de Li Rui, China

Am avut mereu o stare de sănătate precară. După ce m-am căsătorit, m-am ocupat atât de îngrijirea familiei, cât și de administrarea afacerii și nu apucam să mănânc sau să mă odihnesc la timp în fiecare zi. Din cauza anilor de agitație și de epuizare, starea mea de sănătate s-a înrăutățit și am dezvoltat miocardită, gastrită antrală, colecistită și vertij. Aveam și osteofite, iar coloana cervicală mă durea adesea. Practic, tot corpul îmi era ciuruit de boli. Miocardita mea era deosebit de severă și, la cel mai mic efort, rămâneam fără suflare și mă chinuiam să respir. În toți acei ani am fost chinuită de boală și am suferit foarte mult. În cea mai mare parte a timpului puteam doar să mă odihnesc acasă și mă simțeam inutilă. Eram cu adevărat invidioasă când vedeam pe străzi oameni plini de energie și mă întrebam adesea: „Când voi putea avea și eu un trup sănătos ca al lor?”

În 2004, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Un an și ceva mai târziu, bolile mele fuseseră vindecate în mare parte și Îi eram cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu. Am luat o hotărâre tăcută: „Trebuie să cred în Dumnezeu din toată inima pentru a-I răsplăti dragostea!” După aceea, ori de câte ori vedeam frați și surori în dificultate, făceam tot posibilul să-i ajut și, indiferent ce datorie mi se atribuia, încercam din răsputeri s-o fac. În 2009, conducătorul a avut părtășie cu mine și mi-a cerut să ud nou-veniții. M-am gândit în sinea mea: „Afacerea noastră de acasă depinde în totalitate de mine, iar a-mi face ocazional datoria nu-mi afectează câștigarea banilor. Dar dacă ud nou-veniții, asta o să-mi ia mai mult timp și mai multă energie și, dacă nimeni nu se ocupă de afacere, nu va trebui să închid?” Mă luptam oarecum cu gânduri contradictorii. Dar apoi m-am gândit cum Dumnezeu îmi vindecase bolile și cum îmi dăduse un har atât de mare; știam că trebuia să-mi fac datoria cum se cuvine pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. M-am gândit că, dacă aș renunța acum la câștigarea banilor și aș depune mai mult efort în datoria mea, Dumnezeu sigur m-ar ocroti și mi-ar da o sănătate bună. În plus, când lucrarea Lui se va încheia, poate chiar m-ar proteja de suferința catastrofelor și mi-ar permite să intru în Împărăția Cerurilor ca să mă bucur de mari binecuvântări. Așa că am acceptat această datorie și i-am predat afacerea soțului meu. Uneori, mergeam zeci de kilometri pe zi ca să predic Evanghelia, iar când ajungeam acasă, gleznele îmi erau umflate. Dar nu m-am plâns niciodată în inima mea. Când mă gândeam că voi primi mai mult har și mai multe binecuvântări de la Dumnezeu în viitor și că voi intra în Împărăția Cerurilor, deveneam și mai motivată să-mi fac datoria.

Într-o zi, în 2017, am descoperit întâmplător un nodul tare în piept. M-am dus la spital și doctorul a spus: „Este nevoie de o biopsie pentru a stabili dacă această tumoră este benignă sau malignă. Dacă este malignă, vei avea nevoie de operație.” Mi s-a făcut puțin frică, gândindu-mă: „Dacă e malignă, nu înseamnă asta că sunt condamnată? Ar fi o boală incurabilă!” Dar apoi m-am gândit: „Sunt o ființă creată – dacă trăiesc sau mor este în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea ca eu să trăiesc, nu voi muri, chiar dacă am cancer.” Cu acest gând, frica mi s-a mai domolit. După ce au venit rezultatele biopsiei, doctorul mi-a spus că fusesem diagnosticată cu cancer mamar și m-a programat pentru operație. Operația s-a încheiat cu succes în mai puțin de trei ore. Știam că aceasta era ocrotirea lui Dumnezeu și m-am simțit foarte recunoscătoare față de El. M-am gândit și la faptul că, deși aveam această boală gravă, nu mă plânsesem de Dumnezeu și că, în mod sigur, Dumnezeu avea să-mi îndepărteze cancerul. După operație, am făcut chimioterapie. Am crezut că voi fi externată după aceasta, dar, spre surprinderea mea, doctorul a spus că starea mea era destul de gravă și că celulele canceroase se răspândiseră deja la ganglionii limfatici. A mai spus că chimioterapia nu fusese eficientă și că trebuia să fac radioterapie. Am rămas complet înmărmurită. Auzisem de la alți pacienți că radioterapia era deosebit de dureroasă și că vomitau tot ce mâncau și deveneau extrem de slăbiți. Unii nici măcar nu puteau merge și trebuiau să fie împinși într-un scaun cu rotile de membrii familiei. Unii tot nu reușiseră să-și țină cancerul sub control după radioterapie și, în cele din urmă, muriseră. Mi-a fost foarte frică. M-am gândit: „Radioterapia e atât de dureroasă – voi putea s-o suport? Dacă celulele canceroase nu sunt aduse sub control după radioterapie, voi muri? Dacă mor așa, nu-mi voi pierde șansa de a fi mântuită? Atunci, toți acești ani de sacrificiu și de consumare nu vor fi fost în zadar? De ce nu mă ocrotește Dumnezeu pentru toți anii mei de suferință și de consumare? Mai mulți pacienți din salon nici măcar nu cred în Dumnezeu, dar, după chimioterapie, cancerul lor a fost adus sub control și au fost externați. De ce eu, care cred în Dumnezeu, o duc mai rău decât non-credincioșii? Să fie oare că Dumnezeu m-a abandonat?” Gândindu-mă la asta, am plâns necontrolat ca un copil și eram atât de tulburată încât nu puteam să mănânc sau să dorm. De asemenea, doar răsfoiam cuvintele lui Dumnezeu când le citeam și nu găseam nici măcar cuvinte pentru rugăciune. Inima îmi era plină de întuneric și de durere. În disperarea mea, am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, doar gândul de a face radioterapie mă sperie atât de tare. Mă îngrijorez că, dacă mor, îmi voi pierde șansa de a fi mântuită. Dumnezeule, sunt foarte slăbită acum. Te rog, călăuzește-mă să-Ți înțeleg intenția.” După ce m-am rugat, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Este corect ca oamenii să-L urmeze pe Dumnezeu, și, cu cât înaintează, cu atât mai luminat devine drumul. Dumnezeu nu te va duce pe căi greșite și, chiar dacă te va da Satanei, Dumnezeu este responsabil până la capăt. Tu trebuie să ai această credință și aceasta este atitudinea pe care ființele create ar trebui să o aibă față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință. M-am gândit la Iov. Deși Dumnezeu i-a permis Satanei să-l ispitească pe Iov, El i-a poruncit Satanei să nu-i ia viața. Așa că, deși trupul lui Iov a suferit foarte mult, el nu și-a pierdut viața din cauza răului făcut de Satana. Deși aveam cancer și trupul îmi era foarte slăbit, oare faptul că eram încă în viață și că operația decursese fără probleme nu se datora tot ocrotirii lui Dumnezeu? Ar trebui să am credință în Dumnezeu.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles într-o oarecare măsură intenția lui Dumnezeu atunci când îi încearcă și îi rafinează pe oameni. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cu cât Dumnezeu îi rafinează mai mult pe oameni, cu atât inimile oamenilor sunt mai capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Chinul din inimile lor este benefic pentru viețile lor, ei sunt mai capabili să fie în pace înaintea lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu este mai apropiată și sunt mai în măsură să vadă dragostea supremă a lui Dumnezeu și mântuirea Lui supremă. Petru a experimentat rafinarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin mai multe încercări. Dacă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să suferiți rafinarea de sute de ori – trebuie să treceți prin acest proces și să vă bazați pe acest pas – numai atunci veți putea să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; numai rafinarea și încercările amare pot scoate la iveală adevărata dragoste pentru Dumnezeu din inimile oamenilor. Fără suferințe, oamenii sunt lipsiți de adevărata dragoste pentru Dumnezeu; dacă nu sunt încercați în interior și nu sunt supuși adevăratei rafinări, atunci inimile lor vor fi mereu în derivă în exterior. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea cât de multe îți lipsesc și că nu ești în stare să depășești numeroasele probleme cu care te confrunți și vei vedea cât de mult te-ai răzvrătit. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările sunt și mai capabile să-i desăvârșească pe oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). „Ceea ce caută oamenii în credința lor în Dumnezeu este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Oamenii trebuie să fie rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunt purificați și în care tot dezvăluie corupție – aceasta este rânduiala lui Dumnezeu. El îți pregătește medii, obligându-te să treci prin rafinarea din ele, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi în punctul în care ai fi dispus să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și rânduielii lui Dumnezeu, chiar dacă asta ar însemna să mori. Prin urmare, dacă oamenii nu trec prin câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze din constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să tragă învățăminte, ceea ce înseamnă că sunt capabili să câștige adevărul și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să ajungă să cunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să perceapă semnificația firii Sale drepte, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu îi încearcă și îi rafinează pe oameni pentru a-i curăți, forțându-i să caute adevărul și să ajungă să-și cunoască propria corupție, impuritățile și intențiile. Astfel, oamenii pot ajunge să dobândească o înțelegere adevărată a lui Dumnezeu și să dezvolte o dragoste autentică pentru El. Faptul că m-am îmbolnăvit de cancer nu a fost pentru că Dumnezeu încerca să mă dezvăluie și să mă elimine, ci pentru că aveam o fire coruptă și impurități în credința mea. Doar prin această boală puteau fi dezvăluite aceste lucruri. Înainte, am renunțat la afacerea mea ca să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria și, indiferent cât de mult am suferit în datoria mea, nu m-am plâns. Am tratat mereu aceste sacrificii și consumări ca pe un capital înaintea lui Dumnezeu și chiar am crezut că sunt o persoană care se supune lui Dumnezeu și Îl iubește. Dar acum, că aveam cancer și aveam nevoie de radioterapie, nu mai aveam deloc credință în Dumnezeu și Îl înțelegeam greșit, crezând că El nu mă mai voia. Chiar mi-am folosit eforturile și consumările ca pe un capital pentru a încerca să mă cert cu Dumnezeu, plângându-mă că El nu mă ocrotea. Mi-am dat seama că eram cu adevărat răzvrătită și plină de pretenții și de așteptări la adresa lui Dumnezeu. Fără să trec prin această boală, nu aș fi ajuns niciodată să-mi cunosc firea coruptă sau intențiile greșite în credința în Dumnezeu. Dacă nu m-aș fi schimbat deloc până la finalul lucrării lui Dumnezeu, mi-aș fi pierdut complet șansa la mântuire. Prin această boală cu care mă confruntam, Dumnezeu nu încerca să mă elimine, ci să mă mântuiască! Dar eu nu am înțeles intenția lui Dumnezeu și chiar L-am înțeles greșit și m-am plâns de El. Gândindu-mă la asta, m-am simțit plină de remușcări și profund rușinată. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu în inima mea, dornică să mă pocăiesc înaintea Lui și să caut adevărul pentru a reflecta asupra firii mele corupte.

În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să mă cunosc, într-o oarecare măsură. Dumnezeu Atotputernic spune: „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire într-o astfel de relație bazată pe interese, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netrecut. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de direcție? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se cufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „Ce este în neregulă cu faptul că oamenii au mereu cereri de la Dumnezeu? Și ce este în neregulă cu faptul că ei au mereu noțiuni despre Dumnezeu? Ce conține natura omului? Am descoperit că, indiferent ce li se întâmplă sau cu ce se confruntă, oamenii își protejează întotdeauna propriile interese și își fac griji pentru propriul trup și caută întotdeauna motive sau scuze care le sunt de folos. Nu caută și nu acceptă câtuși de puțin adevărul, iar tot ce fac este să-și justifice propriul trup și să plănuiască în interesul propriilor perspective. Cu toții solicită har de la Dumnezeu, dorind să obțină orice avantaje pot obține. De ce au oamenii atâtea cereri de la Dumnezeu? Acest lucru dovedește că oamenii sunt lacomi din fire și că, în fața lui Dumnezeu, ei nu sunt stăpâniți de niciun fel de rațiune. În tot ce fac oamenii, fie că se roagă, fie că au părtășie sau predică, tot ceea ce urmăresc, gândurile și aspirațiile lor sunt cereri către Dumnezeu și încercări de a solicita lucruri de la El, toate fiind făcute de oameni în speranța de a obține ceva de la Dumnezeu. Unii oameni spun că «aceasta este natura umană», ceea ce este corect. În plus, faptul că oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu și prea multe dorințe extravagante dovedește că aceștia sunt realmente lipsiți de conștiință și de rațiune. Cu toții cer și solicită lucruri pentru binele lor, sau încearcă să argumenteze și să-și găsească scuze – ei fac toate acestea pentru ei înșiși. În multe lucruri, se poate vedea că ceea ce fac oamenii este total lipsit de rațiune, ceea ce este o dovadă deplină că logica satanică: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» a intrat deja în natura omului. Ce problemă este ilustrată de faptul că oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu? Aceea că oamenii au fost corupți de Satana până la un anumit nivel și că, în credința lor în Dumnezeu, aceștia nu-L tratează deloc ca pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu”). Dumnezeu dă în vileag că natura omului este egoistă și detestabilă și că, indiferent ce fac oamenii, totul este pentru propriul lor beneficiu. Chiar și când cred în Dumnezeu au motive ascunse și speră în zadar să dea la schimb suferința și consumarea pe o destinație bună. Ceea ce a dat în vileag Dumnezeu era întocmai starea mea. Înainte să-L găsesc pe Dumnezeu, eram ciuruită de boli, iar după ce L-am găsit pe Dumnezeu, bolile mele au fost toate vindecate. Așa că I-am mulțumit și L-am lăudat pe Dumnezeu și am hotărât să-I răsplătesc dragostea și, indiferent ce datorie îmi rânduia biserica, o îndeplineam activ. Chiar mi-am lăsat deoparte afacerea și m-am consumat pentru Dumnezeu cu normă întreagă. Când am aflat că am cancer, deși păream a fi oarecum supusă, în realitate, încercam să dau la schimb „supunerea” pe ocrotirea lui Dumnezeu, sperând că El îmi va vindeca boala. Când am văzut non-credincioși recuperându-se după cancer, în timp ce eu încă trebuia să fac radioterapie după chimioterapie – confruntându-mă nu doar cu suferința, ci și cu un pericol de moarte – adevărata mea față a fost dezvăluită. Am început să mă plâng că Dumnezeu nu mă ocrotea și I-am cerut fără nicio rațiune să-mi îndepărteze boala. Am văzut că credința mea era mânată de intenția de a dobândi binecuvântări și că toți anii mei de efort și de consumare nu erau pentru a-mi realiza bine datoria de ființă creată, ci pentru a încerca să dau la schimb suferința și consumarea mea pe har, binecuvântări și recompense cerești. Eram cu adevărat egoistă și detestabilă. Pavel a predicat Evanghelia în mare parte din Europa și a suferit mult, dar a făcut-o pentru a pretinde recompense și o cunună de la Dumnezeu. La final, a spus chiar aceste cuvinte nerușinate: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Eforturile și consumările mele, la fel ca ale lui Pavel, erau pline de motive ascunse și nu aveam absolut deloc sinceritate sau loialitate față de Dumnezeu. L-am tratat pe Dumnezeu ca pe o ultimă soluție, ca pe un angajator care îmi dădea recompense și salarii. Suferința și consumarea mea erau doar pentru a obține beneficii de la Dumnezeu. Asta însemna că încercam să-L înșel și să-L exploatez pe Dumnezeu. Acest lucru este cu adevărat detestabil pentru Dumnezeu. Dacă nu îmi schimbam perspectivele greșite din spatele a ceea ce urmăream și nu urmăream schimbarea firii, atunci, indiferent cât de activ mi-aș fi făcut datoria, tot nu aș fi dobândit mântuirea la final. În inima mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, prin această experiență a cancerului, am văzut că, deși cred în Tine de mulți ani, nu am avut nicio sinceritate sau loialitate față de Tine. Chiar și în datoria mea, am încercat doar să pretind har și binecuvântări de la Tine. Acum văd cât de egoistă și de detestabilă sunt. Dumnezeule, nu mai doresc să mă răzvrătesc împotriva Ta în acest fel. Indiferent ce situație se va abate asupra mea, sunt dispusă să mă concentrez pe căutarea adevărului și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.”

În timpul unuia dintre devoționalele mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o înțelegere corectă a sensului îndeplinirii datoriei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau motive. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când nu-și schimbă firea după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți îndeplinești datoria, cu atât mai mult din adevăr vei fi capabil să dobândești și cu atât mai practică va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor îndura nenorociri. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că suntem ființe create, așa că a ne face datoria este absolut firesc și justificat. Este ceea ce ar trebui să facem. Nu ar trebui să încercăm să folosim asta ca pe o monedă de schimb pentru a face înțelegeri cu Dumnezeu. Faptul că suntem binecuvântați sau că suferim nenorociri nu are nicio legătură cu îndeplinirea datoriei noastre – nu înseamnă că simpla îndeplinire a datoriei garantează binecuvântări la final. Dumnezeu se uită dacă a avut loc o schimbare în firea noastră. Dacă trecem prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și firea noastră coruptă se schimbă și dobândim o supunere autentică față de Dumnezeu și putem să realizăm bine datoria de ființă creată, abia atunci putem obține aprobarea lui Dumnezeu. Dacă firea noastră coruptă nu a fost curățită, atunci, indiferent cât de mult am alerga sau ne-am consuma, tot nu vom dobândi binecuvântări. M-am gândit la perioada când această boală era o chestiune de viață și de moarte. Mi-am folosit suferința și consumarea din trecut ca pe un capital pentru a-I cere lui Dumnezeu să mă ocrotească, gândind greșit că, deoarece plătisem un preț, Dumnezeu ar trebui să-mi acorde har. Mă bucurasem de atât de multe haruri și binecuvântări de la Dumnezeu, dar nu consideram că datoria mea era responsabilitatea mea. Îi ceream lui Dumnezeu binecuvântări și recompense pentru un efort sau o consumare cât de mică. Îmi lipseau cu adevărat conștiința și rațiunea! Dumnezeu m-a scos din marea de oameni și m-a adus înapoi în casa Lui și mi-a permis să fac o datorie. Intenția lui Dumnezeu era ca eu să caut adevărul în timp ce-mi fac datoria și să-mi schimb firea coruptă, astfel încât, prin aceasta, să pot fi curățită și mântuită. Ar trebui să mă supun lui Dumnezeu și să caut să-L mulțumesc. Gândindu-mă la asta, am luat o hotărâre tăcută: „Dacă după radioterapie cancerul meu nu se vindecă, chiar dacă mor, voi rămâne dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și nu mă voi mai plânge de Dumnezeu. Dacă acest cancer poate fi vindecat prin radioterapie, atunci voi urmări cu și mai multă sârguință adevărul după aceea și îmi voi realiza bine datoria pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu.” Odată ce am înțeles aceste lucruri, am încetat să mă mai gândesc atât de mult și soțul meu m-a dus la spital pentru radioterapie. La spital, doctorul mi-a cerut să ridic brațul pentru a face o matriță de poziționare pentru radioterapie. Dar brațul mă durea atât de tare încât nu-l puteam ridica nici măcar la nivelul umărului. Aparatul nu putea ținti zona afectată și matrița nu putea fi făcută. Doctorul nu a avut de ales decât să mă trimită acasă să fac exerciții câteva zile și să revin odată ce puteam ridica brațul. Odată ajunsă acasă, nu am îndrăznit să mai amân și am tot făcut exerciții. Dar, după trei zile, tot nu puteam ridica brațul. Stăteam întinsă pe patul de spital și mă rugam în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, indiferent dacă pot sau nu să fac radioterapie fără probleme astăzi, sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale!” Fără să-mi dau seama, am reușit să-mi ridic brațul și să-l aduc la ceafă într-o poziție relaxată. Când a văzut asta, doctorul mi-a făcut imediat matrița. În timpul radioterapiei, nu am suferit prea mult, nici nu am avut multe efecte secundare și știam clar că aceasta era ocrotirea lui Dumnezeu pentru mine. I-am fost cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu. În acest fel, după șaptesprezece ședințe de radioterapie, boala mea a fost adusă sub control. După aceea, am continuat să-mi fac îndatoririle alături de frați și surori.

În 2020, făceam datoria de găzduire. Din cauza nevoilor lucrării, ocazional, trebuia să ies și să rezolv lucruri și, uneori, după ce terminam treburile, mă întorceam seara acasă simțindu-mă foarte obosită. Mi-am amintit că un alt pacient spusese odată: „După ce faci cancer, nu trebuie absolut deloc să te suprasoliciți, altfel ar putea recidiva cu ușurință. Dacă acest cancer recidivează, s-ar putea să fie incurabil.” Doctorul m-a sfătuit și el să mă odihnesc mai mult și să nu mă suprasolicit. În special, când mă gândeam la toate cazurile de deces din cauza recidivei despre care auzisem la spital, m-am speriat puțin. Dacă revenea cancerul? Aveam să mor din cauza lui? Dar în acea perioadă, PCC îi aresta frenetic pe frați și pe surori și trebuia să protejez mediul și să le asigur siguranța, așa că pur și simplu nu am avut timp să merg la spital pentru o consultație de control. Deși nu mi-am abandonat datoria, mă îngrijoram adesea în legătură cu boala mea și, din când în când, mă gândeam în sinea mea: „Deși sănătatea mea e precară, nu am încetat niciodată să-mi fac datoria în toți acești ani. Cu siguranță, Dumnezeu va împiedica recidiva cancerului meu, nu-i așa?” Mi-am dat seama că încercam din nou să fac înțelegeri cu Dumnezeu, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva acestei intenții a mele. Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am deslușit puțin mai bine problema vieții și a morții. Dumnezeu spune: „O persoană care a câștigat cunoașterea suveranității Creatorului în deceniile de experiență de viață umană este o persoană cu o înțelegere corectă a sensului și valorii vieții. O astfel de persoană are o cunoaștere profundă a scopului vieții, cu experiență reală și înțelegere a suveranității Creatorului și, mai mult decât atât, este capabilă să se supună autorității Creatorului. O asemenea persoană înțelege sensul creației omenirii de către Creator, înțelege că omul ar trebui să-L venereze pe Creator, că tot ceea ce deține fiecare om provine de la Creator și se va întoarce la El într-o zi nu prea îndepărtată din viitor. Acest tip de persoană înțelege că Creatorul aranjează nașterea omului și are suveranitate asupra morții omului, și că atât viața, cât și moartea, sunt predestinate de autoritatea Creatorului. Așadar, când cineva înțelege cu adevărat aceste lucruri, acesta va fi în mod natural în stare să înfrunte moartea cu calm, să-și lase la o parte toate lucrurile externe cu calm, să accepte și să se supună bucuros la tot ceea ce urmează și să întâmpine ultimul moment critic al vieții pregătit de către Creator, în loc să se teamă orbește de el și să se lupte împotriva lui” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea sunt toate în mâinile lui Dumnezeu și că momentul morții unei persoane a fost predestinat de El. Nu este așa cum spun non-credincioșii, că suprasolicitarea cauzează recidiva cancerului, ceea ce duce la moarte. Dacă Dumnezeu a predestinat ca eu să trăiesc doar până la o anumită vârstă, atunci chiar dacă mă odihnesc în pat în fiecare zi și nu mă suprasolicit, tot nu voi putea scăpa de moarte. Dacă m-aș opri din a-mi face datoria pentru că mi-ar fi frică de recidiva cancerului, atunci aceasta ar fi o adevărată răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Chiar dacă, în cele din urmă, cancerul meu nu ar recidiva, dacă nu mi-aș fi realizat bine datoria, atunci viața mea ar fi fost goală și aș fi fost detestată de Dumnezeu. Am înțeles, de asemenea, că faptul de a trăi sau a muri ține de suveranitatea și de rânduielile lui Dumnezeu și că grijile și îngrijorările mele nu pot schimba acest lucru. Ceea ce trebuie să fac este să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi realizez bine datoria. Atunci, chiar dacă într-o zi voi părăsi această lume, viața mea va fi meritat. Dându-mi seama de asta, nu m-am mai îngrijorat dacă acest cancer va recidiva și dacă voi muri.

Apoi am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, iar calea de practică a devenit și mai clară. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: «Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – supunerea – trebuie să îl implementez și să trăiesc realitatea supunerii față de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân statornic în datoria mea», nu înseamnă acest lucru a aduce mărturie? Când ai acest gen de hotărâre și acest tip de stare, mai ești capabil să te plângi de Dumnezeu? Nu, nu ești. Într-un astfel de moment, te vei gândi: «Dumnezeu îmi dă această suflare, El m-a aprovizionat și protejat în toți acești ani, El a luat multă durere de la mine, mi-a dat mult har și multe adevăruri. Am înțeles adevăruri și taine pe care oamenii nu le-au înțeles de generații. Am câștigat atât de mult de la Dumnezeu, așa că trebuie să-L răsplătesc! Înainte, statura mea era prea mică, nu înțelegeam nimic și tot ceea ce făceam era vătămător pentru Dumnezeu. S-ar putea să nu mai am o altă șansă să-L răsplătesc pe Dumnezeu în viitor. Oricât mi-a mai rămas de trăit, trebuie să ofer puțina putere pe care o am și să fac ce pot pentru Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să vadă că toți acești ani de aprovizionare pentru mine nu au fost în zadar, ci au dat roade. Lasă-mă să aduc mângâiere lui Dumnezeu și să nu-L mai rănesc sau să-L dezamăgesc.» Ce părere ai despre o astfel de gândire? Nu te gândi cum să te salvezi sau să scapi, zicându-ți: «Când se va vindeca această boală? Când se va întâmpla, voi face tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria și să fiu devotat. Cum pot să fiu devotat când sunt bolnav? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Atât timp cât ai o singură suflare, nu ești oare capabil să îți îndeplinești datoria? Atât timp cât ai o singură suflare, ești capabil să nu-L faci de rușine pe Dumnezeu? Atât timp cât ai o singură suflare, atât timp cât mintea ta este lucidă, ești capabil să nu te plângi de Dumnezeu? (Da.) Este ușor să spui «Da» acum, dar nu va fi atât de ușor când acest lucru ți se va întâmpla cu adevărat. Și astfel, trebuie să urmăriți adevărul, să lucrați adesea din greu la adevăr și să petreceți mai mult timp gândindu-vă: «Cum pot satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum pot răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Ce este o ființă creată? Este responsabilitatea unei ființe create doar de a asculta cuvintele lui Dumnezeu? Nu – este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat atât de mult adevăr, atât de mult din cale și atât de multă viață, pentru ca tu să poți să trăiești aceste lucruri și să aduci mărturie pentru El. Aceasta este ceea ce s-ar cuveni să facă o ființă creată și este responsabilitatea și obligația ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului poate exista o cale de urmat”). Am înțeles că cerințele lui Dumnezeu pentru noi sunt foarte simple: să trăim realitatea supunerii și, indiferent dacă ne confruntăm cu boală sau cu alte potrivnicii, trebuie să ne realizăm bine datoria. Viața mea este dată de Dumnezeu și, mergând înainte, fie că boala mea ar recidiva, fie că aș muri, totul era în mâinile lui Dumnezeu și eram dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. Mă simțeam doar puțin obosită trupește, dar asta nu însemna că acest cancer recidivase și nu eram atât de epuizată încât să nu mă pot da jos din pat. Mai ales cu arestările frenetice ale fraților și surorilor de către PCC, ar trebui să-mi concentrez inima pe datoria mea și ar trebui să mă rog și să mă bizui pe Dumnezeu ca să-i ocrotească pe frați și pe surori, pentru ca ei să-și poată face îndatoririle în pace. După aceea, am continuat pur și simplu să-mi fac datoria ca de obicei. Uneori mă odihneam mai mult când trupul meu resimțea un disconfort și, când mă simțeam mai bine, mă ridicam din pat și citeam cuvintele lui Dumnezeu. Când trebuia să ies să rezolv lucruri, ieșeam ca de obicei, fără să mă gândesc prea mult la boala mea. După o vreme, am fost la spital pentru o consultație de control și cancerul nu recidivase. Mi-am făcut datoria în acest fel, mergând la spital pentru controale la fiecare câteva luni, și acum, după ce au trecut câțiva ani, cancerul meu tot nu a recidivat. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru ocrotirea și călăuzirea lui Dumnezeu.

Prin această boală, am ajuns să înțeleg mai mult din intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea și am văzut că, indiferent ce face Dumnezeu, este pentru a-l purifica pe om și pentru a-i îndepărta firea coruptă și impuritățile din credința sa. În același timp, am ajuns să înțeleg și că, atât timp cât o persoană este în viață, ar trebui să urmărească adevărul, să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria. Acesta este singurul mod de a trăi cu sens și valoare. De acum înainte, voi urmări cu sârguință adevărul, voi urmări schimbarea firii și îmi voi realiza bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Mulțumesc lui Dumnezeu!