de Reese, Statele Unite

La începutul lui 2021, odată cu înființarea unui număr de noi biserici, conducătoarea a decis să reîmpartă bisericile între mine și conlucrători. Nu aveam o părere despre asta la început, dar când am aflat mai multe despre situație, am văzut că urma să supraveghez unele dintre bisericile mai problematice, unde membrii nu erau încă stabiliți în credință, iar conducătorii și diaconii erau încă în curs de selectare. Pe de altă parte, bisericile pe care le prelua sora Lilly, mergeau mult mai bine decât ale mele. Aveau credincioși noi de calibru bun, care erau destul de bine stabiliți și aveau conducători și diaconi responsabili. Nu puteam să nu o invidiez. Mă întrebam de ce bisericile mai bune îi reveneau ei, în timp ce ale mele erau pline de probleme. Avea să mă coste atât de mult efort! Dacă nu puteam pune lucrurile pe picioare, ce avea să creadă conducătoarea despre mine? Oare avea să spună că nu aveam nicio aptitudine și nu puteam rezolva nimic? Cu siguranță, n-ar avea o părere bună despre mine. Mă simțeam foarte nemulțumită. Mai târziu, ori de câte ori participam la adunările acelor biserici, existau numeroase probleme și era nevoie de mult timp pentru a mă ocupa de ele. Acest lucru însemna că nu aveam prea mult timp liber și mă luptam să-mi îndeplinesc datoria. Mă gândeam că o sarcină de care Lilly se putea ocupa într-o oră, mie îmi lua două sau trei ore. În primul rând, calibrul și abilitățile mele erau limitate, dar aceste biserici aveau atât de multe probleme. Dacă nu făceam progrese vizibile, în ciuda timpului și efortului pe care le depuneam, atunci când conducătoarea venea să-mi compare rezultatele cu cele ale lui Lilly, cu siguranță avea să creadă că eram mediocră, că nu mă descurcam bine și nu mă ridicam la nivelul lui Lilly. Eram într-o stare destul de proastă în acele zile și mă simțeam necăjită și mâhnită ori de câte ori apăreau probleme. Eram obosită, atât fizic, cât și psihic. Prin urmare, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut, spunând: „Dumnezeule, știu că ai permis această repartizare a responsabilităților de lucru și ar trebui să mă supun orchestrărilor Tale, dar încă mă simt potrivnică. Te rog, luminează-mă să înțeleg intențiile Tale și propria mea corupție.”

Mai târziu, am văzut cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai învățat multe și ți s-au oferit multe de către Dumnezeu, ar trebui să ți se dea o povară mai grea – nu pentru a-ți îngreuna viața, ci pentru că ți se potrivește la fix. Este datoria ta, așadar, nu încerca să faci nazuri sau să spui nu și nu încerca să fugi de ea. De ce crezi că este grea? Adevărul e că, dacă ai pune un pic de suflet, ai fi pe deplin la înălțimea sarcinii. Faptul că tu crezi că este grea, că e un tratament nedrept, de parcă s-ar lua de tine dinadins – aceasta este dezvăluirea unei firi corupte. Înseamnă să refuzi să-ți faci datoria, să nu accepți de la Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul. Când faci mofturi în îndeplinirea datoriei tale, făcând orice e lejer și ușor, făcând doar ce te face să arăți bine, aceasta este o fire coruptă satanică. Faptul că nu ești capabil să-ți accepți datoria sau să te supui dovedește că încă ești răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, că I te opui și Îi refuzi rânduielile și cerințele. Aceasta este o fire coruptă. Când afli că este o fire coruptă, ce ar trebui să faci? Dacă simți că sarcinile atribuite altora pot fi duse la bun sfârșit cu ușurință, pe când cele ce ți-au fost date ție te țin ocupat mult timp și necesită să depui efortul de a face cercetări, iar acest lucru te face nefericit, e corect din partea ta să te simți nefericit? Categoric nu. Așadar, ce ar trebui să faci când simți că nu e corect? Dacă ești potrivnic și spui: «De fiecare dată când alocă sarcini, mi le dau mie pe cele care sunt grele, murdare și solicitante și le dau altora pe acelea care sunt ușoare, simple și atractive. Oare mă consideră doar o persoană pe care o pot trata ca pe un nimic? Nu e o modalitate corectă de a distribui sarcinile!» – dacă așa gândești este greșit. Indiferent dacă există abateri în distribuirea sarcinilor, ori dacă sunt distribuite în mod rezonabil sau nu, ce anume scrutează Dumnezeu? Ceea ce El scrutează este inima unei persoane. El Se uită dacă cineva are supunere în inima sa, dacă poate să-și asume unele poveri pentru Dumnezeu și dacă Îl iubește. După cum rezultă din cerințele lui Dumnezeu, scuzele tale nu sunt valide, nu-ți realizezi datoria la nivelul standardelor și-ți lipsește adevărul-realitate. Nu dai deloc dovadă de supunere și te plângi când faci câteva sarcini solicitante sau murdare. Care e problema aici? În primul rând, mentalitatea ta este greșită. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atitudinea ta față de datoria ta este greșită. Dacă te gândești mereu la mândria și la interesele tale, dacă nu ești atent la intențiile lui Dumnezeu și nu ai nicio supunere, atunci aceasta nu e atitudinea corectă pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Dacă te-ai sacrifica sincer pentru Dumnezeu și ai avea o inimă iubitoare de Dumnezeu, cum ai trata sarcinile care sunt murdare, solicitante sau grele? Mentalitatea ta ar fi diferită: ai alege să faci tot ce e dificil și să cauți poveri grele pe care să le iei asupra ta. Ai prelua ceea ce alți oameni nu sunt dispuși să facă și ai face-o numai pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Ai fi copleșit de bucurie să faci asta, fără să te plângi deloc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat la ceea ce arătasem despre mine în zilele precedente. Văzând că membrii bisericilor pe care le preluasem nu aveau prea multă pregătire, cu puțini dintre ei gata să îndeplinească o datorie, m-am simțit foarte potrivnică. Nu fuseseră selectați conducători și diaconi pentru toate posturile, iar diferitele proiecte erau dificil de gestionat. Era nevoie de timp și energie pentru a le rezolva, dar tot se putea ca lucrurile să nu iasă bine, ceea ce nu ar fi dat bine pentru mine. Voiam doar să gestionez biserici bune, în care să nu-mi fac griji și să pot obține rezultate mai ușor, astfel încât ceilalți să mă admire. Mă tot gândeam că nu era corect felul în care fusese reîmpărțită lucrarea; că Lilly a primit o slujbă ușoară care avea să o pună într-o lumină bună, în timp ce eu am primit o slujbă grea și obositoare și la care nu puteam să ies în evidență. Mă simțeam potrivnică față de acest lucru și nu voiam să mă supun pur și simplu. Prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că eram capricioasă și mă opuneam unei datorii care nu mă avantaja. Respingeam datoria și nu eram câtuși de puțin supusă. Crezusem mereu că eram conștiincioasă și responsabilă în datoria mea și nu m-am așteptat niciodată să fiu pusă în lumină în acest fel. Am văzut că aduceam în sarcina mea intenții și perspective greșite. În loc să mă supun lui Dumnezeu și să-I răsplătesc iubirea, am vrut admirație și laudă de la ceilalți. Abordarea datoriei mele în acea manieră era detestabilă pentru Dumnezeu.

Am găsit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă vrei să fii devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu, nu poți face asta doar făcând o singură datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care ți-o dă Dumnezeu. Fie că este pe gustul tău și se potrivește cu interesele tale, fie că este ceva ce nu îți place sau nu ai mai făcut niciodată și ți se pare dificil, ar trebui să o accepți și să te supui. Nu numai că trebuie să o accepți, ci trebuie, de asemenea, să cooperezi în mod proactiv, să înveți abilitățile profesionale și să dobândești experiență și pătrundere. Chiar dacă înduri greutăți sau oboseală, umilire sau ostracizare, trebuie totuși să o faci cu devotament. Doar practicând în acest fel vei putea fi devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să o faci ca pe datoria ta, nu ca pe propria ta afacere. Cum ar trebui să înțelegi datoria? Datoria este ceva ce Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva să facă; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se consumă într-adevăr pentru Dumnezeu nu trebuie să refuze niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu trebuie să refuze nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți sunt implicate, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să fii devotat în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este esența aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu se aliniază neapărat la dorințele tale și nu sunt neapărat întotdeauna lucruri pe care îți place să le faci sau pe care îți face plăcere să le accepți. Există unele sarcini la care nu ești priceput și trebuie să înveți să le faci; există unele care sunt dificile; altele care necesită să suferi. Dar indiferent despre ce este vorba, atât timp cât este ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, ar trebui să accepți din partea lui Dumnezeu; ar trebui să-ți asumi această datorie și să pui suflet în îndeplinirea ei, astfel încât să-ți poți oferi devotamentul și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, în acel fel ar trebui să practici. Doar făcând astfel, tu practici adevărul și doar în acest fel poți intra în adevărul-realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). O datorie este însărcinarea dată nouă de Dumnezeu și reprezintă responsabilitatea și obligația noastră. Oricât de greu ar fi, sau dacă aduce sau nu vreo glorie, suntem obligați să o acceptăm. Acesta este modul în care ar trebui să ne abordăm datoria și reprezintă rațiunea pe care ar trebui s-o aibă o ființă creată înaintea lui Dumnezeu. Bisericile pe care le gestionam atunci nu erau ceea ce voiam, iar dorința mea de statut nu avea să fie îndeplinită, dar trebuia să accept această însărcinare dată de Dumnezeu și să nu-mi mai abordez datoria din perspectiva greșită. Prin urmare, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, vrând să mă supun orchestrărilor Sale, să fac tot ce puteam în datoria mea, să-i ud cum se cuvine pe noii credincioși și să-i ajut să se stabilească curând pe adevărata cale. După ce m-am rugat, m-am simțit mai liniștită și nu mai eram atât de necăjită de problemele privind reîmpărțirea lucrării.

Odată cu răspândirea Evangheliei și cu deschiderea tot mai multor biserici, conducătoarea ne-a reîmpărțit, încă o dată, responsabilitățile. Dintre bisericile din sfera mea de activitate, una care mergea puțin mai bine decât celelalte și o soră care se descurca bine în lucrarea ei de udare au fost repartizate altor conlucrători. Am fost supărată și nemulțumită de acest lucru. Mi se părea că înțelegeau bine situația mea, că preluasem bisericile cu cele mai multe probleme și că deja trudisem din greu. Aveam, în sfârșit, o soră care se descurca bine cu udarea, iar acum îmi era luată. Cum aș putea avea vreodată ceva de arătat pentru lucrarea mea? Ce avea să creadă toată lumea despre mine dacă eu continuam să am rezultate slabe? Aveau să creadă că eram ineptă și nu puteam face nimic. Asta ar fi fost îngrozitor! Cum îmi puteam arăta fața la adunările conlucrătorilor după aceea? Tot gândindu-mă la asta, am început să plâng. Mi-am dat seama că mă simțeam din nou nemulțumită și neascultătoare față de reîmpărțirea lucrării. M-am rugat imediat lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea. Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de ce lucrare răspund, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese le sunt afectate și se gândesc doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra puterea și statutul. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante.[…] Indiferent ce datorie fac antihriștii, ei se gândesc mereu dacă pot ieși în evidență; atât timp cât o datorie le poate spori reputația, își vor frământa creierii și vor încerca să găsească toate modalitățile posibile de a învăța cum să o facă și să o ducă la bun sfârșit. Atât timp cât se pot ridica deasupra celorlalți, sunt mulțumiți. Indiferent ce fac sau la ce se gândesc, sunt cu gândul doar la propria faimă, câștig și statut la fiecare pas. Indiferent ce datorie fac, ei concurează doar pentru a vedea cine este superior, cine câștigă și cine are un prestigiu mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi idolatrizează și îi admiră, câți oameni îi ascultă și îi urmează. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr și nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă datoria în așa fel încât să ajungă să gestioneze lucrurile conform principiilor, nici nu reflectează dacă au devotament, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă există abateri, omisiuni sau probleme în lucrarea lor, cu atât mai puțin să ia în considerare care sunt cerințele lui Dumnezeu și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Ei nu acordă nici cea mai mică atenție tuturor acestor lucruri. Ei se îngroapă în lucrarea lor doar de dragul faimei, câștigului și statutului și pentru a-și satisface propriile ambiții și dorințe. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Acest lucru expune complet faptul că inimile lor sunt pline de ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile și că fiecare acțiune a lor este guvernată de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, motivația și sursa acțiunilor lor provin din propriile ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile. Aceasta este o manifestare arhetipală a egoismului și a abjecției” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu vorbesc despre cât de egoiști și ticăloși sunt antihriștii, despre faptul că au propriile ambiții și dorințe în datoria lor și că preocuparea lor principală este întotdeauna să-și protejeze interesele. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu, cum să-și facă bine datoria sau cum să se asigure că lucrarea bisericii nu are de suferit. Se gândesc doar la prestigiu și statut, fără a ține cont de interesele bisericii. Cât despre ceea ce am dezvăluit eu, primul lucru la care m-am gândit văzând ce multe probleme erau cu bisericile aflate în grija mea, a fost cât de îngrozitor ar fi să-i fac pe ceilalți să mă disprețuiască pentru rezultatele slabe, în loc să mă gândesc cum să mă sprijin pe Dumnezeu și să fac tot posibilul pentru a susține acele biserici. Eram potrivnică și indignată de modul în care lucrarea fusese reîmpărțită și chiar am lăsat-o mai moale în îndeplinirea datoriei mele. Când am aflat că o soră capabilă din domeniul meu de lucru era transferată la o altă biserică, prima mea reacție a fost că acum eram lipsită de un partener puternic și rezultatele aveau să scadă, făcând-o pe conducătoare să creadă că nu eram pregătită pentru această slujbă. Mă gândeam doar cum să-mi protejez reputația și interesele și cum aș putea trece peste probleme fără prea mult efort, dar făcând, totuși, o impresie bună și câștigând admirație în tot acest timp. Nu priveam imaginea de ansamblu a lucrării bisericii. Eram egoistă și ticăloasă, iar asta trăda în mine firea unui antihrist. Gândindu-mă bine, mi-am dat seama că în spatele numirii mele la conducerea bisericilor cu mai multe provocări se afla intenția lui Dumnezeu. Aceste dificultăți – bisericile cu numeroase probleme și nou-veniții care nu erau încă stabiliți – îmi cereau să mă sprijin mai mult pe Dumnezeu și să caut adevărul pentru a le rezolva. De asemenea, trebuia să plătesc un preț mai mare pentru a-i susține și a-i uda pe nou-veniți, astfel încât aceștia să ajungă rapid să cunoască adevărul lucrării lui Dumnezeu și să aibă o bază în ceea ce privește adevărata cale. Era o practică bună pentru mine. Și, cu cât lucrurile deveneau mai dificile, cu atât mai mult mă forțau să caut adevărul și să găsesc soluții, iar în acest fel puteam ajunge să adun o mulțime de adevăruri. Era bine pentru intrarea mea în viață. Atunci mi-am dat seama că această datorie nu însemna că cineva încerca să-mi îngreuneze situația. Avea aprobarea lui Dumnezeu și era benefică. Trebuia să o accept, să mă supun și să pun suflet în ea. Conștientizarea acestor lucruri m-a ajutat să-mi schimb atitudinea și situația nu m-a mai deranjat așa de mult.

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, se implică în propria afacere, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și subminează în esență lucrarea bisericii. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău aleșilor lui Dumnezeu și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să renunțe la faimă, câștig și statut nu înseamnă că le ia dreptul de a alege în mod liber; mai degrabă o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii perturbă și tulbură lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot afecta mai mulți oameni în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a înțelege adevărul și a dobândi mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt de netăgăduit. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu devotament datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o perturbare și o tulburare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele lor diverse împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Așadar, se poate spune cu certitudine că cei care urmăresc faima, câștigul și statutul merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu; ei I se împotrivesc intenționat și Îl contrazic, și cooperează cu Satana în a se împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, a câștigului și a statutului de către oameni. Eroarea făcută de oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmărite sunt satanice și sunt ticăloase și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe unelte ale Satanei, debușee pentru Satana și cu atât mai mult întruchipări ale Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ. Când cineva caută adevărul, e capabil să țină seama de intențiile lui Dumnezeu și de povara lui Dumnezeu. Când își face datoria, susține lucrarea bisericii în toate privințele. Și sunt în stare să-L înalțe pe Dumnezeu și să aducă mărturie pentru El. Acest lucru le aduce beneficii fraților și surorilor, le permite să fie sprijiniți și îngrijiți și Îi permite lui Dumnezeu să câștige slavă și mărturie. Acest lucru îl face de rușine pe Satana. Drept rezultat al urmăririi adevărului, Dumnezeu dobândește o ființă creată care este cu adevărat capabilă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, care este capabilă să-L venereze pe Dumnezeu. De asemenea, drept rezultat al urmăririi adevărului, voia lui Dumnezeu e îndeplinită, iar lucrarea lui Dumnezeu poate să progreseze. În ochii lui Dumnezeu, o astfel de urmărire este pozitivă, plină de lumină. O astfel de urmărire este de un imens folos aleșilor lui Dumnezeu și pe deplin benefică lucrării bisericii, ajutând la progresul lucrării, și este aprobată de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg mai bine faptul că îmi urmăream interesul personal. Mi-am dat seama că atunci când oamenii își urmăresc interesul personal, ei acționează în numele Satanei, devenind o unealtă prin care acesta să perturbe lucrarea bisericii. Înainte, crezusem că o persoană acționa ca o slugă a Satanei doar dacă făcea lucruri care erau în mod evident rele, cum ar fi obstrucționarea clară a lucrării și a vieții bisericii. Dar acum am văzut că urmărirea intereselor egoiste în datoria noastră și nesocotirea intereselor bisericii au un impact negativ asupra lucrării bisericii, împiedicând-o și perturbând-o. M-am gândit la modul în care mă dădusem în vileag în îndeplinirea datoriei mele. Chiar dacă părea că nu mă lăsam niciodată pe tânjeală, că puteam să îndur suferința și să lucrez toate orele și că nu făceam niciodată nimic în mod clar perturbator, intenția mea era greșită. Nu făceam o treabă bună pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci mai degrabă pentru a ieși în evidență și a fi admirată. Atunci când bisericile care mi-au fost alocate n-au fost pe placul meu, am devenit negativă și leneveam. Nu puteam să mă supun, pur și simplu, și să mă gândesc cum să-mi îndeplinesc cel mai bine datoria sau cum aș putea să-i sprijin cu promptitudine pe frați și surori. Fără să vreau, împiedicasem deja lucrarea noastră de udare. Adevărul era că aveam mai multă experiență decât conlucrătorii mei. Unele dintre celelalte surori erau noi în această slujbă și nu erau familiarizate cu mare parte din lucrarea bisericii, așa că era corect – din perspectiva generală a bisericii – să le fie repartizate biserici și personal mai bun. Însă eu eram egoistă, dorindu-mi ca bisericile și personalul mai bun să rămână în sarcina mea. În orice caz, a face lucrurile așa cum voiam eu, prin alocarea bisericilor problematice conlucrătorilor mai noi, ne-ar fi afectat lucrarea și ar fi redus eficiența, iar acest lucru ar fi fost în detrimentul bisericii în general. Bisericile mele aveau mai multe probleme, dar asta reprezenta, de fapt, o pregătire bună pentru mine. Depunând mai mult efort, puteam face o treabă bună, în beneficiul eficienței noastre de ansamblu. Oare nu era aceasta cea mai bună rânduială? Atunci mi-am dat seama de felul în care mentalitatea mea egoistă și josnică fusese dată în vileag de problema reîmpărțirii bisericilor. Am văzut că implicarea interesului personal în datoria mea nu putea decât să perturbe lucrarea bisericii. M-am gândit la modul în care, în trecut, comisesem fărădelegi urmărind prestigiul și statutul și protejându-mi interesele. Dacă nu făceam o schimbare și mă încăpățânam să slujesc propriilor interese, știam că aveam să perturb din nou lucrarea bisericii și aveam să fiu disprețuită de Dumnezeu. Înțelegând acest lucru, m-am speriat. M-am rugat lui Dumnezeu, căindu-mă: „Dumnezeule, în datoria mea, nu am făcut altceva decât să-mi protejez interesele fără să mă gândesc la lucrarea de ansamblu a bisericii sau să fiu atentă la intențiile Tale. Cu o umanitate ca a mea, nu sunt vrednică să-mi asum o datorie. Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc cu adevărat.”

După aceea, am găsit o cale de practicare în cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cea mai simplă practică pentru a intra în adevărul-realitate este să se gândească, la fiecare pas, la interesele casei lui Dumnezeu, renunțând la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut, și punând interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – e minimul pe care ar trebui să-l facă. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să iei în considerare lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Împărțiți-o în doi pași, făcând un mic compromis – nu simțiți că asta face lucrurile puțin mai ușoare? Dacă practici astfel pentru o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru dificil. Mai mult, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a învățat că interesele bisericii trebuie să fie pe primul loc în toate, nu beneficiul personal. Reputația și statutul sunt temporare, iar urmărirea acestor lucruri este lipsită de sens. Singura modalitate de a câștiga aprobarea lui Dumnezeu este să nu trăiești cu o fire coruptă, să practici adevărul și să împlinești intențiile lui Dumnezeu. Înțelegerea acestui lucru m-a luminat. Indiferent de modul în care erau împărțite responsabilitățile, nu puteam continua să țin cont de interesele mele și să îmi protejez reputația și statutul. Trebuia să mă supun și să-mi fac bine datoria. Trebuia să mă concentrez pe a trăi înaintea lui Dumnezeu și a accepta examinarea atentă din partea Lui. Indiferent ce ar putea crede ceilalți despre mine, ar trebui să-mi pun inima în datoria mea și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Acest lucru era în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

În zilele care au urmat, m-am cufundat în datoria mea, fără să mă gândesc la propriile interese. Procedând așa, am simțit că nu eram atât de constrânsă și influențată de firea mea coruptă. Într-o zi, când o soră discuta cu mine despre lucrare, mi-a spus că engleza ei vorbită nu era prea bună și avea nevoie de un interpret când verifica una dintre bisericile ei, așa că se chinuia și lucrarea era afectată. Din moment ce eu mă descurcam bine cu engleza, m-am gândit că poate era posibil să facem schimb și puteam să mă ocup de acea biserică. Totuși, imediat, mi-a trecut prin minte că biserica ei era una cu multe probleme și că preluarea acesteia avea să implice, probabil, mult efort pentru puțin progres. Și atunci ce ar crede oamenii despre mine? Mai bine să nu facem schimb, m-am gândit. Dar apoi mi-am dat seama că eram din nou precaută, gândindu-mă la mândria și statutul propriu, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, gata să mă răzvrătesc împotriva mea. Știam că nu puteam continua să trăiesc în corupție, gândindu-mă doar la propriile interese ca înainte. Dacă această schimbare ar aduce beneficii lucrării bisericii, atunci trebuia să o fac. Ulterior, m-am gândit puțin la atribuțiile altor conlucrători și am ajuns la concluzia că, într-adevăr, cel mai bine pentru mine era să fac schimb cu acea soră. I-am împărtășit conducătoarei gândurile mele și, după ce au cântărit puțin problema, ea și ceilalți conlucrători au fost de acord. Am fost liniștită după ce am făcut schimbările necesare și am avut un sentiment de bucurie de nedescris. Exact cum spune Dumnezeu: „Dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”).

După aceea, am încetat să fiu negativă în privința bisericilor de care eram responsabilă și am făcut tot posibilul să mă îngrijesc de lucrarea fiecărei biserici. Când udătorii se plângeau de strădaniile lor în lucrare, aveam părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a le corecta perspectivele greșite, sprijinindu-mă pe Dumnezeu și căutând împreună adevărul pentru a aborda acele dificultăți. Când am văzut că existau o mulțime de probleme cu nou-veniții și că unii dintre ei nu veneau regulat la adunări, am încetat să mă plâng de lucrare și, în schimb, mi-am propus să vorbesc personal cu frații și surorile pentru a înțelege cu ce se confruntau și să am părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu. Cât despre faptul că nu aveam destui conducători și diaconi pe posturi, am lucrat mai mult la cultivarea oamenilor talentați. Am avut părtășie cu frații și surorile care aveau calibru să-și asume acele roluri, despre semnificația și principiile îndeplinirii unei datorii și am petrecut timp lucrând alături de ei. Când am observat că unele sarcini destul de complicate din biserici erau neglijate, am făcut un pas în față pentru a mi le asuma. La momentul respectiv, nu știam dacă puteam să fac o treabă bună cu acele sarcini, dar știam în inima mea că nu puteam să las, pur și simplu, lucrurile așa cum erau. În loc să mă gândesc în mod egoist la propria sferă de activitate, trebuia să fiu atentă la voia lui Dumnezeu și să susțin lucrarea de ansamblu a bisericii. După un timp, s-au înregistrat progrese în lucrare și au fost selectați conducători și diaconi pentru toate bisericile pe care le gestionam. De două ori mai mulți oameni ca înainte și-au asumat o datorie, iar unii dintre membrii nou-cultivați au fost capabili să se ocupe de propriile misiuni. În biserici care nu se descurcaseră prea bine înainte, lucrurile se îmbunătățeau în toate aspectele lucrării. Puteam realmente să văd mâna lui Dumnezeu lucrând. De asemenea, am experimentat cu adevărat că inima și ascultare reprezintă ceea ce vrea Dumnezeu de la oameni, așa că, dacă putem să ținem cont de intențiile Lui și să ne gândim doar la lucrarea bisericii, mai degrabă decât la propriile interese, atunci putem dobândi îndrumarea lui Dumnezeu. Înțelegerea acestui lucru mi-a întărit credința în Dumnezeu. Îți mulțumim, Dumnezeule Atotputernic!