de Su Xing, China

Într-un an, în timpul mandatului meu de diacon, casa lui Dumnezeu a ordonat o curățire a bisericii pentru a elimina toți necredincioșii, răufăcătorii și antihriștii din rândul membrilor noștri. Numai prin efectuarea unei astfel de curățiri ar putea fi asigurată viața normală a bisericii aleșilor lui Dumnezeu. Curând după aceea, biserica noastră a început o investigație asupra acestor trei tipuri de oameni.

Într-o zi, fratele Wang Zhicheng, un conducător de biserică, m-a căutat și mi-a spus: „Soția ta denaturează adesea faptele și judecă liderii și lucrătorii în timpul adunărilor. Cu toate acestea, când doi diaconi au subliniat această problemă, nu numai că ea nu a acceptat acest lucru, ci le-a purtat ranchiună și a început să-i denigreze fără știrea lor. Acest lucru i-a determinat pe unii dintre frații și surorile noastre să dezvolte anumite prejudecăți față de conducători și lucrători și a influențat grav viața bisericească. Am avut părtășie cu ea și am ajutat-o și am emondat-o, dar ea tot nu a văzut greșeala din metodele ei și nu a reușit să se căiască și să obțină transformare.” Zhicheng a vrut, totodată, să știe mai multe despre comportamentul ei în general, așa că mi-a cerut să scriu o evaluare ca să ajut la luarea unei decizii cu privire la posibila ei înlăturare. La acea vreme, m-am simțit puțin descurajat. Zhicheng spunea adevărul – soția mea, într-adevăr, îi judeca adesea pe conducători și pe lucrători, spunând că erau iresponsabili și nu făceau lucrare practică. În realitate, conducătorii dobândiseră câteva rezultate în lucrarea lor și erau capabili să rezolve unele probleme practice, dar soția mea căuta nod în papură și găsea scăpări în tot ceea ce făceau conducătorii. Avusesem părtășie cu ea înainte despre aceste probleme, dar, pur și simplu, nu voia să-și schimbe metodele și a continuat să dea glas judecării conducătorilor în grupul ei de adunare. Când fratele Yang Yanyi, conducătorul grupului din care făcea ea parte, i-a spus că n-ar trebui să judece conducătorii și lucrătorii în timpul adunărilor întrucât perturba viața bisericească, ea a început să-l denigreze, spunând că el rostea doar cuvinte și doctrine și-i lipsea adevărul-realitate. Ba chiar a mers până acolo încât să spună că el pierdea timpul fraților și surorilor în timpul adunării, când, de fapt, cea mai mare parte a părtășiei lui Yanyi era destul de practică. Acțiunile soției mele perturbau viața bisericii și dacă în cursul anchetei se stabilea că ea este o răufăcătoare, avea să fie alungată din biserică. În acel moment, m-am gândit în sinea mea: „Dacă este expulzată, asta nu înseamnă că nu va putea obține mântuirea?” Dându-mi seama de acest lucru, i-am spus conducătorului: „Motivul pentru care soția mea a provocat aceste tulburări și perturbări este pentru că a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă cu puțin peste doi ani în urmă și încă nu a înțeles adevărul. Voi avea grijă să am părtășie cu ea când mă voi întoarce acasă și voi vedea dacă o pot face să se căiască. În ceea ce privește evaluarea, putem să o amânăm pentru moment?” Zhicheng a avut părtășie cu mine spunând că în casa lui Dumnezeu s-a subliniat întotdeauna că răufăcătorii și necredincioșii care perturbă lucrarea bisericii trebuie îndepărtați pentru a-i împiedica să afecteze viața normală a bisericii. El mi-a cerut să-mi finalizez evaluarea cât mai curând posibil și m-a asigurat că biserica va face o judecată corectă, în conformitate cu principiul, bazată pe comportamentul ei general. Știam că Zhicheng avea dreptate, dar când a venit momentul să scriu o evaluare a soției mele, m-am simțit de-a dreptul îngrozitor. Eu și soția mea am suferit mult de când am intrat în credință. Ne-a fost destul de rău când vecinii noștri ne-au batjocorit și ne-au ridiculizat, dar până și prietenii noștri apropiați și familia ne abandonaseră cu toții – am trecut prin momente foarte grele împreună. Dacă aș scrie toate comportamentele ei rele și, în cele din urmă, ar fi expulzată, atunci toată suferința ei nu ar fi fost în zadar? Mai mult, dacă ar afla că evaluarea mea fusese cea care a dezvăluit toate comportamentele ei rele, nu ar spune oare că neglijasem legătura noastră conjugală și fusesem lipsit de inimă față de ea? M-am gândit în sinea mea: „Las-o baltă. N-ar trebui să scriu asta.” Dar apoi am reconsiderat, gândindu-mă: „Sunt perfect conștient că soția mea a perturbat viața bisericii. Dacă nu raportez bisericii comportamentul soției mele într-o manieră promptă, nu aș ascunde adevărul și aș acoperi-o? Ar fi o ofensă pentru Dumnezeu!” Dându-mi seama de toate acestea, m-am simțit chinuit și supărat. Nu putem lăsa deoparte atașamentul emoțional față de soția mea și nu știam cum era cel mai bine să procedez. În următoarele câteva zile, de câte ori mă întorceam acasă, aveam părtășie cu soția mea și o încurajam să se căiască. Ea era de acord în mod superficial, dar când puneam mai multă presiune pe ea, se simțea ofensată și refuza să-mi accepte părtășia. Văzând că nu făcuse nici cea mai mică îmbunătățire, am devenit atât de tulburat încât abia puteam să mănânc sau să dorm bine.

Mai târziu, în timpul unei întâlniri cu colegii, un conducător a observat că eram condus de atașamentele mele emoționale și încă nu scrisesem evaluarea, așa că a avut părtășie cu mine, spunând: „Adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Niciun răufăcător nu va fi cruțat și nicio persoană bună nu va fi acuzată pe nedrept. În calitate de diacon al acestei biserici, ar trebui să fii un exemplu în privința practicării adevărului pentru a păstra lucrarea bisericii.” M-am simțit puțin rușinat după ce am auzit părtășia conducătorului. Într-adevăr, în calitate de diacon, dacă biserica dorea să înțeleagă mai multe despre situația soției mele, ar trebui să cooperez în mod activ. În schimb, am tot amânat scrierea evaluării și, făcând acest lucru, nu am reușit să păstrez lucrarea bisericii. În realitate, acesta era un semnal de alarmă pentru soția mea și o șansă pentru ca ea să-și dea seama că avea unele probleme. Dacă accepta adevărul, se căia și reușea transformarea în timp util, putea exista un final pozitiv. După ce m-am întors acasă, exact când mă pregăteam să-mi scriu evaluarea, am văzut-o pe soția mea ocupându-se conștiincios de treburi prin casă și am început să ezit. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să renunț la emoțiile mele trupești și să practic adevărul pentru a păstra lucrarea bisericii. După ce mi-am încheiat rugăciunea, mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Care este esența sentimentelor? Este de a pune sentimentele omenești pe primul loc și de a da laoparte adevărurile-principii. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte și fraze: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținerea relațiilor trupești și lipsa echității. Acestea sunt sentimentele” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). „Ce probleme au legătură cu sentimentele? Mai întâi, felul în care îți evaluezi membrii familiei și felul în care abordezi lucrurile pe care le fac ei. Aici, «lucrurile pe care le fac» includ, în mod firesc, momentele în care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acelea în care îi judecă pe oameni pe la spate, acelea în care se dedau unora dintre practicile neîncrezătorilor și așa mai departe. Poți aborda aceste lucruri cu imparțialitate? Când e necesar să scrii o evaluare a membrilor familiei tale, o poți face obiectiv și imparțial, lăsându-ți la o parte sentimentele? Asta are legătură cu felul în care îți abordezi membrii familiei. În plus, ai sentimente față de cei cu care te înțelegi bine sau care te-au ajutat în trecut? Ești capabil să le privești acțiunile și conduita într-un mod obiectiv, imparțial și corect? Dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei fi capabil să îi denunți sau să îi expui cu promptitudine, după ce afli despre asta? De asemenea, ai sentimente față de cei care îți sunt relativ apropiați sau care au interese similare cu ale tale? Le poți evalua, defini și trata acțiunile și comportamentul în mod imparțial și obiectiv? Să presupunem că acești oameni, cu care ai o legătură sentimentală, sunt tratați de biserică în conformitate cu principiile, iar rezultatul nu este conform noțiunilor tale – cum ai aborda acest lucru? Ai fi capabil să asculți? Ai continua, în secret, să fii legat de ei și ai fi indus în eroare de ei și chiar instigat să le cauți scuze, găsindu-le justificări și apărându-i? Ai veni în ajutorul celor care te-au ajutat la rândul lor și ai încasa un glonț pentru ei, fără să ții cont de adevărurile-principii și ignorând interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt acestea diverse probleme legate de sentimente?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit că cei cu atașamente emoționale puternice nu se ghidează după principii, cu atât mai puțin sunt capabili să acționeze corect. În schimb, ei fac favoruri și își mențin relațiile trupești fără să țină cont de interesele bisericii. Raportându-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am descoperit că aveam un atașament emoțional excesiv. Știam perfect că, întrucât soția mea denatura adesea faptele, judeca liderii și lucrătorii și perturba viața bisericii, ar trebui să practic adevărul și să-i expun comportamentele rele. Numai făcând așa aș ține cont de voia lui Dumnezeu și aș păstra lucrarea bisericii. Cu toate acestea, pentru că nu puteam face abstracție de legătura mea familială, mă temeam că soția mea și-ar pierde șansa de a dobândi mântuirea și eram îngrijorat că-mi va purta ranchiună, i-am ținut partea, am acoperit-o, am amânat scrierea evaluării și i-am permis să continue să perturbe biserica. Acoperind-o, nu acordasem nici cea mai mică atenție lucrării bisericii și nici nu mă gândisem la modul în care putea dăuna vieților fraților și surorilor mele. Eram realmente josnic! Dându-mi seama de toate acestea, m-am gândit: „Nu mai pot să merg împotriva conștiinței mele și să-L ofensez pe Dumnezeu. Trebuie să practic adevărul, să-mi abandonez emoțiile trupești și să-i expun comportamentele rele.” Cu asta în gând, mi-am luat pixul și am scris fiecare dintre comportamentele rele pe care le observasem la soția mea. Câteva zile mai târziu, conducătorii și lucrătorii au decis, conform principiului, că soția mea avea o umanitate precară, perturbase viața bisericii de multe ori și ar trebui să fie expulzată, dar pentru că acceptase lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă de puțin timp, aveau să-i ofere încă o șansă de a se căi. Avea să fie emondată și avertizată, dar dacă tot nu se căia, va fi expulzată. Am fost ușurat când am auzit această veste, știind că încă mai avea o șansă de a schimba lucrurile. Am hotărât să mă adun și să-mi ajut cu adevărat soția să-și recunoască comportamentele rele și să se căiască lui Dumnezeu. Dacă ar putea să se căiască și să obțină transformare, atunci nu ar fi îndepărtată. Dacă se întâmpla asta, mai exista speranța să obțină mântuirea. Când am ajuns acasă, i-am subliniat soției mele toate problemele ei și am îndemnat-o să prețuiască această oportunitate de a se căi. La momentul respectiv, ea a fost în asentiment cu mine. După aceea, nu s-a mai certat cu frații și surorile ei și nu i-a mai judecat pe conducători și pe lucrători în timpul adunărilor. A acceptat din toată inima să-i găzduiască pe frați și surori atunci când această sarcină i-a fost atribuită de către biserică și părea, cel puțin din exterior, că se reținea puțin mai mult. M-am bucurat atât de mult pentru ea, dar pe măsură ce trecea timpul, adevărata ei natură a ieșit din nou la suprafață.

Odată, în timpul unei adunări, o conducătoare de grup, sora Liu Yi, a întrebat cum ar trebui să practice cineva și să pătrundă în adevărul despre a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău. Auzind acest lucru, soția mea a discreditat-o pe Liu Yi, spunând: „M-ai expus înainte, spunând că am judecat conducătorii și lucrătorii și am săvârșit rău, dar nici măcar nu înțelegi adevărul despre a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău! De ce ești oare conducătoarea acestui grup? Ce te calificată să mă critici?” Ea a continuat să dezlănțuie această tiradă de insulte împotriva lui Liu Yi, refuzând să se oprească când ceilalți i-au spus să înceteze. În cele din urmă, răzvrătirea ei a devenit atât de sonoră încât un vecin a venit să întrebe ce se întâmplă și adunarea a trebuit să fie întreruptă din grija pentru siguranță. Când am aflat ce se întâmplase, am emondat-o și i-am spus că tirada ei tulburase și perturbase viața bisericii, dar ea refuza să accepte și chiar a încercat să se apere. Ulterior, a rămas furioasă pe mine și m-a ignorat. Era cu adevărat descurajator s-o văd având această atitudine față de mine. După aceea, pentru că eram destul de cunoscut printre credincioșii din orașul meu natal și, de asemenea, pentru că o persoană rea mă denunțase pentru răspândirea Evangheliei, eu și soția mea am fost nevoiți să fugim și să ne îndeplinim îndatoririle departe de casă, la o nouă biserică. Odată, în timpul unei adunări, înțelegerea soției mele cu privire la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu era puțin deplasată, iar ceilalți frați și surori i-au subliniat greșeala, spunându-i că aceea nu era o interpretare autentică a cuvintelor lui Dumnezeu. Cu toate acestea, soția mea nu era dispusă să cedeze și a continuat să-și susțină punctul de vedere până în punctul în care a perturbat întreaga desfășurare a adunării. Altădată, a venit în apărarea unui răufăcător pe care biserica se pregătea să-l alunge și a perturbat grav lucrarea bisericii. Când am aflat despre asta, am emondat-o și am expus-o, dar ea nu a acceptat punctul meu de vedere și chiar credea că avea dreptate. Cu altă ocazie, soția mea a auzit de undeva că liderul de biserică era în pericol și, prin urmare, l-a împiedicat să participe la adunare, spunând că i-ar pune în pericol pe ceilalți participanți. A mers atât de departe încât a spus că ajuta la protejarea lucrării bisericii și a semănat frica în rândul fraților și surorilor, sfătuindu-i să nu se asocieze cu liderul. Chiar nu avea habar despre ce vorbea și a făcut tot felul de declarații și acțiuni ridicole care au perturbat direct viața bisericii. Am fost furios și supărat când am auzit ce s-a întâmplat și am avut părtășie cu ea, spunându-i: „Ai împiedicat conducătorul să participe la adunare, ai semănat frica în rândul fraților și surorilor, ai oprit oamenii să intre în contact cu liderul și ai împiedicat abilitatea conducătorului de a-și îndeplini datoria. N-ai făcut rău și ai perturbat viața bisericii? În trecut, biserica nu te-a eliminat când ai săvârșit tot acel rău, pentru că erai credincioasă doar de puțin timp. Ți s-a oferit o șansă ca să te căiești, dar nu ai făcut-o deloc și chiar ai continuat să faci rău. Dacă vei continua așa, vei fi inevitabil, înlăturată. Atunci cum vei mai dobândi mântuirea?” Doar și-a plecat capul și nu a oferit niciun răspuns. Nu avea deloc conștiință de sine și nu a reușit să-și corecteze comportamentul mai târziu. Ea nu a luat în serios ceea ce i-am spus în timp ce o emondam și o expuneam și nu avea nici cea mai mică intenție să se căiască. Am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu cu privire la acțiunile soției mele, care spunea: „Cei care răspândesc mereu negativitate printre frați și surori sunt slujitori ai Satanei și tulbură biserica. Astfel de oameni trebuie într-o zi să fie excluși și eliminați. Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu au inimi cu frică de Dumnezeu, dacă nu au inimi supuse lui Dumnezeu, atunci nu numai că nu vor putea face vreo lucrare pentru El, ci, din contră, ei vor deveni cei care-I tulbură lucrarea și care I se împotrivesc. A crede în Dumnezeu, dar a nu I te supune sau a nu te teme de El, ci, în schimb, a te împotrivi Lui, este cea mai mare rușine pentru un credincios. În cazul în care credincioșii sunt la fel de neglijenți și de nestăpâniți în vorbire și în conduită ca non-credincioșii, atunci sunt chiar mai ticăloși decât non-credincioșii; sunt demoni răi arhetipali. Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răuvoitoare, care răspândesc zvonuri nefondate, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie excluși din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât în mod cert urmează să fie eliminați. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Totuși, unii au doar firi corupte, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de răuvoitoare. Vorbele și acțiunile acestor oameni depășesc simpla dezvăluire a firilor corupte satanice; sunt adevărați diavoli și adevărate satane. Comportamentul lor tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu, tulbură intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie curățiți; față de acești slujitori ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Acțiunile soției mele erau exact precum cele pe care le-a descris Dumnezeu. În trecut, ea a denaturat adesea faptele, i-a judecat pe conducători și pe lucrători și chiar a instigat la conflicte între frați și surori și între conducători și lucrători. Acum făcea din nou aceleași lucruri rele, acționând nechibzuit, împiedicând conducătorul să-și îndeplinească datoria și afectând grav lucrarea bisericii. Conducătorul nostru de la biserica anterioară îi analizase comportamentele rele, dar ei încă îi lipsea conștiința de sine și nu voia să se căiască. Ba chiar le-a purtat ranchiună celor care au încercat să o ajute și a lovit în ei cu prima ocazie. Era clar că ea nu accepta deloc adevărul și chiar îl detesta și-l disprețuia. Aceste comportamente nu erau doar manifestări normale ale corupției sau abateri izolate, ele reprezentau un tipar de tulburare și perturbare și niciunul dintre sfaturile sau argumentele pe care le primise nu i-au schimbat metodele. Aceasta era manifestarea unei naturi rele! Esența răufăcătorilor este să deteste și să disprețuiască adevărul și să nu se căiască realmente nici după ani de credință. Reflectând la revelația cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că soția mea era o răufăcătoare și, mai devreme sau mai târziu, avea să fie alungată din biserică. Cu toate acestea, tot nu puteam suporta să o văd expulzată după toți acești ani de credință – doar gândul la asta mă chinuia încontinuu. Chiar dacă știam că expulzarea ei inevitabilă era rezultatul propriei sale răutăți și că și-a săpat singură groapa, tot nu puteam suporta să văd că se întâmplă și voiam să o protejez. Chiar atunci, conducătorul bisericii mi-a cerut să scriu o evaluare a soției mele. La acea vreme, m-am gândit: „Poate că pot să scriu despre faptele rele de care frații și surorile din această biserică sunt deja conștienți și să omit incidentele din biserica anterioară despre care oamenii de aici nu știu. Poate că atunci va avea o șansă de a rămâne în biserică.” Așa că am scris doar un rezumat superficial al unora dintre faptele ei rele actuale și l-am înmânat. Câteva zile mai târziu, conducătorul mi-a spus: „Evaluarea pe care ai scris-o a fost destul de succintă. Ai raportat toate faptele rele ale soției tale? În conduita noastră, trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu și să acceptăm examinarea Lui. Nu trebuie să ascundem faptele și realitatea din cauza atașamentelor emoționale personale.” Cuvintele conducătorului m-au făcut să mă simt încurcat. Într-adevăr, nu am raportat toate fărădelegile soției mele, pentru că dacă aș face-o, pe baza tiparului ei general de comportament, ar fi catalogată drept un răufăcător și expulzată imediat. Având în vedere cât de potrivnică era, dacă era cu adevărat expulzată și afla că eu contribuisem cu dovezi, s-ar certa cu mine la nesfârșit. Ba mai mult, în cazul în care copiii mei ar afla ce se întâmplase, nu ar spune că îmi tratasem propria soție ca pe o străină? Pe de altă parte, dacă nu aș oferi o relatare veridică în evaluarea mea, aș ascunde faptele și realitatea și aș acoperi o răufăcătoare, permițându-i să continue să facă rău și să perturbe lucrarea bisericii. M-am simțit atât de chinuit și m-am frământat în capul meu, incapabil să mă hotărăsc.

După ce m-am întors acasă, am dat peste următoarele pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să te eliberezi cât mai repede posibil de sentimentele tale; Eu nu acționez pe baza sentimentelor, ci practic dreptatea în schimb. Dacă cineva face ceva ce nu aduce niciun beneficiu bisericii, chiar de-ar fi părinții tăi, este inacceptabil! Intențiile Mele ți-au fost dezvăluite, iar tu nu trebuie să le ignori. Mai degrabă, trebuie să le acorzi o atenție deosebită. Eliberează-te de orice altceva pentru a urma din toată inima – te voi ocroti și te voi ține mereu în mâinile Mele. Nu fi mereu timid și nu te supune constrângerilor soțului sau soției tale; trebuie să permiți ca voia Mea să fie adusă la îndeplinire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 9). „Cine sunt satanele, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu? Nu sunt ei acei potrivnici care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, nu dețin adevărul? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar nu cumva echivalează asta cu a arăta bunătate față de Satana? Nu ești în cârdășie cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta inima lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera inima lui Dumnezeu ca pe a lor, atunci finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă poți să tratezi dușmanii lui Dumnezeu cu conștiință și iubire, nu cumva îți lipsește simțul dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi urăsc și cărora Mă opun, și continui să îi tratezi cu iubire sau să le arăți sentimente personale, atunci nu ești răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Chiar deține o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii îi tratează pe dușmanii lui Dumnezeu cu conștiință, pe demoni cu iubire și pe Satana cu milă, atunci nu perturbă ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeul întrupat în timpul zilelor de pe urmă, cât și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeul întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, fără măcar a-i mai menționa pe aceia care nu cred în Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi țintele distrugerii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu erau sfâșietoare. Știam foarte bine că soția mea avea esența unui răufăcător și ar trebui expulzată, dar din cauza atașamentului emoțional față de ea, nu am suportat să o văd înlăturată și să-și piardă șansa de a dobândi mântuirea. De asemenea, mi-am făcut griji că soția și copiii mei vor spune că sunt lipsit de inimă și neloial față de familie atunci când aflau că oferisem o evaluare. Am acoperit faptele și am făcut doar o scurtă schiță superficială a comportamentelor soției mele, în efortul de a-L păcăli și înșela pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele. Eram perfect conștient că soția mea ar continua doar să perturbe viața bisericii dacă ar rămâne în biserică, dar tot i-am înjumătățit și i-am acoperit faptele rele, fără să mă gândesc la ce daune ar putea cauza acest fapt lucrării bisericii. Oare nu acopeream o răufăcătoare, împotrivindu-mă lui Dumnezeu și făcându-le rău bisericii, fraților și surorilor mele? Nu am putut distinge între bine și rău și am cedat atașamentului meu sentimental și iubitor față de această răufăcătoare. Ce idiot eram! Am reflectat la felul în care favorizasem neîncetat atașamentele mele emoționale în detrimentul practicării adevărului pentru că toxine satanice profund înrădăcinate precum „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” și „Odată ce un bărbat și o femeie sunt căsătoriți, legătura lor amoroasă este profundă” mă făcuseră să acord prea multă importanță legăturilor mele emoționale și să cred că în viață trebuie să fii afectuos și loial. Ajunsesem să consider aceste filosofii satanice drept lucruri pozitive și, în consecință, eram incapabil să fac distincția între bine și rău, corect și greșit, eram lipsit de principii în conduita mea, păstram legături emoționale cu o răufăcătoare, o acopeream, îi permiteam să perturbe viața bisericii și să împiedice lucrarea bisericii. Nu eram oare un participant benevol la fărădelegile răufăcătoarei? Eram aproape îngrozit de această realizare și m-am simțit profund rușinat și plin de regret. Dacă aș fi practicat adevărul și aș fi expus fărădelegile soției mele, astfel încât frații și surorile mele să poată avea discernământ față de ea și să o expulzeze la timp din biserică, atunci perturbarea vieții bisericești ar fi putut fi evitată. Am reflectat asupra tuturor comportamentelor greșite din trecut ale soției mele – poate că avusese un oarecare entuziasm, dar nu a acceptat deloc adevărul și a servit doar la perturbarea bisericii. Biserica îi dăduse numeroase oportunități să se căiască, iar eu cu frații și surorile mele avuseserăm părtășie cu ea de mai multe ori și chiar am emondat-o, dându-i mai multe avertismente, dar ea nu a acceptat deloc adevărul, nu s-a căit. Dimpotrivă, îi judeca și ataca pe frații și surorile noastre. Mi-am dat seama că ea disprețuia și detesta adevărul și era asemeni buruienilor expuse de Dumnezeu în lucrarea Sa din zilele de pe urmă. M-am gândit la un pasaj din Apocalipsa, care spune: „Cel ce face rău, să facă rău și mai departe; cel întinat să se întineze și mai departe; cel drept să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22:11). Într-adevăr, un răufăcător rămâne întotdeauna un răufăcător. Ea nu avea să se schimbe niciodată, indiferent de situație.

Mai târziu, am dat peste un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Finalul tuturor este determinat conform esenței faptelor lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. […] Făcătorii de fapte drepte sunt, în cele din urmă, făcători de fapte drepte, iar răufăcătorii sunt în cele din urmă răufăcători. Făcătorii de fapte drepte vor putea, în cele din urmă, să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și nicio parte din ei nu este sfântă. Toți oamenii care vor fi distruși sunt cei răi și toți oamenii care vor supraviețui sunt drepți – chiar dacă odraslele celor răi sunt făcători de fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți sunt făcători de fapte rele. Nu există nicio legătură intrinsecă între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, oamenii au afecțiune trupească, familială, dar odată ce au intrat în odihnă, nu va mai exista nici urmă de afecțiune trupească, familială. Aceia care își fac datoria sunt, prin natura lor, dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt, în mod intrinsec, în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își realizează îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le realizează vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. […] Între oamenii de astăzi există relații trupești, precum și legături de sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi rupte. În mod inerent, credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor fi cu toții oameni care cred că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea dintre credință și necredință va fi cea care va rupe complet astfel de relații trupești!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că El determină finalurile oamenilor pe baza esenței lor. Dumnezeu nu-i mântuiește pe cei care fac rău, El îi mântuiește pe cei care pot accepta adevărul și se căiesc cu adevărat, alungându-i pe cei care nu pot accepta adevărul și chiar îl detestă și îl disprețuiesc. În esența ei, soția mea este o răufăcătoare și nu poate fi mântuită de Dumnezeu. Chiar dacă ar fi să rămână în biserică, ar fi, în cele din urmă, alungată și ar avea de suportat pedepse chiar mai aspre, pentru răul ei continuu. Nu înțelesesem firea dreaptă a lui Dumnezeu, gândindu-mă doar cum să-mi protejez legăturile emoționale trupești, nepracticând adevărul și crezând că atâta timp cât ascundeam fărădelegile soției mele, ea ar putea să rămână în biserică și să-și croiască de mântuială drumul în Împărăția lui Dumnezeu. Ce noțiuni ridicole am avut! În zilele de pe urmă, Dumnezeu îndeplinește lucrarea de „clasificare a fiecăruia după felul său”. El determină destinația și finalul fiecărei persoane pe baza acțiunilor și a naturii-esență pe care o are. Cei buni cu cei buni, iar cei răi cu cei răi. Soția mea ar trebui să accepte consecințele faptelor ei rele, deoarece asta este ceea ce dictează firea dreaptă a lui Dumnezeu. Am dat peste alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care spunea: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți susține mărturia bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care arată considerație față de povara lui Dumnezeu? Poți să practici dreptatea pentru Dumnezeu? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai sentimentele la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie satisfăcute în tine? Ți-ai oferit inima în momente cruciale? Ești cineva care respectă voia Mea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt și mai plin de regrete și mai rușinat. Permisesem atașamentelor mele emoționale să-mi dicteze acțiunile, făcând trucuri și înșelându-L pe Dumnezeu, făcându-le rău fraților și surorilor și împiedicând progresul normal al lucrării de curățire. Nu mai puteam să acționez conform emoțiilor, trebuia să țin cont de voia lui Dumnezeu, să mă comport conform principiilor, să expun toate faptele rele ale soției mele și să nu o mai las să perturbe lucrarea bisericii. Am scris toate fărădelegile și tiparul general de comportament pe care le observasem la soția mea de-a lungul timpului petrecut în biserică și i-am înmânat conducătorului evaluarea mea. Curând după aceea, conducătorii și lucrătorii bisericii au stabilit că soția mea era o răufăcătoare, pe baza comportamentului ei general și s-a hotărât, printr-un vot la nivelul întregii biserici, să fie expulzată. După înlăturarea ei, viața bisericii a revenit la normal. Am fost cu adevărat martor la dreptatea lui Dumnezeu și m-am simțit bine că mi-am jucat rolul în expunerea și alungarea unui răufăcător din biserică. Drept urmare, m-am simțit mult mai împăcat și mai echilibrat. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu am fost capabil să mă împotrivesc constrângerilor atașamentului emoțional, să dau în vileag faptele rele ale soției mele și să-mi aduc aportul în protejarea lucrării bisericii. Slavă lui Dumnezeu!