de Mi Jing, China

Când eram mică, pentru că nu-mi plăcea să vorbesc cu oamenii sau să-i întâmpin, părinții le spuneau adesea celor din familie și prietenilor: „Ceva e în neregulă cu copila asta. Probabil e grea de cap.” Adulții mai spuneau și lucruri precum: „Uite ce isteață și adorabilă e sora ta, dar tu, tu ești din cale-afară de insipidă.” Treptat, am început să mă simt lipsită de valoare, pe treapta cea mai de jos. Nu îndrăzneam să spun nimic nici la ore, fiindcă mi-era teamă că ceilalți vor râde de mine că zic prostii. Eram așa invidioasă pe oamenii elocvenți și ageri la minte și mă gândeam că tuturor le plac oamenii de felul acesta.

Când m-am alăturat credinței, eram inițial tare emoționată să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la adunări, fiindu-mi teamă că nu aș avea părtășie bine și că ceilalți ar râde de mine, așa că nu spuneam mare lucru la adunări. Dar frații și surorile mă încurajau adesea să am părtășie mai mult, iar când își deschideau sufletul și aveau părtășie despre înțelegerea lor bazată pe experiență, vedeam că nimeni nu râdea de nimeni. Asta m-a făcut să mă simt mai puțin constrânsă, așa că am început să vorbesc mai mult. Mai târziu, am fost aleasă predicatoare și urma să mă ocup de mai multe biserici. Asta a fost o adevărată surpriză pentru mine. Am simțit că, pentru cineva care se exprima așa rău ca mine, a fi predicatoare era harul lui Dumnezeu. Trebuia să-mi fac datoria cât mai bine și să mă ridic la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu pentru mine. Odată, o conducătoare a organizat o adunare cu mine și alți doi predicatori. Am văzut că ceilalți predicatori erau foarte luminați în părtășia lor despre cuvintele lui Dumnezeu și că se exprimau într-un mod foarte logic. Eram foarte invidioasă pe ei. Mă gândeam: „La ce calibru și elocvență au ei, eu nici nu mă pot compara. De ce sunt așa de grea de cap? Nici măcar nu pot vorbi cum trebuie.” Gândurile acestea m-au făcut să mă simt cam demoralizată. Deși dobândisem o oarecare luminare când cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, când mă gândeam la nepriceperea mea de a-mi organiza discursul, mă temeam că ceilalți vor râde de mine, așa că nu îndrăzneam să am părtășie. Pe deasupra, mai târziu am avut niște dificultăți cu lucrarea, ajungând să trăiesc într-o stare negativă, catalogându-mă drept nepricepută și considerând că nu puteam face bine această datorie. Nici lucrarea nu dădea rezultate bune. După un timp, am fost realocată de la această datorie și pusă să mă ocup de o singură biserică.

Când am început să lucrez cu cele două surori de la această biserică, mi s-a părut că nu mă descurc prea rău. Eram destul de activă în datoria mea și capabilă să simt luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Nu mult după aceea, una dintre surori a ales să renunțe fiindcă nu putea duce la capăt nicio lucrare reală, iar cealaltă soră a fost realocată la o altă datorie, deoarece îi lipsea calibrul necesar. După aceea, au fost aleși să-mi fie parteneri Fratele Zhang Tong și Sora An Qing. Am constatat că părtășia lui Zhang Tong despre cunoașterea sa bazată pe experiență era foarte practică și clară și că el avea calibru bun. An Qing era și ea capabilă să rezolve probleme reale prin părtășia ei la adunări. Văzându-le virtuțile, m-am simțit profund inferioară. Mai târziu, în timpul discuțiilor de lucru, am constatat că eram mereu excesiv de prudentă și că acceptam, pur și simplu, orice spuneau ei. Uneori simțeam că punctele lor de vedere erau nepotrivite și voiam să atrag atenția asupra lor, dar mă gândeam imediat la calibrul meu slab și la lipsa mea de agerime, așa încât nu țineam cont de propria opinie. De asemenea, în mai multe rânduri, ei nu au fost de acord cu punctele mele de vedere, iar asta mi-a accentuat sentimentele de inadecvare și m-a făcut să mă exprim încă și mai puțin. Eram pasivă chiar și în privința unor sarcini esențiale, temându-mă că lucrarea ar fi fost întârziată dacă aș fi făcut o treabă proastă. Odată, Zhang Tong a propus ca lucrarea de udare să fie încredințată Surorii Zhang Can. O cunoșteam destul de bine pe Zhang Can. Era constant superficială și lipsită de o povară în datoria ei și fusese demisă înainte pentru că nu făcea o lucrare reală. Ea nu se cunoștea încă deloc pe sine și nu era potrivită să se ocupe de o sarcină atât de importantă. Cu o voce scăzută, mi-am exprimat punctele de vedere. Zhang Tong s-a dus să se vadă cu Zhang Can după ce a auzit aceasta. Apoi, el mi-a spus că evaluase situația și constatase că Zhang Can ajunsese acum la un anumit nivel de introspecție și cunoaștere de sine și că noi trebuia să avem în vedere potențialul oamenilor, nu doar trecutul lor. An Qing a susținut acest punct de vedere al lui. Am simțit că Zhang Tong nu fusese mult timp conducător, încă nu înțelegea anumite principii și nu o cunoștea așa bine pe Zhang Can. El o judeca după o singură întâlnire și era posibil să nu fi făcut o evaluare corectă. Voiam să recomand ca el să analizeze felul în care ea își făcuse datoria până atunci sau să o reevalueze după ce stătea de vorbă cu alții care o cunoșteau bine. Însă apoi m-am gândit: „Zhang Tong are calibru bun și a fost în stare să rezolve anumite probleme. Poate că Zhang Can își conștientizase problemele după părtășia lui. Iar An Qing și-a dat și ea acordul. Eu am un calibru scăzut și nu văd lucrurile așa clar; cel mai bine e să nu spun nimic.” Așa că nu am mai insistat. Mai târziu, Zhang Can a fost demisă din nou pentru că nu făcea o lucrare reală. Văzând că lucrarea de udare era întârziată și afectată, am fost destul de mâhnită. Dacă aș fi fost mai insistentă la început și m-aș fi bazat pe principii pentru a avea părtășie cu Zhang Tong, nu am fi avut o astfel de problemă. Deși mă simțeam vinovată, nu am reflectat la problema mea. Abia după ce s-au întâmplat și alte câteva lucruri am reflectat în sfârșit asupra mea.

La o adunare, Zhang Tong l-a recomandat pe Fratele Zheng Yi să fie liderul grupului de udare. Eram de părere că, deși Zheng Yi era plin de entuziasm, el abia se alăturase credinței și încă nu-i era complet clar adevărul viziunilor. Eram de părere că el trebuia mai întâi cultivat, întrucât a fi conducător de grup putea fi prea multă responsabilitate dintr-odată. Așadar, mi-am exprimat opiniile asupra chestiunii, însă, spre surprinderea mea, Zhang Tong mi-a spus apoi: „De ce ești așa de dificilă și pui piedici? Nu putem oare să-l întâlnim mai întâi și să-i cercetăm situația?” Auzindu-l că spune asta, am simțit un val de rușine și am fost foarte supărată. M-am gândit: „Zhang Tong are calibru bun și știe cum să lucreze. Calibrul meu e slab și nu pot vedea oamenii sau problemele așa cum sunt de fapt. Dacă insist cu opinia mea și lucrarea e într-adevăr obstrucționată, ce se întâmplă atunci? Cel mai bine ar fi dacă n-aș mai insista.” După adunare, m-am gândit la ce spusese Zhang Tong și am fost foarte supărată. Am simțit că eram prea lipsită de calibru pentru această muncă, așa că trebuia poate să-mi recunosc limitările și să demisionez cât mai curând. Aflând despre asta, conducătoarea s-a folosit de experiența ei pentru a mă ajuta. Cu părtășia conducătoarei, am început să reflectez la motivul pentru care tot voiam să demisionez și pentru care trăiam mereu într-o asemenea stare de demoralizare. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii au în sinea lor unele stări greșite, cum ar fi negativitatea, slăbiciunea, deprimarea și fragilitatea; sau au intenții josnice; sau sunt constant tulburați de propriul interes, de mândria și dorințele lor egoiste; sau cred că sunt de calibru slab și experimentează unele stări negative. Îți va fi foarte greu să primești lucrarea Duhului Sfânt dacă trăiești mereu în aceste stări. Dacă nu poți să primești lucrarea Duhului Sfânt, atunci elementele pozitive din sinea ta vor fi puține, iar elementele negative vor ieși la iveală și te vor tulbura. Oamenii se bazează întotdeauna pe propria voință pentru a-și suprima aceste stări negative, dar indiferent cum și le suprimă, nu se pot elibera de ele. Motivul principal este că oamenii nu pot discerne în profunzime aceste lucruri negative; ei nu le pot vedea clar esența și acest lucru face să le fie foarte greu să se răzvrătească împotriva trupului și a Satanei. De asemenea, oamenii rămân mereu blocați în aceste stări negative, de declin și degenerate, și nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu privesc la Dumnezeu și pur și simplu se lasă purtați de val. Drept urmare, ei nu pot primi lucrarea Duhului Sfânt și, în consecință, le este imposibil să înțeleagă adevărul, nu pot vedea clar niciun lucru și le lipsește o cale în tot ceea ce fac” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi s-au clarificat lucrurile. Principalul motiv pentru care mă aflam mereu într-o stare negativă și întunecată era faptul că eram înrobită de lucruri precum vanitatea și dorințele egoiste. Adesea, când aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la adunări, reușeam să dobândesc o oarecare luminare, însă mă simțeam mereu incoerentă și nepricepută când trebuia să mă exprim. Mi-era atât de teamă că nu voi avea bine părtășie și că ceilalți mă vor desconsidera, încât nu cutezam să spun nimic, pierzând astfel puțina luminare pe care o primisem. Când vedeam ce calibru bun aveau, cât erau de elocvenți alți predicatori și cât de prost mă exprimam eu însămi, mă gândeam că am un calibru prea slab și mă simțeam rușinată. Apoi am devenit negativă și delăsătoare în datoria mea, nu am obținut niciun rezultat și, în cele din urmă, am fost realocată. Și de data asta a fost la fel. Am văzut că partenerii mei erau de calibru bun și aveau părtășie mai bună decât mine. În timpul discuțiilor de lucru, mi-era atât de teamă că-mi va fi știrbită imaginea sau că voi fi desconsiderată pentru că nu mă exprim bine, încât nu cutezam să îmi spun părerea. Uneori, când ideile și părerile mele corecte nu erau adoptate, nu îndrăzneam să-mi susțin opiniile, gândindu-mă numai cum să-mi salvez imaginea. Eram controlată de aceste emoții negative și chiar voiam să mă sustrag de la datoria mea. Chiar acordam prea multă importanță vanității și mândriei! Dacă aș fi continuat așa, n-aș fi câștigat niciodată lucrarea Duhului Sfânt și n-aș fi avut nicio șansă să înțeleg sau să dobândesc adevărul! Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze și să mă îndrume spre a mă cunoaște și a-mi schimba starea.

Mai apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor de rând și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul pe care îl urmăresc de-a lungul vieții lor. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor – și din acest motiv iau lucrurile în considerare în acest fel. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin lucruri care le sunt externe de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii pun mare preț pe reputație și statut. Acestea două motivează toate acțiunile lor. Asta este o consecință a esenței lor de antihriști. Se potrivea și felului în care mă comportam eu. Încă din copilărie, aveam sentimentul că nu fac nimic cum trebuie. Mă simțeam constrânsă și eram excesiv de precaută în tot ce făceam. Principalul motiv era că voiam să-mi salvez reputația, să-mi păstrez statutul și să nu fiu desconsiderată de ceilalți. De ce puneam atâta preț pe statut și imagine? La rădăcina problemei se aflau otrăvuri satanice, precum: „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, care mă făceau să pun un preț atât de mare pe vanitatea și pe mândria mea. Voiam doar să le fac celorlalți impresie bună, crezând că asta era singura cale prin care viața mea putea avea sens. Astfel, indiferent unde eram și cu cine, dacă exista vreun risc să-mi știrbesc imaginea, alegeam să fug, protejându-mi în felul acesta imaginea și statutul. Când lucram cu Zhang Tong, opinia mea a fost respinsă și am simțit că-mi știrbisem imaginea. Mă temeam că, rămânând conducătoare, nu urma decât să mă fac și mai mult de rușine, așa că am vrut ca liderul să mă realoce la altă datorie. În realitate, privind lucrurile mai îndeaproape, faptul că puteam să fiu conducătoare era harul lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să țin cont de intenția Sa, să rezolv greutățile reale ale celorlalți și să protejez lucrarea bisericii. Însă eu nu mă gândeam cum să-mi fac bine datoria, și doar mi-am protejat imaginea și statutul. Când le-am pierdut, am devenit negativă și am încetat să-mi dau silința. Eram cu-adevărat lipsită de conștiință sau rațiune. Din exterior, nu mă luptam pentru statut și nici nu tulburam și perturbam lucrarea bisericii, ca un antihrist, dar când venea vorba de o chestiune importantă precum selectarea și folosirea oamenilor, nu cutezam să urmez principiile, ci încercam să-mi păstrez tot timpul imaginea și statutul. Ceea ce dezvăluisem era o fire de antihrist. Mi-am dat seama cât de gravă era problema mea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am căit înaintea Lui.

După aceea, i-am destăinuit unei surori starea mea, iar ea mi-a dat să citesc din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum ar trebui să fie evaluat calibrul unei persoane? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ea înțelege cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Aceasta este abordarea cea mai precisă. Unii oameni sunt elocvenți, ageri la minte și deosebit de pricepuți în a interacționa cu oamenii. Dar când ascultă predici, nu pot înțelege niciodată, indiferent cât de mult încearcă, iar când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pot înțelege. Când își împărtășesc mărturia bazată pe experiență, sunt întotdeauna doar cuvinte și doctrine; par a fi simpli profani, iar ceilalți simt că aceștia nu au înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). „Ați spune că Pavel avea calibru? Din ce clasă făcea parte calibrul lui Pavel? (Era foarte bun.) Ați auzit atât de multe predici, dar tot nu înțelegeți cum să evaluați calibrul cuiva. Ar putea fi considerat foarte bun calibrul lui Pavel? (Nu, era slab.) De ce spuneți asta? (Pentru că nu se cunoștea pe el însuși și nu putea înțelege cuvintele lui Dumnezeu.) Pentru că nu putea înțelege adevărul. Și el auzise predicile ținute de Domnul Isus și, în perioada în care a lucrat, și el a avut, desigur, lucrarea Duhului Sfânt. Deci cum se face că, atunci când a făcut toată acea lucrare, a scris toate acele epistole și a călătorit la toate acele biserici, tot nu a înțeles nimic din adevăr și nu a predicat decât doctrine? Ce fel de calibru era acela? Un calibru slab. În plus, Pavel L-a persecutat pe Domnul Isus și i-a arestat pe discipolii Lui, după care Domnul Isus l-a lovit cu o rază puternică de lumină din cer. Cum a abordat și cum a înțeles Pavel acest eveniment important care i s-a întâmplat? Modul său de a înțelege era diferit de al lui Petru. El s-a gândit: «Domnul Isus m-a lovit, am păcătuit, așa că trebuie să mă străduiesc să compensez pentru asta și odată ce meritele îmi contrabalansează fărădelegile, voi fi recompensat.» Se cunoștea el pe sine? Nu. El nu a spus: «M-am împotrivit Domnului Isus din cauza naturii mele răuvoitoare, a naturii mele de antihrist. M-am împotrivit Domnului Isus – nu există nimic bun la mine!» Avea el o asemenea cunoaștere de sine? (Nu.) […] Nu a avut nici cel mai mic regret, cu atât mai puțin cunoaștere de sine. Nu a avut niciunul din aceste lucruri. Asta arată că exista o problemă legată de calibrul lui Pavel și că el nu avea capacitatea de a înțelege adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au permis să înțeleg că nu este deloc în concordanță cu adevărul să măsori calibrul unei persoane pe baza elocvenței, darurilor și inteligenței aparente ale acesteia. De pildă, Pavel; acesta era înzestrat, elocvent și a predicat Evanghelia pe aproape tot cuprinsul Europei, însă nu a putut înțelege adevărul, și cu atât mai puțin pe sine însuși. El a săvârșit rele foarte mari și nu a arătat niciodată cunoaștere de sine autentică sau căință. În schimb, voia doar să fie răsplătit de Dumnezeu și să intre în Împărăția Cerurilor prin îndeplinirea multor lucrări. Pavel era incapabil să înțeleagă adevărul și era o persoană de calibru slab. Considerasem mereu că, dacă o persoană vorbea bine și era inteligentă, însemna că avea calibru bun, așa că mă judecam întotdeauna pe baza acestui standard. Când nu am putut atinge acest standard, m-am gândit că aveam un calibru insuficient și nu puteam face lucrarea unei conducătoare. Apoi, când m-am confruntat cu dificultăți, nu am căutat adevărul pentru a le rezolva, ci am devenit negativă și delăsătoare, iar în cele din urmă, chiar și probleme pe care le-aș fi putut rezolva au rămas nerezolvate. Fusesem foarte necugetată în a nu înțelege adevărul. Deși calibrul meu nu era extraordinar, puteam înțelege cuvintele lui Dumnezeu, și aveam o oarecare cunoaștere privind firea coruptă pe care o dezvăluiam. Puteam și să apelez la cuvintele lui Dumnezeu ca să rezolv dificultăți pe care alții le aveau în a dobândi intrarea în viață, deci nu era ca și cum calibrul meu ar fi fost atât de slab, încât aș fi fost incapabilă să-mi fac datoria. Dându-mi seama de aceste lucruri, mentalitatea mi s-a schimbat întrucâtva și mi-am putut face datoria în mod normal.

Mai târziu, am citit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu care descriau foarte bine starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există unii oameni care încă din copilărie au fost greoi la minte, s-au exprimat greu și au avut un aspect banal, așa că ceilalți din familiile lor și din societate fac unele comentarii negative despre ei. De exemplu, oamenii ar spune: «Copilul ăsta e un prostănac, reacționează lent la lucruri și se exprimă greoi. Uită-te la copilul acelei persoane, cu vorba ei dulce îi vrăjește pe oameni. Când copilul ăsta se întâlnește cu oamenii, nu știe ce să spună sau cum să le facă pe plac, iar când face ceva greșit, nu știe cum să explice sau să se justifice. Copilul ăsta e un idiot.» Părinții săi spun asta, la fel și rudele, prietenii și profesorii. Acest mediu exercită imperceptibil o anumită presiune asupra unor astfel de indivizi, determinându-i să-și dezvolte în mod inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Simt că sunt neatrăgători și că nimănui nu-i place cum arată, că nu obțin note bune la învățătură și că reacționează lent; se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească atunci când îi văd pe alții și le este prea rușine să spună «mulțumesc» atunci când oamenii le oferă lucruri. Se gândesc în sinea lor: «De ce mă exprim atât de greoi? De ce alți oameni sunt atât de elocvenți? Sunt pur și simplu prost!» […] Într-un astfel de mediu, ei trec de la a se împotrivi la început în inimile lor la a-și accepta și recunoaște treptat propriile neajunsuri și deficiențe, dar, în același timp, în adâncul inimilor lor apare o emoție negativă. Cum se numește această emoție? Inferioritate. Oamenii care se simt inferiori își văd doar propriile neajunsuri, nu și punctele lor forte; ei simt mereu că sunt neatrăgători și antipatici, că mintea lor nu este ageră și reacțiile lor sunt lente și că nu sunt capabili să-i citească pe oameni. Pe scurt, se simt complet neadecvați. Această mentalitate de inferioritate ajunge treptat să domine în inima ta și devine o emoție de neclintit care îți înlănțuie inima. După ce ai crescut și ai ieșit în lume sau te-ai căsătorit și ți-ai întemeiat o carieră, indiferent de identitatea și statutul tău social, această emoție de inferioritate care a fost sădită în educația ta încă din copilărie te afectează și te controlează în continuare, făcându-te să simți că ești mai prejos decât ceilalți oameni din toate punctele de vedere. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și intri în biserică, tot crezi că te exprimi greoi, că ai un calibru slab și un aspect comun și că nu poți îndeplini nicio datorie importantă. Te gândești: «Voi face doar ce pot. Nu trebuie să urmăresc să fiu conducător, nu trebuie să urmăresc să înțeleg adevăruri profunde, sunt doar dispus să fiu cea mai neînsemnată persoană și ceilalți mă pot trata oricum doresc»” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Când emoția de inferioritate devine profund înrădăcinată în adâncul inimii tale, nu numai că are un efect profund asupra ta, dar îți domină și perspectivele despre oameni și lucruri, conduita personală și acțiunile. Deci, cum privesc oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de emoția de inferioritate? Ei îi văd pe toți ceilalți oameni ca fiind mai buni decât ei și îi consideră chiar și pe antihriști mai buni decât ei. Ei cred că, deși antihriștii au firi rele și o umanitate rea, ei tot sunt niște oameni de imitat și modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: «Deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și au o capacitate de lucru mai bună decât a mea. Ei pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații, exprimându-se cu ușurință și siguranță. Chiar au tupeu. Eu nu am un asemenea curaj.» Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că emoția ta de inferioritate ți-a afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și punctul de vedere când vine vorba de a-i privi pe alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deci, cum afectează emoția de inferioritate felul în care te porți? Tu spui: «M-am născut un prost absolut, fără daruri sau puncte forte și sunt lent în a învăța totul. Uită-te la cutărică: deși uneori provoacă perturbări și tulburări și uneori acționează în mod arbitrar și imprudent, cel puțin e talentat și are puncte forte. Este elocvent și este bine primit oriunde merge, dar eu nu sunt bun, sunt stângaci la vorbă.» Indiferent ce se întâmplă, mai întâi îți dai singur verdictul că nu ești bun de nimic și te închizi în tine. Oricare ar fi problema, te retragi și eviți să iei inițiativa, de teamă că ți se va cere să-ți asumi o lucrare. «M-am născut prost. Oriunde merg, oamenii mă disprețuiesc. Nu trebuie să încerc să ies în evidență. Nu trebuie să mă dau mare cu puținele competențe profesionale pe care le am. Dacă cineva mă recomandă pentru această lucrare, asta dovedește că sunt bun de ceva. Dar dacă nu mă recomandă nimeni, nu trebuie să iau inițiativa să spun că pot să-mi asum această lucrare. Nu pot să spun cu nonșalanță lucruri de care nu sunt sigur – dacă nu fac treabă bună? Și dacă aș fi emondat, mi-ar fi atât de rușine! N-ar fi o umilință teribilă? Nu pot fi sub nicio formă acel gen de persoană.» Vezi, nu ți-a afectat asta felul în care te porți? Într-o anumită măsură, atitudinea ta este cauzată de influența și controlul emoției de inferioritate. Se poate spune că este o consecință provocată de emoția de inferioritate” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El ne înțelege cu-adevărat. Ce a expus El este tocmai modul în care gândesc eu. Se părea că importanța pe care o acordam imaginii nu era singurul motiv al demoralizării mele; mai exista un motiv pentru asta. Sub influența oamenilor și lucrurilor din jurul meu, începusem să am sentimente de inferioritate, devenisem incapabilă să mă privesc corect și simțeam mereu că nu fac nimic bine, așa că eram excesiv de precaută, ținută în frâu și reținută în tot ce făceam. Mi-am amintit cum nu-mi plăcea să vorbesc când eram mică și cum eram adesea desconsiderată și numită grea de cap sau proastă de către adulți. În realitate, însă, aveam opinii proprii, chiar dacă nu le dădeam glas pe atunci; doar că nu vorbeam de teamă să nu-mi stric imaginea. Nu îndrăzneam să spun nimic la ore, nu pentru că nu înțelegeam, ci fiindcă simțeam că nu mă exprim bine, și asta mă făcea să-mi fie prea frică să vorbesc. Când citeam din cuvintele lui Dumnezeu la adunări, puteam dobândi o oarecare luminare, dar când mă gândeam la lipsa mea de elocvență, nu cutezam să am părtășie. De asemenea, când am văzut că Zhang Tong nu respecta principiile la selectarea și folosirea oamenilor, am vrut să-i amintesc de asta, însă, gândindu-mă ce calibru bun avea el, pe când eu nu făceam nimic bine, m-am lăsat în voia lucrurilor și am respins ideile mele, fără să caut, să discut sau să aprofundez lucrurile. Drept urmare, lucrarea a suferit pierderi. Trăiam cu un complex de inferioritate și aveam o atitudine pasivă, negativă față de tot. Nu mă judecam pe mine sau pe alții conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci doar conform felului meu de a privi lucrurile. Sentimentele mele de inferioritate dominau felul cum priveam lucrurile și oamenii și îmi influențau judecata și calea pe care o urmam. Aceste sentimente de inferioritate îmi făcuseră mult rău. Imediat după asta, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Această emoție a ta nu numai că nu este pozitivă, ci, pentru a fi mai exacți, este de fapt în opoziție cu Dumnezeu și cu adevărul. Ai putea crede că aceasta este o emoție din cadrul umanității normale, dar, în ochii lui Dumnezeu, aceasta nu este o simplă chestiune de emoție, ci un mod de a se opune lui Dumnezeu. Oamenii folosesc aceste emoții negative ca o modalitate de a se împotrivi lui Dumnezeu, cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles cât sunt de grave sentimentele de inferioritate și răul pe care îl provoacă, și că ele nu sunt mai puțin dăunătoare unei persoane decât o fire coruptă. A trăi cu un astfel de complex de inferioritate este în opoziție directă cu Dumnezeu și cu adevărul, iar dacă nu este rezolvat, el distruge șansa de mântuire a unei persoane. Fusesem din copilărie prinsă în capcana acestor sentimente de inferioritate și simțisem mereu că nu fac nimic bine. Când eram în preajma unor persoane de calibru bun, mai ales, mă vedeam și mai lipsită de calități, mă simțeam ținută în frâu și îndurerată și mă plângeam că Dumnezeu nu mi-a dat calibru bun sau inteligență. Eram nemulțumită de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și refuzam să le accept, ceea ce însemna în esență că Îl sfidam pe Dumnezeu! Cum puteam evita să fiu eliminată, dacă mergeam în continuare pe drumul acesta? Numai când am înțeles aceste lucruri am simțit în sfârșit că era prea periculos să trăiesc cu un complex de inferioritate, că nu puteam continua așa și că trebuia să alung aceste sentimente.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a te cunoaște pe tine însuți – încearcă să afli cum este umanitatea ta, cum sunt de fapt calibrul și talentele tale și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, reducând drepturile pe care le merită umanitatea ta și înăbușindu-ți talentul. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cânți cu voce tare și să te descătușezi doar când ești singur. Tocmai pentru că de obicei te simți atât de groaznic de oprimat, nu îndrăznești să cânți un cântec când nu ești singur; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede – ce moment minunat, liber, eliberator este acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și unde se află punctele tale forte, și să faci tot ce ești capabil să faci; cât despre acele lucruri pe care nu le poți face, defectele și neajunsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și ar trebui, de asemenea, să ai o evaluare și o cunoaștere exactă a felului în care este calibrul tău, dacă este bun sau slab. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau nu ai o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o evaluare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și îți va da posibilitatea să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a acestei emoții negative – sentimentul tău de inferioritate – și să ieși treptat din ea. Sentimentul de inferioritate este ușor de rezolvat dacă cineva poate să îl discearnă, să se trezească din el și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am găsit o cale de a mă elibera de aceste sentimente de inferioritate. Trebuia să folosesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă înțelege și a mă evalua, și puteam, de asemenea, să-i rog pe cei care mă cunoșteau bine să o facă. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Acum știu cât este de primejdios să trăiești cu un complex de inferioritate. Vreau să alung aceste sentimente, așa că ajută-mă, Te rog.” Mai târziu, i-am rugat pe partenerii mei să mă evalueze. Ei au spus: „Dat fiind că poți să înțelegi cu puritate cuvintele lui Dumnezeu și că ești capabilă să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu în privința corupțiilor și a stării tale și să-i ajuți pe alții să-și rezolve problemele reale, nu ești atât de incompetentă cum spui. Deși calibrul tău nu este extraordinar, atâta vreme cât pui suflet în ceea ce întreprinzi, poți face o lucrare reală.” Auzindu-i pe frații și surorile mele spunând asta, m-am simțit puțin mai ușurată și m-am gândit: „Deși nu mă exprim cu la fel de multă pricepere ca unii dintre ceilalți, toți mă pot înțelege în părtășia mea. Nu ar trebui să mă simt constrânsă. Ar trebui doar să am părtășie atât de mult cât pot. Nu ar trebui să mă gândesc doar la cum să stârnesc admirația altora; trebuie să mă preocup de cum pot avea părtășie în mod practic pentru a rezolva probleme și a le fi de ajutor fraților și surorilor. De asemenea, deși calibrul meu este insuficient, prin mai multă practică îmi pot suplini lipsurile și îmbunătăți calibrul. Nu ar trebui să mă compar cu alții sau să devin negativă și să dau un verdict asupra mea. Trebuie să caut pătrunderea cu o atitudine pozitivă.” Dându-mi seama de acestea, am putut să mă tratez corect, iar starea de spirit mi s-a îmbunătățit mult în îndeplinirea datoriei mele.

Recent, am fost din nou aleasă să fiu predicatoare. A fost ceva neașteptat și m-am temut că nu voi fi în stare s-o fac. Apoi, mi-am amintit ce spun cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a te cunoaște pe tine însuți – încearcă să afli cum este umanitatea ta, cum sunt de fapt calibrul și talentele tale și ce puncte forte ai” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Trebuie să evaluez lucrurile potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Motivul pentru care înainte nu îndeplineam bine această datorie nu era doar calibrul insuficient. Era mai ales din cauză că trăiam cu un complex de inferioritate, că nu puneam suflet în a coopera și nu reușeam să dobândesc lucrarea Duhului Sfânt. Nu puteam continua să trăiesc cu aceste sentimente de inferioritate, cu gândul la imaginea și statutul meu. De vreme ce frații și surorile mele m-au ales, ar trebui să-mi dau toată silința să cooperez, iar dacă s-ar ivi lucruri pe care nu le înțeleg, ar trebui să mă bizui mai mult pe Dumnezeu și să caut ajutorul altora. În această stare de spirit, m-am simțit mult mai relaxată și eliberată. Puțin după aceea, o soră însărcinată cu lucrarea de evanghelizare a venit să urmărească lucrarea noastră. Am văzut că era foarte capabilă în munca sa și în părtășia despre adevăr, iar ea a semnalat o mulțime de abateri și de scăpări în lucrarea noastră. Mi-era teamă că va spune că nu aveam capacitate de lucru, dar mi-am dat repede seama că mă gândeam din nou la imaginea și la statutul meu, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva mea și am vrut să învăț mai mult de la această soră și să-mi suplinesc neajunsurile. După aceea, în timpul discuțiilor despre lucrare, nu m-am abținut să-mi exprim părerile și, comunicând cu ea, am dobândit o serie de căi de practică. Prin îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am eliberat din strânsoarea complexului meu de inferioritate.