de Barbara, Laos

În 2022, am fost aleasă membră a grupului decizional la nivel de district, responsabilă de lucrarea mai multor biserici. Deoarece vorbesc limba Miao (Hmong) și chineză, îi ajutam adesea pe frați și pe surori să traducă și, din cauza asta, nu-mi mai rămânea mult timp să urmăresc atent lucrarea bisericii. Eram foarte neliniștită. Unii conducători de biserică de-abia începeau să se instruiască și nu știau cum să-și facă lucrarea. Dacă nu i-aș fi cultivat pe conducătorii de biserică cât mai curând posibil, ar fi trebuit să fac singură cea mai mare parte a lucrării, ceea ce ar fi fost foarte solicitant și obositor. Mă simțeam foarte potrivnică. Când cineva îmi cerea să traduc, voiam să-i ignor dacă nu era vorba de lucrarea bisericilor de care eram responsabilă.

La sfârșitul anului 2022, urmau să aibă loc alegeri pentru funcțiile de conducător și conducător adjunct al grupului decizional la nivel de district. M-am gândit în sinea mea: „Sunt deja ocupată până peste cap fiind responsabilă de lucrarea acestor biserici. Dacă voi fi aleasă conducătoare de grup, sfera mea de responsabilitate va fi și mai mare, și atunci oare lucrarea mea n-ar fi și mai solicitantă? Ar fi bine dacă n-aș fi aleasă. Astfel, nu ar trebui să-mi fac prea multe griji, iar trupul meu n-ar mai fi atât de obosit.” Totuși, când s-au anunțat voturile, fusesem aleasă conducătoarea grupului decizional la nivel de district. M-am scuzat rapid, spunând: „Eu nu sunt genul de persoană care să poarte o povară. Sunt leneșă și nu fac lucrare reală. De asemenea, sunt destul de vicleană.” Am dat chiar și exemple despre cum am fost vicleană. Apoi am adăugat: „Sunt tânără și instabilă și nu sunt potrivită pentru a fi conducătoare de grup. S-o facă alt frate sau altă soră.” O soră a spus: „Deja ai început să faci compromisuri, înainte chiar de a începe să-ți faci datoria. Ești deja constrânsă și înrobită de trup.” M-am simțit străpunsă în inimă când am auzit-o pe soră spunând asta. După adunare, mă simțeam foarte tulburată în inima mea. Știam că a te sustrage de la îndatoriri înseamnă a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și a nu avea o inimă care să I se supună. După aceea, am reflectat asupra mea. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat, ca să-l citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai importantă manifestare a unei persoane cinstite este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie devotată datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând cum se cuvine sarcinile pe care ți le-a încredințat casa lui Dumnezeu și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria. Dacă înțelegi și știi ce să faci, dar nu faci, atunci nu te implici în datoria ta cu toată inima și puterea ta. Mai degrabă, ești viclean și pus pe chiul. Sunt oare onești oamenii care-și realizează datoria în acest fel? În niciun caz. Dumnezeu nu folosește astfel de oameni alunecoși și înșelători; aceștia trebuie să fie eliminați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru realizarea îndatoririlor. Chiar și muncitorii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt superficiali și vicleni în mod constant și care își neglijează îndatoririle sunt cu toții înșelători și sunt toți demoni. Niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi eliminați cu toții. Unii oameni se gândesc: «Chiar e ușor să fii o persoană onestă. Înseamnă doar să spui adevărul și să nu spui minciuni.» Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Iată de ce o inimă cinstită este nespus de prețioasă. Ce implică acest lucru? Faptul că o inimă cinstită poate să-ți guverneze comportamentul și să-ți schimbe starea. Te poate conduce să faci alegerile corecte și să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. O inimă ca aceasta este cu adevărat prețioasă. Dacă ai o astfel de inimă onestă, atunci aceasta este starea în care ar trebui să trăiești, acesta este felul în care ar trebui să te comporți și felul în care ar trebui să te dăruiești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că o persoană onestă, indiferent de datoria care i se cere, dacă îi este sau nu benefică sau oricât de mult ar suferi trupul ei, o va accepta cu o inimă onestă. Apoi, își va da toată silința să facă tot ce poate, fără a lua în considerare propriile interese, gândindu-se doar cum să-L mulțumească pe Dumnezeu. Doar acest gen de persoană este o persoană onestă iubită de Dumnezeu. Eu am vrut să scap și să nu particip la alegeri pentru că nu voiam să sufăr sau să plătesc un preț. După ce am fost aleasă conducătoare de grup, nu am mai avut tragere de inimă s-o fac. Știam că era o datorie foarte importantă, că aș fi fost responsabilă de multe sarcini și că, pentru a o face bine, trupul meu ar fi trebuit să sufere mult și eu ar fi trebuit să-mi fac multe griji. Atunci am încercat să mă sustrag de la ea folosindu-mă de tinerețea mea, de lipsa de stabilitate și de firea mea vicleană ca scuze, spunând că nu eram potrivită pentru a fi conducătoare de grup. Casa lui Dumnezeu mă cultivase atât de mult timp, dar în momentul critic, m-am sustras de la datoria mea. Îmi lipsea cu adevărat orice conștiință sau rațiune. Eram cu adevărat atât de egoistă și de vicleană! Ca ființă creată, nici măcar nu am vrut să fac datoria pe care ar fi trebuit s-o fac. Ce sens are să trăiești așa? În acel moment, m-am gândit la niște versuri dintr-un imn: „Oamenii nu-I oferă lui Dumnezeu nici măcar cea mai mică alinare, iar El nu a primit nici până în ziua de azi dragoste adevărată din partea omenirii.” Cu lacrimile curgându-mi pe față, am căutat acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu față de omenire este sinceră și reală

1  Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire se manifestă în principal prin lucrarea pe care El o face întrupat, mântuind personal oamenii, vorbind și trăind față în față cu ei. Nu există nici cea mai mică distanțare și niciun fel de prefăcătorie; este real. Faptul că a mântuit omenirea fiind capabil să devină trup și să petreacă ani dureroși cu oamenii din lume se datorează numai dragostei și milei Sale pentru omenire.

2  Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este necondiționată și fără pretenții. Ce poate primi El în schimb de la ea? Oamenii sunt reci față de Dumnezeu. Cine Îl poate trata pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Oamenii nu-I oferă lui Dumnezeu nici măcar cea mai mică alinare, iar El nu a primit nici până în ziua de azi dragoste adevărată din partea omenirii. Dumnezeu continuă să dea și să aprovizioneze cu generozitate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoști dragostea lui Dumnezeu pentru omenire?”

După ce am ascultat imnul, m-am simțit foarte mișcată și puțin vinovată. Lacrimile îmi curgeau necontenit. Dragostea lui Dumnezeu este atât de adevărată și de practică! Dumnezeu este atât de suprem, sfânt și măreț, și totuși, ca să mântuiască omenirea, El personal S-a întrupat, venind în lumea umană, trăind alături de omenirea coruptă, exprimând adevărul pentru a-i aproviziona și a-i conduce pe oameni și pregătind diverse medii pentru a-i rafina și a-i curăți. Dumnezeu este pe deplin devotat omului. Însă eu nu eram dispusă să port o povară grea în îndeplinirea datoriei mele și nu eram dispusă să plătesc nici cel mai mic preț sau să sufăr câtuși de puțin. M-am simțit atât de îndatorată față de Dumnezeu. Dumnezeu îmi dăduse atât de multe, dar eu nu am ținut cont de intenția Lui, ci doar de interesele mele, sustrăgându-mă de la datoria mea de teamă că trupul meu va suferi. Eram cu adevărat absolut lipsită de conștiință!

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent ce fel de datorie realizezi și ce fel de însărcinare accepți de la Dumnezeu, cerințele Lui nu se schimbă. Odată ce ai înțeles cerințele lui Dumnezeu, trebuie să practici, să-ți realizezi datoria și să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu conform cerințelor Lui, așa cum le înțelegi tu, indiferent dacă El este lângă tine sau te scrutează. Numai în acest fel poți deveni cu adevărat un stăpân al tuturor lucrurilor, de care Dumnezeu este sigur și care corespunde standardului și este demn de însărcinarea dată de El. […] Concentrează-te doar asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor Lui și ajunge să urmărești adevărul, fă-ți bine datoria, satisface-I intențiile lui Dumnezeu și evită să dezamăgești cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă speranță în tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata nedrept dacă ai face asta? Sigur că nu!” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am simțit cum intenția Lui este ca noi să urmărim adevărul, să ne facem bine îndatoririle, să ne supunem Lui, să ne încredințăm inimile lui Dumnezeu, să fim în asentiment cu El și să devenim ființe create care sunt conform standardului. Asta este ceea ce Dumnezeu dorește cel mai mult să vadă. Când am fost aleasă conducătoare a grupului decizional la nivel de district, speranța lui Dumnezeu a fost ca eu să caut adevărul în timp ce-mi fac datoria și să practic să am părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. În plus, a fost ca eu să-mi dedic inima lucrării mele și să-mi asum responsabilitățile acesteia, pentru ca, în cele din urmă, să-mi pot face bine datoria, să dobândesc adevărul și să fiu mântuită de Dumnezeu. Când am înțeles asta, am simțit o profundă mustrare de conștiință. Am regretat că nu am prețuit ocazia pe care mi-o dăduse Dumnezeu și că nu mi-am acceptat datoria. Ce mult speram ca Dumnezeu să-mi mai dea o șansă! Am hotărât că, dacă aș mai avea o șansă, cu siguranță m-aș supune și nu m-aș mai răzvrăti niciodată împotriva lui Dumnezeu în acest fel. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, sunt dispusă să mă supun tuturor rânduielilor Tale. Pe viitor, sunt dispusă să accept orice datorie și s-o fac bine.” Mai târziu, conducătorii superiori nu au fost de acord să renunț și mi-au cerut să continui să fiu conducătoare de grup. Am fost extrem de fericită. Dumnezeu îmi cunoscuse inima și îmi mai dăduse o șansă – trebuia s-o prețuiesc! După aceea, am început să urmăresc activ și atent lucrarea și, în fiecare seară, după terminarea adunărilor, rezumam problemele din lucrare împreună cu frații și surorile din grupul decizional. Deși uneori era mult de lucru, iar trupul meu era puțin obosit, nu m-am sustras de la datoria mea așa cum făcusem înainte.

În 2023, din cauza reorganizării unor biserici, s-au ținut alegeri pentru conducători și diaconi, iar volumul meu de muncă a crescut mult. Eram ocupată până foarte târziu în fiecare zi. În acea perioadă, pur și simplu simțeam că era prea multă bătaie de cap și prea obositor. La scurt timp după aceea, biserica a organizat o nouă rundă de alegeri și am vrut să profit de această ocazie pentru a renunța la funcția mea în grupul decizional la nivel de district și a face în schimb o datorie mai ușoară. În acel moment, mi-am dat seama că voiam din nou să-mi menajez trupul și L-am chemat pe Dumnezeu în inima mea să mă conducă astfel încât să pot practica adevărul. În acel moment, mi-au venit în minte două imnuri ale cuvintelor lui Dumnezeu.

Dumnezeu îi prețuiește pe cei care-I pot asculta cuvântul și pot să I se supună

Pentru Dumnezeu, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, se poate supune instrucțiunilor și însărcinării Sale și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi duse la îndeplinire fără piedici și să poată fi realizate, atunci, o asemenea purtare este demnă de a fi ținută minte de El și de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește un astfel de comportament; El prețuiește această afecțiune pe care o au oamenii față de El și această inimă pe care ei I-o arată. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Centrul atenției lui Dumnezeu e inima omului

Atunci când o persoană acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu, El are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele, dacă persoana are supunere, dacă a satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și dacă faptele și comportamentul său sunt conform standardelor. Ceea ce prețuiește Dumnezeu este inima persoanei, nu acțiunile exterioare ale acesteia. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Aceasta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final, ci pune un mare accent pe modul în care este inima unei persoane și care este atitudinea sa în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și disponibilitatea de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat cu adevărat, mai ales când am citit: „Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final, ci pune un mare accent pe modul în care este inima unei persoane și care este atitudinea sa în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și disponibilitatea de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia.” Am înțeles că lui Dumnezeu Îi pasă de inima omului. În tot ce se întâmplă, ceea ce El vrea să vadă este dacă inima omului Îi este supusă și dacă ia în considerare intențiile Sale, dacă omul poate renunța la propriile interese pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. De fiecare dată când aveam de făcut o lucrare importantă sau mă confruntam cu alegeri, nu mă gândeam cum să satisfac intențiile lui Dumnezeu, ci doar cum să evit suferința trupului și cum să-mi asum mai puțină responsabilitate. Eram atât de lipsită de conștiință, atât de egoistă și de detestabilă! Acum, biserica organiza o nouă rundă de alegeri și trebuia să am cel puțin o atitudine de supunere. Dacă aș fi fost aleasă, aceasta ar fi fost o înălțare a mea din partea lui Dumnezeu. Dacă n-aș fi fost aleasă, însemna că aveam lecții de învățat. În orice caz, trebuia să mă supun. Când m-am gândit la asta, inima mi s-a liniștit mult și am participat la alegeri. În cele din urmă, am fost aleasă membră a grupului decizional la nivel de district, iar inima mea a putut să se supună.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles de ce îmi menajam în mod constant trupul și mă sustrăgeam de la datoria mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „În ceea ce privește trupul, cu cât ești mai bun cu el, cu atât devine mai lacom. Se cuvine să înduri puțină suferință. Cei care îndură puțină suferință vor păși pe calea corectă și vor lucra cum se cuvine. Dacă trupul nu va îndura suferință, dacă va ceda tentațiilor confortului și va crește înconjurat de confort, atunci oamenii nu vor realiza nimic și nu vor avea cum să obțină adevărul. Dacă oamenii vor avea de-a face cu calamități naturale și dezastre provocate de om, vor fi lipsiți de sens și vor fi iraționali. Pe măsură ce trece timpul, doar vor deveni tot mai corupți. Avem multe exemple de genul acesta? Poți vedea că în lumea non-credincioșilor sunt mulți cântăreți și actori de cinema celebri care au fost dispuși să îndure greutăți și s-au dedicat muncii lor înainte de a deveni celebri. Însă, odată ce dobândesc faimă și încep să facă mulți bani, nu mai merg pe calea corectă. Unii dintre ei iau droguri, alții se sinucid, iar viețile lor sunt scurtate. Care este cauza? Plăcerile lor materiale sunt excesive, au prea mult confort și nu știu cum să obțină plăceri sau emoții mai mari. Unii se apucă de droguri în căutarea unei plăceri sau emoții mai mari și, pe măsură ce trece timpul, nu mai pot renunța. Unii mor în urma consumului excesiv de droguri, iar alții, neștiind cum să scape de asta, pur și simplu se sinucid în cele din urmă. Sunt atât de multe exemple ca acesta. Indiferent cât de bine mănânci, cât de bine te îmbraci, cât de bine trăiești, cât de bine te distrezi sau cât de confortabilă este viața ta și indiferent cât de mult ți se îndeplinesc dorințele, la final este goliciune peste goliciune, iar rezultatul este distrugerea. Este acea fericire pe care o urmăresc non-credincioșii o fericire adevărată? De fapt, aceea nu este fericire. Este închipuire umană, este o formă de depravare, este o cale prin care oamenii devin depravați. Așa-zisa fericire pe care o urmăresc oamenii este falsă. Este, de fapt, suferință. Nu este un scop pe care oamenii ar trebui să-l urmărească, nici nu reprezintă valoarea vieții. Unele dintre căile și metodele prin care Satana îi corupe pe oameni este să îi facă să caute drept țel satisfacerea trupului și răsfățul carnal. În acest fel, Satana îi amorțește pe oameni, îi ademenește și îi corupe, făcându-i să simtă că aceasta ar fi fericirea și îndemnându-i să urmărească acel țel. Oamenii cred că obținând aceste lucruri vor obține fericire, prin urmare, fac tot ce le stă în putere să urmeze acel țel. Apoi, după ce l-au atins, ceea ce simt nu este fericire, ci mai degrabă goliciune și durere. Acest lucru dovedește că nu este calea corectă; este un drum către moarte” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că motivul pentru care râvneam constant la confort era că exista o problemă cu gândurile și părerile mele. De la o vârstă fragedă, fusesem profund influențată și condiționată de societate și de familia mea și credeam că urmărirea confortului trupesc însemna să mă tratez bine. Adesea auzeam oameni spunând: „Oamenii ar trebui să trăiască pentru ei, ca trupul să se simtă confortabil și relaxat. Nu ar trebui să trăiască pentru alții. Asta înseamnă să fii deștept.” Părinții mei spuneau și ei adesea: „Indiferent ce facem, o facem ca să ne bucurăm de o viață confortabilă, fără suferință sau oboseală. Oare scopul vieții nu e să te bucuri de ea?” Treptat, am acceptat aceste puncte de vedere greșite. Ele au devenit principiile după care acționam și scopurile urmăririi mele. Când eram la școală, voiam să învăț doar lucruri simple. Nu voiam să studiez nimic care să necesite efort intelectual. De exemplu, eram foarte reticentă să învăț materii precum matematica, pe care le consideram solicitante din punct de vedere mental. După ce am început să cred în Dumnezeu, deși îmi făceam îndatoririle în biserică, tot confortul trupesc îl urmăream. Nu eram dispusă să port o povară grea în îndeplinirea datoriei mele și nu voiam să fac îndatoriri care implicau efort mental sau suferință trupească. Voiam doar să fac îndatoriri ușoare și simple. De îndată ce se ivea o datorie dificilă sau cu un volum mare de muncă, voiam să mă sustrag de la ea. De exemplu, prima dată când am fost aleasă conducătoare a grupului decizional la nivel de district, din cauză că mă temeam că să fii conducătoare de grup presupunea să ai mult de lucru și să fii obosită fizic, am găsit multe scuze și am menționat în mod deliberat corupția și deficiențele mele, ca toată lumea să fie de acord să nu fiu eu conducătoarea de grup. La următoarele alegeri, tot la trupul meu m-am gândit, și chiar am vrut să renunț la funcția mea în grupul decizional. M-am gândit doar la interesele mele trupești, nu am ținut niciodată cont de intențiile lui Dumnezeu și m-am sustras constant de la datoria mea pentru ca trupul meu să nu sufere. Acest comportament era o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și o trădare a Lui. Dacă nu mă pocăiam, în cele din urmă, nu numai că nu aș fi dobândit adevărul sau nu mi-aș fi schimbat firile corupte, dar nu aș fi făcut decât să cad în catastrofă și să fiu distrusă. Așa cum a spus Dumnezeu: „Unele dintre căile și metodele prin care Satana îi corupe pe oameni este să îi facă să caute drept țel satisfacerea trupului și răsfățul carnal. În acest fel, Satana îi amorțește pe oameni, îi ademenește și îi corupe, făcându-i să simtă că aceasta ar fi fericirea și îndemnându-i să urmărească acel țel. Oamenii cred că obținând aceste lucruri vor obține fericire, prin urmare, fac tot ce le stă în putere să urmeze acel țel. Apoi, după ce l-au atins, ceea ce simt nu este fericire, ci mai degrabă goliciune și durere. Acest lucru dovedește că nu este calea corectă; este un drum către moarte.” Satana îi ispitește și îi corupe pe oameni prin urmărirea confortului trupesc, făcându-i să creadă că doar satisfacerea trupului poate aduce fericire. De fapt, oricât de comod i-ar fi unei persoane sau oricât de mult s-ar bucura de plăcerile trupului, tot se simte pustiită și nefericită în adâncul sufletului. Eu urmărisem mereu confortul trupesc și nu voiam să fac îndatoriri care implicau un volum mare de muncă. M-am gândit că, în acest fel, aș avea mai mult timp să mă odihnesc sau să fac lucruri care îmi plac. Totuși, după ce m-am sustras de la datorie, inima mea nu era liniștită și, în schimb, am căzut într-o suferință profundă și într-o stare de auto-învinovățire. Nu pot descrie în cuvinte ce simțeam. Știam că, deoarece mă răzvrătisem împotriva lui Dumnezeu, pierdusem prezența Lui. Am înțeles din experiență că urmărirea confortului trupesc nu este o cale corectă și că îi va face pe oameni să fie din ce în ce mai depravați și să I se împotrivească tot mai mult lui Dumnezeu.

În aprilie 2024, din cauza nevoilor lucrării, o predicatoare din zona mea de responsabilitate a fost transferată în altă parte ca să-și facă îndatoririle. Trebuia să monitorizez temporar lucrarea de care fusese ea responsabilă și eram puțin îngrijorată. Era atât de multă lucrare de făcut și avea să fie atât de obositor! Mi-am dat seama că voiam din nou să-mi menajez trupul și m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă conducă pentru a mă putea supune. Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare adult trebuie să ia asupra lui responsabilitățile unui adult, indiferent cu cât de multă presiune se confruntă, precum greutăți, boli, chiar și diverse dificultăți – acestea sunt lucruri pe care toată lumea ar trebui să le experimenteze și să le suporte. Ele fac parte din viața unei persoane normale. Dacă nu poți suporta presiunea, îndura suferința sau rezista loviturilor, înseamnă că nu ai perseverență sau hotărâre și ești prea fragil și nefolositor. Fiecare – fie în societate, fie în casa lui Dumnezeu – trebuie să suporte această suferință în viața sa. Aceasta este responsabilitatea pe care fiecare adult ar trebui să o poarte, povara pe care ar trebui să și-o asume și nimeni nu o poate evita. Nici nu ar trebui să încerci să te sustragi de la ea. Dacă vrei mereu să scapi sau să te eliberezi de toată această suferință, atunci emoția ta reprimată va ieși la iveală și te va înlănțui veșnic. Însă, dacă poți să înțelegi și să accepți în mod corespunzător toate acestea și să le privești ca pe o parte necesară a vieții și existenței tale, atunci nu vei mai avea emoții negative din cauza acestor probleme. Într-o privință, trebuie să înveți să iei asupra ta responsabilitățile și obligațiile pe care adulții s-ar cuveni să le aibă și să le preia. Într-o altă privință, ar trebui să înveți să coexiști armonios cu alții, cu umanitate normală, în mediul tău de viață și de lucru. Nu face, pur și simplu, ce vrei. Care este scopul coexistenței armonioase? Este pentru a îndeplini mai bine lucrarea, obligațiile și responsabilitățile pe care tu, ca adult, se cuvine să le realizezi. Indiferent ce lucrare sau ce datorie faci, când te confrunți cu pericolul, când te confrunți cu tulburările și pagubele provocate de forțele Satanei, trebuie să poți reduce la minimum pierderile, astfel încât rezultatele lucrării și datoriei tale să fie mai bune. Aceasta este ceea ce se cuvine să realizeze o persoană hotărâtă. Dacă posezi umanitate normală, ar trebui să realizezi acest lucru atunci când lucrezi. Cât despre presiunea lucrării, indiferent dacă vine de la Cel de mai sus sau de la casa lui Dumnezeu sau dacă este o presiune exercitată asupra ta de către frați și surori, este ceva ce ar trebui să suporți. Nu poți să spui: «Nu o să o fac din cauza presiunii. Eu caut doar timp liber, tihnă, fericire și confort când îmi fac datoria și lucrez în casa lui Dumnezeu.» Asta nu merge și nu este un gând pe care ar trebui să-l aibă un adult normal, iar casa lui Dumnezeu nu este un loc în care tu să te bucuri de confort. Fiecare persoană își asumă un anumit nivel de presiune și de risc în viața și în lucrarea sa. La orice slujbă, mai ales când îți faci datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să te străduiești pentru rezultate optime. La o scară mai largă, aceasta este învățătura și cerința lui Dumnezeu. La o scară mai mică, este atitudinea, punctul de vedere, standardul și principiul pe care fiecare persoană ar trebui să le aibă în conduita sa personală și în acțiunile sale. Când îți faci o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie să înveți să respecți stipulațiile și sistemele casei lui Dumnezeu și trebuie să înveți să te conformezi regulilor, purtându-te într-un mod cuviincios. Aceasta este o parte esențială a conduitei personale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în calitate de adulți, cu toții avem propriile noastre responsabilități și obligații, fie în casa lui Dumnezeu, fie în lumea non-credincioasă. Aceasta este ceea ce o persoană normală ar trebui să-și asume. În procesul de îndeplinire a datoriei, deși trupul trebuie să sufere, să plătească un preț și să îndure o oarecare presiune, toate acestea sunt responsabilitățile pe care adulții trebuie să le poarte. Nu pot să mă tem de suferință, nici nu mă pot sustrage de la îndatoriri când văd că sunt dificile. A face asta înseamnă a fi pur și simplu prea lipsită de conștiință și de umanitate. Prin urmare, m-am rugat în mod conștient lui Dumnezeu să mă răzvrătesc împotriva trupului și, încet-încet, am fost capabilă să mă supun.

Prin această experiență am înțeles că, deși trupul meu suferă și se simte obosit când preiau lucrare în biserică, eu am câștigat mult. Mi-am dat seama că, atunci când mă confrunt cu situații, trebuie să caut adevărurile-principii, iar umanitatea mea s-a maturizat, de asemenea, mult, de la a mă baza mereu pe alții la început, până la a fi învățat acum să lucrez independent. Când frații și surorile au dificultăți sau noțiuni, pot și eu să găsesc adevăruri relevante despre care să am părtășie pentru a le rezolva. Deși volumul meu de muncă este mai mare decât înainte, am obținut și am câștigat și eu mult. Totul este un har special de la Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!