de Gu Nian, China

În trecut, mă ocupam de o singură sarcină în biserică, iar volumul de muncă nu era mare și era relativ ușor, așa că simțeam că a-mi îndeplini datoria în felul acesta era destul de bine. Mai târziu, am fost aleasă supraveghetoare de evanghelizare. Am văzut că sora cu care lucram avea multe sarcini de urmărit în fiecare zi. Ea trebuia să ofere părtășie la timp pentru a rezolva problemele sau stările și dificultățile fraților și surorilor când acestea erau descoperite, să cultive lucrătorii evanghelici, să prezinte rezumate periodice ale lucrării și așa mai departe. Programul ei zilnic era foarte încărcat. Doar privind-o mă simțeam epuizată mental. „Oare aceasta va fi starea îndatoririlor mele în viitor? Cu atât de multe sarcini detaliate, oare mintea mea va trebui să fie pusă la contribuție în fiecare zi? Mai mult, atunci când apar probleme, trebuie să caut adevărul pentru a le rezolva rapid. Dar intrarea mea în viață este superficială și îmi lipsește adevărul în privința predicării Evangheliei. Dacă-mi asum această datorie, nu știu câtă suferință va trebui să îndure trupul meu!” Simțeam multă presiune și nu eram prea entuziasmată să colaborez activ în munca viitoare.

Într-o noapte, după ce am terminat lucrul, m-am simțit goală pe dinăuntru și inexplicabil de irascibilă. Gândindu-mă la dificultățile și la problemele cu care m-aș confrunta în munca viitoare, mă simțeam foarte reprimată și cu inima grea. Mi-am dat seama că starea mea nu era bună, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, inima mea nu se poate liniști, mă simt oprimată și irascibilă și starea mea nu este normală. O, Dumnezeule, mă rog Ție să mă conduci ca să ies din această stare. Amin!” După ce m-am rugat, am deschis cartea cuvintelor lui Dumnezeu și am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă oamenii caută constant confort fizic și fericire, dacă urmăresc constant fericire și confort fizic și nu doresc să sufere, atunci, chiar și puțină suferință fizică, faptul că suferă puțin mai mult decât alții sau că se simt puțin mai munciți decât de obicei i-ar face să se simtă ținuți în frâu. Aceasta este una dintre cauzele reprimării. Dacă oamenii nu consideră că puțină suferință fizică este mare lucru și nu urmăresc confortul fizic, ci, în schimb, urmăresc adevărul și caută să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci, adesea, ei nu vor simți suferința fizică. Chiar dacă, ocazional, se simt puțin ocupați, obosiți sau epuizați, după ce se culcă, se vor trezi simțindu-se mai bine și apoi, își vor continua lucrarea. Ei se vor concentra pe îndatoririle și pe lucrarea lor; nu vor considera că puțină oboseală fizică este o problemă semnificativă. Totuși, când apare o problemă în gândirea oamenilor și aceștia urmăresc constant confortul fizic, oricând le sunt ușor nedreptățite corpurile fizice sau nu pot găsi mulțumire, în ei se vor naște anumite emoții negative. Așadar, de ce acest tip de persoană, care mereu vrea să facă ce dorește, să-și răsfețe trupul și să se bucure de viață se trezește adesea prizoniera acestei emoții negative care este reprimarea, oricând este nemulțumită? (Pentru că urmărește confortul și plăcerea fizică.) Asta este adevărat pentru unii oameni” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. „În societate, cine sunt oamenii care nu se ocupă de lucrarea lor reală? Sunt trântorii, nesăbuiții, leneșii, huliganii, ticăloșii și derbedeii – oamenii de acest fel. Ei nu-și doresc să deprindă calificări sau abilități noi și nu vor să urmeze cariere serioase sau să găsească o slujbă, ca să se poată descurca. Ei sunt trântorii și derbedeii societății. Se infiltrează în biserică și apoi vor să obțină lucruri gratis și să-și obțină partea lor de binecuvântări. Sunt oportuniști. Acești oportuniști nu sunt niciodată dispuși să-și îndeplinească îndatoririle. Dacă lucrurile nu merg cum vor ei, chiar și într-o mică măsură, se simt ținuți în frâu. Întotdeauna își doresc să trăiască liber, nu vor să facă niciun fel de lucrare și totuși, vor să mănânce mâncare bună și să poarte haine frumoase, să mănânce orice doresc și să doarmă oricând vor. Ei cred că, atunci când va veni o astfel de zi, cu siguranță va fi minunat. Nu vor să îndure nici măcar puține greutăți și își doresc o viață de răsfăț. Acestor oameni li se pare epuizant chiar și să trăiască; ei sunt controlați de emoții negative. Se simt adesea obosiți și derutați, fiindcă nu pot face ce vor. Nu vor să se ocupe de lucrarea lor reală sau să-și gestioneze afacerile lor reale. Nu vor să rămână fideli unei slujbe și să o facă în mod constant, de la început până la sfârșit, tratând-o ca pe propria profesie și datorie, ca pe obligația și responsabilitatea lor; nu vor să o finalizeze și să obțină rezultate, sau să o facă la cel mai înalt standard posibil. Nu au gândit niciodată așa. Vor doar să acționeze într-un mod superficial și să-și folosească datoria drept mijloc de a-și câștiga existența. Când se confruntă cu puțină presiune sau vreo formă de control, sau când se așteaptă de la ei un standard puțin mai ridicat, sau sunt puși să își asume puțină responsabilitate, se simt stânjeniți și ținuți în frâu. Aceste emoții negative iau naștere în ei, a trăi li se pare epuizant și sunt nefericiți” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit profund tulburată și întristată. Am văzut că, în ochii lui Dumnezeu, cei care caută întotdeauna confortul în datoria lor și cad într-o stare de reprimare când suferă puțin sunt oameni care nu se preocupă de lucrarea lor concretă și oportuniști care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu. Reflectând asupra stării mele și a ceea ce dezvăluisem în această perioadă, mi-am dat seama că eram exact genul de persoană pe care a expus-o Dumnezeu. Încă nu preluasem oficial o sarcină; doar am văzut că sora cu care lucram avea multe sarcini de gestionat. Trebuia să depună eforturi, să gândească profund și să-și frământe mintea în fiecare zi, și trebuia, de asemenea, să rezolve stările și problemele fraților și surorilor prin părtășie asupra adevărului. M-am simțit tulburată pentru că totul părea atât de încărcat și de obositor. Când mă gândeam la cum o să trebuiască să-mi asum responsabilitatea pentru aceste sarcini detaliate, mă simțeam reprimată și cu inima grea și nu voiam să-mi asum această povară. Totuși, știam că răspândirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu este intenția urgentă a lui Dumnezeu și că aceia cu conștiință și cu rațiune care urmăresc adevărul iau cu toții în considerare intenția lui Dumnezeu; de fapt, îndură suferința și plătesc un preț și își aduc contribuția la aceasta. Acum, că acceptasem această datorie, trebuia să mă gândesc cum să preiau această lucrare cât mai repede posibil, cum ar fi cultivarea oamenilor, rezolvarea stărilor și a dificultăților acestora, corectarea problemelor și a abaterilor din lucrare și așa mai departe. Acestea erau sarcini pe care nu le mai îndeplinisem până atunci, așa că trebuia să ajung să le înțeleg și să mă familiarizez cu ele încetul cu încetul. Dar nu aveam acele practici pozitive și eram îngrijorată toată ziua că trupul meu va suferi mai mult, ceea ce m-a făcut să cad într-o stare de reprimare. Chiar nu mă concentram asupra muncii mele concrete! Aceste gânduri mă făceau să mă simt foarte vinovată, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea simțul poverii și determinarea să îndur suferința, astfel încât să pot prelua această lucrare.

La început, am fost foarte activă, familiarizându-mă cu diferite principii și înzestrându-mă cu adevărul predicării Evangheliei pentru a rezolva problemele. Deși a fost solicitant, rugându-mă și bazându-mă pe Dumnezeu, am reușit să obțin câteva succese și fiecare zi părea destul de satisfăcătoare. Dar, după un timp, am constatat că sarcinile detaliate erau mai multe decât anticipasem. Când a sosit timpul să sintetizez lucrarea, am văzut că erau foarte multe probleme care trebuiau rezolvate și m-am simțit depășită. De exemplu, lucrătorii evanghelici nu înțelegeau principiile îndatoririlor lor, nu știau cum să răspundă la întrebările formulate de potențialii destinatari ai Evangheliei, unii oameni aveau stări proaste și așa mai departe. Rezolvarea tuturor acestor probleme prin părtășie, una câte una, ar necesita un efort mental considerabil. Mai mult, nu aveam aproape deloc experiență și găsirea principiilor relevante pentru a rezolva aceste probleme și identificarea unei modalități de a răspunde eficient la întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei au necesitat un efort mental considerabil! Simțeam o presiune imensă și, în timp ce priveam în gol la calculator, nu mă puteam abține să nu mă gândesc: „Fiecare problemă care apare în viitor va necesita o analiză atentă și un cost pentru a fi rezolvată. Această datorie este prea dificilă pentru mine. Îmi doresc doar să fiu un discipol umil. Oare n-aș putea să mă concentrez doar pe predicarea Evangheliei și să îndeplinesc o datorie mai simplă?” În acea perioadă, în fiecare dimineață când deschideam ochii, mă simțeam copleșită de volumul mare de muncă și, chiar și în visele mele, aveam părtășie pentru a rezolva probleme. Treptat, m-am simțit din ce în ce mai epuizată în datoria mea, eram extrem de obosită emoțional, iar emoțiile negative represive au devenit mai intense. În fiecare zi, speram să am mai puține sarcini și mai puține probleme ca să nu fiu atât de obosită. Am petrecut câteva zile întregi la rând într-o stare de amețeală, doar forțându-mă să-mi îndeplinesc datoria. Nu aveam un simț al poverii prea intens în inima mea și tot amânam problemele care trebuiau rezolvate. Când am verificat lucrarea, nu am putut identifica nicio problemă; mintea mea părea blocată, iar eficiența muncii mele era extrem de scăzută. Nici măcar rugăciunea, mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu, nu au adus nici lumină, nici claritate, iar sufletul meu era foarte întunecat. Frații și surorile au observat, de asemenea, că era ceva în neregulă cu starea mea și m-au întrebat: „Ce se întâmplă cu starea ta în ultima vreme? Ești mereu somnoroasă și lipsită de energie în timpul părtășiei, la adunări.” Auzindu-i spunând asta, m-am simțit și mai tulburată și m-am întrebat cum am ajuns așa. Oare pierdusem lucrarea Duhului Sfânt? Oare Dumnezeu mă dăduse deoparte și mă ignorase? Mai târziu, prin căutare, am început în sfârșit să înțeleg ceva despre starea mea.

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „A avea emoții negative demonstrează că există o problemă, iar atunci când există o problemă, ar trebui să o rezolvi. Există întotdeauna o modalitate și o cale de a rezolva problemele care se cuvine să fie rezolvate – nu sunt de nerezolvat. Depinde doar dacă poți să înfrunți problema și dacă îți dorești sau nu să o rezolvi. Dacă da, atunci nu există nicio problemă atât de dificilă încât să nu poată fi rezolvată. Vii înaintea lui Dumnezeu și cauți adevărul în cuvintele Lui, și poți rezolva orice dificultate. Cu toate acestea, nu numai că demoralizarea, depresia, descurajarea și sentimentul tău de a fi ținut în frâu nu te pot ajuta să-ți rezolvi problemele, ci, dimpotrivă, pot face ca acestea să devină din ce în ce mai grave și să se înrăutățească din ce în ce mai mult. Credeți asta? (Da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „În încheiere, aș vrea să vă spun ceva: să nu lași un sentiment minor sau o emoție simplă, nesemnificativă să te țină încurcat pentru tot restul vieții, astfel încât să-ți afecteze dobândirea mântuirii și să-ți distrugă speranța de mântuire, înțelegi? (Da.) Această emoție a ta nu e doar negativă – ca să fiu mai precis, ea este, de fapt, în opoziție cu Dumnezeu și cu adevărul. Ai putea crede că este o emoție în cadrul umanității normale, dar, în ochii lui Dumnezeu, nu e doar o simplă chestiune de emoție, ci o metodă de opoziție față de El. Este o metodă marcată de emoții negative, pe care oamenii o folosesc pentru a se împotrivi lui Dumnezeu, cuvintelor Lui și adevărului. Așadar, sper că, presupunând că vrei să urmărești adevărul, te vei examina cu atenție pentru a vedea dacă te agăți de aceste emoții negative și te împotrivești cu îndârjire și nesăbuință lui Dumnezeu și te întreci cu El. Dacă ai descoperit răspunsul prin examinare, dacă ai ajuns la o realizare și la o conștientizare clară, atunci îți cer ca, mai întâi, să renunți la aceste emoții. Nu le prețui și nu te agăța de ele, căci te vor distruge, îți vor distruge destinația și vor distruge oportunitatea și speranța pe care le ai în urmărirea adevărului și dobândirea mântuirii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Dumnezeu vorbea foarte clar. Emoțiile negative pot părea o problemă minoră, dar ele afectează foarte mult o persoană în căutarea adevărului și în îndeplinirea datoriei acesteia. Obișnuiam să cred că toată lumea are emoții negative, că acestea sunt doar dezvăluirile gândurilor și ideilor în anumite medii și că acest lucru nu constituia o problemă mare. Așa că, atunci când am văzut că Dumnezeu a expus că emoțiile negative ar putea face o persoană să se împotrivească adevărului și lui Dumnezeu și că i-ar putea distruge oportunitatea de mântuire, nu am avut prea multă experiență sau înțelegere autentică în inima mea. Reflectând asupra lucrurilor pe care le dezvăluisem în această perioadă, am început să mă simt emoționată. Când am văzut volumul mare de muncă și cât de numeroase erau proiectele, m-am gândit că îndeplinirea acestei datorii va provoca suferință și epuizarea trupului meu și m-am simțit reprimată și abătută, incapabilă să mă simt eliberată. Când am urmărit efectiv această datorie, am descoperit că erau multe sarcini specifice de gestionat și multe probleme care trebuiau rezolvate prin părtășie despre adevăr. Dar îmi lipsea experiența în această lucrare și credeam că, pentru a gestiona bine fiecare sarcină, trupul meu va trebui să sufere. Acest lucru m-a făcut să mă simt foarte tulburată, cu emoții negative care ieșeau constant la suprafață. În fiecare zi doar mă forțam să-mi fac datoria și nu simțeam cu adevărat nicio povară în inimă. Am avut grijă de trup, m-am lăsat copleșită de emoții represive și am fost slabă și pasivă în datoria mea. Acest lucru s-a rezumat, în esență, la a-mi da frâu liber nemulțumirii și a fi neascultătoare față de mediul rânduit de Dumnezeu. Asta însemna că eram potrivnică față de adevăr și de Dumnezeu și că mă opuneam lui Dumnezeu. Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor, iar atitudinea mea față de datorie L-a făcut pe Dumnezeu să mă disprețuiască. Pierdusem lucrarea Duhului Sfânt în datoria mea. Aceasta era firea dreaptă a lui Dumnezeu care se abătea asupra mea. Această conștientizare m-a înspăimântat și am știut că trebuia să-mi rezolv emoțiile negative cât mai curând posibil.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este nepotrivit să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturat; toți neîncrezătorii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie eliminați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu pot să îl pună în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, chiar dacă știu că este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie. Unii oameni care îndeplinesc o datorie o fac într-adevăr doar pentru a fi hrăniți. Sunt cerșetori. Ei cred că, dacă îndeplinesc câteva sarcini în casa lui Dumnezeu, casa și masa le vor fi asigurate și vor fi aprovizionați fără a fi nevoie să-și ia un loc de muncă. Există un astfel de chilipir? Casa lui Dumnezeu nu aprovizionează trântorii. Dacă o persoană care nu practică adevărul câtuși de puțin și care este în mod constant superficială în îndeplinirea datoriei sale spune că are credință în Dumnezeu, o va recunoaște Dumnezeu? Toți oamenii de acest fel sunt neîncrezători și, după cum îi vede Dumnezeu, răufăcători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic în plus în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care își răsfață trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). În timp ce reflectam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit criticată aspru. Dumnezeu îi detestă pe cei care caută, în permanență, confortul și plăcerea trupească. Astfel de oameni nu îndură suferința și nu plătesc un preț în datoria lor și le este imposibil să-și îndeplinească responsabilitatea sau să se consume cu adevărat pentru Dumnezeu. Întotdeauna urmărisem o viață de confort trupesc, trăind sub influența otrăvurilor satanice, cum ar fi „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți”, „Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine” și „Răsfață-te, căci viața este scurtă”. Credeam că viața în această lume era plină de necazuri și de tristeți și că nu ar trebui să ne îngreunăm singuri situația, ci ar trebui să învățăm să ne bucurăm de viață și să ne răsfățăm. După ce am crezut în Dumnezeu, am știut că a urmări adevărul și a-ți face datoria este calea corectă în viață și că, pentru a obține adevărul, trebuie să înduri suferința și să plătești un preț. Dar când am fost aleasă ca supraveghetoare și a trebuit să îmi asum mai multe responsabilități, gândul că va trebui să sufăr mai mult pentru a-mi face bine lucrarea și că nu voi putea trăi o viață confortabilă și ușoară m-a făcut să mă simt oprimată și împovărată. Văzând volumul de muncă crescut, am devenit nemulțumită, m-am împotrivit și m-am plâns mereu și chiar am amânat rezolvarea problemelor pe care le puteam gestiona. Am văzut că eram exact genul de persoană pe care Dumnezeu a expus-o: cineva care nu este dispus să-și îndeplinească îndatoririle, un profitor și o persoană inutilă care iubește comoditatea și urăște munca. M-am gândit la câți frați și surori care predică Evanghelia au îndurat abuzuri și umilințe din partea oamenilor religioși, precum și persecuția și arestarea de către marele balaur roșu, și chiar s-au confruntat cu riscul de a-și pierde viața. Unii dintre ei au depus eforturi asidue ca să se înzestreze cu adevărul pentru a rezolva problemele potențialilor destinatari ai Evangheliei, având părtășie în mod repetat pentru a aborda noțiunile oamenilor religioși. Oricât de dificil a fost, nu s-au retras și nu au renunțat, fiind dispuși să ia în considerare intențiile lui Dumnezeu și să predice Evanghelia mai multor oameni. Așa ar trebui să facă oamenii care chiar au umanitate. Apoi, uitându-mă la mine, atitudinea față de datoria mea era deosebit de nerespectuoasă și de delăsătoare, ca și cum faptul că am devenit supraveghetoare era o încercare intenționată de a-mi îngreuna sarcina, și voiam doar să scap de suferință sau de trudă și să profit de casa lui Dumnezeu și să continui să merg înainte fără niciun plan în fiecare zi. O persoană ca mine, cu o astfel de umanitate, nu merita să îndeplinească o datorie. Am fost cu adevărat egoistă și detestabilă! De fapt, Dumnezeu a dat fiecărei persoane o povară conform staturii sale reale, folosind datoria sa pentru a-i compensa lipsurile și a o ajuta să obțină adevărul. Privind înapoi la momentul în care am început această datorie, m-am confruntat cu dificultăți și cu probleme în lucrare și, rugându-mă și bizuindu-mă pe Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii, am făcut unele progrese. Mai târziu, când lucrătorii evanghelici aveau probleme cu stările sau cu lucrarea lor, prin părtășie cu ei pentru a rezolva aceste probleme, am făcut și eu progrese, ceea ce nu putea fi obținut într-un mediu confortabil. Dar, sub influența otrăvurilor satanice, am urmărit lucruri fără valoare și josnice, gândindu-mă întotdeauna să-mi evit datoria pentru a-mi proteja interesele trupești, trăind în emoții negative și împotrivindu-mă lui Dumnezeu. Eram cu adevărat răzvrătită și incapabilă să disting binele de rău! Dacă aș continua să trăiesc pentru trup, mi-aș distruge cu siguranță șansa de a obține adevărul prin îndeplinirea datoriei mele. Dându-mi seama de acest lucru, am simțit o vinovăție profundă și mustrări de conștiință și m-am rugat lui Dumnezeu plângând: „Dumnezeule, am greșit. Atitudinea mea față de propria datorie Te-a făcut să te simți scârbit și dezamăgit. Nu Ți-am urmărit intenția. Dumnezeule, nu mai vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta și sunt dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului meu și să-mi asum această responsabilitate.”

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt toți indivizi care se ocupă de lucrarea lor reală, sunt cu toții dispuși să-și îndeplinească îndatoririle, sunt capabili să preia o lucrare și să o îndeplinească bine conform calibrului lor și reglementărilor casei lui Dumnezeu. Firește, inițial, poate fi dificil să te adaptezi la această viață. Este posibil să te simți epuizat fizic și mental. Totuși, dacă ești cu adevărat hotărât să cooperezi și ești dispus să devii o persoană normală și bună și să obții mântuirea, atunci, trebuie să plătești un mic preț și să-I permiți lui Dumnezeu să te disciplineze. Când ai impulsul de a fi încăpățânat, trebuie să te răzvrătești împotriva lui și să renunți la el, reducându-ți treptat încăpățânarea și dorințele egoiste. Trebuie să cauți ajutorul lui Dumnezeu în chestiuni cruciale, în momente cruciale și cu privire la sarcini cruciale. Dacă ești hotărât, atunci ar trebui să-I ceri lui Dumnezeu să te mustre și să te disciplineze și să te lumineze astfel încât să poți înțelege adevărul și astfel, vei obține rezultate mai bune. Dacă ești cu adevărat hotărât și te rogi lui Dumnezeu în prezența Lui și Îl implori, Dumnezeu va acționa. Îți va schimba starea și gândurile. Dacă Duhul Sfânt lucrează puțin, mișcându-te și luminându-te puțin, inima ta se va schimba și starea ta va fi transformată. […] Dacă poți să suferi o astfel de transformare, casa lui Dumnezeu te va primi ca să rămâi, să-ți îndeplinești datoria, să-ți realizezi misiunea și să duci până la capăt lucrarea pe care o ai în curs de execuție. Sigur, oamenii care au aceste emoții negative pot fi ajutați doar cu o inimă iubitoare. Dacă o persoană refuză în mod consecvent să accepte adevărul și rămâne impenitentă în ciuda avertismentelor repetate, ar trebui să ne luăm rămas bun de la ea. Dar dacă un om chiar este dispus să se schimbe, să se transforme, să-și reconsidere direcția, îl primim cu căldură să rămână. Atât timp cât sunt cu adevărat dispuși să rămână și să-și schimbe abordările și modurile de viață anterioare și sunt capabili să sufere treptat o transformare în timp ce-și îndeplinesc datoria și devin mai buni la datoria lor, cu cât o îndeplinesc mai multă vreme, atunci îi primim pe astfel de oameni să rămână și sperăm că vor continua să se îmbunătățească. De asemenea, ne exprimăm marea dorință pentru ei: ne dorim ca ei să poată ieși din emoțiile lor negative, să nu mai fie înlănțuiți de acestea sau învăluiți de umbra lor și să poată, în schimb, să se ocupe de lucrarea lor reală și să pășească pe calea corectă, acționând și trăind așa cum s-ar cuveni să o facă oamenii normali conform cerințelor lui Dumnezeu și îndeplinindu-și în mod constant îndatoririle în casa lui Dumnezeu conform cerințelor Lui, fără a se mai lăsa în voia sorții. Le dorim să aibă un viitor promițător și să nu mai facă orice vor sau să se preocupe doar de căutarea plăcerii și de desfătare fizică ci, în schimb, să se gândească mai mult la chestiuni legate de îndeplinirea îndatoririlor lor, de calea pe care pășesc în viață și de trăirea unei umanități normale. Ne dorim din toată inima ca ei să poată trăi fericiți, liberi și eliberați în casa lui Dumnezeu, experimentând zilnic liniște și bucurie și simțind căldură și plăcere în viețile lor aici. Nu este aceasta cea mai grozavă urare? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Văzând eforturile lui Dumnezeu de a-i păstra și dorința Lui pentru cei care erau prinși într-o stare de reprimare, am simțit o căldură interioară și m-am simțit profund emoționată și încurajată. Dumnezeu speră că mă pot comporta așa cum cere El, că pot trăi cu o umanitate normală, că mă pot ocupa de lucrarea mea concretă și că îmi pot îndeplini datoria conform adevărurilor-principii. Mi-am dat seama, de asemenea, că, pentru a fi o persoană cu umanitate și a urma calea corectă în viață, trebuie să fii hotărât să urmărești lucruri pozitive, să te revolți conștient împotriva trupului atunci când te confrunți cu dificultăți și cu probleme în îndeplinirea datoriei tale și să plătești într-adevăr un preț pentru a rezolva problemele, asumându-ți astfel responsabilitățile unui adult. În plus, înainte de a-ți îndeplini datoria în fiecare zi, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu cu inima curată și să Îi accepți scrutarea. Când mă trezesc dorindu-mi să-mi respect trupul și să-mi neglijez datoria, ar trebui să-I cer lui Dumnezeu să mă mustre și să mă disciplineze și să mă străduiesc să-mi fac datoria cu toată inima și puterea mea. Doar trăind astfel voi avea asemănare umană. După ce am înțeles aceste lucruri, am vrut să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să pătrund în ele. De atunci, pentru fiecare sarcină care mi-a revenit, am încredințat-o lui Dumnezeu și m-am bazat pe El și, de fapt, am plătit prețul cercetând materiale, rugându-mă și căutând, gândindu-mă cum să am părtășie pentru a obține rezultate bune. Când întâlneam lucruri pe care nu le înțelegeam sau pe care nu le puteam gestiona, comunicam cu frații și cu surorile mele. Problemele care au apărut în datoria mea erau rezolvate treptat. Deși volumul de muncă din datoria mea era la fel ca înainte, nu mă mai simțeam reprimată, ci consideram că merită să depun eforturi și să plătesc un preț pentru a-mi îndeplini datoria bine. Am trăit, de asemenea, un sentiment de bucurie și de împlinire în inima mea și am acumulat niște abilități reale în munca mea. Simt că a trăi conform cuvintelor lui Dumnezeu este cu adevărat minunat și că trăiesc o viață valoroasă și demnă!