburări și neliniști și acționează în mod arbitrar și imprudent, cel puțin e talentată și are puncte forte. Oriunde ai merge, acesta e genul de persoană pe care oamenii vor să o folosească, iar eu nu sunt.» Ori de câte ori se întâmplă ceva, primul lucru pe care-l faci este să-ți dai singur un verdict și să te închizi în tine. Oricare ar fi problema, te retragi și eviți să iei inițiativa și ți-e frică să-ți asumi responsabilitatea. Îți spui: «M-am născut prost. Indiferent unde merg, nimeni nu mă place. Nu pot să mă încumet, nu trebuie să-mi arăt abilitățile minuscule. Dacă cineva mă recomandă, asta dovedește că sunt în regulă. Dar dacă nimeni nu mă recomandă, atunci nu mi-ar fi de folos să iau inițiativa de a spune că pot să preiau munca respectivă și să o fac bine. Dacă nu sunt încrezător în privința asta, nu pot să spun că sunt – și dacă dau greș, ce aș face atunci? Dacă am să fiu emondat? Mi-ar fi atât de rușine! Nu ar fi umilitor? Nu pot lăsa să mi se întâmple asta.» Aruncă o privire – nu ți-a fost afectat comportamentul? Într-o anumită măsură, atitudinea ta față de felul în care te comporți este influențată și controlată de sentimentele tale de inferioritate. Într-o anumită măsură, poate fi numită o consecință a sentimentelor tale de inferioritate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El ne înțelege cu-adevărat. Ce a expus El este tocmai modul în care gândesc eu. Se părea că importanța pe care o acordam imaginii nu era singurul motiv al deznădejdii mele; mai exista un motiv pentru asta. Sub influența oamenilor și lucrurilor din jurul meu, începusem să am sentimente de inferioritate, devenisem incapabilă să mă privesc corect și simțeam mereu că nu fac nimic bine, așa că eram excesiv de precaută, reprimată și reținută în tot ce făceam. Mi-am amintit cum nu-mi plăcea să vorbesc când eram mică și cum eram adesea desconsiderată și numită insipidă sau proastă de către adulți. În realitate, însă, aveam opinii proprii, chiar dacă nu le dădeam glas pe atunci; doar că nu vorbeam de teamă să nu-mi stric imaginea. Nu îndrăzneam să spun nimic la ore, nu pentru că nu înțelegeam, ci fiindcă simțeam că nu mă exprim bine, și asta mă făcea să-mi fie prea frică să vorbesc. Când citeam din cuvintele lui Dumnezeu la adunări, puteam dobândi o oarecare luminare, dar când mă gândeam la lipsa mea de elocvență, nu cutezam să am părtășie. De asemenea, când am văzut că Zhang Tong nu respecta principiile la selectarea și folosirea oamenilor, am vrut să-i amintesc de asta, însă, gândindu-mă ce calibru bun avea el, pe când eu nu făceam nimic bine, m-am lăsat în voia lucrurilor și am respins ideile mele, fără să analizez, să discut sau să aprofundez lucrurile. Drept urmare, lucrarea a suferit pierderi. Trăiam cu un complex de inferioritate și aveam o atitudine pasivă, negativă față de tot. Nu mă judecam pe mine sau pe alții conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci doar conform felului meu de a privi lucrurile. Sentimentele mele de inferioritate dominau felul cum priveam lucrurile și oamenii și îmi influențau judecata și calea pe care o urmam. Aceste sentimente de inferioritate îmi făcuseră mult rău. Imediat după asta, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Această emoție a ta nu e doar negativă – ca să fiu mai precis, ea este, de fapt, în opoziție cu Dumnezeu și cu adevărul. Ai putea crede că este o emoție în cadrul umanității normale, dar, în ochii lui Dumnezeu, nu e doar o simplă chestiune de emoție, ci o metodă de opoziție față de El. Este o metodă marcată de emoții negative, pe care oamenii o folosesc pentru a se împotrivi lui Dumnezeu, cuvintelor Lui și adevărului” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles cât sunt de grave sentimentele de inferioritate și răul pe care îl provoacă, și că ele nu sunt mai puțin dăunătoare unei persoane decât o fire coruptă. A trăi cu un astfel de complex de inferioritate este în opoziție directă cu Dumnezeu și cu adevărul, iar dacă nu este rezolvat, el distruge șansa de mântuire a unei persoane. Fusesem din copilărie prinsă în capcana acestor sentimente de inferioritate și simțisem mereu că nu fac nimic bine. Când eram în preajma unor persoane de calibru bun, mai ales, mă vedeam și mai lipsită de calități, mă simțeam reprimată și îndurerată și Îl învinuiam pe Dumnezeu că nu mă înzestrase cu calibru bun sau inteligență. Eram nemulțumită de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și refuzam să le accept, ceea ce însemna în esență că îl sfidam pe Dumnezeu! Cum puteam evita să fiu eliminată, dacă mergeam în continuare pe drumul acesta? Numai când am înțeles aceste lucruri am simțit în sfârșit că era prea periculos să trăiesc cu un complex de inferioritate, că nu puteam continua așa și că trebuia să alung aceste sentimente.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a dobândi cunoașterea de sine, a afla cum sunt umanitatea, calibrul și talentul tău și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că acum simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Deoarece acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, drepturile pe care le merită umanitatea ta au fost reduse, iar talentul tău a fost înăbușit. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cedezi și să cânți cu voce tare doar când nu e nimeni prin preajmă sau ești singur. Pentru că de obicei te simți atât de oribil de ținut în frâu, când nu ești singur nu îndrăznești să cânți un cântec; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede, și ce moment minunat, eliberator e acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și în ce constau punctele tale forte și să te duci să faci tot ce poți face; cât despre lucrurile pe care nu le poți face, neajunsurile și lipsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și, de asemenea, ar trebui să evaluezi și să știi cu exactitate cum este calibrul tău și dacă este bun sau rău. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau să dobândești o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o estimare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și de luat în considerare și îți va permite să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a emoțiilor negative precum inferioritatea și să ieși treptat din ele. Astfel de sentimente de inferioritate sunt ușor de rezolvat dacă cineva poate să le discearnă, să se lămurească cu privire la ele și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am găsit o cale de a mă elibera de aceste sentimente de inferioritate. Trebuia să folosesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă înțelege și a mă evalua, și puteam, de asemenea, să-i rog pe cei care mă cunoșteau bine să o facă. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Acum știu cât este de primejdios să trăiești cu un complex de inferioritate. Vreau să alung aceste sentimente, așa că ajută-mă, Te rog.” Mai târziu, i-am rugat pe partenerii mei să mă evalueze. Ei au spus: „Dat fiind că poți să înțelegi cu puritate cuvintele lui Dumnezeu și că ești capabilă să ai părtășie despre cuvintelor lui Dumnezeu în privința stricăciunilor și stării tale și să-i ajuți pe alții să-și rezolve problemele reale, nu ești atât de incompetentă cum spui. Deși calibrul tău nu este extraordinar, atâta vreme cât pui suflet în ceea ce întreprinzi, poți face o lucrare reală.” Auzindu-i pe frații și surorile mele spunând asta, m-am simțit puțin mai ușurată și m-am gândit: „Deși nu mă exprim cu la fel de multă pricepere ca unii dintre ceilalți, toți mă pot înțelege în părtășia mea. Nu ar trebui să mă simt constrânsă. Ar trebui doar să am părtășie atât de mult cât pot. Nu ar trebui să mă gândesc doar la cum să stârnesc admirația altora; trebuie să mă preocup de cum pot avea părtășie în mod practic pentru a rezolva probleme și a le fi de ajutor fraților și surorilor. De asemenea, deși calibrul meu este insuficient, prin mai multă practică îmi pot suplini lipsurile și îmbunătăți calibrul. Nu ar trebui să mă compar cu alții sau să devin negativă și să mă subestimez. Trebuie să caut pătrunderea cu o atitudine pozitivă.” Dându-mi seama de acestea, am putut să mă tratez corect, iar starea de spirit mi s-a îmbunătățit mult în îndeplinirea datoriei mele.

Recent, am fost din nou aleasă să fiu predicatoare. A fost ceva neașteptat și m-am temut că nu voi fi în stare s-o fac. Apoi, mi-am amintit ce spun cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a dobândi cunoașterea de sine, a afla cum sunt umanitatea, calibrul și talentul tău și ce puncte forte ai” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Trebuie să evaluez lucrurile potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Motivul pentru care înainte nu îndeplineam bine această datorie nu era doar calibrul insuficient. Era mai ales din cauză că trăiam cu un complex de inferioritate, că nu puneam suflet în a coopera și nu reușeam să dobândesc lucrarea Duhului Sfânt. Nu puteam continua să trăiesc cu aceste sentimente de inferioritate, cu gândul la imaginea și statutul meu. De vreme ce frații și surorile mele m-au ales, ar trebui să-mi dau toată silința să cooperez, iar dacă s-ar ivi lucruri pe care nu le înțeleg, ar trebui să mă bizui mai mult pe Dumnezeu și să caut ajutorul altora. În această stare de spirit, m-am simțit mult mai relaxată și eliberată. Puțin după aceea, a venit să verifice lucrarea noastră o soră însărcinată cu lucrarea de evanghelizare. Am văzut că era foarte capabilă în munca sa și în părtășia despre adevăr, iar ea a semnalat o mulțime de abateri și de scăpări în lucrarea noastră. Mi-era teamă că va spune că sunt incompetentă, dar mi-am dat repede seama că mă gândeam din nou la imaginea și la statutul meu, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva mea și am vrut să învăț mai mult de la această soră și să-mi suplinesc neajunsurile. După aceea, în timpul discuțiilor despre lucrare, nu m-am abținut să-mi exprim părerile și, comunicând cu ea, am dobândit o serie de căi de practică. Prin îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am eliberat din strânsoarea complexului meu de inferioritate.