de Ecaterina, Statele Unite

În vara lui 2020, sora Audrea și cu mine produceam videoclipuri în biserică. La vremea respectivă, eram responsabilă cu repartizarea sarcinilor. Am rânduit ca Audrea să se ocupe de sarcinile simple, în timp ce eu lucram la producția celor importante. Credeam că mă pot descurca singură cu ele, deoarece terminasem întotdeauna singură sarcinile importante în trecut. Aveam mai multă practică decât Audrea, așa că simțeam că nu trebuia să fie implicată în acele sarcini. În plus, dacă făceam independent acest lucru, mi-aș fi asumat meritele, ceea ce mi-ar sublinia mai bine abilitățile și i-ar face pe frați și surori să mă admire. Ulterior, volumul de muncă a crescut semnificativ, așa că trebuia să lucrez zilnic peste program. Uneori, Audrea adormea devreme, în timp ce eu lucram până în miez de noapte, mă trezeam mai devreme decât Audrea dimineața și mă simțeam foarte obosită. Dar nu voiam să o las pe Audrea să împartă povara cu mine. Îmi încheiasem mereu sarcinile de una singură, deci dacă ea m-ar fi ajutat cu munca, frații și surorile sigur ar fi crezut că aptitudinile mele de muncă erau slabe, ceea ce ar fi fost rușinos. Uneori mă gândeam că, dacă o lăsam pe Audrea să ajute, lucrurile ar merge mai repede, n-aș mai fi atât de ocupată, iar rezultatele ar fi mai bune decât dacă lucram singură. Însă când m-am gândit să împart meritele cu ea, am fost nemulțumită. Așadar, pur și simplu, n-am lăsat-o niciodată pe Audrea să participe la sarcinile mele. Pe atunci, nu am reflectat asupra mea până într-o zi, când o soră mi-a spus că Audrea nu purta o povară în datoria ei și mi-a cerut să am părtășie cu ea. După aceea, m-am gândit: „Oare faptul că Audrea nu poartă o povară are vreo legătură cu mine? Sunt atât de ocupată în fiecare zi și știu că ea are timp, dar nu-i repartizez sarcini noi, iar ea rămâne fără nimic de făcut.” Mi-am dat seama vag că nu era corect să fac asta și că, făcând singură munca, în cele din urmă aș fi întârziat lucrarea bisericii. Dar apoi m-am gândit că aș putea să mă descurc străduindu-mă puțin mai mult, așa că am lăsat lucrurile cum erau. Deși mi-am dat seama că intenția mea era greșită, tot nu puteam renunța, lucru foarte dureros pentru mine, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă lepăd de intențiile mele greșite.

În timpul devoționalelor mele, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Deși conducătorii și lucrătorii au parteneri și toți cei care fac orice datorie au parteneri, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netrebnici incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a-i chestiona și a-i solicita este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a coopera cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să coopereze cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a coopera cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și că știu care este modul potrivit de a se ocupa de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva și vor decide singuri. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor prefera concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să intervină în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. Consideră că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de vreo chestiune, asta nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci, mai degrabă, o șansă de a se etala și de a se distinge de ceilalți, cât și o șansă de a-și exercita puterea. Prin urmare, deși spune că va coopera armonios cu ceilalți și că va discuta chestiunile împreună cu ei atunci când acestea vor apărea, adevărul este că, în adâncul inimii lui, nu e dispus să renunțe la puterea sau statutul lui. Crede că, atât timp cât înțelege niște doctrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să coopereze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar muncește. În loc să caute adevărurile-principii atunci când își face datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent de cine este partenerul său sau de ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să-și folosească statutul ca să se fălească, să se etaleze, ca să-i facă pe ceilalți să-i stimeze și să-și atingă scopul de a ieși în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la puterea lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. În cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au o fire foarte arogantă și nu cooperează cu nimeni. Ei cred că dacă împart lucrarea cu alții, vor părea incompetenți, puterea va fi dispersată, iar ei nu vor fi admirați de ceilalți. Așadar, ar prefera să lase să fie afectată lucrarea bisericii decât să împartă lucrarea cu alții. Am reflectat și am realizat că eram la fel. Nu voiam ca Audrea să participe la sarcinile mele, fiindcă mă temeam că participarea ei m-ar face să par incompetentă și mi-ar strica imaginea, așa că le-am făcut singură. Drept urmare, eram epuizată și lucrarea a fost întârziată. Chiar eram prea arogantă și absurdă! Orice lucrare ar exista în biserică, nimeni n-o poate face singur. Fiecare are nevoie de parteneri și de ajutor, iar frații și surorile trebuie să lucreze împreună, cu o singură inimă, pentru a termina lucrarea, fiindcă nimeni nu-i perfect. Oricât de înalt e calibrul cuiva sau oricare ar fi darurile și talentele lui, toți au neajunsuri și defecte și trebuie să învățăm să renunțăm la noi și să cooperăm cu partenerii noștri ca să ne îndeplinim bine îndatoririle. Dar eu aveam o fire arogantă. Eram prea ambițioasă în datoria mea, voiam toate meritele și voiam ca ceilalți să mă admire. Preferam să întârzii lucrarea bisericii decât să le permit oamenilor să participe sau să intervină în lucrarea mea. Făcându-mi astfel datoria, nu spoream faptele bune, ci făceam rău! Când am realizat acest lucru, m-am întristat mult, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, sunt prea arogantă și îmi lipsesc complet umanitatea și rațiunea. Vreau să mă căiesc. Te rog să mă îndrumi ca să mă cunosc.”

Într-o zi, căutam părți din cuvântul lui Dumnezeu referitoare la starea mea și am găsit acest pasaj: „Ce trebuie să facă cineva pentru a-și face bine datoria? Trebuie să caute adevărurile-principii în toate lucrurile, în îndeplinirea datoriei sale, și să ajungă să o îndeplinească cu toată inima și cu toată puterea sa – doar așa va fi de-ajuns. A-ți folosi toată inima și puterea înseamnă a-ți pune toată inima în datoria ta și a nu lăsa alte lucruri să o ocupe, a-ți investi tot efortul în datoria ta și a-ți pune în valoare calibrul, darurile, punctele forte și lucrurile pe care le înțelegi. Dacă ai capacitate de înțelegere și capacitate de pricepere, când ai o idee bună, trebuie să comunici cu alții despre ea, să asculți părerile tuturor, să învățați din punctele forte ale celuilalt pentru a vă compensa slăbiciunile și să cooperați armonios. În acest fel, îndeplinirea datoriei tale va da rezultate și îți vei face datoria conform standardului. Dacă vrei mereu să-ți asumi totul singur, să faci lucruri mărețe singur și să te dai mare pentru a-i face pe alții să te stimeze, și respingi și suprimi oamenii care au puncte forte, nedându-le nicio oportunitate de a le pune în valoare, oare îți faci datoria? Aceasta înseamnă a fi un autocrat; înseamnă a face spectacol. Este un comportament satanic, nu îndeplinirea datoriei. Indiferent ce puncte forte, daruri sau talente speciale are o persoană, ea nu-și poate asuma singură o întreagă lucrare; trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vrea să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu de practică în îndeplinirea datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, tot efortul și tot devotamentul și dai tot ce poți, îți realizezi bine datoria. Dacă ai un gând sau o idee, spune-le altora; nu le păstra pentru tine și nu le ține ascunse. Dacă ai sugestii, oferă-le; ideea oricărei persoane care este în conformitate cu adevărul trebuie să fie acceptată și ascultată. Fă acest lucru și vei fi obținut o cooperare în armonie. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria cu devotament. În realizarea datoriei tale, nu ți se cere să-ți asumi totul, nici nu ți se cere să lucrezi până-ți dai duhul, sau să fii «singura floare înflorită», sau neconformist; mai degrabă, ți se cere să înveți cum să cooperezi cu ceilalți în armonie și să faci tot ce poți, să-ți îndeplinești responsabilitățile, să depui tot efortul. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria. A-ți realiza datoria înseamnă să scoți la iveală partea de putere și lumină pe care o ai și să obții rezultate. Acest lucru e suficient. Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate, să faci lucrurile singur. Ar trebui să înveți cum să cooperezi cu alții și ar trebui să acorzi mai multă atenție ascultării sugestiilor altora și descoperirii punctele lor forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este realizarea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). În timp ce contemplam cuvântul lui Dumnezeu, m-am rușinat. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Ca să mă dau mare, să mă impun și să fiu admirată, am vrut să-mi asum singură lucrarea video, fără s-o las pe Audrea să participe. Simțeam că, dacă Audrea se implica, aș fi privată de merit. Astfel, nu aș avea un capital cu care să mă laud și nu aș avea cum să câștig admirația celorlalți. Credeam că aș ieși în pierdere în felul acela. Știam că volumul de lucru era mare, că aș fi provocat întârzieri dacă lucram singură și că, dacă se implica Audrea, lucrarea ar fi fost făcută mai repede și rezultatele ar fi fost mai bune. Știam și că cea mai mare parte a lucrării din echipă era în mâinile mele, că ea stătea adesea degeaba și nu avea de lucru și că starea ei era afectată, dar tot n-o lăsam să împartă povara cu mine. Voiam să fac singură munca, atât pentru a pretinde eu tot meritul, cât și pentru a demonstra că aveam aptitudini tehnice și profesionale bune. Tot timpul, mă gândeam doar la statutul și imaginea mea. Nu țineam cont deloc de lucrarea bisericii și nu-mi păsa de sentimentele surorii mele. Chiar nu aveam deloc conștiință sau umanitate! La exterior, mă trezeam devreme și trudeam în fiecare zi, ca și cum puteam să duc o povară, să sufăr și să plătesc un preț, dar, de fapt, mă implicam în strădanii personale și în satisfacerea propriilor ambiții și dorințe. Nu-mi îndeplineam deloc datoria ca o ființă creată. Perturbam lucrarea bisericii sub pretextul că-mi făceam datoria, și comiteam rău. Și mergeam pe calea unui antihrist.

Ulterior, am mai văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreo realizare măreață și nici să îndeplinească vreo faptă inovatoare. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască după cuvintele Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Tot ce are nevoie Dumnezeu este ca tu să practici conform cuvintelor Sale într-o manieră realistă. După ce ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu, acționează după ele și pune-le în aplicare sau, după ce ai auzit cuvintele lui Dumnezeu, amintește-ți-le bine și, când vine timpul să practici, fă acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna să fii deasupra celorlalți. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult măreția și noblețea și cauți să fii deasupra celorlalți, să te ridici deasupra mulțimii, să fii excepțional și remarcabil, cu atât mai multă aversiune simte Dumnezeu față de tine. Dacă nu reflectezi asupra ta și nu te căiești, atunci Dumnezeu va fi scârbit de tine și te va respinge. Sub nicio formă nu trebuie să fii o persoană față de care Dumnezeu simte aversiune; trebuie să fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poți deveni o persoană pe care Dumnezeu o iubește? Acceptă ascultător adevărul, ocupă-ți locul cuvenit de ființă creată, acționează în mod realist pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, îndeplinește-ți datoria cum se cuvine, fii o persoană onestă și trăiește asemănarea umană. Acest lucru este de ajuns și Îl va mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii nu trebuie sub nicio formă să nutrească ambiții sau visuri deșarte, nu trebuie să urmărească faimă, câștig și statut sau să caute să se ridice deasupra mulțimii. Cu atât mai mult, nu trebuie să caute să fie supraoameni sau personalități mărețe, să fie deasupra celorlalți și să-i facă pe alții să-i idolatrizeze. La aceasta tânjesc oamenii corupți și aceasta este calea Satanei; Dumnezeu nu îi mântuiește pe astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faimă, câștig și statut și refuză cu încăpățânare să se căiască, atunci sunt imposibil de mântuit și există un singur final pentru ei: eliminarea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile tale și acțiunile tale exterioare nu aduc mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele dezonorării Sale. Nu aduci mărturie pentru Dumnezeu, nu te consumi pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile de dragul lui Dumnezeu; în schimb, acționezi în interes propriu. Ce înseamnă «în interes propriu»? Mai precis, înseamnă în interesul Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. De fapt, cerințele lui Dumnezeu de la om sunt simple. Dumnezeu n-are nevoie ca oamenii să facă lucruri mărețe sau multe fapte cutremurătoare și Dumnezeu nu ne cere să fim oameni excepționali sau grozavi. Dumnezeu vrea doar să stăm la locul unei ființe create, să urmărim adevărul într-un mod realist, să ne facem cât putem de bine îndatoririle și să trăim după cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu evaluează dacă suntem calificați să ne îndeplinim îndatoririle, nu după cât de multe realizăm sau după mărimea contribuției noastre, ci dacă motivele pentru care facem lucrurile țin cont de voia lui Dumnezeu și dacă facem tot ce putem. Doar când avem motivele corecte și mergem pe calea corectă putem avea mărturie în datoria noastră. Dacă oamenii își îndeplinesc datoria numai ca să-și satisfacă ambițiile și dorințele, oricât efort ar depune și oricât de mult ar contribui, în final, vor fi disprețuiți și alungați de Dumnezeu. Mi-am dat seama că voiam mereu să-mi asum toate meritele pentru datoria mea. Firea mea arogantă m-a făcut să vreau să fac toată lucrarea și să nu cooperez cu partenera mea. Am trudit și m-am epuizat ca să-i fac pe ceilalți să mă admire. Niciun efort al meu nu era pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, toate erau pentru a-mi satisface dorințele și ambițiile personale. Chiar dacă realizam câteva lucruri și câștigam admirația și aprobarea celorlalți, ce rost avea? Niciunul dintre aceste lucruri nu însemna că mi-am îndeplinit datoria într-un mod calificat. Dimpotrivă, am acționat după firile mele satanice, am preluat singură munca, am întârziat progresul lucrării video și am perturbat lucrarea bisericii. În cele din urmă, aș fi sfârșit cu a fi respinsă și alungată de Dumnezeu. În realitate, cooperarea cu Audrea ar compensa pentru neajunsurile din datoria mea. Ea se axa pe învățare, era dispusă să studieze, iar aptitudinile ei progresaseră rapid, dar eu nu mă axam pe aptitudinile de învățare și mă bazam, în mare parte, pe experiența mea. Deși făceam datoria asta de mult timp, aptitudinile mele nu se îmbunătățiseră prea mult. În plus, gândurile unei persoane sunt mereu unilaterale. Oamenii conștienți de sine pot renunța la ei înșiși în datoria lor și sunt dispuși să coopereze cu ceilalți pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o avem și felul în care ar trebui să practicăm. Dar eu eram arogantă, neprihănită de sine și-mi doream statut. Nu voiam să renunț la interesele mele și să cooperez cu sora mea. Aceste lucruri au afectat progresul și rezultatele lucrării. Dacă aș fi cooperat cu ea mai devreme și ne-am fi ajutat reciproc, rezultatele lucrării ar fi fost mult mai bune decât au fost. Cu cât reflectam mai mult, cu atât vedeam că eram prea arogantă și nu aveam deloc umanitate, și m-am urât și mi-am regretat acțiunile. Nu voiam să-mi fac datoria cu aceste intenții. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, mereu îmi fac datoria cu ambiție, făcând lucrurile pentru faima și statutul personal. Nu vreau să mai urmăresc astfel. Vreau să mă căiesc, să mă lepăd de intențiile mele greșite și să lucrez cu sora mea pentru a-mi îndeplini bine datoria.”

În dimineața următoare, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta scrutarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți scrutarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți scrutarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău, și nu ține cont de interesele tale personale. Trebuie mai presus de toate să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. Ar trebui să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și, mai presus de toate, să te gândești dacă au existat sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din toată inima la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Singura excepție este dacă ai un calibru slab, sau dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești suficient de competent în lucrarea ta profesională, iar asta are ca urmare apariția unor greșeli sau lipsuri în lucrarea ta și împiedică obținerea unor rezultate bune, dar tu deja faci tot ce îți stă în putință. Nu acționezi în scopul de a-ți satisface propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, în toate privințele, acorzi atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta a fost îndreptată; dacă, în plus, ești capabil să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei corespunde standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei intra în adevărul-realitate. Atunci vei avea mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Pentru a îndeplini o datorie, trebuie să renunți la interesele tale și să ții cont de cele ale bisericii. Chiar dacă imaginea sau statutul tău suferă, ceea ce contează este să aperi lucrarea bisericii și să-ți îndeplinești datoria. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai ținut cont de ce ar crede ceilalți despre mine. M-am gândit doar cum să-mi îndeplinesc bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Așadar, am împărțit cu Audrea unele dintre sarcinile mele, iar ea a fost de acord foarte repede. Curând, starea în care se afla Audrea s-a inversat, nu mai stătea degeaba ca înainte și am rezolvat cu succes restanțele de la lucru. După asta, m-am simțit foarte liniștită. De asemenea, chiar mi-am dat seama cât de bine este să practic adevărul și să cooperez armonios în datoria mea.

După un timp, am primit o nouă sarcină. Fără să vreau, m-am gândit: „Dacă o preiau pe cont propriu, nu va trebui să împart meritele cu nimeni. Cu abilitățile mele, pot s-o fac de una singură. N-am nevoie s-o implic pe Audrea. Aș părea incompetentă dacă ar participa și ea la această sarcină. Toți frații și surorile ar râde de mine.” Gândindu-mă la asta, am vrut să mă descurc pe cont propriu. În acel moment, mi-am dat seama că intențiile mele erau greșite. Încă mai acționam ca să-mi slujesc interesele personale. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în inima ta, ești încă obsedat de prestigiu și statut, încă preocupat să te fălești și să-i faci pe ceilalți să te admire, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul și mergi pe cale greșită. Ceea ce urmărești nu este adevărul, nici viața, ci lucrurile pe care le iubești, adică faima, câștigul și statutul, caz în care nimic din ceea ce faci nu are legătură cu adevărul, toate sunt considerate drept fapte rele și a munci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit. Fac mereu, fără să vreau, lucruri egoiste. Sunt foarte meschină și egoistă. M-am urât că eram prea coruptă și am dorit să mă lepăd de intențiile mele greșite și să practic adevărul. Așadar, i-am cerut lui Audrea să participe la noua sarcină împreună cu mine. De atunci, când e vremea să atribui sarcini, mă consult mereu cu Audrea și-i cer părerea, iar când vreau să preiau toată lucrarea ca să-mi asum toate meritele, mă lepăd de mine în mod conștient și, pe baza nevoilor datoriei, îi atribui sarcini lui Audrea. Practicând astfel, m-am simțit împăcată și liniștită.

Dat fiind că am trecut prin această experiență, am acum o oarecare înțelegere a firii mele satanice. De asemenea, realizez că a coopera armonios este esențial în îndeplinirea corectă a datoriei. Pur și simplu, e imposibil să-ți faci bine datoria de unul singur. Doar cooperând armonios putem avea îndrumarea Duhului Sfânt.