de Kaitlyn, Țările de Jos

În martie 2021, am slujit ca lider la o biserică. Atunci când m-am întâlnit cu supraveghetoarea de udare ca să verificăm lucrarea, am aflat că unii conducători de grup le dădeau pur și simplu ordine fraților și surorilor, îndemnându-i să-și facă datoria, în timp ce ei pierdeau vremea și nu-i udau pe nou-veniți. Nu încercau să înțeleagă dificultățile reale cu care se confruntau frații și surorile în îndatoririle lor, așadar, pentru ei, îndrumarea lucrării însemna doar să țină discursuri goale și să aplice reguli, în loc să ofere o cale practică. Supraveghetoarea și cu mine am avut părtășie cu ei, spunându-le că a conduce un grup nu se rezumă la a le spune oamenilor ce să facă, trebuind să ofere și udare practică nou-veniților, pentru a fi capabili să descopere problemele și dificultățile existente ale lucrării. Dar după destule zile de la părtășie, tot nu luaseră nicio măsură adevărată. Am examinat situația și am aflat că o conducătoare de echipă, Kinsley, tulbura și zădărnicea lucrurile. Ea însăși nu practica și, totuși, îi incita pe ceilalți conducători de echipă, spunând: „Conducătoarea bisericii și supraveghetoarea ne-au delegat să-i udăm pe nou-veniți. Așa, nu mai am timp să supraveghez lucrarea echipei – oare asta înseamnă că nu mai trebuie să o facem? Atunci, cu ce se ocupă conducătoarea de echipă?” Apoi, a spus: „Știi cumva, această supraveghetoare este o amatoare? Cum poate un amator, care predă unor profesioniști, să-și facă treaba cum se cuvine?” Când supraveghetoarea a inspectat lucrarea conducătorilor de echipă și a găsit probleme, ea a vorbit mai sever, iar Kinsley a judecat apoi că supraveghetoarea îi certa cu trufie și chiar a răspândit acest lucru printre frați și surori. Fără să înțeleagă nimic, i-a judecat și pe conducătorii superiori, pe motiv că au ales pe cineva care nu este în conformitate cu principiul. Dar, de fapt, supraveghetoarea fusese promovată și cultivată conform principiilor. Deși nu avea multă experiență în udarea nou-veniților, avea calibru bun, era în stare să poarte o povară pentru datoria ei și putea fi cultivată. De asemenea, putea să observe problemele și să îndrume lucrarea și, după o vreme în care-i udase pe nou-veniți, făcuse progrese. Dar Kinsley, sub pretextul că „amatorii nu-i pot învăța pe profesioniști”, o ataca pe supraveghetoare și insista că nu era potrivită pentru post. În plus, a răspândit zvonul că liderii superiori numiseră neprincipial oameni, ceea ce i-a făcut pe frați și surori să aibă păreri părtinitoare în ceea ce-i privea pe conducători și pe supraveghetoare și să refuze să-și facă treabă. A perturbat îndatoririle acelor conducători și lucrători și pe cele ale bisericii. În plus, la adunări, Kinsley folosea părtășia, oficial pe baza înțelegerii ei despre ea însăși, pentru a-i subestima și ataca în mod necinstit pe conducători. De exemplu, a spus că făcuse sugestii conducătorilor superiori și supraveghetoarei, dar că nu înțelegeau lucrarea și i-au respins sugestiile. Kinsley a zis că nu a vrut să insiste, dar, în cele din urmă, au aflat că sfatul ei era corect. De fapt, ceea ce a spus nu era deloc adevărat. Era intenționat evazivă în părtășia ei, făcând să pară că liderii nu înțelegeau lucrarea și o trăgeau înapoi, refuzând să-i asculte sfatul, și că era suprimată pentru că susținea interesele bisericii, astfel încât toți să o compătimească și să fie de partea ei.

Kinsley i-a subestimat și judecat mereu pe conducători și lucrători, iar frații și surorile îi aduseseră aminte de asta și abordaseră subiectul în părtășie cu ea de multe ori, dar ea nu se pocăise niciodată pentru toate acestea. Nu e vorba că afișa, momentan, o oarecare corupție, e o problemă care ține de natura-esență pe care o are. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care expun un astfel de om. Dumnezeu spune: „Problema luptei pentru statut este una care apare deseori în viața bisericească și nu e ceva neobișnuit să vezi asta. Ce stări, comportamente și manifestări aparțin practicii luptei pentru statut? Despre care manifestări ale luptei pentru statut se poate spune că fac parte din problema perturbării și tulburării lucrării lui Dumnezeu și a ordinii normale a bisericii? Indiferent despre ce chestiune sau categorie avem părtășie, aceasta trebuie să se refere la ceea ce se specifică la punctul doisprezece despre «diversele tipuri de oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii». Trebuie să atingă nivelul de perturbare și tulburare și trebuie să aparțină acestei naturi, numai atunci merită să fie subiect al părtășiei și disecării. Ce manifestări ale luptei pentru statut sunt asociate cu această natură a perturbării și tulburării lucrării casei lui Dumnezeu? Cea mai comună este lupta oamenilor cu liderii de biserică pentru statut, care se manifestă în ei în principal prin detectarea anumitor lucruri despre conducători și a greșelilor lor, pentru a-i ponegri și condamna și pentru a le expune în mod intenționat dezvăluirile de corupție, eșecurile și neajunsurile din umanitatea și calibrul lor, mai ales când vine vorba de abateri și greșeli pe care le-au săvârșit în lucrarea lor sau când s-au ocupat de oameni. Aceasta este cel mai frecvent întâlnită și cea mai flagrantă manifestare a luptei cu liderii de biserică pentru statut. În plus, acestor oameni nu le pasă cât de bine își fac lucrarea conducătorii de biserică, dacă acționează sau nu conform principiilor și dacă există sau nu probleme cu umanitatea lor și sunt pur și simplu sfidători cu acești conducători de biserică. De ce sunt sfidători? Pentru că și ei vor să fie conducători de biserică, aceasta este ambiția lor, dorința lor și, astfel, sunt sfidători. Indiferent cum lucrează conducătorii de biserică sau cum se ocupă de probleme, acești oameni descoperă mereu lucruri despre ei, îi judecă și îi condamnă, ba chiar merg până la a exagera lucrurile, a denatura faptele și a exagera cât de mult posibil. Ei nu folosesc principiile pe care casa lui Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor pentru a evalua dacă acești conducători acționează conform principiilor, dacă sunt oameni potriviți, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul și dacă au conștiință și rațiune. Nu-i evaluează pe conducători potrivit acestor principii. În schimb, pe baza propriilor intenții și scopuri, caută constant nod în papură și născocesc plângeri, găsind lucruri de care să-i acuze pe conducători sau lucrători, răspândind pe la spatele lor zvonuri că fac lucruri care nu sunt în acord cu adevărul sau expunându-le neajunsurile. De exemplu, ar putea spune: «Conducătorul cutare a făcut o dată o greșeală și a fost emondat de Cel de mai sus, dar niciunul dintre voi nu a știut asta. Vedeți, știu atât de bine să se prefacă!» Nu țin cont și nu le pasă dacă acest conducător sau lucrător este o țintă a cultivării făcute de casa lui Dumnezeu sau dacă este conform standardului în calitate de conducător sau lucrător, pur și simplu continuă să îl judece, distorsionând faptele și făcând mișcări meschine împotriva lui, pe ascuns. Și cu ce scop fac aceste lucruri? Ca să lupte pentru statut, nu-i așa? În tot ceea ce spun și fac există un scop. Ei nu țin cont de lucrarea bisericii, iar evaluarea pe care le-o fac conducătorilor și lucrătorilor nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu sau pe adevăr, cu atât mai puțin pe rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sau pe principiile pe care Dumnezeu le cere omului, ci pe propriile intenții și scopuri” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că, dacă cineva nu verifică dacă liderii și lucrătorii sunt oameni potriviți, dacă ei corespund principiilor casei lui Dumnezeu de cultivare a oamenilor și, în schimb, caută nod în papură și încearcă să-i prindă cu ceva și îi judecă intenționat și-i subestimează pe la spate, încercând să-i întărâte pe frați și surori să-i atace și să-i condamne, atunci perturbă lucrarea bisericii. O astfel de persoană ar trebui dată în vileag și strunită și, în cazuri grave, înlăturată din biserică. În ceea ce privește comportamentul lui Kinsley, ea nu cerceta dacă supraveghetoarea avea rezultate în datoria ei, dacă lucrarea ei era benefică pentru biserică sau dacă merita să fie cultivată. Kinsley doar a profitat de faptul că abilitățile supraveghetoarei erau inferioare față de ale ei și, bazându-se pe asta, a răspândit ideea potrivit căreia amatorii nu-i pot îndruma pe profesioniști. A judecat, a atacat, a semănat ură, i-a lăsat pe frați și surori să aibă idei preconcepute despre conducători și lucrători și a refuzat să ducă la bun sfârșit lucrarea rânduită. Asta ne-a împiedicat să progresăm cu lucrarea de udare. Kinsley nu arăta o corupție de moment, acesta era comportamentul ei constant. Perturbase deja grav viața bisericii și nu era potrivită să-și facă datoria. Conform principiilor, trebuia s-o demit imediat. Dacă în acel moment tot nu se pocăia, trebuia înlăturată din biserică. Dar, la gândul de o demite pe Kinsley, am ezitat, gândindu-mă că era conducătoare de echipă de mult timp și o bună actriță. Frații și surorile nu aveau mult discernământ în ceea ce o privea, iar unii o admirau. Li se părea că poartă o povară pentru datoria ei și că are simțul dreptății. Dacă aș fi demis-o imediat ce mă alăturam bisericii, oare frații și surorile nu ar fi crezut că sunt fără inimă și crudă? Că vreau să o pedepsesc? Ar fi fost de acord cu conducerea mea după asta? În plus, umanitatea lui Kinsley era foarte malițioasă și avea multe metode prin care să agite spiritele și să semene ură, din culise. Dacă aș fi ofensat-o și m-ar fi arătat cu degetul și m-ar fi judecat în mijlocul fraților și surorilor, tensionându-mi relația cu ei, lucrarea mea ar fi fost mult îngreunată. M-am gândit că n-ar trebui să mă grăbesc să o demit, ci mai întâi să o emondez, să analizez și să dau în vileag esența și consecințele faptelor ei. Dacă accepta și se schimba, atunci ar mai fi avut o șansă. Dacă nu accepta și continua să-i judece pe conducători și lucrători, n-ar fi fost prea târziu să fie înlocuită.

Mai târziu, eu și conducătoarea noastră superioară, Julieta, am căutat-o pe Kinsley și pe alți câțiva conducători de grup și am avut părtășie cu ei despre principiile alegerii oamenilor în casa lui Dumnezeu și contextul promovării supraveghetorilor. În ceea ce privea comportamentul lor din această perioadă, am dat în vileag și am analizat cum, în esență, prin acțiunile lor, formau o facțiune, judecându-i și atacându-i pe conducători și lucrători și perturbând lucrarea bisericii. Dacă nu se schimbau și continuau să răspândească zvonuri și să perturbe lucrarea, aveau să fie demiși. Câțiva conducători de echipă au putut să accepte acest lucru și au reflectat asupra lor înșiși și au spus că voiau să coopereze cu supraveghetoarea și să facă treaba împreună. Doar Kinsley nu s-a pronunțat clar. Spre surprinderea mea, după câteva zile, Kinsley i-a spus unei surori că supraveghetoarea era o amatoare care-i conducea pe profesioniști și că liderii superiori aveau o problemă în selecționarea oamenilor. Acea soră nu s-a lăsat păcălită, ci, în schimb, a avut părtășie cu ea despre câteva principii. Văzând că sora nu îi intra în joc, Kinsley n-a mers mai departe. După aceea, le-a trimis mesaj altor conducători de echipă ca să-i inducă în eroare și să-i deruteze, spunând: „Am intrat în defensivă după părtășia de ieri a conducătorilor, de teamă să nu fiu alungată. Ați avut și voi aceeași senzație? Acum, nu mai îndrăznesc nici măcar să spun o vorbă. Parcă nici nu putem să facem sugestii, să avem opinii diferite și, dacă vorbim deschis, vom fi demiși și dați afară din biserică. Cine ar îndrăzni să mai vină cu sugestii?” Apoi, a spus că progresul slab al lucrării era din cauza conducătorilor, că aceștia nu numesc oameni conform principiilor. Nu doar atât, a și mers la un frate responsabil cu lucrarea, sub pretextul căutării acelor principii, pentru a răspândi ideea că supraveghetoarea actuală nu era potrivită. Acel frate a avut părtășie cu ea despre principiile selecției oamenilor în casa lui Dumnezeu și situația supraveghetoarei. După acea părtășie, a zis că a înțeles, că nu mai avea prejudecăți față de supraveghetoare și că avea să lucreze în armonie cu ea pentru a-și îndeplini îndatoririle. Dar, mai târziu, ea a răspândit în secret nemulțumirea față de conducători și lucrători, argumentând: „Faptul că toți frații și surorile au vorbit în favoarea supraveghetoarei trebuie să fie deoarece conducătoarea superioară, Julieta, a forțat un consens. Julieta are putere, iar ceilalți se tem de ea. Sunt îngrijorată că dacă voi continua să raportez problema supraveghetoarei, ar putea să mă trateze ca pe un antihrist.” Ceea ce însemna acest lucru cu adevărat era că Julieta ascundea adevărul față de ceilalți din biserică și suprima raportările problemelor. Auzind despre aceste manifestări ale lui Kinsley, am fost șocată. N-o crezusem niciodată atât de alunecoasă și vicleană. Foarte mulți oameni au avut părtășie cu ea despre principii, dar a refuzat să o accepte. Nu avea nicio înțelegere a comportamentului său de a-i judeca pe conducători și lucrători și nu se pocăia pentru asta, intesificându-și, în schimb, eforturile de a-i amăgi pe oameni și a-i ataca pe conducători și lucrători. A semănat discordie între frați și surori și conducători, perturbând constant lucrarea bisericii. Nu se comporta ca un lacheu al Satanei? Am regretat foarte mult. De ce nu o demisesem de la început? De ce ezitasem atâtea zile, dându-i și mai multe șanse să-i păcălească pe oameni? Știam că Kinsley îi subestimase și judecase întotdeauna pe conducători și lucrători și le perturbase îndatoririle, așa că ar fi trebuit să o demit imediat. Dar m-am temut de ce vor crede ceilalți despre mine și am vrut să am întâi părtășie despre adevăr și s-o emondez, apoi s-o demit dacă tot nu se pocăia. Am crezut că acest lucru ar fi perfect justificabil și că frații și surorile vor fi convinși și nu vor crede nimic rău despre mine. Ca să-mi protejez renumele și statutul, nu doar că nu am ținut-o sub control pe Kinsley, ci i-am dat frâu liber să perturbe în continuare lucrarea bisericii. Nu am luat parte la răul ei? Mi-a fost greu când m-am gândit la ce făcusem. Am simțit că nu-mi îndeplinisem responsabilitățile de conducătoare și nici nu apărasem lucrarea bisericii. Dumnezeu a urât asta. Așa că m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să reflectez asupra mea și să mă cunosc.

A doua zi, am văzut în devoționalele mele un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care expun antihriștii și care m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a îndeplini un pic de lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege niciodată să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu dezvăluie că antihriștii prețuiesc enorm reputația și statutul și tot ce fac este doar de dragul acestora. Fac lucruri benefice doar pentru numele și statutul lor; dacă ei cred că le vor fi prejudiciate interesele, se vor face că nu văd problemele. Preferă să vadă prejudiciate interesele bisericii pentru a și le apăra pe ale lor. Oare comportamentul meu nu era cel al unui antihrist? Știam bine că a curăți biserica era ceea ce cerea casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a spus de multe ori că atunci când un om rău perturbă biserica, conducătorii și lucrătorii ar trebui să se ocupe rapid de el – să-l dea în vileag, să-l constrângă sau să scape de el. Comportamentul lui Kinsley perturbase deja lucrarea bisericii, așa că ar fi trebuit să mă ocup prompt de ea. Dar m-am temut că frații și surorile mă vor desconsidera și nu mă vor susține drept conducătoare. Pentru a-mi proteja renumele și statutul, doar o emondasem și o dădusem în vileag. Am știut că nu acceptase asta, dar nu am înfrânat-o și nici nu am demis-o, așa că a continuat să semene ură și să perturbe lucrarea bisericii. Am fost dispusă să sacrific interesele bisericii ca să mă protejez. Am fost foarte vicleană, egoistă și josnică! Nu mă ocupasem de Kinsley conform principiilor și nici nu i-am îndrumat pe frați și surori să înțeleagă adevărul și să aibă discernământ. Drept urmare, câțiva au fost derutați de ea și i-au luat partea, ceea ce a tulburat și îngreunat lucrarea bisericii. M-am simțit foarte vinovată și copleșită de regret. Am simțit că nu meritam deloc să fiu conducătoare. M-am rugat: „Dumnezeule, un răufăcător turbulent a ieșit la iveală în biserică, dar eu mi-am protejat renumele și statutul, nu lucrarea bisericii. Sunt foarte egoistă! Nu vreau să continuu să trăiesc într-un mod atât de josnic. Vreau să mă pocăiesc cu adevărat înaintea Ta.”

Apoi am căutați câțiva frați și câteva surori care o cunoșteau pe Kinsley, ca să aflu mai multe despre comportamentul ei în general. Informându-mă despre asta, am văzut că unii dintre ei nu aveau discernământ despre ea, credeau că avea un simț al dreptății și că putea apăra lucrarea bisericii. Unii știau de comportamentul ei greșit, dar credeau că era doar din cauză că nu înțelegea adevărurile-principii. Am avut părtășie cu ei despre adevărurile legate de ceea ce e simțul dreptății, ce sunt aroganța și neprihănirea de sine și diferența dintre fărădelegea de moment, pe de o parte, și natura-esență a cuiva, pe de altă parte. Asta i-a ajutat să dobândească mai mult discernământ în privința lui Kinsley și au fost pregătiți să ia atitudine și să o dea în vileag. Dar când l-am căutat pe Brandon ca să înțeleg comportamentul lui Kinsley, el a apărat-o vehement și mi-a ripostat, zicând: „De ce vrei să o anchetezi? Doar a făcut niște sugestii. De ce o condamnați? Cum se face că voi, conducătorii și lucrătorii, suprimați pe oricine are o idee și îi îngreunați situația? Cine ar îndrăzni să facă sugestii? Investigația ta mă face să mă tem să mai am vreo opinie diferită. Semănați mult cu antihriștii, ei nu permit mai multe opinii.” Am fost uimită să aud toate acestea. Nu-mi imaginasem niciodată că va avea o reacție atât de puternică și va pretinde că eram nedrepți cu ea. La început, răbdătoare, am avut părtășie cu el, însă nu a vrut să asculte și a crezut tot cuvintele lui Kinsley, considerând că problema era a conducătorilor. Chiar am vrut să renunț atunci. Am simțit că înțelegeam superficial adevărul și că nu aveam experiență în gestionarea unor astfel de chestiuni. Dacă mă mai ocupam de asta, ceilalți ar fi putut să aibă idei preconcepute despre mine. Apoi, mi-am dat seama că iar începeam să mă gândesc la interesele mele, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I credință și putere. Mi-am amintit acest fragment din cuvintele Sale: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău, și nu ține cont de interesele tale personale. Trebuie mai presus de toate să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. Ar trebui să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și, mai presus de toate, să te gândești dacă au existat sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din toată inima la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Singura excepție este dacă ai un calibru slab, sau dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești suficient de competent în lucrarea ta profesională, iar asta are ca urmare apariția unor greșeli sau lipsuri în lucrarea ta și împiedică obținerea unor rezultate bune, dar tu deja faci tot ce îți stă în putință. Nu acționezi în scopul de a-ți satisface propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, în toate privințele, acorzi atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta a fost îndreptată; dacă, în plus, ești capabil să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei corespunde standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei intra în adevărul-realitate. Atunci vei avea mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că nu putem să ne gândim la reputația noastră sau la câștigul personal în datoria noastră. Trebuie să punem interesele bisericii pe primul loc, să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu și să ne dedicăm din toată inima. Doar așa datoria noastră obține aprobarea lui Dumnezeu. Nu puteam să nu mai practic adevărul de teamă să nu-i ofensez pe ceilalți sau de teamă ca ei să nu înceapă să aibă idei preconcepute despre mine. Nu mă mai ocupasem de așa ceva înainte, dar trebuia, cel puțin, să rămân fidelă datoriei mele și să fac totul pentru a avea părtășie despre discernământ cu frații și surorile. Brandon fusese înșelat de Kinsley și vorbea în numele ei, pentru că ea confundase concepte diferite și transformase judecata arbitrară și răspândirea aberațiilor în „a rosti adevărul”. Ea considerase dezvăluirea erorilor sale și respingerea acestora de către conducători, precum și faptul că ei o împiedicau să judece și să condamne oamenii, drept „interzicere a sugestiilor și a opiniilor diferite”. Aceste minciuni care par adevărate pot fi foarte derutante. Kinsley denaturase faptele, judecând în culise că liderii alegeau oameni fără principii. Conducătorii și lucrătorii au avut părtășie cu ea despre principiile pentru selecția oamenilor – nu doar că a refuzat să le accepte, ci a continuat să denatureze faptele, spunând că liderii o suprimau, nepermițându-i să facă sugestii și interzicând orice opinie diferită. Nu răsturna ea faptele și dădea vina pe ceilalți? A spus: „Mă tem că voi fi dată afară din biserică. Și cine va mai îndrăzni să facă vreo sugestie?” Acele cuvinte păreau să vină din inimă, dar îi ascundeau intențiile sinistre, atacurile și judecățile. Voia să-i bulverseze pe frați și pe surori și să-i determine să fie de partea ei în confruntarea cu liderii și să refuze să coopereze cu liderii și lucrătorii în lucrarea lor. Perturba lucrarea bisericii. Brandon nu avea discernământ și a fost înșelat de remarcile lui Kinsley. Ar fi trebuit să-l ajut cu iubire și sprijin. Mai târziu, prin părtășie, a obținut discernământ în ceea ce o privea. Și-a dat seama că nu căutase adevărul și nu avusese discernământ, de aceea o apărase pe Kinsley, stând de partea unei răufăcătoare și vorbind în numele ei. A văzut și cât de jalnic era fără o înțelegere a adevărului și cât de susceptibil să facă rău. Am fost foarte fericită să-l văd schimbând aceste lucruri.

Mai târziu, eu și câțiva colegi ne-am adunat și am avut părtășie cu frații și surorile despre modul în care să-i deosebim pe cei răi și am analizat tot comportamentul lui Kinsley. Toți au dobândit discernământ în privința ei și am votat aproape în unanimitate să o înlăturăm din biserică. În timpul votului, și-au notat câte ceva din cunoștințele pe care le dobândiseră. Au spus lucruri precum: „Kinsley era deosebit de pricepută la a născoci minciuni și a perverti adevărul și, sub pretextul protejării intereselor bisericii, și-a răspândit prejudecățile despre conducători și lucrători peste tot. Asta a dat peste cap lucrarea bisericii. Indiferent cum au dat-o în vileag și au emondat-o conducătorii, nu a regretat și nu s-a pocăit nici pe departe. Are o esență rea.” Alții au spus: „Kinsley părea foarte blajină, dar cuvintele ei erau amăgitoare, sinistre și malițioase. Dacă n-ar fi fost părtășia și analiza asta, nici acum n-aș fi avut discernământ în ceea ce o privește. Am văzut cât de important este să înțeleg adevărul și să am discernământ în privința celorlalți.” Unii au spus că fuseseră derutați de ea înainte și au crezut că apăra lucrarea bisericii, fără să știe că făcea atât de mult rău pe de-ascuns. Nu aveau discernământ în ce o privea, așa că au fost de partea de ei și au spus lucruri neconforme cu adevărul. Trebuiau să reflecteze și să se pocăiască. Au văzut și că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează ofensă – răufăcătorii care perturbă lucrarea bisericii vor fi, mai devreme sau mai târziu, dați în vileag și alungați. Am fost foarte fericită să aud părtășia fraților și surorilor mele.

Această experiență m-a învățat că, atunci când în biserică apare un răufăcător și tulbură și perturbă lucrarea bisericii, dacă liderii și lucrătorii nu practică adevărul și nu se ocupă de el potrivit principiilor, protejându-și în schimb interesele personale înseamnă, în esență, a-l lăsa pe Satana să saboteze lucrarea bisericii, a acționa ca lacheu al său, a face rău și a se împotrivi lui Dumnezeu. Lucrarea bisericii poate fi protejată și un conducător sau lucrător poate să-și îndeplinească responsabilitățile doar prin înlăturarea imediată a răufăcătorilor din biserică și prin îndrumarea fraților și surori ca să afle adevărul și să dobândească discernământ.