de Yuxin, China

În 2013, poliția m-a arestat în urma supravegherii telefonice. Mi-au arătat fotografii ale conducătorilor de nivel superior și mi-au spus să-i identific. Când am refuzat să vorbesc, au încercat să mă amenințe și să mă intimideze, spunând că mă vor băga la carceră și mă vor tortura. La momentul respectiv, mulțumită grijii și protecției lui Dumnezeu, nu mi-a fost teamă, iar ulterior, am depășit fiecare interogatoriu al poliției rugându-mă și nu i-am vândut pe frații și pe surorile mele. Ulterior, am fost condamnată la trei ani de închisoare.

În aprilie 2014, am fost trimisă la o închisoare de femei pentru a-mi ispăși sentința. Șefa unității din penitenciar mi-a spus să scriu o declarație de căință și să jur că nu voi mai crede în Dumnezeu, dar am refuzat să o scriu și, în schimb, le-am dat mărturie despre Dumnezeu. Văzându-mi atitudinea fermă, șefa unității a pus alte deținute să mă chinuie, să mă bată și să mă agreseze verbal. M-au ținut în picioare într-o cameră mică timp de douăsprezece ore pe zi, fără să mă mișc. De la statul în picioare, picioarele îmi amorțeau și mi se umflau și fiecare minut părea o veșnicie. Deținutele mă batjocoreau când îmi vedeau suferința, spunând: „De ce nu-L pui pe Dumnezeul tău să te transforme într-un vultur ca să poți zbura de aici?” M-am rugat în inima mea, cerându-I să mă îndrume să depășesc această pedeapsă corporală și să nu-L trădez și, cu îndrumarea lui Dumnezeu, am îndurat. Într-o zi, gardienii mi-au dat zece întrebări la care să răspund, toate negându-L și calomniindu-L pe Dumnezeu. Asta m-a înfuriat peste măsură: „Acești diavoli sunt cu adevărat pricepuți să inventeze minciuni! Trebuie să aduc mărturie pentru Dumnezeu și să nu las ca numele Lui să fie dezonorat.” Așa că m-am folosit de această ocazie și am răspuns la întrebări folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a le combate falsitățile. Drept urmare, asta i-a înfuriat pe gardieni și m-au lăsat fără prânz timp de trei zile. Uneori, amețeam de foame și strigam către Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi sprijine credința și să mă ajute să rămân fermă. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, nu m-am mai simțit atât de flămândă. Cu șase luni înainte de eliberarea mea, marele balaur roșu a făcut presiuni asupra unității din penitenciar, spunând că eram singura din district care nu fusese convertită și că, pentru a nu păta reputația închisorii, trebuia să fiu convertită. După aceea, m-au supus unei noi runde de pedepse corporale. La temperaturi de aproximativ minus douăzeci de grade, m-au obligat să stau în spălător și au turnat apă pe mine, chiar și în urechi. Eram udă leoarcă, dar nu mi-au dat voie să mă schimb. Mai târziu, m-au dus într-o cameră mică și au pus două criminale să mă forțeze să semnez „Cele trei declarații”. Au spus că, dacă refuzam, aveau să mă ducă pe un coridor care nu era supravegheat și că, dacă aș fi fost ucisă în bătaie, s-ar fi înregistrat ca moarte naturală. Inima îmi era răvășită: „Dacă semnez, l-aș trăda pe Dumnezeu, dar, dacă nu o fac, vor găsi noi modalități de a mă tortura. Dacă mă omoară în bătaie?” Mi-am amintit că o deținută îmi spusese odată că o prizonieră murise acolo înainte și că îi târâseră trupul afară ca pe un câine mort. Doar gândul la asta m-a umplut de frică. Dacă aș fi fost ucisă în bătaie, nu aș mai fi avut nicio ocazie să fiu mântuită. Apoi m-am gândit la cum două surori din aceeași unitate a închisorii spuseseră că amândouă semnaseră declarația de căință. M-am gândit în sinea mea: „Ele au semnat deja. Oare eu doar urmez rigid niște reguli? Dumnezeu Se uită la inima omului, nu doar la comportamentele exterioare. Nu vreau să-L trădez pe Dumnezeu cu adevărat; doar m-aș folosi de înțelepciune pentru a trata cu marele balaur roșu.” Așa că am semnat „Cele trei declarații”. Dar în momentul în care am semnat, inima mi s-a umplut de întuneric. Totuși, mă consolam în continuare: „Nu-L trădez cu adevărat pe Dumnezeu; doar mă folosesc de înțelepciune pentru a trata cu marele balaur roșu.” Le-am și spus: „Nu semnez cu adevărat. Doar mă conformez procedurilor voastre.”

În iunie 2016, am fost eliberată din închisoare. Mai târziu, am auzit într-o predică faptul că aceia care au semnat „Cele trei declarații” primiseră însemnul fiarei și că deschiseseră porțile iadului. M-am simțit dintr-odată paralizată, de parcă cerul s-ar fi înnegrit. Am înțeles în sfârșit cât de grav era să semnezi „Cele trei declarații” și că acest lucru ofensa firea lui Dumnezeu. Nu mă așteptam ca, după ce am crezut în Dumnezeu atâția ani, să-mi fi încheiat călătoria credinței cu o trădare. Durerea și disperarea din inima mea din acel moment erau de nedescris. Deși trupul meu era liber, spiritul meu era în întuneric. În suferința mea extremă, m-am gândit chiar să sar de pe o clădire ca să termin cu totul. Simțeam că îmi pierdusem sufletul. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Față de cei care nu Mi-au arătat niciun strop de credință în vremuri de necaz nu voi mai fi milostiv, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana. Trebuie să vă spun: oricine Îmi va frânge inima, nu va primi de la Mine îndurare a doua oară, și oricine Mi-a fost credincios va rămâne în inima Mea pentru totdeauna” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o durere ca un junghi în inimă. Firea lui Dumnezeu nu tolerează ofensa și oricine Îl trădează nu va mai primi niciodată mila Lui. Semnasem „Cele trei declarații” și ofensasem firea lui Dumnezeu; am simțit că drumul credinței mele ajunsese la capăt și că Dumnezeu nu avea să mai mântuiască pe cineva ca mine. Gândindu-mă la fapta rea pe care o comisesem, inima mă durea insuportabil și mi-aș fi dorit să fiu din nou închisă doar pentru a-mi ispăși fărădelegea. În acele câteva zile, am fost ca un cadavru umblător. Îmi petreceam fiecare zi într-o stare de amețeală și îmi era prea rușine să mă rog lui Dumnezeu.

Într-o zi, am văzut într-un film produs de casa lui Dumnezeu un frate cu care cooperasem odată și m-am simțit și mai tulburată și mai vinovată. Amândoi credeam în Dumnezeu, dar el își făcea datoria pentru a-I aduce mărturie, în timp ce eu fusesem eliminată și urma să fiu pedepsită. M-am urât și mai mult. În trecut, nu urmărisem adevărul și simțeam că meritam să mor și că nu eram vrednică să trăiesc. Voiam doar să trăiesc de pe o zi pe alta, iar dacă într-o zi aș fi murit, aceasta ar fi fost dreptatea lui Dumnezeu. Noaptea, stăteam în pat, foindu-mă fără să pot să dorm și cuvintele lui Dumnezeu mi-au venit în minte: „Când oamenii se răzvrătesc împotriva Mea, îi fac să Mă cunoască în răzvrătirea lor. În lumina vechii naturi a omenirii și în lumina îndurării Mele, decât să ucid oamenii, mai degrabă le permit să se căiască și să o ia de la capăt” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 14). „S-ar putea că soarta ta să fie, de fapt, neschimbat? Ești dispus să mori cu asemenea regrete?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența și identitatea omului”). Am simțit clar că Dumnezeu nu mă părăsise și că încă folosea cuvintele Sale pentru a mă chema, pentru a-mi îngădui să vin înaintea Lui în pocăință. Cuvintele pline de afecțiune ale lui Dumnezeu au fost ca un val cald și blând și mi-au încălzit inima. El nu voia să mă vadă în negativitate și în înțelegere greșită, scufundându-mă în disperare și renunțând la mine însămi. Voia să mă ridic din eșecul meu și să reflectez asupra cauzei principale a prăbușirii mele. M-am gândit la cum spune Dumnezeu că pocăința poporului din Ninive I-a câștigat mila. Dumnezeu spera ca și eu să mă pot pocăi, să o iau de la capăt și să merg din nou pe calea credinței. Am simțit dragostea și mântuirea lui Dumnezeu, iar inima mi s-a umplut de recunoștință față de El. Așa că am îngenuncheat și m-am rugat: „O, Dumnezeule, Te-am trădat și Ți-am frânt inima. Dar Tu nu ai renunțat să mă mântuiești și tot mi-ai dat o șansă să mă pocăiesc. Îți mulțumesc! O, Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc. Te rog, îndrumă-mă să reflectez asupra mea!”

Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Aceia care îndură necaz sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor ieși, în cele din urmă, din marele necaz. Chiar dacă aceia care profită de situație încă pot trăi astăzi pe spinarea altora, nimeni nu va putea scăpa de necazul final și nimeni nu va putea să fugă de testul de pe urmă. Pentru aceia care biruiesc, un astfel de necaz reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care pescuiesc în ape tulburi reprezintă lucrarea eliminării absolute. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se consume pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins în cele din urmă, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma din persoane zâmbitoare, «bune la suflet», în ucigași urâți și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că fusesem o persoană egoistă și josnică. Confruntată cu amenințarea criminalelor, m-am temut că, dacă aș fi fost ucisă, nu aș fi fost mântuită, așa că am semnat „Cele trei declarații” și L-am trădat pe Dumnezeu. Când nu erau în joc interese trupești semnificative, spuneam cu gura și gândeam în inimă că nu L-aș trăda pe Dumnezeu, indiferent cine altcineva ar fi făcut-o, și chiar mă consideram un om care credea cu adevărat în El. Dar când viața mi-a fost în pericol, pentru a mă proteja, mi-am salvat pielea și L-am trădat. În ce fel aveam eu vreo umanitate? Cum credeam eu cu adevărat în Dumnezeu? Doar cei care, în timpul torturilor marelui balaur roșu, pot îndura toată suferința ca să dea mărturie pentru Dumnezeu sunt oameni cu umanitate, care cred cu adevărat în El. M-am gândit la cum am fost aleasă de Dumnezeu în zilele de pe urmă pentru a fi printre cei care cred în El. Citindu-I cuvintele, am ajuns să înțeleg adevărul despre cum a fost coruptă omenirea de Satana și am ajuns să cunosc planul de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea. Prin cuvintele Lui, am înțeles unele adevăruri și am fost conștientă de multe lucruri și cuvintele Lui au fost cele care m-au ajutat să trec peste cele mai grele zile de suferință din închisoare. Primisem atât de mult de la Dumnezeu, dar când El a vrut să-I aduc mărturie, L-am trădat semnând „Cele trei declarații” pentru a mă proteja de a fi ucisă în bătaie. Comisesem un act de trădare atât de mare și chiar meritam să fiu blestemată! În acel moment, am înțeles în sfârșit că anii mei de credință nu au fost pentru a dobândi adevărul și viața, că îmi sacrificasem familia și cariera, suferisem, plătisem un preț și îmi făcusem îndatoririle doar pentru a primi binecuvântări și că relația mea cu Dumnezeu era ostentativ de tranzacțională, una a interesului propriu. Eram doar pleavă fără viață, deci cum aș fi putut să nu cad? Dându-mi seama de aceste lucruri, mi-am dorit să tind spre mai sus și să nu mai fiu atât de negativă și veneam adesea înaintea lui Dumnezeu să mă rog pentru a mă pocăi. Oricare ar fi fost finalul meu, eram dispusă să-mi fac datoria ca ființă creată și să mă străduiesc să urmăresc adevărul.

În februarie 2018, am preluat îndatoriri bazate pe texte și m-am simțit foarte recunoscătoare, dorind să-mi fac datoria cum se cuvine și să-mi ispășesc fărădelegea anterioară. În timp ce îmi făceam îndatoririle, ori de câte ori mă gândeam la trădarea pe care o comisesem, inima mă durea, de parcă ar fi fost străpunsă, ca un spin înfipt în inimă, aducându-mi o mare durere și vinovăție. Uneori, mă întrebam: „Credeam că mă foloseam de înțelepciune pentru a trata cu poliția când am semnat «Cele trei declarații», dar cum privește Dumnezeu acest lucru?” M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Însă de oricine se va lepăda de Mine în fața oamenilor mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10:33). De vreme ce am semnat „Cele trei declarații” și L-am tăgăduit și L-am trădat pe Dumnezeu în fața Satanei, Dumnezeu nu m-a recunoscut ca pe cineva care crede în El, iar „înțelepciunea” mea nu se susținea în fața adevărului și nu făceam decât să mă înșel pe mine însămi și pe alții. Înțelepciunea este un lucru pozitiv care vine de la Dumnezeu, iar folosirea ei este o măsură ce apără interesele casei lui Dumnezeu. Dar eu am folosit „înțelepciunea” pentru a mă proteja. Cei care Îl tăgăduiesc și Îl trădează pe Dumnezeu în fața oamenilor sunt condamnați de Dumnezeu, iar El detestă să fie trădat de către oameni. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să-I aducă mărturie în fața Satanei, să-I susțină mereu numele și să nu-L tăgăduiască niciodată. Dându-mi seama de aceste lucruri, m-am urât și mai mult și am jurat în secret în inima mea că în viitor, când mă voi confrunta cu situații similare, voi rămâne fermă în mărturia mea și nu voi mai căuta niciodată să-mi salvez pielea.

Ulterior, uneori cugetam, de asemenea, în sinea mea: „De ce am eșuat? De ce unii frați și unele surori au putut îndura torturi crunte și au rămas fermi, chiar și până la moarte, fără a-L trăda pe Dumnezeu, în timp ce eu L-am trădat? Care a fost rădăcina eșecului meu?” După ce am reflectat, am înțeles că motivul principal a fost că îmi prețuiam prea mult viața. Îl trădasem pe Dumnezeu de frică de moarte, pierzându-mi mărturia. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg cum să înfrunt moartea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Ei răspândesc Evanghelia Domnului, dar oamenii lumii nu au acceptat-o, ci, în schimb, i-au condamnat, i-au bătut și i-au certat și chiar i-au ucis – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să aducă mărturie despre faptele și marea putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri pe care a făcut-o îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, întâmplător, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a aduce mărturie despre existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Predicarea Evangheliei este datoria pe care toți credincioșii sunt obligați să o îndeplinească”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins inima. Discipolii Domnului Isus au fost martirizați în tot felul de moduri pentru Domnul; moartea lor a fost o judecată asupra acestei generații rele și au adus mărturie lui Dumnezeu cu prețul propriei vieți. Aceasta este cea mai mare umilință pentru Satana și asta înseamnă să fii o adevărată ființă creată. Ei și-au îndeplinit responsabilitatea de ființe create, murind pentru a-I aduce mărturie lui Dumnezeu și, deși trupurile lor au murit, sufletele lor s-au întors în prezența lui Dumnezeu. Cei care doresc să-și salveze pielea și se tem de moarte, chiar dacă trăiesc, sunt ca niște cadavre umblătoare. Așa cum a spus Domnul Isus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Ori de câte ori îmi aminteam cum L-am trădat pe Dumnezeu pentru a mă proteja atunci când m-am confruntat cu amenințarea morții, inima mă durea de vinovăție, iar sufletul îmi era chinuit. Această durere era mult mai rea decât suferința trupească. Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare perspectivă asupra morții. Am înțeles că moartea fizică nu este înfricoșătoare și că lucrul cu adevărat terifiant este chinul sufletului. După moarte, există o pedeapsă veșnică de îndurat, iar această durere este adevărata suferință. Să fii ucis în bătaie este doar o suferință de moment, dar sufletul este împăcat și liniștit. Am înțeles și că soarta unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu și că marele balaur roșu nu poate decide viața sau moartea mea. În ziua în care moartea mea va veni cu adevărat, aceasta va fi sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și ar trebui să mă supun orchestrării și rânduielilor Sale. Să pot muri pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu este cel mai de preț lucru.

Într-o noapte din decembrie 2023, am primit o scrisoare de la conducătorii de nivel superior, în care scria că adunau materialele despre cei care semnaseră „Cele trei declarații”. Când am văzut scrisoarea, am rămas uluită și m-am gândit la faptul că semnasem „Cele trei declarații”. Mai ales după ce am văzut cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Nu cumva cei care semnează «Cele trei declarații» au detonat bomba și s-au făcut singuri bucăți?” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”], am simțit că eram cu adevărat terminată și că viața mea de credință se sfârșise. M-am simțit fără speranță, știind că, semnând „Cele trei declarații” și trădându-L pe Dumnezeu, eram sortită iadului și pedepsei. Simțeam că, indiferent cum m-ar trata casa lui Dumnezeu, ar fi justificat. Deși mă rugam cu înflăcărare, fiind gata să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, acceptând chiar și că meritam moartea pentru păcatul meu, inima mi s-a prăbușit în disperare. În acea noapte, nu am avut energia să mă ocup de problemele din lucrarea mea, nu am avut deloc putere și nu am scos un cuvânt toată noaptea. În următoarele câteva zile, nu am putut mânca sau dormi și, ori de câte ori mă gândeam la fărădelegea mea, simțeam că nu aveam un final bun. Mă simțeam devastată și nu aveam chef de nimic. Doar așteptam să fiu informată de casa lui Dumnezeu că fusesem îndepărtată. În durerea și în disperarea mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume să-I înțeleg intenția.

A doua zi, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu citat într-un videoclip cu mărturii bazate pe experiență: „Majoritatea oamenilor au comis fărădelegi și s-au compromis în anumite moduri. De exemplu, unii oameni s-au împotrivit lui Dumnezeu și au spus lucruri hulitoare; unii oameni au respins însărcinarea dată de Dumnezeu și nu și-au îndeplinit datoria și au fost disprețuiți de Dumnezeu; unii oameni L-au trădat pe Dumnezeu când s-au confruntat cu ispite; unii L-au trădat pe Dumnezeu semnând cele «Trei Declarații» când au fost arestați; unii au furat ofrande; unii au risipit ofrande; unii au perturbat frecvent viața bisericească și le-au făcut rău aleșilor lui Dumnezeu; unii au format clici și s-au ocupat de alții cu asprime, creând haos în biserică; unii au răspândit adesea noțiuni și moarte, făcându-le rău fraților și surorilor; iar unii s-au dedat păcatelor trupești și promiscuității și au reprezentat o influență teribilă. Este de ajuns să spunem că fiecare are fărădelegile și petele lui. Cu toate acestea, unii oameni sunt capabili să accepte adevărul și să se pocăiască, în timp ce alții nu pot și ar prefera să moară înainte de a se pocăi. Prin urmare, oamenii ar trebui tratați în funcție de natura-esență pe care o au și de comportamentul lor constant. Cei care se pot pocăi sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar în ceea ce-i privește pe cei care chiar nu se pot căi, cei care ar trebui să fie îndepărtați și excluși vor fi îndepărtați și excluși. Unii oameni sunt răi, unii sunt ignoranți, unii sunt nesăbuiți, și unii sunt fiare. Toți sunt diferiți. Unii oameni răi sunt posedați de duhuri rele, în timp ce alții sunt lacheii Satanei și diavoli. Unii sunt deosebit de siniștri din fire, în timp ce unii sunt deosebit de înșelători, unii sunt deosebit de lacomi când vine vorba de bani, iar alții se bucură de promiscuitatea sexuală. Comportamentul fiecărei persoane este diferit, așa că toți oamenii ar trebui să fie priviți în mod cuprinzător, în conformitate cu natura și comportamentul lor constant. […] Modul în care Dumnezeu Se ocupă de fiecare persoană se bazează pe situațiile reale și pe circumstanțele și mediul acelei persoane la momentul respectiv, precum și pe acțiunile și comportamentul acelei persoane și pe natura-esență a acesteia. Dumnezeu nu va nedreptăți niciodată pe nimeni. Aceasta este o parte a dreptății lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, inima mi-a fost atinsă de dragostea Lui. Casa lui Dumnezeu tratează oamenii conform principiilor, iar firea lui Dumnezeu are atât o latură de măreție și mânie, cât și o latură de bunătate iubitoare și milă. Nu ar trebui să-L înțeleg greșit. Am semnat „Cele trei declarații” și am comis păcatul blasfemiei, care este de neiertat în această viață și în lumea care va veni. După ce L-am trădat pe Dumnezeu, inima mea era întunecată și mă afundam în chinul durerii, trăind ca un cadavru umblător. Aceasta era o manifestare a firii drepte a lui Dumnezeu. Dar El nu m-a abandonat și, prin cuvintele Sale, m-a luminat și m-a îndrumat, îngăduindu-mi să ies din negativitate și din înțelegere greșită. Am simțit că în firea dreaptă a lui Dumnezeu există, de asemenea, mila și mântuirea Lui. Dumnezeu decide finalurile oamenilor pe baza contextului faptelor lor, a naturii-esențe și a comportamentului lor consecvent, precum și a faptului dacă s-au pocăit cu adevărat sau nu. Amintindu-mi cum am fost prinsă și torturată mai bine de un an, m-am confruntat cu pericolul morții și, într-un moment de slăbiciune trupească, L-am trădat pe Dumnezeu, iar după aceea, am fost copleșită de regret și de vinovăție. Casa lui Dumnezeu a văzut că aveam o oarecare înțelegere de sine și pocăință și mi-a dat șansa să-mi fac datoria. De atunci, am făcut continuu tot posibilul pentru a-mi îndeplini datoria. În schimb, printre cei care au semnat „Cele trei declarații”, cei care au fost îndepărtați s-au descurcat în mod constant prost în îndatoririle lor și, după ce L-au trădat pe Dumnezeu, nu s-au pocăit cu adevărat și nu și-au făcut îndatoririle cum se cuvine. Astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi dezvăluie și îi elimină. Cuvântul Lui spune că aceia care semnează „Cele trei declarații” sunt făcuți bucăți și comit un păcat de moarte. Dar El tratează oamenii pe baza naturii-esență și a pocăinței lor. După ce am semnat „Cele trei declarații”, am simțit un regret profund și o mare mustrare de conștiință în inimă. Dumnezeu a folosit cuvintele Sale pentru a mă judeca și a mă mustra, permițându-mi să înțeleg natura și consecințele semnării „Celor trei declarații”, să știu că firea Lui dreaptă nu tolerează ofensa, să dobândesc o inimă cu frică de Dumnezeu și să am o pocăință adevărată. Acest lucru mi-a permis să experimentez pe deplin ceea ce Dumnezeu a spus în: „Mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt rare – adevărata căință a omului este rară” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”).

Am citit apoi un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe bazate pe experiență au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă le-ar fi luată această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și finalul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Dumnezeu mi-a expus întocmai starea. De-a lungul acestor ani, am crezut că încetasem să mai urmăresc binecuvântările, dar dorința de binecuvântări era ascunsă adânc în inima mea și, dacă nu ar fi fost dezvăluirea faptelor, aș fi crezut în continuare că mă schimbasem în această privință. În toți acești ani, datorită milei lui Dumnezeu, mi-am făcut îndatoririle în casa Lui, așa că încă mă agățam de o speranță deșartă, gândindu-mă că poate că mă iertase. Am suferit și am plătit un preț în îndatoririle mele, îndurând boala pentru a persevera în îndatoriri și astfel am crezut că sunt loială lui Dumnezeu. Dar când am văzut că El se ocupă de cei care semnează „Cele trei declarații” trimițându-i în iad, am paralizat, iar speranțele mele de a primi binecuvântări au fost complet spulberate. Mi-am pierdut dorința de a-mi face îndatoririle și nici măcar nu am mai vrut să mă ocup de lucrarea mea. Confruntată cu faptele, am văzut că încă încercam să mă tocmesc cu Dumnezeu și că am îndurat suferința în îndeplinirea datoriei mele doar pentru binecuvântări. Am văzut cât de adânc înrădăcinată era intenția mea de a obține binecuvântări. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru revelația Sa, care m-a făcut să mă cunosc pe mine însămi și, de asemenea, mi-a inspirat hotărârea de a urmări adevărul. După aceea, am hotărât să mă încredințez lui Dumnezeu și am știut că, indiferent cum mă trata El, ceea ce trebuia să fac era să mă supun, să rămân fermă la postul meu final și să îndeplinesc îndatoririle pe care le aveam. M-am rugat: „Dumnezeule, având în vedere ce am făcut, ar fi trebuit să fiu de mult înlăturată. De-a lungul acestor ani, m-am bucurat gratuit de atâta udare și de hrană din cuvintele Tale și am câștigat destul de mult. Chiar dacă acum mă excluzi, tot Îți voi mulțumi. Dumnezeule! Vreau să Te urmez pentru totdeauna și nu voi mai dori nicio binecuvântare.” M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit intențiilor lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, nu m-am putut abține să nu izbucnesc în lacrimi. Inima mi s-a umplut de recunoștință față de Dumnezeu, iar spiritul meu s-a simțit mai eliberat ca niciodată.

După ce am renunțat la dorința de binecuvântări și am vrut să-mi îndeplinesc îndatoririle, într-o zi, am primit o scrisoare de la conducătorii de nivel superior. Luând în considerare contextul semnării de către mine a „Celor trei declarații” și îndeplinirea consecventă a îndatoririlor în credința mea, îmi puteau oferi o ocazie de a mă pocăi și mi-au spus să-mi fac îndatoririle cu inima împăcată. Când am primit scrisoarea, am fost profund mișcată. Am simțit că firea dreaptă a lui Dumnezeu față de oameni este dragoste și mântuire. Indiferent ce a făcut Dumnezeu, totul a fost pentru a-mi trezi inima intransigentă și amorțită, ca să pot merge pe calea dreaptă a urmăririi adevărului. În acel moment, înțelegerile mele greșite față de Dumnezeu s-au risipit, mi-am urât viclenia și lipsa de înțelegere a intențiilor migăloase ale lui Dumnezeu și am înțeles cât de mult din sângele inimii Sale investise El în mine. Am citit apoi cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Citisem acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu de multe ori înainte, dar nu îl înțelesesem niciodată cu adevărat. Acum, prin experiența mea, am înțeles că în ceea ce face Dumnezeu nu este nicio ură față de oameni. Indiferent cum lucrează Dumnezeu, chiar dacă presupune condamnare sau blestem, este pentru a-i purifica pe oameni, pentru a-i elibera de constrângerile și de robia firilor corupte și pentru a-i mântui de sub puterea Satanei. Firea dreaptă a lui Dumnezeu conține o mare mântuire pentru oameni. Sunt dispusă să-mi dedic viața pentru a urmări adevărul și a mă strădui să îndeplinesc cerințele lui Dumnezeu. Indiferent de finalul meu, chiar dacă pot doar să muncesc pentru Creator, sunt dispusă și mulțumită. Slavă lui Dumnezeu!