de Ye Ping, China

În octombrie 2021, am început să îmi îndeplinesc datoria de conducătoare în Biserica Zorilor. În noaptea de 10 decembrie, am primit o scrisoare, care spunea că diaconul de evanghelizare Yang Hui și familia acestuia fuseseră arestați de poliție în după-amiaza zilei de 8. Brusc, mi-am dat seama că, a doua zi de dimineață, fratele Li Zhi, unul dintre partenerii mei, era programat să se întâlnească cu Yang Hui și cu alții. Am discutat acest lucru cu cealaltă parteneră a mea, sora Zhang Xin, și am decis să-l informăm rapid, în dimineața următoare, pe Li Zhi despre arestarea lui Yang Hui. Zhang Xin a plecat a doua zi, dar până pe data de 12, la amiază, încă nu se întorsese. Am început să fiu neliniștită și îngrijorată, temându-mă că și Zhang Xin ar fi putut fi arestată. Dacă ar fi fost prinși toți, ar fi fost implicați mulți frați și surori, iar cărțile bisericii conținând cuvintele lui Dumnezeu ar fi fost în pericol. Dacă nu ne grăbeam să transferăm cărțile înainte ca poliția să efectueze o percheziție, pierderea ar fi fost semnificativă, iar fărădelegea comisă de mine ar fi fost gravă. Gândindu-mă la aceste lucruri, am devenit și mai speriată. Continuam să mă rog lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Statura mea este prea mică și nu știu cum să trec prin această situație. Te rog să mă luminezi, să mă îndrumi și să îmi dai credința și curajul să fac față cum trebuie consecințelor acestei situații.” După ce m-am rugat, am scris imediat o scrisoare pentru a stabili o întâlnire cu două surori și a discuta despre transferul cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu. Pe când mă pregăteam să plec, sora care mă găzduia a spus cu neliniște: „Nu poți pleca! Dacă pleci și nu te mai întorci, ce se va întâmpla cu lucrarea bisericii?” Văzându-i expresia înfricoșată, m-am îngrijorat și mai mult: „Nu s-au întors încă, așa că trebuie să fi fost arestați. Dacă ies din casă, oare mă va urmări cineva? Dacă, într-adevăr, nu mă mai întorc?” În inima mea, continuam să mă rog lui Dumnezeu și m-am gândit la cuvintele Lui: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu. Satana încearcă prin orice mod posibil să ne transmită gândurile sale. În orice moment, ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ilumineze și să ne lumineze și să ne bizuim pe El să ne scape de otrava Satanei din noi, să practicăm mereu în duhurile noastre apropierea de Dumnezeu și să-L lăsam pe Dumnezeu să ne stăpânească întreaga ființă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Acum, că biserica se confrunta cu arestări, era responsabilitatea mea și datoria mea urgentă să-i protejez pe frați și pe surori, precum și cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu. Frica mea de a fi arestată era un gând trimis de Satana. Trebuia să evit să cad în capcana Satanei. Dacă m-aș fi ascuns de frică să nu fiu arestată și n-aș fi transferat la timp cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, iar acestea ar fi fost confiscate de poliție, aș fi comis o fărădelege. Neprotejarea intereselor bisericii în acest moment critic ar fi fost o rușine. Deși procedura de transfer era riscantă, credeam că Dumnezeu este atotputernic și că totul se află sub controlul Său. Dacă urma să fiu arestată sau nu era decizia Lui; dacă Dumnezeu nu o îngăduia, poliția nu se putea atinge nici măcar de un fir de păr din capul meu. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, n-am mai fost atât de înfricoșată. După ce am discutat cu cele două surori, ne-am despărțit în grabă pentru a acționa separat. Una dintre noi s-a dus să-i informeze pe frați și pe surori, iar eu, împreună cu o altă soră, ne-am ocupat de transferul cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu. Numai după ce toate cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost transferate în siguranță m-am simțit, în sfârșit, despovărată.

Ulterior, din cauza trădării unei Iude, tot mai mulți oameni ai bisericii au fost arestați, iar cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu au continuat să fie confiscate de poliție. Pe 14 ianuarie 2022, Yang Hong, gazda mea, a fost și el arestat de poliție. Fără un loc potrivit unde să stau, m-am gândit să fug repede ca să scap, spunându-mi: „Dacă mă prinde poliția, o să îndur torturi groaznice. Dacă nu rezist și Îl trădez pe Dumnezeu precum Iuda, consecințele vor fi de neimaginat.” Într-un sfârșit, am găsit o locuință relativ sigură, dar, nu după mult timp, și acest loc a fost deconspirat de o Iudă. Așa că a trebuit să mă mut din nou. Fără un adăpost potrivit, simțeam că nicăieri nu eram în siguranță. Mă simțeam atât de neajutorată, eram atât de îngrijorată și nu mă puteam abține să nu mă plâng: „Zilele astea de frică permanentă și de neliniște, când se vor sfârși oare? Ar fi mai bine ca poliția să mă aresteze, pur și simplu, și să mă omoare în bătaie.” În durerea mea abjectă, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să renunți la tot ce ai și să faci tot ce poți ca să Mă urmezi, și să fii gata să sacrifici tot ce ai. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Nu uita! Tot ceea ce se întâmplă este prin bunăvoința Mea și totul este sub observația Mea. Poți să-Mi urmezi cuvântul în tot ce spui și faci? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că, deși acest val de persecuții și de arestări cu care se confrunta biserica acum, cu unele Iude care se arătau și cu lipsa locurilor sigure în care să ne îndeplinim îndatoririle, ne făcea mari greutăți, aceste dificultăți erau în măsură să-mi desăvârșească credința și să-mi dezvăluie corupția. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este menită să testeze credința oamenilor prin diferite forme de persecuție, nenorociri, încercări și rafinări, dezvăluind cine crede cu adevărat și cine nu. Cei ce continuă să citească cuvintele lui Dumnezeu și rămân loiali în îndeplinirea îndatoririlor lor în ciuda pericolului și a nenorocirilor, cei ce rămân fermi în mărturia lor în fața marelui balaur roșu, chiar și atunci când sunt arestați, aceia sunt adevărații credincioși și adepți ai lui Dumnezeu. De cealaltă parte, cei care se fac mici de teamă, își abandonează îndatoririle și Îl trădează pe Dumnezeu pentru a se proteja în timpul persecuției și nenorocirilor, aceia sunt tarații și necredincioșii dezvăluiți prin lucrarea Lui și, în final, vor fi eliminați. Aceasta este înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. În trecut, gândeam că credința mea era puternică și că mă încredeam în Dumnezeu, dar faptele au arătat că îmi lipseau adevărata loialitate și supunere. Într-o situație ca aceea, mă tot ascundeam și mă tot mutam, plângându-mă și refuzând să mă supun lui Dumnezeu atunci când eram confruntată cu suferința fizică, gândindu-mă chiar să mă las prinsă și omorâtă în bătaie de poliție doar ca să scap de frica permanentă în care trăiam. Am înțeles cât de răzvrătită eram! În loc să-I fiu martoră lui Dumnezeu în momentele cruciale, eu făceam compromisuri cu Satana. L-am dezamăgit cu adevărat pe Dumnezeu! De asemenea, mi-am dat seama că, în fața persecuției și a nenorocirilor, ar trebui să-I rămân loială lui Dumnezeu și să îndur orice greutate până la capăt. Asta este ceea ce ar trebui să facă adevărații credincioși. Odată ce am înțeles acest lucru, m-am simțit întărită.

În martie 2022, o soră care fusese eliberată m-a informat că poliția știa că sunt conducătoare de biserică și că folosea sistemul de supraveghere Skynet pentru a mă urmări, lăudându-se că avea să mă prindă imediat ce aș fi ieșit din casă. Această informație m-a făcut extrem de neliniștită și de înfricoșată și simțeam că eram permanent în pericol de a fi prinsă. Mă gândeam: „Dacă poliția mă prinde, nu îmi vor da drumul ușor. De vreme ce vizează în mod special conducătorii, cu siguranță mă vor forța să-mi trădez frații și surorile. Dacă nu îi trădez, cu siguranță mă vor tortura cumplit, fiind posibil chiar să mă omoare în bătaie sau să mă mutileze. Dacă eram omorâtă în bătaie, nu lua sfârșit călătoria mea întru credința în Dumnezeu? Nu îmi pierdeam șansa de a fi mântuită?” Nu puteam suporta să mă mai gândesc la asta. Câteva zile mai târziu, am primit o scrisoare de la un conducător superior, prin care eu și sora Chen Li eram înștiințate că vom fi transferate la Biserica Luceafărului. În secret, m-am bucurat, spunându-mi: „În sfârșit, pot pleca din locul acesta. Situația de aici este prea înfricoșătoare; poliția a arestat deja peste nouăzeci de persoane. E prea riscant să rămân aici!” În timp ce așteptam transferul, am primit o altă scrisoare de la Biserica Luceafărului. Spuneau că doi conducători ai bisericii și zeci de frați și surori fuseseră arestați și că unele dintre cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu fuseseră confiscate de poliție. Chen Li, care cunoștea situația de acolo, a trebuit să plece chiar în acea noapte acolo pentru a se ocupa de urmări. Acest lucru a amânat transferul meu. Chen Li a zis: „Atmosfera este atât de rea, încât trebuie să mergem la Biserica Luceafărului pentru a ne ocupa de consecințe. Dacă pleci acum, ce se va întâmpla cu lucrarea bisericii noastre?” Cuvintele ei m-au făcut să mă simt foarte vinovată. Surorile își riscau viața pentru a se ocupa de consecințe, iar eu mă gândeam să plec mai devreme. În calitate de conducătoare de biserică, nu protejam lucrarea bisericii, nu luam în considerare dificultățile cu care se confruntau surorile în acest moment critic și nu voiam decât să plec. Cum puteam fi atât de egoistă? Dându-mi seama de acest lucru, i-am explicat situația conducătorului superior și mi-am exprimat disponibilitatea de a rămâne și de a mă ocupa de lucrarea bisericii. În acest moment, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut să înțeleg: „Care este intenția lui Dumnezeu, de permite o asemenea situație? Cum ar trebui să reflectez asupra mea și să mă cunosc?” În acel moment, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face lucrarea de gestionare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei siguranțe. Spune-Mi, în această țară ticăloasă a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a face o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și face datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l facă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îi sunt loiali, când văd marele balaur roșu arestându-i nebunește pe cei aleși de Dumnezeu, se pot răzvrăti împotriva trupului, ignorându-și propria siguranță și susținând interesele casei lui Dumnezeu. Aceștia sunt cei care iau în considerare intenția lui Dumnezeu, cei cu umanitate și conștiință. Dar când am văzut că lucrarea bisericii necesită colaborare, eu m-am gândit numai la siguranța mea și la cum să plec repede din acest loc, ca să nu mai trebuiască să îmi petrec zilele trăind permanent în frică și neliniște. Nu am luat în considerare lucrarea bisericii și nici nu am simțit compasiune pentru dificultățile surorilor, ci doar am vrut să fug de responsabilități și să mă ascund ca broasca țestoasă în carapace. Fusesem atât de lașă și complet lipsită de umanitate! Confruntată cu nenorociri, m-am protejat pe mine și am desconsiderat lucrarea bisericii, arătându-mi natura egoistă și detestabilă. Dacă nu mă schimbam, cu siguranță aș fi atras asupra mea ura și disprețul și respingerea lui Dumnezeu. Nu mai puteam fi roaba trupului sau lașă. Oricât de periculoasă devenea situația sau cât de mari erau dificultățile, trebuia să mă dedic pe deplin pentru a susține lucrarea bisericii. Acestea sunt loialitatea și supunerea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată, ele fiind mărturia triumfului asupra Satanei. Eram dispusă să rămân și să lucrez împreună cu surorile pentru a gestiona urmările.

Mai târziu, frații și surorile mi-au citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care se referea la starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii fac tot posibilul ca să-și protejeze siguranța. Iată ce-și spun în sinea lor: «Trebuie neapărat să-mi garantez siguranța. Indiferent cine va fi prins, acela nu trebuie să fiu eu.» […] Dacă un loc este sigur, atunci antihriștii vor alege acel loc pentru a lucra și, într-adevăr, vor părea plini de inițiativă și pozitivi în munca lor, etalându-și grozavul «simț al responsabilității» și «loialitatea». Dacă o anumită lucrare implică riscuri și există probabilitatea să aibă loc un incident, ducând la descoperirea de către marele balaur roșu a persoanei care a făcut-o, ei își caută scuze și o refuză și găsesc o ocazie pentru a fugi de aceasta. De îndată ce există pericol sau de îndată ce există o urmă de pericol, se gândesc la modalități de a se sustrage și de a-și abandona datoria, fără să le pese de frați și surori. Le pasă doar să scape de pericol. S-ar putea să fie deja pregătiți în sinea lor: de îndată ce apare pericolul, ei renunță imediat la lucrarea pe care o fac, fără să se preocupe de modul în care se desfășoară lucrarea bisericii sau de ce pierdere poate reprezenta pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru siguranța fraților și surorilor. Ceea ce contează pentru ei este fuga. […] Acești oameni nu sunt dispuși să îndure persecuția pentru credința în Dumnezeu; le este frică să nu fie arestați, torturați și condamnați. Realitatea este că ei au cedat de mult în fața Satanei, în inimile lor. Sunt îngroziți de puterea regimului satanic și se tem chiar mai mult de lucruri precum tortura și interogatoriile aspre care se abat asupra lor. Prin urmare, în cazul antihriștilor, dacă totul decurge fără probleme și nu există nicio amenințare la adresa siguranței sau vreo problemă cu aceasta și niciun hazard nu este posibil, își pot oferi zelul, «loialitatea» și chiar bunurile lor. Însă, dacă împrejurările sunt nefaste și ar putea fi arestați în orice moment pentru credința lor în Dumnezeu și pentru că și-au făcut datoria și în cazul în care credința lor în Dumnezeu îi poate face să fie concediați din funcția lor oficială sau abandonați de cei apropiați, atunci vor fi extrem de atenți și nu vor predica Evanghelia și nu vor mărturisi pentru Dumnezeu și nici nu-și vor face datoria. Când există un mic semn că ar putea să apară necazuri, ei se retrag în carapace precum o broască țestoasă; când există un mic semn de necazuri, doresc să returneze imediat bisericii cărțile lor conținând cuvintele lui Dumnezeu și orice este legat de credința în Dumnezeu, pentru a rămâne în siguranță și nevătămați. Nu sunt ei periculoși? Dacă ar fi arestați, nu ar deveni iude? Antihriștii sunt atât de periculoși încât pot să devină iude în orice moment; există întotdeauna posibilitatea să-L trădeze pe Dumnezeu. În plus, sunt extrem de egoiști și mai mult decât demni de dispreț. Acest lucru este determinat de natura-esență a antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că, atunci când se confruntă cu pericolul, antihriștii vor să-și abandoneze îndatoririle pentru a se proteja. Ei ignoră lucrarea bisericii și nu se gândesc decât la cum să scape cu viață. Astfel de oameni sunt egoiști și detestabili. Mi-am dat seama că purtarea mea oglindea purtarea unui antihrist. Când nu era niciun pericol, puteam să-mi îndeplinesc îndatoririle într-un mod proactiv. Dar când mulți dintre conducătorii și lucrătorii bisericii au fost arestați și unii s-au transformat în Iude și am fost trădată, am devenit temătoare și înfricoșată, dorindu-mi să părăsesc acest loc periculos cât mai repede. Am înțeles că eram cu adevărat egoistă și detestabilă, luând în considerare numai siguranța mea fizică, fără să mă gândesc să lucrez cot la cot cu surorile pentru a gestiona urmările și a reduce la minimum pierderile. În îndatoririle mele, eram complet lipsită de loialitate și dezvăluiam firea egoistă și detestabilă a unui antihrist. În lipsa expunerii din cuvintele lui Dumnezeu, nu mi-aș fi dat seama că aceasta este firea unui antihrist.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a adus puțină limpezime în suflet. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astfel de oameni sunt doar fricoși și nu-i putem eticheta categoric drept antihriști, doar pe baza acestei manifestări, dar care este natura acestei manifestări? Esența acestei manifestări este aceea a unui neîncrezător. Ei nu cred că Dumnezeu poate proteja siguranța oamenilor și cu siguranță nu cred că, dacă se dedică consumării pentru Dumnezeu înseamnă că se dedică adevărului și că acesta este un lucru pe care Dumnezeu îl aprobă. În inimile lor, nu se tem de Dumnezeu; se tem numai de Satana și de partidele politice ticăloase. Nu cred în existența lui Dumnezeu, nu cred că totul este în mâinile Lui și cu siguranță nu cred că Dumnezeu va aproba o persoană care sacrifică totul de dragul Lui și pentru a-I urma calea și a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de El. Nu pot vedea nimic din toate astea. În ce cred ei? Cred că, dacă pică în mâinile marelui balaur roșu, vor avea un final prost, că ar putea fi condamnați sau chiar ar putea risca să-și piardă viețile. În inimile lor, țin cont doar de propria siguranță și nu de lucrarea bisericii. Nu sunt aceștia neîncrezători?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au expus adevărata mea stare. Am susținut mereu că cred în Dumnezeu Atotputernic, dar, confruntată cu arestările Partidului Comunist Chinez, nu am crezut cu adevărat că totul este în mâinile Lui și cu atât mai puțin am crezut în autoritatea unică a lui Dumnezeu. Când am aflat că am fost vândută de o Iudă și că sunt vânată de poliție, m-am temut că voi fi capturată, mutilată sau omorâtă în bătaie și chiar am simțit o dorință de a-L trăda pe Dumnezeu. Prin dezvăluirea faptelor, am văzut cât de fricoasă și de lașă eram de fapt și că nu înțelegeam deloc autoritatea lui Dumnezeu. Mă purtasem de parcă viața mea era în mâinile Satanei. Fusesem atât de îngrozită de arestările pe scară largă făcute de PCC, încât îmi pierdusem complet curajul. Fusesem atât de jalnică! În realitate, nu contează ce metode sau ce tehnologii avansate folosește PCC ca să mă monitorizeze sau să mă captureze. Fără voia lui Dumnezeu, uneltirile lor nu pot avea succes. Mi-am adus aminte de o zi din 2021, când urma să mă duc la o soră acasă pentru o întâlnire. Chiar când era să urc scările, mi-am amintit de o treabă urgentă a bisericii și am decis să nu mai urc. A doua zi, am aflat că poliția îi percheziționase locuința chiar în acel moment. Fără protecția lui Dumnezeu, aș fi căzut în mâinile poliției. În mod similar, deși am fost vândută de Iude, iar PCC știa că eram o conducătoare de biserică și folosea tehnologie de supraveghere de înaltă performanță pentru a mă urmări, știam că, fără permisiunea lui Dumnezeu, indiferent de încercările marelui balaur roșu de a mă prinde folosind orice mijloace posibile, eforturile sale ar fi fost în zadar. Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit, nu aș fi putut scăpa nici dacă aș fi încercat. Viața și moartea mea sunt în mâinile Lui, nu ale Satanei. În fața pericolului, dorința mea de a fugi provenea din teama mea excesivă de moarte și din lăcomia mea de viață. Îmi consideram viața drept cel mai important lucru, gândindu-mă că, dacă mi-aș fi pierdut-o, nu aș mai fi putut urmări mântuirea și nu aș fi avut nicio finalitate și nicio destinație bune. Așadar, când apărea primejdia, eu voiam mereu să-mi protejez viața. Domnul Isus a spus: „Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). De-a lungul istoriei, în timp ce răspândeau Evanghelia, discipolii și apostolii Domnului au fost uciși cu pietre și sfâșiați de cai. Deși trupurile lor au murit, ei au fost martorii lui Dumnezeu înaintea Satanei, fiind persecutați pentru dreptatea lor, dar comemorați de Dumnezeu. De cealaltă parte, cei care, atunci când se află în pericol, Îl trădează pe Dumnezeu și devin Iude sau își abandonează îndatoririle din lăcomia lor pentru viață, ar putea părea vii în trup, dar și-au pierdut mărturia în fața lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi laudă. Am fost norocoasă să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, ceea ce este un mare har. Dacă Dumnezeu permite să fiu capturată, ar trebui să fiu martora lui Dumnezeu înaintea Satanei, fără nicio alegere personală, știind că, chiar dacă sunt capturată sau mor, acest lucru va avea însemnătate și valoare. Mai târziu, mulți membri ai bisericii au fost trădați de Iude, iar adunările și îndatoririle obișnuite au fost perturbate. Frații și surorile trăiau în frică. În fața acestei situații eram și eu slabă și mă rugam adesea lui Dumnezeu, cerându-I să am credință și curaj. Am hotărât că, indiferent de dificultăți, mă voi baza pe El pentru a face față consecințelor. O biserică avea nevoie urgentă de noi conducători, iar eu trebuia să mă duc acolo și să organizez alegerile. Deși eram îngrijorată, în special de faptul că eram urmărită prin sistemul de supraveghere Skynet al poliției, și eram temătoare și înfricoșată, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința. În mâinile lui Dumnezeu, Satana nu este decât un obiect care prestează servicii, un instrument de contrast, iar eu nu ar trebui să mă tem. Trebuie să mă rog și să mă bazez pe Dumnezeu, să mă pun în mâinile Lui și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Apoi m-am bazat pe Dumnezeu în organizarea alegerii conducătorului bisericii, și, făcând asta, am simțit pace și echilibru în inima mea.

Prin această experiență, am dobândit o anumită înțelegere a firii mele corupte, egoiste și detestabile, o conștientizare mai adevărată a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu și o judecată limpede a esenței PCC în potrivnicia lui față de Dumnezeu. Acestea sunt învățăminte pe care nu le-aș fi putut dobândi într-o situație confortabilă.