de Li Guo, China

În ultimii câțiva ani am fost responsabilă de lucrarea de curățire din biserică. Având în vedere că am îndeplinit această datorie destul de mult timp și că am înțeles câteva principii, de obicei nu mă simțeam prea stresată de datoria mea și puteam să termin lucrarea cu ușurință. Inconștient, am început să-mi fac datoria în funcție de propriile mele capricii și să lucrez într-un ritm lent. Nu după mult timp, conducătorii au solicitat o anchetă cuprinzătoare pentru a identifica persoanele care trebuiau îndepărtate. Le-am înmânat conducătorilor lista cu numele persoanelor identificate. Ulterior, aceștia mi-au cerut frecvent detalii despre fiecare persoană de pe lista cu nume și m-au întrebat când pot termina de sortat materialele pentru îndepărtare și așa mai departe. Confruntându-mă cu supravegherea și cu monitorizarea conducătorilor, m-am gândit: „Nu lucrez deja la asta? Nu stau aici cu mâinile în sân. Nu aveți încredere în mine? Cum să te ocupi atât de repede de completarea și de verificarea informațiilor? De ce monitorizați atât de îndeaproape? Nu puteți să-mi oferiți puțină libertate?” Dar apoi mi-am dat seama că, dacă nu mă grăbeam să termin, conducătorii ar fi putut spune că îmi lipsește povara, așa că nu am avut de ales decât să verific și să completez informațiile cât mai repede posibil. După aceea, mi-am umplut programul până la refuz în fiecare zi. Acest lucru m-a făcut să mă simt ținută în frâu și reprimată în timp ce îmi făceam datoria. Mai târziu, când mi-am raportat lucrarea, nu am furnizat lista cu numele anumitor persoane din ancheta mea. Conducătorii au crezut că aproape finalizasem sarcina și nu mi-au mai monitorizat și supravegheat lucrarea la fel de des ca înainte. Astfel, mi-am pierdut impulsul de a acționa cu promptitudine. Uneori, amânam până la prânz să merg la biserică pentru a completa materialele, chiar dacă, în mod evident, aș fi putut să fac asta dimineața. Nici nu aveam un plan clar, făceam lucrurile după bunul plac. Mai târziu, conducătorii au aflat că nu raportasem lista cu numele unor persoane care trebuiau îndepărtate. M-au emondat pentru că mi-am făcut datoria cu îndărătnicie, că nu am acceptat supravegherea și pentru că n-am ținut cont deloc de lucrarea bisericii. În acel moment, m-am simțit foarte potrivnică, gândindu-mă că doar nu le raportasem lista completă de nume, dar asta nu însemna că nu lucram la ea. În plus, nu-mi întârziasem datoria.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în lucrarea lor. Indiferent ce rânduieli face casa lui Dumnezeu pentru a-și urmări lucrarea, pentru a afla mai multe despre ea sau pentru a o supraveghea, ei vor folosi orice fel de tehnică pentru a-i zădărnici planurile și a o refuza. De exemplu, când unor oameni li se atribuie un proiect de către Cel de mai sus, trece un timp fără niciun progres. Ei nu-i spun Celui de mai sus dacă lucrează la proiect, cum decurge sau dacă au intervenit dificultăți sau probleme. Nu oferă niciun feedback. O parte din lucrare este urgentă și nu poate fi întârziată, dar ei își târăsc picioarele, trăgând de timp, fără să termine lucrarea. Atunci Cel de mai sus trebuie să facă cercetări. Când Cel de mai sus procedează așa, acei oameni găsesc cercetările insuportabil de jenante și li se împotrivesc în inima lor: «Au trecut doar vreo zece zile de când mi s-a atribuit această slujbă. Nici măcar nu m-am orientat bine și deja Cel de mai sus face cercetări. Cerințele lui de la oameni sunt pur și simplu prea mari!» Aici au ajuns, caută greșeli în privința cercetărilor. Care e problema aici? Spuneți-Mi, nu este destul de normal din partea Celui de mai sus să facă cercetări? În parte, este vorba de dorința de a afla mai multe despre progresul lucrării, precum și despre dificultățile care rămân de rezolvat; în plus, este vorba de dorința de a afla mai multe despre tipul de calibru pe care îl au oamenii cărora le-a atribuit această lucrare și dacă vor fi într-adevăr capabili să rezolve probleme și să facă lucrul bine. Cel de mai sus vrea să cunoască faptele așa cum sunt și, de cele mai multe ori, face cercetări în astfel de circumstanțe. Nu e ceva ce ar trebui să facă? Cel de mai sus este îngrijorat că nu știi să rezolvi probleme și că nu te descurci cu lucrul. De aceea face cercetări. Unii oameni sunt destul de potrivnici și dezgustați de astfel de cercetări. Nu sunt dispuși să-i lase pe alții să facă cercetări și, atât timp cât oamenii fac asta, sunt potrivnici și au bănuieli, cugetând mereu: «De ce fac mereu cercetări și caută să afle mai multe? Oare nu au încredere în mine și mă privesc cu dispreț? Dacă nu au încredere în mine, n-ar trebui să mă folosească!» Ei nu înțeleg niciodată cercetările și supravegherea Celui de mai sus, împotrivindu-se. Oare astfel de oameni au rațiune? De ce nu-i permit Celui de mai sus să facă cercetări și să-i supravegheze? Mai mult, de ce sunt potrivnici și sfidători? Care este problema aici? Nu le pasă dacă îndeplinirea datoriei lor este eficientă sau dacă va îngreuna progresul lucrării. Nu caută adevărurile-principii atunci când își îndeplinesc datoria, ci fac orice vor. Nu se gândesc deloc la rezultatele sau la eficiența lucrării și nici la interesele casei lui Dumnezeu, cu atât mai puțin la intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Gândirea lor este: «Am propriile modalități și rutine de a-mi face datoria. Nu cere prea mult de la mine și nu cere nici lucruri prea detaliate. E suficient de bine că pot să-mi fac datoria. Nu pot să mă obosesc prea tare sau să sufăr prea mult.» Ei nu înțeleg cercetările Celui de mai sus și încercările lui de a afla mai multe despre lucrarea lor. Ce le lipsește de nu pot înțelege? Le lipsește supunerea? Le lipsește simțul responsabilității? Loialitatea? Dacă ar fi cu adevărat responsabili și loiali în îndeplinirea datoriei lor, ar respinge oare cercetările Celui de mai sus privind lucrarea lor? (Nu.) Ar putea să le înțeleagă. Dacă într-adevăr nu le înțeleg, există o singură posibilitate: își văd datoria ca pe vocația și mijlocul lor de trai și profită de ea, considerând datoria pe care o îndeplinesc drept o condiție și o monedă de schimb cu care să obțină o recompensă în tot acest timp. Vor face doar puțină lucrare de prestigiu ca să se descurce cu Cel de mai sus, fără să încerce să-și asume însărcinarea dată de Dumnezeu drept datoria și obligația lor. Așadar, când Cel de mai sus face cercetări despre lucrarea lor sau o supraveghează, ei intră într-o stare de spirit de repulsie și împotrivire. Nu este așa? (Ba da.) De unde provine această problemă? Care este esența ei? Că au o atitudine greșită față de proiectul de lucru. Se gândesc doar la comoditatea și confortul trupesc, la statutul și mândria lor, în loc să se gândească la eficiența lucrării și la interesele casei lui Dumnezeu. Nu caută deloc să acționeze conform adevărurilor-principii” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii nu vor să lase oamenii să le supravegheze lucrarea. Atunci când conducătorii verifică și cercetează lucrarea lor, ei se simt potrivnici și fac lucrurile așa cum vor ei, fără să le pese de eficiența lucrării lor. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că avusesem un comportament similar. Când conducătorii m-au întrebat despre progresul lucrării mele, m-am simțit foarte potrivnică, gândindu-mă că nu stătusem degeaba și că ei insistaseră prea mult. Deși am continuat să lucrez după aceea, am făcut-o cu reticență. Chiar i-am indus în eroare neraportând cu sinceritate datele specifice ale persoanelor identificate în cadrul anchetei, făcând astfel imposibilă supravegherea lucrării mele de către conducători, ca să-mi pot face datoria după bunul meu plac, conform propriilor mele planuri. În aparență, nu stătusem degeaba, dar atitudinea mea leneșă de a face lucrurile conform rutinei afectase direct progresul lucrării. Mi-am dat seama că îmi lipsea simțul responsabilității în datoria mea și că nu eram demnă de încredere.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Faptul că un conducător îți supraveghează lucrarea este un lucru bun. De ce? Fiindcă înseamnă că își asumă responsabilitatea pentru lucrarea bisericii; acestea sunt datoria și responsabilitatea lui. A fi capabil să îndeplinească această responsabilitate dovedește că este un conducător competent, un conducător bun. Dacă ți s-ar acorda libertate deplină și drepturi ale omului, ai putea să faci orice dorești, să-ți urmezi dorințele și să te bucuri de libertate deplină și democrație și, indiferent de ceea ce ai făcut sau de modul în care ai făcut-o, conducătorului nu i-ar păsa sau nu te-ar supraveghea, nu ți-ar pune niciodată întrebări, nu ți-ar verifica lucrarea, nu ar vorbi deschis atunci când s-ar găsi probleme și doar te-ar linguși sau ar negocia cu tine, atunci ar fi el un bun conducător? Bineînțeles că nu. Un astfel de conducător îți face rău. Îți îngăduie faptele rele, permițându-ți să acționezi împotriva principiilor și să faci ce dorești – te împinge într-o groapă de foc. Acesta nu este un conducător responsabil și conform standardelor. Pe de altă parte, dacă un conducător este capabil să te supravegheze în mod regulat, să identifice problemele din lucrarea ta și să-ți reamintească sau să te dojenească și să te expună cu promptitudine, te corectează și te ajută în ceea ce privește căutările tale incorecte și abaterile de la îndeplinirea datoriei în timp util și, sub supravegherea, dojana, aprovizionarea și ajutorul său, atitudinea ta greșită față de datoria ta se schimbă, ești capabil să renunți la unele opinii absurde, ideile proprii și lucrurile apărute din impetuozitate se reduc treptat și ești capabil să accepți cu calm afirmațiile și opiniile care sunt corecte și în conformitate cu adevărurile-principii, nu este acest lucru benefic pentru tine? Beneficiile sunt realmente imense!” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că este responsabilitatea conducătorilor să supravegheze și să monitorizeze lucrarea. Acest lucru indică și că sunt responsabili pentru îndatoririle lor și urmăresc să facă bine lucrarea bisericii. Oamenii care au cu adevărat conștiință și rațiune vor reflecta frecvent asupra lor atunci când se confruntă cu supravegherea conducătorilor, rezumând și corectând în timp util abaterile și problemele din îndatoririle lor pentru a obține rezultate mai bune. Mi-am amintit că, atunci când am început să fac lucrarea de curățire, nu înțelegeam niciun principiu. Abia după ce frații și surorile au avut părtășie și m-au ajutat de mai multe ori am reușit să pricep unele principii și să am un oarecare discernământ în privința comportamentului diverselor persoane. A fost o favoare specială pentru mine să fac această datorie și a fost harul lui Dumnezeu. Biserica îmi atribuise această sarcină, așa că ar fi trebuit să-mi asum această datorie și să fac tot ce-mi stătea în putință, din toată inima și din toate puterile, ca să asigur buna desfășurare a lucrării. Asta înseamnă să ai conștiință și rațiune. Cu toate acestea, eu doar îmi făcusem datoria tihnit și eram mulțumită că aveam sarcini de îndeplinit, fără să mă gândesc la progresul lucrării. I-am înșelat chiar și pe conducători prin faptul că nu am raportat detalii specifice pentru a-i împiedica să-mi verifice și să-mi supravegheze lucrarea. Cum puteam să zic că am o conștiință sau umanitate făcându-mi datoria astfel? Evitasem în mod constant supravegherea și nu voisem să fiu constrânsă. Asta îmi oferise confort trupesc, dar întârziase lucrarea și mă făcuse să comit fărădelegi. Fusesem incredibil de nătângă!

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Mai exact, ce este datoria? Este o însărcinare încredințată de Dumnezeu oamenilor, face parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și reprezintă o responsabilitate și o obligație care ar trebui să fie asumate de fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Este datoria cariera ta? Este o chestiune personală de familie? Este corect să spunem că, odată ce ți s-a dat o datorie, aceasta devine treaba ta personală? Categoric, lucrurile nu stau așa. Prin urmare, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele, cuvintele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza adevărurilor-principii, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective. Unii oameni spun: «Odată ce mi s-a dat o datorie, nu este treaba mea personală? Datoria mea este răspunderea mea și lucrurile de care răspund nu reprezintă oare treburile mele personale? Dacă îmi voi face datoria ca pe o treabă personală, nu înseamnă asta că o voi face cum se cuvine? Aș face-o bine dacă nu aș trata-o ca fiind treaba mea personală?» Sunt aceste cuvinte corecte sau greșite? Sunt greșite; sunt în contradicție cu adevărul. Datoria nu reprezintă afacerea ta personală, este treaba lui Dumnezeu, face parte din lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să procedezi după cum îți cere Dumnezeu; doar îndeplinindu-ți datoria cu o inimă plină de supunere față de Dumnezeu te poți ridica la nivelul standardului. Dacă îți vei îndeplini mereu datoria conform propriilor noțiuni și închipuiri și conform propriilor înclinații, atunci nu vei îndeplini niciodată standardul. Dacă doar îți îndeplinești datoria așa cum dorești, asta nu înseamnă a ți-o îndeplini, întrucât ceea ce faci nu se află în sfera de gestionare a lui Dumnezeu, nu reprezintă lucrarea casei lui Dumnezeu; în schimb, îți conduci propria operațiune, îți duci la bun sfârșit propriile sarcini și, prin urmare, nu este un lucru pomenit de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că îndatoririle vin de la Dumnezeu; ele sunt responsabilitatea și obligația fiecărui adept al lui Dumnezeu. Nu este ca gestionarea treburilor casnice, unde oamenii pot face lucrurile după bunul plac. În schimb, ei trebuie să caute adevărul și să își îndeplinească îndatoririle în conformitate cu principiile. Eu eram responsabilă de lucrarea de curățire din biserică. Cerința lui Dumnezeu cu privire la această datorie este să înlătur din biserică antihriștii, oamenii răi și neîncrezătorii cât se poate de repede, pentru a asigura o viață bisericească bună pentru frați și surori. Cu toate acestea, am fost nepăsătoare față de intențiile lui Dumnezeu. Nu m-am gândit cum să realizez rapid această lucrare în conformitate cu principiile. În schimb, în fiecare zi m-am gândit cum să mă simt confortabil fizic și să evit greutățile și oboseala. Mi-am făcut intenționat datoria pe îndelete și fără grabă. Sarcinile care ar fi putut fi finalizate mai devreme, nu le-am grăbit, și n-am fost dispusă să fac mai mult chiar și atunci când puteam, și am ascuns în mod intenționat lista cu numele persoanelor care îndeplineau criteriile de îndepărtare. I-am împiedicat pe conducători să cunoască progresul exact al lucrării, astfel încât să nu mă poată supraveghea și să nu fiu prea ocupată sau obosită. De dragul confortului trupesc, am mințit și am înșelat. Eram cu adevărat nevrednică de această datorie!

Mai târziu, am reflectat asupra mea. De ce nu am fost dispusă să accept supravegherea și am vrut întotdeauna să fac lucrurile în felul meu? Mai târziu, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum sunt oamenii care se ocupă de lucrarea lor reală? Sunt oameni care-și privesc nevoile de bază, precum mâncarea, îmbrăcămintea, adăpostul și transportul într-un mod simplu. Atât timp cât lucrurile se ridică la un standard normal, este suficient pentru ei. Le pasă mai mult de calea lor în viață, de misiunea lor ca ființe umane, de perspectiva lor asupra vieții și de valorile lor. La ce reflectează toată ziua oamenii fără perspective? Ei reflectează mereu la cum să lenevească, cum să păcălească pentru a evita responsabilitatea, cum să mănânce bine și să se distreze, cum să trăiască în tihnă și confort fizic, fără să țină cont de chestiuni reale. Prin urmare, ei se simt ținuți în frâu în contextul și mediul în care-și îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu. […] Acești indivizi care nu se ocupă de lucrarea lor reală și care fac ce vor ei nu doresc să facă aceste lucruri reale. Țelurile finale pe care vor să le atingă făcând orice doresc sunt confortul, plăcerea și tihna fizică și să nu fie îngrădiți sau nedreptățiți în vreun fel. Să poată să mănânce suficient din orice vor ei și să facă ce doresc. Din cauza calității umanității lor și a căutărilor lor lăuntrice se simt ei adesea ținuți în frâu. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, nu se vor schimba și sentimentul că sunt ținuți în frâu nu le va fi înlăturat. Pur și simplu, acesta este felul lor; sunt doar niște lucruri care nu se ocupă de lucrarea lor reală. Deși la suprafață nu par să fi comis vreun mare rău sau să fie oameni răi și cu toate că, aparent, doar au eșuat să susțină principiile și regulamentele, în realitate, natura-esență a acestora este că ei nu se ocupă de lucrarea lor reală și nici nu urmează calea corectă. Oamenii de acest fel sunt lipsiți de conștiința și rațiunea umanității normale și nu pot dobândi inteligența umanității normale. Nu se gândesc, nu reflectează și nu urmăresc țelurile pe care oamenii cu umanitate normală s-ar cuveni să le urmărească, sau atitudinile de viață și metodele de existență pe care ar trebui să le adopte oamenii cu umanitate normală. Mințile lor sunt în fiecare zi pline de gânduri despre cum să găsească tihnă și plăcere fizică. Totuși, în mediul de viață al bisericii, ei nu-și pot satisface preferințele fizice, deci se simt stânjeniți și ținuți în frâu. Așa ajung să aibă aceste emoții. Spuneți-Mi, nu au vieți epuizante oamenii de acest fel? (Ba da.) Sunt viețile lor jalnice? (Nu, nu sunt jalnice.) Așa este, nu sunt jalnice. Ca să ne exprimăm cu blândețe, aceștia sunt genul de oameni care nu se ocupă de lucrarea lor reală. În societate, cine sunt oamenii care nu se ocupă de lucrarea lor reală? Sunt trântorii, nesăbuiții, leneșii, huliganii, ticăloșii și derbedeii – oamenii de acest fel. Ei nu-și doresc să deprindă calificări sau abilități noi și nu vor să urmeze cariere serioase sau să găsească o slujbă, ca să se poată descurca. Ei sunt trântorii și derbedeii societății. Se infiltrează în biserică și apoi vor să obțină lucruri gratis și să-și obțină partea lor de binecuvântări. Sunt oportuniști. Acești oportuniști nu sunt niciodată dispuși să-și îndeplinească îndatoririle. Dacă lucrurile nu merg cum vor ei, chiar și într-o mică măsură, se simt ținuți în frâu. Întotdeauna își doresc să trăiască liber, nu vor să facă niciun fel de lucrare și totuși, vor să mănânce mâncare bună și să poarte haine frumoase, să mănânce orice doresc și să doarmă oricând vor. Ei cred că, atunci când va veni o astfel de zi, cu siguranță va fi minunat. Nu vor să îndure nici măcar puține greutăți și își doresc o viață de răsfăț. Acestor oameni li se pare epuizant chiar și să trăiască; ei sunt controlați de emoții negative. Se simt adesea obosiți și derutați, fiindcă nu pot face ce vor. Nu vor să se ocupe de lucrarea lor reală sau să-și gestioneze afacerile lor reale. Nu vor să rămână fideli unei slujbe și să o facă în mod constant, de la început până la sfârșit, tratând-o ca pe propria profesie și datorie, ca pe obligația și responsabilitatea lor; nu vor să o finalizeze și să obțină rezultate, sau să o facă la cel mai înalt standard posibil. Nu au gândit niciodată așa. Vor doar să acționeze într-un mod superficial și să-și folosească datoria drept mijloc de a-și câștiga existența. Când se confruntă cu puțină presiune sau vreo formă de control, sau când se așteaptă de la ei un standard puțin mai ridicat, sau sunt puși să își asume puțină responsabilitate, se simt stânjeniți și ținuți în frâu. Aceste emoții negative iau naștere în ei, a trăi li se pare epuizant și sunt nefericiți. Un motiv fundamental pentru care a trăi li se pare epuizant este faptul că oamenii de acest fel nu au rațiune. Rațiunea lor este defectuoasă, ei își petrec toată ziua complăcându-se în fantezii, trăind într-un vis, în nori, închipuindu-și mereu cele mai extraordinare lucruri. Din acest motiv, sentimentul că sunt ținuți în frâu este foarte greu de înlăturat. Ei nu sunt interesați de adevăr, sunt neîncrezători. Singurul lucru pe care-l putem face este să le cerem să plece din casa lui Dumnezeu, să se întoarcă în lume și să-și găsească propriul loc de tihnă și confort” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că aceia care își fac îndatoririle după bunul plac și care nu se ocupă de lucrare cum trebuie nu se gândesc niciodată la lucruri cuvenite. În fiecare zi, ei se gândesc doar la confortul trupesc. Indiferent de câți ani își îndeplinesc îndatoririle, ei păstrează întotdeauna o atitudine de „merge și așa”, care nu diferă cu nimic de a leneșilor și a trântorilor din lumea non-credincioșilor. Astfel de oameni sunt scârbiți de adevăr și nu iubesc lucrurile pozitive, ceea ce îi face neîncrezători tipici. Dacă nu se pocăiesc, ei sunt condamnați să fie dezvăluiți și eliminați. Obișnuiam să îi privesc cu dispreț pe leneși și pe trântori, gândindu-mă că acei oameni nu fac lucrare adecvată, ci doar lenevesc. Comparându-mă cu vorbele lui Dumnezeu, am văzut acum că eram exact ca astfel de oameni. Nu voiam să fiu supravegheată sau grăbită în datoria mea; voiam doar libertate și lipsă de constrângeri, fără să dau dovadă de responsabilitate față de lucrarea mea principală. Nu m-am ocupat bine de lucrare și m-am complăcut în confort. Oare aveam un minim simț de integritate și de demnitate? Deși a părut că fac ceva lucrare, am fost nesinceră față de Dumnezeu, fiind alunecoasă și leneșă în îndeplinirea datoriei mele, gândindu-mă că aș putea să mă descurc păcălindu-L pe Dumnezeu pentru a primi binecuvântările Sale. Mi-am făcut unele îndatoriri doar de dragul perspectivelor și al destinației mele. Nu am fost eu o oportunistă în toată regula? Dumnezeu scrutează totul și oricine este nesincer în îndatoririle sale va fi dezvăluit și eliminat. M-am amăgit crezând că pot obține binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijloace înșelătoare. N-a fost incredibil de prostesc? Cu ce erau toate manifestările mele diferite de cele ale neîncrezătorilor care fuseseră îndepărtați? Dacă aveam să continui astfel, aveam să-mi distrug propriul final și propria destinație. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai speriată. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă pocăiesc și am fost dispusă să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt toți indivizi care se ocupă de lucrarea lor reală, sunt cu toții dispuși să-și îndeplinească îndatoririle, sunt capabili să preia o lucrare și să o îndeplinească bine conform calibrului lor și reglementărilor casei lui Dumnezeu. Firește, inițial, poate fi dificil să te adaptezi la această viață. Este posibil să te simți epuizat fizic și mental. Totuși, dacă ești cu adevărat hotărât să cooperezi și ești dispus să devii o persoană normală și bună și să obții mântuirea, atunci, trebuie să plătești un mic preț și să-I permiți lui Dumnezeu să te disciplineze. Când ai impulsul de a fi încăpățânat, trebuie să te răzvrătești împotriva lui și să renunți la el, reducându-ți treptat încăpățânarea și dorințele egoiste. Trebuie să cauți ajutorul lui Dumnezeu în chestiuni cruciale, în momente cruciale și cu privire la sarcini cruciale. Dacă ești hotărât, atunci ar trebui să-I ceri lui Dumnezeu să te mustre și să te disciplineze și să te lumineze astfel încât să poți înțelege adevărul și astfel, vei obține rezultate mai bune. Dacă ești cu adevărat hotărât și te rogi lui Dumnezeu în prezența Lui și Îl implori, Dumnezeu va acționa. Îți va schimba starea și gândurile. Dacă Duhul Sfânt lucrează puțin, mișcându-te și luminându-te puțin, inima ta se va schimba și starea ta va fi transformată. Când va avea loc această transformare, vei simți că nu este represiv să trăiești în acest fel. Starea și emoțiile tale reprimate vor fi transformate și alinate și vor fi altfel decât înainte. Vei simți că nu este obositor să trăiești în acest fel. Te vei bucura să-ți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu. Vei simți că ai o viață bună comportându-te și îndeplinindu-ți datoria în acest fel, îndurând greutăți și plătind un preț, urmând regulile și făcând lucruri pe baza principiilor. Vei simți că acesta este genul de viață pe care ar trebui să-l aibă oamenii normali. Când trăiești în conformitate cu adevărul și îți îndeplinești bine datoria, vei simți că inima ta este calmă și liniștită și că viața ta este plină de sens” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care cred sincer în Dumnezeu fac lucrarea așa cum trebuie, gândindu-se în mod constant cum să își îndeplinească bine îndatoririle și cum să obțină cele mai bune rezultate. Ei sunt dispuși să sufere și să plătească un preț și pot și să accepte supravegherea altora. Ei reflectează frecvent asupra abaterilor din lucrarea lor și corectează prompt orice problemă odată descoperită. De asemenea, am înțeles că, dacă ne gândim mai mult la lucrarea casei lui Dumnezeu și dacă ținem cont de aspectele care trebuie, nu ne-am simți deprimați sau constrânși din cauza unei mici suferințe. După o perioadă de timp, am strâns informații despre o persoană rea. Când au aflat conducătorii, au întrebat când aș putea să le organizez. M-am gândit: „Această persoană tocmai a fost transferată la biserica noastră de la o altă biserică. Pentru unele dintre faptele sale rele, trebuie să mă informez și să le verific la biserica anterioară, așa că nu va fi ușor să adun aceste informații. În plus, am alte materiale care trebuie completate cât mai curând posibil. Se pare că iar trebuie să îndur suferințe trupești.” În acel moment, mi-am dat seama că mă gândeam din nou la trupul meu. Reflectând asupra modului în care încetinisem anterior progresul lucrării, acum știam că nu puteam să întârzii din nou. Mai mult decât atât, această persoană instigase la tulburări și suprimase frații și surorile din biserică. Această persoană trebuia să fie înlăturată cât mai curând posibil. Am rânduit imediat să fiu ajutată de persoane relevante să înțeleg și să verific informațiile. În scurt timp am terminat de adunat toate detaliile necesare. Cu acordul a 80% dintre frații și surorile din biserică, acea persoană rea a fost exclusă din biserică. Când m-am concentrat asupra datoriei mele fără să mă gândesc la propriul trup, m-am simțit foarte statornică în inima mea. De atunci încolo, când îmi îndeplineam îndatoririle, îmi raportam munca în timp util. Când conducătorii mi-au supravegheat și mi-au monitorizat lucrarea, nu m-am mai simțit potrivnică. În schimb, am descoperit abaterile din lucrarea mea prin supravegherea lor și apoi le-am corectat cu promptitudine. De exemplu, când am fost întrebată despre progresul lent al lucrării, am reflectat prin rezumarea noastră și mi-am dat seama că se datora, în principal, incapacității mele de a prioritiza sarcinile mai importante. Așadar, am corectat imediat. Când am practicat astfel, nu m-am mai simțit ținută în frâu sau potrivnică. În plus, eficiența datoriei mele s-a îmbunătățit semnificativ, volumul de materiale sortate într-o lună fiind de două ori mai mare decât înainte. Știu că toate acestea sunt rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu și Îi sunt profund recunoscătoare!