de Ecaterina, Statele Unite

În vara lui 2020, sora Audrea și cu mine produceam videoclipuri în biserică. La vremea respectivă, eram responsabilă cu repartizarea sarcinilor. Am rânduit ca Audrea să se ocupe de sarcinile simple, în timp ce eu lucram la producția celor importante. Credeam că mă pot descurca singură cu ele, deoarece terminasem întotdeauna singură sarcinile importante în trecut. Aveam mai multă practică decât Audrea, așa că simțeam că nu trebuia să fie implicată în acele sarcini. În plus, dacă făceam independent acest lucru, mi-aș fi asumat meritele, ceea ce mi-ar sublinia mai bine abilitățile și i-ar face pe frați și surori să mă admire. Ulterior, volumul de muncă a crescut semnificativ, așa că trebuia să lucrez zilnic peste program. Uneori, Audrea adormea devreme, în timp ce eu lucram până în miez de noapte, mă trezeam mai devreme decât Audrea dimineața și mă simțeam foarte obosită. Dar nu voiam să o las pe Audrea să împartă povara cu mine. Îmi încheiasem mereu sarcinile de una singură, deci dacă ea m-ar fi ajutat cu munca, frații și surorile sigur ar fi crezut că aptitudinile mele de muncă erau slabe, ceea ce ar fi fost rușinos. Uneori mă gândeam că, dacă o lăsam pe Audrea să ajute, lucrurile ar merge mai repede, n-aș mai fi atât de ocupată, iar rezultatele ar fi mai bune decât dacă lucram singură. Însă când m-am gândit să împart meritele cu ea, am fost nemulțumită. Așadar, pur și simplu, n-am lăsat-o niciodată pe Audrea să participe la sarcinile mele. Pe atunci, nu am reflectat asupra mea până într-o zi, când o soră mi-a spus că Audrea nu purta o povară în datoria ei și mi-a cerut să am părtășie cu ea. După aceea, m-am gândit: „Oare faptul că Audrea nu poartă o povară are vreo legătură cu mine? Sunt atât de ocupată în fiecare zi și știu că ea are timp, dar nu-i repartizez sarcini noi, iar ea rămâne fără nimic de făcut.” Mi-am dat seama vag că nu era corect să fac asta și că, făcând singură munca, în cele din urmă aș fi întârziat lucrarea bisericii. Dar apoi m-am gândit că aș putea să mă descurc străduindu-mă puțin mai mult, așa că am lăsat lucrurile cum erau. Deși mi-am dat seama că intenția mea era greșită, tot nu puteam renunța, lucru foarte dureros pentru mine, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă lepăd de intențiile mele greșite.

În timpul devoționalelor mele, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Deși conducătorii și muncitorii au parteneri și toți cei care îndeplinesc orice datorie au un partener, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netoți și incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a le adresa întrebări și a căuta răspunsuri de la ei este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să se pună de acord cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a lucra cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și știu cum să se ocupe de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva, vor vrea să păstreze controlul asupra lui. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor prefera concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să se amestece în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. Consideră că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de vreo chestiune, asta nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci, mai degrabă, o șansă de a se etala și de a se distinge de ceilalți, cât și o șansă de a-și exercita puterea. Prin urmare, deși spune că va coopera armonios cu ceilalți și că va discuta chestiunile împreună cu ei atunci când acestea vor apărea, adevărul este că, în adâncul inimii lui, nu e dispus să renunțe la puterea sau statutul lui. Crede că, atât timp cât înțelege niște doctrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să colaboreze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, așa că nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar face servicii. În loc să caute adevărurile-principii atunci când își îndeplinește datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent de cine este partenerul său sau de ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să-și folosească statutul ca să se fălească, să se etaleze, să-i facă pe ceilalți să-i admire și să-și atingă scopul de a ieși în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la ele” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). În cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au o fire foarte arogantă și nu cooperează cu nimeni. Ei cred că dacă împart lucrarea cu alții, vor părea incompetenți, puterea va fi dispersată, iar ei nu vor fi admirați de ceilalți. Așadar, ar prefera să lase să fie afectată lucrarea bisericii decât să împartă lucrarea cu alții. Am reflectat și am realizat că eram la fel. Nu voiam ca Audrea să participe la sarcinile mele, fiindcă mă temeam că participarea ei m-ar face să par incompetentă și mi-ar strica imaginea, așa că le-am făcut singură. Drept urmare, eram epuizată și lucrarea a fost întârziată. Chiar eram prea arogantă și absurdă! Orice lucrare ar exista în biserică, nimeni n-o poate face singur. Fiecare are nevoie de parteneri și de ajutor, iar frații și surorile trebuie să lucreze împreună, cu o singură inimă, pentru a termina lucrarea, fiindcă nimeni nu-i perfect. Oricât de înalt e calibrul cuiva sau oricare ar fi darurile și talentele lui, toți au neajunsuri și defecte și trebuie să învățăm să renunțăm la noi și să cooperăm cu partenerii noștri ca să ne îndeplinim bine îndatoririle. Dar eu aveam o fire arogantă. Eram prea ambițioasă în datoria mea, voiam toate meritele și voiam ca ceilalți să mă admire. Preferam să întârzii lucrarea bisericii decât să le permit oamenilor să participe sau să intervină în lucrarea mea. Făcându-mi astfel datoria, nu spoream faptele bune, ci făceam rău! Când am realizat acest lucru, m-am întristat mult, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, sunt prea arogantă și îmi lipsesc complet umanitatea și rațiunea. Vreau să mă căiesc. Te rog să mă îndrumi ca să mă cunosc.”

Într-o zi, căutam părți din cuvântul lui Dumnezeu referitoare la starea mea și am găsit acest pasaj: „Ce trebuie să facă omul pentru a-și îndeplini bine datoria? Trebuie să ajungă să o îndeplinească din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la îndeplinirea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă ai capacitatea de a pricepe și a înțelege și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei îndeplini bine datoria, așa vei ajunge la îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să-ți asumi totul singur, să faci pe cont propriu lucruri mărețe și ca atenția să fie îndreptată spre tine, și nu spre ceilalți, îți îndeplinești datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu îndeplinirea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de îndeplinire a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată credința și faci tot posibilul, îți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un gând sau o idee, spune-le altora; nu le păstra pentru tine și nu le ține ascunse – dacă ai sugestii, oferă-le; ideea oricărei persoane care este în conformitate cu adevărul va fi acceptată și ascultată. Fă acest lucru și vei fi obținut o cooperare în armonie. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria cu loialitate. În îndeplinirea datoriei tale, nu trebuie să-ți asumi totul, nici să lucrezi până-ți dai duhul, sau să fii «singura floare înflorită», sau neconformist; mai degrabă, trebuie să înveți cum să cooperezi cu ceilalți în armonie și să faci tot ce poți, să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți folosești toată energia. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria. A-ți îndeplini datoria înseamnă să etalezi toată puterea și lumina pe care o ai pentru a obține un rezultat. Acest lucru e suficient. Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate, să faci lucrurile singur. Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele tari. Concentrează-te mai mult să asculți sugestiile celorlalți și să descoperi punctele lor forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este îndeplinirea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). În timp ce contemplam cuvântul lui Dumnezeu, m-am rușinat. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Ca să mă dau mare, să mă impun și să fiu admirată, am vrut să-mi asum singură lucrarea video, fără s-o las pe Audrea să participe. Simțeam că, dacă Audrea se implica, aș fi privată de merit. Astfel, nu aș avea un capital cu care să mă laud și nu aș avea cum să câștig admirația celorlalți. Credeam că aș ieși în pierdere în felul acela. Știam că volumul de lucru era mare, că aș fi provocat întârzieri dacă lucram singură și că, dacă se implica Audrea, lucrarea ar fi fost făcută mai repede și rezultatele ar fi fost mai bune. Știam și că cea mai mare parte a lucrării din echipă era în mâinile mele, că ea stătea adesea degeaba și nu avea de lucru și că starea ei era afectată, dar tot n-o lăsam să împartă povara cu mine. Voiam să fac singură munca, atât pentru a pretinde eu tot meritul, cât și pentru a demonstra că aveam aptitudini tehnice și profesionale bune. Tot timpul, mă gândeam doar la statutul și imaginea mea. Nu țineam cont deloc de lucrarea bisericii și nu-mi păsa de sentimentele surorii mele. Chiar nu aveam deloc conștiință sau umanitate! La exterior, mă trezeam devreme și trudeam în fiecare zi, ca și cum puteam să duc o povară, să sufăr și să plătesc un preț, dar, de fapt, mă implicam în strădanii personale și în satisfacerea propriilor ambiții și dorințe. Nu-mi îndeplineam deloc datoria ca o ființă creată. Perturbam lucrarea bisericii sub pretextul că-mi făceam datoria, și comiteam rău. Și mergeam pe calea unui antihrist.

Ulterior, am mai văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu cauți întotdeauna măreția, noblețea și statutul; întotdeauna cauți preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va disprețui și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu caută faimă, câștiguri și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Și mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, superioară printre oameni și care îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigurile și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie alungați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, efuziunile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe El și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. De fapt, cerințele lui Dumnezeu de la om sunt simple. Dumnezeu n-are nevoie ca oamenii să facă lucruri mărețe sau multe fapte cutremurătoare și Dumnezeu nu ne cere să fim oameni excepționali sau grozavi. Dumnezeu vrea doar să stăm la locul unei ființe create, să urmărim adevărul într-un mod realist, să ne facem cât putem de bine îndatoririle și să trăim după cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu evaluează dacă suntem calificați să ne îndeplinim îndatoririle, nu după cât de multe realizăm sau după mărimea contribuției noastre, ci dacă motivele pentru care facem lucrurile țin cont de voia lui Dumnezeu și dacă facem tot ce putem. Doar când avem motivele corecte și mergem pe calea corectă putem avea mărturie în datoria noastră. Dacă oamenii își îndeplinesc datoria numai ca să-și satisfacă ambițiile și dorințele, oricât efort ar depune și oricât de mult ar contribui, în final, vor fi disprețuiți și alungați de Dumnezeu. Mi-am dat seama că voiam mereu să-mi asum toate meritele pentru datoria mea. Firea mea arogantă m-a făcut să vreau să fac toată lucrarea și să nu cooperez cu partenera mea. Am trudit și m-am epuizat ca să-i fac pe ceilalți să mă admire. Niciun efort al meu nu era pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, toate erau pentru a-mi satisface dorințele și ambițiile personale. Chiar dacă realizam câteva lucruri și câștigam admirația și aprobarea celorlalți, ce rost avea? Niciunul dintre aceste lucruri nu însemna că mi-am îndeplinit datoria într-un mod calificat. Dimpotrivă, am acționat după firile mele satanice, am preluat singură munca, am întârziat progresul lucrării video și am perturbat lucrarea bisericii. În cele din urmă, aș fi sfârșit cu a fi respinsă și alungată de Dumnezeu. În realitate, cooperarea cu Audrea ar compensa pentru neajunsurile din datoria mea. Ea se axa pe învățare, era dispusă să studieze, iar aptitudinile ei progresaseră rapid, dar eu nu mă axam pe aptitudinile de învățare și mă bazam, în mare parte, pe experiența mea. Deși făceam datoria asta de mult timp, aptitudinile mele nu se îmbunătățiseră prea mult. În plus, gândurile unei persoane sunt mereu unilaterale. Oamenii conștienți de sine pot renunța la ei înșiși în datoria lor și sunt dispuși să coopereze cu ceilalți pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o avem și felul în care ar trebui să practicăm. Dar eu eram arogantă, neprihănită de sine și-mi doream statut. Nu voiam să renunț la interesele mele și să cooperez cu sora mea. Aceste lucruri au afectat progresul și rezultatele lucrării. Dacă aș fi cooperat cu ea mai devreme și ne-am fi ajutat reciproc, rezultatele lucrării ar fi fost mult mai bune decât au fost. Cu cât reflectam mai mult, cu atât vedeam că eram prea arogantă și nu aveam deloc umanitate, și m-am urât și mi-am regretat acțiunile. Nu voiam să-mi fac datoria cu aceste intenții. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, mereu îmi fac datoria cu ambiție, făcând lucrurile pentru faima și statutul personal. Nu vreau să mai urmăresc astfel. Vreau să mă căiesc, să mă lepăd de intențiile mele greșite și să lucrez cu sora mea pentru a-mi îndeplini bine datoria.”

În dimineața următoare, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Pentru a îndeplini o datorie, trebuie să renunți la interesele tale și să ții cont de cele ale bisericii. Chiar dacă imaginea sau statutul tău suferă, ceea ce contează este să aperi lucrarea bisericii și să-ți îndeplinești datoria. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai ținut cont de ce ar crede ceilalți despre mine. M-am gândit doar cum să-mi îndeplinesc bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Așadar, am împărțit cu Audrea unele dintre sarcinile mele, iar ea a fost de acord foarte repede. Curând, starea în care se afla Audrea s-a inversat, nu mai stătea degeaba ca înainte și am rezolvat cu succes restanțele de la lucru. După asta, m-am simțit foarte liniștită. De asemenea, chiar mi-am dat seama cât de bine este să practic adevărul și să cooperez armonios în datoria mea.

După un timp, am primit o nouă sarcină. Fără să vreau, m-am gândit: „Dacă o preiau pe cont propriu, nu va trebui să împart meritele cu nimeni. Cu abilitățile mele, pot s-o fac de una singură. N-am nevoie s-o implic pe Audrea. Aș părea incompetentă dacă ar participa și ea la această sarcină. Toți frații și surorile ar râde de mine.” Gândindu-mă la asta, am vrut să mă descurc pe cont propriu. În acel moment, mi-am dat seama că intențiile mele erau greșite. Încă mai acționam ca să-mi slujesc interesele personale. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în inima ta, ești încă obsedat prestigiu și statut, încă preocupat să te fălești și să-i faci pe ceilalți să te admire, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul și mergi pe cale greșită. Ceea ce urmărești nu este adevărul, nici viața, ci lucrurile pe care le iubești, adică reputația, profitul și statutul, caz în care nimic din ceea ce faci nu are legătură cu adevărul, toate sunt considerate drept fapte rele și a face servicii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit. Fac mereu, fără să vreau, lucruri egoiste. Sunt foarte meschină și egoistă. M-am urât că eram prea coruptă și am dorit să mă lepăd de intențiile mele greșite și să practic adevărul. Așadar, i-am cerut lui Audrea să participe la noua sarcină împreună cu mine. De atunci, când e vremea să atribui sarcini, mă consult mereu cu Audrea și-i cer părerea, iar când vreau să preiau toată lucrarea ca să-mi asum toate meritele, mă lepăd de mine în mod conștient și, pe baza nevoilor datoriei, îi atribui sarcini lui Audrea. Practicând astfel, m-am simțit împăcată și liniștită.

Dat fiind că am trecut prin această experiență, am acum o oarecare înțelegere a firii mele satanice. De asemenea, realizez că a coopera armonios este esențial în îndeplinirea corectă a datoriei. Pur și simplu, e imposibil să-ți faci bine datoria de unul singur. Doar cooperând armonios putem avea îndrumarea Duhului Sfânt.