de An Xun, China

În martie 2020, am primit o scrisoare de la mama. Am aflat că biserică o îndepărtase ca fiind o persoană rea în urmă cu mai bine de un an. Această veste neașteptată m-a lovit ca un trăsnet din senin. Nici măcar n-am putut termina de citit scrisoarea, că lacrimile au început să-mi curgă din ochi. Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este o șansă unică în viață! Cum mama fusese îndepărtată din biserică, oare nu și-a pierdut speranța de a fi mântuită? În acel moment, singurul lucru care mi-a trecut prin minte a fost cât de bună fusese mama cu mine: încă din copilărie, mama m-a călăuzit în citirea cuvântului lui Dumnezeu și m-a învățat să mă rog. Tatăl meu își dorise să învăț bine și să progresez în viitor, dar mama a fost cea care a insistat să cred în Dumnezeu și să îndeplinesc o datorie, ceea ce mi-a permis să merg pe calea cea dreaptă în viață. Mai târziu, mama a fost urmărită de poliție pentru răspândirea Evangheliei și a trebuit să fugă. De fiecare dată când îmi scria, mă încuraja să-mi fac datoria cu sinceritate și să urmăresc adevărul… Aceste amintiri se tot derulau în mintea mea ca niște scene de film. Mama mea crezuse în Dumnezeu timp de șaisprezece ani și, chiar dacă a fost arestată de două ori, nu L-a trădat pe Dumnezeu și a continuat să-și îndeplinească îndatoririle departe de casă, făcându-mă să cred că ea credea cu adevărat în Dumnezeu. Deci cum a putut fi îndepărtată? A greșit conducătorul? Nu i se putea acorda o altă șansă să se pocăiască, având în vedere toți anii ei de sacrificiu și cheltuieli? Ea a spus în scrisoare că fusese superficială și o luase razna în îndatoririle ei și că semănase disensiune și formase clici printre frați și surori, aducând pierderi lucrării bisericii, și că, de fiecare dată când fusese emondată, nu reflectase asupra sa, nu se recunoscuse, și crezuse întotdeauna că problema era la altcineva. Spunea că săvârșise prea multe răutăți și că îndepărtarea ei era justificată, că nu adusese nicio mărturie în peste un deceniu de credință, în schimb, săvârșise multe răutăți și adusese prejudicii lucrării bisericii. Spunea că este un diavol bătrân, un slujitor al Satanei și un demon rău, că faptul că era în viață era o rușine și că suferea atât de mult, încât voia să-și pună capăt zilelor. Apoi m-am gândit cum, chiar și după ce fusese îndepărtată, mama îmi trimisese în continuare banii pe care îi câștigase din muncă pentru a mă sprijini în îndatoririle mele. Comportamentul mamei mele m-a derutat: Oare doar firea ei coruptă era prea gravă, dar nu era nimic în neregulă cu esența ei? Dacă ar avea altă șansă, ar putea să se pocăiască și să evite să fie îndepărtată? Dumnezeu mântuiește oamenii pe cât de mult posibil și casa lui Dumnezeu permite celor care au fost îndepărtați să se întoarcă dacă se pocăiesc cu adevărat. Văzând că mama mea manifestase un comportament bun după ce a fost îndepărtată, poate biserica i-ar putea oferi o altă șansă? Așadar, i-am scris o scrisoare ca s-o ajut, rugând-o să se pocăiască sincer, pentru că, dacă se pocăia cu adevărat, putea fi acceptată înapoi în biserică.

În timpul unei adunări, mi-am exprimat gândurile și o soră mi-a spus că îmi lipsea discernământul în privința esenței mamei mele, de aceea îmi tot doream ca ea să fie acceptată înapoi în biserică și mi-a spus că trebuie să caut adevărul în această chestiune. Mi-am dat seama că Dumnezeu se folosea de această soră pentru a-mi aminti să învăț o lecție, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Doamne, sunt dezorientată în privința îndepărtării mamei mele, Te rog să mă luminezi ca să înțeleg adevărul și să-mi permiți să învăț să deslușesc natura-esență a mamei mele și să mă detașez de legăturile sentimentale.”

Într-o zi, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie excluși din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât în mod hotărât urmează să fie eliminați. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevărații diavoli Satane. Comportamentul lor tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu, tulbură intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie curățiți; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). „Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei dispuși să-I pună cuvântul în aplicare și să practice adevărul. Oamenii care pot să rămână neclintiți în mărturia lor pentru Dumnezeu sunt, de asemenea, cei dispuși să-I pună în aplicare cuvântul și care pot sta cu adevărat de partea adevărului. Toți oamenii care recurg la șiretlicuri și nedreptate sunt lipsiți de adevăr și toți Îl fac de rușine pe Dumnezeu. Cei care provoacă dispute în biserică sunt lacheii Satanei și întruchiparea sa. Acești oameni sunt foarte răuvoitori. Toți cei care nu au discernământ și sunt incapabili să stea de partea adevărului au intenții rele și întinează adevărul. Mai mult decât atât, sunt reprezentanții arhetipali ai Satanei. Nu mai pot fi răscumpărați și, firește, vor fi eliminați. Familia lui Dumnezeu nu le permite celor care nu practică adevărul să rămână, precum nu le permite să rămână nici acelora care dărâmă în mod intenționat biserica. Totuși, acum nu este momentul pentru a face lucrarea de expulzare; astfel de persoane vor fi pur și simplu date în vileag și eliminate în final. Nu se va mai face nicio lucrare inutilă pentru acești oameni; cei care aparțin Satanei nu pot să stea de partea adevărului, în timp ce aceia care caută adevărul pot sta de partea acestuia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Cuvintele de expunere ale lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că doar cei care pot accepta și practica adevărul cred cu adevărat în Dumnezeu, iar cei care refuză să accepte adevărul, săvârșesc, în mod constant, fapte rele, tulbură lucrarea bisericii și nu se căiesc niciodată, sunt adevărați diavoli și Satane. Ei sunt cei pe care Dumnezeu îi va dezvălui și îi va elimina, iar biserica trebuie să îi îndepărteze. Acesta este un decret administrativ al bisericii. De la frații mei și de la surorile mele, am aflat că mama nu se pocăise în mod constant pentru faptele sale rele. Ea profitase de corupția pe care o dezvăluise o soră pentru a o ataca și a o judeca și îi atrăsese pe alții să judece și să excludă această soră, împreună cu ea, provocând deteriorarea stării acestei surori. Mama nu obținuse niciun rezultat în îndatoririle ei, iar când conducătorul ei de echipă a presat-o asupra progresului ei, a acționat fără știrea lui și l-a judecat ca fiind neiubitor. Un supraveghetor a avut părtășie cu ea și i-a expus problemele, dar ea spusese că acesta o reprima și nu îi permitea să vorbească. Ba mai mult, și-a exprimat și nemulțumirea față de supraveghetor pe la spate, determinându-i pe ceilalți să-și formeze idei preconcepute despre acesta, provocând perturbări și tulburări grave lucrării. Conducătorul i-a disecat acțiunile și comportamentul, a avertizat-o și a rânduit că ea să reflecteze în izolare. Dar în loc să reflecteze, mama a mers la diferite adunări după bunul ei plac, semănând discordie între frați, surori și conducători. Aceste fapte m-au surprins. Mama era atât de răutăcioasă! Dacă cineva făcea ceva care era câtuși de puțin contrar dorințelor ei, ea devenea ranchiunoasă, acționa fără știrea acestuia și îl judeca, semăna nemulțumire și răspândea discordie printre frați și surori, perturbând lucrarea bisericii. Ceilalți o avertizaseră de nenumărate ori, dar ea nu a avut nicio remușcare, a fost constant implicată în fapte rele și a perturbat lucrarea bisericii și pătrunderea în viață a fraților și surorilor. Aceasta nu era o dezvăluire obișnuită a corupției, nici nu era o problemă de fire coruptă serioasă, așa cum crezusem, mai degrabă, ea avea o fire răutăcioasă, iar esența ei de persoană rea fusese dezvăluită. Nu s-ar pocăi nici dacă i s-ar oferi o altă șansă. Biserica o îndepărtase conform principiilor pentru a proteja lucrarea bisericii și frații și surorile de alte tulburări. Abordarea lucrurilor în acest mod a fost absolut justă și în conformitate cu adevărurile-principii. Am crezut întotdeauna că, după șaisprezece ani de credință, mulți ani petrecuți îndeplinind îndatoriri, credința ei continuă chiar și după ce a fost arestată de două ori, renunțarea la familie și carieră, și toate eforturile și consumul ei, era o credincioasă adevărată. Dar acum vedeam clar că mama mea credea în Dumnezeu doar ca să se strecoare în biserică și să obțină binecuvântări și dorea să ofere aparenta ei renunțare și sacrificiile ei în schimbul binecuvântărilor cerești. Dumnezeu Atotputernic a exprimat atât de multe adevăruri, dar ea nu a acceptat sau nu a practicat nici măcar unul. În schimb, ea a comis fapte rele și a provocat tulburări în biserică și a refuzat cu încăpățânare să se pocăiască. Aceasta este o persoană rea. Cum este acest caz diferit de fariseii, care au refuzat să accepte adevărurile exprimate de Domnul Isus și care L-au țintuit pe Domnul Isus pe cruce, deși El bătuse lumea în lung și-n lat pentru a converti oamenii? Mi-am amintit un lucru pe care l-a spus Domnul Isus: „Nu oricine-Mi spune: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care respectă voia Tatălui Meu, Care e în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:21-23). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că o persoană poate face sacrificii și eforturi exterioare, dar asta nu înseamnă că este un credincios adevărat, iar Dumnezeu nu recunoaște acest gen de credință. Numai cei care acceptă și practică adevărul sunt adevărați credincioși. Astfel de oameni au speranța că se vor lepăda de firile lor corupte, obținând mântuirea lui Dumnezeu și intrarea în Împărăția Lui. Mă întrebam, de asemenea, dacă faptul că mama și-a recunoscut faptele rele și a acceptat că este un diavol și o Satană după ce a fost îndepărtată era adevărata pocăință și dacă era suficient pentru ca biserica să-i permită să revină.

În căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui a început să se înmoaie treptat și El a început să Se răzgândească. În momentul dinainte să le proclame că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit fiecare dintre aceste două esențe aflate la poli opuși înainte și după ce oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt deloc greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și își abandonează violența, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). „Când vezi cum diavolii și satanele din lumea materială Îl sfidează pe Dumnezeu, vezi cum diavolii și satanele din tărâmul spiritual Îl sfidează pe Dumnezeu – nu există nicio diferență. Provin din aceeași sursă și posedă aceeași natură-esență; de aceea fac aceleași lucruri. Indiferent de forma pe care o iau, toți fac aceleași lucruri. […] Dacă Îl atacă și-L hulesc pe Dumnezeu, atunci sunt diavoli, nu oameni. În piele de om, oricât de bine ar suna sau oricât de corecte sunt lucrurile pe care le spun ei, natura-esență pe care o au este aceea a diavolilor. Diavolii pot spune lucruri care sună bine ca să inducă în eroare oamenii, totuși, ei nu acceptă deloc adevărul și cu atât mai puțin îl pun în practică – exact așa stau lucrurile. Uitați-vă la acei oameni răi și antihriști și la cei care-L sfidează și-L trădează pe Dumnezeu – nu sunt ei astfel de persoane? […] Spuneți-Mi, este potrivit să le permitem acestor oameni care aparțin diavolilor sau acestor oameni cu natura-esență a diavolilor să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu este.) Nu, nu este. Ei nu sunt la fel ca aleșii lui Dumnezeu: aleșii lui Dumnezeu aparțin lui Dumnezeu, pe când acești oameni aparțin diavolilor și Satanei” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am aflat despre oamenii din Ninive, care, din cauza faptelor lor rele, au stârnit mânia lui Dumnezeu și s-au confruntat cu distrugerea. Dar pentru că puteau „să se îndepărteze de la căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor” și pentru că s-au pocăit cu adevărat, au reușit să primească mila și iertarea lui Dumnezeu. Numai atunci când reflectezi cu adevărat, recunoști, regreți și urăști calea rea pe care mergeai odată și după ce ești capabil să asculți cuvântul lui Dumnezeu, să o iei de la capăt și nu mai mergi pe calea răului pe care te aflai, vei putea obține mila și iertarea lui Dumnezeu. Doar rostind cuvinte care sună bine fără a accepta sau practica adevărul nu constituie o adevărată pocăință, iar Dumnezeu nu va arăta milă sau iertare față de astfel de oameni. Am analizat comportamentul mamei mele și am constatat că ea nu recunoștea încă toate răutățile grave pe care le săvârșise. În schimb, ea dădea vina pe alții, spunând că, la vremea aceea, o soră îl disprețuise pe supraveghetor, adesea îi critica defectele și bârfea despre imperfecțiunile lui, și, pentru că ea însăși nu avea discernământ, s-a alăturat acestei surori ca să facă rău. Mama încă nu înțelegea tot răul pe care îl făcuse sau natura ei satanică înșelătoare și răutăcioasă și nu simțea nicio remușcare adevărată sau ură față de aceste lucruri, așadar, cum ar putea ea să se pocăiască cu adevărat? Dacă ar fi acceptată înapoi, ar continua să facă rău și să tulbure lucrarea bisericii ca înainte. De asemenea, deși se recunoștea ca un diavol bătrân, un slujitor al Satanei și un demon malefic, cu privire la răutățile pe care le făcuse, de ce le făcuse, ce intenții o stăpâneau, ce otrăvuri satanice urma și ce fire satanică era implicată, ea nu avea nicio reflecție sau înțelegere reală. M-am gândit la toate lucrurile corecte pe care mi le-a spus mama când eram copil, cum ar fi, cât de prețioasă este lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și că îndeplinirea sinceră a unei datorii și urmărirea adevărului este calea corectă în viață, dar, deși spunea aceste lucruri de peste un deceniu, nu acceptase sau practicase niciun adevăr. Ea a recunoscut verbal faptele ei rele și a fost capabilă să spună lucruri corecte, dar asta nu însemna că se pocăise cu adevărat. Biserica permite celor care arătau adevărata pocăință să se întoarcă, dar nu și persoanelor ca mama mea, care doar făcea recunoașteri verbale și nu se schimba cu adevărat.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent dacă ești un antihrist sau o persoană rea, ori dacă ai fost îndepărtat sau exclus, îndeplinirea propriilor responsabilități ca persoană este ceva ce se cuvine să faci. De ce spun că este ceva ce se cuvine să faci? Ai primit o atât de mare provizie de adevăruri de la Dumnezeu, iar acest lucru reprezintă, de asemenea, eforturile minuțioase ale lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu te-a udat și te-a aprovizionat vreme de atâția ani, dar cere Dumnezeu ceva de la tine? Nu. Toate cărțile variate distribuite de casa lui Dumnezeu sunt gratuite, nimeni nu trebuie să cheltuiască niciun ban. De asemenea, adevărata cale a vieții veșnice și cuvintele vieții pe care Dumnezeu le dăruiește oamenilor sunt gratuite, iar predicile și părtășiile casei lui Dumnezeu sunt toate gratuite pentru a fi ascultate de oameni. Prin urmare, indiferent dacă ești o persoană de rând sau un membru al unui grup special, ai primit atât de multe adevăruri de la Dumnezeu în mod gratuit, încât cu siguranță se cuvine să propovăduiești cuvintele lui Dumnezeu și Evanghelia lui Dumnezeu oamenilor și să-i aduci pe oameni în prezența lui Dumnezeu, nu-i așa? Dumnezeu a dăruit omenirii toate adevărurile; cine își poate permite să răsplătească o iubire atât de mare? Harul lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu și viața lui Dumnezeu sunt neprețuite și nicio ființă umană nu își poate permite să le răsplătească! Este viața omului atât de prețioasă? Poate valora la fel de mult ca adevărul? Prin urmare, nimeni nu-și poate permite să răsplătească iubirea și harul lui Dumnezeu, iar asta îi include și pe cei care au fost îndepărtați, excluși și eliminați de biserică – ei nu fac excepție de la acest lucru. Atât timp cât ai niște conștiință, rațiune și umanitate, indiferent de modul în care te tratează casa lui Dumnezeu, ar trebui să-ți îndeplinești obligația de a propovădui cuvintele lui Dumnezeu și de a aduce mărturie despre lucrarea Sa. Aceasta este responsabilitatea de nezdruncinat a oamenilor. Prin urmare, indiferent câtor oameni le predici cuvintele lui Dumnezeu și Evanghelia Sa sau câți oameni câștigi, nu este nimic de felicitat în ceea ce te privește. Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri și totuși tu nu le asculți sau nu le accepți. Cu siguranță se cuvine să prestezi un mic serviciu și să le predici Evanghelia altora, nu-i așa? Având în vedere că ai ajuns până aici astăzi, nu ar trebui să te căiești? Nu ar trebui să cauți oportunități de a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu? Chiar ar trebui să faci asta! Casa lui Dumnezeu are decrete administrative, iar îndepărtarea oamenilor, excluderea și eliminarea lor sunt lucruri care se fac în conformitate cu decretele administrative și cu cerințele lui Dumnezeu – a face aceste lucruri este corect. Unii oameni ar putea spune: «Este oarecum jenant să acceptăm în biserică oameni câștigați în urma predicării Evangheliei de către cei care au fost îndepărtați sau excluși.» De fapt, aceasta este datoria pe care ar trebui să o facă oamenii și nu este nimic rușinos în asta. Toți oamenii sunt ființe create. Chiar dacă ai fost îndepărtat sau exclus, condamnat ca fiind o persoană rea sau un antihrist sau ești o țintă pentru a fi eliminat, nu tot o ființă creată ești? Odată ce ai fost îndepărtat, nu este Dumnezeu în continuare Dumnezeul tău? Cuvintele pe care ți le-a spus Dumnezeu și lucrurile pe care ți le-a oferit Dumnezeu se șterg cu buretele? Oare ele încetează să mai existe? Ele există în continuare, doar că tu nu le-ai prețuit. Toți oamenii convertiți, indiferent cine i-a convertit, sunt ființe create și ar trebui să se supună înaintea Creatorului. Prin urmare, dacă acești oameni care au fost îndepărtați sau excluși sunt dispuși să predice Evanghelia, nu îi vom restricționa; dar indiferent de modul în care predică, principiile casei lui Dumnezeu pentru folosirea oamenilor și decretele administrative ale casei lui Dumnezeu sunt de neschimbat, iar acest lucru nu se va schimba absolut niciodată” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (6)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că Dumnezeu a exprimat atât de multe cuvinte și a făcut întotdeauna lucrarea de mântuire a oamenilor. Această mântuire ne este oferită gratuit și este firesc să ne îndeplinim îndatoririle. Deși mama fusese îndepărtată, ea era, totuși, o ființă creată și se baza pe Dumnezeu în fiecare zi pentru hrană, apă și aer ca să trăiască. Dumnezeu nu îi luase dreptul de a mânca și de a bea cuvântul Lui. Ea fusese dispusă să răspândească Evanghelia și mi-a dat bani pentru a mă susține în îndatoririle mele, ceea ce reprezenta îndeplinirea unor responsabilități ale sale, dar nu se pocăise cu adevărat, și conform principiilor, nu era pregătită să se întoarcă. Eram dezorientată, nu căutam adevărul și nu înțelegeam firea lui Dumnezeu. Am văzut că mama avea un comportament bun și că era capabilă să spună unele lucruri corecte, așa că, întotdeauna, am sperat că biserica va fi capabilă să o primească înapoi. Eram atât de dezorientată! Mă mai întrebam: dacă altcineva ar fi fost îndepărtat, aș fi sperat să fie acceptat înapoi? N-aș fi sperat. De ce sperasem ca mamei să i se mai dea o șansă și să fie acceptată înapoi după ce fusese îndepărtată? Care era rădăcina acestei probleme? Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Partea finală a cuvintelor lui Dumnezeu dă în vileag cea mai mare slăbiciune a oamenilor – toți trăiesc într-o stare de sentimente – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se separe de sentimentele lor? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Pot sentimentele să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 28). Dumnezeu dezvăluie că sentimentele sunt dușmanul Său, că ele sunt cea mai mare slăbiciune a oamenilor, că, dacă te lați pradă sentimentelor, acest lucru te va împiedica să privești lucrurile și oamenii cu principii și că, trăind în acest fel, vei fi predispus să perturbi și să tulburi lucrarea bisericii. Înainte, nu știam cât de puternice erau sentimentele mele. În ultimii ani, oamenii din jurul meu s-au dovedit a fi oameni răi și antihriști și am putut să evaluez și să expun problemele lor în mod sincer. Din această cauză, am simțit că încă aveam un simț al dreptății, dar, când mama a fost îndepărtată, am descoperit adevărul. Deși mama comisese atâtea răutăți, totuși, n-o uram. Dimpotrivă, eram tristă și plângeam ori de câte ori mă gândeam că a fost îndepărtată, și simțeam o durere profundă fiindcă ea pierduse orice șansă de mântuire. Ajunsesem chiar să mă întreb dacă conducătorii și lucrătorii nu au făcut o greșeală când au îndepărtat-o și mă simțeam nedreptățită în numele ei. Văzând că mama are un comportament bun și nu arată nicio încăpățânare sau împotrivire exterioară la faptul că a fost îndepărtată, am sperat întotdeauna că biserica o va primi înapoi. Deși nu am pledat pentru clemență în numele ei, în mintea mea, eram în opoziție cu Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost judecata și expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și dezvăluirea faptelor care mi-au permis să-i văd esența cu claritate, chiar aș fi pledat pentru clemență în numele ei și aș fi stat de partea unei persoane rele și m-aș fi împotrivit lui Dumnezeu. Reflectând, în cele din urmă, am recunoscut că aceste otrăvuri satanice precum „Sângele apă nu se face” și „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” fuseseră înrădăcinate adânc în inima mea, făcându-mă să trăiesc prin emoții și incapabilă să deosebesc binele de rău. Indiferent de răul pe care l-a făcut mama mea, o consideram totuși o persoană bună și persoana cea mai apropiată de mine. Simțeam că îi eram îndatorată și că nu aș putea trăi cu mine însămi dacă nu i-aș lua partea. Gândindu-mă acum, încă de mică, mama îmi citise cuvântul lui Dumnezeu și mă învățase să mă rog, mă îndemnase să îmi fac sincer datoria și să caut adevărul, și îmi trimisese bani pentru a mă sprijini în îndeplinirea datoriei mele departe de casă. Aceste lucruri și altele asemănătoare reprezentau doar îndeplinirea responsabilităților sale ca mamă, și aceasta era, de asemenea, suveranitatea și orânduiala lui Dumnezeu. M-am gândit la toți anii în care am crezut în Dumnezeu într-o cetate a demonilor condusă de Partidul Comunist Chinez. M-am confruntat cu pericolul de multe ori, dar Dumnezeu a fost cel care m-a vegheat și m-a ajutat să trec peste dificultăți. De asemenea, frații și surorile mele cu care nu împărtășesc legături de sânge și-au riscat viața pentru a mă proteja când eram în pericol de a fi arestată. Am fost arestată de două ori în timp ce-mi făceam datoria și m-am ales cu un cazier judiciar, dar frații și surorile mele m-au luat în casele lor și au avut grijă de mine ca și cum aș fi fost sânge din sângele lor. Totul s-a întâmplat datorită dragostei lui Dumnezeu, așa că ar trebui să-I mulțumesc lui Dumnezeu și să-I răsplătesc iubirea! Mama mea este o persoană rea, a tulburat deja atât de mult lucrarea bisericii și încă nu s-a pocăit cu adevărat, nici după ce a fost îndepărtată. Fără a o desluși, încă mai voiam ca biserica să-i ofere o altă șansă și să o primească înapoi. Nu aveam absolut nicio considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru pătrunderea în viață a fraților sau surorilor. Nu eram oare doar un complice al unei persoane rele și nu mă împotriveam și nu mă opuneam lui Dumnezeu? Eram conștiincioasă și iubitoare față de o persoană rea, care este neloială lui Dumnezeu, crudă față de frați și surori și lipsită de omenie. Am văzut că trăiam din otrăvuri satanice, și că eram o idioată lipsită de discernământ și de capacitatea de a deosebi binele de rău. Aproape că am stat de partea Satanei și m-am opus lui Dumnezeu. Mă aflam în mare primejdie! Dându-mi seama de aceste lucruri, am înțeles, în sfârșit, din proprie experiență ce a vrut să spună Dumnezeu în „Sentimentele sunt dușmanul Său.” Aceste cuvinte sunt atât de practice și adevărate! Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să te descotorosești cât mai repede posibil de sentimentele tale; Eu nu acționez pe baza sentimentelor, ci, în schimb, exercit dreptatea. Dacă părinții tăi fac un lucru care nu este de niciun folos pentru biserică, nu pot să scape” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 9). Tocmai pentru că Dumnezeu sprijină neprihănirea în locul acțiunilor bazate pe sentimente și adevărul și neprihănirea domnesc în casa lui Dumnezeu, acei antihriști și oameni răi care tulbură și distrug fără remușcări lucrarea lui Dumnezeu și dăunează fraților și surorilor pot fi îndepărtați, pentru ca întreaga lucrare a bisericii să decurgă fără probleme, și ca frații și surorile să poată avea o viață bisericească normală și un mediu în care să-și îndeplinească îndatoririle. Dumnezeu ne cere să evităm să ne bazăm pe sentimente în vorbirea și în acțiunile noastre și să ne bazăm, în schimb, pe principii. Așa ar trebui să ne tratăm și părinții și acesta este adevărul pe care ar trebui să-l pun în practică. Deși mama m-a adus pe lume, ea este o persoană rea în esență, un dușman al lui Dumnezeu, iar El o urăște. Trebuie să fiu principială în această chestiune, să rămân alături de Dumnezeu și să nu mă bazez pe sentimente pentru a vorbi în numele ei.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a permis să înțeleg cum ar trebui să-mi tratez mama. Dumnezeu spune: „Să presupunem că părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu; natura-esența lor este cea a neîncrezătorilor și non-credincioșilor, sau chiar a oamenilor răi și a diavolilor, și nu merg pe aceeași cale ca tine. Cu alte cuvinte, nu sunt deloc același tip de persoană ca tine și, cu toate că ai trăit în același cămin cu ei mulți ani, pur și simplu nu urmăresc aceleași lucruri și nu au același caracter ca tine și, cu siguranță, nu au aceleași preferințe sau aspirații ca tine. Tu crezi în Dumnezeu, dar ei nu cred deloc în El și chiar I se împotrivesc. Ce ar trebui să faci în aceste circumstanțe? (Să-i respingi.) Dumnezeu nu ți-a spus să îi respingi sau să-i blestemi în aceste circumstanțe. Dumnezeu nu a spus asta. Cerința lui Dumnezeu de a-ți «onora părinții» este încă valabilă. Asta înseamnă că, în timp ce locuiești cu părinții tăi, ar trebui să respecți în continuare această cerință de a-i onora. Nu există nicio contradicție în această chestiune, nu-i așa? (Nu există.) Nu există nicio contradicție în asta. Cu alte cuvinte, atunci când chiar reușești să te întorci acasă pentru o vizită, poți să le gătești sau să le faci niște găluști și, dacă este posibil, poți să le cumperi niște produse naturiste și vor fi foarte mulțumiți de tine. […] Trebuie să existe principii cu privire la modul în care tratezi toți oamenii, inclusiv pe părinții tăi; indiferent dacă ei cred sau nu în Dumnezeu și indiferent dacă sunt sau nu oameni răi, trebuie să-i tratezi cu principii. Dumnezeu i-a spus omului acest principiu: este vorba despre a-i trata corect pe ceilalți – doar că oamenii au un grad suplimentar de responsabilitate față de părinții lor. Tot ce trebuie să faci este să îndeplinești această responsabilitate. Indiferent dacă părinții tăi sunt credincioși sau nu, indiferent dacă își urmăresc sau nu credința, indiferent dacă viziunea lor asupra vieții și umanitatea lor se aliniază sau nu cu ale tale, tu trebuie doar să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ei. Nu este nevoie să-i eviți – lasă doar totul să-și urmeze cursul firesc, potrivit orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă ei te împiedică să crezi în Dumnezeu, atunci tot ar trebui să-ți îndeplinești cât mai bine responsabilitățile filiale, astfel încât măcar conștiința ta să nu se simtă îndatorată față de ei. Dacă nu-ți pun piedici și îți susțin credința în Dumnezeu, atunci ar trebui, de asemenea, să practici potrivit principiilor, tratându-i bine atunci când se cuvine să faci acest lucru” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima și m-au făcut să înțeleg principiile interacțiunii cu membrii familiei. Mama mea este, în esență, o persoană rea, și noi suntem pe căi diferite. Nu ar trebui să acționez bazându-mă pe sentimente, ci, mai degrabă, pe principii. Totuși, ea m-a crescut, mi-a împărtășit Evanghelia și, până în ziua de azi, mă susține în credința mea și, atât timp cât acest lucru nu-mi afectează îndatoririle, încă pot avea grijă de ea și-mi pot îndeplini responsabilitățile de fiică.

Îndepărtarea mamei mele a dezvăluit cât de oarbă și exagerat de sentimentală eram. Cuvintele lui Dumnezeu m-au călăuzit să deslușesc esența mamei mele de persoană rea și mi-au permis să înțeleg ce poziție ar trebui să adopt. Mi-au explicat, de asemenea, la ce pericole mă expun și care sunt consecințele atunci când sunt prea sentimentală, împiedicându-mă să fac ceva perturbator. Mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic din adâncul inimii!